Evanghelia după Luca 13:6-9 – Sorin Prodan – Biserica Baptistă Providența Brașov
,,El a spus și pilda aceasta: „Un om avea un smochin sădit în via sa. A venit să caute rod în el, și n-a găsit. 7Atunci a zis vierului: ‘Iată că sunt trei ani de când vin și caut rod în smochinul acesta, și nu găsesc. Taie-l. La ce să mai cuprindă și pământul degeaba?’ 8‘Doamne’, i-a răspuns vierul, ‘mai lasă-l și anul acesta; am să-l sap de jur împrejur și am să-i pun gunoi la rădăcină. 9Poate că de acum înainte va face rod; dacă nu, îl vei tăia.”
Am avut privilegiul unic de a crește la țară, într-un sat obișnuit din Transilvania, care după revoluție, datorită situării în apropierea orașului Zalău a devenit cartier al orașului, precum pentru Brașov este Stupiniul. Am auzit că cei din Stupini, după revoluție au făcut cerere să intre în administrația Brașovului, să devină și ei orășeni. Iar după 2 ani de orășeni și-au dat seama și ei ce gafă au făcut și au făcut cerere să iasă. Prima cerere a fost admisă iar a doua nu. De atunci au rămas în administrația Brașovului și sunt brașoveni, acolo locuiesc eu.
Am crescut la țară, copilăria am petrecut-o la o casă care avea grădină în spate. După ce se termina grădina noastră în care aveam porumb, se întindea un deal pe care erau viile oamenilor, pe pari. Fiecare avea câteva rânduri, erau porțiuni înguste și se întindeau. Aveam și noi acolo o vie care era disperarea mea pentru că trebuia să sap foarte mult. Câteodată tata mă punea să sap invers, zicea că se duce pământul în jos. Când toți săteni săpau normal, noi săpam cu capul în jos. Mă irita ideea de a trage pământul în sus, pentru că în cursul anului se duce în jos.
Când trecea iarna și venea primăvara, acele vii erau pentru mine spectacolul cel mai minunat. Era uimitor să vezi cum deodată în preajma Paștelui, pomii înfloreau, în vii erau sădiți cireși, piersici, peri. În general, erau cireși. Când se transforma totul și apăreau acele flori, albe, roz, parcă viața mea se schimba. Stăteam în fața unui spectacol care îmi încânta viața, mă simțeam în grădina Edenului.
Sigur timpul trecea, și după ce trecea sezonul de primăvară, încântarea se transforma în ispită, pentru că veneau cireșele de vară. Iar pentru noi, copiii din sat, eu nu eram atunci în calea Domnului, acea zonă devenea o ispită teribilă. În fiecare zi ne gândeam cum să ajungem în zona viilor, la cireșe. Era frica cu paznicul care păzea viile. Apoi din an în an, constatam că fiind foarte obișnuit cu acel peisaj, îndată remarcam când ceva lipsește, precum ai vedea pe cineva obișnuit și vezi că îi lipsește un dinte, de îndată observi acest lucru mai ales la copiii care își schimbă dentiția la o anumită vârstă. Imediat observam când era câte un cireș sau piersic tăiat și constatam acest lucru cu mare ușurință pentru că eram foarte obișnuit și știam unde se află fiecare copac în acele vii.
Mi-am dat seama că sătenii din Ortelec aveau un principiu. Orice pom care este în vie și care nu dă rod este tăiat, este inutil. Acei copaci aveau tulpină, dar apoi aveau o arborescență care acoperea 20 de metri pătrați. Chiar dacă sub copac erau pari cu viță de vie, acea viță de vie era mai puțin productivă decât celelalte. Atunci omul, în mod firesc spunea că este inutil să țină acest cireș care se întinde și crește, sau nucii care au capacitate de creștere fantastică, inutil. Îl tăiau și îl scoteau din vie. Pentru mine era trist, parcă ceva s-a știrbit, nu mai este la locul lui acolo.
