Evanghelia după Luca 11:5-13 – Stăruința în rugăciune – Sorin Prodan

Evanghelia după Luca 11:5-13 – Stăruința în rugăciune – Sorin Prodan – Biserica Baptistă Providența Brașov

A fost o pauză mai lungă în studiul nostru în Evanghelia după Luca și de aceea este necesar să recapitulăm câteva repere ale acestei Evangheliei. Atenția acestei Evanghelii este îndreptată în mod clar spre Domnul Isus din Nazaret. Fiecare narațiune, tot ce a consemnat doctorul Luca care a scris această Evanghelie, are scopul de a demonstra fiecărui cititor al acestei Evanghelii că Isus Hristos din Nazaret nu este Altul decât Fiul lui Dumnezeu, Salvatorul lumii, Cel pe care poporul evreu L-a așteptat vreme de câteva secole. Această Evanghelie prezintă prin narațiunile sale cine este Domnul Isus Hristos. Prin lucrarea și învățătura Lui, la fel, privirea noastră este îndreptată spre El.

Așa cum am spus mai înainte, atunci când Îl privești pe Domnul Isus Hristos există o putere de transformare. Iar când Duhul lui Dumnezeu lucrează în conștiința și inima noastră și Îl privim pe Hristos, transformarea aceasta are loc în viața noastră în grade diferite. S-ar putea să uităm mesaje pe care cineva le-a predicat aici. Dar vreau să vă spun că efectul acelor mesaje în momentele respective, contribuie la transformarea noastră. Și eu îmi uit predicile.

Câteodată dacă sunt invitat să predic în altă parte și mă gândesc la un mesaj pe care l-am predicat aici, nu-mi mai amintesc aproape nimic din ce am predicat. Ce să mai aștept din partea altora să-și aducă aminte de predici! Dar Duhul lui Dumnezeu m-a încurajat că mesajul care a fost predicat atunci, a avut un efect imediat și de lungă durată pe care noi nu îl știm.

De obicei noi la casele noastre, vedeți pregătim masa și încă una bogată, iar apoi mâncăm. Eu am ajuns la un moment dat într-o frustrare. De ce trebuie să mâncăm atât de des? De trei ori pe zi! De ce trebuie să dorim atâtea ore? Șase, șapte sau opt ore pe zi. Nu ar fi putut face Dumnezeu o simplificare și să dorim o dată pe săptămână sau o dată pe lună? Sau să mâncăm tot așa o dată pe săptămână sau o dată pe lună? Iată trebuie să mâncăm de trei ori pe zi și să dorim șapte ore. Lucrurile acestea au importanță pentru dezvoltarea noastră naturală.

De ce trebuie să ascultăm mesaje în fiecare duminică? Sau de două sau trei ori pe săptămână? Sau chiar mai des? Pentru că Dumnezeu ne-a creat în felul acesta! Avem nevoie să ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu dragii mei! Cei care nu ascultă Cuvântul lui Dumnezeu câte o lună de zile și nu vin la Casa lui Dumnezeu, la un moment dat intră în subnutriție și nu se mai dezvoltă normal. Chiar dacă ei funcționează fizic într-un anumit fel, spiritual se usucă așa cum un copac fără apă și lumină nu poate să crească normal și intră ușor în ofilire. Așa și un creștin care nu este expus la Cuvântul lui Dumnnezeu se ofilește. Avem nevoie de Cuvântul lui Dumnezeu, avem nevoie de proclamarea Cuvântului lui Dumnezeu! De aceea vă încurajez să veniți la Casa lui Dumnezeu pentru a asculta Cuvântul.

Locul în care am ajuns în Evanghelia după Luca, este un loc în care Domnul Isus a deschis o temă foarte importantă. Tema la care ne concentrăm acum, este tema rugăciunii. Tema aceasta fost deschisă printr-o întrebare a ucenicilor. Ucenicii au petrecut trei ani și jumătate cu Domnul Isus. Ei au văzut viața Lui și învățătura Lui, lucru care i-a pus în uimire pe ucenicii Lui. Dar pe lângă acestea ei au văzut și ce făcea Domnul Isus: practica vieții Lui. Și printre multe lucruri pe care le făcea, era rugăciunea. Adesea ucenicii L-au auzit pe Isus rugându-Se. Felul în care Isus Se ruga era unul total neobișnuit, nimeni nu se ruga cum El Se ruga. Ucenicii erau probabil obișnuiți cu rugăciunile unor mari rabini pe care i-au ascultat sau a unor învățători. Dar felul în care Isus Se ruga, era unul total neobișnuit. De aceea unul dintre ucenici, la un moment dat I-a zis: „Doamne, învață-ne să ne rugăm.”

