Evanghelia după Luca 11:37-54 – Prima parte – Sorin Prodan – Biserica Baptistă Providența Brașov
Luca 11:37-54
Cei care suntem parte din Biserica „Providența”, știu că mesajele mele sunt din Evanghelia după Luca. Am ajuns în această Evanghelie, într-un loc în care Isus se afla înaintea unei mari mulțimi. Scriptura ne spune că „noroadele se strângeau cu grămada.” Noi am fi impresionați să avem mulțimi cu grămada. Și am crede că, chiar suntem în stare de ceva. Isus nu era chiar așa de impresionat de mulțimi, cum noi am fi, pentru că El știa ce este în inima omului. Se uita la mulțimi și știa că unii sunt acolo pentru pâine și pește. Se uita la mulțimi și știa că alții sunt acolo pentru spectacol, să vadă minuni, să mai vadă o minune neobișnuită. Și cu cât vedeau mai multe, cu atât mai nesătui erau. Ca cei care se uită la filme, sunt impresionați de un film, și numai bine ce îl termină de vizionat, vor să vadă altul.
Dar din mulțimea aceasta mare, erau și niște oameni de alt soi, oameni care se socoteau într-o clasă superioară, într-o grupare superioară mulțimii, iar aceștia erau cărturarii și fariseii. Astăzi ne vom uita la acest impact pe care Isus îl are cu cărturarii și fariseii.
Vom citi textul din Evanghelia după Luca 11, și aș dori să citim textul cu două întrebări în minte și vă rog să le rețineți, pentru că apoi am să vă întreb eu și voi îmi veți răspunde, chiar și persoanele care sunt din alte țări aici.
Vom vedea cum Isus îi critică pe farisei și cărturari și aș dori să avem o primă întrebare în minte: cum vi se pare această critică? În timp ce citim textul, încercați să vedeți cum este această critică. Iar a doua întrebare: cum vi se pare Isus în atitudinea Lui, când face această critică.
Este simplu. Ați văzut cele două dezbateri ale celor doi candidați, pe care astăzi o să-i votăm. Și unul și altul au avut un discurs și întrebări de la presă, după care discursurile lor au fost criticate, în funcție de ce a zis fiecare. Cam același lucrul îl vom face și noi astăzi, ne vom uita la critică și la Cel care face această critică, apoi vom încerca să vedem dacă ce s-a întâmplat acolo a fost de bun simț sau să vedem dacă nu cumva noi ne regăsim în acest portret.
„Pe când vorbea Isus, un fariseu L-a rugat să prânzească la el. El a intrat şi a şezut la masă. Fariseul a văzut cu mirare că Isus nu Se spălase înainte de prânz. Dar Domnul i-a zis: „Voi, fariseii, curăţaţi partea de afară a paharului şi a blidului, dar lăuntrul vostru este plin de jefuire şi de răutate. Nebunilor, oare Acela care a făcut partea de afară n-a făcut şi pe cea dinăuntru? Daţi mai bine milostenie din lucrurile dinăuntru, şi atunci toate vă vor fi curate. Dar vai de voi, fariseilor! Pentru că voi daţi zeciuială din izmă, din rută şi din toate zarzavaturile, şi daţi uitării dreptatea şi dragostea de Dumnezeu: pe acestea trebuia să le faceţi, şi pe celelalte să nu le lăsaţi nefăcute! Vai de voi, fariseilor! Pentru că voi umblaţi după scaunele dintâi la sinagogi şi vă place să vă facă lumea plecăciuni prin pieţe! Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi sunteţi ca mormintele care nu se văd şi peste care oamenii umblă fără să ştie.” Unul din învăţătorii Legii a luat cuvântul şi I-a zis: „Învăţătorule, spunând aceste lucruri ne ocărăşti şi pe noi.” „Vai şi de voi, învăţători ai Legii”, a răspuns Isus. „Pentru că voi puneţi pe spinarea oamenilor sarcini grele de purtat, iar voi nici măcar cu unul din degetele voastre nu vă atingeţi de ele. Vai de voi! Pentru că voi zidiţi mormintele prorocilor pe care i-au ucis părinţii voştri. Prin