Evanghelia după Luca 13:10-17 – Sorin Prodan

Evanghelia după Luca 13:10-17 – Sorin Prodan – Biserica Baptistă Providența Brașov

,,10Isus învăța pe norod într-o sinagogă în ziua Sabatului. 11Și acolo era o femeie stăpânită de optsprezece ani de un duh de neputință; era gârbovă și nu putea nicidecum să-și îndrepte spatele. 12Când a văzut-o Isus, a chemat-o și i-a zis: „Femeie, ești dezlegată de neputința ta.” 13Și-a întins mâinile peste ea: îndată s-a îndreptat și slăvea pe Dumnezeu. 14Dar fruntașul sinagogii, mâniat că Isus săvârșise vindecarea aceasta în ziua Sabatului, a luat cuvântul și a zis norodului: „Sunt șase zile în care trebuie să lucreze omul; veniți dar în aceste zile să vă vindecați, și nu în ziua Sabatului!” 15„Fățarnicilor”, i-a răspuns Domnul; „oare în ziua Sabatului nu-și dezleagă fiecare din voi boul sau măgarul de la iesle și-l duce de-l adapă? 16Dar femeia aceasta, care este o fiică a lui Avraam și pe care Satana o ținea legată de optsprezece ani, nu trebuia oare să fie dezlegată de legătura aceasta în ziua Sabatului?” 17Pe când vorbea El astfel, toți potrivnicii Lui au rămas rușinați; și norodul se bucura de toate lucrurile minunate pe care le făcea El.’’

Atunci când privim în Evanghelii avem acest avantaj de a-L privi pe Domnul Isus  Hristos. De oriunde din Scriptură ajungem la Hristos căci întreg planul lui Dumnezeu revelat în Scripturi ne conduce la Hristos, dar atunci când suntem în Evanghelii Îl vedem pe El vorbind, pe El interacționând cu oamenii, Îl vedem pe Domnul Isus învățându-ne. De regulă, atunci când ajungem la fragmente din Scriptură care vorbesc despre Sabat, apare în mod natural întrebarea dacă trebuie sau nu să ținem Sabatul.

Pentru unii orice text este o rampă spre această problematică și pentru unii totul se reduce, ca o ecuație simplificată cu rezultatul că Isus a ținut Sabatul, Isus s-a dus în sinagoga în ziua Sabatului și noi trebuie să ținem Sabatul.

În toată istoria au fost oameni din creștinism care au făcut pledoarie pentru ținerea Sabatului. Încă din cele mai vechi timpuri, Biserica catolică și ortodoxă fac pledoarie pentru ținerea Sabatului, dar nu sâmbăta. Aceștia consideră că a existat o tranziție de la sâmbătă la duminică și au numit duminica încă din secolul I ca fiind Sabatul creștin. Așa cum evrei țineau Sabatul sâmbăta cu toate prescripțiile, și toate regulile referitoare la Sabat, primii creștini din primele secole chiar în restul istoriei creștinismului până astăzi au insistat ca Sabatul trebuie ținut.

La polul opus se află cei care nu se consideră sabatarieni, susținători ai Sabatului. Aceștia cred că Sabatul a fost împlinit în Domnul Isus Hristos și noi nu mai suntem sub această legislație care obligă la ținerea Sabatului în termenii în care evrei au fost chemați să-l țină.

În Evanghelia după Luca în capitolul 6, acolo au fost doua incidente care au adus în discuție ziua Sabatului. Ucenicii Domnului Isus într-o zi de Sabat au trecut printr-un lan de grâu, au luat spice, le-au frecat în mâini și conform unor evrei au făcut o lucrare în ziua Sabatului și s-au făcut vinovați de călcarea Sabatului și Domnul Isus corectează această înțelegere greșită.

Tot în ziua Sabatului în capitolul 6 Cuvântul ne spune că a fost un om cu mâna uscată în sinagogă, un episod asemănător cu cel la care ne vom uita astăzi, o femeie gârbovă prezentă în ziua Sabatului, și Domnul Isus l-a vindecat punând într-un fel aceeași întrebare: Este îngăduit în ziua Sabatului a face bine ori a face rău? A scăpa o viața ori a pierde o viață?

Mesajul va începe cu concluzia, apoi ne vom uita la înțelegerea și învățătura textului de astăzi.

