Evanghelia după Luca 13:22-30 – Sorin Prodan

Evanghelia după Luca 13:22-30 – Sorin Prodan – Biserica Baptistă Providența Brașov

Vă invit să deschidem Cuvântul inspirat și plin de autoritatea lui Dumnezeu, la Evanghelia după Luca, capitolul 13. Vom citi un fragment care începe de la versetul 22. 

[22] Isus umbla prin cetăți și prin sate, învățând pe norod și călătorind spre Ierusalim. [23] Cineva I-a zis: „Doamne, oare puțini sunt cei ce sunt pe calea mântuirii?” El le-a răspuns: [24] „Nevoiți-vă să intrați pe ușa cea strâmtă. Căci vă spun că mulți vor căuta să intre, și nu vor putea. [25] Odată ce Stăpânul casei Se va scula și va încuia ușa, și voi veți fi afară și veți începe să bateți la ușă și să ziceți: ‘Doamne, Doamne, deschide-ne!’ drept răspuns, El vă va zice: ‘Nu știu de unde sunteți.’ [26] Atunci veți începe să ziceți: ‘Noi am mâncat și am băut în fața Ta și în ulițele noastre ai învățat pe norod.’ [27] Și El va răspunde: ‘Vă spun că nu știu de unde sunteți; depărtați-vă de la Mine, voi toți lucrătorii fărădelegii.’ [28] Va fi plânsul și scrâșnirea dinților când veți vedea pe Avraam, pe Isaac și pe Iacov și pe toți prorocii în Împărăția lui Dumnezeu, iar pe voi, scoși afară. [29] Vor veni de la răsărit și de la apus, de la miazănoapte și de la miazăzi și vor ședea la masă în Împărăția lui Dumnezeu. [30] Și iată că sunt unii din cei de pe urmă care vor fi cei dintâi și sunt unii din cei dintâi care vor fi cei de pe urmă.”

Acesta este Cuvântul lui Dumnezeu, amin! Întorcându-ne la Evanghelia după Luca, ne întoarcem împreună pe drumul spre Ierusalim. Unii își aduc aminte probabil că de la Luca, capitolul 9, versetul 51, Cuvântul ne spune că din momentul acela Domnul Isus S-a uitat spre Ierusalim și a pornit din Galileea, unde făcuse o parte a lucrării Sale timp de 3 ani. Și acum se îndrepta spre Ierusalim, acesta fiind ultimul Său drum spre Ierusalim, pentru că la finalul acestui drum El avea să fie condamnat la moarte. Și de bunăvoie avea să-și dăruiască viața, împlinind  scopul pentru care El S-a întrupat, scopul pentru care El a venit pe pământ. 

Așadar, drumul acela, deși pentru cei mai mulți nu avea poate o însemnătate și nimeni nu înțelegea ce se întâmplă, pentru Domnul Isus care știa că este ultimul drum, vă dați seama că avea cu totul și cu totul altă greutate. 

Și pe acest drum spre Ierusalim, într-o bună zi, pentru că Domnul umbla din cetate în cetate și prin sate învățând pe norod, Domnul Isus nu era consumat de gândul acesta că El avea să moară. El nu se ducea ca un condamnat spre moarte, care nu mai are putere în trupul Lui. În timp ce mergea spre această execuție, Domnul Isus avea o altă preocupare. El se ducea din sat în sat și din cetate în cetate, învățând pe oameni despre Împărăția lui Dumnezeu. 

Și chiar în ultima secundă a vieții Sale, când era pe cruce, felul în care El era acolo și vorbea demonstra încă ceva, că El era dat oamenilor. El S-a rugat pentru oameni, spunând “Tată iartă-i, căci nu știu ce fac!” A făcut totul pentru salvarea noastră. 

Și iată că în drumul acesta, învățând spre pe norod și călătorind spre Ierusalim, cineva a venit și i-a pus întrebarea aceasta: „Doamne, oare puțini sunt cei care sunt pe calea mântuirii?” 

Vreau să vă provoc în momentul acesta și să vă invit să vă gândiți că voi ați fi pus întrebarea aceasta, că tu ai fi pus întrebarea aceasta. Te-ai fi aflat acolo într-unul dintre sate sau într-una dintre cetăți și întrebarea aceasta ar fi fost în inima ta, te-ar fi consumat, te-ar fi frământat. Și când Domnul a ajuns acolo, I-ai fi pus întrebarea „Doamne sunt puțini cei care sunt pe calea salvării, pe calea mântuirii? 

Aș vrea să te întreb, de ce ai fi pus întrebarea aceasta? Dacă tu ai fi pus întrebarea aceasta, oare de ce ai fi pus-o? Imaginează-te acolo în mulțime, eidicând glasul și spunând: „Doamne spune-ne! Sunt puțini cei care sunt pe calea mântuirii?” De ce ai fi pus întrebarea aceasta?

