Evanghelia după Luca 12:1-12 – Sorin Prodan – Biserica Baptistă Providența Brașov
„ 1 În vremea aceea, când se strânseseră noroadele cu miile, aşa că se călcau unii pe alţii, Isus a început să spună ucenicilor Săi: ,,Mai întâi de toate, păziţi-vă de aluatul Fariseilor, care este făţărnicia. 2 Nu este nimic acoperit, care nu va fi descoperit, nici ascuns, care nu va fi cunoscut. 3 De aceea, orice aţi spus la întuneric, va fi auzit la lumină; şi orice aţi grăit la ureche, în odăiţe, va fi vestit de pe acoperişul caselor. 4 Vă spun vouă, prietenii Mei: Să nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, şi după aceea nu mai pot face nimic. 5 Am să vă arăt de cine să vă temeţi. Temeţi-vă de Acela care, după ce a ucis, are puterea să arunce în gheenă; da, vă spun, de El să vă temeţi. 6 Nu se vând oare cinci vrăbii cu doi bani? Totuşi, niciuna din ele nu este uitată înaintea lui Dumnezeu. 7 Şi chiar perii din cap, toţi vă sunt număraţi. Deci să nu vă temeţi: voi sunteţi mai de preţ decât multe vrăbii. 8 Eu vă spun: pe orişicine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl va mărturisi şi Fiul omului înaintea îngerilor lui Dumnezeu; 9 dar cine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, va fi lepădat şi el înaintea îngerilor lui Dumnezeu. 10 Şi orişicui va vorbi împotriva Fiului omului, i se va ierta; dar oricui va huli împotriva Duhului Sfânt, nu i se va ierta. 11 Când vă vor duce înaintea sinagogilor, înaintea dregătorilor, şi înaintea stăpânirilor, să nu vă îngrijoraţi, cum veţi răspunde pentru apărarea voastră, nici ce veţi vorbi; 12 căci Duhul Sfânt vă va învăţa chiar în ceasul acela ce va trebui să vorbiţi.” Amin.
În ultimele mesaje care au fost predicate după Evanghelia după Luca, am fost aduși în fața unei probleme foarte sensibile. Totul a început cu un fariseu care l-a invitat pe Isus să prânzească în casa lui. A făcut-o cu bună intenție, cu generozitate, s-au a făcut această invitație programat?-”Hai să-l ivit la mine și să-l prindem aici.”A invitat mai mulți colegi de breaslă, alți farisei și alți cărturari, și fiind la masă au vrut să-l ispitească, au vrut să-l prindă. Dar Isus nu poate fi prins. Fără menajamente, fără mănuși. A fost foarte direct cu ei, poate în speranța că unii din ei vor auzi, vor înțelege și se vor pocăi. Câțiva dintre aceștia precum Nicodim sau Iosif din Arimateea au început să vadă lucrurile acestea și chiar au început să-l urmeze pe Isus, unii în ascuns, unii mai pe față, dar cu anumită discreție.
În orice caz, după toată această critică făcută fariseilor, în multe moduri, într-un final Isus se întoarce spre ucenici și le dă un avertisment în lumina a tot ce a fost până aici. Îi avertizează și le adresează un imperativ: ,,Mai întâi de toate, păziţi-vă de aluatul fariseilor, care este făţărnicia”. Întâi de toate! De aici înainte voi sunteți ucenicii Mei, multe lucruri veți face în numele Meu, unele lucrări mai mari decât Eu le-am făcut! Dar Domnul le spune ,,Mai întâi de toate, păziţi-vă de aluatul fariseilor”. După cum am văzut în ultimul mesaj, acest avertisment este foarte mare. L-am așezat în categoria lucrurilor mari, precum este marea poruncă – să-L iubim pe Dumnezeu și să ne iubim aproapele. Precum este marea trimitere – mergeți în toată lumea și vestiți Evanghelia. Acum este marele avertisment – păzește-te de fățărnicie! De ce oare acest avertisment este atât de mare și cum trebuie să-l vedem noi?
Știți că sunt diverse mijloace de avertizare. De pildă sunt avertismente „nu vă apropiați!”, „pericol de alunecare!”, „atenție!”.Dar este un alt soi de avertismente care sunt duse undeva sus-sus de tot, și în cazul acestor avertismente, de pildă un craniu cu două oase, și pe care scrie „pericol de moarte!” pericolul este atât de mare încât dacă îți bagi degetele acolo, la curent de înaltă tensiune, sau la cutiile unde este curentul, pericolul poate fi iminent. E pericol de moarte!
