Evanghelia după Luca 11:37-54 – A doua parte – Sorin Prodan – Biserica Baptistă Providența Brașov
”37Pe când vorbea Isus, un fariseu L-a rugat să prânzească la el. El a intrat și a șezut la masă. 38Fariseul a văzut cu mirare că Isus nu Se spălase înainte de prânz. 39Dar Domnul i-a zis: „Voi, fariseii, curăţiţi partea de afară a paharului și a blidului, dar lăuntrul vostru este plin de jefuire și de răutate. 40Nebunilor, oare Acela care a făcut partea de afară n-a făcut și pe cea dinăuntru? 41Daţi mai bine milostenie din lucrurile dinăuntru, și atunci toate vă vor fi curate. 42Dar vai de voi, fariseilor! Pentru că voi daţi zeciuială din izmă, din rută și din toate zarzavaturile, și daţi uitării dreptatea și dragostea de Dumnezeu: pe acestea trebuia să le faceţi, și pe celelalte să nu le lăsaţi nefăcute! 43Vai de voi, fariseilor! Pentru că voi umblaţi după scaunele dintâi la sinagogi și vă place să vă facă lumea plecăciuni prin pieţe! 44Vai de voi, cărturari și farisei făţarnici! Pentru că voi sunteţi ca mormintele, care nu se văd și peste care oamenii umblă fără să știe.” 45Unul din învăţătorii Legii a luat cuvântul și I-a zis: „Învăţătorule, spunând aceste lucruri ne ocărăști și pe noi.” 46„Vai și de voi, învăţători ai Legii”, a răspuns Isus. „Pentru că voi puneţi pe spinarea oamenilor sarcini grele de purtat, iar voi nici măcar cu unul din degetele voastre nu vă atingeţi de ele. 47Vai de voi! Pentru că voi zidiţi mormintele prorocilor pe care i-au ucis părinţii voștri. 48Prin aceasta mărturisiţi că încuviinţaţi faptele părinţilor voștri, căci ei au ucis pe proroci, iar voi le zidiţi mormintele. 49De aceea Înţelepciunea lui Dumnezeu a zis: ‘Le voi trimite proroci și apostoli; pe unii din ei îi vor ucide, iar pe alţii îi vor prigoni, 50ca să se ceară de la acest neam sângele tuturor prorocilor care a fost vărsat de la întemeierea lumii: 51de la sângele lui Abel până la sângele lui Zaharia, ucis între altar și Templu’; da, vă spun, se va cere de la neamul acesta! 52Vai de voi, învăţători ai Legii! Pentru că voi aţi pus mâna pe cheia cunoștinţei: nici voi n-aţi intrat, iar pe cei ce voiau să intre, i-aţi împiedicat să intre. 53După ce a ieșit de acolo, cărturarii și fariseii au început să-L pună la strâmtoare și să-L facă să vorbească despre multe lucruri; 54I-au întins astfel laţuri, ca să prindă vreo vorbă din gura Lui, pentru care să-L poată învinui….”
Fenomenul criticii este prezent pretutindeni . Eu am studiat literatura în perioada facultății și mi-am dat seama la un moment dat, după câțiva ani după revoluție că a fost o vreme când în marea literatură nu intrau produse second-hand. Puțini erau din cei care îndrăzneau să lanseze un produs literar slab, din cauza criticilor literari: Titu Maiorescu, George Călinescu, Nicolae Manolescu. Acești critici erau păzitorii literaturii. Ei nu lăsau ca pe marea scenă a literaturii să intre un produs de slabă calitate. Dar după revoluție, piața s-a liberalizat: acum în librării poți găsi din abundență o grămadă de cărți care au doar o natură comercială.
