Evanghelia după Luca 11:24-28 – Sorin Prodan – Biserica Baptistă Providența Brașov
„Duhul necurat, când iese afară dintr-un om, umblă prin locuri fără apă şicaută odihnă. Fiindcă n-o găseşte, zice: „Mă voi întoarce în casa mea, de unde am ieşit.” Şi, când vine, o găseşte măturată şi împodobită. Atunci se duce de mai ia cu el alte şapte duhuri, mai rele decât el; intră împreună în casă, se aşază în ea, şi starea de pe urmă a omului aceluia ajunge mai rea decât cea dintâi.” Pe când spunea Isus aceste vorbe, o femeie din norod şi-a ridicat glasul şi a zis: „Ferice de pântecele care Te-a purtat şi de ţâţele pe care le-ai supt!” Şi El a răspuns: „Ferice mai degrabă de cei ce ascultă Cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc!”
Am intrat în urmă cu puțin timp în această realitate mai puțin cunoscută, chiar credincioșilor din vremurile noastre. Realitatea existenței demonilor și a activității demonice. Societatea modernă nu crede în așa ceva. Și așează toată povestea aceasta despre demoni, duhuri și despre Satan în categoria superstițiilor și condamnă într-un fel creștinii (că ar folosi povestea aceasta legată de diavolul și de iad, și de duhuri care ne influențează sau care ne posedă), că am folosi lucrul acesta ca să speriem oamenii să se convertească, să vină în bisericile noastre și ulterior instituția aceasta să-i folosească în diverse scopuri.
Noi suntem fideli Cuvântului lui Dumnezeu și Cuvântul afirmă în mod categoric existența lumii demonice, a lui Satan, a demonilor și a activității intense a acestora. M-am gândit, concentrându-mă la cuvântul acesta din Scriptură, de câte ori Duhul lui Dumnezeu m-a atenționat și mi-a spus: „Tu nu știi de ce duh ești călăuzit acum!” Dacă Domnul Isus ar fi prezent fizic lângă noi, așa cum a fost lângă Petru, de câte ori n-ar trebui El să ne spună „Înapoia Mea Satano, căci duhul de care ești călăuzit nu este Duhul lui Dumnezeu.”
Scriptura ne spune în Luca 11:14 că „Isus a scos dintr-un bolnav, un demon care era mut.” Pornind de la această exorcizare, de la acest moment al eliberării acestui om mut, am intrat în studiul acestei realități, care este un vastă și foarte complexă. Lumea demonilor este foarte sofisticată. În generația noastră pare să lucreze cu atâta abilitate și precizie, încât aproape că ne face să nu receptăm existența lor.
Un misionar care a fost plecat în zona tribală, povestea după ce s-a întors, că aproape în fiecare zi avea de-a face cu oameni posedați de demoni și că aproape în fiecare zi trebuia să se roage și să scoată demoni. Și se adresa unei audiențe din America, foarte civilizată, majoritatea bine îmbrăcați, iar cineva din mulțime a ridicat mâna și a pus întrebarea următoare: „Cum se face că demonii s-au concentrat mai mult pe zonele tribale și au lăsat cumva Europa civilizată, America avansată sau alte zone deoparte?” Acest om al lui Dumnezeu a spus: „Este o mare greșeală să gândim așa. Pentru că eu cred că diavolul lucrează chiar mai intens în aceste zone civilizate, pentru că în zonele acestea oamenii pornesc de la premisa că nici nu există lumea demonică sau că demonii s-au dus în Africa, în triburile din Amazonia, în Asia, în orientul îndepărtat și astfel ei stau liniștiți.” Aici este terenul unde diavolul poate să-și facă cel mai bine lucrarea, atunci când crezi că el nu este, atunci el este mai prezent.
Scoțând demonul din acest om bolnav, (iată manifestarea a fost aceea de a nu fi capabil să vorbească) Cuvântul spune că mutul a vorbit și noroadele s-au mirat. În reacția mulțimii adunate acolo, remarcăm trei reacții.
Prima reacție, conform versetului 14, este aceea de mirare: „Noroadele s-au mirat.” Păi cum să nu te miri? Dacă s-ar întâmpla chiar acum să fie aici o persoană posedată de un demon sau mai mulți, și ar începe o manifestare ciudată, sigur că toți ne-am speria. Și dacă ne-am rugat și demonul ar ieși, cu siguranță o parte din cei ce sunt aici s-ar mira. În altă parte a Scripturii, Cuvântul spune că „poporul a rămas uimit.”