Poate că ai fi pus întrebarea pentru că ai fi constatat că nu erau prea mulți care l-au urmat pe Hristos cu adevărat. Da erau mulțimi care veneau și erau prezente. Dar cei mai mulți din mulțimile acestea știm că veneau pentru ajutoare, pentru vindecare, erau impresionați de învățătura Lui. Dar, câți au rămas oare? Pentru că aduceți-vă aminte, Domnul la un moment dat, a spus: „Dacă nu mănâncă cineva trupul Meu și nu bea sângele Meu, nu are parte cu mine în Împărăția mea.” Și ce s-a întâmplat? Toți au plecat până și ucenicii Lui! Nu cei 12, dar erau vreo 70. Ucenicii Lui au spus în momentul acela că „e prea de tot! Așa ceva nu mai putem suporta! Asta e canibalism. Nu înțelegem!” Și au plecat și Domnul s-a întors spre cei 12 și a întrebat, voi nu vă duceți? Și Petru a spus „la cine să ne ducem Doamne? Tu ai cuvintele vieții veșnice. Și noi am crezut în Tine.” 

Iar la sfârșit când Domnul Se ruga în grădina Ghetsimani și au venit aprozii să-L aresteze, până și ucenicii Lui au fugit ca potârnichile. Cu cine a rămas după? Aproape cu nimeni. 

Ioan a venit la cruce acolo asumându-și poate un risc. Petru a venit în curtea marelui preot, dar când a fost întrebat, s-a lepădat de Domnul de 3 ori. Și cel mai curajos dintre ucenici, s-a blestemat și a zis, „Eu nu-L cunosc pe omul Acesta.” Câți au rămas? După moarte ucenicii au fost în camera de sus și apoi după înălțare 120 erau acolo la Ierusalim, tremurând și neștiind ce va fi. Da, poate ai fi pus întrebarea aceasta pentru că ai fi văzut că, da, nu mulți au rămas lângă Domnul. 

Sau poate ai fi pus întrebarea aceasta pentru că te-ai fi uitat și ai fi văzut că în învățătura Domnului standardele Domnului Isus erau atât de înalte încât foarte puțini s-ar fi calificat pentru mântuire. 

Aduceți-vă aminte că a venit un tânăr bogat la Domnul și I-a spus, „Doamne ce să fac ca să intru în Împărăția cerurilor?” Și Domnul s-a uitat la el cu dragoste, l-a iubit și a spus: „Vinde tot ce ai, dă săracilor și vino și urmează-Mă. Tânărul a plecat capul mâhnit și s-a îndepărtat.” Și Domnul spune „Adevărat, vă spun că este mai ușor pentru o cămilă să intre prin urechile unui ac decât pentru un bogat, să intre în Împărăția cerurilor.” Ce au spus ucenicii atunci? „Doamne păi dacă așa stau lucrurile, cine poate să se mântuiască? Cine poate intra în Împărăția cerurilor, dacă bogatul acesta, care pentru noi este semn că Domnul are mâinile întinse peste el? Este credincios și Domnul l-a binecuvântat cu multă bogăție. Dacă el nu intră în Împărăție ce mai e de noi și de ceilalți? Doamne standardele Tale sunt prea înalte pentru intrarea în Împărăție.” 

Și atunci este firesc să vină întrebarea: „Sunt așa de puțini Doamne care intră în Împărăția cerurilor?” Sau poate că cu înțelegerea pe care o ai acum, dacă te-ai fi dus în vremea aceea, L-ai fi întrebat pe Domnul: „Doamne, chiar sunt puțini și de ce?” 

Pentru că ne-am fi adus aminte de versete care spun „Mulți sunt chemați, dar puțini sunt aleși.” „Poarta este strâmtă, poarta este largă, calea este largă și mulți sunt cei care merg pe ea. Dar poarta Împărăției este strâmtă, îngustă și calea este strâmtă și puțini sunt cei care merg pe ea.” 

Și atunci matematic cei care sunt salvați de Dumnezeu, sunt puțini. Și cei care se duc în pierzare veșnică sunt mulți. Cu alte cuvinte, iadul va fi populat de o mulțime mare, iar raiul va fi cam sărac. 

E o problemă care se naște poate în mintea unora și poate i-ar face să pună întrebarea aceasta : „Sunt puțini oare care sunt pe calea mântuirii și finalmente salvați mântuiți?” Și atunci au fost realmente unii care, uitându-se la disproporția aceasta între cei puțini care umblă pe cale și care intră în Împărăție și cei mulți care se duc în pierzare veșnică, și-au pus în mod legitim întrebarea: „Oare diavolul e mai tare decât Dumnezeu? Câștigă diavolul mai mult teren decât Dumnezeu, dacă sunt cei mulți care se duc în pierzare veșnică și cei puțini care se duc în viață veșnică? 