De acolo Domnul Isus ca răspuns la cererea acestui ucenic, i-a învățat mai întâi „Rugăciunea domnească Tatăl nostru” așa cum o numim noi. Ne-am uitat și am studiat această rugăciune ca un model. Desigur o putem rosti și noi, dar scopul cu care Isus a rostit rugăciunea aceasta este să ne arate cum să ne rugăm. Domnul continuă apoi în răspunul Lui, dând aceste două pilde pe care le-am citit.

Foarte interesant este faptul că felul în care Domnul Isus reproduce aceste pilde, este aproape prin a spune următorul lucru: atunci când este vorba de rugăciune, nu trebuie să te oprești niciodată. Dacă ai atins un nivel al rugăciunii, într-un fel scopul și intenția ta este să mergi la un nivel superior. Nu te opri la nivelul acela. Dacă de pildă au reușit să atingi performanța de a te ruga 5 minute pe zi (acesta pentru unii vreau să vă spun că este o mare performanță!), imediat ținta ta trebuie să fie să te rog 10 minute pe zi.

Dacă vă mai uitați la jocurile olimpice, vă aduceți aminte că una din probe este săritura la o ștachetă așezată pe niște stâlpi. Ștacheta sau bara aceea, este probabil așezată la 1 metru și jumătate. Atleții pornesc de la un punct, aleargă spre ștachetă și când ajung acolo, ei trebuie să sară de pe pământ peste ștacheta aceea. Dacă un atlet a reușit să sară peste ștacheta de 1 metru și jumătate, el se bucură imediat, nu trebuie să aștepte rezultatul. Care este evoluția firească a acestei probe? Ca ștacheta să fie ridicată la 1 metru și 55 cm. Atletul se duce, din nou sare și dacă reușește să sară peste ștachetă, aceasta este ridicată din nou.

Acesta este cumva un obiectiv pe care Domnul Isus Îl așează în pildele la care ne vom uita astăzi. Tema noastră de astăzi este „Insistența în rugăciune.” Cu alte cuvinte Domnul spune: „Nu doar că trebuie să vă rugați așa (modelul Tatăl nostru), ci trebuie să insistați.” Dacă punem întrebarea „Bine Doamne, dar cât trebuie să insistăm? Cât trebuie să ne rugăm?”, aduceți-vă aminte de atletul care întotdeauna trebuie să continue concursul cu o ridicare a ștachetei mai sus, și mai sus, și mai sus. Dacă vreți răspunsul de la Domnul Isus, El spune: „Rugați-vă neîncetat! Stăruiți în rugăciune! Insistați în rugăciune!”

Avem exemplul din această pildă a unui om care se trezește în miezul nopții, probabil după ora 12:00, cu un prieten care bate la ușa lui, îl trezește și este surprins sa vadă că prietenul lui vine neanunțat la el la usă. În vremea aceea nu erau telefoane mobile, nu era Whatsapp, nu era o modalitate de a anunța ușor vizita pe care acest prieten vroia să i-o facă. Sau probabil era într-o călătorie și s-a bucurat că trece printr-o localitate unde are un prieten.

Fiind uimit de această vizită neașteptată, neprogramată, neanunțată, acest om este surprins fără mâncare acasă. Ospitalitatea nu este doar un pat și un acoperiș. De regulă opsitalitatea în cultura evreiască, dar și a noastră, presupune și să pui omului ceva pe masă. Să-l inviți să mănânce ceva, chiar la ora 12:00 noaptea.

Recent când am fost în Cluj, am stat împreună cu fratele Emanuel la o soră, a cărui soț murise nu de multă vreme. Era singură și tare bucuroasă că are oaspeți și că poate să-și pună talantul în negoț, să găzduiască și să fie ospitalieră. Și noi mergeam în lucrare de pe la ora 17:00, până spre ora 22:00 seara. Și când ajungeam acasă pe la 22:30, chiar 23:00, sora ne deschidea și gătea acolo bucăți mari de friptură de porc la ora 23:00, pe care noi trebuia să le mâncăm. Și sora nu ținea cont de oră și trebuia să mâncăm tot ce ni s-a pus în farfurie. Era o provocare pentru noi, dar răsplăteam ospitalitatea aceasta a sorei noastre mâncând bine, bucurându-ne și de una și de alta, chiar și de desert la ora aceea, ca să nu se supere sora noastră că a muncit atât.

Omul acesta din textul nostru nu a avut însă nimic. Și în situația aceea neobișnuită, repede aleargă la un prieten din cătunul sau satul în care locuia și începe să-l strige: „Prietene! Prietene!” Bate omul la ușă, oamenii dorm; se trezesc buimăciți din somn întrebându-se ce se întâmplă! Și aude vocea prietenului său.