În literatură erau critici literari, fără aprobarea cărora nu puteai publica nici o poezie sau nuvelă. Critica este prezentă la fel și în politică. Nu există aproape nici un canal de televiziune unde să nu existe critică. Anumite posturi de televiziune sunt aservite unor partide politice, iar unele din acestea au tupeul de a afirma că au păreri obiective și spun doar adevărul, însă în spatele lor sunt politicieni, partide politice care manipulează după bunul lor plac. Aceștia au o critică virulentă, acidă la adresa diferitor persoane politice. Critica este prezentă în familie. Soții se critica reciproc, începând mai întâi doar în cadrul familiei, apoi se critică unul pe celălalt și în exterior. Copiii la fel s-ar putea plânge că sunt criticați foarte des de părinți. Critica este prezentă în biserică. E prezentă în modul în care apreciem atitudini. Predica la fel este supusă criticii. Sunt convins că chiar de Spurgeon și Jonathan Edwards s-ar scula din morți și ar predica, unii și în acest caz ar fi înclinați spre a-i critica. Poate l-ar critica și pe Domnul Isus…
Critica nu are doar o conotație negativă. De exemplu, în literatură, critica avea un rol pozitiv pentru a păzi literatura ca să nu fie compromisă de produse pseudoliterare. Există două tipuri de critică: una bazată pe adevăr, (atunci când cineva în cadrul bisericii face o critică și o face în mod corect și în dragoste o numim mustrare, iar Scriptura ne încurajează să primim mustrarea lui Dumnezeu și a fraților ) și alta bazată pe calomnie (ea nu este bazată pe adevăr, ci mai degrabă pe gelozie, amărăciune, plăcerea de a spune ceva rău despre cineva). Această ultimă critică se numește bârfă. Când vorbim despre critică ne aflăm între doi poli: unul este mustrarea și altul este bârfa. Acesta este un moment bun de examinare pentru a observa înspre ce se îndreaptă inima ta: spre o mustrare legitimă, bazată pe adevăr și expusă în dragoste sau spre o critică de tip calomnios, răutăcios prin care dorești doar să distrugi caracterul celuilalt. Mai ales atunci când nu ai puterea și îndrăzneala să vorbești cu el, ci începi să critici pe el în discuțiile cu alții, aceasta se numește subminare și o ucidere a caracterului celuilalt. Domnul Isus pune un semn de egalitate între uciderea fizică și acest tip de ucidere a demnității, onoarei, caracterului și bunului nume a celuilalt.
Care dintre aceste două tipuri de critică este mai ușor de primit – critica de tip mustrare sau critica de tip calomnie? E mai ușor să primim o critică prin care cineva ne vorbește de rău , dar noi știm în inima noastră că nu e adevărat. Critica care este greu de primit este cea în care este adevăr. Ne vom surprinde cu câtă hotărâre ne vom apăra atunci când cineva ne vorbește direct, știind în inima noastră că ceea ce zice despre noi e adevărat. Atunci cînd ceea ce se spune despre noi nu este adevărat avem puterea să ne controlăm și chiar să aducem argumente în favoarea noastră. E mai greu atunci când este adevăr în ceea ce ni se spune, atunci ne apărăm cu abitir.
Textul ce l-am citit ne aduce în față un act critic. Este provocator să citești acest text, pentru că întâlnești o critică foarte aspră, de o virulență rarisimă. Provocarea este în faptul că Cel care face critica este însuși Domnul Isus. Nu te-ai aștepta ca Cineva ca Domnul Isus, Păstorul cel bun, plin de blândețe și dragoste, care a arătat față de ființa umană o dragoste de neconceput prin moartea Sa pe cruce , să fie așa de virulent, atât de tranșant, usturător, aspru, acid în critica Lui, în modul în care a vorbit în fața cărturarilor și fariseilor. Unii au crezut că a fost chiar ofensator în critica pe care a făcut-o.