Poate că ai fi pus întrebările acestea din diverse rațiuni. Dar vreau să vă aduc aminte contextul. Pentru că cumva contextul ne ajută să înțelegem Cuvântul mult mai bine. Contextul este al unui evreu care era prezent acolo, pentru că în afară de evrei rareori se întâmpla să mai fie altcineva. O femeie cananeancă a venit la Domnul Isus odată să-I ceară să-i vindece fiica, un slujbaș împărătesc, adică roman, a venit la Domnul să-I ceară vindecarea fiului. Un alt centurion roman a venit să-L roage pe Domnul să-i vindece slujitorul. Era foarte rar să vezi neevrei în mulțimea aceasta

Era un evreu care venise să pună întrebarea și atunci dacă era evreu, este posibil ca el să fi pus întrebarea, știți, ca evreii. Evreii sunt speculanți, le place să pună întrebări savante rabinilor. Și la fel cum alte întrebări au venit spre Domnul Isus ca să-L încurce: „Se cuvine să dăm bir Cezarului sau nu?”, la fel și acest evreu putea să vină să pună o întrebare așa ca să-L încurce pe Domnul Isus. Să speculeze și după ce să pună întrebarea să simtă în sufletul lui „Pfai, ce întrebare bună am pus!” 

Să spunem că așa cum unii comentatori au socotit, au pus întrebarea aceasta din pură speculație. Sau poate era un evreu evlavios, dornic, poate era unul din grupul care călătorea cu Domnul Isus și se gândea și el cum stau lucrurile cu salvarea, cu mântuirea: „Domnul, iată ne-a ales pe noi poporul Israel. Și El a spus că sunt puțini care merg pe calea mântuirii.” Și el se uita din perspectiva lui de evreu la toți ceilalți și vedea pe evrei că erau cu ale lor. Nu erau preocupați așa de mult de calea mântuirii și Domnul venea să le vorbească despre Împărăția cerurilor și despre salvare, despre mântuire. Și poate el se gândi: „ Noi evreii, iată, am avut privilegiul acesta de a fi aleși și restul neamurilor sunt pierdute. Doamne sunt puțini cei care sunt pe calea mântuirii?

Vedeți așadar ce poate fi în spatele unei întrebări? Haideți să ne uităm acum la răspunsul pe care îl dă Domnul Isus, pentru că întreg fragmentul este răspunsul Domnului la această întrebare.

Foarte ciudat, Domnul nu spune „Da, să știi, îți spun că sunt puțini. Nu îți aduci aminte că am zis Eu că sunt mulți chemați și puțini aleși? Nu-ți aduci aminte că am zis Eu că ușa este strâmtă și calea este îngustă? Sorin nu îți aduci aminte că toată copilăria ai cântat „Pe calea îngustă e luptă / Plăceri, deșertăciuni pe ea  nu-s, / Nu e împodobită da-i dreaptă / Și e bună căci duce în sus. Drept la cer conduce / A lupta este bine pe ea / Drept la cer conduce / A lupta este bine pe ea. 

Un dirijor a vrut să-mi spună o dată că nu-s bun deloc și am rămas cu complexul acesta. A venit la mine în prima zi de cor, de selecție, s-a uitat la mine și a zis bătând în buzunar: „ai?” Și m-am gândit că-i cu taxă, dar nimeni nu m-a anunțat că e cu taxa. Am crezut că e gratuit și m-am dus și eu. „Ai?” Și eu am ridicat din umeri. I-a zi: „AA”. Și eu am zis: „aa”. Și el a zis: „N-ai!” Și m-a eliminat.

Pe calea îngustă e luptă. Da, calea este îngustă. Și atunci Domnul Isus având întrebarea aceasta în față, foarte interesant, nu vine și zice da sau nu. Răspunsul Domnului Isus este un îndemn și un mare avertisment.

Iată ce spune Domnul Isus: „Nevoiți-vă sau străduiți-vă să intrați pe ușa cea strâmtă, căci vă spun că mulți vor căuta să intre și nu vor putea. „Nevoiți-vă”, „străduiți-vă”. În limba greacă acel cuvânt este „agonizomai”. „Agonizați să intrați pe calea cea strâmtă.” Oau! Răspunsul este provocator. Dar sunt cel puțin trei întrebări care se nasc din acest răspuns. Poate că acel evreu când a auzit răspunsul la întrebare a fost mai încurcat decât înainte.

Mi-am adus aminte de poezia aceea a lui Lucian Blaga care zicea la un moment dat „Și tot ce-i neînțeles se schimbă-n neînțelesuri și mai mari.” Și părea că Domnul prin răspunsul acesta l-a încurcat mai tare pe evreu, pentru că știți când ne uităm la acest răspuns sunt iar alte întrebări care se nasc.

Prima întrebare. „Nevoiți-vă să intrați pe ușa cea strâmtă, străduiți-vă. Agonizați să intrați.” Și întrebarea este: oare mântuirea este rezultatul unui efort uman? Dacă Domnul spune, „faceți tot efortul, tot ce vă stă în putință să intrați”, atunci ne-am pune noi întrebarea, este oare mântuirea rezultatul unui efort uman?

