Evanghelia după Luca 13:1-5 – Sorin Prodan

Evanghelia după Luca 13:1-5 – Sorin Prodan – Biserica Baptistă Providența Brașov

,,1În vremea aceea, au venit unii și au istorisit lui Isus ce se întâmplase unor galileeni, al căror sânge îl amestecase Pilat cu jertfele lor. 2„Credeți voi”, le-a răspuns Isus, „că acești galileeni au fost mai păcătoși decât toți ceilalți galileeni pentru că au pățit astfel? 3Eu vă spun: nu, ci, dacă nu vă pocăiți, toți veți pieri la fel. 4Sau acei optsprezece inși peste care a căzut turnul din Siloam și i-a omorât, credeți că au fost mai păcătoși decât toți ceilalți oameni care locuiau în Ierusalim? 5Eu vă spun: nu, ci, dacă nu vă pocăiți, toți veți pieri la fel.”

 Sunt câteva întrebări grele în acest text. El este considerat de către cercetătorii Scripturilor ca fiind unul dintre textele grele, dure, greu de interpretat. Prima întrebare este: La ce se gândeau evreii când veneau cu acest caz înaintea Domnului Isus? În acea vreme nu existau toate mijloacele de comunicare în masă pe care noi le avem radio, televiziune, internet, rețele de socializare. Veștile erau transmise pe cale orală, iar oamenii când auzeau ceva dădeau buzna și se întrebau reciproc dacă au auzit despre cazul respectiv.

Astăzi veștile ne sunt livrate destul de ușor, la o atingere de ecran. Avem o abundență de informație, știm ce se întâmplă în fiecare ceas, ba chiar putem urmări războaie în direct. Îmi aduc aminte că mă aflam o dată într-o vacanță scurtă, de un weekend, prin 2005, Israelul lansase un atac împotriva Fâșiei Gaza și în acea noapte, întregul atac a fost transmis la televiziune în direct. Am urmărit un război exact ca un film.

Astăzi, toate informațiile sunt la îndemnă, atât de accesibile. Dar, în vremea lui Hristos, informația nu era atât de accesibilă, astfel au apărut acei galileeni, ,,unii’’cum le spune Scriptura, care au istorisit lui Isus că s-a întâmplat un caz teribil. Niște galileeni care veniseră la o sărbătoare care cerea un pelerinaj la Ierusalim, probabil era vorba despre sărbătoarea Paștelui evreiesc. Ei au venit la Ierusalim, s-au dus la templu, așa cum cerea Legea, să aducă jertfe. În timp ce ei puneau jertfele lor pe altarul din curtea templului, au năvălit deodată niște soldați romani, nu știm dacă și Pilat a fost cu ei sau nu. Soldații romani nu aveau dreptul să intre în Templu, dar au forțat și au intrat, i-au luat pe acești galileeni și i-au înjunghiat, au amestecat sângele lor cu sângele jertefelor și i-au pus pe altar. Este un act de cruzime incalificabil, un genocid, un sacrilegiu, o batjocură să aduci pe altarul de jertfă, sânge omenesc. Aceasta era urâciunea neamurilor, ei erau cei care jertfeau copiii și oamenii pe altarele zeilor lor. Romanii și-au bătut joc de evrei. Oare atunci când acești oameni au istorisit lui Isus ce s-a întâmplat cu acești galileeni, au venit ei ca: să discute? să întrebe cum se poate așa ceva? să vorbească despre cruzimea lui Pilat și să-L întrebe pe Isus cum se poate viețui cu un astfel de conducător, care pur și simplu în mânia lui, arbitrar, se duce și omoară oameni?