aceasta mărturisiţi că încuviinţaţi faptele părinţilor voştri; căci ei au ucis pe proroci, iar voi le zidiţi mormintele. De aceea Înţelepciunea lui Dumnezeu a zis: „Le voi trimite proroci şi apostoli; pe unii din ei îi vor ucide, iar pe alţii îi vor prigoni, ca să se ceară de la acest neam sângele tuturor prorocilor, care a fost vărsat de la întemeierea lumii: de la sângele lui Abel până la sângele lui Zaharia, ucis între altar şi Templu; da, vă spun, se va cere de la neamul acesta! Vai de voi, învăţători ai Legii! Pentru că voi aţi pus mâna pe cheia cunoştinţei: nici voi n-aţi intrat, iar pe cei ce voiau să intre i-aţi împiedicat să intre.” După ce a ieşit de acolo, cărturarii şi fariseii au început să-L pună la strâmtorare şi să-L facă să vorbească despre multe lucruri; I-au întins astfel laţuri, ca să prindă vreo vorbă din gura Lui, pentru care să-L poată învinui.” (Luca 11:37-54)
Așadar, un fariseu a avut îndrăzneala să se ducă la Isus și să-I spună: „Rabi, vreau să te invit la masă.” M-a surprins acest gest. Oare de ce îl invita fariseul la masă? A invita pe cineva la masă este un act de prietenie sau poate fi un interes acolo. Îl inviți pe cineva la masă dacă vrei să obții un avantaj sau să îți iasă o afacere mai bună. Sau inviți pe cineva la masă pentru că îi ești prieten și îi zici: „Hai să mai mâncăm și noi ceva împreună.”
Suspectez că acest fariseu nu L-a invitat pe Isus la masă pentru că se împrietenise cu Isus. Era un risc pentru orice fariseu care s-ar fi împrietenit cu Isus. Era un risc pentru orice fariseu care s-ar fi împrietenit cu Isus. Eu mai degrabă suspectez că acest fariseu posibil să fi vorbit cu ceilalți și s-au tot gândit cum să-L prindă. Iar la un moment dat unii au zis: „Păi dacă îndrăznești, invită-L tu la masă la tine!” „Bine măi! Uite am să-L invit la mine și veniți și voi. Invităm și pe prietenii noștri, învățații Legii. Iar în contextul acesta îl mitraliem cu întrebări.” El a fost poate desemnat să fie cel care să-și deschidă casa să-L invite pe Isus. Și L-a invitat. Isus a răspuns invitației, poate altcineva n-ar fi răspuns. Sunt convins că apostolii Domnului nu au fost invitați. Fariseii nu au vrut să se defăimeze în fața celorlalți. L-au invitat doar pe Isus, L-au izolat pe Isus de restul.
Și astfel iată-L pe Isus șezând la masă. Dar este un incident acolo care se întâmplă și pe care Luca îl notează: „Fariseul a constatat că Isus nu Se spălase înainte de prânz.” La aceasta nu s-a așteptat. Probabil a avut așteptarea că Isus urmează ritualul intrării în casă, al spălării mâinilor. Toți ceilalți erau acolo spălându-și mâinile, dar Isus S-a dus și S-a așezat la masă. Și acum când se întâmplă ceva ce nu merge după reguli, imaginați-vă starea gazdei: s-a răscolit tot în interiorul fariseului. Ceva nu era în regulă și nu îndrăznea nici să-I spună: „Auzi, du-Te și Te spală că noi mâncăm cu mâinile spălate.” Nu a îndrăznit, dar se tot frământa, de parcă era pus într-o menghină. Însă Isus a știut și cred că intenționat nu s-a spălat, ca să poată să-i învețe niște lucruri. Iar Isus începe să facă această critică.
Prima întrebare pe care aș dori să o lansez, cum vi se pare această critică? Este aspră, directă, specifică. Dacă compari critica făcută cărturarilor cu critici făcute în dreptul altor oameni, este o disproporție. Este o critică acidă, usturătoare, fără menajamente. A pus punctul pe „i”. Este Domnul Isus obraznic aici? Nu. Este o dovadă de obrăznicie atunci când critici aspru pe cineva și mitraliezi pe cineva fără să spui adevărul. Obrăznicia compensează lipsa de adevăr.
