Evanghelia după Luca 12:49-53 – Sorin Prodan – Biserica Baptistă Providența Brașov
49 Eu am venit să arunc un foc pe pământ. Și ce vreau decât să fie aprins chiar acum! 50Am un botez cu care trebuie să fiu botezat, și cât de mult doresc să se îndeplinească! 51Credeți că am venit să aduc pace pe pământ? Eu vă spun: Nu, ci mai degrabă dezbinare. 52Căci, de acum înainte, din cinci, care vor fi într-o casă, trei vor fi dezbinați împotriva a doi și doi, împotriva a trei. 53Tatăl va fi dezbinat împotriva fiului și fiul, împotriva tatălui; mama, împotriva fiicei și fiica, împotriva mamei; soacra, împotriva nurorii și nora, împotriva soacrei.”
Atunci când citim un astfel de text și suntem atenți la ce spune Cuvântul nu este greu să ridicăm câteva întrebări legate de cuvintele rostite de Domnul Isus în acel context. Sunt câteva întrebări grele în acest text: la ce fel de foc se referă Domnul Isus când spune: ,,Eu am venit să arunc un foc pe pământ. Și ce vreau decât să fie aprins chiar acum!”? La ce fel de foc se gândea Domnul Isus, din moment ce înțelegerea celor mai mulți din perioada aceea și chiar a noastră de astăzi este faptul că Domnul Isus a venit ca un sol al păcii și nu a venit să aducă judecată în prima Lui venire. Atunci de ce El spune: ,, Eu am venit să arunc un foc pe pământ. Și ce vreau decât să fie aprins chiar acum!”?
A doua întrebare care apare în acest text este : la ce fel de botez se referă Domnul Isus ,,Am un botez cu care trebuie să fiu botezat”? El fusese deja botezat de Ioan la râul Iordan, de ce mai vorbește Domnul Isus de un botez cu care urmează să fie botezat? Și aici avem câteva lucruri care ne stârnesc atenția.
În al treilea rând, de ce vorbește Domnul Isus acum despre dezbinare? Când percepția populară era că Mesia, Unsul, Trimisul lui Dumnezeu venea să aducă pacea, nu dezbinarea. Sunt niște întrebări grele care stau în fața noastră și sigur noi avem o înțelegere mult mai clară a Cuvântului lui Dumnezeu având revelația Noului Testament, dar să ne gândim la cei care erau în acea vreme și auzeau cuvintele Domnului Isus. Pentru ei, probabil, era șocant să audă că Domnul Isus vorbea întâia dată despre foc, despre un botez, despre dezbinare. Pentru ei era o provocare mare.
Cum să înțelegem noi cuvintele rostite de Domnul Isus legate de foc, de război, de un botez? Atunci când profeții au profețit venirea lui Mesia, aceștia au anunțat o vreme a păcii. Să ne gândim, de exemplu, la profeția făcută de Isaia 9 când spune : ,, Întunericul nu va stăpâni veșnic pe pământul în care acum este necaz. După cum odinioară țara lui Zabulon și țara lui Neftali au fost acoperite cu ocară, va veni o vreme în care lumina va străluci și va împrăștia întunericul’’. Cum se va împrăștia această vreme a întunericului, a apăsării, a războiului și a sângelui în pace ? Iar Isaia spune : ,,Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni s-a dat și domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veșniciilor, Domn al păcii.’’ Iar versetul imediat următor spune : ,,El va face ca domnia Lui să crească și o pace fără sfârșit va veni atunci când El va sta pe scaunul de domnie ’’
Va da această domnie Celui care va veni ca și Copil al păcii și atunci când El va sta pe scaunul de domnie va întări această Împărăție a păcii. De aceea, în mintea evreilor s-a profilat această vreme a păcii și ei așteptau ca Unsul să aducă cu adevărat pacea pe pământ.
