Evanghelia după Luca 12:22-34 – Sorin Prodan – Îngrijorările vieții – Biserica Baptistă Providența Brașov
22 Isus a zis apoi ucenicilor săi: „De aceea vă spun: Nu vă îngrijorați cu privire la viața voastră, gândindu-vă ce veți mânca, nici cu privire la trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veți îmbrăca. 23 Viața este mai mult decât hrana, și trupul, mai mult decât îmbrăcămintea. 24 Uitați-vă cu băgare de seamă la corbi: ei nu seamănă, nici nu seceră, n-au nici cămară, nici grânar, și totuși Dumnezeu îi hrănește. Cu cât mai de preț sunteți voi decât păsările! 25 Și apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge un cot la lungimea vieții lui? 26 Deci, dacă nu puteți face nici cel mai mic lucru, pentru ce vă mai îngrijorați de celelalte? 27 Uitați-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii: ei nu torc, nici nu țes, totuși vă spun că nici Solomon, în toată slava lui, n-a fost îmbrăcat ca unul din ei. 28 Dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba, care astăzi este pe câmp, iar mâine va fi aruncată în cuptor, cu cât mai mult vă va îmbrăca El pe voi, puțin credincioșilor? 29 Să nu căutați ce veți mânca sau ce veți bea și nu vă frământați mintea. 30 Căci toate aceste lucruri neamurile lumii le caută. Tatăl vostru știe că aveți trebuință de ele. 31 Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. 32 Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru vă dă cu plăcere Împărăția. 33 Vindeți ce aveți și dați milostenie. Faceți-vă rost de pungi care nu se învechesc, o comoară nesecată în ceruri, unde nu se apropie hoțul și unde nu roade molia. 34 Căci unde este comoara voastră, acolo este și inima voastră.
În ultimul mesaj din Evanghelia după Luca, ne-am oprit la pilda bogatului căruia i-a rodit țarina. Am vorbit despre uzul și despre abuzul banilor și al avuțiilor. Pilda, așa cum poate unii vă amintiți, a fost spusă ca răspuns la cererea unui om, legată de o moștenire, pe care un frate al acestui om nu voia să o împartă. Omul era foarte îngrijorat de riscul de a nu mai avea nimic din moștenirea lăsată de tatăl lor. Acesta a fost prilejul cu care Domnul Isus a lansat un al doilea avertisment, și acesta a fost: „Păziți-vă de lăcomia de bani.” Primul avertisment a fost spus în versetul întâi din capitolul 12: „Păziți-vă de aluatul fariseilor, care este fățărnicia.” Al doilea este rostit la începutul acestei pilde: „Vedeți și păziți-vă de orice fel de lăcomie de bani, căci viața cuiva nu stă în belșugul avuției lui.”
Pilda pe care a spus-o Domnul, era o ilustrare a obsesiei pentru acumularea unor posesiuni, care, bunăoară, ar da sentimentul unei stabilități sau chiar al unei identități. După concluzia pildei din versetul 21: „Tot așa este și cu cel care își adună comori pentru el și nu se îmbogățește față de Dumnezeu.”, după această concluzie, Domnul Isus se întoarce spre ucenici și rostește un al treilea imperativ, care urmează celor două amintite din capitolul 12.
El spune: „De aceea, vă spun, nu vă îngrijorați cu privire la viața voastră, gândindu-vă ce veți mânca, nici cu privire la trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veți îmbrăca.” Isus le spune, așadar, ucenicilor să nu se îngrijoreze. Dacă frica de oameni duce mai întâi la fățărnicie, așa cum am văzut la începutul capitolului 12, apoi la hulirea Duhului Sfânt, frica de ziua de mâine duce la pierderea din vedere a sensului nostru în viață.