A doua întrebare: cum vi se pare atitudinea lui Isus în critica pe care o face? Este tranșant, onest, sincer, curajos. Gândiți-vă, te invită cineva la masă, te așezi pe scaun și începi să-l critici. Vă puteți imagina că mergeți la cineva la masă și că vă luați de gâtul gazdei și că-l scuturați bine? Acum remarcați vă rog ceva: Domnul Isus nu S-a adresat la singular spunându-i „Tu, care m-ai invitat la tine la masă, tu cureți partea exterioară a farfuriei și o lași murdară pe interior și îți tot pui mâncare(nu din lipsă de apă, ci din alt raționament).” Deci nu se referă în mod individual. Isus este într-adevăr ferm, precis, se duce la esența problemei și eu cred că este un act de dragoste să spui cuiva adevărul. Aceasta se întâmplă aici. Isus nu manifestă o atitudine de nepăsare față de farisei. Dar pentru că îi păsa de ei, Domnul Isus le spunea adevărul. Își lua curajul, chiar fiind la masă, tratat bine de cel care l-a invitat (probabil fariseul făcuse o cheltuială să pună pe masă de mâncare și să invite un grup), Isus se lua de ei, și implicit de cel care l-a invitat.
Acum, dragii mei, iată ce înțeleg eu. Isus vorbea cu acest grup, realmente ca și cum ar fi irecuperabili. Ați remarcat lucrul acesta? Gestul acesta ferm și tranșant de a vorbi cu ei, era aproape ca un act de judecată peste ei. Poate greșesc eu, dar în Scripturi nu am văzut niciodată că Domnul Isus s-a referit vreunui cărturar sau fariseu în mod individual: „Tu ești așa…”, „Tu ești așa…”. Întotdeauna El a spus: „Cărturari și farisei, vai de voi!” I-a tratat ca și cum ar fi un grup mare. De ce? Pentru că eu cred că Domnul Isus înțelegea că acești oameni individual, compuneau o grupare, o instituție foarte puternică în peisajul religios al evreilor, dar o instituție care este clar atacată de Domnul Isus. Și această instituție era irecuperabilă.
Dar care era șansa? Adresându-li-se acestora, Domnul Isus dădea șansa unora să înțeleagă. Iar unii au înțeles, Nicodim a început să înțeleagă și s-a dus să vorbească noaptea cu Isus. Iosif din Arimateea, care era iarăși unul dintre fruntașii din Sinedriu, a început să înțeleagă și el a devenit urmaș al lui Isus, dar pe ascuns. El era unul dintre urmașii lui Isus. Și poate alți farisei, dintre care cel mai mare îl cunoaștem, Pavel, care avea influență, căruia Domnul i-a ieșit în cale și i-a spus: „Fariseule, tu trebuie să fii în echipa Mea.” Și în mod suveran, supranatural, l-a salvat pe acesta.
Aș merge la a treia întrebare: de ce oare Domnul Isus era atât de aspru? Putea să fie mai ușor cu ei, să le spună adevărul, dar să le-o spună altfel. De ce era Isus atât de aspru și virulent cu oamenii aceștia? Pentru a înțelege de ce era atât de aspru, cred că trebuie să înțelegem cine erau oamenii aceștia. Cine erau fariseii și cărturarii? Pentru că timpul nu ne permite, ne vom uita astăzi doar la farisei. Data viitoare ne vom uita și la cărturari.
Fariseii apăruseră ca un partid religios și politic în viața Israelului, undeva în secolul II înainte de a veni Domnul Isus pe pământ. Și la ei politica funcționa ca la noi. Erau partide care apăreau și dispăreau. La ei partidele aveau întotdeauna dimensiunea politică și economică, dar și dimensiunea religioasă. Niciodată un partid nu era lipsit de dimensiunea religioasă. La noi au fost partide: Partidul național creștin, țărănesc creștin și democrat. Acum s-a cam renunțat la termenul de creștin. Nu mai este o dimensiune creștină. Mai e câte unul care zice “Temător de Dumnezeu”.