În textul acesta vedem că o critică bazată pe adevăr e foarte greu de primit. Acești oameni când au fost așezați în tirul criticii Domnului Isus, erau frânți, nu știau ce să facă la auzul acestor critici, ar fi fost gata să Îl sugrume în momentul acela dacă ar fi putut. Iar în finalul textului, citim că după ce Domnul Isus i-a criticat, aceștia în loc să analizeze la cuvintele Domnului Isus, ei imediat au ieșit și căutau să-L prindă, iar ura ce s-a născut în ei la un moment dat a ajuns până la punctul în care erau gata să-L omoare, nesocotindu-L vrednic de a trăi pe pământ și mai ales între ei. Crima – care a început în inima lor.
Ceea ce făcea această critică extrem de dureroasă era adevărul. Critica era la fel și aspră, usturătoare, tranșantă, dar nicidecum ofensatoare, pentru că era bazată pe adevăr. Domnul Isus nu-i critica în lipsă de probe evidente.
Vom privi la a doua parte a textului. Primii în tirul criticii Domnului Isus au fost fariseii, iar la adresa lor Domnul Isus a rostit trei „vai”-uri, ce desemnau anumite cuvinte de condamnare. În Scriptură, la fel și prorocii rosteau „vai”-uri cu privire la popor pentru a arăta spre lucrurile ce aveau să se împlinească în viitor. Prorocii ziceau : – Vai când poporul acesta va fi luat din țara lui și dus într-o țară străină! – acest „vai” era în acest caz o pronunțare a condamnării lui Dumnezeu peste popor. Iar Domnul Isus făcea exact același lucru, rostind aceste „vai”-uri împotriva fariseilor. De menționat că felul în care se adresa Domnul Isus era la plural, era o condamnare colectivă. Niciodată Domnul Isus nu s-a adresat cu „Vai de tine!”. Totuși Domnul Isus se afla la masa unui fariseu, iar acesta a fost primul care a constatat că Domnul Isus nu s-a spălat pe mâini. Ulterior, Domnul Isus se adresează fariseului, dar zicând: Voi, fariseilor! – Domnul Isus condamnă instituția pe care aceștia au creat-o, însă dă șansă individului să audă adevărul și să se pocăiască. În această critică Domnul Isus arăta milă, pentru că dacă Domnul Isus dorea să îi lase în întuneric, nu le mai zicea nimic. Dar Domul Isus, prin faptul că le aducea o critică, le dădea o șansă să se pocăiască. Critica e bună, pentru că oferă un moment de examinare, de probă a inimii. Prin aceste „vai”-uri sunt puse în evidență fățărnicia fariseilor, dublicitatea, mândria lor.
La un moment dat, Domnul Isus rostește ultimul „vai”: – Vai de voi, cărturari și farisei făţarnici!- Atunci, unul dintre cărturarii care erau prezenți reacționează la spusele Domnului Isus : – „Învăţătorule, spunând aceste lucruri ne ocărăști și pe noi.”. Apoi, Domnul Isus „întoarce tirul tunului” Său spre cărturari. Precum Domnul Isus a rostit trei „vai”-uri împotriva fariseilor, la fel El rostește trei „vai”-uri împotriva cărturarilor și învățătorilor Legii.
Acești cărturari și învățători ai Legii erau cei care administrau dreptatea în Israel. Este interesant faptul că în majoritatea traducerilor de limba engleză, termenul folosit pentru „cărturari” sau „învățător al Legii” este „avocat” (lawyer). Legea pentru Israel nu avea doar un caracter religios, dar și unul civil și ei erau cei care interpretau Legea și aveau ultimul cuvânt în situații conflictuale. Deși romaniii erau stăpânii regiunii respective, evreii când aveau un litigiu nu se duceau la autoritățile romane pentru a-și rezolva problema, ci la învățătorii Legii. Un exemplu asemănător ca situație ar putea fi comunitățile de rromi care , deși trăiesc în România și sunt sub legea românească, atunci când au o problemă serioasă se duc la Stabor, la tribunalul lor. Iar aici sunt acei oameni care judecă între ei – bulibașa – și în final ei dau un verdict. Atât timp cât ei nu intră în conflict cu legea civilă a țării sau legea penală, litigiile le rezolvă la acești „cărturari” ai lor. La fel făceau și evreii.