Este adevărat că Pilat era un om extrem de violent, el se trăgea de undeva din nordul Asiei Mici, dintr-un oraș numit Pont. În acea vremea, Marea Neagră se numea în limba latină Pontus Euxinus, orașul reprezentativ de la care și marea și-a luat numele era orașul Pont, regiunea de nord a Turciei de astăzi. De acolo venea Pilat, el fusese desemnat de autoritățile romane ca să exercite autoritatea și jurisdicția imperiului peste regiunea Iudeei. O regiune mică dar plină de probleme, pentru că acolo era epicentrul credinței evreiești, acolo era cetatea Ierusalimului, Templul din Ierusalim. Fiindu-i încredințată această regiune, Pilat a încercat să țină lucrurile în frâu printr-o autoritate extrem de abuzivă și opresivă. Unii istorici spun că din această cauză au fost foarte multe revolte repetate care au culminat cu revolta din anul 68 la care romanii au răspuns prin trimiterea legiunilor în frunte cu generalul Tiberius. 3 ani de zile Ierusalimul a fost asediat și în anul 70 a fost distrus complet. Din cauza venalității și a spiritului opresiv a lui Pilat.

Pilat era un om rău, poate nevasta sa îl mai domolea din apucăturile lui de guvernator roman. El, probabil, încerca să descurajeze anumite acțiuni radicale ale evreilor pentru a putea păstra stabilitatea zonei, dar dincolo de aceasta era un om extrem de rău, spun istoricii. Iar, în acea zi în care niște galileeni care au plecat de acasă, probabil, și au lasăt soțiile acasă, le-au îmbrățișat fără să se gândească că se duc pe ultimul drum spre Ierusalim la un praznic. S-au dus acolo și au vrut să pună jertfele, așa cum le cerea Legea lui Moise, au văzut cum acești romani au dat buzna acolo și i-au omorât. Poate se întâmplase acolo vreun atentat al zeoților, cert este că Pilat a răspuns printr-un act de genocid la care a fost făptuit sacrilegiu prin amestecul sângelui. Căutau oare acești evrei vreun răspuns la brutalitatea lui Pilat, veneau ei să Îl întrebe pe Isus cum se putea viețui sub dictatura lui Pilat?

O privire atentă la textul pe care l-am citit ne arată că nu aceasta era problema pe care o ridicau. Atunci care să fie? Să fie oare nevinovăția galileenilor? Niște oameni evlavioși care au venit din Galileea, au parcurs sute de kilometri să ajungă la Ierusalim, să-și jertfească și ei ca orice evreu pios jertfa pe altarul din templu. Să fie oare faptul că se nimerise într-un moment nefast pentru ei, Pilat se răzbunase pe ei, care nu făcuse nimic vrednic de pedeapsa capitală, de un act atât de dezonorabil în aplicarea ei? Așa am pune problema noi astăzi. Poate noi am taxa brutalitatea lui Pilat, am contesta justețea actului prin care mureau niște nevinovați, am pune la îndoială bunătatea lui Dumnezeu care clamează dragoste și milă, dar care acum, spun unii, sta indiferent și doar asista la o scenă de o cruzime și batjocură incalificabilă.

Acestea ar fi problemele etice pe care le-am ridica noi astazi, în generația democrației și a umanismului secular. Dar spre surprinderea multora, evreii care Îl chestionau pe Isus nu căutau răspuns la venalitatea lui Irod, nici la inocența evreilor și nici la indiferența lui Dumnezeu. Problema pe care o ridicau acești galileeni a fost: oare ce păcat au săvarșit acești pelerini din Galileea așa de mare încât Dumnezeu i-a pedepsit prin Pilat și într-o modalitate atât de aspră și înjositoare? Evreii aveau în minte acest principiu, de fapt, se afla scris în Vechiul Testament un cuvânt care zice că Dumnezeu disprețuiește jertfa nebunului. De acolo, evreii au zis că oamenii răi care își mai permit să aducă jertfă în față Domnului vor suferi o pedeapsă.