Dar fariseii erau un partid iudaic. Fariseii aceștia erau respectați pentru că pe deoparte ei apărau interesele naționale ale evreilor, și protejau într-un anumit fel identitatea evreiască împotriva cotropitorilor romani și împotriva culturii grecești. Aceștia erau cei doi mari dușmani ai poporului: unul care ținea cu arma și altul care ținea cu filosofia. Și fariseii îi apărau de dușmani stabilind foarte puternic tradițiile – „Să nu părăsim tradiția noastră strămoșească!” Ei s-au axat pe dimensiunea aceasta. De aceea oamenii aveau un respect pentru farisei, ei aveau o reputația publică, până acolo încât în public, când un om de rând întâlnea un fariseu, îi făcea o plecăciune, un omagiu, un respect pentru acesta.
Dar pentru Domnul Isus nu era aproape nimic de apreciat în dreptul lor, dar era mult de criticat: slavă deșartă, iubeau scaunele din față, din sinagogi, se închinau în piețe să fie văzuți, când veneau la o masă căutau scaunul din capul mesei, aveau rugăciuni lungi… Își lățeau filacteriile -niște cutiuțe ce le puneau pe frunte, legate cu o curea din spate. Cutiuțele acelea aveau o dimensiune standard, ele semnificau legea lui Dumnezeu. Dar fariseii nu erau mulțumiți cu aceste cutiuțe și au făcut o cutie mai mare pentru a transmite oamenilor, atunci când mergeau pe stradă mesajul că ei sunt foarte serioși cu Legea lui Dumnezeu . Era prezentă și hoția printre ei, și Isus știa lucrul acesta: ei jefuiau casele văduvelor, iubeau arginții – o lăcomie pe care Domnul Isus o taxa, formalism, ipocrizie șamd.
Aici în textul nostru aș vrea să remarcăm că Domnul Isus rostește 3 “vai” -uri. Acum ne uităm la cele 3 „vai”-uri rostite împotriva fariseilor și practic prin rostirea acestora Domnul Isus scoate în evidență esența a ceea ce era un fariseu. Doresc să vă spun că atunci când cineva pronunța aceste ”vai”-uri, aceste tânguiri, practic făcea lucrul acesta când zicea ”nimic! Nici o șansă!Gata!Vai!”, precum profeții din vechime: Isaia,care a rostit ”vai”-uri, și Ieremia care striga ”vai!” , se lamenta și bocea pentru popor… pentru că judecata a fost rostită și nu va fi schimbată. La fel și în dreptul acestor farisei judecata deja era irevocabilă. Iar Domnul Isus acum rostea ”vai”-urile acestea ce reprezentau un fel de anunț profetic, pentru revărsarea pedepsei iminente a lui Dumnezeu. Nu mai era șansă de schimbare pentru aceștia, pentru ei ca instituție, pentru că a venit Domnul Isus – Lumina, dar ochiul lor era rău, și tot trupul lor era rău, și tot ce șade în trupul lor defăima pe ceilalți. Era un pericol extraordinar! Domnul Isus i-a atacat atât de puternic și a rostit ”vai”-uri și judecată în dreptul lor pentru că fariseii erau un factor nociv pentru poporul lui Dumnezeu. Domnul Isus le-a spus ”Voi sunteți fii ai gheenei!Și vă duceți și luați alți oameni din popor și îi faceți fii ai gheenei!De trei ori mai răi decât voi! ”
Deaceea Domnul Isus nu îi scutea deloc și fără menajamente le spunea adevărul. Fariseii erau autosuficienți.Erau propriul lor conținut de viață și de moralitate. Cu ei începea și se sfârșea totul. Dincolo de ei nu mai era nimic. Venise Domnul Isus , care era dincolo de ei, și nu au vrut să primească lumina, o socoteau o lumină falsă și ziceau că Isus „Scoate draci cu ajutorul lui Belzebul, domnul dracilor”.
