Evanghelia după Luca 12:54-59 – Sorin Prodan – Biserica Baptistă Providența Brașov
54El a mai zis noroadelor: „Când vedeți un nor ridicându-se la apus, îndată ziceți: ‘Vine ploaia.’ Și așa se întâmplă. 55Și când vedeți suflând vântul de la miazăzi, ziceți: ‘Are să fie zăduf.’ Și așa se întâmplă. 56Fățarnicilor, fața pământului și a cerului știți s-o deosebiți, vremea aceasta cum de n-o deosebiți? 57Și pentru ce nu judecați și voi singuri ce este drept? 58Când te duci cu pârâșul tău înaintea judecătorului, pe drum caută să scapi de el, ca nu cumva să te târască înaintea judecătorului, judecătorul să te dea pe mâna temnicerului, și temnicerul să te arunce în temniță. 59Îți spun că nu vei ieși de acolo până nu vei plăti și cel mai de pe urmă bănuț.”
Am menționat în mesajele dinainte care au fost predicate din Evanghelia după Luca, întrucât Biserica trece prin această Evanghelie, că Domnul Isus nu a fost impresionat de mulțimile adunate în jurul Lui așa poate cum am fi fost noi impresionați. Foarte mulți ar socoti mulțimile adunate în jurul unui vorbitor ca un semn al succesului, dar Domnul Isus cunoștea inima celor adunați acolo. Scriptura ne spune că Dumnezeu nu Se uită la ceea ce izbește ochiul, Dumnezeu Se uită la inimă. Iar, El știa ce e în oamenii adunați acolo, știa că mulți erau acolo pentru un alt interes decât cel de a asculta adevărul, de a fi transformați de adevăr și de a-l primi.
Trebuie să ne aducem aminte că atunci când Domnul Isus vorbește mulțimilor, noroadelor, căci cu asta începe versetul 54 ,,El a mai zis noroadelor’’, El le vorbea într-un mod diferit, mesajul Lui era diferit decât acela în care se îndrepta spre ucenici sau vorbea fariseilor și cărturarilor. De regulă, în mulțimea mare erau aceste categorii: oamenii care se adunau, veneau din diferite parți ale Iudeei și ale Galileei. Erau cărturarii și farisei care veneau și ei să asculte Învățătura, de cele mai multe ori ca să-L ispitească sau să-L prindă cu ceva. Apoi erau ucenicii care erau permanent împreună cu El.
În cazul fariseilor, ne aducem aminte că mesajul Domnului Isus Hristos era unul critic, aspru, ca un rechizitoriu al unui procuror care acuză inculpatul. În cazul ucenicilor, deși mesajul avea uneori nuanțe de mustrare, nu era ca în cazul fariseilor și al cărturarilor. Deseori, Domnul Îi mustra pe ucenici din cauza lipsei lor de maturitate, întelegere, pricepere, după ce au văzut atâtea lucruri. Dar acest mesaj era deseori didactic ca al unui mentor către ucenicii lui. Pe de altă parte, era unul parental ca al unui tată care își crește copiii, uneori încurajându-i, alteori mustrându-i.
Dar atunci când Isus Se adresează mulțimii, nu ucenicilor, nu fariseilor și cărturarilor, ci noroadelor, El știe că are în față un public foarte instabil. Deseori, oamenii ziceau că niciodată nu au auzit pe cineva vorbind ca acest Om, și se minunau, erau mirați de ce se întâmplase. Se uitau și vedeau minunile, erau fascinați, apoi ziceau să le mai arate un semn. Dar această mulțime era una care se schimbă repede de la admirație și fascinație la ură, mânie și manipulare. Aveți poate în minte acea imagine când în fața lui Pilat, mulțimea a strigat: ,, Răstignește-L, Răstignește-L!”.
În interacțiunea cu mulțimea se confirmă pilda semănătorului. Semănătorul a ieșit să semene sămânța, a început s-o arunce, iar ea cădea când într-un loc, când în altul. Scriptura ne spune că pământul pe care cădea sămânța era de calitate diferită: unul era bătătorit ca un drum, altul era pietros și stâncos, celălalt era spinos, plin de bălării. Iar sămânța cădea în toate aceste soluri. Cineva a remarcat neglijența semănătorului, care aruncă sămânță fără să țină cont pe unde merge și se întreba ce agricultor priceput arunca sămânța în acest fel. De regulă, e o preocupare a celui care seamănă să nu își arunce sămânța în drum, între pietre, în loc stâncos și spinos. Cum acest agricultor arunca sămânța prin toate aceste locuri?