A doua întrebare. „Căci vă spun că mulți vor căuta să intre și nu vor putea.” A doua întrebare: este intrarea în Împărăție așa de grea? Pentru că noi uneori spunem oamenilor crede în Domnul Isus și vei fi mântuit și omul zice: „Chiar numai să cred?” „Da!”. Americanii zic „It is that simple?” „Yes!” „Da, e simplu, crede în Domnul Isus.” „Ah, nu știu, mi se pare că e prea simplu, că eu am crezut că trebuie să fac ceva.”

Și Domnul spune: “Vor vrea mulți.” “Fă efortul.” Și atunci în lumina a ceea ce spune Domnul Isus este intrarea în Împărăție așa de grea? Dar Domnul spune faceți efortul acesta și apoi zice că mulți vor căuta și nu vor putea, e foarte greu

Și a treia întrebare. Este posibil ca cineva să vrea să intre în Împărăție și să nu poată? Căci spune Domnul, mulți vor căuta să intre și nu vor putea. Este așadar, situația posibilă ca cineva să caute să intre în Împărăție și să nu poată.

Când cineva citește Scriptura și are întrebări e bine să pună întrebări și Dumnezeu nu se supără să pui întrebările acestea. Haideți să încercăm să ne uităm spre aceste întrebări.

Prima întrebare, așadar, este mântuirea, rezultatul unui efort uman? A unei străduințe, a unei agonii și dacă cineva se străduiește suficient și face efort, reușește să intre

Biserica ortodoxă, uitându-se la astfel de texte din Scriptură, a lansat această învățătură că mântuirea este rezultatul harului lui Dumnezeu. Dar și al efortului uman. 

Felul în care învățătura aceasta este exprimată este că faptele bune ale omului conlucrează cu harul lui Dumnezeu Pentru a te duce spre mântuire. Niciodată nu știi în timpul vieții dacă ai făcut suficient de multe fapte bune care în conlucrare cu harul lui Dumnezeu să rezulte sau să depășească acea linie prin care ești calificat pentru mântuire. Dumnezeu va pune cântarul acela mare. Se vor cântări faptele tale și se va vedea dacă ești validat, calificat.

Dar în ce constă harul lui Dumnezeu? Aceștia spun că harul lui Dumnezeu este faptul că Domnul a venit, Isus Mântuitorul a venit să moară. Și murind, El a oferit salvarea tuturor. Și cine vrea în baza voinței libere absolute independente, cine vrea, vine și cine nu vrea, nu vine. Harul lui Dumnezeu este doar partea aceasta prin care face posibilă mântuirea. Dar cât despre primirea sau îmbrățișarea acestei mântuiri, acest lucru ține de voința omului. Omul este liber să aleagă.

Biserica catolică vine și o spune cam în aceiași termeni, vorbește despre justificarea prin credință, despre îndreptățirea prin credință. Dar vorbește despre o îndreptățire în care omul se poate îndreptăți pe el însuși. Și ortodocșii vorbesc despre îndreptățire în termenii de îndreptare: “Noi trebuie să ne îndreptăm prin faptele noastre bune înspre învățătura lui Dumnezeu.” Catolicii spun : “Omul prin faptele lui și prin meritele pe care le cumulează împreună cu harul lui Dumnezeu, harul lui Dumnezeu începe să intre în acest proces de îndreptățire progresivă prin care să ajungi la mântuire.” Povestea e cam aceiași. 

În zona catolică se spune că poți acumula atât de multe merite încât să ai un surplus de merite și astfel să poți ajuta pe cei care după moarte ajung în purgatoriu. Și prin meritele tale, se face un transfer înspre ei, ca timpul lor de ispășire a păcatului în purgatoriu să fie redus și să fie ulterior transferați în raiul lui Dumnezeu. 

Reforma a venit și a spus (pentru că s-a uitat) ce înseamnă ideea aceasta ca oamenii să facă efort pentru îndreptățirea lor, să conlucreze ei cu harul lui Dumnezeu și astfel instituția bisericii să folosească acel lucru ca o pârghie prin care omul să vină să cumpere indulgențe, să facă penitențe și alte lucruri prin care visteria bisericii era umplută. Și Martin Luther a spus: “Asta e o afacere.” 

Prin faptul că se punea în dreptul omului posibilitatea mântuirii lui și prin aceasta omul era folosit în tot felul de moduri, de sacerdoți, de preoți, Luther a spus: “Nu! Mântuirea nu este prin efort uman, căci apostolul Pavel ne-a spus în Efeseni capitolul 2, versetul 8 și 9, căci prin har ați fost mântuiți prin credință și aceasta nu vine de la voi. Ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.” În mintea lui Luther, lucrurile începeau să fie foarte clare, citindu-l pe Pavel în Epistola către Romani și Efeseni. 