Ce este oare cu acest imperativ? „Nu vă îngrijorați.” Cum trebuie înțeles? Ce a vrut oare Isus să spună? Cei mai mulți oameni, mai ales cei care nu înțeleg adevărurile duhovnicești, ar reacționa revoltați, crezând că Isus îndeamnă la indiferență. „Cum adică? Să nu-ți pese? Să nu te preocupi să aduci pâinea pe masă? Să nu mai muncești să-ți poți îmbrăca decent trupul și să-ți îmbraci copiii?” Exact așa ar gândi unii. Dar, Isus, firește, nu a vrut să îndemne la pasivitate sau la lene. Domnul Isus nu promovează nicidecum trândăvia. Orice înțelegere în această direcție este greșită. Scriptura spune clar în Epistola lui Pavel, în 2 Tesaloniceni, 3 cu 10: „Cine nu vrea să lucreze, nici să nu mănânce!” Deci, a trăi prin credință, nu înseamnă a lenevi.
Observați cu atenție aici, Domnul Isus nu spune ucenicilor să nu fie responsabili, conștiincioși, activi, muncitori. Isus spune: „Nu vă îngrijorați.” Apelul nu este la activitate, la acțiune, la estomparea acțiunii, apelul este la gândire, la atitudinea de frământare, de anxietate, de teamă, de neliniște. În originalul grecesc, verbul apare la imperativ, cum apare și în limba română, și indică starea minții de a fi preocupată peste măsură, de un anumit lucru, de ceva care frământă mereu întreaga personalitate.
Eu am întâlnit mulți oameni consumați de îngrijorare, de teama zilei de mâine. Unii dintre ei erau chiar credincioși din Biserică. Climatul de teamă este creat, în bună măsură, de mass media. Gândiți-vă: o seară petrecută la orice canal de știri, va semăna în inima omului o frică de ce s-ar putea întâmpla. Reporterii, din dorința de impact mediatic, operează uneori cu probabilități. Cum sunt știrile? „Guvernul ar putea tăia pensiile cu 25%.” „Mediul privat s-ar putea să se reducă la jumătate, după pandemie.” „S-ar putea să vină al doilea val de pandemie, care ucide milioane.” „România poate intra în insolvențe.” Etc., etc., etc., … Foarte multe probabilități, care nu au niciun temei, dar constituie o știre. Iar omul se încarcă, înainte de culcare, cu toate aceste probabilități și nu își dă seama că reporterul a spus „probabil”, așa că le ia ca certitudine. Și gata, nu mai poate dormi. Când stai de vorbă cu astfel de oameni, imediat ce deschizi o discuție, ajungi în scurt timp la frământările și îngrijorările care le consumă gândurile. „Ai auzit, se taie pensiile! Se închid fabricile! Nu o să mai avem ce mânca, ce îmbrăca!”
Pe acest fond, Isus, Domnul și Dumnezeul nostru, spune fiecăruia: „Nu vă îngrijorați.” Domnul Isus știe că nu este suficient să spui cuiva să nu se îngrijoreze, dacă nu vii cu motivarea care să-l ajute să facă pași în direcția îndeplinirii acestui deziderat. Prin urmare, motivul Domnului Isus, în baza căruia El cere ucenicilor să nu se îngrijoreze, este următorul, din versetul 23: „Viața este mai mult decât hrana, și trupul, mai mult decât îmbrăcăminte.” Cu alte cuvinte, cine se limitează la o muncă zilnică, doar pentru a mânca și a se îmbrăca, nu înțelege rostul vieții, în general, și al vieții sale, în particular. Este o gândire rudimentară, reducționistă, materialistă, și mai cu seamă, o expresie a necredinței. Îngrijorarea denotă, întâi de toate, lipsa de credință în grija providențială a lui Dumnezeu și ideea că procurarea hranei și a hainelor, adică a necesităților de bază ale vieții, depind în bună măsură de om.
Ca să demonstreze că această gândire este greșită, Domnul Isus aduce trei argumente.