A doua reacție, în versetul 15, este cea a cărturarilor și a fariseilor prezenți acolo: „Dar unii ziceau: „El scoate dracii cu Beelzebul, domnul dracilor.” Pentru că Îl urau și nu puteau să accepte nimic din predicarea Lui și nimic din ce spunea, chiar dacă era adevărat, și absolut nimic din lucrările Lui, chiar dacă le-au văzut. Aveau totuși o problemă, pentru că oamenii erau vindecați și eliberați de demoni. Ce explicație să dai la acest fenomen? Atunci ei au venit cu această idee, spunând: „Este o putere, dar nu este puterea lui Dumnezeu. El scoate demonii cu ajutorul lui Beelzebul, domnul demonilor.”
A treia reacție, o vedem în versetul 16: „Alţii, ca să-L ispitească, Îi cereau un semn din cer.” Este ca și cum după ce vezi minunea, uimit zici: „Mai vreau! Dacă vrei să credem în Tine, dă-ne un semn din cer.” Aceștia sunt nemulțumiți și nu era suficient pentru ei ce făcuseră Domnul. Și chiar dacă le-ar fi dat un semn din cer, tot ar mai fi cerut unul.
Deci sunt aceste trei reacții și cum am văzut în mesajul trecut, Domnul Isus răspunde la aceste reacții ale poporului prezent. În primul rând răspunde la cei care L-au contestat și L-au acuzat că scoate dracii cu Beelzebul, domnul dracilor. Modul în care Domnul răspunde este prin a le demonstra că această acuză nu este doar ofensatoare, ci ridicolă. Cum poate diavolul să se scoată pe sine? Scopul lui Satan este să distrugă, să domine, să lege și nicidecum să lupe împotriva lui. Și Isus spune: „Orice împărăţie dezbinată împotriva ei este pustiită; şi o casă dezbinată împotriva ei se prăbuşeşte peste alta. Deci, dacă Satana este dezbinat împotriva lui însuşi, cum va dăinui împărăţia lui, fiindcă ziceţi că Eu scot dracii cu Beelzebul?” Domnul le face această demonstrație logică: „Satan nu poate lupta împotriva lui. Prin urmare eu nu scot draci cu ajutorul lui Beelzebul. Rămâne totuși o problemă în dreptul vostru. Cu cine scot Eu demonii?”
În plus, nici unul dintre evrei nu contesta ce făceau alți evrei care scoteau demoni și Domnul le aduce în fața lor și situația aceasta spunându-le: „Şi dacă Eu scot dracii cu Beelzebul, fiii voştri cu cine îi scot?” Atunci când ceilalți scoteau demoni evreii aceștia spuneau: „Slavă lui Iehova, slavă lui Iahve!” Dar în cazul Domnului Isus nu puteau să accepte lucrarea aceasta a lui Dumnezeu. Și în felul acesta Domnul răspunde celor care Îl acuzau că scoate draci cu Beelzebul, domnul dracilor.
Al doilea răspuns se îndreaptă împotriva celor care s-au mirat, dar n-au făcut nimic ulterior. Aceasta este o problemă atât de prezentă dragii mei, în mediul acesta al țărilor, așa zis „creștine”. La noi statistica arată foarte bine. Câți creștini suntem în România? Conform recensământului statistica arată undeva la 98%. Dacă ceva ar fi și s-ar întâmpla, cu siguranță s-ar mira. Ceilalți care sunt atei, dacă are loc o vindecare sau ceva extraordinar, vor zice că nu este de la Dumnezeu, pentru că nu cred în existența Lui. Dar așa zis „creștinii”, ca și evreii aceștia care aveau o religie a lor și care atunci când Isus a început să predice Evanghelia, Îl căutau, se duceau unde era El, să asculte ce spune. Erau acolo. Printre ei erau și mulți curioși: „Nu cumva mai face o minune? Nu mai face o vindecare? Nu mai scoate vreun demon?” Și când se întâmpla ceva erau uimiți. Domnul răspunde acestei categorii, intrând mai adând în realitatea demonică.