Așadar, avertismentul lui Isus îl putem vedea ca un avertisment din acestea. Pericol de moarte! Pericolul acesta nu este doar pentru farisei, căci ei deja erau în această moarte a fățărniciei. Unde era pericolul? Era și în dreptul ucenicilor, că de altfel Domnul nu i-ar fi avertizat. Dacă fățărnicia nu ar fi o problemă care este prezentă și între creștini, și între ucenicii Domnului, Domnul nu ar face un astfel de avertisment, cu imperativ atât de serios și cu o atenționare atât de mare. Ba mai mult, problema aceasta a fățărniciei este foarte prezentă în adunări! Este foarte prezentă în familii! Este foarte prezentă în cercurile de prieteni! Chiar între prietenii cei apropiați! Într-un fel le vorbești lor, într-un alt fel vorbești acasă. Astfel apare această fățărnicie.
Ce vă vine în minte când auziți cuvântul „fățărnicie”? Când te gândești la fățărnicie nu te gândești la o trăsătură, ci te gândești la o persoană ce portretizează fățărnicia. O persoană ce personalizează acest păcat.
Acest cuvânt, de fapt, vine nu din felul pe care îl vedem noi astăzi. „Fățărnicia” venea din teatrul grecesc. Cuvîntul în greacă este „hupocritos”, în evoluția etimologică ajungând „ipocrit” în limba română. „Hupocritos” în teatrul grecesc era unul sau mai mulți actori care jucau roluri. În timpul facultății eu am fost foarte atras de cultură. Studiam și literatura, și teologia. Mi-a plăcut București-ul foarte mult căci mă puteam duce la teatru, la operă. Pentru unii acestea sunt mari păcate. Dar mă duceam la piese bune – „La traviata”, „Carmen”, „Nabucco”- marele piese. Am fost și la unele mai proaste. După ce le-am văzut pe cele mai bune au rămas cele mai puțin bune. Am fost și la teatru, la piese de teatru jucate de actori mari. Dar ce mi se părea interesant e că mergeam la o piesă la care juca Radu Beligan, Horațiu Malaele, actori mari, iar acea piesă era o tragedie.Urmăream piesa, și încărcătura emoțională și felul în care ei transmiteau piesa în final mă făceau să plâng. Și am plâns la piese de teatru – Romeo și Julieta, la alte tragedii… Emoțional am fost atât de mult afectat încât am plâns. Dar după aceea mă duceam la o piesă, de exemplu, Take, Ianke și Kadâr, o comedie. Aceiași actori, ce au jucat tragedia, acum jucau o comedie. Și râdeam de mă dureau încheieturile la maxilar și mandibulă. Și mi se părea cumva interesant: aceiași actori ajungeau ori să te facă să plângi, ori să te facă să râzi. Iar aceasta însemna în teatrul grecesc „hupocritos” – unul care te poate face ori să plângi, ori să râzi. Ori tragedie ori comedie. De multe ori ei aveau măști pe față, o mască ce în față râdea, iar pe cealaltă parte a măștii gura era în jos, și avea lacrimi. Acesta era „hupocritos”- ipocritul, însă nu avea conotația ce o are în ziua de astăzi.
În religia evreiască,acești „hupocritos”, acești actori erau fariseii. Fariseii erau cei ce aveau această capacitate de a face poporul ori să plângă ori să râdă. De a face poporul evreiesc să țină 613 legi ori 1500 de legi, și făceau ca poporul să le păzească. Ei erau cei ce jucau pe scena religiei iudaice diverse roluri încât oamenii îi aplaudau și se plecau în piețe înaintea lor și poate le mai pupau și mâna. Deci aveau o reputație bună în religia evreiască. Problema era că în spatele acestei imagini pe care o transmiteau poporului era total altceva. În spate erau niște morminte văruite. Erau niște oase moarte. Erau niște cadavre ce puțeau. Și Domnul Isus chiar a folosit această metaforă a unor sicrie sau a unor morminte care sunt frumos văruite pe dinafară, dar înăuntru sunt oase moarte. Este putreziciune, descompunere. Aceasta era problema, a unor fețe, a fățărniciei. De aceea Domnul Isus aduce acest avertisment, pentru că acest păcat este foarte prezent sub formă de ispită îm dreptul nostru.
Eu personal vă mărturisesc că am luptat mult cu fățărnicia, mă lupt cu fățărnicia și cred că mă voi lupta cu fățărnicia până când o voi birui. Și știți când o voi birui? Atunci când va veni Domnul Isus, iar dacă nu, atunci când voi fi la 2 metri sub pământ. Atunci o voi birui în mod total. Până atunci fățărnicia îmi va da târcoale sub diverse forme, în general sub forma de a comunica oamenilor să creadă un anumit lucru, dar în sinea mea să fie total altceva. Fățărnicia ar putea să mă facă să vorbesc câteodată într-un anumit fel încât oamenii să fie impresionați și să spună că sunt un om deosebit. Să știți că m-a ispitit acest lucru chiar predicând.