Primul argument este grija providențială a lui Dumnezeu pentru animalele sălbatice. Citim versetul 24: „Uitați-vă cu băgare de seamă la corbi: ei nu seamănă, nici nu seceră, n-au nici cămară, nici grânar, și totuși Dumnezeu îi hrănește.” Acesta este primul argument: Dumnezeu are grijă de toate animalele sălbatice. Apoi Domnul spune: „Cu cât mai de preț sunteți voi decât păsările!”
Al doilea argument este falimentul omului în fața morții(versetul 25). Oricât ar încerca omul să amâne acest moment inevitabil, oricât ar încerca să își prelungească viața, nu poate. Acel ceas este stabilit, acea zi este scrisă și nu poate surmonta această realitate. În versetul 25, Domnul Isus continuă: „Și apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge un cot la lungimea vieții lui?” Nu se poate. Așadar, ce rost are această frământare, dacă nu putem adăuga un ceas, o zi, la lungimea vieții noastre?
Al treilea argument este grija providențială a lui Dumnezeu pentru plante, pentru vegetație. Versetul 27: „Uitați-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii: ei nu torc, nici nu țes, totuși vă spun că nici Solomon, în toată slava lui, n-a fost îmbrăcat ca unul din ei. 28 Dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba, care astăzi este pe câmp, iar mâine va fi aruncată în cuptor, cu cât mai mult vă va îmbrăca El pe voi, puțin credincioșilor?” Concluzia vine, în mod firesc, în versetul 29: „Să nu căutați ce veți mânca sau ce veți bea și nu vă frământați mintea.” O preocupare prioritară pentru nevoile materiale, spune Domnul Isus, este caracteristică neamurilor, căci neamurile caută toate aceste lucruri. Tatăl vostru, cel Ceresc, știe că aveți trebuință de ele. Neamurile erau atunci oameni fără Dumnezeu, fără nicio cunoaștere a Tatălui Ceresc, și drept urmare, nu dispuneau de niciun antidot contra neliniștii, îngrijorărilor și materialismului din concepția lor. Prin contrast, ucenicul este deplin conștient că Tatăl lui știe că el are nevoie de aceste lucruri. Iar credința lui, îi dă certitudinea că Dumnezeu poate satisface nevoile sale și că va face acest lucru. Această conștientizare este fundamentul acelei atitudini, care îl așează pe credincios în contrast categoric cu neamurile, cu necredincioșii.
Versetul 31 este punctul culminant al argumentației. În loc să sublinieze negația „Nu vă îngrijorați.”, Domnul Isus scoate în evidență atitudinea pozitivă cerută din partea ucenicilor, în lipsa căreia aceștia ar fi, inevitabil, supuși îngrijorărilor. Ei trebuie să își îndrepte atenția în permanență către Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui. „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” În acest verset, accentul principal este pus pe supunere în fața suveranității lui Dumnezeu și încrederea că El are ceva mult mai măreț pentru ucenicii Lui, decât necesitățile de bază. De aceea, spune în următorul verset: „Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru vă dă cu plăcere Împărăția.”
Versetul 33 trebuie înțeles în contextul în care a fost rostit. „Vindeți ce aveți și dați milostenie. Faceți-vă rost de pungi care nu se învechesc, o comoară nesecată în ceruri, unde nu se apropie hoțul și unde nu roade molia.” Dacă acest imperativ ar avea caracter general și universal, aceasta ar însemna că fiecare creștin ar trebui să își vândă mașina, apartamentul, casa, computerul, telefoanele, cărțile, hainele, și așa mai departe; în principiu, tot, și să direcționeze totul spre caritate. Să fie oare acesta sensul intenționat de Domnul Isus în acest cuvânt? Cu siguranță nu. Chiar dacă Isus chema la o acțiune radicală, aceasta nu implică cele spuse anterior, adică să vinzi absolut tot ce ai și să dai și să rămâi fără nimic în mâini. Așadar, deși este o acțiune radicală, acest lucru nu implică vinderea a absolut tot ce ai. Poate, mai degrabă, ar trebui înțeles în termenii acelor imperative radicale, pe care Domnul Isus le-a mai rostit în alte contexte.