Nu știu cum sunteți când vă sună cineva în miez de noapte. Nu știu care este prima reacție. Dar de regulă când ești buimăcit în felul acesta, prima reacție este una ușoară de frustrare: „Ce te apucă să mă suni chiar în miez de noapte?” Mi s-a întâmplat ca unii să mă sune în miez de noapte fără rost. Dacă era ceva important înțelegeam. Dar când te sună la 01:30 și te întreabă „Ce faci frate?”, îmi vine să-i zic: „Ce te apucă să mă suni la ora asta în miez de noapte?”

Desigur cele mai multe telefoane pe care le-am primit în miez de noapte au fost situații grave, serioase. Îmi amintesc de cel puțin două apeluri în care am fost anunțat de decesul cuiva drag din familie.

Dar prietenul acesta trezit în miez de noapte, spune: „Nu mă tulbura! Ușa este încuiată, copiii mei sunt cu mine în pat. Nu pot să mă scol să-ți dau pâini!” Cum își dovedește omul acesta prietenia?

Adesea fratele Bebe ne spunea că o probă a prieteniei este că dacă cineva te sună și în miez de noapte, să fii gata să răspunzi imediat. Răspunsul să fie unul pozitiv, sau cel puțin atitudinea să fie una pozitivă. Să nu-i zici omului „Băi! Ce-i cu tine?”, ci să-i zici cel puțin „Hai să vedem ce se poate face”. Astfel să-i dai o speranță că ești disponibil, chiar dacă situația pare neobișnuită, ciudată, complicată.

Cu toții știți că deși vrem să ne dovedim prietenia în felul acesta, în momente de criză sau inoportune pentru noi, de regulă nu răspundem cu o atitudine disponibilă. De regulă suntem frustrați și așa este și omul acesta, frustrat: „Nu mă tulbura!”

Dar Domnul Isus vrea să arate ceva în situația aceasta care se finalizează pozitiv pentru cel ce insistă: „Dacă acest om stăruiește, vă spun, chiar dacă nu s-ar scula pentru că îi este prieten, până la urmă omul se scoală datorită stăruinței supărătoare.” Chiar dacă bombănește și este deranjat, omul se ridică, ia cele trei pâini și i le dă, ca să poată dormi mai departe.

Principiul simplu din această pildă este că insistența, chiar una supărătoare, are în final un rezultat bun. Domnul Isus spune: „De aceea şi Eu vă spun: cereţi, şi vi se va da; căutaţi, şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide.”

Acum dragii mei, vă rog să faceți următorul lucru: luați principiul acesta și așezați-l fiecare în dreptul vostru; situația cu care te confrunți, pune învățătura aceasta în dreptul tău. Dacă ești într-o situație critică, Domnul te-a trimis astăzi să asculți astăzi cuvântul acesta: „Cere, şi ți se va da; căută, şi vei găsi; bate, şi ți se va deschide.” Așezați acest adevăr în dreptul fiecăruia dintre voi, în problema cea mai critică cu care vă confruntați. Dar și în problema mică, neînsemnată, pe care adesea nu o aduceți în fața Domnului Isus. Aduceți-o în fața Domnului și veți vedea că acest adevăr nu este doar unul teoretic, doar pus în Scriptură ca să ținem noi predici duminica și să fim mulțumiți că predicatorul a predicat, că ascultătorii au ascultat, am bifat cu toții că am fost la biserică, cuminți, credincioși, pioși. Dar câteodată urechile noastre sunt înfundate ca să auzim puterea Cuvântului și realitatea din spatele acestor cuvinte.

Sunt câteva lecții mari aici și vreau de la bun început să vă spun că am tot amânat mesajul acesta cât am putut de mult. Știți de ce? Pentru că sunt niște lucruri tare greu de priceput aici și nu le pricepeam eu cu mintea mea și cu nivelul meu de maturitate. Și am strigat spre Domnul: „Dă-mi lumină să înțeleg și eu! Dă-mi lumină Doamne să pricep și eu!” Am primit ceva lumină, dar nu am primit-o pe toată. Și vă spun de la bun început că am întrebări fără răspuns în fața acestui text.

Peste câteva capitole mai departe, se află pasajul în care o văduvă se duce la un judecător corupt și tot trage de el să-i facă dreptate. Judecătorul fiind corupt probabil dorea să ajute partea cealaltă care probabil l-a mituit. Și în final Domnul Isus spune în pilda aceea: „Judecătorul, săturat de insistența acestei văduve, i-a făcut dreptate!”

Care sunt lecțiile pe care le învățăm din textul nostru?

Prima lecție pe care o învățăm este că dacă ai o problemă sau îți lipsește ceva mare și acest lucru durează de ceva vreme, problema nu este la Dumnezeu, ci la tine sau la mine. Domnul Isus situează lipsa sau rezolvarea unei situații în dreptul omului. De aceea spune: „Cereți şi vi se va da; căutaţi, şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide.”