Odată, am predicat într-o biserică din orașul meu natal. Iar din dorința de a convinge oamenii… – că un predicator asta vrea să facă, să convingă prin mesaj oamenii. Răul este când vrei să-i convingi fără prezența Duhului Sfânt, și fără ca Duhul să vorbească, să-i convingi numai cu mintea ta, cu cuvintele, cu priceperea de a folosi cuvinte și povești interesante. Sunt unii predicatori ce se duc și povestesc zece povești diferite foarte bune, dar nu predică Cuvântul lui Dumnezeu, ci se predică pe ei. La fel și mie mi s-a întâmplat să mă predic pe mine însumi. Odată am început să vorbesc despre experiența pe care am avut-o cu Domnul și ce extraordinar a fost… și așa de mult am îmbunătățit situația încât eu mi-am dat seama că atunci când am terminat mesajul Duhul Domnului mă mustra – „Ai grijă! Ai grijă!”, dar dacă era numai atâta probabil uitam, însă când a venit momentul să salut frații și surorile care plecau din adunare, să dau mâna- mulți m-au lăudat – „Frate! Așa mesaj nu am mai auzit! Bine că ai zis! Lovește păcatul!”. La un moment dat a venit un frate s-a uitat în ochii mei, mi-a strâns mâna, și a zis doar atât ”Chiar așa?” Atunci, în acest moment, am înțeles la ce face el referință, mi s-au înmuiat picioarele și m-am simțit atât de rușinat… Din acel moment Domnul mi-a dat o lecție ca să iau seama ce fel de experiențe cu Dumnezeu povestesc, mai ales în cazul unde pot să îmbunătățesc mult mai mult situația.
Fățărnicia este o ciumă urătă, care ucide. În istorie când a apărea câte o ciumă,decima un număr mare de persoane,iar în anii 1300 o treime din populația Europei a fost nimicită. Nu e de mirare că oamenii intră în panică când apare un virus precum Coronavirus. Că dacă nu ai antidot pentru virus, acest virus se răspândește și omoară mulți oameni. Nu mai știu care sunt statisticile, am văzut că deja s-a tras o pătură peste această problema. Chinezii o fi spus că li se distruge economia dacă tot mai vorbesc despre coronavirus și au decis să nu mai discute despre acest lucru și probabil numărul de oameni care mor acum în China crește, dar nu se mai publică. Fățărnicia este de acest fel. Un virus mortal! Letal! Ucide suflete! Ucide oameni! Ucide caractere! Deaceea Domnul Isus ne avertizează și spune să avem foarte mare grijă la fățărnicie. I
Studiul acestui fragment mi s-a părut un pic greu pentru că aveam senzația că sunt lucruri care nu se leagă unele de altele. Acest fragment relatează anumite lucruri pe care Domnul Isus le spune, dar care sunt separate într-un anumit fel – despre fățărnicie, frica de oameni, hula împotriva Duhului Sfânt. Îmi ziceam să predic mai întâi despre fățărnicie, iar despre hula împotriva Duhului Sfânt și frica de oameni separat. Dar lucrurile se leagă între ele, căci imediat după ce Domnul Isus dă acest avertisment, El parcă aduce o justificare – că este nevoie să ne păzim de fățărnicie din cauza a două motive. Versetul 2 și 3 – „Nu este nimic acoperit, care nu va fi descoperit, nici ascuns, care nu va fi cunoscut. De aceea, orice aţi spus la întunerec, va fi auzit la lumină; şi orice aţi grăit la ureche, în odăiţe, va fi vestit de pe acoperişul caselor. ”
Păziți-vă de fățărnicie. Tot ce faceți în ascuns va fi adus la lumină, tot ce spuneți în ascuns va fi vestit tare de pe acoperișul caselor – adică, versetul 2 vizează faptele făcute în taină, în discreție. Faptele fățarnice vor fi expuse ca fiind fățarnice. Apoi vorbele spuse în taină, bârfa va fi dată la lumină. Atât faptele cât și vorbele.
Versetul 2 este un ecou a ceea ce înțeleptul Solomon a spus în cartea Eclesiastul – „Nu este nimic acoperit care nu va fi descoperit, nici ascuns care nu va fi cunoscut” – „Să ascultăm dar încheierea tuturor învățăturilor. Teme-te de Dumnezeu și păzește poruncile Lui”. Apoi ultimul verset din cartea Eclesiastul: „Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată și judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău”. Totul va fi adus înaintea Domnului.