Primul ”vai” pe care Isus îl rostește scoate în evidență condiția fariseilor. Domnul Isus începe această critică, descriind ceea ce sunt fariseii cu adevărat. Versetul 39. ”Voi fariseii curățiți partea de afară a paharului și a blidului, dar înăuntru vostru este plin de jefuire și răutate”. Logica te îndeamnă să insiști asupra părții murdare,(partea dinlăuntru, partea din față) și acolo dai și freci bine și eventual pui și în mașina de spălat vase, ca să fii sigur că s-a spălat bine de tot. Iar mai apoi nu insiști pe partea cealaltă, ca să faci economie de apă. „Nebunilor, oare Acela care a făcut partea de afară n-a făcut şi pe cea dinăuntru?” – Domnul Isus scotea în evidență un principiu aici și anume – adevărata neprihănire trebuie să înceapă dinlăuntrul vostru și să iasă la lumină curățind totul! Dați mai bine milostenii dinlăuntru, din lucrurile dinlăuntru și atunci toate vor fi curate.
Oamenii zic că dacă ei nu fac rău cuiva atunci sunt bine, chiar dacă își fac rău lor înșiși. Dacă sunt răi ,dar nu sunt răi față de cineva sunt bine. – Dar Domnul Isus Hristos spune: „ ce este rău în inima ta va ieși și va defăima, va altera, va strica ce este în jur. Deaceea dacă interiorul tău, dacă ochiul tău este bun, tot trupul tău este bun și are lumină ce se duce afară și luminează și pe ceilalți. Dar atunci când inima ta este rea și iese ceva rău din inima ta imediat se stârnesc reacții, sentimente. Este imposibil să fii numai tu și cu problema ta în interior, este întotdeauna ceva ce se duce înafară din inima ta.
Iar fariseii călcau și violau exact acest principiu. Atenția lor era concentrată spre ceea ce era vizibil, înafară, și camuflau foarte bine ce era înlăuntrul lor. În ei era întotdeauna efortul acesta de a livra o imagine a excepționalității și făceau lucrul acesta în locuri publice, în piețe, în sinagogi. Lucrul acesta se vedea foarte bine când dădeau zeciuiala… – ”Vai de voi!” zice Domnul Isus fariseilor(primul „vai”) – „pentru că voi dați zeciuială din izmă, din rută, și din toate zarzavaturile și dați uitării dreptatea și dragostea de Dumnezeu”. În Lege se cerea zeciuiala. Dar Legea stipula foarte clar din ce să dai zeciuiala. Legea nu cerea să dai zeciuială din izmă, din mărar și din zarzavaturi. Dar acești farisei erau atât de scrupuloși, încât când își făceau straturile în grădină și puneau ceapa, usturoiul și mărarul delimitau acolo zece la sută și ziceau că atunci când se va face recolta,acolo va fi zece la sută pentru Domnul. Erau foarte scrupuloși! Totul ca să fie văzuți de oameni! Fariseii când dădeau zeciuiala nu dădeau discret, cu plicuri, sau în spatele sinagogii în cutia săracilor, ci când dădeau zeciuiala se dădea precum pe vremea veche la nuntă. Când mergeai la nuntă și trebuia să dai banii, nu ca astăzi, în plic sau îi faci transfer online, venea momentul când se dădea banii și se zicea –„Nașii!! Nașul mare!”- se ridica conducătorul nunții și lua teancul de bani de 100 de lei și îi socotea – „Unu! Doi! Trei! Patru! Patruzeci și cinci! Patruzeci și șase! … Cinzeci!!!”- ce însemna asta? Se ridica standardul. „Ei, dacă nașul mare a dat 50 nu mai pot da 300, trebuie să mai pun acolo…” Era o strategie. De fapt nici nașul mare nu dădea decât vreo 1000 de lei, dar știți cum, aceștia s-au vorbit între ei și au zis – „Ei, bagă acolo 5000 de lei, 50 de milioane cum se zicea , numără bine și crește intensitatea spre sfârșit să dăm semnalul în toată adunarea că aici e nuntă serioasă, domnule! Nu veni așa cu 2, 3 lei în buzunar! ”
La fel și acești farisei făceau tot ce le stătea în putință ca atunci când se dădea zeciuiala să fie cunoscut că ei dau zeciuiala! Iar „vai-ul” acesta își avea în mod clar justificarea, era legitim dincolo de orice posibilă critică negativă.