În general, în gândul și în conștiința evreiască era înrădăcinată ideea că o calamitate sau o tragedie este rezultatul păcatului cuiva. Dacă cineva a murit într-un mod tragic, acel om a fost atât de rău încât Dumnezeu l-a lovit, l-a pedepsit. Această era pledoaria pe care prietenii lui Iov o făceau când au venit la Iov și i-au zis: ,, Iov, tu suferi pentru că ai păcătuit, de ce ești tu încăpățânat și spui că ești neprihănit când suferința ta se trage din ceva ce tu ai făcut? Recunoaște, Iov, ai păcătuit înaintea lui Dumnezeu, de aceea Dumnezeu te bate.’’. Până și ucenicii Domnului Isus erau marcați de această mentalitate când L-au întrebat pe Domnul Isus cu privire la orbul din naștere. Ioan 9: „Doamne, cine a păcătuit: el sau părinții lui, de s-a născut orb?”. S-a născut orb pentru că a păcătuit cineva, astfel era gândul lor.

Câteodată și noi suntem marcați de această gândire, trecem printr-o periodă de suferință și imediat ne gândim: ,, Cred că Dumnezeu mă bate, cred că Dumnezeu are ceva împotriva mea și acum sunt pedepsit de Dumnezeu’’.

Am asistat duminica trecută la un botez și a venit la mine o tânără care crescuse într-o adunare și familie de credincioși. A plecat în Italia, în Sicilia și a găsit un italian bogat, era din loja masonică italiană și era probabil și din zona mafiei. Iar cum foarte multe tinere văzând starea bună, abudentă în care trăiesc unii, a început să trăiască cu acest om, cu toate că el fusese căsătorit și avea 3 copii. În urma relației lor de 6 ani a rămăs însărcinată. În această vreme, ea se ruga și zicea:,, Doamne, nu mă bate. Ai milă de mine, știu că am păcătuit, știu că am căzut, știu că m-am depărtat’’. Copilul s-a născut cu autism, și această tânără a zis: ,, M-a bătut Dumnezeu, m-a lovit Dumnezeu’’. Așa gândim noi, adesea noi echivalăm suferințele noastre cu un act de justiție a lui Dumnezeu, că Dumnezeu imediat stă și lovește. Așa Îl văd unii pe Dumnezeu, stând în ceruri cu o nuia care doare și de fiecare dată când cineva greșește lovește cu ea.

Astfel credeau acești evrei, în mintea acestor persoane, care relatau incidentul, se afla presupoziția că acești galileeni au săvârșit un păcăt atât de grav încât moartea lor era pe măsura vinei lor. Iar Isus răspunde într-un mod total neașteptat. De regulă, când punem întrebări ne așteptăm la un anumit tip de răspuns. Rareori punem întrebări la care nu cunoaștem răspunsul deloc. Punem întrebări cu anticiparea unui răspuns. Iar Isus răspunde: ,, Nu, acești galileeni nu erau mai vinovați decât alții’’. Apoi vine cu un avertisment în care se remarcă nota de gravitate: ,, dacă nu vă pocăiți, toți veți pieri la fel’’.

Apoi Domnul Isus continuă și aduce un caz. Aduce și El veștile de ultimă oră și le spune: ,,optsprezece inși peste care a căzut turnul din Siloam și i-a omorât, credeți că au fost mai păcătoși decât toți ceilalți oameni care locuiau în Ierusalim?’’. Lângă scăldătoarea Siloamului, numită Betesda, se spune că cobora un înger al Domnului și cine sărea primul în scăldătoare era vindecat. Nu departe de acea scăldătoare, se afla un turn poate construit de romani ca un turn de supraveghere a zonei, un turn care, foarte probabil, a fost proiectat greșit. Noi am spune că poate arhitectul sau inginerul de rezistență a greșit, nu a calculat bine stabilitatea, greutatea turnului, sau cei care l-au construit au făcut-o ca pe turnul din Pisa cu o înclinație, și n-a mai avut stabilitate. Cert este că într-o zi când în zona turnului se aflau o mulțime de oameni, nu este exclus să fi fost o piață publică, în care oamenii veneau, cumpărau, vindeau, vorbeau unii cu alții. În locul acela turnul deodată s-a prăbușit și a strivit 18 oameni.