Presupun că mulți ați citit Biblia și că mulți ați citit-o de la Geneza la Apocalipsa sau adesea citiți fragmente din Scriptură. Nu este adevărat dragii mei că atunci când este vorba de lumea îngerilor, cei buni și cei răi, că nu avem atât de multă informație? Este relativ puțin ce cunoaștem. Despre îngerii buni cunoaștem că sunt duhuri slujitoare, trimise de Dumnezeu să ocrotească pe copiii lui Dumnezeu și să le slujească, conform Evrei 1. Apoi sunt îngeri care vin să aducă mesaje (ex: Gavril care anunță nașterea lui Isus), apoi sunt îngeri puternici care luptă în zona căpeteniilor și a stăpânitorilor lumii întunericului (asemenea lui Mihail din Daniel 7). Cunoaștem așadar că există această lucrarea a îngerilor.
Știm pe de altă parte că Satan s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, a fost alungat din ceruri și odată cu el, în răzvrătirea aceasta, o treime din oastea cerească s-a alăturat diavolului să lupte împotriva lui Dumnezeu și au fost și ei alungați. Această categorie constituie lumea demonică. Care este activitatea acestei lumi demonice? Sunt câteva evidențe în Cuvântul lui Dumnezeu: înșeală, leagă, posedă, domină și aduc boală. Există așadar această activitate a lumii demonice.
Dar așa cum am spus, aici Domnul intră puțin mai adânc și descoperă ceva din mecanismul de funcționare al acestei lumi. „Duhul necurat, când iese afară dintr-un om, umblă prin locuri fără apă şi caută odihnă. Fiindcă n-o găseşte, zice: „Mă voi întoarce în casa mea, de unde am ieşit.” Așadar este cazul unui om care a fost posedat de un demon și la un moment dat demonul acesta pleacă. De ce pleacă?
Aici sigur că ne punem câteva întrebări: pleacă pentru că vreau să caute altceva mai bun? Pleacă pentru că s-a plictisit în locația în care a fost? Pleacă pentru că este alungat? Observați, textul nu ne spune foarte clar, totuși o sugestie parca am avea în textul anterior: „Isus a scos dintr-un bolnav un drac care era mut. După ce a ieşit dracul, mutul a grăit.” Acest drac care a ieșit, cu siguranță este demonul care a pornit în căutare, să-și caute o altă locație.
În cazul îngerilor buni care tăbărăsc în jurul celor ce se tem de Domnul, aceștia sunt duhuri slujitoare care ne protejează. Mă gândesc de pildă la cei care sunteți părinți, de câte ori nu ați văzut protecția peste copii? De câte ori copilul nu a căzut de pe un scaun sau s-a întâmplat ceva și incredibil nu s-a lovit? Sau dacă s-a lovit nu a fost ceva major. De câte ori îngerii Domnului nu ne păzesc când conducem? Am senzația ca la unii vitezomani sunt atâția îngeri pe lângă mașină ca să o țină din toate părțile. Îngerii sunt în jur.
Însă în cazul duhurilor rele, demonilor, aceștia nu prea pot să trăiască în afară, în exterior. Ei au nevoie de o locație. Vă aduceți aminte de cazul demonizatului din Gadar, când Domnul a scos o legiune de demoni din acel demonizat, ce strigau demonii aceia? „Nu ne trimite în adânc.” Urgent au avut nevoie de un alt habitat, de o altă locație. Și unde au plecat? La o distanță foarte apropiată, într-o turmă de porci care mâncau acolo. Și turma s-a respectivă s-a aruncat în Lacul Tiberiadei. Deci se pare că demonii aceștia au nevoie de o locație. Demonul iese și se duce, dar pe unde umblă? Nu în Hawai sau în locurile pe unde este apă și unde este frumos, bine organizat, ci umblă prin locuri fără apă, sterile, sterpe, caută odihnă. În afara corpului uman, demonul are nevoie de odihnă. Când este într-un om, acolo demonul se odihnește, își face lucrarea. Și cu cât lucrează mai intens, cu atât este mai odihnit. În afară, țipă, caută. Este ca o broască țestoasă, care nu prea poate sta mult în afara mediului acvatic. Iese, poate să stea o vreme în afară, dar apoi caută apa să se întoarcă la ea. Că acolo este mediul de viață de durată. În afară nu poate să reziste prea mult: i se usucă pielea și moare. La fel și demonul caută, umblă prin locuri fără apă, caută odihnă, și pentru că nu o găsește se întoarce să vadă cum este cu vechea lui casă. Și aici este problema.