Băgați de seamă la fățărnicie, căci totul va fi dat la lumină. Aveți grijă la aluatul fariseilor, care este fățărnicia,căci nimic ascuns nu va rămâne nedescoperit, nimic spus în taină nu va rămâne acolo, ci va fi adus la lumină și vestit de pe acoperișuri. Domnul Isus în versetele 2 și 3 se referă la judecată de apoi , dar și înainte de aceasta. Cred că și în acest parcurs pe care îl avem de făcut până la moartea noastră și înainte de marea judecată, Dumnezeu aduce la lumină vorbele spuse în taină în mod fățarnic și faptele făcute în taină în mod ipocrit. Cu alte cuvinte Domnul Isus spune: „Băgați de seamă…ce șoptiți la urechea soției…sau ce vorbiți în bucătărie despre cutare sau cutare…”. Aici poate fi mare ispita de a face comparație cu privire la locuița, posesiunile tale și a unui alt frate și de a nu avea putere de a-L slăvi pe Dumnezeu pentru binecuvântarea pe care o are acel frate… Bagă de seamă că ceea ce vorbești cu soția se va auzi „de pe acoperișul caselor”, adică amplificat.
Evreii pricepeau ce dorea să spună Domnul Isus prin „orice aţi spus la întunerec, va fi auzit la lumină; şi orice aţi grăit la ureche, în odăiţe”. În casele evreilor erau niște odăițe mici, ca un labirint, unde își ascundeau valorile, așa că chiar și dacă veneau hoții, aceștia nu știau unde se află aceste odăițe ascunse. Cămăruțele unde își puneau valorile erau precum niște pasaje secrete, doar că mai rudimentar. Iar Domnul Isus le spune că dacă se duc acolo și bârfesc ca să nu îi audă cineva, de acolo vorba lor va ieși și va fi vestită amplificat de pe acoperișul casei.
Atunci când noi bârfim în mod fățarnic acasă, de acolo bârfa noastră se duce precum o furnică și face multe popasuri până ajunge la destinație, adică până ajunge la persoana despre care am bârfit. Iar în aceste popasuri, furnica grăbită se îngrașă și când ajunge la destinație la persoana respectivă, nu mai este o furnică, ci un elefant. Deoarece fățărnicia are acest potențial, Domnul Isus folosește această metaforă culinară – aluatul. „Puțin aluat face să dospească toată plămădeala.” Din furnică – în elefant.
Un asemenea caz am avut într-o încercare, atunci când unul din copiii noștri a trebuit să fie internat la spitalul de copii. A fost internată și soția mea ca să vadă ce înseamnă sistemul medical românesc. Când am fost în vizită la spital, mi-a arătat salonul. Nu era măturat, nu era spălat. Iar în colțuri, sub paturi era mizerie. Soția era foarte îngrijorată, căci trebuia să fie un mediu aseptic și să nu se infecteze copilul de bacterii. Așa că, ea făcut o atenționare la personal ca să facă curățenie în colțurile din cameră. Dar vai! Cum să spui infirmierelor acest lucru? (Păi, dacă nu-i place la noi să se ducă în America la un hotel de 4 stele!…) Iar între infiermiere a apărut o temă de discuție pe baza căreia puteau vorbi… Cred că de la discuțiile lor s-a propagat problema și la asistente,apoi s-au agitat și asistentele, iar problema a ajuns până la directorul spitalului, doar de la cerința de a se face curat în salon pentru ca și copilul să meargă pe jos și să nu stea doar în pat. Iar la directorul spitalului a ajuns ceea precum că soția mea vrea să cheme televiziunea, să facă reportaje și să facă de rușine spitalul de copii din Brașov… Înțelegeți cum merge bârfa, fățărnicia?
Eu înțeleg că în acest mediu lumesc așa stau lucrurile, însă problema este că astfel de tertipuri păcătoase se află instalate binișor și în adunările de pocăiți. Vorbe, bârfe care se propagă și se duc… Domnul Isus spune să băgăm de seamă că ce vorbim în ascuns ajunge departe și mult mai deformat și amplificat… Atunci când ești acuzat precum că ai bârfit pe cineva, primul impuls ar fi să îi spui persoanei pe care ai bârfit-o că nu este adevărat ceea ce a auzit și începi să simplifici acele vorbe, tendința e să nu spui adevărul… Domnul Isus spune un avertisment cu adevărat serios.