Faceți o evaluare dragii mei. Sunt multe lipsuri pe care le avem. Dacă e să facem o listă, veți rămânea uimiți de câte lipsuri și câte probleme avem. Faceți o listă clinică a situației de sănătate și veți rămâne uimiți de câte probleme de sănătate purtăm în trupul acesta. Faceți o lista a relațiilor pe care le aveți și veți vedea câte relații sunt deficitare. Faceți o listă a celor pentru care vă rugați sau îi știți nemântuiți și ați dori să fie salvați și veți vedea câte nume vor fi acolo. Iar în fața tuturor acestor chestiuni, în fața acestui inventar, Domnule spune: „Problema rezolvării nu este la Dumnezeu, ci problema rezolvării este la tine.” De ce? Pentru că s-ar putea să ne surprindă faptul că ori nu ne rugăm pentru problema respectivă pe de o parte, ori nu insistăm pe de altă parte în rezolvarea problemei respective.

Vă dau un singur exemplu din experiența vieții mele. În anii liceului, nu știa cum s-a întâmplat, dar mi-a apărut niște negi pe mâini. Sunt acele proeminențe care cresc pe piele și sunt urâți, iar unii cresc necontrolat. Cu cât vrei să-i stârpești, cu atât cresc mai mult.

Eu de exemplu am încercat cu acid sulfuric, se auzea că îi arde. M-am dus la spital cu mama (ea lucra acolo), asistenta a deschis un fel de recipient mare din care ieșea un fum mare alb și cu un băț cu vată, a luat de acolo din recipient și a pus pe fiecare neg și i-a ars. M-a durut tare, se inflamase totul în jurul negului și speram că se va usca și că va cădea. Arsura însă a depășit zona în care era negul și de la 5mm a ajuns la 2cm. Ulterior pe zona respectivă a crescut un neg cât munții stâncoși, mare și care se dezvolta necontrolat. Eram într-o situație critică, de criză. Eram în timpul liceului, adolescent și știți ce imagine de sine au adolescenții. Mai ales când mă trimitea la tablă la ora de matematică și aveam toți acești negi pe mâini, puneam plasturi pe fiecare neg și plasturii aceia se mulau pe negi și doar îi scoteau în evidență. Iar profesorul de matematică avea o plăcere nemapoimenită să-și bată joc de mine și de negii mei. Eram disperat!

După un an de zile de la situația aceasta, m-am dus într-o tabără cu tinerii în Baia Mare și țin minte aproape detaliile, că stăteam de vorbă cu un prieten și povesteam necazul meu cu negii aceștia și cât am încercat în fel și chip să-i rezolv. Și acest prieten la un moment dat mă întreabă: „Sorin, tu te-ai rugat?”

Vă mărturisesc dragii mei că parcă mi-ar fi dat cu o cărămidă în cap. Știți de ce? Pentru că în tot timpul acesta în care m-am luptat cu negii, eu nu m-am rugat. Frustrarea pe care o aveam și intențiile de a rezolva problema, întotdeauna s-au dus pe direcții medicale, spre ce spun bătrânii, spre tot felul de soluții băbești și științifice, dar nu m-am rugat! Sau chiar dacă m-am rugat, nici măcar nu îmi aminteam îmi momentul acela dacă m-am rugat sau nu. Ce să mai zic de o rugăciune insistentă ca să mi se rezolve această problemă?

Nu cumva te surprinzi și tu în ziua aceasta că ai o problemă pe care ai dus-o ca o grea povară în viața ta și nu te-ai rugat pentru problema respectivă? Sau dacă te-ai rugat, nu ai insistant pentru rezolvarea problemei respective. S-ar putea să te surprinzi acolo.

Așadar prima lecție pe care o avem, este că problema este la noi. Domnul Isus situează lipsa de rezolvare în dreptul nostru.

În al doilea rând, de foarte multe ori ne rugăm pentru un lucru și spunem de exemplu „Doamne, Te rugăm vindecă pe sora mea astăzi!”, iar apoi nu mă mai rog deloc. Dacă v-aș cere să ridicați mâna, câți v-ați rugat în felul acesta, aproape toți ar trebui să ridicăm mâna. Zicem o singură rugăciune, apoi nu mai spunem deloc.

Ce demonstrează lucrul acesta dragii mei? Știți ce? Că problema aceea nu este chiar așa de importantă, presantă pentru noi; că nu ne doare atât de tare. Putem să ne lipsim și de lucrul acela, putem să ducem și boala aceasta.

A doua lecție pe care o avem aici, este că absența insistenței indică spre indiferență. Nu avem o preocupare serioasă pentru problema noastră și nu punem preț pe acest lucru.