Astfel, cărturarii care aveau rolul de a învăța pe popor ce zice Legea și o administrau aveau un statut special. Ei se socoteau mai cu vază decât ceilalți. Ei erau judecătorii poporului. Dar Domnul Isus vine la ei cu trei critici care sunt bazate pe adevăr.
Prima critică: „Vai și de voi, învăţători ai Legii”, a spus Isus. „Pentru că voi puneţi pe spinarea oamenilor sarcini grele de purtat, iar voi nici măcar cu unul din degetele voastre nu vă atingeţi de ele.” Problema pe care o atacă Domnul Isus este standardul dublu cu care acești cărturari, învățători ai Legii veneau înaintea poporului și le dădea instrucții.
Era o diferență între farisei și cărturari. Deși fariseii, la fel ca și cărturarii erau îmbrăcați în sutanele lor lungi cu filacterii, în îmbrăcăminte specifică, erau atenți cu Legea, cercetători ai Legii exista totuși o anumită diferență. Fariseii căutau să livreze o imagine a excepționalității lor morale în termeni de păzire a Legii. Ei erau scrupuloși cu privire la zeciuială, milostenii, rugăciune în public la colțurile străzilor și prin piețe și cu privire și la alte elemente ale Legii. Cărturarii spre deosebire de aceștia aveau o problemă: tot ce spuneau cărturarii poporului era doar în învățătură, însă în practică ei falimentau grozav de mult. Dacă fariseii erau buni în practică, cărturarii erau buni în învățătură. Problema cărturarilor era că ei nu respectau și nu aveau acoperire în trăirea lor cu privire la ce învățau aceștia pe popor. Era o ruptură , o dihotomie care era ușor de observat. Ne-am putea imagina un caz: un cărturar rotofei pe care deabia îl cuprinde sutana se duce în fața poporului și le spune: „ Voi trebuie să postiți două zile pe săptămână!”… Oamenii se uitau la ce predica cărturarul și erau deacord cu el pentru că în Scriptură scria că trebuiau să se abțină de la mâncare, să postească cât mai mult, dar când comparau cuvintele Scripturii cu ceea cum arăta cărturarul… „Să trăiți în modestie! Să depindeți de Domnul!”… Dar el aduna cât de mult putea…
Problema era că acești cărturari învățau pe popor standarde înalte, dar ei înșiși nu se atingeau de aceste standarde. Dădeau canoane, dar ei înșiși stăteau deoparte. Cărturarii erau precum preoții care spuneau poporului să aducă jertfele Domnului, pentru ca apoi cu niște furci lungi să ia cît de mult puteau din oală, astfel tot ce reușeau să ia preoții de acolo devenea a lor. Cărturarii aveau standarde duble: standarde pentru popor și standarde pentru ei.
Domnul Isus prezintă aceste standarde duble într-un mod foarte plastic: „voi puneţi pe spinarea oamenilor sarcini grele de purtat, iar voi nici măcar cu unul din degetele voastre nu vă atingeţi de ele.” Prima critică se refereaă la standardele duble.
