Evanghelia după Luca 12:35-48 – Partea întâi – Sorin Prodan – Biserica Baptistă Providența Brașov
35 Mijlocul să vă fie încins și făcliile, aprinse. 36 Și să fiți ca niște oameni care așteaptă pe stăpânul lor să se întoarcă de la nuntă, ca să-i deschidă îndată, când va veni și va bate la ușă. 37 Ferice de robii aceia pe care stăpânul îi va găsi veghind la venirea lui! Adevărat vă spun că el se va încinge, îi va pune să șadă la masă și se va apropia să le slujească. 38 Fie că vine la a doua strajă din noapte, fie că vine la a treia strajă, ferice de robii aceia, dacă-i va găsi veghind! 39Să știți bine că, dacă ar ști stăpânul casei la ce ceas va veni hoțul, ar veghea și n-ar lăsa să-i spargă casa. 40 Și voi dar fiți gata, căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiți.” 41 „Doamne”, i-a zis Petru, „pentru noi spui pilda aceasta sau pentru toți?” 42 Și Domnul a zis: „Cine este ispravnicul credincios și înțelept, pe care-l va pune stăpânul său peste slugile sale, ca să le dea partea lor de hrană la vremea potrivită? 43 Ferice de robul acela pe care stăpânul, la venirea lui, îl va găsi făcând așa! 44 Adevărat vă spun că îl va pune peste toată avuția sa. 45 Dar, dacă robul acela zice în inima lui: ‘Stăpânul meu zăbovește să vină’, dacă va începe să bată pe slugi și pe slujnice, să mănânce, să bea și să se îmbete, 46 stăpânul robului aceluia va veni în ziua în care el nu se așteaptă și în ceasul în care nu știe și-l va tăia în bucăți; și soarta lui va fi soarta celor necredincioși în lucrul încredințat lor. 47 Robul acela, care a știut voia stăpânului său și nu s-a pregătit deloc și n-a lucrat după voia lui, va fi bătut cu multe lovituri. 48 Dar cine n-a știut-o și a făcut lucruri vrednice de lovituri va fi bătut cu puține lovituri. Cui i s-a dat mult, i se va cere mult și cui i s-a încredințat mult, i se va cere mai mult. »
Această parte din Scriptură din Luca capitolul 12 ne aduce în fața unui subiect de importanță capitală. Scriptura vorbește despre a doua venire a Domnului Isus Cristos, și așa cum pentru cei care cred în Domnul Isus, întruparea Lui este o realitate de o importanță foarte mare, la fel sunt și viața și lucrarea Domnului Isus și adevărul pe care l-a predicat, urmate de moartea Lui și de Învierea Lui glorioasă fiind completate cu înălțarea Lui la cer. Toate acestea sunt repere foarte importante. La fel, a doua Sa venire nu este un subiect de o mai mică importanță. De aceea, trebuie să avem înțelepciunea să acordăm atenția cuvenită acestui subiect și poate să păstrăm o pondere și o proporție potrivită pentru toate aceste subiecte pe care le credem și pe care ne zidim credința noastră.
Ceea ce a fost citit a fost un răspuns al Mântuitorului la o întrebare. În duminicile anterioare am văzut că Domnul Isus vine cu niște porunci foarte importante. Una dintre aceste porunci este « păziți-vă de aluatul fariseiilor, care este fățărnicia ». Apoi Domnul vorbește și spune « păziți-vă de orice fel de lăcomie, de bani, căci viață cuiva nu constă în belșugul avuțiilor lui ». Iar apoi, când vremurile sunt tulburate și frământate în viața și familia ta, în istoria noastră pe acest pământ, Domnul vine cu acest îndemn « nu vă îngrijorați de nimic, viața voastră este mai mult decât ceea ce unii cred, nu vă îngrijorați de nimic, căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, celelate lucruri vi se vor da pe deasupra ». Un alt îndemn: « nu te teme, turmă mică, căci Tatăl vostru vă dă cu placere Împărăția. »
Apoi s-a discutat nu demult : « mijlocul să vă fie încins, făcliile aprinse, fiți gata căci Fiul omului va veni și va veni în ceasul în care nici nu vă așteptați, atunci va veni. » Iar atunci Petru, ascultând toate aceste îndemnuri, pare să fie puțin confuz. « Doamne, pentru cine sunt aceste porunci ? Pentru lume, pentru toată mulțimea care este aici, o mulțime amestecată de oameni credincioși și necredincioși, pentru toți sunt aceste chemări? » Ceea ce am citit este un răspuns la această întrebare a lui Petru. Acestea erau adevăruri pe care Domnul Isus le predica și pe care ucenicii nu le înțelegeau încă foarte bine.