În al treilea rând Domnul Isus ne cheamă să insistăm! Știți ce este interesant aici dragii mei? Am trei copiii și fiecare dintre ai are personalitatea lui. Acum imaginați-vă că unul dintre copiii manifestă față de mine o ușoară distanță. El este mulțumit cu jucăriile lui, cu viața lui, e bine, frumos, dar manifestă o ușoară distanță. Iar altul vine la mine și îmi tot zice „Tati, tati! Tati, te rog! Poți să-mi dai? Tati!” Și tot trage de mine. În final vă spun ceva, știți care câștigă? Cel care tot trage de mine! Că la un moment dat sătul de insistența „Tati, tati!”, îi dau copilului ce cere că m-am săturat să-mi tot ceară.

Dragii mei, ascultați! Dumnezeu preferă obrăznicia cuiva în a-i cere mereu și mereu un lucru, decât indiferența altuia care crede că se poate descurca singur. Ce vrea Domnul Isus să ne spună aici este că El preferă să fim obraznici și să mergem cu insistență în fața lui Dumnezeu, decât să fim distanți, crezând că cumva, cumva putem noi rezolva problema, sau spitalul, sau prietenul cutare. Lui Dumnezeu Îi plac mai degrabă obraznicii aceștia și insistenții aceștia, decât cei care cred că pot să-și rezolve problemele pe căile lor.

Insistența aceasta, invitația pe care Domnul Isus o face în a insista în rugăciune, ne spune ceva despre Dumnezeu. Isus spune în pilda următoare: „Cine este tatăl acela dintre voi, care, dacă-i cere fiul său pâine, să-i dea o piatră? Ori, dacă cere un peşte, să-i dea un şarpe în loc de peşte? Sau, dacă cere un ou, să-i dea un scorpion? 13 Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer!”

Ce vrea să spună aici? Este o comparație. Noi suntem răi și totuși dăm daruri bune copiilor. Dumnezeu care este bun în esența Lui, cum credeți că El va răspunde? Cum credeți că El va da? Cum crezi că va veni în dreptul tău să-ți soluționeze problema? Într-un mod în care un tată iubitor este pregătit, gata și dornic! Dragii mei, Dumnezeu este mai dornic să lucreze în viața noastră decât noi vrem.

Cineva spunea: „Fântâna Dumnezeului nostru este atât de mare! Problema este că gălețile noastre sunt prea mici.” Noi nu ne folosim găleți mari ca să luăm din izvorul apelor vieții ca să trăim, să ne bucurăm, să trăim în Duhul nu în fire. Dumnezeul nostru este un Dumnezeu bun și este dornic să răspundă. Aceasta este a treia lecție.

Acum mă apropii de problema care m-a frământat, o problemă cu care doresc să închei mesajul și pe cât posibil să aduc o lumină și o clarificare.

Cuvântul ne spune aici în felul următor: „De aceea şi Eu vă spun: cereţi, şi vi se va da; căutaţi, şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide.” În fața acestor cuvinte, firește ne punem întrebarea: „Cum adică? Orice? Pot să cer orice de la Dumnezeu?”

Vă rog deschideți în Evanghelia după Ioan, unde Isus insistă pe această idee. Ioan 14:12-14: „Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl; şi orice veţi cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul. Dacă veţi cere ceva în Numele Meu, voi face.”

Ioan 15:7: „Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea, şi vi se va da.” Orice? Domnul spune orice!

Ioan 15:16: „Nu voi M-aţi ales pe Mine; ci Eu v-am ales pe voi; şi v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi rod, şi roada voastră să rămână, pentru ca orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, să vă dea.” Orice?

Ioan 16:24: „Până acum n-aţi cerut nimic în Numele Meu: cereţi, şi veţi căpăta, pentru ca bucuria voastră să fie deplină.”

La aceste versete ne aducem aminte de predica de pe munte și de celebrul pasaj din Matei 7:7-11 în care Domnul spune: „Cereţi, şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide. Căci oricine cere capătă; cine caută găseşte; şi celui ce bate i se deschide. Cine este omul acela dintre voi care, dacă-i cere fiul său o pâine, să-i dea o piatră? Sau, dacă-i cere un peşte, să-i dea un şarpe? Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru care este în ceruri va da lucruri bune celor ce I le cer!”

Acum apare această problemă: pot să-I cer lui Dumnezeu orice și El îmi va da? Unii pe baza acestor versete afirmă că da: „Dacă El a promis, cere și pretinde lucru acela! Spune lucrul acela pe nume și insistă ca Dumnezeu să ți-l dea!”

Americanii au o expresie celebră pentru genul acesta de raportare la Dumnezeu: „Name it, clame it!” Adică „Numește-o și insistă să ți se dea!” De aici s-a născut așa numita Evanghelie a prosperității sau a abundenței.