În primul rând, foarte mulți cred că Sabatul a apărut pentru întâia dată și a fost legiferat la Sinai. Cei care au această convingere vreau să o corectați, pentru că dacă ne uităm atent în cartea Exod vedem că Sabatul este menționat înainte de darea Legii la Sinai.

Textul care vorbește despre cele 10 porunci, care au fost date pe Sinai este Exod 20. Dar în Exod 16 Dumnezeu zice: ,,Vedeți că v-am dat Sabatele mele păziți-le, nu faceți nicio lucrare în ziua Sabatului.’’. Dar chiar dacă Sabatul apare înainte de episodul Sinai, acest lucru nu dă neapărat caracter de permanență, pentru că așa s-a socotit, dacă Sabatul este înainte de darea Legii atunci are un caracter veșnic, are continuitate și permanență. Argumentul ar fi că Dumnezeu a cerut tăierea împrejur lui Avraam, a cerut ca fiul lui să fie tăiat împrejur și prin urmare tot poporul care se năștea din Avraam să fie tăiat împrejur. Cu toate acestea, tăierea împrejur chiar dacă a fost înainte de darea Legii care a legiferat în mod explicit tăierea împrejur, ea nu a rămas în istorie și pentru creștini ca o lege de care să fie legați.

Cu toate că azi mulți practică tăierea împrejur, în America, de exemplu, cei mai mulți creștini, când copiii se nasc fac circumcizia. Și eu am trecut prin acest episod, primul nostru fiu, s-a născut în America și au venit la mine și m-au întrebat dacă îl voi tăia împrejur sau nu. Am avut o problemă teologică, ce să fac, m-a luat prin surprindere. Nu l-am tăiat împrejur.

Dar iată tăierea împrejur nu a mai rămas o lege pentru creștini. La fel aș spune și Sabatul chiar dacă data dinainte de Sinai nu a rămas pentru creștini o lege asemănătoare care lega omul cum îl lega pe evreu de Dumnezeu în anumiți termeni.

În primul rând, Sabatul a apărut înainte de Sinai dar acest lucru nu i-a dat în mod necesar un caracter permanent.

În al doilea rând, Sabatul a căpătat caracter de lege la Sinai, atunci când Dumnezeu a dat legea poporului Lui, iar în Exod 31, versetul 14, Dumnezeu spune:,, să țineți Sabatul căci el va fi pentru voi ceva sfânt.’’. Dar uitându-ne la versetul 13, Dumnezeu spune: ,,Vorbește copiilor lui Israel și spune-le: ‘Să nu care cumva să nu țineți Sabatele Mele, căci acesta va fi între Mine și voi, și urmașii voștri, un semn după care se va cunoaște că Eu sunt Domnul, care vă sfințesc.’’

Sabatul a fost legiferat la Sinai și a căpătat caracter de semn al legământului între Dumnezeu și Israel, poporul ales. Prin ținerea Sabatului acest popor arăta într-un mod vizibil pentru celelalte națiuni că era deosebit. Odată prin tăierea împrejur a tuturor bărbaților din seminția lui Israel și prin alt mod mai vizibil chiar, prin ținerea Sabatului. A devenit semnul legământului.

Acum ecuația este simplă dacă ne uităm în Evrei 8-9, unde autorul Epistolei către evrei spune:     ,, Dumnezeu a venit acum cu un nou legământ, la poporul lui, Biserica.’’. Legământul dinainte nu a putut rezolva problema și atunci Dumnezeu a făcut un nou legământ, anunțat prin profeți. ,,Vor veni zile când voi face cu poporul meu o casă a lui Israel, un legământ nou.’’, Ieremia 31, Ezechiel 36, Dumnezeu anunțase un nou legâmânt și acest legământ a fost pecetluit de Domnul Isus Hristos în seara Cinei.

Cina Domnului a devenit semnul noului legământ, aici se schimbă legământul, odată cu legământul schimbat, semnul legământului nu mai are valabilitate. Este anulat. Avem un nou legământ și avem un nou semn al legământului.

Cei care astăzi spun: ,,Sabatul e semnul legământului între noi și Dumnezeu’’, uită că Scriptura vorbește în mod explicit că s-a schimbat legământul și odată cu aceasta și semnul legământului avea să se schimbe.