Cum se poate înțelege și recepta Cuvântul lui Dumnezeu? Câteodată, când Cuvântul este predicat, putem să fim ispitiți în mintea și inima noastră și să zicem : « Acest Cuvânt este pentru cutare.» Știți că cutare are o luptă a lui și imediat ce se predică, gândul se duce la faptul că Cuvântul este pentru el și nu pentru noi. Adesea suntem selectivi. Poate pe bună dreptate am putea și noi ca și Petru să punem această întrebare : « Acest Cuvânt este pentru mine sau pentru alții? » Scriptura ne arată că Petru a fost sincer, dar a avut și un anumit nivel al imaturității.
Domnul Isus obișnuia să răspundă întrebărilor, dar uneori răspundea într-un mod foarte interesant, atipic și foarte diferit de ce oamenii se așteptau. Câteodată, punem întrebări și ne așteptăm la anumite răspunsuri. Câteodată, răspunsurile nu sunt conform așteptărilor noastre și putem rămâne dezamăgiți. Când soțul pune o întrebare, i se răspunde într-un anumit fel de soție. Când soția pune o întrebare, i se răspunde altfel. Când soția pune întrebări soțului, soțul este, deobicei, foarte direct, la obiect și problema se rezolvă rațional. Când soțul pune o întrebare despre copii sau casă, trebuie să fie pregătit de un răspuns de circa 2-3 ore, iar soția tot va continua să răspundă la întrebarea dată. Sunt moduri diferite de a răspunde la întrebări.
Domnul Isus obișnuia să răspundă întrebărilor, uneori, printr-o altă întrebare. « Cu ce putere faci lucrurile acestea ?», au pus această întrebare cărturarii și fariseii. Însă Domnul Isus nu spune : « cu puterea Tatălui care M-a trimis », ci întreabă « de unde a venit Ioan Botezătorul, de la Dumnezeu sau de la oameni ? » și i-a pus în încurcătură, iar răspunsul Lui printr-o întrebare era un răspuns exact la întrebarea pe care ei au pus-o.
Alteori, Domnul Isus, răspundea printr-o pildă. « Doamne, spune fratelui meu să împartă cu mine moștenirea ». Dar Domnul începea să le spună o pildă despre un om bogat, care a avut o mare recoltă și care nu s-a gândit decât la el, să adune și să acumuleze. Domnul a venit și l-a întrebat într-o noapte « Cui lași avuțiile și tot ce ai adunat ? »
În alte cazuri, Domnul Isus răspundea prin tăcere. Pilat Îl întreba: « Iată de ce Te acuză liderii Israelului, răspunde ! » Iar Domnul Isus răspundea prin tăcere. Atunci Pilat se mira de El.
În acest caz, răspunsul la întrebarea lui Petru este printr-o pildă: un om bogat, stăpân al unei avuții, avea slugi în casă și un ispravnic, ceea nu prea avem astăzi. Dar putem întâlni în Anglia unde există slugi care sunt foarte bine organizate și peste toate aceste slugi din casă este un majordom. El este administratorul casei, el știe ce face toată lumea. Așa era această casă. Acest stăpân îl cheamă pe administrator și îi spune că va pleca într-o călătorie și îi dă niște instrucțiuni specifice cu privire la modul în care casa trebuie administrată în lipsa lui. Stăpânul îi dă un vot de încredere, socotindu-l credincios și înțelept. Plecând, îl lasă pe acest ispravnic să administreze casa. În absența stăpânului, administratorul avea două alternative : să facă exact ce i-a spus stăpânul, să administreze bine casa sau să vină cu niște presupuneri și să facă ce îi trece prin minte. În final, stăpânul se întoarce și constată dacă ispravnicul a fost credincios și înțelept sau nu. Iar în funcție de modul în care acest administrator și-a îndeplinit slujba, el va fi fie răsplătit, fie pedepsit.