Eu am ajuns chiar în acel loc, iar astăzi doar baza turnului a rămas, dacă ar fi fost aceasta zonă și bază turnului. Dar făceai legătura acolo, să vezi puținile pietre care au rămas de la turnul care s-a prăbușit. Domnul Isus nu evocă acest caz pentru a explica rațiunea unor accidente, de ce au loc accidente ca acestea în viață, și nu pentru a explica cum să înțelegem nevinovăția celor 18 oameni care s-au nimerit și ei să fie în zona prăbușirii turnului, ci Domnul Isus vine cu acest caz pentru a merge din nou spre acest avertisment foarte serios și grav pe care îl face: „credeți că au fost mai păcătoși decât toți ceilalți oameni care locuiau în Ierusalim? Eu vă spun: nu, ci, dacă nu vă pocăiți, toți veți pieri la fel.”.

Răspunsul la prima întrebare la ce se gândeau evreii este dat de Domnul Isus printr-o negație, cei care au murit nu aveau o vină mai mare. Cele doua exemple au servit pentru același scop, ca Domnul Isus să-i ducă pe toți oamenii spre ce este mai important decât ce se întâmpla astăzi. Sigur, noi putem învăța mai multe lucruri din nenorocirile care au loc pe pământ. Nu este timpul să facem un invetar și să ne gândim la 11 septembrie când 3000 de suflete au pierit în turnurile gemene din New York, la tsunamiul care a lovit Indonezia și au murit peste 200000 de suflete, la atacul din Madrid, în care au murit sute de oameni printre care și ceva zeci de mii de români. Într-un tren oamenii s-au urcat, s-au dus la serviciu, la mall și Hamasul a detonat mai multe bombe și au murit sute de oameni.

Putem învăța faptul că viața este fragilă, nu știi când vine nenorocirea peste tine. Astăzi stăm aici liniștiți, dar poate diseară auzim de accidentul cuiva dintre noi care a murit. Nimeni nu poate anticipa aceasta. Aceste incidente nu au fost aduse pentru a vedea cum să privim dinamica tragediilor pe pământ, dar ca un avertisment la care toți ar trebui să luam aminte. Nu există altă soluție pentru rezolvarea unor probleme fundamentale decât pocăința.

Suntem aici la această întrebare: Care era problema? Iar Domnul Isus vine cu răspunsul și spune: ,,dacă nu vă pocăiți, toți veți pieri la fel.’’. Ne îndreptăm acum atenția spre acest avertisment, de gravitate mare pe care Domnul Isus Îl aduce: ,,toți veți pieri la fel, dacă nu vă pocăiți’’. Iar întrebarea este: Ce vrea Domnul Isus să spună prin acest avertisment ? Care este gândul la care vrea să îi ducă pe acești oameni ,,toți veți pieri la fel” ?

 Interpretarea acestui avertisment poate să meargă în trei direcții, în funcție de accentul pe care îl punem. De exemplu, putem să citim astfel: ,,dacă nu vă pocăiți, toți veți pieri la fel’’. Unii ar întreba: ,,Dacă nu ne pocăim moartea noastră va fi ca a acelor galileeni, printr-o înjunghiere sau printr-o strivire?’’. Unii chiar au interpretat în acest fel, considerând că acest avertisment căpăta o dimensiune profetică. Ea s-a împlinit în anul 70 când generalul Titus pătrunsese cu armatele și a făcut Ierusalimul una cu pământul, foarte mulți oameni au fost striviți de zidurile Ierusalimului și mulți evrei au fost înjunghiați după ce au fost prinși în cetate. Unii chiar au văzut că Domnul Isus le vorbea despre acea vreme în care Ierusalimul va fi distrus și cum vorbise în altă parte: ,, nu va rămâne piatră pe piatră în această cetate’’ și că le spunea evreilor că dacă nu se pocăiesc nu trece mult și ei vor fi zdrobiți și înjunghiați.