Cred că în intenția Domnului în a ne descoperi ceva din dinamica vieții demonilor, nu este atât de mult să înțelegem de ce a plecat demonul, ci ce se întâmplă după plecarea unui demon dintr-un om. Ce face omul respectiv după ce este eliberat de un demon? Aici este situația celor care ascultă, se minunează, pleacă și nu se întâmplă nimic.
O situație similară ne-o descoperă Cuvântul lui Dumnezeu în Epistola lui Iacov 1:22-24 care spune: „Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înşelându-vă singuri. Căci, dacă ascultă cineva Cuvântul (se minunează doar), şi nu-l împlineşte cu fapta, seamănă cu un om care îşi priveşte faţa firească într-o oglindă, şi, după ce s-a privit, pleacă şi uită îndată cum era.” Ce face Cuvântul lui Dumnezeu într-un om? Care este rolul Cuvântului? Acela de a curăța. Cuvântul lui Dumnezeu proclamat, când pătrunde sau străpunge, apoi este ca o mătură care începe să facă curat și să măture mizeria din inima omului. Dar dacă omul primește Cuvântul dar nu-L împlinește, ce se întâmplă cu el? Demonul pleacă, Cuvântul mătură și scoate mizeria, iar când se întoarce demonul găsește casa aceasta măturată și împodobită. Matei ne spune în relatarea lui că o găsește „goală, măturată și împodobită.”
Nu știu dacă vi s-a întâmplat să vă duceți la cineva și în vizită să vedeți ușa ușor între deschisă și să intrați și să vedeți casa goală. Așa mi s-a întâmplat odată. Am aflat că de fapt s-au mutat, dar era goală. Șocul meu a fost mare, pentru că anticipasem că mă duc, că aveam să găsesc cum eram obișnuit să văd. Dar ce șoc este când vezi totul gol, să nu fie nimic. Cu siguranță că și demonul acesta care se întorcea în casă, așteptarea lui era ca aceasta să fie locuită de cineva. El a plecat, a fost scos afară, alungat și se întoarce având așteptarea ca ușa să fie închisă, ferecată și să nu poată intra. Dar când vede că este goală, își zice că este un loc perfect. Iar în Cuvânt vedem că nu este așa de grăbit să intre, ci se duce înapoi și mai ia cu el alte 7 duhuri, mai rele decât el.
Sunt interpreți ai Scripturii care consideră că nu trebuie să luăm în mod literal cifra „7” ca fiind 7 duhuri și cu el, în total 8. Cifra „7” în Scriptură este cifra perfecțiunii, a completitudinii, și sugestia ar fi că se duce și ia cât poate el de mulți. Nu are importanță totuși. Oricum el se duce și mai ia alte duhuri mai rele, vine înapoi, locuiește acolo și Cuvântul spune: „Starea de pe urmă a omului aceluia ajunge mai rea decât cea dintâi.”
Dacă am început cu întrebarea cum pleacă duhul necurat dintr-un om și am înțeles că poate să plece sau pleacă alungat (forțat), nu pentru că vrea, întrebarea pe care o avem totuși în fața noastră și este puțin mai grea, este cine este omul acesta din care iese duhul? Cine ar putea să fie omul acesta? Pentru că nu de puține ori s-ar putea să citim Scriptura și să o citim cu această optică, și cu această înțelegere a faptului că eu aș putea fi în situația în care să fiu eliberat de un anumit duh și dacă nu sunt atent, duhul respectiv să se întoarcă cu alte 7 duhuri mai rele și starea mea să ajungă mai rea decât cea dinainte. Este posibil așa ceva? Este posibil ca un creștin născut din nou să fie în situația aceasta să fie posedat, eliberat și reposedat într-o intensitate mult mai mare? Categoric nu! De ce?
Iată argumentele. Un creștin care ascultă Cuvântul lui Dumnezeu, ce experiență trăiește? Experiența confruntării cu adevărul. Omul care primește Cuvântul lui Dumnezeu este ștampilat, pecetluit cu Duhul Sfânt: „Şi voi, după ce aţi auzit Cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt care fusese făgăduit şi care este o arvună a moştenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câştigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui.” (Efeseni 1). Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că Duhul Sfânt vine și locuiește (intră) în om și omul (creștinul) devine Templul Duhului Sfânt. Locul acela este deja ocupat de Duhul lui Dumnezeu. Acesta este cazul creștinului, fiind eliberat, curățit și locuit de Duhul Sfânt. Aceasta este realitatea care ne este descoperită în mod clar de Cuvântul lui Dumnezeu.