Deci, aceasta este ideea pildei. Întrebarea este : « la cine credeți că se referă pilda ? » Cred că răspunsul s-ar îndrepta spre ucenici. Poate chiar mai specific, spre Petru, pentru că stăpânul nu ia pe cineva necunoscut, din afară, să vina să-i administreze casa, nu ia pe cineva nepriceput ca să-i încredințeze o slujba de o asemenea anvergură. El ia pe un ispravnic al casei, el ia pe cineva care a câștigat un statut prin munca pe care a făcut-o și prin seriozitatea cu care și-a făcut munca, pentru ca, la un moment dat, el să fie ridicat la un statut superior.
Așadar, stăpânul ia pe cineva din casa lui, un ispravnic. Ceva asemănător a fost când Petru, luat deoparte după Înviere de Domnul Isus, i s-a spus : « Petre, paște mielușei mei ! » Iar în funcție de reabilitarea lui, în funcție de declarația lui Petru, după cum am auzit în Psalm: « Iubesc pe Domnul », el este recuperat și i se spune apoi, « Paște oițele mele ! » Iar în final, printr-o reabilitare completă a căderii lui Petru și a lepădării sale de trei ori de Domnul (aproape simetric), Domnul îl recuperează, și îi spune : «Paște oile mele !» Așadar, Petru a fost acest ispravnic, căruia i s-a dat responsabilitatea de a avea grijă de turma Domnului și de a hrăni turma Lui. Acest lucru nu este nicidecum ceva ce trebuie luat în termeni de superioritate, ci mai degrabă o slujbă ce presupune muncă, a hrăni la vremea potrivită slugile.
E mai greu să hrănești, și ca fapt divers, într-o mică paranteză spun că în duminica în care nu predic, mă simt mai relaxat, mă duc mai liniștit la adunare, nu sunt atâtea ispite care năvălesc peste mine dimineața. Cred că e aceeași situație și pentru cei care își fac slujba la cântat, la predicat căci e mai ușor să fii slujit decât să slujești.
Așadar, slujba unui ispravnic de-a administra casa și de-a da hrană, nu era ceva de mare superioritate (să i se pune epoleți, să fie ridicat la un statut de păstor, episcop, preasfințit ș.a.m.d.). Dimpotrivă, era o lucrare pe care el trebuia să o facă.
Pilda este profundă și complexă și privește trei momente : plecarea stăpânului, întoarcerea stăpânului și ce se întâmplă în intervalul dintre plecarea și întoarcerea lui, în absența stăpânului. Astăzi, vă propun să ne uităm la doar două dintre aceste momente. Iar în mesajul următor aș vrea să mă refer la întoarcerea stăpânului, la a doua venire a Domnului Isus, pentru că este un subiect care trebuie clarificat.
Plecarea stăpânului. Cu ce asimilăm noi plecarea stăpânului din această pildă ? Cu Înălțarea Domnului Isus Cristos la ceruri. În Fapte capitolul 1 de la versetul 6 descoperim un element foarte important legat de Înălțare. « 6 Deci apostolii, pe când erau strânși laolaltă, L-au întrebat: „Doamne, în vremea aceasta ai de gând să așezi din nou Împărăția lui Israel?” 7 El le-a răspuns: „Nu este treaba voastră să știți vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa. 8 Ci voi veți primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, și-Mi veți fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria și până la marginile pământului.” 9 După ce a spus aceste lucruri, pe când se uitau ei la El, S-a înălțat la cer, și un nor L-a ascuns din ochii lor. 10 Și cum stăteau ei cu ochii pironiți spre cer pe când Se suia El, iată că li s-au arătat doi bărbați îmbrăcați în alb 11 și au zis: „Bărbați galileeni, de ce stați și vă uitați spre cer? Acest Isus care S-a înălțat la cer din mijlocul vostru va veni în același fel cum L-ați văzut mergând la cer.”»