În al treilea rând, Sabatul ca orice instituție din Vechiul Testament – jertfele, sărbătorile, templul, tăierea împrejur – conform Scripturilor, erau o umbră a lucrurilor viitoare. Nu erau realitatea în sine. Sabatul, din nou, în Evrei 4:4 ,,Căci într-un loc a vorbit astfel despre ziua a șaptea: „Dumnezeu S-a odihnit în ziua a șaptea de toate lucrările Lui.”. Iar aici este zis iarăși: „Nu vor intra în odihna Mea!”.

 Deci, fiindcă rămâne ca să intre unii în această odihnă și pentru că aceia cărora li s-a vestit întâi vestea bună n-au intrat în ea din pricina neascultării lor, El hotărăște din nou o zi: „Astăzi”, zicând, în David, după atâta vreme, cum s-a spus mai sus: „Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile!”. Astăzi dacă auzi chemarea lui Hristos, să vii la cruce să fii iertat, nu îți împietri inima și dacă vei primi această chemare vei ajunge la Hristos, vei fi intrat și vei intra în odihna mântuirii.

Textul spune mai departe:,, Căci, dacă le-ar fi dat Iosua odihna, n-ar mai vorbi Dumnezeu după aceea de o altă zi. Rămâne dar o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu. Fiindcă cine intră în odihna Lui se odihnește și el de lucrările lui, cum S-a odihnit Dumnezeu de lucrările Sale.’’. Când Dumnezeu a terminat creația, Dumnezeu S-a odihnit. Firește nu înțelegem prin aceasta că Dumnezeu a gâfâit după șase zile de lucare și fiind obosit S-a așezat pe tronul ceresc și a zis că o zi trebuie să-Și tragă sufletul. Nicidecum.

Eu am crescut la țară și săpam porumbul câte o zi întreagă, o suprafață foarte întinsă. Iar când îl terminam, mă uitam în spate, eu eram obosit dar nu știu cum se făcea că în acele zile toride de vară, spre seară când terminam de săpat, parcă eram odihnit dintr-odată. De ce? Vedeam că am terminat, și sărbătoream finalul lucrării.

Odihna lui Dumnezeu în a 7 zi a fost o sărbătoare, nu a fost rezultatul unui efort fizic, ci a fost o celebrare. Dar Dumnezeu prin aceasta voia să proiecteze o altă sărbătoare mai mare decât finalitatea unei creații și această sărbătoare era noua creație, noua făptură, căci cine este în Hristos este o creație nouă și cine intră în Hristos intră în odihna Lui și se odihnește de toate lucrările sale. Se odihnește de povara păcatului pe care o lasă, o abandonează la Hristos, la cruce, și intră astfel în odihnă mântuirii.

Așadar Sabatul din perioada vechiului legământ a fost și acesta o proiecție, o umbră a lucrurilor viitoare care erau odihna mântuirii.

În al patrulea rând, Sabatul nu mai are rolul de o zi. Chiar dacă acum Sabatul nu mai are rolul de o zi, să nu avem sentimentul că acum putem lua totul la pachet și să zicem: ,,ce bine că avem o zi în plus față de alții și putem să muncim, mai câștigăm o zi.’’.

Chiar dacă unii zic că țin o zi și în înțelegerea unora duminica este Sabatul creștin, totuși se muncește la greu și nimeni nu mai ține cont de acest lucru și nu este bine. Duminică trecută, fratele păstor Bebe Tomeci spunea: ,,Haideți să nu luăm ziua Domnului, ziua de duminică, ziua în care noi celebrăm Învierea ca orice altă zi de săptămână și să ne facem lucrările noastre, pentru că veți vedea că dacă nu avem un moment de odihnă a trupului nu veți rezista, veți merge înainte un timp după care apar frustrările, apare oboseală, apare depresia. De ce? Pentru că nu mai ținem cont de un ritm. În creație, Dumnezeu, prin faptul că S-a odihnit după 6 zile, a indicat și un ritm al viețuirii.

De aceea vreau să spun că deși Sabatul nu mai are rolul pe care l-a avut ca zi, rămâne un principiu al odihnei trupului necesar, nu obligatoriu, un principiu de odihnă a trupului necesar pentru funcționarea noastră normală.