Pilda smochinului neroditor pe care am citit-o acum are la bază același principiu. Tot ce nu produce este inutil. Conținutul pildei este următorul: un viticultor sădește o vie, și în via lui mai pune și altceva, nu orice. În acest an cu pandemia, o parte bună din cei care suntem în Biserica Providența ne-am apucat de sădit, a fost un an de probă, am învățat ce merge și ce nu merge, și la anul vom ști ce crește și ce nu crește. Acolo e o regulă că poți pune anumite lucruri împreună și cresc foarte bine, nu consumă resursele unor altora. Între rândurile de castraveți, am pus mirodenii, busuioc și cimbru, au crescut bine fără a afecta cultura de castraveți. La fel poți pune în vie anumite lucruri care nu consumă nutrienții pentru cealaltă cultură. În Israel, în vie se puteau sădi smochini care nu consumă resursele viei.
Acest viticultor sădește în via sa un smochin. Noi nu suntem familiarizați cu cultura de smochini. Smochinul este un copac mediteraneean, apare mai puțin în zona noastră. Am avut totuși surpriza să constat că unii s-au apucat de cultivat smochini, în zona Clisurii Dunării, într-un sat. Au văzut că merge cultura de smochini și au cultivat în zone întinse smochini. Însă există câteva etape când este vorba de smochin. După sădire este un timp de grijă, de cultivare, de creștere și cei care cultivă smochini spun că ai nevoie de vreo 2 ani până când te aștepți să vezi smochine în acest copac. Este timpul de cultivare, de creștere, trebuie să ai răbdare în această perioadă, să investești, să ai grijă de această cultură. Apoi, răbdarea își are și ea limitele ei și aștepți rodul. În primul an când aștepți să rodească dacă constați că nu este roadă zici: ,, poate nu au fost condițiile prielnice ca să rodească în acest an, să vedem la anul’’. Vine și anul următor și dacă vezi că nu este rod începi să fii de a dreptul îngrijorat pentru că nu este firesc ca să treacă doi ani în care sa trebuiască să fie roadă și să nu fie.
Aici Cuvântul ne spune că acest stăpân al viei a așteptat 3 ani. Foarte mulți suntem obișnuiți cu 3 încercări dacă a treia oară nu merge renunțăm, nu știu de ce ne punem acest reper. Acest stăpân al viei spune: ,, gata, nu se mai poate’’ și cheamă administratorul viei și spune:,, acest smochin nu a dat roadă timp de 3 ani de zile, taiă-l și scoate-l din vie.’’. Stăpânul zice:,, că nu are rost, de ce să cuprindă pământul degeaba.’’.
Cred că cei mai mulți ați văzut că smochinii au o arborescență care crește de jos, nu este un trunchi puternic care se duce la o anumită înălțime și după vine arborescența, ci crește de jos. Trebuie să știi cum să-l pornești. Sunt unii care au grijă să îi dea o mică tulpină care nu crește mai mult de un metru, pe urmă vine o mare arborescență. Dar cei mai mulți îl lasă cu arborescența de jos și crește cu mai multe ramuri care se întind mult.
Iar pe acel perimetru nu mai puteai pune viță de vie, acolo exact cum spune acest stăpân, această tufă ocupa locul degeaba. Administratorul viei putea să acționeze imediat și să asculte cuvântul stăpânului fără comentarii. Este totuși interesant să constatăm că în ciuda șanselor mici de a avea rod în următorul an, după 3 falimente, administratorul viei spune stăpânului:,, Doamne, mai lasă-l și anul acesta; am să-l sap de jur împrejur și am să-i pun gunoi la rădăcină. Poate că de acum înainte va face rod; dacă nu, îl vei tăia.’’. Observați că nu spune sigur că anul viitor va da rod, ci ,,poate anul viitor va da rod, mai dă-i o șansă. Fii îndurător așa cum ai fost și înainte, mai dă-i o șansă. ’’.
Se subînțelege că în anul următor dacă nu va fi roadă, soarta va fi una radicală, aspră, ,,îl vei tăia’’. Despre ce este vorba în această pildă frumoasă și simplă? La nivel de agricultură e ușor de înțeles, suntem obișnuiți cu diferite culturi, și știm cu merg lucrurile. Ce dorește să spună Domnul Isus prin această pildă? Ca un principiu general este cunoscut că pildele rostite de Domnul Isus sunt o fereastră spre o altă lume, după cum spunea cineva.