Alții au zis că interpretarea trebuie pusă cu accentul pe ,,Toți veți pieri la fel’’ ,,dacă nu vă pocăiți toți veți pieri la fel’’. Nu există excepție, să nu credeți că veți scăpa de judecata lui Dumnezeu recurgând la altă modalitate decât pocăința. Cine nu vine pe calea pocăinței la Dumnezeu, va cădea sub judecată, nu există o altă alternativă. Toți care nu se pocăiesc vor ajunge în fața judecății.

Dar există și o altă interpretare pe care cred o putem lua mai apropiată de acest text în care Domnul Isus nu vorbește despre modalitatea judecății sau universalitatea ei, ci vorbește despre certitudinea judecății. ,,Eu vă spun’’ zice Domnul Hristos ,,dacă nu vă pocăiți, toți veți pieri la fel.’’. Cu siguranță veți pieri, asta este soarta celui care nu se pocăiește, care nu se întoarce la Dumnezeu. Acest lucru nu este spus de un predicator sau de vreo Biserică așa cum s-a vehiculat mereu de a lungul secolelor. Bisericele folosesc judecata ca o pârghie prin care sperie oamenii ca să-i aducă în comunitățile lor, să i-a bani de la ei. Nu, aceste cuvinte sunt ale lui Hristos, care stătea în fața judecății lui Dumnezeu și care știa că dacă o plată nu este făcută pentru cei vinovați,, toți vor pieri la fel’’, printr-o judecată aspră, în mod universal și categoric. De aceea, Cel care avea să ia vina păcătelor celor care se vor pocăi într-un final, El este Cel care spune și vine cu acest avertisment în fața întregii lumi și îți spune și ție, că dacă nu te pocăiești, și tu vei pieri la fel.

Avertismentul este de mare seriozitate și ar fi bine ca fiecare să își deschidă urechile și să vadă cu ochii. Aici este potrivit versetul: ,, Cine are urechi de auzit să audă.’’.Dacă stai în indiferență, această indiferență este calea pavată de diavolul spre condamnarea ta veșnică. Să nu credeți, așa cum interpretează unii acest text, că pierea înseamnă dispariție și anihilare. Nicidecum nu înseamnă acest lucru și ca o dovadă să deschidem Scriptura la Romani 2, unde apostolul Pavel vine și el cu un avertisment care se aliniază bine cu cel pe care Domnul Îl dădea acestora care au venit cu cazul galileenilor masacrați. ,,Așadar, omule, oricine ai fi tu care judeci pe altul, nu te poți dezvinovăți, căci prin faptul că judeci pe altul, te osândești singur, fiindcă tu, care judeci pe altul, faci aceleași lucruri.’’. Aici avem exact mentalitatea acestor oameni care veneau să discute un caz. Ce au făcut acei galileeni?

 Când te gândești ce a făcut altul, în mod implicit te gândești la tine că ești mai bun. Nu sunteți marcați sau ispitiți să vă gândiți că atunci când s-a întâmplat ceva în dreptul unor prieteni dacă au făcut ei ceva. Situația devine mai interesantă atunci când ești în conflict cu cineva și i se întâmplă ceva. Imediat în firea pământească se naște gândul: ,, L-a atins Dumnezeu, știam că mai devreme sau mai târziu o să-l taxeze Dumnezeu.’’.

Suntem ispitiți în acest fel și să ne gândim la încă un aspect: că această ispită vine câteodată și cu un pic de plăcere. Când vezi necazul altuia, e ceva malefic, demonic, e un pic de plăcere acolo să vezi necazul celuilalt. Foc, o pasiune, îți pare rău, dar acolo este un soi de plăcere satanică. ,,Așadar, omule, oricine ai fi tu care judeci pe altul, nu te poți dezvinovăți.’’Iar Pavel continuă în versetul 2 ,,Știm, în adevăr, că judecata lui Dumnezeu împotriva celor ce săvârșesc astfel de lucruri este potrivită cu adevărul’’. Dumnezeu va judeca în mod just, drept, echitabil.