Întrebarea este: Cum scăpăm de fățărnicie? Cum ne păzim de ea? Iar Domnul Isus dă răspuns și ne învață în următoarele pasaje. Cred că pasajele imediat următoare nu sunt rupte unul de celălat. Deși în context, Domnul Isus pare să spună ceva despre faptul că „nimic nu este acoperit care nu va rămâne descoperit”, apoi „nu vă temeți de cei ce ucid trupul, temeți-vă de acela care poate să trimită și trupul și sufletul în gheenă”. Apoi zice „nu se vând vrăbiile cu atâta? Nu sunteți voi mai importanți?”…„cine se leapădă de Mine și eu mă voi lepăda de el”…hula împotriva Duhului Sfânt…„când ajungeți înaintea judecătorului, nu vă temeți”… Toate par să fie separate unul de celălalt. Dar nu sunt. Eu cred că toate sunt răspunsuri care vin pe linia întrebării: Cum ne păzim de fățărnicie? Cum ne baricadăm împotriva asaltului fățărniciei?
Răspunsul l-am organizat sub trei îndemnuri.
În primul rând, ne păzim de fățărnicie prin frica de Domnul. În al doilea rând, ne păzim de fățărnicie prin mărturia noastră publică. Când mărturisim Evanghelia și credința noastră, aceasta este un mod prin care noi zdrobim fățărnicia. Iar în al treilea rând, ne păzim de fățărnicie prin încrederea noastră în Domnul, nu în noi, nu în ce putem noi. Atunci când ne dăruim total lui Dumnezeu și ne punem toată încrederea în El, fățărnicia pleacă.
Mai întâi ne păzim de fățărnicie prin frica de Domnul și nu prin frica de oameni. Iată ce spune Domnul Isus: „Vă spun vouă, prietenii Mei: Să nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, şi după aceea nu mai pot face nimic. Am să vă arăt de cine să vă temeţi. Temeţi-vă de Acela care, după ce a ucis, are puterea să arunce în gheenă; da, vă spun, de El să vă temeţi.” Aici apare întrebarea: cine este acela care poate să arunce în gheenă? Unii s-au grăbit și au spus: Satan! Satan e cel care aruncă pe oameni în gheenă! În traducerea noastră este scris „Temeţi-vă de Acela (cu A mare) , de El să vă temeţi (cu E mare)”. În general când sunt aceste notații cu majusculă, noi ne gândim la Dumnezeu sau la Domnul Isus. De ce nu este Satan în acest caz? Pentru că Satan nu este cel care aruncă, ci el este aruncatul! El este aruncat deja și el așteaptă acolo pe cei care sunt trimiși în gheenă.
Ce dorește să spună Scriptura aici? Ce dorește să spună Domnul Isus? El spune: „Fățărnicia este în fața voastră, fățărnicia vă dă târcoale. Un mod în care vă puteți păzi de fățărnicie este să nu vă temeți de oameni, ci să vă temeți de Dumnezeu. Că oamenii vă pot ucide trupul, dar Dumnezeu este Acela care poate și ucide și trimite în iad pe oameni”. El este Stăpân peste toate: și chiar peste iad, care este al lui Dumnezeu, nu al lui Satan. Satan va fi pedepsit în iad. „Temeți-vă de Dumnezeu, nu vă temeți de oameni”. Fariseii erau cei care se temeau de oameni, căci se gândeau cum să vorbească, ce să facă în fața oamenilor. Aveau această imagine în minte: oamenii, oamenii… Dar nu se temeau de Dumnezeu. Iar Domnul Isus îi taxează aici. De aceea noi avem cuvântul lui Eclesiastul „Teme-te de Dumnezeu și păzește poruncile Lui”. De Dumnezeu să te temi – aceasta este concluzia totală. El făcuse multe încercări în viață, iar concluzia vieții lui a fost că trebuie să se teamă de Dumnezeu. Gata cu fățărnicia, noi trebuie să ne temem de Domnul! Iar atunci când ne temem de Domnul și nu de oameni, ne păzim de păcatul fățărniciei.
În al doilea rând noi trebuie să ne temem de Dumnezeu și pentru că El este Acela care ne cunoaște foarte bine pe toți. Pe oameni îi putem înșela cu vorbe, cu fapte, în mod fățarnic, însă pe Dumnezeu nu Îl putem înșela. Iar Domnul Isus demonstrează acest lucru când spune: „ Nu se vând oare cinci vrăbii cu doi bani? Totuşi, niciuna din ele nu este uitată înaintea lui Dumnezeu.” Dumnezeu știe totul – știe mersul lucrurilor, numărul vrăbiilor, valoarea lor , totul – „Şi chiar perii din cap, toţi vă sunt număraţi. Deci să nu vă temeţi: voi sunteţi mai de preţ decât multe vrăbii.” Domnul vă cunoaște, El vă cunoaște inima.