Ei traversaseră secole de frământări istorice, 430 de ani într-o robie grea sub egipteni. Au fost scoși de acolo și au avut un timp în care au trebuit să lupte că să ocupe țara lui Israel, țara promisă, țara Canaanului. Dar, după ce au ocupat-o a venit vremea judecătorilor, când filistenii, moabiţii, amoniţii, edomiții, i-au lovit mereu și nu au avut pace. Au crezut că se vor așeza în țara promisă de Dumnezeu și va veni, în sfârșit, pacea mult dorită după cei 430 de ani de aspră robie și n-a venit. Apoi, s-a ridicat împăratul Saul și a venit David și au fost multe războaie.
După David a venit Solomon și în timpul lui Solomon, dacă citiți istoria din cartea 2 Împărați și din cartea Cronicilor, veți vedea că în timpul lui Solomon nu a fost niciun război, și ei au zis: ,,În sfârșit, a venit pacea și peste noi domnește unul care se numește Solomon, Șalom-pace’’. Numele împăratului însemna pace și au crezut că a venit pacea.
Dar împăratul Solomon a murit și împărăția a fost ruptă în două regate. Vreme de câteva secole înăuntrul acestor regate au fost comploturi, frământări, intrigi. Împărații se omorau unii pe alții ca să ia puterea și domnia, angajau relații politice și militare cu alte regate ca să se lupte unii împotriva altora. Israelul făcea alianță militară cu Siria ca să atace Iuda. Iuda se ducea în Egipt ca să aiba suportul Egiptului împotriva Israelului și dușmanilor care veneau din nord, Asiria și Siria. Toată această vreme a fost o vreme de război, de frământare, de sânge. Unde este pacea?
În final, Israel, Regatul de Nord, în 722 este luat într-o robie definitivă de Asiria, ei nu s-au mai întors niciodată în țară. Aceeași soartă a avut-o și Iuda în 586 când Nebucadneţar a venit, a înconjurat Ierusalimul, a dărâmat templul și a dus poporul într-o robie. Aceștia au stat în robie 70 de ani, până când profetic Dumnezeu avea să-i scoată cu mână tare din această robie și să aducă o rămășiță din nou în țara lui Israel. S-au întors cu Neemia, cu Ezra, cu Iosua, marele preot, și s-au așezat din nou în țară și au așteptat să fie pace. Dar acolo au fost frământări, în acea perioadă au fost lupte interne, Sanbalat, Horonitul, Tobia, slujitorul amonit, regatele mici care erau în jurul lor, raportau lui Cir persanul că se răzvrătesc, că ei vor să construiască din nou cetatea și să se împotrivească stăpânirii imperiale.
Apoi, a venit o vreme de tăcere, când nu se știa. În acea vremea, tânjirea evreilor după Trimisul care va aduce pace s-a așezat în inima lor, priveau numai spre cer. ,,Când ne va trimite Domnul pe Cel care va aduce pacea?’’. Iar în acea vreme de tăcere, deodată, niște păstori văd o lumină și un cor se aude din cer care spune ,, Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte și pace pe pământ între oamenii plăcuți Lui .’’Lui Zaharia Dumnezeu îi descoperă că fiul care se va naște din Elisabeta va fi cel care va pregăti calea pentru Cel care avea să aducă pacea.
În profeție este foarte clar stabilit că venea această vreme a păcii. După ce au trecut prin toți acești ani de frământare și alți stăpâni care au fost peste ei: babilionienii, medo-persanii, grecii și acum romanii. Survolarea acestor ani de întuneric care plana peste istoria zbuciumată a urmașilor lui Avraam, justifica tânjirea evreiilor după pace. De aceea, în vremurile istorice salutul lor a început să fie ‚,șalom’’ – pace. Nu își spuneau Bună ziua, Servus, Ciao, ci își spuneau ,,pace’’.