În istorie, puritanii, în Anglia, în anii 1600, pe când la noi era Mihai Viteazul, acolo s-au ridicat niște oameni evlavioși în Anglia, numiți puritani. Aceștia au fost așa de atenți cu Sabatul creștin încât au făcut aproape o echivalență între Sabatul evreiesc și Sabatul creștin. Aceștia insistau foarte mult pe un repaus total, să nu faci absolut nimic, doar să te odihnești.

Înainte de ei, reformatorii, Luther, Calvin, Zwingli și alții au insistat pe o zi de odihnă, dar au insistat pe ziua de duminică ca pe o zi de celebrare a Învierii și de sărbătorire în care creștinii erau îndemnați să-și lase lucrările lor, și să vină să se închine înaintea celui Înviat.

Cred că aici amplasarea noastră în ceea ce reformatorii ne-au învățat, aceea de a face un repaus și de a ne concentra mintea, inima, trupul nostru la o atitudine de închinare este una pe care Dumnezeu o binecuvântează.

Ultimul lucru, în acești termeni, creștinii sărbătoresc duminica ca ziua Învierii, unii o consideră ziua Domnului, dominus deus. Vreau să aduc aminte ceea ce a fost Sabatul pentru vechea creație, o odihnă fizică în urma unei lucrări pentru evrei. Duminica este odihna în noua creație, duminica este sărbătoarea Învierii, proclamarea biruinței morții și prin aceasta deschiderea unui drum spre intrarea în odihna mântuirii.

Textul din Luca 13 are alte conotații și alte aplicații. Acolo, nu se punea problema dacă ținem sau nu ținem Sabatul, cum înțelegem Sabatul în noua creație, cum înțelegem Sabatul în creștinism, acolo erau cu totul alte lucruri.

Versetul 10 spune:,, Isus învăța pe norod într-o sinagogă în ziua Sabatului’’. Când citești acest lucru te gândești la sinagogă și la ziua Sabatului. Îți dai seama că dintr-odată ești în epicentrul iudaismului. Evreii prețuiau așa de mult Sabatul și sinagoga, ea era un echivalent al templului.

 Când poporul lui Dumnezeu a fost luat în robie de babilonieni în anul 586 î.Hr și au fost duși departe, cei mai mulți dintre ei au fost duși în Babilon. Ei au văzut și dărâmarea templului și identitatea lor era legată de templu. Acolo cineva a venit cu ideea în această robie babiloniană să construiască mici locații care să fie un fel de microcosmos al templului din Ierusalim. Astfel s-au născut sinagogile. Au rămas până în ziua de astăzi, chiar și aici în Brașov avem 2 sinagogi, una funcțională și alta nefuncțională.

Sinagoga avea și un reprezentant, un rabin și acesta era cel care desemna un vorbitor. Interesant este faptul că dacă era cineva musafir în singogă era chemat și i se dădea cartea Legii să citească din ea și să explice poporului. Era un fruntaș al sinagogii care desemna vorbitorul din acea zi. Și la noi a rămas acest obicei. Și eu am crescut și am fost în mai multe adunării și vedeam că dacă venea câte un musafir era invitat și predica.

Aici riscul era că veneau unii și predicau lucruri cu care noi nu eram de acord. Adesea aveam probleme, trebuind să ne ridicăm și să oprim predicarea pentru că era o altă învățătură decât cea în care credea Biserica. Dar acolo se presupunea că toți evrei aveau consens teologic și Domnul S-a dus în sinagogă și i s-a dat cartea Legii și a început să învețe.

Apare un incident acolo, ne spune că o femeie era prezentă și avea un duh și era gârbovă, termenul mai arhaic folosit de Cornilescu. Asta însemna o dizabilitate fizică fie o îndoire a coloanei în partea superioară fie undeva o îndoire în partea inferioară și o aplecare completă, aproape la 90 de grade. Această persoană, evident, nu putea să funcționeze normal,, nu putea să-și îndrepte spatele’’, cum spune traducerea din Cornilescu.

Noi am fost implicați și suntem într-o anumită măsură în această lucrare a persoanelor cu dizabilități. În bună măsură sigur o considerăm o problemă fizică, motorie, dar sunt probleme și dizabilități psihice și acolo simți că e deja o interferență cu o agresare a persoanei de către satan prin duhuri. E foarte greu să trasezi graniță în astfel de cazuri, unde se află teritoriul dintre dizabilitate fizică în mod strict și atac demonic, legătură demonică.