De accea când ești ispitit să acționezi în mod fățarnic, adu-ți aminte că nu ai niște spectatori de care te ferești, ci ai niște spectatori de care nu te poți feri: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Unii mai cred că norul de martori care a plecat dintre noi aude ce noi spunem în taină.
Scriptura ne spune în cartea Evrei că noi suntem înconjurați cu un nor mare de martori și toți acești martori – părinții noștri credincioși, străbunii noștri care se uită la alergarea credinței noastre se uită ca într-un stadion de fotbal. Toți înaintașii noștri se uită la alergarea noastră, iar când noi bârfim – un stadion întreg de oameni în slavă aude bârfa noastră (unii cred asta)… Dar poate dacă ne-am gândi că ei ne-ar putea auzi, ne-am putea mai bine păzi cu privire la ceea ce spunem și facem.
Dumnezeu ne cunoaște, nu ne putem ascunde.
Al doilea mod în care ne putem ocroti și proteja de fățărnicie este mărturia publică. Domnul Isus spune: „Eu vă spun: pe orişicine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl va mărturisi şi Fiul omului înaintea îngerilor lui Dumnezeu; dar cine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, va fi lepădat şi el înaintea îngerilor lui Dumnezeu.” Domnul Isus deasemenea zice despre o spunere, despre o mărturie și aceasta nu este în taină ca să fie vestită de pe acoperișuri, ci este o mărturie publică, care va fi mărturisită și de Fiul înaintea Tatălui. E o situație total diferită.
În acest context, Domnul Isus poate vrea să spună în termeni foarte simpli: „Știți cum puteți omorî fățărnicia? Faceți Evanghelizare!”… Te poți plânge mult de cum predică frații, iar dacă te plângi de acest lucru, îndemnul este ca să facem împreună cu tine o evanghelizare și doar într-o singură zi vei vedea ce înseamnă să lupți cu fiarele din Brașov – să vezi cât e de greu să faci evanghelizare, să vorbești oamenilor care râd, care îți aruncă vorbe urâte, care te înjosesc. Când mergeam prin sate să fac evanghelizare și un om beat s-a luat de mine și mă terfelea în tot felul, și râdea cu alții de mine, venea ispita să îi zic:„Domnule, stai liniștit și nu vorbi așa cu mine, căci eu am un master și un doctorat”. Dar aceasta nu ajută la nimic. Veți vedea acolo că în cazul în care ai vorbit ceva împotriva fratelui, împotriva predicilor lui, nu îți va mai veni să-l bârfești de acum încolo. Dar poate se va naște o admirație și te vei întreba cum rezistă acest frate, căci e incredibil că spune adevărul și nu se teme. Aceasta este un mod prin care poți zdrobi fățărnicia – să faci o mărturie publică, ca să vezi ce înseamnă să mărturisești pe Isus înaintea oamenilor. Vei pleca acasă și îi vei mulțumi Domnului că ți-a dat putere și nu vei mai avea chef să bârfești pe alții. Vei fi bucuros că ai putut să faci o mărturie în Numele Domnului.
Domnul Isus spunea despre această mărturie în fața oamenilor pentru că în vremea când Isus era încă pe pământ, evreii care Îl mărturiseau riscau niște lucruri. Unu – să fie dați afară din sinagogă. Doi – să fie aduși înaintea dregătorilor, înaintea sinagogii pentru ca să nu-și piardă doar dreptul de membri ai sinagogii, ba încă să fie omorâți cu pietre. Mărturia aceasta nu era un lucru de puțină însemnătate, era un risc enorm la care se expuneau evreii. Mai era și Imperiul Roman peste ei ca stăpânitori, iar atunci când numărul creștinilor a început să crească în imperiu, romanii au venit cu această idee precum că ei trebuie să se asigure că toate neamurile pământului, indiferent de religia pe care o au, acestea trebuie să respecte religia oficială a Imperiului: închinarea înaintea Cezarului. Ei trebuiau să aducă o ofrandă la statuia lui Cezar, să se închine înaintea statuii lui și să spună:„Cezar este Augustus, Cezar este Dumnezeu”. Iar oricine spunea acest lucru primea o adeverință care se numea : „Libelus” și care spunea, spre exemplu, așa: …., cetățean evreu din Betleem a făcut actul de închinare înaintea Cezarului și este aprobat”.