Dumneavoastră vă uitați la mine, dar eu văd în fața mea altceva. Avem acel geam mare de tip cortină și dincolo de geam eu văd cimitirul, mormintele, îmi dau seama că eu predic pentru cei vii, nu pentru cei morți. Priveliștea este bună, poate ne amintim de dictonul poezii lui Eminescu, memento mori, amintește-ți că vei muri, dar este o fereastră care îmi spune de o altă lume.
Pildele sunt o fereastră care ne iau din lumea noastră și ne duc într-o altă lume, spirituală. Folosesc lucruri materiale din experiența vieții noastre și ne duc într-o altă lume. Sunt un fel de vehicul pentru a comunica un adevăr, un mod de a spune ceva despre lumea spirituală. Cum să înțelegem adevărul pildei? Firește, ne putem gândi în mod imediat și nu este greu dacă aș pune întrebarea: ce înțelegeți prin această pildă ? Să ne gândim la pericolul eliminării, cel care nu are rod va fi eliminat, eliminarea înseamnă tăiere, uscare și în final ardere.
Acest adevăr, dacă este să ne gândim la alte pilde sau metafore din Scriptură se regăsește în Ioan 15, unde avem această metaforă a viței și mlădițelor, Domnul Isus spune: ,,Eu sunt adevărata Viță și Tatăl Meu este Vierul. Pe orice mlădiță care este în Mine și n-aduce rod, El o taie, și pe orice mlădiță care aduce rod, o curățește, ca să aducă și mai mult rod.’’. Apoi Domnul Isus spune: ,, Rămâneți în Mine… Cine rămâne în Mine și în cine rămân Eu aduce multă roadă, căci, despărțiți de Mine, nu puteți face nimic’’. Versetul 6 spune:,, Dacă nu rămâne cineva în Mine, este aruncat afară, ca mlădița neroditoare, și se usucă, apoi mlădițele uscate sunt strânse, aruncate în foc și ard’’.
Acest adevăr este unul care aduce o notă de gravitate. Pentru cei mai mulți, adevărul se îndreaptă spre pericolul pierderii vieții veșnice. Ai un început bun, un anumit parcurs și la un moment dat ai pierdut direcția. Iar mulți înțeleg, cel puțin așa am auzit eu predicată această pildă ani de zile, în anii tinereței credinței mele faptul că poți intra în experiența mâmtuirii, poți parcurge un timp și datorită lipsei de rod, poți să îți pierzi această mântuire. Mulți o înțeleg realmente în acest sens, dar vremea a trecut și am început să înțeleg adevărul Scripturilor undeva în plan mai amplu.
Această pildă aparține unui context, este bine să înțelegem întotdeauna Cuvântul lui Dumnezeu în context, remarcați însă faptul că pilda nu ajunge la un punct final, când smochinul este tăiat și aruncat în foc. Pilda nu spune că în anul următor stăpânul a venit, a văzut că nu este rod și a tăiat smochinul și smochinul a fost ars. Nu, de aceea greutatea pildei cade pe avertisment, este un avertisment care a fost lansat în pasajul de dinainte la care ne-am uitat.
Avertismentul merge pe această formulă dacă nu se întâmplă ceva atunci aceasta este soarta. În pasajul anterior am văzut că au venit niște iudei cu cele mai proaspete anunțuri. ,, Ai auzit, Doamne, niște pelerini veniți din Galileea la Ierusalim, la praznic, la un pelerinaj care cerea venirea la Ierusalim, au intrat în templu, au adus jertfele lor și deodată Pilat cu o gardă a venit, a intrat în templu i-a înjunghiat și a amestecat sângele lor cu sângele jertfelor. Cum să înțelegem noi această dramă și tragedie? ’’ Iar Domnul Isus le spune: ,, Adevărat, vă spun, dacă nu vă pocăiți, toți veți pieri la fel.”
Apoi vine Domnul Isus și le spune: ,, Dar voi ați auzit de acel turn din Siloam care într-o zi de piață, când era densitate de oameni, deodată s-a înclinat și s-a prăvălit peste 18 inși care au fost striviți sub căderea turnului. Adevărat vă spun, credeți voi că acei 18 inși au fost mai răi decât alții?’’. Asta credeau evreii, dacă se întâmplă o tragedie sigur ei au făcut un păcat mare. Domnul Isus zice: ,, Eu vă spun: nu, ci, dacă nu vă pocăiți, toți veți pieri la fel.”