Însă, în Scriptură aproape toate cazurile de dizabilitate fizică sau mentală erau asociate cu prezența unui duh de neputință, de apăsare. Nu avem situația în care această femeie asemenea altora, Bartimeu, sau alții care aveau dizabilități fizice, să strige: ,, Isuse, fiul lui David, ai milă de mine!’’. Era prezentă în sinagogă, respecta regulile sinagogii. Apoi, avem această supriză în care Domnul Isus în timp ce învăța poporul o zărește pe această femeie, undeva în spatele clădirii, pentru că era o zonă care delimita locul în care veneau femeile de locul în care erau bărbații. Bărbații erau în partea dinainte a sinagogii, și undeva poate un sfert erau locurile în care erau înghesuite femeile. Prin aceasta era făcută o diferențiere, erau multe lucruri care diferențiau oamenii în iudaismul clasic.

Iar Isus se oprește din învățătură și îi spune la un moment dat: ,,Femeie, vino aici.’’. Astfel Domnul Isus sparge tiparele, rupe regulile, care era un scandal pentru evrei. Acum, să încercăm să ne uităm la această femeie. În primul rând era femeie, din start statul ei în peisajul sinagogii era unul inferior, trebuia să stea în spate. În al doilea rând, ea era bolnavă și pentru orice evreu, aproape ca regulă era ideea că dacă cineva era bolnav și dacă are o dizabilitate acesta este rezultatul direct al păcatului.

Numai cu puțin mai devreme ne-am uitat la un text în care au venit niște evrei la Domnul Isus și I-au adus aminte de două tragedii care au avut loc. Niște galileeni au fost măcelăriți de Pilat și sângele lor a fost amestecat cu sângele jertfelor și turnul din Siloam s-a prăbușit peste 18 persoane prezente în acea piață și i-a strivit.

Evrei se gândeau la acești oameni care au murit și au zis că din cauza păcatelor lor Dumnezeu a îngăduit o pedeapsă atât de severă peste ei. Această femeie avea această dizabilitate vizibilă, gravă și pentru ei rezultatul era implicit unul al păcătului acestei femei. Așadar, această femeie avea un statut ingrat, marginalizată, dată la o parte, privită ca o păcătoasă. Scriptura spune în versetul 12: ,, Când a văzut-o Isus, a chemat-o și i-a zis…’’. Cred ca aici fără a încerca să spiritualizăm textul aș spune în mod simplu: Mare lucru este să te vadă Isus, să te cheme Isus și să-ți vorbească.

Pentru mine a fost extraordinar ca la un punct din viața mea Isus să mă vadă, să mă cheme și să-mi vorbească. Când vorbește Domnul Isus Hristos, El vorbește în acești termeni: „Femeie, ești dezlegată de neputința ta. Și-a întins mâinile peste ea și îndată s-a îndreptat.’

Să ne uităm la 2 reacții diametral opuse, prima ,,s-a îndreptat și slăvea pe Dumnezeu’’, iar cealalaltă reacție: ,,Dar fruntașul sinagogii, mâniat că Isus săvârșise vindecarea aceasta în ziua Sabatului, a luat cuvântul și a zis norodului…’’. O reacție este slava, altă reacție este mânia.

De aici învățăm că ori de câte ori Hristos lucrează într-un anumit loc, se nasc aceste reacții din partea oamenilor, unii Îl slăvesc pe Hristos, iar alții sunt mâniați. Ca rezultat al frustrării și indignării fruntașului sinagogii, Domnul Isus începe să confrunte aici câteva lucruri. Aici, este punctul în care  vedem că acest incident scoate în evidență câteva probleme de atunci și de astăzi. Nu sunt problemele pe care le-am discutat despre Sabat, se ține sau nu se mai ține Sabatul.

Care sunt problemele pe care acest text le ridică? Aș începe, în primul rând, cu o atitudine care este prezentă acolo și pe care Domnul Isus vrea să pună degetul și această atitudine este indiferența. Cuvântul ne spune că această femeie a fost stăpânită de acest duh de 18 ani. 18 ani această femeie s-a dus în sinagogă, era pusă în spate, era privită ca păcătoasă, avea acest stigmat peste ea, 18 ani. Și doar când a venit Domnul în sinagogă, a chemat-o, și-a arătat milă față de ea. Aici, Domnul Isus scoate în evideță indiferența care era prezentă în ei, mai cu seamă în fruntașul sinagogii.