A doua critică: „Vai de voi! Pentru că voi zidiţi mormintele prorocilor pe care i-au ucis părinţii voștri. ” Această critică se îndrepta înspre falsa pioșenie cu care cărturarii onorau pe prorocii martiri. Mai supraviețuiesc și astăzi în Israel unele morminte ale prorocilor. Mai există și mormîntul prorocului Zaharia și este la poalele muntelui Măslinilor. Pe platformă este orașul Ierusalim, muntele Sionului, apoi urmează o vale și apoi iarăși este un deal – Muntele Măslinilor unde Domnul Isus se ducea să se roage. După teritoriul unde se află mulți măslini, urmează locul cu mormintele pe aproximativ un kilometru, iar la bază este mormântul lui Zaharia. Mormîntul arată ca un monument. E posibil că după ce a murit prorocul, acesta a fost pus într-o grotă săpată, dar după ce au venit cărturarii, aceștia au devenit administratorii cimitirelor prorocilor. Ei vopseau pietrele, se îngrijeau de morminte, făceau monumente pentru proroci și aveau grijă ca totul să strălucească. Problema era că ucigașii acestor proroci erau părinții lor, iar cărturarii credeau că prin ceea că îngrijeau de morminte și făceau monumente peste acestea dădeau poporului o impresie bună. Însă în ei dospea la fel ca și în părinții lor același duh de răzvrătire și răutate față de orice proroc trimis de Domnul. Dumnezeu l-a trimis pe Ioan Botezătorul. IAR Domnul Isus i-a întrebat pe cărturari:„De unde venea Ioan Botezătorul – de la Dumnezeu sau de la oameni?”. Aceștia și-au întors spatele, s-au șușotit între ei că dacă zic că e de la Dumnezeu, El le va zice de ce n-au crezut, iar dacă zic că a venit de la oameni, poporul va fi împotriva lor, căci acesta îl respectă pe Ioan ca proroc. Dar cărturarii nu credeau că Ioan este proroc al lui Dumnezeu și îl condamnau, îl atacau. Apoi, a venit Marele Proroc, Prorocul Prorocilor – Domnul Isus, dar nici pe El nu l-au crezut, ci l-au omorât exact cum părinții lor au omorât pe proroci. Iar Domnul Isus este foarte ferm, tranșant în cazul de față: „Prin aceasta mărturisiţi că încuviinţaţi faptele părinţilor voștri, căci ei au ucis pe proroci, iar voi le zidiţi mormintele. ” Părinții lor au ucis pe proroci, iar ei le lustruiau mormintele. În sinea lor erau mulțumiți de ceea ce făceau.
Culpa era colectivă, până la urmă. Actul lor de renovare a mormintelor era echivalat de Domnul Isus ca făcându-i complici la crima înaintașilor lor. Dar, această vină nu o purtau numai ei, ci și întregul popor. De aceea Domnul Isus spune: „Înţelepciunea lui Dumnezeu a zis: ‘Le voi trimite proroci și apostoli; pe unii din ei îi vor ucide, iar pe alţii îi vor prigoni, 50ca să se ceară de la acest neam sângele tuturor prorocilor care a fost vărsat de la întemeierea lumii: 51de la sângele lui Abel până la sângele lui Zaharia, ucis între altar și Templu’; da, vă spun, se va cere de la neamul acesta!” Domnul Isus S-a oprit la Zaharia, dar putea să continue până la Ioan Botezătorul sau până la Sine Însuși. Dar El S-a oprit la Zaharia, pentru că acesta a fost ultimul proroc din cartea 2 Cronici capitolul 24, iar cartea Cronici era ultima în canonul evreiesc, nu Maleahi. În acest mod, Domnul Isus dorea să spună că în toată istoria de până atunci prezentată de Scripturi, prorocii au fost uciși de lideri ca ei, cărturari, de părinții lor, de strămoșii lor. Ei vor da socoteală pentru tot sângele martirilor vărsat de ei, pentru că prin proroci Dumnezeu a mustrat poporul, iar ei nu au primit mustrarea Domnului. Ca și răspuns la mustrarea Domnului ei eliminau pe proroci: Ieremia, Isaia, Zaharia…
Această atitudine o vedem și în cazul cărturarilor și fariseilor, căci în finalul acestui moment de critică, de mustrare, ei în loc să analizeze dacă este adevărat ce zice Isus, Cuvântul spune că : „După ce a ieșit de acolo, cărturarii și fariseii au început să-L pună la strâmtoare și să-L facă să vorbească despre multe lucruri; I-au întins astfel laţuri, ca să prindă vreo vorbă din gura Lui, pentru care să-L poată învinui…” Exact ca și strămoșii lor…
În final, al treilea „vai”, a treia critică care o îndreaptă spre cărturari era o vină capitală: „Vai de voi, învăţători ai Legii! Pentru că voi aţi pus mâna pe cheia cunoștinţei: nici voi n-aţi intrat, iar pe cei ce voiau să intre, i-aţi împiedicat să intre.” Vina capitală a cărturarilor era ceea că ei blocau accesul oamenilor la Dumnezeu, la Împărăția Lui.