Ceea ce aflăm este faptul că după ce stăpânul pleacă, în intervalul plecării și întoarcerii sale, în absența sa, nu este timp de stat și de privit spre cer. Este timp de așteptat, doar că în anumite condiții. În cazul lui Isus, perioada absenței nu e totală sau absolută. Scriptura spune că Domnul Isus le-a promis că nu-i va lăsa singuri. Absența Lui însă însemna doar una fizică, vizibilă, palpabilă și era însoțită de promisiunea prezenței Sale în Duhul, prin Duhul lui Cristos care a fost trimis în ziua de Rusalii. Vorbim însă de o absență în care stăpânul nu este în mod fizic. Însă o absență fizică poate să fie mai de speriat decât prezența fizică. Tot timpul ai senzația că cineva te privește de undeva. Am văzut recent părinți care și-au pus copiii mici într-o cameră unde au lăsat și un bol de ciocolată și le-au spus să nu se atingă de ciocolată. Însă copiii în absența părinților, luptau cu ispita de a lua, priveau în jur să observe dacă îi privește cineva. În așa mod a fost pus la încercare și ispravnicul, în absența fizică, dar și la posibilitatea venirii neașteptate a stăpânului. De aceea, ispravnicul trebuia să se raporteze la absența stăpânului, într-un mod prin care el nu putea fi surprins. Această absență este realmente o provocare.
Să observăm cum absența stăpânului este o provocare pentru lumea necredincioasă, pentru creștinii nominali, dar și pentru creștinii care cred și urmează pe Domnul Isus. Pentru lumea necredincioasă, această absență provoacă îndreptarea degetului lor spre oamenii credincioși spunând: « Vorbiți de venirea lui Isus Cristos de 2000 de ani, este o imaginație de-a voastră. » Acest lucru a fost scris chiar de Petru în a doua sa epistolă, la capitolul 3, versetul 3, unde reproduce această atitudine a lumii în absența fizică a lui Cristos: « 3 Înainte de toate, să știți că în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, care vor trăi după poftele lor 4 și vor zice: „Unde este făgăduința venirii Lui? Căci de când au adormit părinții noștri, toate rămân așa cum erau de la începutul zidirii!” 5 Căci înadins se fac că nu știu că odinioară erau ceruri și un pământ scos prin Cuvântul lui Dumnezeu din apă și cu ajutorul apei 6și că lumea de atunci a pierit tot prin ele, înecată de apă. »
Deci, această lume privește absența ca fiind o închipuire pentru cei care așteaptă venirea lui Cristos, venirea Stăpânului. Dar cum este aceasta o provocare pentru așa zisa lume creștină, pentru creștinii cu numele, care nu au o credință reală, autentică. S-a întâmplat de multe ori să merg în evanghelizare, să vorbesc cu oamenii și să le pun această întrebare : „Credeți că Isus Hristos se va întoarce a doua oară ?”, „Ahh, nu există așa ceva.” “Credeți că veți învia din morți?”, “Nu, niciodată.”, “Dar sunteți creștin?”, „Sigur că da, sunt creștin.” Este creștin, dar doar cu numele. Unii le zic acestora creștini firești. Nu prea se potrivește. Creștinul este creștin, omul firesc este om firesc. Nu pot zice creștin firesc, cum nu pot zice căsătorit necăsătorit. Este o contradicție în termeni, ori ești ori nu ești. Așadar, aceștia sunt creștini de formă. Iar pentru această categorie, absența stăpânului este prilejul de a face ceea ce sunt ei cu adevărat. Prilejul de a-și da în vileag esența lor, nu ceea ce ei pretind că sunt. Petru spune lui Timotei în 2 Timotei capitolul 3 de la versetul 1 „1 Să știi că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. 2 Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroși, trufași, hulitori, neascultători de părinți, nemulțumitori, fără evlavie, 3 fără dragoste firească, neînduplecați, clevetitori, neînfrânați, neîmblânziți, neiubitori de bine, 4 vânzători, obraznici, îngâmfați, iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu, 5 având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea.”
Pentru aceste persoane, absența stăpânului este prilejul trăirii libertine. În pildă, modul în care se arată cum trăiește un astfel de om, este abuzul pe care acest administrator îl arată față de cei pe care el trebuie, de fapt, să-i slujească. El face abuz de putere, el își face de cap în casa stăpânului, pretinzând că el este stăpânul casei acum. Îmi amintesc când citisem o carte al unui mare romancier, Dostoievski, în care el își imaginează a doua venire a lui Cristos, undeva în zilele inchiziției. Isus i Se arăta venit undeva în Sedilia și în mod ciudat este arestat de marele inchizitor. Iar când este interogat, marele inchizitor Îi pune întrebarea : „De ce ai venit? Când ai plecat, toată puterea ne-ai dat-o nouă. De ce ai venit acum să ne strici afacerile? Când vei veni, nu ne tulbura, puterea ne aparține.”