Știți unde însă este problema? În dreptul celor care se înșeală. De aceea Iacov, spune de trei ori în textul citit: „Nu vă înșelați!” Cum poți să te înșeli? Să te înșeli crezând că ești născut din nou, că ești locuit de Duhul lui Dumnezeu, când în realitate nu este altceva decât religiozitate, efort uman de a atinge niște standarde morale, căutare de a da bine în ochii celorlalți, însă în realitate nu a avut loc nașterea din nou în inima ta.
Așadar situația cu care ne confruntăm aici, este mai degrabă a omului moral, dar neconvertit, a omului religios, dar nenăscut din nou. Un om al lui Dumnezeu spunea foarte frumos: „Adesea, moralitatea este mai nocivă decât imoralitatea.” De ce? Pentru că omul moral consideră că este bine. Se compară cu ceilalți și se vede pe această scară a performanțelor morale și etice, undeva sus și stă foarte liniștit, spunând: „Domle’ eu sunt bun, eu nu fac rău la nimeni. Dacă există Dumnezeu și va fi o judecată, și dacă mă va lua să mă analizeze, se va vedea că stau bine. Nici nu am nevoie de Dumnezeu ca să trăiesc moral. Iată! Eu trăiesc moral.” Știți poezia: „N-am dat în cap la nimeni, nu am ucis pe nimeni, n-am făcut rău nimănui, eu ajut pe săraci…” Acesta este omul moral. Din când în când există o tangență cu Cuvântul lui Dumnezeu și răspunde relativ bine: „Frumos, minunat!” Dar nu se întâmplă nimic.
Aș spune că mai este încă un caz, cel al creștinismului fără Hristos. Ați auzit de așa ceva? Sunt pline bisericile de creștini, dar fără Hristos. Sunt pline de așa zișii convertiți, dar neconvertiți cu adevărat. În cazul acestora, vreau să vă spun, că aici este pericolul când eliberați fiind de un duh, de un demon, acesta pleacă și se duce, iar apoi demonul se întoarce luând cu el alți demoni și starea lui ajunge mai rea decât cea dinainte.
Dragii mei este un moment de analiză, un moment de sobrietate, când cred că poți să te uiți la inima ta și să vezi daca ea este acea inimă înșelătoare, care te minte că totul este în regulă, că ești bine. Dar atunci când te uiți la Cuvântul lui Dumnezeu, lumina care vine din Cuvânt îți arată în mod clar că nu ești născut din nou, că Hristos nu este Domn al vieții tale, că Duhul lui Dumnezeu nu locuiește în tine. Este o casă goală, măturată, curățită, morală cu standarde etice și totul pare să fie în regulă. Însă nu este naștere din nou. Pericolul este cel al celor care sunt în proximitatea Domnului Isus, ca a celor care au auzit Cuvântul rostit și n-au primit Cuvântul. L-au auzit, s-au minunat, dar nu L-au primit, pentru că dacă Îl primeau, Îl primeau de fapt pe Hristos. Căci Hristos nu este nimeni altcineva decât Cuvântul lui Dumnezeu, exprimarea lui Dumnezeu, logos-ul lui Dumnezeu.
De aceea Domnul Isus chiar continuă să demonstreze cât de important este să asculți Cuvântul și să-L primești. Nu doar să-l asculți și să fi uimit, să pleci și să uiți îndată cum erai. În timp ce spunea lucrul acesta, o femeie, fiind uimită de ce cuvinte spunea, se trezește vorbind singură și tare, în auzul norodului: „Ferice de pântecele care Te-a purtat şi de sânii care te-au alăptat! Ce mamă fericită trebuie să fie cea care te are ca fiu!”
A fost o perioadă când am călătorit mai mult și predicam în diverse biserici. Și nu de puține ori erau femei mai în vârstă care îmi puteau fi mame și veneau la mine și îmi spunea: „Ce mult mi-aș fi dorit să fii fiul meu. Cu siguranță mama ta este mândră de tine.” Așa îmi spuneau și acasă la Zalău, la fel și în București și în alte locuri. Tot ce nu știau, era că nu era chiar așa de adevărat. Mama nu era prea mândră de mine, ea a vrut altă direcție pentru viața mea, a unei cariere, a unui om cu bani și așezat. Dar Domnul m-a chemat în altă direcție. Și a avut grijă și de mine. Abia spre sfârșitul vieții, mă uitam și vedeam semne de mulțumire în inima mamei, dar o perioadă, când eram misionar și când umblam „treleleu”, în perioada aceea nu eram chiar o bucurie pentru ea.