Fariseii și cărturarii au apărut ca o grupare în Israel pe vremea lui Ezra. Până la Domnul Isus au fost cel puțin 400 ani în care cărturarii șii fariseii au devenit arhitecții unui sistem minuțios în care Legea lui Dumnezeu precisă, clară au început s-o despartă fiecare lege în patru și să facă aproximativ 630 legi în care chiar și găina care oua în ziua de Sabat era „condamnată” în tribunalul cărturarilor și pedepsită cu pedeapsa capitală, cu moartea, pentru că a făcut o lucrare în ziua de Sabat. Familia trebuia s-o execute, apoi să fie adus la ei să constate decesul și să lase la ei cadavru, că este necurat. Iar apoi aceștia îl mâncau. Acești oameni au făcut un sistem greoi cu care împovărau poporul. Iar Domnul Isus spune: „voi puneţi pe spinarea oamenilor sarcini grele de purtat…(sarcini a sute de legi, dar în timp ce voi făceați această lege, voi ați făcut-o în așa fel încât să știți cum o puteți dribla, evita)” – Nu ai voie să mergi mai mult de o milă în ziua de Sabat! – dar cărturariis-au gândit să facă mai multe halte, să aibă mai multe repere, cu ajutorul cărora să poată să parcurgă mai multe mile pe zi. Erau o mulțime de manevre prin care ei știau să evite aceste legi minuțioase. Dar poporului,ei cereau să se încadreze în toate legile.
Privind în context, întreg capitolul 11 este legat în mare măsură de critica împotriva acestor grupări care L-au condamnat pe Domnul Isus că scoate draci cu ajutorul lui Beelzebul și celor care cereau un semn din cer, care se mirau de minunile ce le făcea Domnul Isus. Iar El le spune la un moment dat:„Ochiul este lumina trupului tău. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău este plin de lumină, dar, dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău este plin de întuneric. Ia seama dar ca lumina care este în tine să nu fie întuneric.” Aceste cuvinte ce au un sens de neclaritate, ambiguitate, devin foarte clare atunci când te gândești la farisei și cărturari. Acești oameni erau ochiul poporului. Dacă ochiul poporului este bun, poporul este luminat de el. Dacă ochiul poporului era rău, întrebare: cât de mare era întunericul care era numit lumină de către cărturari și farisei? Ei se socoteau lumina, cei luminați de Dumnezeu, care aveau monopolul cunoștinței, dar Domnul Isus le-a spus că ei au pus mâna pe cheia cunoștinței și că o manipulau cum doreau și că ei cenzurau accesul poporului la lumina lui Dumnezeu. Dar acolo, lumina era Domnul Isus, iar între El și popor stăteau acei oameni care umblau prin Israel și spuneau evreilor să nu meargă după acest proroc. În ziua de azi la fel poți auzi așa cuvinte precum :„Să nu vă prind că mergeți la acei eretici, sectanți, pocăiți!” Iar cărturarii deasemenea ziceau:„Nu vă duceți după prorocul acesta, căci este un proroc fals!”
Dar Domnul Isus spunea adevărul și aducea lumina. Era foarte transparent în tot ceea ce spunea,însă ei erau cenzorii care aveau cheia și intrau doar cei care doreau cărturarii să intre. Iar Domnul Isus le spune că: „nici voi n-aţi intrat, iar pe cei ce voiau să intre, i-aţi împiedicat să intre.”