Ne-am obișnuit și noi cu acest salut încât, câteodată, nici nu știm că noi înșine vrem pace, îl spunem aproape automat. Pentru evrei cred că era mai mult tânjirea decât un automatism, era dorința lor după pace. Dar toți știau că această pace era legată de Trimisul lui Dumnezeu, era indisolubil legată de această promisiune pe care Dumnezeu a făcut-o profeților ca acest copil care se va naște va aduce într-adevar pacea, că nimeni altcineva nu va putea să aducă o pace durabilă și definitivă decât Unsul lui Dumnezeu. Conform profeților, El era să vină să zdrobească dușmanii lui Israel și să instaureze o pace cel puțin asemănătoare cu cea din vremea lui Solomon.
După secole de tăcere, Ioan Botezătorul începe să predice în pustia Iudeii. De acolo, din deșert se auzea o voce ce atrăgea lumea și care a aprins o scânteie de speranță în popor . ,,A venit ? Să fie El Solul păcii ?’’ Ioan spune : ,,Nu, nu sunt eu Trimisul, eu am venit doar să pregătesc calea Celui care va veni ’’. Așteptarea putea să mai dureze, dar cât ? Decenii ? Ani ? Secole? Dar nu era cazul, după 6 luni după nașterea lui Ioan, se naște Cel căruia Ioan Îi pregătise calea.
După 30 de ani de așteptare, într-o zi, Ioan Botezătorul pe când predica și boteza la râul Iordan Îl zărește pe Isus venind și public anunță : ,,Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii.’’ Mare lucru a spus Ioan Botezătorul atunci. Câți înțelegeau oare că acea pace pe care o așteptau era legată de Mielul care ridică păcatul lumii și care nu vine să ridice o armată de zeloți care să lupte împotriva Romei imperiale și să aducă o pace politică și teritorială?
Asta nu s-a înțeles și asta nu au înțeles evreii. Din acel punct, Domnul Isus a început lucrarea, după cum ne aducem aminte în sinagoga din Nazaret când a deschis sulul cărții ce I s-a dat să-l citească l-a deschis la cartea profetului Isaia, evanghelistul Vechiului Testament, ,,Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia, M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea și orbilor, căpătarea vederii, să dau drumul celor apăsați și să vestesc anul de îndurare al Domnului.”
Cu ce echivalau toate aceste acțiuni? Cu pace. Era un anunț al păcii, pentru că Domnul Isus Se oprise înainte de a rosti partea a doua a profeției legată de judecată. Domnul Isus S-a oprit la anunțarea timpului de pace. Apoi, când Se ducea și propăvăduia Evanghelia și vindeca, spunea des după ce vindeca pe cineva, elibera, ierta de păcate: ,,Du-te în pace. ” Când Și-a anunțat mortea și ucenicii au fost tulburați, le-a spus : ,,Vă las pacea Mea, vă dau pacea Mea, dar nu v-o dau cum v-o dă lumea. ” Mereu Îi era vorba de pace, mereu anunța pacea. Chiar după Înviere când S-a întâlnit cu ucenicii i-a salutat: ,,Pace vouă”. Ierusalimului pe care îl privea de pe culmea Muntelui Măslinilor cu lacrimi în ochi, i-a spus : ,,Ierusalime, Ierusalime, dacă ai fi cunoscut tu vremea în care ești cercetată ca să poți să ai pacea”. Dar nu a cunoscut-o.
După toate acestea, atunci când venim să citim versetul pe care l-am citit : ,,Eu am venit să arunc un foc pe pământ. Și ce vreau decât să fie aprins chiar acum!’’ E firesc să ne punem întrebarea: Ce fel de foc vrea să arunce Domnul Isus pe pământ? La ce fel de foc Se referă? Pentru că vedem că în sinagoga din Nazaret Se oprise doar la prima parte care anunța pacea, și nu judecata și focul.