Îmi aduc aminte că am fost odată la evanghelizare în zona Clisura Dunării pe partea Serbiei. Adunarea era plină, au venit mulți oameni și foarte mulți săraci, bolnavi, cu multe alte probleme. Și predicatorul acela s-a ridicat și a predicat un mesaj care m-a șocat. A început așa: „De ce sunteți săraci? De ce sunteți bolnavi? De ce sunteți în starea în care sunteți? Vai de capul vostru! Voi sunteți de vină și numai a voastră! Pe mine Dumnezeu m-a binecuvântat!” Și într-adevăr conducea un Audi A4 și toată lumea se uita la cât de luxoasă este mașina. Și tot insista că cei care cred în Domnul Isus trebuie să trăiască în abundență și prosperitate.

Aceasta este o direcție a înțelegerii acestor cuvinte. A doua direcție este ceea ce se numește „teologia eliberării.” Adică cei care cred cu adevărat în cuvintele acestea, nu mai au voie să fie bolnavi, nu mai au voie să lupte cu atacuri sau cu duhuri care îi tulbură; ei sunt total eliberați. Și atunci chemarea este aceasta: „Dacă crezi cu adevărat ce spun versetele acestea, tu trebuie să fi eliberat. Ai o problemă de sănătate? Vino să ne rugăm pentru eliberare. Crede, cere și ți se vada și vei fi eliberat.”

Așadar suntem în fața unei dileme: orice cerem, ni se dă. Și cu toate acestea de ce luptăm adesea în trupul acesta cu probleme de sănătate și cu lipsuri? Unde este soluția? Am stat și m-am tot frământat cum putem înțelege cuvântul acesta într-un mod biblic, echilibrat. Este adevărat că suntem ajutați de Iacov, apostol și frate al Domnului Isus, ne dă o lumină în capitolul 4 al epistolei sale: „De unde vin luptele şi certurile între voi? Nu vin oare din poftele voastre, care se luptă în mădularele voastre? Voi poftiţi, şi nu aveţi; ucideţi, pizmuiţi, şi nu izbutiţi să căpătaţi; vă certaţi şi vă luptaţi, şi nu aveţi, pentru că nu cereţi. Sau cereţi, şi nu căpătaţi, pentru că cereţi rău, cu gând să risipiţi în plăcerile voastre.”

Ce spun Iacov aici dragii mei? El spune următorul lucru: există direcții corecte în rugăciune și există direcții greșite în rugăciune. Putem să ne rugăm bine sau ne putem ruga greșit. Un mod de a ne ruga greșit este acela prin a ne ruga ca dorințele noastre firești să fie împlinite.

De pildă, există câte un om care dorește să fie cineva. Și este atras de această dorință. Se întâmplă cu unii tineri care se uită la predicatorii din față și în inima lor începe să se nască dorința de a fi acolo, să fie animați de a fi văzuți. Și ei încep să se roage: „Doamne, Te rog să-mi dai și mie darul predicării! Vreau să fiu ca omul acela!” Iar mintea lui este animată de ideea aceasta a faimei, a faptului de a fi văzut și cunoscut. Întrebarea mea este: tipul acesta de rugăciune este unul bun, corect? Nu este! De ce? Pentru că este o rugăciune egoistă de împlinire a unor nevoi egoiste, firești. Care ar fi o direcție bună a rugăciunii din ce ne învață Iacov? Aș spune astfel: orice direcție spirituală este legitimă. Dacă te rogi pentru sfințire, este oare o direcție greșită? Nu! Te poți ruga pentru sfințire și poți insista, stărui în rugăciune pentru sfințire. Dacă vrei să te rogi pentru mântuirea cuiva este o direcție bună? Categoric! Roagă-te și insistă.

În al doilea rând, aș spune că orice nevoie materială din categoria necesității este o una pe care o putem aduce în rugăciune și putem insista pentru ea.

De exemplu, dacă spun: „Doamne, mașina mea e cam ruginită, e din 2004, s-a cam învechit. Doamne, Te rog în Numele Domnului Isus dă-mi un Mercedes ultima clasă, full option, gri metalizat.” Vă întreb este legitimă o astfel de rugăciune? Nu! De ce? Pentru că Iacov spune: „Dacă vă rugați așa, voi cereți ca să risipiți în plăcerile voastre!”

Când cerem noi ca să risipim în plăcerile noastre? Știți când? Atunci când depășim linia unei nevoie legitime. Am o nevoie, o aduc înaintea Lui, dar când depășesc linia unei nevoi legitime, acolo deja intervine ceva care reprezintă o plăcere firească. Orice nevoie materială din categoria necesității este o una pe care o putem aduce în rugăciune și putem insista pentru ea. Dacă este un lux ceea ce cerem, atunci este o problemă.