Al doilea „vai” – „ Vai de voi fariseilor, pentru că voi umblați după scaunele dintâi la sinagogi, vă place să vă facă lumea plecăciuni în piețe!”. Frați și surori, când am început să mă gândesc la slujire, mărturisesc că era ispita asta fenomenală să mă uit la predicatorii care mergeau și predicau la amvon în față. Acum să știți că multe dintre adunările evanghelice din România și la baptiști, și la penticostali, și la creștini după Evanghelie s-au făcut după modelul sinagogii. Amvonul era undeva acolo în față și după amvon erau două sau trei scaune: era scaunul conducătorului sinagogii, a rabinului care stătea acolo, mai era scaunul cititorului Legii, cel care se ducea și aducea sulurile și le citea și mai era scaunul celor care poate erau invitați să vină să predice. Erau acolo pe platformă. Eu am fost în Israel și am văzut sinagogi și noi am cam luat modelul. Și numeroase biserici încă păstrează această structura. Au platformă și noi facem sus platformă, avem loc și de scaune, dar nu punem scaune… Însă în unele biserici s-au pus acolo niște jilțuri frumoase, dar poporul pe scaune. Acolo în față trebuie să fie ceva mai de soi, frumos sculptate… Și când te duci acolo – te duci în fața mulțimii, te așezi, mulțimea se uită la tine… Fariseii tocmai asta căutau! Sinagogile de altfel au fost cumva produsul intenției fariseilor de a pune învățătura în toată țara lui Israel. Înainte era Templul, dacă puteai, te duceai la Templu, dacă nu, asta e! Dar fariseii au zis – „mici Temple în fiecare localitate!” și s-au făcut aceste sinagogi. Și acolo niște jilțuri!
Am fost odată într-o biserică, vă mărturisesc, nu știu dacă au schimbat dar le sugeram prin cuvintele mele înainte de predică să aibă grijă la acest stil… Erau două scări care mergeau într-o semispirală până sus la amvon, iar biserica era atât de înaltă! Eram student și ne-am dus cu grupul de studenți de la București și eu am fost desemnat să predic. Când ajungi acolo, urci, urci, urci și ajungi acolo sus și îi vezi pe toți acolo mai mărunței și îți dă un sentiment! Dar eu când am început predica, am spus : – „Frați și surori, acest amvon pentru mine e un pericol! Când mă uit în jos am frică de înălțime, și când mă uit în sus am frică de micime” – nu știu câți au înțeles ce am vrut să spun, dar genul acesta de a scoate ceva în evidență… ce anume? Omul?
Fariseii la fel aveau amvoane mari, le plăcea să fie în față. La masă, ei întotdeauna trebuiau să stea în capul mesei. De ce? Comunicau, transmiteau prin prezența lor că ei sunt sufletul grupului. Ochii trebuie să se îndrepte spre ei. Din nou un „vai” pe care Domnul Isus îl rostește și dorește să-i învețe că locurile dintâi din sinagogi nu corespund cu locurile dintâi în Împărăția lui Dumnezeu și că aprecierile oamenilor nu reflectă în mod necesar aprecierile lui Dumnezeu.