Alți comentatori s-au referit la tehnicile agrare din secolul I, spunând că în acea vreme un semănător nu ara pământul așa cum o facem noi: îl delimităm, îl arăm, îl curățăm și apoi semănăm. În acea vreme, se spune că întâi era aruncată sămânța, apoi se ara pământul și se grăpa, iar ce creștea, creștea. Astea erau agricultura și tehnicile agricole din acea vreme. Dar cred că accentul în această pildă este faptul că semănătorul nu își selectează publicul dinainte, nu își preselectează solul, el este generos. Dacă ne gândim, semănătorul este Domnul Isus, țărâna este lumea. Domnul Isus nu face discriminare, El nu Își preselectează publicul, El dă Cuvântul Său tuturor, chemarea este pentru toți, nu are un Cuvânt pentru unii sau pentru alții. Evanghelia este pentru toți. Domnul Isus vorbește unei audiențe în care se aflau tot soiul de oameni, dar care în mare măsură aveau alte interese decât a veni să-L asculte, să gândească și să primească adevărul așa cum este redat cu multe evidențe.
Aici este un moment potrivit să ne punem o întrebare: Unde ne situăm noi în peisajul mulțimii? Căci fiecare dintre noi într-un fel sau altul este într-o mulțime. Această lume în care trăim este o mulțime. Dacă suntem credincioși ortodocși sau credincioși evanghelici suntem într-o mulțime. Aș vrea să înțelegem că prezența într-o mulțime nu garantează faptul că suntem automat solul cel bun. Prezența în mulțime nu este o notă a faptului că suntem acea inimă care primește Cuvântul cu bucurie și care aduce roadă la timpul potrivit. Deseori, prezența în mulțime poate fi înșelătoare.
Câți oameni zic astăzi că se duc la biserică, că sunt credincioși, creștini, de un soi sau altul, că iau cina, că au fost botezați. În alte locuri, s-a început practica ridicării mâinii pentru a-L primi pe Domnul Isus în inimă sau de a rosti o rugăciune pentru care li se oferea garantul că sunt copiii lui Dumnezeu. Peste mulți a venit o mare înșelăciune. ,,Eu am ridicat mâna, eu am rostit rugăciunea.’’ Aceste lucruri pot să fie într-o anumită măsură semne ale apropierii de Dumnezeu, dar nu garanții că suntem acel pământ bun care a primit sămânța. Dimpotrivă, Domnul Isus când a vorbit mulțimii a folosit un cuvânt aspru ,, Fățarnicilor”. Mulțimea venea și, precum notează Scriptura, deseori ei Îl urmau pe Domnul Isus pentru că El le dădea pâine și pește. Cât de ușor e să câștigi ceva stând și ascultând!
Bisericile evanghelice după revoluție s-au umplut de oameni ce veneau după ajutoare, deseori Bisericile erau acuzate că folosesc ajutoarele pentru atracția oamenilor, lucru care nu era adevărat. Eu am parcurs toți acești ani de la revoluție, iar dacă au fost ajutoare venite, Bisericile au încercat să le dea oamenilor nevoiași. Scopul era de a ajuta oamenii săraci, care ieșiseră din comunism, să primească și ei ceva pentru a trăi cât de cât mai bine. Dar unii oameni au început să fie parte din mulțime doar pentru că primeau, și nu pentru că-L urmau cu adevărat pe Domnul Isus Hristos. Unde ești tu în această mulțime? Sunteți prezenți doar pentru că fiind tineri v-au obligat părinții să veniți la Biserică? Sunteți aici pentru a vă juca cu ceilalți copii? Alții sunteți aici pentru că este un cadru bun de socializare?
Când fratele Emanuel slujea în Firenze, mă duceam și mă întâlneam cu români. Iar românii din diaspora au găsit în Bisericile de pocăiți, evanghelice, un cadru bun de socializare, veneau că se mai aflau unul cu altul, vorbeau românește. Era un cadru de întâlnire, unii chiar iși găseau joburi. Bisericile se străduiau să ajute oamenii, să-i integreze într-un job, locul fiind potrivit pentru asta. Dar ei nu mergeau pentru că-L căutau pe Hristos, căutarea lor era alta, interesul lor era altul decât a-L căuta pe Hristos ca să primească Cuvântul și să aibă viață veșnică.