Cineva a pus o întrebare: Care sunt cei mai periculoși oameni de pe acest pământ? Unii s-ar putea gândi la Stalin – dacă ar exista astăzi un asemenea om, am fi spus că e cel mai periculos om de pe pământ. Sau Hitler. Să fie unul ca Hitler și să ucidă milioane de oameni într-un holocaust… Mao Zedong. Ceaușescu, Elena… Aceștia sunt cei mai răi oameni de pe pământ! Alții ar putea spune că liderii islamici, care stăpânesc țări și trimit trupe de teroriști – aceștia sunt cei mai răi oameni de pe pământ. Osama bin Laden. Saddam Hussein. Teroriști care se îmbracă în bombe și omoară în jurul lor. Aceștia sunt cei mai răi. – Dar omul care a pus întrebarea a răspuns: „Cei mai mari teroriști de pe acest pământ sunt prorocii și învățătorii mincinoși, pentru că ceilalți teoriști omoară trupurile, dar teroriștii din biserica lui Dumnezeu omoară sufletele pentru veșnicie.” Cei mai periculoși oameni de pe pământ sunt falșii profeți și învățători. De aceea Domnul Isus nu i-a scutit deloc în critica Lui. El a fost foarte aspru, tranșant și virulent cu ei.
Aș dori, spre final să ne uităm la cîteva aplicații. Dar înainte să ne uităm la câteva aplicații specifice legate de aceste 3 „vai”-uri, aș dori să spun că cea mai greșită aplicație a textului ar fi cea în care privim, înțelegem textul și ne gândim la alții – Oare care sunt fariseii din biserică?… Și dacă începi să judeci pe fiecare, ajungi să îi vezi pe toți farisei, iar tu te vezi deasupra tuturor și îi critici. Aceasta este cea mai greșită aplicație a textului .
Pe de altă parte, cea mai corectă aplicație a textului este cea care atunci când citești, te autotestezi, te autoverifici și te imaginezi între cărturarii și fariseii care ascultă mustrările Domnului Isus Cristos. Iar Domnul Isus îmi spune: Atenție la standardele duble! – Doamne, ce standarde duble? – Acelea din familie, în care tu ai standarde foarte înalte pentru copiii tăi, dar când vine vorba de tine… De ce acel film nu e permis să îl vadă copiii, iar în cazul tău este permis? De ce trebuie să spui copilului : Pune mâna la ochi acum!… Dar tu nu pu mâna la ochi. De ce copilul nu trebuie să fumeze, dar tu tragi ca o locomotivă?… Să știți că copiii sunt primii care văd standardele duble, iar în mintea lor se naște această întrebare uriașă: De ce? – Curiozitatea dospește în ei și caută să afle ce face tata, ce e așa interesant în acea pipă, în acel film?…
Standardele duble în mediul în care suntem, în mediul social: slujbă, școală, vecini… Ne putem înfățișa ca niște mari pocăiți, dar să nu uitați că sunt niște binocluri pe noi: la cea mai mică abatere suntem analizați și taxați.
Standardele duble în biserică.Avem standarde mari pentru copiii altor familii – Nu e bine ce fac! Nu sunt educați așa cum ar trebui! – Ai noștri sunt speciali. Iar când ai noștri fac o greșeală – Vai! – Găsim mereu explicații.
Problema e că ne grăbim să ne lăudăm cu cât de bine stăm și câteodată se văd în spatele redutelor noastre, a ambalajelor care arată bine – oase putrede, probleme serioase.
Falsa pioșenie. Atunci când ne gândim la acești cărturari care zideau mormintele și le vopseau și le făceau frumoase, nu trebuie să ne gândim la securiștii de astăzi, la guven, care se duc cu coroane să onoreze martirii revoluției, pentru că s-ar putea ca unii din ei să fi fost torționarii sau părinții lor. Iar acum ei sunt în guvern. Nu la ei trebuie să ne gândim. Există adesea chiar în dreptul nostru o complicitate a tăcerii și o lipsă de atitudine în situații grave. Stîăm deoparte și nu ne implicăm. Sunt vremuri în care copiii lui Dumnezeu trebuie să spună cu claritate –NU!NU! – Am avut șansa unui referendum în care creștinii au trebuit să spună NU. Iar dacă această țarș mare se lăuda că aproximativ 80% din populație este creștină, au ieșit doar câțiva să spună NU. Iar după aceea putem plânge pe mormintele martirilor că șansa a trecut și nu ne vom scăpa de culpă. Să nu lăsăm doar pe unii să piardă totul, chiar și propria viață,în vreme ce noi, cei mai mulți, tăcem. Comemorarea lor ulterioară nu ne va absolvi de vină.