Deseori, acești oameni au făcut imprudența de-a lua acest titlu înlocuitor, de Vicarius Christi, adică de înlocuitor a lui Cristos, în termenii puterii și a manifestării ei. Un ispravnic nu este cineva care își arogă puterea, crezând că el are dreptul de a-și manifesta puterea necontrolat, de a fi unul care să facă abuz de putere spirituală în Casa lui Dumnezeu. Aceștia sunt mai degrabă creștini cu numele, episcopi cu numele, papi cu numele, pastori cu numele, care fac abuz de putere în Casa lui Dumnezeu.
Pilda pare să aibă o aplicabilitate particulară, cu referință la slujba pe care slujitorii lui Dumnezeu au primit-o, ce li s-a încredințat lor ca fiind oamenii lui Dumnezeu. Există pericolul dat, ca oamenii care au fost chemați de Dumnezeu să facă abuz de putere. De aceea, chiar Petru face referință la acest lucru în prima sa epistolă în ultimul capitol unde vorbește slujitorilor despre felul în care ei trebuie să slujească turma. 1 Petru capitolul 5: „ 1 Sfătuiesc pe prezbiterii dintre voi, eu, care sunt un prezbiter ca și ei, un martor al patimilor lui Hristos și părtaș al slavei care va fi descoperită: 2 Păstoriți turma lui Dumnezeu, care este sub paza voastră, nu de silă, ci de bunăvoie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un câștig mârșav, ci cu lepădare de sine; 3 nu ca și cum ați stăpâni peste cei ce v-au căzut la împărțeală, ci făcându-vă pilde turmei. 4 Și, când Se va arăta Păstorul cel mare, veți căpăta cununa care nu se poate veșteji, a slavei.”
Așadar, aceasta este o avertizare cu privire la felul în care un bun administrator trebuie să-și facă slujba în absența stăpânului. Am văzut că această absență este o provocare pentru lumea necreștină, pentru creștinii cu numele și slujitorii cu numele. Să observăm cum absența stăpânului este o provocare pentru adevărații credincioși și ispravnici. Provocarea absenței, pentru noi, stă în modul în care noi umplem timpul și intervalul dintre plecarea Stăpânului și întoarcerea Lui.
Această așteptare nu este caracterizată de pasivitate, ci de inițiativa participării într-un proiect divin, în această istorie a răscumpărării. Există și pericolul activismului. Adică, intrăm în mecanica oarbă a productivității: să facem, să slujim. Ne apucăm de lucru pentru a acoperi bine acest interval de așteptare, pentru ca în această ambiție a realizărilor noastre, să uităm de obiectul așteptării. Așa de mult ne mobilizăm să facem ce trebuie, încât uităm că trebuie să așteptam și pe Stăpânul. Nu vi se întâmplă să vă treziți și să uitați de venirea Domnului? Pentru că așa de înfipți suntem în ceeea ce facem, în proiecte personale ale familiei, chiar în lucrări ale bisericii, dar nu ne preocupă așteptarea. Pierdem această atitudine de așteptare. Ne plafonăm, uităm că lucrăm pentru dincolo. Trăim în timpul mic și uităm să trăim în timpul mare, în cel de așteptare. Înlocuim așteptarea cu un activism steril. Mă regăsesc de multe ori, în această alergare febrilă, agitată, de ici-colo, să fac, să termin toate. Dar nu se mai termină. De exemplu, dacă te căsătorești, căsătoria nu se termină peste un an sau doi ca să zici că ai terminat. Desigur că nu zici așa. De asemenea, te apuci de o casă și nu se mai termină. Crezi că se termină în primăvară sau în toamnă, dar nu se întâmplă asta. Uităm, înțepenim în această viață.