Dar în privința sănătății? Putem aduce problema sănătății înaintea Domnului? Sigur! Orice problemă de sănătate? Categoric! Orice problemă de sănătate o putem aduce înaintea lui Dumnezeu și putem să ne rugăm și putem să insistăm și să tragem de mâna lui Dumnezeu și să spunem: „Doamne, vindecă-mă, vindecă-mă, vindecă-mă!”

Va răspunde Dumnezeu conform principiului pe care l-am avut în vedere „Orice veți cere în Numele Meu vi se va da”? Aș spune da, dar aș vrea să adaug aici faptul că adesea Dumnezeu are un plan prin problema de sănătate prin care trec. Și eu trebuie să zic: „Doamne Te rog vindecă-mă” și insist în această cerere, adăugând totuși ce Domnul Isus a spus: „Voia Ta să se facă și nu voia mea! Dar eu Te rog să mă vindeci.” Putem să insistăm, dar având în vedere că Dumnezeul nostru are adesea un plan mai mare pregătit, decât vindecarea noastră imediată.

Care este problema celor care zic că întotdeauna Dumnezeu este cumva contrâns de ceea ce El a spus aici „Orice veți cere vi se va da”? Care este problema? În primul rând Domnul Isus spune ce spune întotdeauna într-un context. Dacă noi ignorăm contextul respectiv, atunci trangem concluzii eronate așa cum au făcut unii: „Cere orice!” „Name it, claim it!” „Doamne, dar Tu ai spus lucrul acesta! Acum dă-mi!” Auziți vocea copiilor voștri? „Tati ai promis lucrul acesta! De ce nu te ții de cuvânt?” În felul acesta cred unii că trebuie să venim înaintea lui Dumnezeu.

Sunt acești oameni înțelepți sau neînțelepți? Situația aceasta ridică o problemă și Domnul Isus o spune care este: „Îl ispitim pe Dumnezeu.” Diavolul a venit la El și a spus: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos; căci este scris: „El va porunci îngerilor Săi să vegheze asupra Ta; şi ei Te vor lua pe mâini, ca nu cumva să Te loveşti cu piciorul de vreo piatră.” „De asemenea este scris”, a zis Isus: „Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău.”

Genul acesta de manifestare în care îi atribuim lui Dumnezeu cuvintele „Doamne Tu ești obligat în virtutea a ceea ce ai spus, să îmi împlinești mie dorințele!”, reprezintă o atitudine prin care îl ispitim pe Dumnezeu.

Dragii mei, întotdeauna unde Isus a spus „Cereți și vi se va da”, El a mai spus ceva de genul: „Rămâneți în Mine, precum vița în mlădiță și orice veți cere de la Dumnezeu, vă va da.”

Haideți să analizăm situația, în lumina acestui context. O mlădiță, în viță. Ce cere mlădița? Desigur, exemplul nu este unul în care vița are conștiință, dar hai să zicem că vița aceasta ar avea nițică minte și la un moment ar putea și ea să strige cu un ton verde. Ce ar striga vița? Știți ce strigă o mlădiță care este prinsă de viță? „Apă! Apă! Lumină! Căldură! Soare!” Eu am lucrat mult în vie. Și în verile toride via începe ușor să se ofilească. Mă uitam la toată via și aveam sentimentul cum toată via strigă „Apă! Apă!” Dacă mă duceam și puneam apă doar la un butuc, să vedeți cum butucul respectiv se făcea mai verde și se ridica deasupra tuturor celorlalți. Nu îți imagina că mlădița ar zice „Coca-cola! Fanta! Mirinda!” Nu strigă așa. O mlădiță strigă „Apă!”

Vreau să vă spun ceva, dacă rămânem în Hristos, niciodată nu vom striga (ca mlădiță în Hristos) „Mercedes full option!” sau „Casă cu o curte!”. Ci întotdeauna vom striga ce este în natura noastră de mlădiță conectată la viță.

Mai mult Domnul spune să cerem în Numele Lui. Și când ceri în Numele lui Hristos nu-ți permiți să începi să faci abuz de Numele acesta. Eu am fost trimis adesea în numele cuiva să-l reprezint și să cer. M-a trimis odată un frate, eram în clasa a VIII-a, și a îndrăznit să scrie o scrisoare de delegație, ca să mi-o dea să o duc (pe vremea comunismului) la Cluj și să mă întorc cu o sumă de bani însemnată. Și mi s-a spus: „Dute și vorbește cu frații să-ți dea o sumă de bani.” M-am dus acolo și cu delegația aceea, în numele acestui frate care m-a trimis, să știți că m-am dus cu respect în fața acestor oameni și le-am vorbit de nevoia legitimă pe care o aveam noi acolo în sat, construind o adunare. Nu m-am dus să le zic „Dați-mi de cinci ori mai mult decât mi s-a spus că se poate da” și nici nu le-am zis „Dați-mi și o Dacie ca să mă întorc de la Cluj la Zalău, că am aici autoritatea!” Nu, ci m-am dus cu respect știind că trebuie să mă limitez la niște lucruri de bun simț.