Acesta era indignat că s-a atentat la integritatea Sabatului, și spune înaintea norodului (încercați să simțiți în cuvintele lui, frustrarea, mânia, indignarea): „Sunt șase zile în care trebuie să lucreze omul; veniți dar în aceste zile să vă vindecați, și nu în ziua Sabatului!”. Domnul Se uită la el, Îi răspunde și spune „Fățarnicilor”, nu vorbește numai despre el, nu-i zice doar fățarnicule, ci zice „Fățarnicilor”, pentru că era o atitudine prezentă în cei mai mulți din sinagogă. ,, Oare în ziua Sabatului nu-și dezleagă fiecare din voi boul sau măgarul de la iesle și-l duce de-l adapă? Dar femeia aceasta, care este o fiică a lui Avraam și pe care Satana o ținea legată de optsprezece ani, nu trebuia oare să fie dezlegată de legătura aceasta în ziua Sabatului?”

Cu alte cuvinte, Domnul spunea:,, Ați avut atâtea Sabate și în niciuna din aceste Sabate voi nu ați dezlegat-o pe această femeie, față de voi, ea nu este dezlegată. Tu ca fruntaș al sinagogii ai stat acolo cu Legea în față, dar nu ai dezlegat pe această femeie, o ții legată într-un fel, o ții ferecată în niște lanțuri cu care o privești, de acolo de sus, din amvonul tău și ea este în spate, și de câte ori te uiți la ea, poate o folosești ca pildă în predicile tale. Ai legat-o și o ții legată, nu ai dezlegat-o!’’.

Aveți grijă mai mult de animalele voastre decât de oameni, și astăzi, mai cu seamă, cât de relevantă este această chestiune a grijii mai mari față de animale decât față de oameni. Sunt uimit cum își tratează unii câinii și pisicile și cât dispreț au pentru oameni. Unii au făcut un cult din animale. Unii au ca animale de companie șerpii și îi tratează mai bine decât pe romi. Investesc bani foarte mulți în animale și nu s-ar îndura să dea un 5 lei la un biet om care cere să-și cumpere o pâine.

Dar câți nu investesc oare în mașini de lux, în plasme, în telefoane de ultimă generație, în timp ce Lazăr flămânzește la poarta lor. Fără a da prea multe exemple aș vrea să merg direct la această întrebare: Oare pentru mine cine este această femeie gârbovă? Pentru tine această femeie gârbovă cine este? Pentru că s-ar putea să constatăm la un moment dat că ne uităm la proporțiile investiției noastre în viață. Că investim enorm în lucruri inutile, care vor rămâne, mașinile vor rugini, câini vor muri, pisicile le va lovi mașina, sau le vor mânca câini și Lazăr în acest timp stă plin de bube în fața porții casei noastre.

Cine este această femeie gârbovă pentru tine? Ai și tu un Lazăr la poarta ta? Este și el prezent acolo? Avem și noi oameni în adunarea noastră marginalizați, nu de societate, ci de noi înșine, de regulile noastre? Iacov spune clar în epistola lui: ,,vine unul cu ghiulul mare și bine îmbrăcat și imediat îl chemați și îl puneți pe scaunele din față, vine un om necăjit, prost îmbrăcat, mirosind, și îl punem în spate.’’.

 Sunt prezente astfel de atitudini în noi? Acum eu înțeleg chestiuni legate de igienă, am avut această problemă chiar la început. Vă aduceți aminte unii când eram pe strada Mihai Viteazul și veneau oameni ai străzii pe care îi iubeam. Era o provocare pentru noi, eu înțeleg și pentru noi ca slujitori ce facem în aceasta situație? Pentru că sunt oameni care stau pe stradă și au tot felul de probleme firești ale statului pe stradă, dar sunt familii cu copii care în mod legitim se gândesc cum să stau cu copiii, mai vin unii mai pun mâna pe ei, îi mai iau în brațe, îi mai pupă. Și am încercat cu cea mai intensă preocupare și cu cel mai viu interes cum putem să facem acest lucru.