Să vă puneți această întrebare, pentru că ar fi foarte trist ca toată viața să fii într-o mulțime, în prezența mesajului lui Hristos, dar să nu fii solul care primește Cuvântul și aduce roadă. Acum, există ceva care pare să fie un numitor comun pentru toți care se aflau în această mulțime. De aceea, Domnul Isus folosește acest termen aspru: ,, Fățarnicilor”, ipocriților. Ipocrizia era prezentă la cea mai mare parte din mulțime. O inconsecvență, la ce Se referă Domnul Isus? De ce îi mustră? De ce le vorbește cu acest termen aspru? Eu dacă aș fi la un serviciu de evanghelizare și aș avea o mare mulțime în fața mea, nu aș începe să le spun că sunt fățarnici. Aș pierde de la bun început șansa de a le vorbi.
Dar, Domnul Isus îi mustră și le demonstrează de ce folosește acest termen aspru. Pentru a demonstra că ei erau cu adevărat inconsecvenți și ipocriți. Domnul Isus folosește două exemple din spectrul meteorologic și juridic. El explică mulțimii de ce sunt fățarnici: „Când vedeți un nor ridicându-se la apus, îndată ziceți: ‘Vine ploaia.’ Și așa se întâmplă. Și când vedeți suflând vântul de la miazăzi, ziceți: ‘Are să fie zăduf.’ Și așa se întâmplă’’. Țara lui Israel era așezată lângă Marea Mediterană care era în partea de apus, iar când norii se ridicau dinspre apus era clar că vine ploaia.
Primul meu scop, când m-am mutat în Stupini, a fost să-mi așez bine casa, să fie cu fața spre est-sud ca să iau tot soarele posibil. M-a sfătuit și arhitectul și am amplasat-o bine. Dar după aceasta, am văzut că uneori vine ploaia și bate ploaia pe zone diferite ale casei. Iar fratele Mugur m-a învățat că ploaia vine când vezi norii venind dinspre Codlea. Iar acum, am automatismul de a ieși și a mă uita pe unde sunt norii, și când văd norii dinspre Codlea știu că vine ploaia. Așa era și în Israel, norul din spre Marea Mediterană însemna că garantat vine ploaia. Toată lumea era sigură, începeau să adune lucrurile care erau întinse la uscat, recolta, fânul, pentru că vine ploaia. Sau când suflă vântul dinspre miazăzi, din sud, din Pustiul Iudeei, evreul știa că va fi arșiță.
Iar Domnul Isus le zice: ,,Fățarnicilor, fața pământului și a cerului știți s-o deosebiți, vremea aceasta cum de n-o deosebiți?’’. Cu alte cuvinte, acești oamenii știau să citească bine semnele vremii și erau buni meteorologi pentru că dacă nu acționau bine când venea ploaia sau seceta riscau să-și piardă recolta. Erau oameni cu o privire atentă spre cer și pe pământ pentru subzidența lor fizică, dar nu aveau nici cea mai mică preocupare pentru a citi meteorologia divină, pentru a citi vremurile care veneau peste ei ca în primire a planului de răscumpărare a lui Dumnezeu.
După vremuri de așteptare, în „seceta” unor robii excesive a început să „bată o briză”, prin mesajul profeților Isaia, Ieremia, Mica, Zaharia, care anunțau nașterea Mântuitorului. Era norul care se ridica sau briza care anunța că avea să vină o schimbare mare. Apoi, a venit un timp când norii au început să se adune prin mesajul profetului Ioan Botezătorul. Toată lumea a știut că e ceva aproape, l-au și întrebat dacă el e Acela, dacă e Mesia. Și Ioan spune: ,,Nu sunt eu. Eu sunt cel care care pregătește calea, netezesc cărările. Uitați-vă norii sunt aici. Fiți gata!’’. Apoi a venit ploaia binecuvântată, abundentă, când Domnul Isus prin mesajul Său a vorbit mulțimii și a spus: ,,Pocăiți-vă, căci Împărăția Cerurilor este aproape’’. Altora le spunea că este chiar aici, a venit. Planul lui Dumnezeu ajunsese la un punct culminant.