Pentru că el și-a dat seama că dacă ar fi mântuirea prin efort uman și dacă noi ne-am putea câștiga mântuirea prin fapte și prin indulgențe și prin mătănii și prin merite cumulate, atunci de ce ar mai fi trebuit să moară Hristos? Atunci Dumnezeu ar fi trebuit să lase legea Lui în picioare și să spună: “Dacă păziți legea aceasta sunteți mântuiți. Dacă nu o păziți, sunteți condamnați.” 

De ce Și-a mai trimis Dumnezeu Fiul, pe Singurul Său Fiu, ca să moară pentru păcatele noastre, dacă mântuirea putea fi rezultatul efortului nostru? Dar cum rămâne că totuși Domnul Isus Hristos spune “Nevoiți-vă să intrați pe ușa cea strâmtă, căci vă spun că mulți vor căuta să intre și nu vor putea.”? 

Suntem oare într-o contradicție? Între ce afirmă o biserică sau alta, noi spunem mântuirea este prin credință, nu prin fapte. Ceilalți spun “Faceți fapte, că uite, Domnul Isus a spus “Nevoiți-vă, străduiți-vă să intrați.” Și pare că suportul în ce spune Domnul Isus ar fi de partea aceea. Așa ar fi? Și-am putea fi într-o contradicție dacă nu înțelegem întreg Cuvântul lui Dumnezeu.

Pentru că până la urmă trebuie să ascultăm ce spune toată Scriptura. Și când înțelegem ce spune toată Scriptura și înțelegem și ce spune apostolul Pavel prin descoperire, căci el spune că prin descoperire divină i s-au dat lucrurile acestea, atunci ajungem să înțelegem ceva. Că există un loc al harului. și că există un loc al faptelor, că niciodată nu pui faptele înaintea harului lui Dumnezeu. Căci harul lui Dumnezeu în absolut toate lucrurile este preeminent, este la început. Dacă n-ar fi harul lui Dumnezeu, orice efort uman ar fi în zadar. Omul trebuie să vadă că nu poate împlini legea, că legea doar îl condamnă. Legea doar te condamnă și n-o poți împlini. 

Fă tot efortul să te mântuiești prin împlinirea legii, prin merite și prin strădanii și nu vei reuși. Doar dacă harul lui Dumnezeu se manifestă în dreptul tău și Cuvântul lui Dumnezeu îți vorbește. 

Și în momentul acela se naște o dorință și vrei și cauți să intri în Împărăție, dar îți dai seama că prin efort uman nu poți și atunci zici „Doamne! Nenorocitul de mine, cine mă va izbăvi?” Și atunci înțelegi că doar Domnul Isus Hristos te poate salva, doar harul Lui, doar sângele Lui poate să-ți plătească păcatele. Și primești darul acesta. 

Strădania, agonizarea de a intra în Împărăție este până la urmă o predare, un abandon și cel mai greu lucru care stă în dreptul omului este să renunțe, să se predea, să abandoneze mândria lui de a-și câștiga el drepturile. Asta este mai greu decât să tot faci fapte ca să te califici. Abandonul acesta în mâna lui Dumnezeu este mai greu. 

De aceea în oameni se manifestă tot timpul impulsul acesta și chiar în mulți evanghelici este reflexul acesta ca să facă ceva, să adauge ceva. Este un loc al harului și este un loc al faptelor. Noi nu negăm că faptele au un anumit rol. Dar nu rol mântuitor. Credința are rolul mântuitor. Prin credință suntem salvați. 

Când au venit oamenii și au ascultat predica lui Petru în Ierusalim, au venit la Petru străpunși în inimă, cum ați auzit în mesajul de duminica trecută, și au întrebat „ce să facem?”, ce le-a spus Petru? Fapte! Petru le-a spus „Pocăiți-vă și fiecare dintre voi să fie botezat și apoi veți primi darul Duhului Sfânt.” 

Ce înseamnă pocăință? Înseamnă să înțelegi că nu te poți mântui. Înseamnă să înțelegi că ești păcătos din vârful capului până în vârful degetelor de la picioare. Și că nu poți. Nu poți! Și atunci zici „Doamne ai milă de mine, păcătosul, îmi pare rău, am păcătuit. Ai milă de mine!” Și astfel te uiți la Hristos, care a plătit și zici : „El este singura mea salvare, singura mea nădejde!” Și asta înseamnă harul lui Dumnezeu care L-a adus pe Hristos să moară. Dar harul lui Dumnezeu, care te aduce în pocăință, în lucrarea de mântuire, este în întregime a lui Dumnezeu. 

Cineva a încercat să pună tensiunea aceasta între credință și fapte. Într-un răspuns, Arthur pink scrie despre ce înseamnă mântuirea prin har și unde este locul faptelor: „Mântuirea este prin har. Și numai prin har. Dar harul divin nu operează niciodată în detrimentul sfințeniei. Harul nu face compromis cu păcatul. Este de asemenea adevărat că mântuirea este un dar gratuit. Însă acest dar trebuie primit de o mână goală. Și nu de mâna care ține strâns plăcerile lumii. Ceva mai mult decât a crede este necesar pentru mântuire. Acei predicatori care spun păcătoșilor că ei pot fi mântuiți fără să-și părăsească idolii, fără să se pocăiască, fără acceptarea domniei lui Hristos, sunt la fel de eretici și periculoși ca aceia care insistă că mântuirea este prin fapte bune și că putem câștiga cerul prin propriul nostru efort. 