Același principiu este regăsit și în pilda smochinului care spune: ,,dacă nu va da rod, îl vei tăia.’’. Domnul Isus vroia să spună, dacă nu există rod al pocăinței atunci veți fi tăiați. Aceasta este esența pildei, aici avem criteriul rodului. Dacă există rod atunci rămâne, dacă nu există rod atunci va fi eliminat, dacă nu vă pocăiți, toți veți pieri la fel.
Foarte mulți cred că există această dinamică a mântuirii și aș vrea să fiu bine înțeles. Mulți înțeleg că omul aude Evanghelia, primește Evanghelia, vine la mântuire, primește mântuirea, nașterea din nou. Apoi datorită nevegherii sau alunecării se întâmplă ceva și se produce accidentul fatal al căderii și al pierderii mântuirii.
Am crescut mulți ani cu această înțelegere, dar apoi m-am uitat în Scripturi și am început să văd o perspectivă mult mai potrivită planului lui Dumnezeu. Această perspectivă este următoarea: Cineva vine în cadrul revelației lui Dumnezeu, cum ar fi această Biserică, sală și este expus Cuvântului lui Dumnezeu, este expus lucrării Duhului Sfânt. Acest om ascultă și dacă ne aducem aminte de pilda semănătorului poate primi sămânța la un anumit nivel, dar în final sămânța nu aduce rod. Acest om prin faptul că aduce sau nu aduce rod, aduce un rod bun sau nu, prin aceasta, omul confirmă dacă a fost sau nu a fost mântuit.
Rodul confirmă ce sunt eu. Rodul mă califică dacă sunt cu adevărat copil a lui Dumnezeu sau nu. Același principiu îl găsim în Evrei 6, unde foarte mulți se luptă să înțeleagă acest pasaj, unde Cuvântul spune: ,,Căci cei ce au fost luminați odată și au gustat darul ceresc și s-au făcut părtași Duhului Sfânt și au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu și puterile veacului viitor, și care totuși au căzut, este cu neputință să fie înnoiți iarăși și aduși la pocăință, fiindcă ei răstignesc din nou, pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu și-L dau să fie batjocorit.’’.
Mulți se chinuie. A fost omul mântuit sau nu a fost ? Unii zic: ,,da a fost mântuit dar și-a pierdut mântuirea’’, alții spun: ,, nu, omul a fost adus la lumină, a gustat, a trăit părtășia în cadrul Bisericii și la un moment dat s-a întors.’’. Așa au facut evrei, au venit în comunitatea de credință creștină, au ascultat, au fost luminați, au fost lămuriți, și s-au dus înapoi la iudaism.
Iar traducerea acestui fragment vine în versetele următoare: ,, Când un pământ este adăpat de ploaia care cade adesea pe el și rodește o iarbă folositoare celor pentru care este lucrat, capătă binecuvântare de la Dumnezeu. Dar, dacă aduce spini și mărăcini, este lepădat și aproape să fie blestemat și sfârșește prin a i se pune foc.’’ Cele două pământuri, amândouă suferă acțiunea ploii, aceeași binecuvântare, lumină, fotosinteză, dar un pământ aduce rod bun și altul aduce rod rău. Prin aceasta, pământul își derivă natura, spune că e un pământ bun sau un pământ rău.
În această săptămână am fost în spital, cu ceva probleme de inimă, am fost 2 zile internat și am luat cu mine o carte a unui om care a fost mulți ani în închisoare, Nicolae Steinhardt. Am citit la un moment dat un fragment care m-a uimit, el spune: ,, omului îi se cere să lupte să devină ceea ce este’’. Înțelegerea este simplă. Sunt un copil a lui Dumnezeu? Sunt un smochin? Mi se cere să lupt să devin ceeea ce sunt? A deveni ceea ce sunt înseamnă că atunci când stăpânul vine și se uită, găsește smochine. Dacă nu găsește, degeaba mă numesc smochin. Mă pot numi spin sau mărăcine, orice altceva, pentru că nu produc din natura mea ceea ce sunt.