Această vreme a fost aproape complet ratată de poporul lui Dumnezeu. Scriptura ne spune: ,, A venit la ai Săi, și ai Săi nu L-au primit.’’. De ce acești oameni care știau să citească foarte bine semnele vremii, nu au simțit temperatura spirituală, schimbarea de climă în planul de răscumpărare a lui Dumnezeu? Aceasta nu era din cauza că nu aveau suficiente evidențe, pentru că au avut mult prea multe, mult mai multe decât am zice astăzi. Hristos a fost în fața lor, a făcut minuni. Nu numai că a predicat Cuvântul, dar a făcut minuni, a înviat morții, a dat pâine, a potolit furtuna, dar nu pentru asta.
Ioan ne spune de ce acești oameni cu mult mai multe evidențe decât semnele ploi sau ale secetei nu L-au primit și nu au primit mesajul Domnului: ,,Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El.’’Nu era vremea judecății, era vremea harului. Dar vine și vremea judecății: ,,Oricine crede în El nu este judecat, dar cine nu crede a și fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu. Și judecata aceasta stă în faptul că, odată venită lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele.’’. Când lumina a venit, oamenii în loc să spună: ,,În sfârșit, lumina, ploaie!’’, au închis ochii să nu vadă, și-au astuptat urechile să nu audă, pentru că au preferat să rămână în întunericul în care pot să facă păcat.
Odată un om mi-a zis:,, Nu vreau să vin la biserică pentru că nu vreau să știu ce zice Scriptura’’, crezând că îl va scuza în ziua judecății faptul că nu a știut. A doua întrebare pe care aș vrea să ne o punem, după prima unde ne situăm noi în mulțime este: Unde te situezi în relația cu vremurile Împărăției? Știi să citești schimbare vremurilor? Înțelegi tu planul lui Dumnezeu? Și nu mă refer deloc la acele speculații făcute de a lungul deceniilor, secolelor, speculații escatologice că ar veni Domnul Isus în toamnă sau în primăvară, sau într-un an sau lună anume. Mă refer la acel sentiment permanent în inimă de a-L aștepta pe Hristos și a înțelege că această lume se îndreaptă spre acel final glorios când Hristos Se va întoarce a doua oară.
Aici trebuie să fim atenți la un lucru: precum mulți au ratat prima venire, la fel foarte mulți, poate chiar și mai mulți, vor rata a doua venire. Când se va zice pace și liniște, o prăpădenie neașteptată se va abate peste lume. Când oamenii vor mânca, vor bea, vor face nunți, vor construi case și vor avea sentimentul unei stabilități, atunci îi va surprinde Domnul Isus care va veni ca un hoț, ca stăpânul care Se va întoarce și va surprinde pe ispravnicii Săi nepregătiți.
Unde te afli în relație cu sfârșitul vremurilor? Tot ce se întâmplă în aceste zile, care capăta expresie printr-o mască la gură pe care trebuie să o purtăm tot timpul nu este întămplător. Ba dimpotrivă, ne spune că venirea Domnul este mai aproape decât în deceniile trecute, decât când a fost comunismul, vremurile aspre peste lume. Vremea de acum este mai aproape. Ești tu pregătit? Sau vei spune asemenea marelui filozof care când a fost întrebat ce-i va spune lui Dumnezeu, dacă Acesta totuși există și se va afla în fața Lui, a răspuns:,,N-am avut suficiente evidențe’’. Cum se face că pentru unii evidențele existenței lui Dumnezeu sunt peste tot, iar pentru alții nu sunt nicăieri? Unii încă consideră că nu sunt suficiente evidențe…
Să ne gândim la Iuda, unul dintre cei 12, prezent cu Domnul Isus la toate minunile pe care le-a făcut. Și în Iudeea, și în Galileea și în Decapolis, Pereea, Cezareea, peste tot unde a fost. Multe evidențe. Scriptura ne spune că Isus adesea scoatea demoni toată ziua, vindeca o zi întreagă. Ceea ce e scris în Scripturi e o mică parte din lucrările minunate pe care le-a făcut Mesia. Cu toate acestea, în final, Iuda după ce a avut evidențe cât se poate de clare, a văzut învierea fiului văduvei din Nain, a văzut vindecarea, învierea ficei lui Iair, a văzut când a potolit furtuna și i-a spus mării: „Taci! Fără gură!”, a văzut când 5000 de oameni au fost hrăniți. A văzut toate aceste lucruri, dar pentru 30 de arginți a dat la o parte totul. N-a văzut el norii ridicându-se? N-a văzut el bătând briza vremurilor? A văzut totul, a avut toate evidențele și cu toate acestea a preferat 30 de arginți, negociind pentru ei în fața tuturor evidențelor.