Era o problemă pe care nu o înțelegeau evrei, dar pe care noi o înțelegem astăzi. Umanitatea de la căderea lui Adam până atunci și până în prezent se afla într-o dușmănie cu Dumnezeu, umanitatea s-a răzvrătit prin cădere, prin prăbușirea în păcat și era într-o ostilitate. În această ostilitate sunt două părți: Dumnezeul neprihănit și omul păcătos, umanitatea. Aici este nevoie de pace, de un armistițiu, dar știm că atunci când vine o propunere de pace este nevoie de un garant pentru această pace. Să ne imaginăm că există o putere care copleșește o altă putere, o altă parte, poate o cetate care a ramăs fără resurse, fără putere militară să se apere. Iar în jurul ei este o armată mare cu un împărat care stă să o cucerească. Iar acest împărat vine în cele din urmă și în loc să dărâme cetatea, să o ardă și să-i omoare pe toți, face o propunere de pace, un armistițiu. Dar în mod normal, când vine propunerea această de pace, cei care trebuiau să dea garantul, gajul pentru această pace erau puterea mai mică, care era cucerită. Ei trebuiau să spună: ,,Iată oferim un garant al păcii’’ și astfel avea loc armistițiul.
Există o carte foarte frumoasă, publicată de editura Stephanus Copilul păcii, scrisă de un misionar, Don Richardson, care în 1962, împreună cu soția lui s-au dus într-un trib din Noua Guinee Olandeză, la canibali, să le vestească Evanghelia. Au fost gata să meargă la tribul sawi și să își jertfească viața că se le ducă Evanghelia. Au ajuns acolo și au încercat să se apropie de acest trib. Până la urmă, au găsit o modalitate să nu fie serviți la o cină de canibali și au fost acceptați de trib. Însă nu reușeau în niciun fel să le vestească Evanghelia. Ei nu înțelegeau, mentalitatea lor tribală era atât de diferită și încercau să învețe cum să rezolve problema.
Într-o zi, Dumnezeu le-a deschis o ușă extraordinară, în așa fel încât mai mult de jumatate de trib împreună cu liderul de trib au fost convertiți. Cum s-a întâmplat? Acest trib sawi era în conflict cu alt trib mai mare și mai puternic și într-un moment dat și-au dat seama că această problemă este greu de rezolvat. În cele din urmă, liderul tribului sawi a venit și a făcut o propunere a păcii, un armistițiu și pentru aceasta și-a oferit propriul lui copil. L-a dat drept garant al păcii celuilalt trib, în mentalitatea acestui trib era această idee că trebuie oferit un copil al păcii.
De aceea, în vremurile vechi există această ideee în oameni că trebuie să oferi ceva, o jertfă, de aceea popoarele păgâne își ardeau copiii în foc zeiilor, îi ofereau zeiilor pentru păcatele lor. Urâciunea moabiţilor și a amoniţilor când dădeau copiii lui Moloh să fie arși drept copii ai păcii. Iar atunci Don Richardson și-a dat seama ,,Iată momentul să le vestesc Evanghelia’’ și le-a vorbit despre acest Copil al păcii pe care Dumnezeu L-a trimis. Ca să facă pace cu noi, Și-a dat Fiul. Asta trebuie de înțeles.
Evreii nu au înțeles acest lucru și așteptau un războinic care să le aducă pacea, pe cineva care să elibereze poporul de sub robia aspră în care erau. Aici aș vrea să vedeți cum lucrurile încep să se lege. Unii comentatori au spus că focul la care se referă Isus este focul judecății și că Domnul era animat ca să vadă această judecată finală,,Și ce vreau decât să fie aprins chiar acum!”.Dar aceasta nu se potrivește deloc, nici cu profețiile Vechiului Testament și nici cu inima Domnului Isus care a venit și a spus : ,,Eu am venit ca să răscumpăr, nu am venit să aduc judecata, nu vreau moartea păcătosului, ci vreau ca el să se întoarcă la Mine și să se pocăiască”.