Dar femeia aceasta spunea: „Ferice de mama Ta!” Domnul Isus nu zice „Nu ferice de ea, ci de alții.” Ci zice: „Da, ferice de ea, dar mai degrabă ferice de cei ce ascultă Cuvântul lui Dumnezeu și-L păzesc.” De ce este fericit? Pentru că dacă numai îl aud și nu-L păzesc, sunt în situația curățirii inițiale, a împodobirii și apoi a unei case goale: creștin fără Hristos, creștinism fără Hristos, biserică fără Hristos, religios fără Hristos, moralism fără convertire.
Și ca să înțelegem mai bine, să știți că Cuvântul lui Dumnezeu susține această realitate a unor oameni care vin în perimetrul ascultării Cuvântului lui Dumnezeu și nu iau nici o decizie, stau în cumpănă. Împăratul Irod îl auzea pe Ioan Botezătorul predicând Cuvântul lui Dumnezeu, chiar confruntându-l cu păcatul din viața lui, pentru că trăia cu nevasta fratelui său. Ioan avea curaj să se ducă înaintea lui și să-i zică: „Împărate Agripa, nu este îngăduit să trăiești cu nevasta fratelui tău!” Ioan îi spunea lucrul acesta public. Foarte interesant, Cuvântul ne spune că lui Irod chiar îi plăcea cum predica Ioan și stătea în cumpănă, neștiind ce să creadă. Omul aude Cuvântul lui Dumnezeu, vede puterea Cuvântului, rezultatul Cuvântului, dar cu toate acestea nu primește Cuvântul sau Îl primește într-o formă inițială și apoi se întoarce la lume, la plăcere, la prietenii din lume, la vechiul mod de viață.
Dintre noi au fost oameni care au ajuns la o stare de curăție. Nici nu este nevoie să-i spun numele, că îl știți. Implorându-l să nu plece, să rămână cu noi, el totuși a plecat. Vă întâlniți din când în când cu el pe stradă și îl vedeți în ce hal este. A fost casa curățită, împodobită, dar goală. Și iată-l unde este acum, muncit de duhuri.
Eu am crescut într-o adunare mică cu vro 20 și ceva de credincioși din sat, unde m-am întors la Dumnezeu și unde am început să slujesc. La un moment dat a venit un om care se întorsese din Germania în condiție foarte bună și a cumpărat o casă mare lângă noi și ne bucuram ca s-a mai împrospătat biserica. Cum să nu te bucuri când mai vine cineva nou, când se mai adaugă cineva nou? Este firesc, natural. Omul acesta nu a fost așa să vină să stea pe scaun și gata. A vrut să facă ceva pentru că era meșter și bun în multe lucruri. Și imediat s-a pus pe treabă și vedeam schimbări. Era o plăcere să-l vezi, ba chiar avea și talent la muzică, știa să facă și o altă voce, dintr-o dată cântările noastre ieșeau mai bine, era minunat. Încet, încet omul acesta a fost promovat, așezat undeva mai în frunte, a început să și predice. Însă la un moment dat începeau să apară niște semne ciudate în atitudinea lui. Și am ajuns la concluzia că omul acela nu era născut din nou, cu toate talentele pe care le avea, cu tot ce făcea bine acolo, a ajuns atât de departe încât a început să-și bată nevasta și odată i-a rupt mâna, a fost arestat. Dar cel mai rău a fost atunci când în multe situații dădea biserica în tribunal. De câte ori încercam să-l disciplinăm un pic, el apoi ne dădea în tribunal și trebuia să mergem la proces.
Aceasta este o modă în anumite locuri. Dacă vrei să aplici disciplina biblică, o faci, dar cu riscul de a te duce să-ți rezolvi problema în tribunal. Omul acesta a ajuns atât de departe încât a fost pus în pușcărie pentru o perioadă lungă de timp.