Întrebarea pe care mi-o pun este pentru ce adesea vindem oferta harului? Pentru 30 de arginți? Unii preferă un film în locul venirii la Casa lui Dumnezeu, unii preferă confortul casei, telecomanda televizorului, poate prind și ei un serviciu divin și s-au achitat pentru Ziua Domnului. Alții preferă o bucată de pământ, o casă, o mașină în locul harului mântuirii. Pentru ce negociem adesea evidențele vieții care ni se oferă acum sub formă de har?
Unde te situezi în relație cu vremurile? Ai discernământul că vremea se apropie? Ai acest discernământ să citești mersului istoriei și al vremurilor și să zici că totul indică spre un punct culminant al istoriei, că istoria noastră se îndreaptă spre o consumare a planului lui Dumnezeu, nu spre entropia de care vorbesc fizicienii? Nu spre o dispariție a sistemului solar și eventual o resetare a universului, ci spre planul de împlinire pe care Dumnezeu l-a făcut de la începutul Creației.
Un al doilea caz pe care Domnul Isus Îl aduce drept evidență a faptului că mulțimea este instabilă și fățarnică este un exemplu din spectrul juridic. El le spune: ,,Și pentru ce nu judecați și voi singuri ce este drept? Când te duci cu pârâșul tău înaintea judecătorului, pe drum caută să scapi de el, ca nu cumva să te târască înaintea judecătorului, judecătorul să te dea pe mâna temnicerului, și temnicerul să te arunce în temniță. Îți spun că nu vei ieși de acolo până nu vei plăti și cel mai de pe urmă bănuț.”. Cine nu înțelege corect prima venire a Domnului Isus cu aceste implicații care trebuiau însușite cu credință se îndreaptă spre un punct critic, cel al judecății divine de la sfârșitul vremurilor. Pe acest drum al judecății oamenii care nu vor să vadă norii și să simtă briza și să spună: ,,Da vine vremea’’, acești oameni nu fac decât precum spune Evanghelia în Romani 2, își adună o comoară de judecată. Dosarul lor la acest proces care vine, se face din ce în ce mai mare, se adună filă după filă, evidență după evidență. Iar Domnul Isus le spune acelor oameni că atunci când te afli înaintea unei judecăți e firesc să începi să te împaci cu pârâșul tău ca să nu mai vii în fața judecătorului.
Dacă primești scrisoarea și ești citat ca martor într-un caz, până și atunci începe să îți bată inima. Nu te simți bine să te duci ca martor în procesul cuiva. Dar atunci când primești o scrisoare și instanța te numește pârât într-un caz ești și mai deranjat. Cu toate că știi că nu ești vinovat cu nimic tot nu te simți bine, tot stai cu teamă.
Eu am fost în ambele ipostaze, am fost odată într-un proces în care nu a fost nicio vinovăție și într-un final am fost achitat, nefiind vinovat. Și acum sunt într-un proces, pârât de cineva, acuzat că aș fi furat ceva. Nu eu, ci neamurile mele, dar eu sunt ca urmașul lor. Acum se judecată un caz de 12 ani, când a murit un unchi și o mătușă care nu au avut copii și a căror avere a rămas într-un proces, din care reiese că eu sunt moștenitor. Acum, după ce cazul s-a rezolvat fără recurs și instanța a deliberat, partea cealaltă a venit cu ideea de a ne da în judecată că am fi furat ceva și suntem într-un proces vrând-nevrând.