A treia aplicație legată de faptul că fariseii cenzurau accesul la Împărăția lui Dumnezeu, trebuie să o facem în lumina pericolului în care noi am putea deveni pietre de poticnire pentru alții: prin trăirea noastră, prin standarde duble, prin retragerea nostră, prin tăcerea noastră, prin complicitatea noastră adesea la răul care se face fără să luăm atitudine. Prin această falsă pioșenie noi putem bloca mărturia bisericii spre păcătoși. Doar prin câțiva membri, biserica se poate compromite în întregime.
Eu am crescut într-o biserică de 15- 20 de persoane, la țară. Dar câțiva dintre ei, prin viața și trăirea lor, au făcut niște acte atât de urâte în satul nostru, că mărturia acelei biserici nu s-a recuperat până în ziua de astăzi. Niște mizerii, pe care nici oamenii de rând, care nu pretindeau a fi credincioși de un soi sau altul – nu le-ar fi făcut. Astfel, mărturia a fost distrusă, cale de generație. Poate peste câteva decenii se va recupera, dacă nu va veni Domnul Isus.
În final, precum în cazul cărturarilor, avem și noi acest risc de a nu primi mustrarea. Problema aceasta este prezentă în mai mare parte decât altele și anume aceea de a nu primi mustrarea. Cineva ar putea să vină cu o bună intenție, luminat de Dumnezeu și să-i spună altuia că există o problemă. Acesta ar putea veni în fața celuilalt cu multă rugăciune făcută în prealabil, cu o anumită teamă, dar și îndemnat de Duhul Domnului ce i-a zis că dacă nu- i va spune acelei persoane despre o anumită problemă, vina rămâne peste el. Apoi acesta se duce în fața celuilat cu multă teamă, dar nu găsește deschidere. În această privință, Scriptura este foarte clară – în Proverbe 29: 1 „Un om care se împotrivește tuturor mustrărilor va fi zdrobit deodată și fără leac.” Domnul mustra poporul și spunea acestuia – Ce tot îndrugi tu legile Mele și ai în gură legământul Meu, când tu urăști mustrările și arunci cuvintele Mele înapoia ta? –
Anii trecuți am slujit într-o lucrare de coordonare și am văzut că sunt oameni care primesc un sfat, chiar o mustrare, iar alții nu primesc. Iar pentru mine a fost o dilemă : Ce să fac? Tendința mea într-o bunătate omenească este să îi las în această stare și să nu mă preocup prea mult cu asta. Dar am avut oameni care au reacționat cu multă virulență împotriva mea și în calitate de misionari, au ajuns să fie agresivi fizic.Iar mai târziu să îi vezi cum au pierdut totul: chemarea, nu mai sunt în lucrare și vai de ei, niște prăpădiți. Oameni care odată au fost ordinați și socotiți vrednici să pună mâna pe plugul Împărăției lui Dumnezeu.
Atenție. Standarde duble. Falsa pioșenie. Incapacitatea de a primi mustrare. Toate acestea sunt avertismente pentru noi. Pentru mine și pentru tine. Mă rog ca Duhul Domnului să ne dea lumina și să fim totdeauna oameni grabnici la ascultare, zăbavnici la mânie. Mai degrabă să ne analizăm decât să fim critici. Iar atunci când suntem critici, să fim cu băgare de seamă, atenți ca acea critică să fie bazată pe adevăr și spusă în dragoste. Amin.