Mântuirea este prin har. Și harul lui Dumnezeu s-a arătat și te învață s-o rupi cu păgânătatea și cu poftele lumești și să trăiești în veacul de acum cu cumpătate, dreptate și evlavie. Harul lui Dumnezeu nu este ieftin. Mare plată s-a dat pentru harul acesta și nu trebuie să-l tratez nici eu cu atâta indiferență, să cred că doar dacă zic eu o rugăciune scurtă acolo și fac niște fapte bune, Domnul are grijă de restul. Nu! Harul ne învață s-o rupem cu bătrânul păgânătatea. 

Așadar dragii mei, această nevoie de a intra în Împărăția aceasta, această agonizare în ultimă instanță, înțelegem din întregul Cuvânt al lui Dumnezeu că este acea cădere în genunchi înaintea Domnului și pocăință. Dumnezeu te cheamă la pocăință. 

A doua a întrebare care era aici din răspunsul Domnului Isus, este intrarea atât de dificilă. Domnul spune „Forțați-vă, străduiți-vă să intrați pe această ușă strâmtă.” „Doamne așa de greu este să intrăm.” Mulți vor căuta și nu vor putea, nu vor intra și nu vor putea. „E greu Doamne chiar așa de greu este?” Și răspunsul este acesta: „Da, poarta este strâmtă, calea este îngustă. Dar dificultatea nu este de partea lui Dumnezeu, căci Domnul spune oricine va chema Numele Domnului va fi salvat, va fi mântuit. Problema este încercarea omului de a intra în Împărăție pe această ușă strâmtă. cu plăcerile lui, cu păcatul lui, cu răutatea lui. El vine înaintea porții strâmte cu o căruță mare plină cu idoli și cu dumnezeul la care se închină. Și după ce își consumă viața în plăcerile lumii acesteia, ar vrea s-o câștige și pe cealaltă veșnică. „Vai ce bine ar fi ca aici să facem ce vrem noi și să avem un mod în care să ne rezolvăm problema și dincolo. Vai ce bine e că cineva poate să plătească cu pomeni pentru noi. Că dacă plătesc suficient pentru pomeni, eu mi-am trăit traiul și mi-am mâncat mălaiul 60 de ani pe pământ și iată am și viață veșnică.”

În mintea omului ar fi o afacere grozavă să-ți trăiești viața în destrăbălare și în plăceri și s-o câștigi și pe cealaltă. Ar vrea omul să intre în Împărăție, dar căruța asta e cam mare, plină de plăceri, de mândrie, de idoli doldora plină și vrea să intre în împărăție. Nu se poate, ușa e strâmtă, calea îngustă, căruța e prea mare și pentru poartă și pentru cale. Și încercarea omului în fața acestei porți, da, i se pare ca intrarea unei cămile prin urechile unui ac și ar zice „La cât e de mare căruța mea, cămila aia chiar că ar putea să intre, dar căruța mea nu poate.” 

Și atunci dragii mei, da, intrarea este dificilă pe cel ce nu lasă totul. Domnul Isus a spus „Dacă vrea cineva să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea în fiecare zi și să mă urmeze.” Da, vor unii să intre în Împărăție, caută să intre, dar nu pot. De ce nu pot? Pentru că nu pot intra cu păcatul lor. 

• Vino la Domnul Isus. 
• Vreau să vin! 
• Da? Haide!
• Primiți dacă eu încă mai fumez? 

Vorbim de mult cu un om și i-am spus 

• Vino la Domnul Isus, haide. Suntem aici, ne rugăm pentru tine!
• Știi, aș veni dar tu știi că eu sunt bărbat și din când în când trebuie să rezolv o problemă. Pot veni așa?
• Nu se poate.
• Dar aș vrea să vin, dar uite, lucrurile astea. Haideți botezați-mă și pe mine că după aceea poate încet-încet, așa cu gradual mă las și de una mă las și de alta.
• Nu se poate. 

Dacă cineva vrea să intre în Împărăție, gata, lasă-le. De aia este într-adevăr intrarea dificilă pentru că unii ar vrea să tragă după ei toată viața asta și nu se poate. Și atunci da, pe bună dreptate, răspunsul este că „Da, intrarea este dificilă.” 

Și ultima întrebare: este posibil ca cineva să caute să intre și să nu poată? Așa cum am văzut deja, răspunsul este afirmativ, da. Este posibil ca cineva să caute să intre și să nu poată. Dar nu ar exista posibilitatea ca cineva să caute, să intre și, să nu poată dacă Domnul Isus nu ar fi vorbit despre așa ceva. Ba Domnul Isus spune că mulți vor căuta să intre și nu vor putea. 