Ultimul „vai”.Ultimul ”vai” este și acesta interesant. ”Vai de voi, cărturari și farisei fățarnici, pentru că voi sunteți ca mormintele care nu se văd și peste care oamenii umblă fără să știe!” Ce înseamnă lucrul acesta? Că sunt ca mormintele care nu se văd și peste care oamenii trec fără să știe. Eu când eram mic trebuia să mă duc la cioban să-i duc mâncare și în traseul meu spre locul unde era turma și ciobanul trebuia să trec prin cimitir. Ce frică mă cuprindea noaptea când trebuia să mă întorc acasă! Și când mergeam încolo mergeam prin cimitir. Și știți cum e în cimitir, mai vezi așa câte o movilă… și erau pruni pe acolo, și nu puteam răbda să mă duc să-mi culeg niște prune. Dar în timp ce culegeam prune, mă uitam că sunt pe o moviliță, și aveam acel sentiment ”măi, e firesc să calci pe odihna mortului?”. Aveam acel sentiment că nu e bine să calci pe un mormânt… Dar la evrei mai era ceva, la ei dacă călcai sau atingeai un mormânt, deveneai necurat! Și nu mai puteai să mergi să te închini la templu, trebuia să treci printr-un ritual de curățire! Și problema era că la evrei mormintele nu erau la 2 metri sub pământ ca la noi, la evrei mormintele erau săpate în stâncă. Și trebuiai să ai acces ca să duci mortul. Și câteodată mormintele acestea erau săpate repede pentru că murea omul subit și se duceau pe traseul care ducea dinspre Ierihonn spre Ierusalim și săpau rapid în stâncă. Dar era reglementat, stipulat în Mișna că ”În a 15-zi a lunii Adar, în cetățile întărite se va citi Meghilah, (adică sulurile Paștelui) și se vor repara cărările, drumurile și scăldătorile. Se vor marca și se vor vărui mormintele”(articol de lege). A 15-a zi a lunii Adar era foarte aproape de venirea Paștelor și trebuiau vopsite mormintele căci veneau pelerinii la Ierusalim, de sărbătoarea Paștelui. Dar erau unii care nu se duceau să vopsească mormintele , iar foarte mulți pelerini care veneau, puneau mâna pe un mormânt, treceau, se opreau și nu știau că e un mormânt acolo. Dar acolo era grotă, unde erau oseminte. Și astfel fără să știe erau defăimați.
De ce Domnul Isus rostește „vai”-ul acesta împotriva lor? Rostește acest „vai” pentru că voia să spună că acești farisei, bine camuflați, erau o influență nocivă pentru popor. Dar poporul nu știa și poporul se defăima de la ei fără să știe! Acesta era pericolul în care erau. Mormintele nevăruite erau un potențial de defăimare. Omul ajungea necurat prin atingerea lor și fariseii comportau potențialul acesta al alterării a ceea ce ar fi putut fi bun. Asta le spunea Domnul Isus aici – „oamenii nu văd, trec și umblă fără să știe”. Și mai departe în final spune – „voi ați pus mâna pe cheia cunoștinței, nici voi nu ați intrat, iar pe cei ce voiau să intre i-ați împiedicat să intre”. Acestea au fost cele trei „vai-uri”. Judecata rostită peste aceștia.
Ce învățăm noi din acest demers critic pe care îl face Domnul Isus? Ce învățăm noi din acest atac virulent, direct, ferm al Domnului Isus? Învățăm câteva lucruri cu privire la niște pericole în care noi înșine putem să fim.
Primul. Prin anumite practici și comportamente putem și noi să fim sub incidența acestor critici. Ce fel de comportamente ar putea să fie taxate, dacă Domnul Isus ar fi aici? Legalismul. – „La noi la adunare așa se face! Nu-ți place du-te la ăilalți. Dar la noi nu!” – Și se insistă adesea pe anumite elemente care sunt secundare: vestimentație…
… s-a întâmplat odată să ne ducem într-o adunare și am zis – ”Să ne ridicăm să citim Cuvântul lui Dumnezeu” – Vai de capul meu ! S-a intors totul în ei! – „Păi, la noi nu se ridică când se citește Cuvântul lui Dumnezeu! Stăm jos!” – Și am aflat spre surprinderea mea că nu mai suntem invitați pentru că i-am ridicat când am citit Scriptura. Dacă ziceam că n-am știut – „Păi, frate, trebuia să întrebi! Înainte de a veni aici tu întrebi care sunt regulile casei! ”– „Vă rog să mă iertați, dar data viitoare o să întreb” – , și în sinea lui – „Nu o să existe data viitoare…”-…Patul lui Procust! Cei mai scurți sunt întinși, cei mai lungi sunt ciuntați! Legalismul! Scrupulozitatea în a face anumite lucruri.
Protejarea imaginii. Aici cred că suntem toți culpabili. Protejarea imaginii. Eu, să am o imagine bună, că doar sunt pastorul bisericii, predicator. Mamele cu copii – „să stea bine în adunare să nu cumva…! Să fiți atenți, copii! Mergem la adunare! Să nu vă prind că faceți așa! Că vin acasă și …!” – Dar acasă altă poveste. Alte reguli. Imaginea. Să fim pioși la adunare. Să fim pocăiți la adunare dar în cort cârtiți, cum se zicea, sau și mai rău… Dublu standard.