Aș vrea să tragem câteva lecții practice pentru noi. În primul rând, aș vrea să ne uităm la 2 observații: atunci când ne uităm la pildă vedem că ea vorbește despre un smochin, și gândindu-ne că este un smochin, ne gândim că ideea este ceva individual. Nu se vorbește despre o livadă de smochini, despre ceva multiplu, ci despre ceva unic, un smochin.
Comentatorii biblici au spus, pe de o parte, și sunt de acord, că această pildă se îndreaptă spre ceva individual. Iar mulți s-au gândit că Domnul Isus în contextul de atunci, vorbea poporului Israel. Israel este smochinul de la care Domnul Isus a așteptat rod și Dumnezeu în marea Lui bunătate, milă, îndurare a așteptat 3 ani, însemnând un timp pe care l-a dat națiunii. A venit să vadă dacă este rod, posibil că lucrul poate fi asociat și cu faptul că timp de 3 ani Domnul Isus a făcut o lucrare între oile pierdute ale lui Israel și în 3 ani stăpânul a venit să vadă dacă este rod după predicarea Împărăției Cerurilor și a pocăinței. Mesajul Domnului pentru națiunea Israel era: ,,pocăiți-vă căci Împărăția Cerurilor este aproape.’’ Este rod? 3 ani nu a găsit rod.
Apoi a spus:,, nu este rod, tăia-l’’. Dar îi se mai dă o șansă și comentatorii spun dacă poate ar fi fost atunci timpul unei judecăți. Domnul Isus nu procedează la judecată, Domnul Isus procedează la dăruirea vieții Sale pe crucea Golgotei, la moartea Lui pentru răscumpărarea poporului Său. Și mai dă un răgaz acestei națiuni. Dar acest răgaz, s-a sfârșit în anul 70 când a venit potopul peste națiune, legiunile romane au venit, au înconjurat Ierusalimul și l-au zdrobit. S-a întâmplat exact ca în imaginile de înainte. Mulți care erau în templu să aducă jertfe au fost omorâți acolo. Alții care erau pe ulițe au fost zdrobiți de zidurile turnurilor și omorâți.
Dar acum pentru că pilda vorbește despre ceva individual, un smochin, aceasta are și aplicabilitate personală, individuală. Îmi vorbește și mie, îți vorbește și ție. Sub forma unei verificări serioase, a unui examen serios al vieții mele. Dar cea mai mare înșelăciune este să cred că sunt smochin, să am convingerea că sunt smochin, să am semne fiind probabil în perimetrul poporului lui Dumnezeu, venind la Biserică, făcând anumite lucruri, să am frunze. Dar ce tragedie este să ai frunze și să nu ai rod!
Aici lucrurile devin extrem de serioase. Oh, s-a dat un privilegiu nemaipomenit ca un smochin să fie plantat în vie! Ce înseamnă aceasta? Via este un simbol al poporului lui Dumnezeu. În Isaia 5, Dumnezeu vorbește despre poporul Său ca fiind via Lui. Iar acolo din nou apare această trudă. Dumnezeu zice uitându-se la Israel: ,, Ce aș mai fi putut face viei Mele și nu i-am făcut? . Am sădit-o, am îngrijit-o, am împrejmuit-o, am sădit un turn în ea. Ce aș mai fi putut face viei Mele și nu i-am făcut?’’.
Acum ne spune Cuvântul că în cadrul viei este pus un smochin, îi se dă un har, acela de a fi în cadrul poporului lui Dumnezeu. Apoi este o grijă, cineva îl îngrijește. Iar acestea sunt acțiunile harului, există cineva care îl cultivă și este o investiție dar apoi este și o așteptare. Sunt mulți care cred un principiu bun că mântuirea este o lucrare a lui Dumnezeu care începe cu nașterea din nou care este ireversibilă. Dar ei au zis astfel, cum au crezut unii și i-au zis lui Pavel ,,Este har ? Atunci să păcătuim că se înmulțește harul.’’. Că așa a zis Pavel că acolo unde este păcătul mai mare harul este mai mare. ,,Dacă e așa să păcătuim că e libertate.’’.