Mulți creștini din acea vreme de frica morții și-au zis că Dumnezeu le cunoaște oricum inima, iar vorbele le spun doar cu gura, iar cu inima Îl mărturisesc pe Isus ca Domn. De frica morții se duceau și făceau acel act, poate pe ascuns sau doar dădeau o anumită sumă de bani și astfel obțineau actul ce îl scoteau pentru a-l arăta în cazul când erau întrebați dacă aveau Libelus. Apoi după ce îl arătau ziceau în inima lor că ei se închină Domnului. Mulți s-au lepădat în acest fel. Nu au avut putere să facă mărturia credinței. Apoi a trecut spre exemplu domnia unui împărat rău precum Dioclețian, care a prigonit creștinii, a venit o vreme de libertate, iar problema credincioșilor care nu s-au lepădat era „Ce să facă cu aceștia ? Cum să îi primim înapoi?”. Unii au zis că nu trebuie să-i primească, pentru că s-au lepădat de credință și să se ducă cu Cezar, care este dumnezeul lor. Alții erau cu părerea că trebuie să-i ierte, astfel cei care s-au pocăit, au fost reprimiți. Astfel au fost aceste tensiuni în biserica primelor secole.
Dar iată ce spune Domnul Isus „pe orişicine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl va mărturisi şi Fiul omului înaintea îngerilor lui Dumnezeu; dar cine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, va fi lepădat şi el înaintea îngerilor lui Dumnezeu.” Această lepădare Domnul Isus o traduce ca fiind păcatul împotriva Duhului Sfânt.
„Şi orişicui va vorbi împotriva Fiului omului, i se va ierta; dar oricui va huli împotriva Duhului Sfânt, nu i se va ierta.” Aici oamenii rămân încurcați întrebându-se dacă este mai important Duhul Sfânt ca Domnul Isus, căci unii traduc precum că dacă păcătuiesc împotriva lui Isus Hristos, pot fi iertați, dar dacă păcătuiesc împotriva Duhului Sfânt, nu pot fi iertați. Concluzia unora este că Duhul Sfânt ar fi mai important în titulatura decât Hristos. Dar firește este o înțelegere total greșită.
Înțelegerea corectă este aceasta: „Dacă eu mă lepăd printr-o mărturie sau prin viața mea de Domnul Isus și nu Îl mărturisesc înaintea oamenilor eu păcătuiesc împotriva Duhului Sfânt.Căci Duhul Sfânt este cel care face mărturie despre Hristos în viața mea. Duhul Sfânt este cel care mă convinge și El este Cel care îmi stimulează credința, să-mi provoace credința. Dar dacă eu răspund cu respingere sistematic la acestă lucrare a Duhului Sfânt sau dacă sunt ca acești farisei care văd lucrările Domnului și zic că prin ajutorul Diavolului face El aceste lucruri, și la fel ca ei resping totul am ajuns la o adâncă necredință, iar Domnul Isus spune: „Acesta este păcatul împotriva Duhului Sfânt”. Duhul este trimis de Dumnezeu să facă mărturia credinței,dar prin necredință respingem și nu facem mărturie pozitivă înaintea oamenilor despre Hristos, ci ne lepădăm. Această lepădare este iremediabilă. Această lepădare este păcatul care nu poate fi iertat.
Se întâmplă că vin uneori persoane cu anumite frământări în inimă și mărturisesc unui frate că le este teamă că au făcut păcatul împotriva Duhului Sfânt și că au plâns toată ziua și se pocăiesc… Eu nu știu ce au făcut ei: poate au spus o vorbă necugetată, poate într-o situație le-a fost rușine să facă o mărturie sau au mințit și au sentimentul că au făcut păcatul împotriva Duhului Sfânt. Consider că este o înțelegere greșită. Păcatul împotriva Duhului Sfânt are loc în momentul în care persoana se împietrește. Cei care fac păcatul împotriva Duhului Sfânt sunt cei care spre exemplu vin invitați de cineva la casa de rugăciune și zic: „E bine ce faceți voi. Îi învățați pe oameni să nu fure, să nu mintă. E mai bine așa cu un Dumnezeu imaginar. Îi domoliți pe oameni din răutatea lor. Iar în acest fel e bună și religia. E bun și un astfel de Dumnezeu așa cum Îl credeți voi să fie.” Aceștia fac păcatul împotriva Duhului Sfânt. Sau sunt alții ca acea persoană care s-a apropiat de mine atunci când m-am dus la amvon să mă rog, să mă închin lui Dumnezeu și să Îi cer putere în predicare, iar acel om mi-a spus: „Voi pretindeți că e un Duh Sfânt care vine peste voi, că vorbiți în Numele Domnului. Totul este o fenomenologie omenească. O antropologie în care este Dumnezeu…”. Aceste persoane, în ciuda evidențelor lucrărilor lui Dumnezeu în viața lor și a Duhului care îi convinge de păcat, de judecată, comit păcatul împotriva Duhului Sfânt. Ei nu mai pot fi recuperați. Este un păcat de neiertat. Necredința este de neiertat.