Oamenilor nu le place să audă despre justiția lui Dumnezeu, mai degrabă poate despre dragostea lui Dumnezeu și ei vreau să-L facă pe Dumnezeu asemenea gândirii lor. Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul și asemănarea Lui, omul a căzut în păcat și de atunci până azi, omul a încercat să-L facă pe Dumnezeu după chipul și asemănarea lui. Omul încearcă să-L limiteze pe Dumnezeu, să-L croiască pe Dumnezeu să fie un Dumnezeu care ne lasă să facem ce vrem. Nicolae Iorga spunea în scrierile sale: ,, Oamenii l-au închis pe Dumnezeu în Biserici ca afară să facă ce vor ei.’’. Îl lasă pe Dumnezeu acolo la Biserică, și din când în când se duc, printr-o lumânare aprinsă, printr-o spovedanie, să reseteze cantitatea de păcate, să le șteargă, să le formateze ca pe un hard disk. Ce mare înșelăciune, Domnul Isus ar veni și ar spune unor astfel de oameni: ,, dacă nu vă pocăiți veți pieri la fel’’, în mod cert, sigur.

Sau spune Pavel: Sau disprețuiești tu bogățiile bunătății, îngăduinței și îndelungii Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăință?’’.  La ce te îndeamnă bunătatea lui Dumnezeu? Pentru unii bunătatea lui Dumnezeu este spațiul potrivit ca să facă ce vor: ,,lasă că Dumnezeu este Bun’’. Când îl întrebi ce crede că se va întâmpla cu el după moarte, îți răspunde ,,Dumnezeu este bun, o să treacă cu vederea.’’ La ce te îndeamnă bunătatea lui Dumnezeu ? La pocăință. ,,Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îți aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei și a arătării dreptei judecăți a lui Dumnezeu, care va răsplăti fiecăruia după faptele lui. Și anume va da viața veșnică celor ce, prin stăruința în bine, caută slava, cinstea și nemurirea’’.

Iar cu ceilalți? Isus a zis că vor pieri. Asta înseamnă să dispari? Nu, a pieri nu înseamnă în limbajul biblic dispariție, anihilare, ci înseamnă,,va da mânie și urgie celor ce, din duh de gâlceavă, se împotrivesc adevărului și ascultă de nelegiuire’’. Cum ? ,,Necaz și strâmtorare vor veni peste orice suflet omenesc care face răul’’, necaz și strâmtoare și această nu este pieire prin anihilare sau dispariție, ci înseamnă pieire de la fața lui Dumnezeu, alungare și condamnare veșnică.

Iar a treia întrebare cu care aș vrea să finalizez este foarte simplă. Domnul Isus spune:,, dacă nu vă pocăiți, toți veți pieri la fel’’. Dar ce înseamnă pocăința? Acest cuvânt nu este deloc popular, atunci când oamenii aud de pocăință imediat asociază cu o anumită comunitate de credință, cu o confesiune și în mod cert spun că ei nu se pocăiesc. Înțelegând prin această să facă tranziția de la o confesiune religioasă la altă confesiune religioasă. Niciodată pocăința nu a însemnat așa ceva, chiar și în acea vreme, pocăința nu însemna să ieși din rândurile iudaismului și să intri în rândurile creștinismului, să nu mai fii cu Moise, să fii cu Isus din Nazaret. Nu asta însemna pocăința.

Dar ce înseamnă pocăința? Mulți asociază pocăința cu botezul, și este greșit. Mulți asociază pocăința cu ,,nu mă mai duc la discotecă, nu mai beau, nu mai trăiesc cu femeile, nu mă mai uit la pornografie, etc’’. Dar nu aceasta înseamnă pocăința.