Am avut altul în adunare, care a fost cam în aceeași situație. Se întorsese la Dumnezeu și pentru o vreme ne adunam ca biserică în casa lui, într-o cameră pe care a oferit-o pentru adunare. A fost botezat, a început să predice, dar a rămas în mintea noastră situația aceea ciudată din ziua botezului care a avut loc în altă localitate la vro 7 Km distanță de satul nostru. După ce s-a terminat, a vrut să meargă pe jos spre casă. La întoarce el a zis: „Trebuie să sărbătoresc evenimentul.” A intrat în bufet, a luat o bere și a sărbătorit evenimentul. O perioadă de câțiva ani a mers bine, chiar era priceput la predicare, nu bătea câmpii dacă se ducea la amvon. Și cumva ne bucuram că avem pe cineva care să ne slujească și ca administrator și era bun la toate. Dar acea ușă deschisă lăsată pentru Satan, după ce casa fusese curățită și măturată, a fost locuită. Vreau să vă spun că omul acela atât de rău a ajuns, că îl auzeam zbierând și țipând toată ziua (că eram vecini), înjurând-o pe nevastă-sa în cel mai oribil mod posibil. Omul cred că se străduia să inventeze înjurăturile cele mai josnice, în care târa Numele lui Dumnezeu și îl asocia cu surorile din biserică, și cu nevastă-sa. Era groaznic! Mi s-a întâmplat să mă duc odată la ei pentru ceva și era atât de beat omul acesta. Nevasta lui făcuse bulion, muncise două zile și avea două lăzi pline cu sticle de bulion. În tulburarea lui și în mânia lui, când am intrat în curte, l-am văzut cum a luat lăzile, le-a pus în fața casei, și a început sticlă după sticlă să le spargă de zidul casei și a spart totul. A ajuns omul acesta că s-a dus să-și facă țuică. S-a dus să facă țuică într-o noapte singur și a tot băut, și a tot băut. Apoi a trebuit să iasă afară, a ieșit, ploua, s-a împiedicat în întuneric, a căzut cu fața în noroi și nu s-a mai putut ridica. Și a fost găsit cu căile respiratorii pline de noroi, până în plămâni.
Pe o distanță de aproape 1 Km de la casa noastră în stânga și în dreapta, mă gândeam ce devastare a făcut alcoolul. Aproape fiecare familie a fost locuită intens de demonii alcoolului, inclusiv a mea. Mama m-a rugat și a zis: „Nu te duce la înmormântare.” Că știa că dacă mă duc predicam despre asta. M-am ascuns eu acolo, m-am fofilit și frații care predicau m-au zărit acolo, m-au invitat și în ziua aceea mă uitam la mulțime. Să vedeți ce fețe aveau, de oameni posedați de duhul alcoolului. Mă uitam la ei, și având în vedere acel kilometru distanță am zis: „Familia aceea s-a spânzurat. Familia aceasta ciroză. Familia aceasta în pușcărie.” Și le-am făcut statistica numai pe 1 Km. Și în spatele nostru erau viile întinse. În ziua aceea am blestemat viile acelea. Oamenii erau deja speriați, pentru că am rostit un blestem.
Am fost de puțin timp la Zalău și am rămas uimit, că blestemul acela chiar s-a împlinit. Nu vreau să mă laud, dar acel blestem chiar s-a împlinit. Știți de ce? 80% dintre viile acelea sunt în ruină. Iar cele care au rămas nu prea rezistă, că dacă nu le lucrezi pe toate se strică. Ruină! Dar înainte de ruina lor, au ruinat multe, multe vieți.
Omul a fost curățit, demonul a plecat și a rămas casa goală. Nu a fost locuită de Hristos. Acesta este cazul celor din Evrei 6, de la versetul 4: „Căci cei ce au fost luminaţi odată – şi au gustat darul ceresc, şi s-au făcut părtaşi Duhului Sfânt, şi au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor – şi care totuşi au căzut, este cu neputinţă să fie înnoiţi iarăşi şi aduşi la pocăinţă, fiindcă ei răstignesc din nou, pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu şi-L dau să fie batjocorit.”
Și mai avem încă un text în 2 Petru, unde observăm că sunt oameni care ajuns în perimetrul Cuvântului lui Dumnezeu, ba chiar predică, așa cum am spus despre oamenii pomeniți anterior, dar apoi devin niște epave. 2 Petru 2:1-2: „ În norod s-au ridicat şi proroci mincinoşi, cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura pe furiş erezii nimicitoare, se vor lepăda de Stăpânul care i-a răscumpărat şi vor face să cadă asupra lor o pierzare năprasnică. Mulţi îi vor urma în destrăbălările lor. Şi, din pricina lor, calea adevărului va fi vorbită de rău.”