Dar cum rămâne atunci cu ce a spus Domnul Isus în predica de pe munte:  „Bateți și vi se va deschide, căutați și veți găsi. Căci cine caută găsește și celui ce bate i se deschide.” 

Suntem iarăși într-o contradicție. Domnul spune foarte clar că oricine va chema numele Domnului, va fi mântuit. Este adevărat că dacă cauți vei găsi. Și dacă bați ți se va deschide. Este adevărat că dacă vei chema Numele Domnului vei fi mântuit. Și da este posibil ca mulți să caute să intre și să nu poată. 

Dar întrebarea aici nu este dacă este posibil să cauți să intri și să nu poți, ci când este situația în care să intri să cauți și să nu poți. Pentru că răspunsul îl găsim în tot contextul. 

Cuvântul continuă și spune așa: „Odată, vine vremea când stăpânul casei se va scula și va încuia ușa. Și voi veți fi afară și veți începe să bateți. Atunci începe căutarea, să bateți la ușă și să ziceți: „Doamne, Doamne deschide-ne!” Atunci veți începe să ziceți: „Noi am mâncat și am băut în fața Ta și în ulițele noastre ai învățat pe norod. Și Domnul la bătaia voastră va spune: „Nu știu de unde sunteți.” Și la argumentele pe care voi le aduceți că ați mâncat cu El la masă și ați băut și L-ați ascultat predicând în ulițe, El vă va răspunde: „Vă spun că nu știu de unde sunteți. Depărtați-vă de la Mine, voi, lucrătorii fărădelegii.”

Știți care era problema aici? Nu este problema că cineva ar căuta să intre și nu ar putea. Ci el caută, dar prea târziu. Câtă vreme ești în viață și îți vorbește Cuvântul Domnului, caută și vei găsi, bate și ți se va deschide. Nu căuta atunci când ușa va fi încuiată, căci degeaba cauți. Și atunci, da, mulți vor căuta să intre, mulți vor bate, mulți vor zice: „Doamne, n-am prorocit noi în Numele Tău, n-am scos noi draci în Numele Tău?” Mulți se vor înghesui atunci la ușa cerului, așa cum mulți s-au înghesuit la poarta corăbiei lui Noe. Dar va fi prea târziu. 

De aceea, atâta vreme cât se zice astăzi, Cuvântul Domnului spune: „Nu vă împietriți inimile cum și-au împietrit inima părinții voștri în vechime. Nu-ți împietri inima. Căci acuma dacă cauți găsești, dacă vrei să intri poți, dacă te nevoiești să intri prin pocăință și credință, Domnul te primește.” Atunci când Stăpânul închide ușa, mulți vor căuta să intre și nu vor putea. Ba dimpotrivă, când se vor vedea în fața ușii și că ea rămâne închisă și Domnul zice „Nu vă cunosc”, atunci va fi plânsul și scrâșnirea dinților. 

„Căci veți vedea”, spune Domnul Isus „pe Avraam, pe Isaac și pe Iacov și pe toți prorocii în Împărăția lui Dumnezeu, iar pe voi scoși afară.” Evreul care se bătea cu cărămida în piept: „Noi suntem poporul ales al lui Dumnezeu. Pe noi ne-a ales Domnul, noi suntem fii lui Avraam.” Și Domnul, spune acestor fii ai lui „Avraam”: „Voi sunteți lucrătorii fărădelegii, nu sunteți fiii lui Avraam. Inima voastră nu este tăiată împrejur, voi sunteți tăiați împrejur în carne, dar în inima voastră nu sunteți tăiați împrejur. Inima voastră este nespus de rea și deznădăjduit de înșelătoare. Așa este inima voastră și voi nu vă pocăiți, voi nu vreți să veniți la Mine. Sunt aici între voi, vă vorbesc și nu vreți să veniți la Mine să vă mântuiesc.” 

Mulți evrei, mulți din zona pocăiților și mulți care își spun creștini de-a lungul vremurilor, se vor uita și vor vedea pe Avraam, Isaac și Iacov și pe toți prorocii la masă, în Împărăție și pe ei scoși afară. Și lor li se va spune: „Voi sunteți lucrătorii fărădelegii și va fi plânsul și scrâșnirea dinților pentru voi.” De ce? 

De multe ori am crezut că scrâșnirea dinților în iad este din cauza suferințelor. Dar înclin să cred ce spun unii comentatori ai Scripturilor. Vă aduceți aminte când Ștefan a fost omorât pentru că predica Evanghelia? Scrie acolo în Faptele Apostolilor că așa i-a apucat o mânie pe evrei încât au început să scrâșnească din dinți de ură, ascultându-l că vorbește despre Isus, Mesia, Mântuitorul. Și au luat pietre și l-au omorât. 