Cred că înțelegerea corectă este : ,,Eu am venit să arunc un foc pe pământ. Am un botez cu care trebuie să fiu botezat’’, dar urmăriți ce este în partea a doua a fiecărui verset. Există o expresie care apare în ambele versete, când Domnul vorbește despre foc, El zice: ,,Și ce vreau decât să fie aprins chiar acum!”. Apoi când vorbește despre botez spune: ,, și cât de mult doresc să se îndeplinească!”. Cu alte cuvinte, focul este congruent cu botezul. În altă parte, acest foc care nu era altceva decât focul suferinței este echivalat cu paharul suferinței și botezul. Când fiii lui Zebedei au vrut și ei o poziție sus în ceruri, Domnul Isus i-a intrebat: ,, Puteți voi bea paharul? Și puteți fi botezați cu botezul cu care Eu vreau să fiu botezat?”. Iar Domnul spune: ,,Da, veți bea și paharul și veți trece și prin botez…”.
Vedeți cum se leagă lucrurile între ele și acum poate ne întrebăm ce vrea să spună Domnul Isus în partea a doua când zice: ,, Și ce vreau decât să fie aprins chiar acum!/ Și cât de mult doresc să se îndeplinească!”. Diverse interpretări au fost, una dintre ele fiind ceea că Domnul Isus, știind agonia și suferința acelui foc și botezul care era moartea în care avea să intre, a avut acel moment similar celui din Grădina Ghetsimani, în care ar fi vrut să treacă mai repede. ,,Vreau să fie aprins chiar acum! Vreau să se împlinească și botezul acesta! Vreau să trec prin el, e prea greu ceea ce mă așteaptă!’’. Această interpretare a fost îmbrățișată de o bună parte din hermeneuți.
Personal nu cred că este interpretarea corectă, cea corectă mai degrabă o văd în termenii unei nerăbdări: ,,Aș vrea să se îndeplinească!”. Vreau este o nerăbdare, o așteptare. Să ne gândim la ce spune Cuvântul lui Dumnezeu în Evrei 12 ,, Să ne uităm țintă la Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a disprețuit rușinea.” Era o bucurie care era pusă înainte, pentru acea bucurie Domnul Isus aștepta cu nerăbdare consumarea finală a scopului pentru care venise pe pământ, acela de a muri pe cruce. Crucea însemna suferință care era focul, crucea însemna moartea care era botezul, acolo se împlinea Cuvântul care a fost descoperit de Dumnezeu în Efeseni 2, atât de frumos Pavel ne spune Pavel: ,,Dar acum, în Hristos Isus, voi, care odinioară erați depărtați, ați fost apropiați prin sângele lui Hristos. Căci El este pacea noastră, care din doi a făcut unul și a surpat zidul de la mijloc care-i despărțea și, în trupul Lui, a înlăturat vrăjmășia dintre ei, Legea poruncilor, în orânduirile ei, ca să facă pe cei doi să fie în El Însuși un singur om nou, făcând astfel pace, și a împăcat pe cei doi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit vrăjmășia. El a venit astfel să aducă vestea bună a păcii vouă, celor ce erați departe, și pace celor ce erau aproape. Căci prin El și unii, și alții avem intrare la Tatăl, într-un Duh’’. Domnul Isus prin ceea ce spune aici că ,,Am venit să aduc un foc aici și un botez cu care să fiu botezat’’ ilustra în mod metaforic cum Iehova oferea prețul păcii. El era Copilul păcii, El era Cel care devenea garantul pe care Dumnezeu îl oferea drept armistițiu între El și omul păcătos.
Mai este un aspect, pacea nu este realizată decât atunci când El domnește, de aceea autoritățile evreiești nu au putut să primească acest lucru, mai puțin autoritățile romane. El era cel pe care Dumnezeu L-a rânduit să fie Solul Păcii, Copilul păcii, dar și Domnul păcii. Caiafa, marele preot, nu a putut să se coboare de pe scaunul lui de mare preot. Pilat din Pont să accepte domnia unuia pe care el îi supunea? Nicidecum. De aceea, Cuvântul ne spune că atât Pilat cât și autoritățile evreiești și-au dat mâna ca să dea la moarte pe Cel care era Solul păcii. Astfel au rămas cu un blestem peste ei. Iar pacea nu a venit peste ei.