Dar dincolo de a încerca să reglăm niște situații de acestea, problema definitorie este atitudinea, pentru că noi puteam avea o atitudine de tipul: nu-i mai primim! Vrem să protejăm copiii noștri, Biserica noastră! Atitudinea contează. Și m-am uitat la mine atunci când sunt diferite situații, când un om de pe stradă vine la mine și zice,, Dă-mi și mie, vreau să-mi iau niște pâine sau ceva!’’.

Care este sentimentul care imediat se declașează în inima ta atunci când vine cineva înspre tine în acest fel? Pentru că ar putea ca în noi să se declașeze imediat acel sentiment de pas înapoi. Și nu de puține ori cred că pe buzele credincioșilor au fost cuvinte ca acestea ,,Du-te și lucrează și tu!’’. Așa cum adesea li se spune celor de pe stradă. ,,Du-te și muncește și tu ești tânăr!’’. Și poate nu o verbalizăm, dar în mintea noastră, în atitudinea noastră este:,, Du-te și muncește și tu!’’.

Atitudinea este importantă, există o atitudine de condescendență, de privire de sus? De evitare, de iritare față de anumiți oameni? Biserica noastră a căutat să răspundă chemării de a nu trata cu indiferență pe orfan, pe văduvă, pe sărac, pe străin, etc. Dar vreau să vă spun că nu de puține ori am văzut atitudini de dispreț și lipsă de compasiune pentru acești oameni.

Gândește-te pentru tine, cine este varianta femeii gârbove? Și dacă o vezi, un ucenic al Domnului Isus Hristos face exact ce a făcut Învățătorul lui, o dezleagă. O dezleagă prin atitudine, prin milă, compasiune și printr-un ajutor, concret.

E o temă bună și importantă pentru începerea unui an în Biserica noastră. Luați-o ca atare, atașați-o în agenda anului. Haideți ca ochii noștri să privească, să scaneze și să identificăm aceste persoane prezente printre noi, ba chiar mai prezente decât credem noi.

Prima problemă pe care textul o ridică și pe care Domnul pune degetul este indiferența, crasă, în acest fruntaș al sinagogii și implicit în ceilalți prezenți în sinagogă.

A doua problemă și nu cred că intrăm într-o redundanță, dacă spun legalismul. Am vorbit despre legalism și în textele din Luca 6 și vreau să aduc din nou această problemă, pentru că este prezentă în acest text. În primul rând indiferența, în al doilea rând legalismul.

De ce aduc această problemă? Pentru că și ea este foarte prezentă, foarte bine camuflată, foarte bine strecurată, dar prezentă. Ce înseamnă legalismul? Sunt mai multe definiții pe care le putem da legalismului, dar m-am gândit la această definiție: ridicarea literei Legii deasupra spiritului ei.

Litera Legii este mai importantă decât spiritul Legii. Porunca în sine este mai importantă decât ce a urmărit acea poruncă. Sunt foarte multe exemple, unul în care Domnul arata cât de șmecheri erau unii evrei tineri care își urau părinții și ca să nu-i ajute după cum cerea Legea se duceau cu surplusul lor de câștig la sinagoga sau la templu, și acel lucru era corban, dar dat Domnului. El venea la bieții săi părinți și ei ziceau:,, Fiule, nu ne poți ajuta și pe noi cu ceva?’’. Iar fiul răspundea:,,Mama e corban, mi-am dat darul și este corban dat Domnului!’’. Aici e un legalism și o indiferență față de proprii părinți.

Intenția lor de a ține litera legii, mergea atât de departe încât unul dintre exemplele hazlii care au fost păstrate în tradiția evreiască era că dacă o găina oua un ou în ziua Sabatului acea găină era condamnată la moarte. Dar evreul nu o executa în ziua Sabatului, ci în următoarea zi, apoi o mânca. Vedeți, această fățărnicie, acest mod de a pune problema, litera era foarte clară și țineau de litera Legii fără să se uite oare ce urmărea acea Lege. Nu în litera ei, ci în spiritul ei. Astfel de tendințe sunt prezente și astăzi.

Sunt prezente în acest fel. Deseori mie mi se spunea în anumite Biserici unde eram invitat să predic:,, De ce porți cravată? Domnul Isus nu a predicat cu cravată! Cravata e semnul fiarei, nu vedeți că conduce în jos, are săgeata în jos.’’. Altă dată mi se spunea:,, De ce predici cu sacoul desfăcut? De ce nu te inchei la nasturi? Petru când s-a dus la Domnul Isus, s-a încins. Și a sărit din corabie și s-a dus pe țărm ca să se prezinte în fața Domnului Isus. Fii și tu decent!’’.