Ce înseamnă oare pocăința? Mai ales în lumina faptului că aceste avertismente se repetă și sunt avertismente care aduc în centru acest act al pocăinței. Pavel vorbea celor din Atena și le spunea: ,,Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă şi porunceşte, acum, tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască, pentru că a rânduit o zi în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul pe care L-a rânduit pentru aceasta şi despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită prin faptul că L-a înviat din morţi…”

Ce este pocăința? Foarte mulți au găsit o formulă foarte concentrată și foarte bună. Pocăința are de a face cu păcatul, nu cu schimbarea religiei, nu cu o etică mai bună. Pocăința ne duce la problema fundamentală a omului, păcatul. Pocăința rezolvă această problemă a omului și pocăința este singura soluție pentru rezolvarea problemei fundamentale a păcatului. Dar cum să o fac? Cum să mă pocăiesc de păcatul meu ?

Vreau să vă ilustrez printr-un eveniment care a avut loc în vremea când poporul lui Dumnezeu a fost luat într-o robie de 70 de ani. Imperiul babilonian a venit cu Nebucadnețar, a cucerit cetatea Ierusalimului și a luat o bună parte a populației într-un exil. I-a mutat în Babilon sau prin părțile Babilonului și a lăsăt foarte puțini oameni în cetatea Ierusalimului, au distrus cetatea, au ars porțile, au dărâmat zidurile și Templul. Tot ce reprezenta identitatea evreiască a fost nimicit. După 70 de ani, conform profeției făcute de Ieremia, poporul se întoarce, Dumnezeu trezește duhul lui Cir, persanul, și acesta printr-un edict îngăduie evreilor să se întoarcă din exil în Ierusalim. Alături de aceștia, câțiva reprezentați foarte importanți, precum Ezra care era un rabi, un învățător al poporului, și apoi mai târziu Neemia, vin și conduc poporul în a restabili situația de acolo. Începe reconstrucția Templului, repararea zidului și închiderea cetății cu porți. Apoi, după ce are loc toată această procesiune, atât de frumos vorbește Cuvântul lui Dumnezeu în cartea Neemia 8 ,,Când a venit luna a șaptea, copiii lui Israel erau în cetățile lor. Atunci, tot poporul s-a strâns ca un singur om pe locul deschis dinaintea Porții Apelor. Au zis cărturarului Ezra să se ducă să ia cartea Legii lui Moise, dată de Domnul lui Israel. Și preotul Ezra a adus Legea înaintea adunării alcătuite din bărbați și femei și din toți cei ce erau în stare s-o înțeleagă. Era întâia zi a lunii a șaptea. Ezra a citit în carte de dimineață până la amiază, pe locul deschis dinaintea Porții Apelor, în fața bărbaților și femeilor și în fața celor ce erau în stare s-o înțeleagă. Tot poporul a fost cu luare aminte la citirea cărții Legii.’’

Ani de zile, decenii, acești evrei au fost îndepărtați de țara lor și fiind acolo, în acel exil, s-au îndepărtat și ei de Dumnezeu. N-au mai ținut ce le cerea Legea, n-au mai ținut Sabatul, n-au mai ținut Legile de bază, pe care ei trebuiau să le respecte. Dar și inima lor s-a îndepărtat de Domnul, nu numai regulile pe care ei trebuiau să le urmeze, și atunci ei s-au întors. Iar întoarcerea lor era fenomenală. Amintiți-vă unii care ați trăit în preajma revoluției, cum, dintr-o dată, totul s-a schimbat. Parcă fiecare secundă avea o altă greutate, totul era într-o frământare, așa trăia și poporul lui Dumnezeu în acea vreme.