Și ultimul lucru prin care noi ne putem proteja dincolo de frica de Domnul și nu de oameni, dincolo de mărturia publică și nu lepădarea publică este – încrederea. Încrederea, nu îngrijorarea. Deci, frica de Domnul, nu de oameni, mărturia publică pentru Hristos, nu lepădarea și încrederea, nu îngrijorarea. Domnul Isus spune: „Când vă vor duce înaintea sinagogilor, înaintea dregătorilor, şi înaintea stăpînirilor, să nu vă îngrijoraţi, cum veţi răspunde pentru apărarea voastră, nici ce veţi vorbi; căci Duhul Sfânt vă va învăţa chiar în ceasul acela ce va trebui să vorbiţi.”
Când sunt astfel de situații de prigoană, vine ispita de a căuta un mod prin care să te protejezi și să spui ceva prin care să nu te expui prea mult și ajungi să nu te duci și să spui altora că ești pocăit, că crezi asta și că nu faci un anumit lucru. S-ar putea să vină vremuri în care să ni se spună că dacă nu suntem de acord cu homosexualii, ca să-i cununăm, să-i punem să predice de la amvon ni se va lua tot patrimoniul, ni se va lua clădirea de pe strada Iuliu Maniu nr.1. Iar atunci noi putem fi ispitiți să mergem și să încercăm să spunem că îi iubim pe homosexuali, că îi primim în mijlocul nostru, că ei vor avea libertatea să spună…(dar să facem niște manevre mai cosmetizate, să nu mai fim în adevăr, să ne mișcăm pe buza prăpastiei și să nu mai spunem adevărul ). Dar Domnul Isus spune că atunci când noi vom merge să dăm socoteală, să nu ne facem planuri, că dacă ne facem planuri vom fi ispitiți să fim fățarnici. Să stăm liniștiți și să ne ducem acolo să spunem din start să noi suntem pocăiți, urmași ai Domnului Isus Hristos, ucenicii Lui, credem în El și că ei pot să facă cu noi ce doresc. Iar Duhul Sfânt ne va zice ce trebuie să spunem.
Când a început prigoana în viața mea, eram în școala generală, mă întorsesem la Domnul și au aflat despre acest lucru tovarășii profesori dintr-o școală comunistă. Ei au început să mă toace. Aproape sistematic, zi de zi, mă scoteau de la ore, mă duceau în sala cancelariei și mă tocau în acest fel. Era o anchetă. Le plăcea și lor să facă o anchetă securistă. Desigur, ca și copil din clasa 7 mă gândeam mereu ce le voi spune despre cutare sau cutare lucru. Ne-am dus odată cu un grup de copii de la adunare să îl onorăm pe cel care era învățătorul nostru de școală biblică. Iar ei s-au cerut de la școală într-un fel sau altul. Iar atunci când tot grupul ne-am dus cu flori și îmbrăcați frumos spre oraș, profesorii au terminat orele și toți în mașini veneau și au trecut pe lângă noi. Iar ei ne-au văzut: pe toți copiii care mergeam la adunare ne-au prins. Evident, a doua zi ne-au luat la anchetă. Eu zisesem că doream să mă duc la un prieten la un eveniment. General, vag, fără detalii. Iar atunci când a venit rândul meu, mă întrebam ce voi spune, întrucât eram purtătorul de cuvânt al întregului grup. Le-am spus că ne-am dus la Marius, la fratele care ne învață la adunare, că el termină școala și a trecut bacul și iată că avea o festivitate. La acest eveniment am fost noi toți. Vai , ce furie am stârnit. Iar de acolo a început totul – până la exmatricularea din școală, până la acțiuni foarte severe împotriva mea. Domnul a făcut să vină revoluția, iar lucrurile s-au rezolvat în suveranitatea Lui, dar nu vă pot spune ce ispită a fost ca eu să găsesc soluții de rezolvare și să îmi scap pielea, dar și a celorlalți dacă ar fi fost posibil.
Nu vă fie teamă. Stați liniștiți, faceți mărturie curată și vă spun că atunci când treceți prin toate aceste lucruri, fariseismul, ipocrizia nu își mai au locul. Sunt soluții reale pe care Domnul ni le dă și dacă facem uz de ele ținem ispita departe de noi, cât se poate de departe, prin mărturia noastră, prin trăirea noastră, prin tot ce ne-a învățat Domnul în ziua de astăzi. Amin!