Putem continua cu astfel de exemple care scot în evidența litera Legii în detrimentul spiritului ei. Legalismul ucide Bisericile. Voi continua direct cu aplicația. Ce tendințe legaliste avem noi oare în Adunare? Am fost în Adunări în care dacă suna telefonul se confisca sau dacă era un incident ca cel în care un copil s-a înecat și părinții în acea situație, agitați să facă ceva, probabil se confrunta cu cineva din fața care întorcea și zicea:,, Liniște în Casa Domnului!’’. Oare ce tendințe legaliste sunt prezente și în noi? În general, sunt aceste tendințe în care noi urmărim regulile în detrimentul persoanei.

Atât de mult iubim regulile în care funcționăm încât persoana dintr-odată devine un obiect al mâniei noastre al descărcarii frustrărilor noastre, acesta este legalismul.

Al treilea lucru cu care voi încheia privirea asupra acestui text, ne-am uitat la indiferență, ca atitudine, la legalism și în al treilea rând fățărnicia. Și aceasta a fost atât de prezentă și era prezentă acolo. Ce înseamnă aceasta? Standardul dublu, și cum apărea acolo, Domnul Isus pune degetul pe anumite lucrări pe care ei le făceau în ziua Sabatului și pe care ei le așezau în categoria necesității. Dacă trebuie să îți dezlegi boul sau măgarul, te duci și îl adăpi, dar această femeie era și ea legată și ei nu o dezlegau nu o duceau și pe ea la apele vii, o țineau legată. Dezlegeau boul și măgarul dar nu dezlegau omul.

Și noi ne credem îndreptățiți să facem anumite lucrări, dar știți când le faceam de regulă? Când sunt în avantajul nostru, așa făcea fruntașul sinagogii, își dezlega boul și măgarul pentru că era în avantajul lui. Dar ce nu era în avantajul lui era ziua Sabatului.

Și noi putem avea acest dublu standard, această fățărnicie atunci când este ceva de făcut în dreptul nostru suntem gata să facem, dar dacă este pentru altul nu mai suntem la fel de liberi sau grabnici să facem acest lucru. Cum? Câteodată, mergem cu mașina duminica, să ne vizităm prieteni din altă parte, să ne rezolvăm o treabă sau pentru că luni trebuie să fim în București, facem drumul până în București și socotim că este o necesitate. Dar dacă cineva poate ne chema și ne întreaba:,, poți să mă ajuți mâine?’’ și ne zice de sâmbata, noi imediat avem această rezervă și spunem:,, Frate, e duminică mâine!’’. Dintr-odată noi suntem în categoria celor pentru care un lucru este o necesitate, dar același lucru nu îl mai considerăm o necesitate dacă este pentru altul. Și noi ne considerăm absolviți de a veni în întâmpinarea acelei nevoi pentru că este ziua Domnului.

Astfel de lucruri sunt prezente în atâtea forme, fățărnicia capătă forme atât de diverse și este atât de subtil prezentă în modul nostru de a fi. Întrebările rămân pentru noi. Există în mine o atitudine de indiferență față de cineva? Este vreun Lazăr la ușa mea? Este vreo femeie gârbovă în Adunarea Domnului? Sunt tendințe legaliste în Biserica Providența? Există fățărnicie camuflată care este prezentă în atitudinile mele și în modul meu de a-i trata pe ceilalți? Sunt întrebări care  cred că trebuie să ne confrunte pe fiecare să ne uităm atent la acestea, pentru că degeaba ținem noi Sabatul, fiind creștini sau de altă culoare, dacă în noi este indiferență, legalism și fățărnicie. Domnul ne-ar spune:,, Mai bine nu țineți niciun Sabat, mai bine întoarceți-vă la aceste lucuri simple că prin facerea acestor lucruri simple voi sunteți și celebrați Sabatul Domnului, odihna mântuirii, în care suntem chemați cu toții.’’.

Sunteți dornici să corectăm aceste tendințe? Doriți să ne apropiem de spiritul Sabatului și nu de litera lui? Doriți să trăim într-o odihnă în care dezlegăm pe femeia gârbovă care este lângă noi? Să ne ajute Domnul pe toți. Amin.