Amintiți-vă când Domnul spune: „Dacă mâna ta cea dreaptă te face să cazi în păcat, tai-o. Dacă ochiul tău te face să cazi în păcat, scoate-l.” Tânărului bogat, care a venit și a spus: „Ce trebuie să fac ca să moștenesc Împărăția?” I-a spus: „Vinde tot, dă la săraci, apoi vino și urmează-Mă.” Domnul punea aceste acțiuni radicale în lumina unor consecințe. De dragul câștigării Împărăției, ar merita să vinzi tot ce ai? Ar merita să scoți și ochiul care te face să cazi în păcat și îți pune la risc veșnicia? Mâna, să o lepezi de la tine? Să vinzi tot ce ai, dacă acest lucru îți împiedică căutarea cu prioritate a Împărăției? Dacă aceste lucruri constituie piedici sau curse, prin care îți pui în risc mântuirea sufletului tău? Pentru aceasta, ar merita chiar acțiuni radicale.
Nu uitați, Domnul Isus se adresează aici în mod prioritar ucenicilor, care se presupunea că trebuiau să Îl urmeze, oriunde Învățătorul lor va merge. De aceea, orice formă de proprietate, casă, pământ, animale, orice, i-ar fi împiedicat pe Petru, pe Ioan, pe Iacov, pe Bartolomeu și pe alții să călătorească cu Isus în răspândirea mesajului Împărăției lui Dumnezeu. Așadar, Domnul le spune lor în acel context: „Trebuie să vindeți tot, să dați tot și așa, să Mă urmați.” În al doilea rând, creștinii de peste veacuri, care sunt și implicit ucenici ai Domnului Isus, au înțeles acest Cuvânt ca o chemare la investiția vieții nu în lucrurile materiale, ci în Împărăția lui Dumnezeu. Drept urmare, au manifestat un spirit generos, de dărnicie pentru Împărăție și o trăire în condiții decente sau modeste de viață.
Întregul fragment, care începe cu pilda bogatului și continuă cu textul analizat mai devreme, curge spre concluzia spusă în versetul 34: „Căci unde este comoara voastră, acolo este și inima voastră.” Aceasta a fost interpretarea textului, acum să trecem la aplicații.
Prima aplicație: vedeți cu toții că trăim un timp, în care îngrijorarea este prezentă și amplificată pe toate rețelele de socializare și pe toate canalele media. De mai bine de vreo trei luni, întreaga planetă este într-o luptă cu un dușman nevăzut, care a adus o criză planetară fără precedent de la al Doilea Război Mondial, așa cum spun analiștii. Speculațiile despre posibila intenție umană în acest fenomen al pandemiei se înmulțesc. Economiile lumii s-au oprit, zeci de mii de oameni și-au pierdut locurile de muncă. Foarte mulți nu își mai pot plăti chiriile, întreținerea, și încet, poate se ajunge la incapacitatea de a ne procura necesitățile de bază ale vieții. Am un vecin cu care discut în fiecare săptămână și îmi spune: „Să vezi, o să ne dăm în cap unii la alții, pentru că nu vom mai putea să ne cumpărăm pâine și oamenii vor deveni animale.” Ce va fi oare? Cum se va termina această epidemie? Toate aceste aspecte alimentează în oameni frica, anxietatea. Nu cred că este lipsit de legitimitate să te gândești că cineva chiar caută să așeze întreaga umanitate într-o stare de paralizie, de frică. Cineva spunea că îngrijorarea e ca un mic pârâu care străbate mintea, alte mici gânduri sunt afluenții, care alimentează acest pârâu. Cu cât e mai mult alimentat, devine mai mare și apoi devine un râu puternic de nestăvilit, care atrage toate gândurile și le îneacă în curgerea lui.