Nu te simți bine, fiind în această poziție de a fi acuzat într-un proces. În mod natural, încerci să rezolvi problema dacă e posibil. Precum spunea Domnul Isus evreilor din acea vreme, când sunteți într-un litigiu și trebuie să ajungeți la un proces, voi vă duceți și vă înțelegeți ca să nu ajungeți acolo. Dar în fața marelui proces, judecății lui Dumnezeu, foarte puțini oameni încearcă să își rezolve problema înainte de a ajunge acolo. Aveți această tendință naturală de a rezolva problema pe pământ, în ordinea umană, dar înaintea lui Dumnezeu stați indiferenți. Păcatul indiferenței este foarte mare, acesta ar putea fi echivalat cu hula împotriva Duhului Sfânt, despre care vorbește Scriptura. Să stai, chiar și după ce ai toate evidențele în față. Toate aceste evidențe ne acuză, ele pot să fie pârâșul nostru, în ziua judecății. Cu toate că am avut totul în față, totul a fost clar: venirea lui Hristos în acea vreme, mesajul Lui, minunile pe care le-a făcut și totuși nu L-au primit.
Astăzi, evidențele întoarcerii Lui sunt clare, dar totuși oamenii sunt indiferenți aștepându-și plecarea din această lume, crezând că se duc într-un loc de odihnă. Câți dintre ei sunt astăzi în locul în care bogatul striga ,,Părinte Avraame, fie-ți milă de mine și trimite pe Lazăr să-și înmoaie vârful degetului în apă și să-mi răcorească limba, căci grozav sunt chinuit în văpaia aceasta.’’. A venit judecata și omul nu s-a împăcat cu pârâșul său.
Întrebarea finală pentru noi este: Unde te afli în raport cu acest proces divin care va veni, cu judecata lui Dumnezeu? Poate zici: ,,Vreau să rezolv, simt acest lucru ca o povară, simt că dacă ajung la judecată nu voi fi achitat, voi fi condamnat, iar condamnarea va fi veșnică.’’. Dar textul zicea că ,,Îți spun că nu vei ieși de acolo până nu vei plăti și cel mai de pe urmă bănuț.”. Unii cred că dacă stau acolo și își plătesc ultimul bănuț, vor ieși de acolo. Până și unele Biserici istorice cunoscute cred că va exista un purgatoriu în care îți vei plăti datoria, după vei ieși și vei fi viață veșnică. Dar Scriptura spune că vina lor și datoria lor este atât de mare că nu va putea fi răscumpărată cu nimic și se referă la oameni. Vina păcatului nostru este atât de mare încât nu poate fi plătită cu nimic. Nici cu fapte și intenții bune, nici cu binele pe care îl facem altora. Un singur lucru achită vina păcatului nostru, sângele Domnului Isus Hristos.
Dacă vrei să faci pace cu pârâșul tău, să nu ajungi în fața judecătorului Hristos și să fii acuzat, ascultă-mă pentru un moment cu mare băgare de seamă. Această lume de la începutul Creației și din momentul când Adam a căzut în păcat, este într-o vrăjmășie cu Dumnezeu, umanitatea este într-o ostilitate cu El și există două implicații. În primul rând, Scriptura ne spune că datorită păcatului omul este separat de Dumnezeu și Scriptura numește această rupere moarte. Noi, fiind separați de Dumnezeu, suntem morți în greșelile și păcatele noastre în care trăim după mersul acestei lume, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării.
Al doilea rezultat al păcatului este o condamnare care stă peste noi, separare de Dumnezeu și condamnare. Mânia lui Dumnezeu se descoperă din ce are împotriva oricărei nelegiuiri și oricărei necinstiri a lui Dumnezeu care înădușă adevărul în nelegiuirea lor. Omul este separat, mort în păcatele sale și condamnat datorita păcatului său.
Și am fi putut rămâne în această condiție dacă Dumnezeu nu S-ar fi îndurat de noi. Dacă Dumnezeu ne-ar fi lăsăt pe toți în această condiție de moarte spirituală și condamnare, nu ar fi fost vinovat cu nimic, păcatul nostru ne-a adus în această condiție. Dar Scriptura ne spune atât de frumos în Efeseni 2:4 ,,Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morți în greșelile noastre, ne-a adus la viață împreună cu Hristos. „Prin har suntem mântuiți’’. „Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni”. ,,Dar Dumnezeu’’, aceasta este cea mai mare conjuncție adversativă care există în gramatica vreunei limbi. Aș spune că este conjuncția adversativă absolută ,,Dar Dumnezeu’’. Pentru dragostea Lui a schimbat starea noastră de condamnare și a trimis norii și vântul să aducă ploaia binecuvântată a mântuirii.