Aceasta se întâmplă cu oameni care ajung în mediul bisericii, stau la lumina Cuvântului, ascultă, gustă, intră în părtășie cu noi, dar sunt doar în faza aceea de curăție inițială. Nu-și dăruiesc viața complet lui Hristos, să fie locuiți de Duhul Sfânt. Iar starea lor ajunge groaznică. Din cauza lor, calea lui Dumnezeu este vorbită de rău.
2 Petru 2:17-22: „Oamenii aceştia sunt nişte fântâni fără apă, nişte nori alungaţi de furtună; lor le este păstrată negura întunericului. Ei vorbesc cu trufie lucruri de nimic, momesc, cu poftele cărnii şi cu desfrânări, pe cei ce de abia au scăpat de cei ce trăiesc în rătăcire. Le făgăduiesc slobozenia, în timp ce ei înşişi sunt robi ai stricăciunii. Căci fiecare este robul lucrului de care este biruit. În adevăr, dacă, după ce au scăpat de întinăciunile lumii, prin cunoaşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos, se încurcă iarăşi şi sunt biruiţi de ele, starea lor de pe urmă se face mai rea decât cea dintâi. Ar fi fost mai bine pentru ei să nu fi cunoscut calea neprihănirii, decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca sfântă care le fusese dată. Cu ei s-a întâmplat ce spune zicala adevărată: „Câinele s-a întors la ce vărsase” şi „scroafa spălată s-a întors să se tăvălească iarăşi în mocirlă.”
Dragii mei, avem o garanție că cei ce sunt ai lui Hristos, sunt locuiți de Duhul Sfânt. Slăvit să fie Domnul! Dar aceasta nu ne face să ne culcăm pe o ureche și să zicem: „Suntem bine, nu este cazul meu. Sorin ai cam predicat degeaba astăzi.” Nu!
Cuvântul lui Dumnezeu în 2 Corinteni 13:5 spune: „Pe voi înșivă testați-vă dacă sunteți în credință.” Pe voi înșivă cercetați-vă, căci se poate să te înșeli. Testul acesta trebuie să fie permanent în viața noastră. Dar pericolul dragii mei, este pentru cei care vin, ascultă Cuvântul lui Dumnezeu și sunt undeva între două lumi: lumea lui Dumnezeu și lumea păcatului. Aici este mișcarea aceea fină la un moment dat: pe unde să o iau? „Îmi place în casa lui Dumnezeu, iubesc părtășia copiilor lui Dumnezeu. Dar îmi place și asta.” Poate chiar ne place moralitatea care dă bine în fața celorlalți. Încerci să menții standarde ca să fii apreciat.
Dragul meu aici este bătălia care se dă. Și în bătălia aceasta vreau să-ți spun că este decisiv ceea ce faci. Dacă ești curățit de Cuvântul lui Dumnezeu și l-ai ascultat precum astăzi, Cuvântul spune: „Astăzi este ziua mântuirii. Astăzi este ziua în care poți să fii locuit de Duhul Sfânt și pecetluit.” Dar dacă te întorci la viața cealaltă, a păcatului, bagă de seamă că nu te întorci să stai în neutralitate. Niciodată nu rămâi la același nivel. Diavolul vine din nou și te prinde cu celelalte duhuri. Și ca o spirală te trage mai adânc, te duce mai adânc, te înșurubă mai mult în puterea lui, te strânge într-o menghină din care nu știu dacă vei mai putea să ieși.
De aceea, cred că Cuvântul acesta este atât de necesar pentru noi. Este un Cuvânt de avertizare. „Nu părăsiți adunarea voastră cum au unii obicei.” De ce? Pentru că în părăsirea aceea, ieși din sfera puterii și autorității Cuvântului și ești lăsat expus la discreția duhurilor. De aceea pentru cel care poate veni la casa lui Dumnezeu, este atât de bine să vină, este atât de bine să asculte Cuvântul și atât de bine să primească Cuvântul și să-L împlinească.
Fie ca Numele Domnului Isus, Cel care l-a eliberat pe acel mut și Care încă eliberează, și Care locuiește și stăpânește, să fie slăvit prin viața și trăirea noastră, prin primirea Cuvântului Său. Amin!