Când ceri în Numele lui Isus ceva lui Dumnezeu, acolo va fi bun simț și vei ști ce să ceri, fără excese, fără pretenții, fără obrăznicia firească. Dar vreau să vă spun că în tot ce este legitim să cerem în Numele lui Isus, ca mlădiță în viță, acolo fii cât de obraznic se poate să fii! Insistă cât poți tu de mult! Aceasta vrea Dumnezeu, să vadă în noi credința aceea că El este gata să răspundă și în tot ce este o nevoie legitimă, spirituală, o necesitate, ceva ce poate să-L onoreze, o problemă clinică de sănătate, să stăruiți!

Și ar mai fi o problemă finală. Domnul Isus spune: „Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer!”

Problema care vreau să o clarific este următoarea: în anumite cercuri evanghelice s-a născut ideea din acest verset că noi trebuie să stăruim pentru primirea Duhului Sfânt, cu alte cuvinte pentru botezul cu Duhul Sfânt. Cunoașteți cercurile fraților penticostali, unde se spune că există creștini care nu sunt botezați cu Duhul Sfânt și există creștini care sunt botezați cu Duhul Sfânt. Dacă ești creștin nebotezat cu Duhul Sfânt, trebuie să te duci la nopți de stăruință ca să fii botezat cu Duhul Sfânt și să ceri Duhul Sfânt într-un mod insistent, insistent, insistent, ca să ajungi la botezul cu Duhul Sfânt.

Îi iubesc pe frații penticostali. Știți de ce? Pentru că în chestiunea aceasta ne dau lecții mari. Iar adesea baptiștii stau pe margine și critică. Uneori pe bună dreptate, alteori nejustificat: „Și se duc la nopți de stăruințe și stăruiesc și iar stăruiesc.” Și astfel apare critica. Dar știți de unde vine critica? Din partea unuia care poate niciodată în experiența vieții lui nu s-a rugat o noapte și nu a stăruit o noapte în rugăciune, dar el critică pe alții care stăruiesc și se roagă.

Scumpii mei prefer să văd pe unul că stăruiește cu înțelegerile greșite pe care le are, decât unul care este mort și nu cere lui Dumnezeu nimic. Uneori să știți că Dumnezeu răsplătește pe unii care au înțelegeri greșite, decât pe alții care nu au nici un chef să se roage. Stăruința în rugăciune este bună.

Înțelegerea pe care o avem este următoarea: Dumnezeu spune în Scriptură că cel care crede este născut din Dumnezeu, lucrarea de naștere din nou o face Duhul Sfânt. În momentul credinței, Duhul lui Dumnezeu vine în viața credinciosului și locuiește în credincios. Credinciosul primește Duhul Sfânt. El nu trebuie să stăruiască ca și unul născut din nou ca să primească Duhul Sfânt. Nu este firesc (conform Cuvântului) ca să existe creștin fără să aibe Duhul Sfânt. Un om care nu are Duhul Sfânt nu este creștin. Nu are Duhul de viață în el. Un om poate avea Duhul Sfânt, dar să nu fie plin de Duhul Sfânt. Aici este firesc și bine să stăruim să fim plini de Duhul Sfânt. Dacă direcția aceasta de a cere Duhul Sfânt apare într-o biserică locală, stăruința aceasta pentru a primi Duhul Sfânt ca plinătate, aceasta este corectă și la acest lucru aș invita și biserica noastră să stăruiască în rugăciune pentru a fi plini de Duhul Sfânt, pentru a fi botezați și cufundați în realitatea Duhului Sfânt. Această cerere este cu adevărat legitimă.

Așadar „cereţi, şi vi se va da; căutaţi, şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide.” Domnul să ne ajute să fim oameni ai rugăciunii. Când este vorba de tema rugăciunii, aici suntem adesea descoperiți majoritatea dintre noi. Dar Dumnezeu ne învață că este gata să-Și întindă mâneca să tragem de ea. Problema este dacă tragem de mâneca Lui cu rugăciunile noastre, ca să vedem cu adevărat o lucrare puternică în viața noastră. În lumina în care Dumnezeu ne arată că acolo este viață din Dumnezeu, acolo unde avem legătura cu Domnul Isus și venim în Numele Lui, acolo El este gata să răspundă și este bucuros să o facă. Amin!