Sunt câteva implicații ale acestei realități a focului prin care Domnul Isus trecea, a focului suferinței și a botezului. Prima implicație – cei care primesc jertfa Domnului Isus prin crucea Lui de pe Calvar, primesc pacea, dar poate nu această pace civilă, dar pacea cu Dumnezeu. Dacă ai primit darul oferit de Dumnezeu în acest armistițiu, pe cel ce este copilul păcii, atunci ai pace cu Dumnezeu. Însă, în același timp, la fel de adevărat este că cei care primesc darul păcii și darul iertării, primesc la pachet și altceva – ostilitate. Până când vine acel moment în care primești pace cu Dumnezeu, ești în pace cu lumea, ești de partea lumii și ai pace cu toți, căci ești de a lor. Dar, când primești pacea lui Dumnezeu, din acea clipă intri în ostilitate cu lumea și cu cel care o conduce, cu diavolul.
Avem explicația în cuvintele următoare: ,,Credeți că am venit să aduc pace pe pământ?”. Începem să înțelegem cum stau lucrurile, ,,Eu vă spun: Nu, ci mai degrabă dezbinare.” În ce fel? ,,Căci, de acum înainte, din cinci, care vor fi într-o casă, trei vor fi dezbinați împotriva a doi și doi, împotriva a trei.” De ce? Pentru că nu se înțeleg pe moștenire, pe pământuri? Pentru că nu își pot împărți banii de la părinți? Nu! Această separare este făcută de crucea Domnului Isus și de credința celor care Îl urmează pe El ,,Tatăl va fi dezbinat împotriva fiului …” Poate tatăl Îl urmează pe Hristos și fiul nu, sau invers ,,și fiul, împotriva tatălui, mama împotriva fiicei și fiica, împotriva mamei; soacra, împotriva nurorii și nora, împotriva soacrei.”
Părinții mei nu mai sunt în viață, au murit devreme, după calculele noastre, 61 și 64 de ani. Când o adunare mică s-a mutat peste drum de casa noastră, avându-i ca vecini, vecini buni cu care lucram împreună, ei veneau să ne ajute pe noi, iar noi ne duceam să îi ajutăm pe ei. Ca la țară, oamenii se ajută unii pe alții. Nici nu erau pocăiți, dar au dat o cameră din casa lor, o parte a casei unde nu locuiau, drept chirie adunării baptiste care era atunci în altă parte. Eu fusesem o singură dată cu o rudenie, de pe linia nașilor noștri, și se așezase o sămânță a credinței, dar nu am mai mers. Însă acum, când adunarea se mutase peste drum de casa noastră, firește, într-o duminică dimineața, vecinii ne-au invitat și ne-am dus. Acea duminică a fost decisivă pentru mine, pentru că din acea duminică nu a existat nicio pauză, nicio sincopă. În acea duminică, Dumnezeu mă cucerise. În acea duminică, Dumnezeu făcuse pace cu mine, și am rămas pe calea credinței până în ziua de astăzi. Cred că harul care m-a adus în credință mă va ține, până la sfârșitul zilelor mele. Ce s-a întâmplat ulterior și era de așteptat era faptul că împreună cu toată familia vom primi Cuvântul și vom păși cu toții în apa botezului. Dar nu s-a întâmplat.