Foarte mulți au această înțelegere, trist fapt că și din poporul lui Dumnezeu, că pe cei din lume îi înțeleg. Zic că:,, Lasă că va avea și de mine Dumnezeu milă.’’. Dacă îi întrebi de judecată îți răspund: ,,Sunt un om bun, am făcute lucruri bune, unde vor merge toți mă voi duce și eu. ’’.
Dumnezeu nu se joacă, harul, bunătatea, răbdarea își are limite, asta ne spune Romani 1, Dumnezeu S-a descoperit pe Sine, Și-a descoperit voia. Cuvântul lui Dumnezeu spune că unii nu au primit această voie a lui Dumnezeu și au început să meargă în voia gândurilor blestemate. Astfel au ajuns plini de orice pizmă, ucidere, etc. Apoi, spune la un moment dat, fiindcă nu L-au onorat pe Dumnezeu și descoperirea Lui așa cum Dumnezeu a dat-o . De trei ori spune în Romani 1 de la 18 la 32, de 3 ori spune Cuvântul: ,,Dumnezeu i-a lăsăt în voia minții lor blestemate.’’.
Cu alte cuvinte, este un timp în care harul este abundent, pământul este udat, omul gustă, are experiența veacului viitor. Este un timp, dar acest timp își are limite. Apoi vine timpul verificării, și acolo se constată că nu este rod, acest lucru produce mâhnire și dezămăgire.
În textul nostru modul în care stăpânul viei i-a spus administratorului ce să facă, arată iritabilitate, faptul că aștepta ceva și nu este. Apoi vine verdictul final. Dar cineva observa un lucru foarte bun și sunt de acord cu aceasta. Ce face Dumnezeu? Înainte ca Dumnezeu să aplice judecata, Dumnezeu dă întotdeauna un timp de har, de pocăință, de răgăz, o șansă, două, trei. Apoi avem un mijlocitor care stă și zice:,,Doamne, mai dă-i o șansă, încă o șansă’’. Și vine a 4 șansă.
Așa se uita odinioară Dumnezeu spre națiuni, spre Israel, spre Edom, spre Siria, spre toate națiunile. Prin profetul Amos, dacă citiți cartea Amos, Dumnezeu zice acolo: ,,Pentru 3 nelegiuiri ale Israelului, ba chiar pentru 4, n-o să mai las această națiune în picioare. Pentru 3 nelegiuiri ale Edomului, ba pentru 4 am să pedepsesc această țară și nisipul se va alege de aceasta.’’. Apoi continuă, Dumnezeu a văzut că mărturia pe care El a dat-o nu a fost onorată printr-o pocăință, printr-o întoarcere și a venit nelegiuire după nelegiuire și când au fost 3-4 nelegiuiri mari pe care le puteai imputa poporului Dumnezeu a zis :,,Ajunge.’’.Așadar este acest principiu că înainte de judecată este dragoste, este milă, îndurare și apoi vine momentul verificării și al judecății.
Aș vrea să închei spunându-vă că au fost momente în viața mea când Duhul Domnului mă oprea și începea să îmi arate anumite lucruri pe care eu le știam undeva în sufletul meu, dar treceam. Mă uitam mai degrabă la realizări, performanțe, ce făceam eu în slujirea mea. Dar apoi Duhul Domnului îmi zicea să mă uit atent în Galateni 5, deschideam acolo la versetul 22 și citeam: ,, Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea poftelor.’’.
Era șocant pentru mine, pentru că eu făceam inventarul roadelor mele, mă înspăimântam să văd că mai degrabă vedeam roade precum mânia, frustrarea, invidia, judecata, răzbunarea, și era ca și cum Duhul mă lua și mă scutura bine de tot. Cade vreo smochină din aceast copac? Era ca și cum Domnul venea și Își băga mâinile în frunzele vieții mele și căuta ceva să găsească.
Am călătorit mult până să începem această lucrare în Brașov, am fost prin zeci, sute de biserici în România, în Republica Moldova, Ucraina, zona Cernăuțiului, Serbia, printre românii care sunt în zona Banatului sârbesc. Am ajuns în adunări, în care mă uitam și vedeam niște oameni nefericiți, posaci, parcă fiecare slujbă era o slujbă de înmormântare. Spurgeon vorbește despre 2 copii care au urzit la un moment dat trecând pe lângă un zid că se auzeau ceva cântări, vorbea cineva. S-au întrebat ce-ar fi acolo. Unul dintre ei l-a ajutat pe celalalt să urce, s-a urcat, s-a uitat peste zid vreme de câteva minute și apoi s-a întors. Celalălalt l-a întrebat ce e, și el a răspuns: ,,Nu știu ce e, dar acei oameni nu sunt prea bucuroși, sunt tare triști acolo’’. Era o Biserică.