Întrebarea este : Unde te situezi în relație cu oferta lui Dumnezeu? Vrei să primești darul iertării? Dumnezeu care era bogat în îndurare ne-a adus la viață împreună cu Hristos, trimițându-L pe Fiul să moară pentru păcatul tău, să plătească în locul tău, să ia asupra Lui vinovăția, să absoarbă moartea ta în moartea Lui. Astfel, ca prin credință să poți primi darul iertării, al mântuirii și al răscumpării tale.
Dar dacă continui să mergi pe acest drum al vieții, indiferent față de toate evidențele pe care Dumnezeu le dă pentru iertarea ta, te așteaptă procesul în care vei intra drept inculpat și rechizitoriul este mare. Dosarul păcatelor înaintea lui Dumnezeu este greu, multe evidențe împotriva noastră ca oameni care am păcătuit înaintea lui Dumnezeu. Însă, există posibilitatea schimbării, prin care vii înaintea lui Dumnezeu cu pocăință pentru păcatul tău și prin credință te uiți la Hristos, nu la ce ai putea face tu pentru răscumpărarea și iertarea ta. Privești spre Hristos care a plătit și atunci lucrurile se vor schimba în relație cu acest proces divin, final, al judecății.
Imaginează-ți că mâine primești o scrisoare, deschizi cutia poștală și vezi scris Judecătoria Orașului tău. Numai când vezi acel plic, începi să tremuri și vrei să-l deschizi repede să vezi despre ce este vorba și în acel plic găsești o scrisoare prin care ești chemat la un proces. Acum, te gândești la tot ce ai făcut și poate identifici ceva ce nu a fost în regulă în trecut și te gândești că poate pentru această ai fost chemat, poate au ieșit evidențele la iveală, cineva le-a găsit și acum ești condamnat. Primești și zici că ai fost chemat în judecată pentru un fapt anume pe care l-ai făcut, știi că acel lucru nu trece cu amenda sau muncă în folosul comunității. Nu poate fi plătit decât cu 20 de ani de închisoare. Te simți groaznic, de parcă nimeni nu te mai poate ajuta.
Dar să presupunem, că în acel plic de la judecătorie vine o scrisoare care zice: ,,Sunteți chemat în data X pentru a primi o moștenire în valoare de 300000 de euro pe care unchiul dumneavoastră va lăsat-o’’. Se simte total diferit, te duci la judecată fugind, gândidu-te ce vei face cu banii. E o altă atitudine față de judecată. Această poate să fie situarea noastră în raport cu judecată finală, ori acea în care ne apropiem cu teamă, nu știm ce va fi, vom vedea, unde se duc toți acolo ne vom duce și noi, ce au făcut toți vom face și noi. ,,Dumnezeu știe, e bun, acoperă’’. Sau te duci ca acel bucuros să ia moștenirea, viața veșnică în acea noua creație în care va domni Hristos și nu va fi inechitate socială, plâns, suferință, moarte.
Astăzi, Hristos ne invită pe toți la un examen, aceste întrebări sunt o verificare prin care să ne dăm seamă că suntem într-o mulțime, crezând că totul este bine, dar fără a avea cu adevărat această înțelegere a vremurilor și așteptare, bucurie a lui Hristos, marele nostru Mântuitor și Izbăvitor. Sau putem constata că suntem încă în păcătele noastre și Dumnezeu ne cheamă să ne pocăim, să ne întoarcem, să primim viața, ca să putem zice: ,,Mă îndrept spre moștenirea mea veșnică. Abia aștept să vină norii adunându-se și să-L văd pe Mântuitorul meu venind pe norii cerului și răscumpărându-Și mireasa și ducând-o la acest ospăț divin pe care îl așteptăm cu bucurie, cei care suntem și am primit mântuirea Lui.’’ Ești și tu printre acele persoane? Dumnezeu să lucreze, prin puterea Duhului Sfânt și a Evangheliei Sale, să primești darul iertării, al mântuirii. Alții să ne trezim din acest somn al vremurilor care ne-a adormit și să fim vigilenți în așteptare, să fim ca acele 5 fecioare înțelepte, pregătite cu candela și să-L onorăm pe Domnul atunci când va veni El așa cum merită să fie primit. Amin.