Statisticile confirmă că boala secolului 21, care decinează milioane de vieți, nu este cancerul sau SIDA, ci este anxietatea. Există țări în care mai mult de 50% din populație este afectată de diverse forme de dereglaje generate de anxietate. Această generație, care s-a bucurat de abundență și a ajuns, în multe privințe la o saturație și la excese, în mod paradoxal nu a atins idealul tihnei, al păcii, al echilibrului, ci a multor derapaje și devianțe psihice. Oare de ce? Pentru că omul nu este niciodată sătul. Bill Gates, cu zecile lui de miliarde de dolari pe care le are, vrea mai mult. Poate vrea să devină stăpânul lumii. În această lume, atinsă de flagelul îngrijorării, trăiesc și aleșii Domnului. Însă, pentru copiii lui Dumnezeu, acum este vremea în care Psalmul 23 nu mai este doar un psalm de citit, de recitat sau de cântat, ci un psalm de trăit.
Vă propun să citim sau să recităm împreună Psalmul 23, pentru că acest psalm este foarte potrivit pentru această vreme. „Domnul este Păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic. El mă paște în pășuni verzi și mă duce la ape de odihnă, îmi înviorează sufletul și mă povățuiește pe cărări drepte, din pricina numelui Său. Chiar dacă ar fi să umblu în valea umbrei morții, (am spune pandemia de astăzi) nu mă tem de niciun rău, căci Tu ești cu mine. Toiagul și nuiaua Ta mă mângâie. Tu îmi întinzi masa în fața potrivnicilor mei, îmi ungi capul cu untdelemn și paharul meu este plin de dă peste el. Da, fericirea și îndurarea mă vor însoți, (dar nu fericirea mea, ci fericirea Domnului) în toate zilele vieții mele și voi locui în Casa Domnului, (adică în prezența Lui) până la sfârșitul zilelor mele. ”
Aceasta este prima aplicație, prima lecție – lecția încrederii. Să pășești prin valea umbrei morții cu confidența că nu masca și mănușile te apără de virus, că nu fuga de dimineața până seara asigură pâinea pe masă, că nu gândurile și frământările privitoare la ziua de mâine vor rezolva problemele, ci Domnul nostru Suveran va avea grijă de noi, precum are grijă de orice pasăre din văzduh, de orice plantă de pe câmp, de orice fir de păr din capul nostru.
Este, de asemenea, timpul în care să trăim în lumina învățăturilor Scripturii, care spun, în Filipeni, de pildă, capitolul 4 cu versetul 6: „Nu vă îngrijorați de nimic, ci în orice lucru, aduceți cererile voastre la cunoștința lui Dumnezeu, prin rugăciuni și cereri cu mulțumiri.” La acest verset putem adăuga îndemnul lui Petru din 1 Petru, capitolul 5 cu versetul 7: „Și aruncați asupra Lui, (asupra Domnului Isus) toate îngrijorările voastre, căci El Însuși îngrijește de voi.” El o face în termenii suficienței, adică atât cât avem nevoie. El o poate face și în forma abundenței, dar dacă ar face-o mereu și pentru orice credincios, acest lucru ar putea deveni o mare ispită pentru unii.
Dumnezeu cunoaște potențialul distructiv al îngrijorării, de aceea, El se angajează și promite că El Însuși va îngriji de noi. Nu este oare acest lucru o mare mângâiere pentru tine? Nu este un motiv puternic să încetezi să-ți frămânți mintea, cu ce va fi mâine, cu ce vei face în privința serviciului, a chiriei, a cheltuielilor de întreținere? Cu cine îți va da pâine mâine și la bătrânețe? Cu cine va avea grijă de tine când vei fi bolnav? Promisiunea Domnului este o garanție.