Acum înțeleg că pot să fie perioade în viața noastră de încercări, frământări, pot să fie perioade mai lungi. Aici în această clădire am trudit vreo 4-5 ani de zile. Felul în care oamenii din lume lucrează, trișându-te, mințindu-te, au produs multe dezamăgiri în viața noastră și multe frustrări. Dar îmi dau seama că în ciuda tuturor acestor lucruri, nu spune Scriptura că: ,,Cel ce este în noi este mai mare decât cel care este în lume.’’. Duhul lui Dumnezeu nu este în noi ? Nu ar trebui să producă aceste roade: bucurie, pace, îndelunga răbdare, credincioșie?
Iar aici este avertismentul, toată cartea Evrei vine cu această imagine spunându-ne: ,, într-adevăr în Hristos suntem o făptură nouă’’, dar trebuie să ne verificăm dacă suntem cu adevărat în Hristos, dacă suntem cu adevărat un smochin, să nu fim doar o aparență, dacă suntem cu adevărat pocăiți, să nu fim doar cu numele pocăiți.
Atâtea dezamăgiri am avut crescând într-o adunare mică la țară, acolo unde erau viile. Aproape fiecare pocăit de la noi din sat avea o vie, și eram înspăimântat când îi vedeam beți pe stradă ca toți ortelecanii care erau acolo. Îmi puneam întrebarea: Care e diferența? Când mergeam să le spun despre Domnul Isus oamenii ziceau: ,,Lasă că vă știu eu pe voi pocăiții că sunteți la fel ca noi. Că toți faceți vin și palincă de Zălau, dublu distilată, de 60-70 grade.’’. Era adevărat. Pentru că adesea lucram cu ei și îi vedeam ,,cum trăgeau câte un deț’’. Dar problema era că nu se opreau la acel deț, echivalentul unui pahar mic. Mergeau mai departe.
Este cu adevărat o problemă serioasă. Este necesar să ne examinăm, să ne aducem aminte de 2 Corinteni 13:5 ,,Pe voi înșivă încercați-vă dacă sunteți în credință’’. Testați-vă dacă sunteți în credință. Să nu vă înșelați degeabă. Iacov vine și spune în capitolul 1: ,,Frații mei, nu vă înșelați singuri’’. Există pericolul să ne înșelăm. Acesta este cel mai mare pericol, pericolul autoînșelării.
De aceea, Dumnezeu ne invită la un examen cât se poate de serios, acela de a ne opri și a ne uita câtă roadă avem sau dacă avem roadă. Este o cântare de Nicolae Moldoveanu:,, Cât e de puțină roada. Numai harul. Numai harul.’’
Mă rog ca Domnul să ne cerceteze inimile. Iar în lumina Cuvântului care astăzi ne-a fost descoperit să nu rămânem în indiferența smochinului care are multe frunze verzi, bogate, mari, dar fără rod, ci să începem o reformă a vieții noastre în care într-adevăr, în viața familiei mele, în interacțiunea cu copiii mei, cu soția mea să se vadă rod. Iar dacă copilul meu este întrebat: ,,Cum e tata?’’ să zică: ,, Atâta rădbdare are cu mine, așa de bun e, e bucuros.’’. Să nu zică:,, tata e rău, mă bate, nu îmi place când vine acasă, țipă.’’. În camera de cămin, dragi studenți, colegii voștri să vadă din start și să spună după 5 minute, ceva e deosebit cu acest om, cu colega mea, ea este total diferită.
La fel cum te duci la ceva și are un rod bine expus și îl vezi imediat, te duci la un cireș și vezi cireșele acolo doldora, la fel să se poată vedea rodul în viața noastră ca atunci când vom fi în prezența Stăpânului nostru, El să poată spună:,, Bine, rob bun și credincios, vino și intră în bucuria Stăpânului tău’’. Amin.