Am fost singurul din familie care a primit Cuvântul și a intrat în apa botezului. Însă, ce a venit, la pachet cu această binecuvântare în viața mea a fost ostilitatea, instantaneu, atât din partea familiei, din interior, cât și din exterior, din partea școlii la care eu mergeam în acea vremea, o școală comunistă. Ostilitatea a fost atât de mare încât, după un an de presiune că să renunț la „secta” și „sectanții” mei, a fost propusă exmatricularea și a fost aprobată. Timp de un an, aproape zilnic, venea cineva și mă lua de la orele la care eram și mă duceau în sala profesorală, care era îmbâcsită de fum de țigară și ca niște lei săreau pe mine și mă amenințau că ,,vine miliția și mă ia și mă duce la casa de corecție’’. Peste mine, era o presiune mentală fenomenală. Dar cu toată frică care plana, și recunosc, îmi era teamă, era o putere mult mai mare care mă ținea într-o ambiție ,,de catâr’’ precum ziceau tovarășii profesori din acea vreme ,,Ai o ambiție de măgar’’. Ambiția nu venea din firea mea pământească, era o putere pe care nu o înțelegeam și mă ținea în ciuda tuturor amenințărilor făcute, până la punctul în care dacă nu am cedat, au încercat să mă frângă. Și nu au reușit, pentru că era puterea lui Dumnezeu. Vreau să vedem din asta că pachetul păcii vine cu ostilitatea lumii, cu dezbinarea, și iată că avem o pace care aduce dezbinarea. Un foc și un botez care aduc pacea și o pace care aduce dezbinarea.
În final, aș vrea să rămânem cu o imagine, imaginea nerăbdării. Domnul Isus avea înaintea Lui un foc, prin care avea să treacă, pentru ca acel foc să nu ne distrugă pe noi păcătoșii și un botez cu care să fie botezat, ca să nu fim botezați noi în moartea celui care trebuia să plătească pentru păcătul lui. Domnul Isus în fața focului și a botezului, spune: ,, Abia aștept să trec prin ele”.
Câți dintre noi anticipăm cu nerăbdare suferința, pentru Domnul? Câți dintre noi anticipăm cu nerăbdare luptele în care să fim biruitori? Câți dintre noi așteptăm cu nerăbdare să ne apropiem în rugăciune și să ne luptăm? Câți dintre noi ne rupem din timpul nostru de ,, entertainment’’, de plăcere a trupului ca să ne așezăm la Cuvânt, ca să omorâm firea pământească, această carne, care ne dă atâta bătăie de cap? Câți dintre noi așteptăm aceasta cu nerabdare?
Vă aduceți aminte cei care ați citit biografia fratelui Richard Wurmbrand Cu Dumnezeu în subterană. Fratele Richard Wurmbrand a fost arestat de autoritățile comuniste pentru că predica Evanghelia rușilor care au venit să ne elibereze de nemți și să ne ocupe în același timp – ,,o ofertă dublă”. Pacea cu ostilitatea. Iar fratele Richard Wurmbrand care vorbea limba rusă s-a dus și a început să vestească Evanghelia ofițerilor ruși și unii din ofițeri și soldați s-au întors la Domnul, iar autoritățile comuniste au intervenit și l-au arestat. L-au pus în prima fază într-o detenție de 4 ani, și după 4 ani l-au eliberat și i-au spus: ,, Să nu mai predici Evanghelia ta. Să nu te mai duci pe stradă. Să nu te mai duci la comunitatea la care tu predicai’’. Iar fratele Richard Wurmbrand cu nerăbdare a ieșit și s-a dus direct pe stradă și a început să predice, apoi s-a dus la frații lui, din comunitatea luterană din București și a continuat să le predice. Evident că a fost luat și pus într-o detenție, făcând într-un final 14 ani de detenție. Cu nerăbdare s-a dus.
Nicolae Steinhardt a scris și el o carte după ce a ieșit din închisoare, fiind și el evreu ca Richard Wurmbrand. S-a convertit târziu, fiind botezat în ortodoxie, dar avea cu totul altă fibră decât ortodocșii tradiționali. El a fost calvinist prin gândire, spunând în cartea lui despre harul care este în esență selectiv. Am rămas uimit. Făcea o notă discordantă de ce înseamnă religia tradițională. Dar în cartea lui Jurnalul Fericirii, el a scris despre un disident din perioada în care Rusia traversase revoluția roșie din octombrie, era un disident Vladimir Bukovski, care a început să vorbească și să critice sistemul nou care se ridicase, URSS-ul. A avut îndrăzneala să-l critice, și pentru întâia dată a fost convocat la KGB, care era securitatea noastră. Când a auzit vestea despre chemarea lui la KGB, el spunea: ,,N-am putut închide un ochi toată noaptea’’. Steinhardt comentează: ,,Firesc lucru!’’ Își va spune cititorul cărții sale de amintiri, cum nu se poate mai firesc, nesiguranța, frica, emoția, teama. Dar Bukovski urmează : ,,N-am mai putut dormi de nerăbdare. Abia așteptam, să se facă ziuă, să fiu în fața lor, să le spun tot ce cred eu despre ei și să intru în ei ca un tanc. Fericire mai mare nu-mi puteam închipui!’’. Asta a fost și fericirea fratelui Richard Wurmbrand. Și Iosif Țon trecuse pe acolo și cu nerăbdare și-a dat seama că are un câmp în care să vestească Evanghelia.