O altă provocare de așteptare în absența stăpânului este asumarea îndatoririi specifice, lucru specificat în pildă. Așadar, intervalul pentru așteptare nu tolerează pasivitate, abuz față de semeni, nepăsare, necredință. Toate acestea sunt bazate pe probabilitatea întârzierii. „Poate nu vine Domnul în timpul vieții mele, așa că pot face de toate. Poate pentru generațiile următoare va veni.” E clar că nu trebuie să ne raportăm așa la timpul așteptării. Dar ce trebuie să înțelegem mai bine este faptul că așteptarea stăpânului nu este doar angajarea într-o activitate utilă, o hărnicie mare, care poate sfârși într-o slugărnicie, într-un activism. Așteptarea stăpânului înseamnă îndeplinirea îndatoririi specifice. Vorbim despre a face cum trebuie să faci, nu orice, ci doar ceea ce ți s-a dat de făcut, acea sarcină pe care ai fost delegat să împlinești. Ce ți s-a dat? Ce ai de făcut în casa stăpânului?
Am fost într-o biserică unde mă uitam la acei credincioși de la țară care tot ce făceau în Casa lui Dumnezeu din momentul în care intrau și până plecau acasă, era să moțăie. Era o provocare mare pentru mine când predicam Cuvântul să văd că ei dormitează. Puteam spune orice. Odată am început să spun alte lucruri și nimeni nu a mișcat să se trezească. I-am mustrat. Ce ai de făcut? Ce sarcină ți s-a trasat? Ce ți-a dat Stăpânul de făcut? Este important! Dacă nu știi să răspunzi imediat, mergi acasă, stai în fața Domnului și întreabă: „Doamne, mie, ce mi-ai dat de făcut? Că nu știu…” Poți faci tot felul de implicări, dar dacă nu faci lucrul pe care Domnul Isus Cristos ți l-a dat de făcut în absența Lui, atunci când El se va întoarce, vei fi culpabil de o corecție severă, așa cum ne arată Cuvântul lui Dumnezeu.
Aș vrea să închei cu câteva aplicații. Prima aplicație: în absența Stăpânului, de la Înălțarea lui Cristos până la venirea Lui, toți suntem robi în casa Stăpânului. Așa spune Cuvântul, că a fost un ispravnic și niște slugi în casă și toți erau slujitori. Unii aveau o slujbă de a face curățenie, alții de a da mâncare la animale, și unul care administra casa și hrănea pe aceștia. Toți aveau o slujbă în casa stăpânului. Toți trebuie să fim robi pregătiți care își așteaptă stăpânul să vină. Fragmentul de înainte spune cu caracter general: „Mijlocul să vă fie încins și făcliile, aprinse. Și să fiți ca niște oameni care așteaptă pe stăpânul lor; Ferice de robii aceia pe care stăpânul îi va găsi veghind la venirea lui!” Deci, toți suntem administratori și slujitori în casa stăpânului.
În al doilea rând, să nu uităm că absența stăpânului devine prezentă prin așteptarea lui. Nu este o absență în care să simțim că Domnul este departe, la ani-lumină distanță, iar seara să privim cerul când este frumos, și să vedem dacă nu cumva de la distanță vine Domnul. Absența Lui este prezentă printr-o așteptare. Atunci când aștepți pe cineva, simți că este undeva acolo. Ești angrenat în așteptare și persoana este apropiată de tine. O așteptare potrivită arată și cum este persoana față de tine. Dacă pui preț pe persoana dată, dacă este valoroasă. Petru punea întrebarea: „Ce fel de oameni ar trebui să fiți ca printr-o purtare sfântă și evlavioasă să așteptați și să grăbiți venirea stăpânului?”
Îmi aduc aminte, în urmă cu mai mulți ani, când eram în București, deja în slujire, și aveam o soră care locuia cu mine. La un moment dat, a venit un tânăr din Timișoara să dea examenul de rezidență și m-a rugat să fie găzduit în apartamentul pe care îl închiriam. Când a venit în acele zile de pregătire de rezedențiat, îl vedeam pe tânăr că nu mai are chef de a repeta, dar avea chef de vorbit cu sora mea. M-am prins cum stau lucrurile. Neașteptat s-a înfiripat o idilă. Și-a dat examenul de rezidențiat, s-a întors la Timișoara și a început comunicarea pe telefon și pe internet. El ne anunța când vine la București. Când auzea sora mea de venirea lui, care deja a început să o curteze, imediat se mobiliza și începea să facă curățenie. Până atunci, curățenia era mai mult în seama mea, căci ea avea facultatea și preda la școală. Dar acum, făcea curățenie pentru că trebuia de făcut în cel mai bun mod posibil. Însă mă miram atunci când îmi spunea să trag patul ca să măture și sub pat. Dar o întrebam: „Crezi că o să vină și o să se pună în genunchi să se uite sub pat dacă este murdar sau dacă sunt păiangeni?” Mi-am dat seama de un lucru: pentru că sora mea îl prețuia pe acel tânăr, dorea să se pregătească de nota 10. Să fie curat, să fie în ordine peste tot.