Vă amintesc de Cuvântul spus în Numeri, capitolul 23, versetul 19: „Dumnezeu nu este om ca să mintă, nici un fiu al omului, ca să îi pară rău. Ce a spus, oare nu va face? Ce a făgăduit, oare nu va îndeplini?”Aceasta, așadar, este lecția încrederii.
A doua aplicație, a doua lecție: dragii mei, observați, toate imperativele din Învățătura Domnului Isus din acest fragment, nu prescriu un fel de optimism iresponsabil și nepăsător sau o acceptare fatalistă a situației existente. Aceste imperative nici nu spun că trupul omenesc și preocupările lui ar fi josnice și nedemne de atenția noastră. În esență, lecția pe care o predă aici Domnul Isus este lecția priorităților. Ce are prioritate în viața ta? Răspunsul la această întrebare nu îl dăm verbal, ci îl dăm în fiecare zi prin acțiunile noastre. În acțiunile și atitudinile noastre se vede dacă avem acest echilibru înțelept de a da prioritate Împărăției lui Dumnezeu și a avea încredere că El poartă de grijă de restul nevoilor noastre.
Așadar, a doua lecție este lecția priorităților. Căutați mai întâi Împărăția, și promisiunea, garanția Domnului este că restul lucrurilor ni se dau pe deasupra.
În final, a treia aplicație sau a treia lecție: creștinii trebuie să fie diferiți de lume, în preocupările, idealurile și în motivațiile lor. Când credincioșii se deosebesc foarte puțin de cei dinafară în ambițiile lor de acumulare, în maniera în care reacționează la adversitățile vieții, în felul în care își investesc timpul în evenimente sociale, în ce fel de literatură citesc, ce fel de filme vizionează, ce muzică ascultă, atunci, acolo este ceva fundamental problematic. Acolo unde auzi aceleași lamentări, aceleași îngrijorări și temeri ca ale celor din lume, te întrebi: ce fel de Dumnezeu au acești, așa ziși, creștini? Apoi, te uiți la relația lor cu Dumnezeu, și abia poți zări ceva, cât de cât, ca o reflectare a dedicării lor, în virtutea credinței pe care o reclamă. Nu prea vezi că este o încredere. Nu prea vezi că este o odihnă în faptul că Dumnezeu controlează istoria, evenimentele, resursele, viața.
Noi trebuie să avem o relație radical diferită cu ceea ce constituie, pentru această lume, adevăratele valori: banii, faima, succesul, sănătatea. Noi trebuie să trăim, în așa fel încât viața noastră să declare că avem suflete eterne. Că avem de traversat o moarte spre viață, că așteptăm o judecată pentru răsplată, și nu pentru condamnare. Că nu ne îndreptăm spre un fatal întuneric, neant, nimic, ci ne îndreptăm spre eternitatea cu Cristos.
Aici, trebuie să învățăm lecția distincției, lecția diferenței, adică a fi diferit față de ceilalți, față de necredincioși. Noi suntem meniți să facem o demonstrație, mai cu seamă în aceste zile, că viața noastră este mai mult decât hrană, că trupul nostru este mai mult decât îmbrăcăminte, că noi căutăm mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, că nu ne temem, chiar dacă suntem mici și neînsemnați, o mică turmă în ochii lumii. În fine, că în vremea în care pentru lume adevăratele comori sunt banii, prestigiul, cariera, puterea, frumusețea trupului, plăcerile, și ce vreți dumneavoastră – pentru noi, comoara noastră este Cristos. Iar acolo unde este comoara noastră, este și inima noastră. El, care este Fiul Domnului nostru, mort pentru păcatele noastre, înviat din morți pentru neprihănirea noastră, pentru justificarea noastră, îndreptățirea noastră înaintea lui Dumnezeu. El, care este înălțat în slavă și domnește și mijlocește și stăpânește. El, care ne-a făcut aceste promisiuni minunate, a Lui să fie slava, puterea și domnia, de acum și până în vecii vecilor, Amin.