Însă, îmi pun întrebarea : ,,Ce fel de inimă avem noi, cei care am fost câștigați de Solul păcii și avem pace cu Dumnezeu?” Avem și această nerăbdare să îmbrățișăm suferințele Mântuitorului nostru, să ne facem asemenea cu moartea Lui, să împlinim suferințele Domnului Isus, așa cum se spune în Scriptură? Există o nerăbdare în noi? Suntem animați de această nerăbdare? Oh, dacă am tânji cu nerăbdare după cer, când să scăpăm de suferințele de pe acest pământ, de luptele noastre cu ispita,cu păcatul. Avem în limba noastră un cuvânt care este aproape intraductibil în alte limbi, un ,,dor’’, un dor nespus, o dorință, o tânjire. Dar drumul spre această bucurie care ne este și nouă pusă înainte nu este presărat cu flori, ci cu foc și cu moarte. Pavel a spus foarte clar în Fapte 14, versetul 19 la 22 că prin multe suferințe vom intra în Împărăția Cerurilor.
De aceea, acea Evanghelie care este propovăduită de unii: ,,Vino la Domnul Isus și vei avea bucurie, vei avea pace, Domnul va avea grijă de nevoile tale, nu vei mai suferi…”, nu este Evanghelia pe care a propovăduit-o Domnul Isus. Căci Domnul Isus Hristos a spus: ,,Dacă pe stăpânul vostru îl bat așa, ce va fi cu voi, cu urmașii lui?’’. Domnul Isus Hristos le spune ucenicilor:,,Puteți bea paharul și puteți fi botezați. Puteți suferi, puteți bea și voi paharul?” ,,Da.” veți spune.
Putem oare pleca de aici cu nerăbdarea de a suferi respingerea în mărturia noastră, bătaia de joc, moartea față de firea nostră pământească și față de lume? Dacă am ști că politica se va schimba în viitor, vin alegerile, există partide politice care vor să marșeze pe agenda Uniunii Europene, și să elimine noțiunea de Dumnezeu, de credință, de bun-simț, de principii biblice din mintea oamenilor. Iar când vor reuși asta vom vedea ce înseamnă ostilitatea acestor oameni care acum zic :„N-avem nimic cu voi, dar nu vrem ca voi să mai învățați copiii aceste lucruri din Biblie”. Însă în momentul în care le vor scoate vor trece la pasul 2 – la eliminare, una sistematică în care bisericele vor trece prin încercări grele. Dar nu ne vom pleca genunchiul înaintea fiarei și nu ne vom închina înaintea ei, vom fi de acord să trecem prin foc și suferință și prin botezul suferinței și al morții, dar nu ne vom lepăda. Însă vom privi și vom aștepta acest lucru cu nerăbdare? Aici în pilda Domnului Isus Hristos, avem focul și botezul care erau înaintea Lui și nerăbdarea cu care se apropia de ele, pentru ca apoi să intre în bucuria care Îi era pusă înainte și să vadă moștenirea suferințelor Sale, sămânța celor care vor primi această Evanghelie minunată. Numele minunat al Domnului Isus, Copilul Păcii, Solul Păcii să fie binecuvântat. Amin.