În acest fel, Domnul poate lucra în caracterul nostru. Să ne pună și pe noi la treabă. Pentru că viața de familie nu este doar să vii ca un tartor acasă și să lași toată munca pe nevastă, ca la un moment dat să o califici pe ea dacă e bună sau nu. Aici este o participare comună în proiectul familiei. Așadar, în absența stăpânului, așteptarea îl face prezent, așa cum pentru sora mea, prietenul ei parcă era în casă atunci și se uita sub pat să vadă dacă este măturat sau nu. Așa Îl prețuim pe Domnul dacă Îl așteptăm într-un mod potrivit, într-o manieră în care arătăm că El este prețios pentru noi.
În final, ultima aplicație. În trupul lui Cristos, fiecare avem o funcție specifică. Acel ispravnic a avut o funcție specifică, el trebuia să facă exact ceea ce stăpânul l-a chemat să facă. Stăpânul nu ne-a rânduit în așa fel slujbele ca, la un moment dat, să intrăm în conflict unii cu alții. Fiecare avem o slujire specifică pe care trebuie să o descoperim și care se potrivește cu măsura credinței noastre.
În Romani capitolul 12 citim despre ce Dumnezeu ne-a dat de făcut până când Domnul Cristos Se va întoarce: ” 3 Prin harul care mi-a fost dat, eu spun fiecăruia dintre voi să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine, ci să aibă simțiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credință pe care a împărțit-o Dumnezeu fiecăruia. 4 Căci, după cum într-un trup avem mai multe mădulare, și mădularele n-au toate aceeași slujbă, 5 tot așa și noi, care suntem mulți, alcătuim un singur trup în Hristos, dar fiecare în parte suntem mădulare unii altora. 6 Deoarece avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat, cine are darul prorociei să-l întrebuințeze după măsura credinței lui. 7 Cine este chemat la o slujbă să se țină de slujba lui. Cine învață pe alții să se țină de învățătură. 8 Cine îmbărbătează pe alții să se țină de îmbărbătare. Cine dă să dea cu inimă largă. Cine cârmuiește să cârmuiască cu râvnă. Cine face milostenie s-o facă cu bucurie.”
Nu există niciun membru care să aibă aceeași funcție. Totuși, s-ar putea spune că există. Într-un trup, sunt două degete arătătoare. Degetul arătător de la mâna stângă nu face ce face degetul arătător de la mâna dreaptă. Deasemenea, chiar dacă ai crede că picioarele tale sunt la fel, nu este așa. Unul este mai scurt și unul mai lung. Acest lucru demonstrează știința și orice ortoped. Dreptul nu face ce face stângul. Dreptul lucrează ca picior drept și stângul lucrează ca picior stâng. Până și nasul are două găuri, care funcționează diferit, nu funcționează simetric. Nu sunt două lucruri la fel.
Fiecare avem slujbe specifice. Domnul să ne ajute să fim slujitori și ispravnici credincioși și înțelepți în casa Stăpânului, care știm ce avem de făcut și nu facem alte lucruri decât pe acelea pe care Stăpânul ni le-a dat să le facem în absența Lui, dar și în prezența Lui care este făcută actuală prin așteptarea noastră. Domnul să ne binecuvânteze pe toți în această așteptare și printr-o participare și o implicare în Casa lui Dumnezeu.
Dar dacă nu vom face ceea ce suntem chemați să facem, când va veni Stăpânul, El ne va tăia în bucăți. Data viitoare vom afla ce înseamnă că stăpânul va fi nemulțumit de slujirea unor ispravnici și a unor slujitori și cum va administra această corecție severă. Până atunci, să ne ajute Domnul să ne descoperim funcția și să facem treabă în casa Stăpânului. Amin.