Iar când preotul Ezra citea Legea, Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că deodată poporul a început să audă cuvintele Legii lui Dumnezeu ,, Să nu ai alți Dumnezei în afară de mine’’. Iar evreul se gândea în mintea lui la câți dumnezei s-a dat el pe acolo unde fusese. ,, Să nu îți faci chip cioplit’’. Și cum ei, generație după generație, toți și-au reprezentat în fel și chip pe Dumnezeul lui Israel. ,, Să nu minți’’ și se gândea evreul de câte ori a mințit. ,, Să nu precurvești’’ și se gândea de câte ori a încălcat această poruncă. Deodată un Duh a venit peste ei, și tot poporul a plecat capul și fiecare din acea mulțime a început să plângă. Ezra s-a oprit și a spus: ,,Ce se întâmplă aici?’’. Și el zice: ,,Astăzi trebuie să fie o zi de bucurie!’’. Dar poporul era copleșit de duhul pocăinței. În sfârșit, a înțeles cât de departe s-au dus de Dumnezeu, cât de vinovați sunt ei, ce păcate au săvârșit înaintea lui Dumnezeu. Se pocăiau cu lacrimi, aveau durere în inima lor, pentru ce au făcut.

Noi înțelegem pocăința care duce la salvarea și anularea condamnării și a certitudinii ei ca fiind un moment din viață când te uiți în trecutul tău și vezi cât de destrăbălat ai fost în păcatele tale. Nu te mai gândești la alții ce păcătoși sunt ei, să te compari și să zici: ,,eu nu sunt așa de păcătos ca ceilalți’’. Te uiți la păcatul tău și-l vezi mare și grav înaintea lui Dumnezeu și-l vezi că s-a manifestat în atâtea păcate de-a lungul anilor. Deodată pleci ființa ta și zici:,, Doamne, o nenorocitul de mine, cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?’’. Asta înseamnă pocăința. Să recunoști, să vezi păcatul, să-l regreți, să te căiești de el, dar și să renunți, să te întorci de la păcat. Printr-o acțiune fermă, radicală, să te întorci la Dumnezeu.

Sigur asta nu înseamnă că te pocăiești o singură dată în viață, pentru că pocăința are un început și are o continuare, și poate devine o problemă. Avertismentul este și în dreptul celora care își zic pocăiți pentru că unii s-au pocăit odată, dar au uitat să se mai pocăiască. S-au obișnuit așa de bine cu pocăința și cu bunătatea lui Dumnezeu că au zis:,, Lasă că Dumnezeu ne va rezolva păcatele, eu m-am rugat, am venit, m-am pocăit, m-am botezat, sunt bine.’’. Însă se înșală. Iacov le spune: ,,Frați mei, nu vă înșelați’’. Cuvântul care este oglindă și care ne arată exact cum suntem, ne traduce viața într-un mod fidel și ne spune că suntem păcătoși. Căci cel care vine și ascultă Cuvântul lui Dumnezeu și pleacă și uită îndată cum era, acest om nu este într-o religie adevărată, curată.

De aceea dacă nu ai avut ziua pocăinței, a capitulării tale în fața lui Dumnezeu, privește acest avertisment într-un mod foarte serios. Dacă nu te pocăiești și tu vei pieri la fel. Iar cel care porți această etichetă de pocăit, adu-ți aminte că pocăința nu este doar un moment în care inventarul păcătelor este soluționat, ci este un mod de viață. Domnul Isus când făcea acest avertisment, practic, spunea că cine nu se pocăiește continuu, va pieri.

Noi avem nevoie de pocăință. Este un risc extrem de mare în dreptul pocăiților să uite să se pocăiască. Este nevoie să ni se aducă aminte de pocăința pocăiților, este un efort pe care trebuie să-l facem, este o căutare să confirmăm cu adevărat că suntem în pocăință, că suntem pe cale. Bine că avem acest Cuvânt, avertisment ca să ne trezească și să ne ducă la realitatea faptului că suntem în fața unei judecăți drepte și veșnice care va face cu dreptate, care va răsplăti și care va pedepsi. Fie ca Dumnezeu să ne ajute, Duhul Său să ne cerceteze întru pocăință. Amin.