E ușor să ne uităm la farisei, dar nu ne uităm atent la noi. Falsă smerenie – „Pacea Domnului!” – dar în sine- „Ce ți-aș zice eu câteva!”- Știți ca și covorul care e frumos cusut, dar ia și întoarce-l și să vezi acolo cum arată. Ațe lungi…
Al doilea pericol. Religia poate deveni mai importantă decât Dumnezeu. În ce fel s-a manifestat această cutumă, acest stil? Păi, știți cum? Unii își apără mai mult cultul, denominația decât Îl apară pe Dumnezeu. – „Noi suntem baptiști!! De la Ioan Botezătorul! Tocmai de acolo!Și dacă ne uităm serios și înainte de Ioan Botezătorul găsim pe Avraam , părintele nostru al baptiștilor” – … alții – ”Penticostali suntem!”- alții mai cu soi – „Eu nu-mi părăsesc biserica! Aici m-am născut, aici mor!- Să nu te atingi de clădire! Să nu faci ceva! Doamne ferește! ”-…Șuieratul în biserică. S-ar putea să fie unii aici care ar putea să zică – „A! A fluierat păstorul biserica! Asta este Casa lui Dumnezeu! Este sfântă!” – și se pune accent atât de mult pe clădire… Sunt de acord că trebuie să respectăm, este un lucru pe care l-am pus la dispoziția lui Dumnezeu! Dar… copiii vedeți, aleargă… Când ne-am mutat aici Aoleu! Îmi puneam mâinile în cap, transpiram, Aoleu! Pui mâna pe albul ăsta impecabil! În prima noastră întâlnire sus au ștanțat toate geamurile, toți pereții și m-am dus deacolo întors pe dos complet! Și nu-mi dădeam seama că Duhul Domnului îmi spunea: „Măi, băiete, măi, cu tine dospești aluatul fariseilor !” Și tu nu-ți dai seama. Să avem grijă, e adevărat, dar să nu facem din aceste obiecte de cult, instrumentarul acesta care nu este scop în sine, e pentru folosul închinării noastre înaintea lui Dumnezeu! Dumnezeu este centrul nostru. Iar dacă se mai întâmplă să atingem un perete sau ceva din neglijență, nu-i problemă, noi trebuie să ne închinăm Domnului. Asta-i folosul acestei clădiri.
Al treilea pericol. Vreau să vă spun că acesta pare să fie cel mai periculos, cel mai mare pericol în care se poate afla cineva: este să creadă că toți ceilalți sunt fățarnici, în timp ce el e sincer, autentic, neprefăcut, loial, necompromis, ireproșabil. Ați întâlnit astfel de oameni? Eu am întâlnit. Zicea unul unui alt frate: – „Frate, nu există biserică curată, toate bisericile sunt plini de fățarnici, de farisei, toate!” Și acest frate care îl asculta zice: – „Păi, poate găsești una.” – „Să știi că atunci când găsesc, acolo mă duc!” Iar fratele îi spune: – „Auzi, nu te duce frate, că o strici și pe aia.” – E adevărat că în fiecare biserică există oameni care sunt pasibili de aceste probleme, dar cine face astfel de afirmații generalizante se detașează într-un fel și e deasupra tuturor, el își rezervă dreptul de a fi responsabil cu igiena spirituală a bisericii lui Cristos. El e cu mopul în biserică, el trebuie să îi taxeze pe ceilalți. La noi în comitet nu avem un responsabil cu igiena spirituală a bisericii, dar să știți că sunt biserici care au așa ceva.
În final, dragii mei, atenție mare la a vedea farisei pretutindeni și nu a identifica dincolo de camuflaj și de duhul cameleonic, fariseismul din propria noastră inimă. Domnul ne cheamă într-un mod plin de dragoste la o analiză. Această analiză e în felul următor: acum am putea să citim textul, nu gândind la fariseii din vremea lui Isus, ci gândindu-ne la fariseul din propria noastră inimă. Și așa se citește corect Scriptura. Numele Domnului Isus, plin de dragoste care ne învață și ne avertizează, să fie onorat în vecii vecilor. Amin.