Scrâșnirea dinților este din ură,  din durere sau suferință? Este din ură: „Veți scrâșni din dinți pentru că veți vedea oameni de la răsărit, de la apus, de la miazănoapte și de la miazăzi, neevrei, neamuri, păgâni, spurcați (cum îi numeau evreii), îi veți vedea intrând Împărăție și pe voi fiind în afara Împărăției lui Dumnezeu.” 

Iată că sunt unii dintre ei ce sunt de pe urmă care vor fi cei dintâi și cei dintâi care vor fi cei de pe urmă. Cine erau cei dintâi? Evreii care au primit Legea, evreii în mijlocul cărora s-a născut Mesia. Ei au fost cei dintâi, istoric vorbind. Și apoi cei de pe urmă neamurile, noi, am primit harul, un har mare. Pentru că poporul acesta s-a lepădat de Mesia și L-au respins și au spus: „Sângele Lui să fie asupra capului nostru.” Domnul a trimis harul neamurilor, a deschis ușa aceasta și cei din urmă, iată sunt cei dintâi. Și cei dintâi, evreii care credeau că mântuirea e a lor, rămân cei din urmă. 

Așadar, dragii mei, Domnul Isus, iată, răspunde acestei dileme, spunând: „Da, este posibil ca mulți să caute, dar vor căuta prea târziu.” Cineva spunea: „Pierzarea este momentul când omul se trezește prea târziu. Iadul este experiența omului care a avut șansă toată viața să se trezească, dar nu i-a păsat de ce spunea Domnul, de chemarea la mântuire, la salvare.”

De aceea, dragul meu prieten și astăzi, ca și duminica trecută și ca în alte ocazii, Dumnezeu te cheamă. „Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați Eu vă voi da odihnă. Căutați și veți găsi, bateți și vi se va deschide.” Nu amânați ziua pocăinței voastre. Care este ziua pocăinței? Astăzi! Dumnezeu nu ține seama de vremurile de neștiință și poruncește astăzi tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască, pentru ca s-a stabilit, Dumnezeu a hotărât o zi când va judeca lumea după dreptate. Și în ziua aceea degeaba vii cu argumente: „Doamne, dar n-am venit eu la adunarea Providența? Am stat și am ascultat și am cântat. Doamne, dar n-am dat și eu acolo la colectă Doamne? Dar nu m-am dus și eu în evanghelizare?” Iar Domnul va spune: „Nu te cunosc.” 

De aceea, poarta este deschisă, dar strâmtă. Calea este disponibilă, dar îngustă. Da, este posibil să intri printr-un act de credință, nu uitându-te la tine că poți sau nu poți, ci abandonându-te, spunând „O, nenorocitul de mine, cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?”

Vă invit așadar, așa cum Cuvântul spune, noi suntem împuterniciți ai lui Dumnezeu și ca și cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte: împăcați-vă cu Dumnezeu. Și de ce este posibilă această împăcare? Pentru că pe Cel care n-a cunoscut niciun păcat, Dumnezeu L-a făcut păcat pentru noi. Ca El să ne poată face neprihănirea lui în Hristos în El. 

Dacă vei primi darul iertării Dumnezeu va zice: „Și pentru el a murit Hristos. Și pentru el a curs sânge.” Acest sânge va plăti faptele tale, nu efortul tău. Sângele Domnului Isus ne curățește de orice păcat. 

Mă rog ca Dumnezeu să cerceteze inimile noastre, pe toți să ne ajute să nu ne înșelăm singuri, să credem că dacă ne-am botezat, dacă am venit la pocăiți, suntem bine. Dacă nu se vede sfințirea în viața noastră, să avem grijă să nu ne înșelăm singuri și să batem și noi o dată la ușă și să-I spunem Domnului: „N-am predicat acolo? N-am făcut eu atâtea fapte bune Doamne, de ce nu mă primești?”

Așa să ne cerceteze Domnul pe unii, pe alții. Iar pe unii să nu-i mai lase să zică: „Poate pe la anul mă hotărăsc să-L urmez.” „Poate peste 2 ani vin și eu și mă botez, mărturisesc în apa botezului că m-am predat Domnului.” 

Nu lua riscul acesta dragul meu. Pentru că nu ești tu cel care zice inimii tale să bată în secunda următoare. Nu ești tu cel care controlează ce se întâmplă pe pământul acesta. Și-acum cu covid-ul acesta care astăzi te lovește mâine te-a luat. Nu face imprudența aceasta, nu-ți lua riscul acesta să amâni ziua împăcării tale cu Domnul.

De aceea vă invit în momentul acesta și vă chem să ne plecăm capetele și să luăm un timp în care Domnul să ne cerceteze prin Duhul inimile noastre și să ne cheme. Și să ne strige cum l-a strigat pe Lazăr din mormânt, cum a strigat pe tinerelul acela al văduvei din Nain: „Scoală-te!”, „Ridică-te! Vino din moarte la viață.”

Primește darul iertării. Lasă pe Domnul să cerceteze inima ta. Și El te va chema! Amin!