Evanghelia după Luca 14:1-14 – Sorin Prodan – Biserica Baptistă Providența Brașov
1Într-o zi de Sabat, Isus a intrat în casa unuia din fruntașii fariseilor ca să prânzească. Fariseii Îl pândeau de aproape. 2Și înaintea Lui era un om bolnav de dropică. 3Isus a luat cuvântul și a zis învățătorilor Legii și fariseilor: „Oare este îngăduit a vindeca în ziua Sabatului sau nu?” 4Ei tăceau. Atunci, Isus a luat de mână pe omul acela, l-a vindecat și i-a dat drumul. 5Pe urmă, le-a zis: „Cine dintre voi, dacă-i cade copilul sau boul în fântână, nu-l va scoate îndată afară, în ziua Sabatului?” 6Și n-au putut să-I răspundă nimic la aceste vorbe. 7Apoi, când a văzut că cei poftiți la masă alegeau locurile dintâi, le-a spus o pildă. Și le-a zis: 8„Când ești poftit de cineva la nuntă, să nu te așezi la masă în locul dintâi, ca nu cumva, printre cei poftiți de el, să fie altul mai cu vază decât tine, 9și cel ce te-a poftit și pe tine, și pe el să vină să-ți zică: ‘Dă locul tău omului acestuia.’ Atunci, cu rușine, va trebui să iei locul de pe urmă. 10Ci, când ești poftit, du-te și așază-te în locul cel mai de pe urmă, pentru ca, atunci când va veni cel ce te-a poftit, să-ți zică: ‘Prietene, mută-te mai sus.’ Lucrul acesta îți va face cinste înaintea tuturor celor ce vor fi la masă împreună cu tine. 11Căci oricine se înalță va fi smerit și cine se smerește va fi înălțat.” 12A zis și celui ce-L poftise: „Când dai un prânz sau o cină, să nu chemi pe prietenii tăi, nici pe frații tăi, nici pe neamurile tale, nici pe vecinii bogați, ca nu cumva să te cheme și ei la rândul lor pe tine și să iei astfel o răsplată pentru ce ai făcut. 13Ci, când dai o masă, cheamă pe săraci, pe schilozi, pe șchiopi, pe orbi. 14Și va fi ferice de tine, pentru că ei n-au cu ce să-ți răsplătească, dar ți se va răsplăti la învierea celor neprihăniți.”
Atunci când ne uităm la Evanghelia după Luca trebuie să ne aducem aminte că evanghelistul Luca a scris-o cu scopul de a demonstra că Isus din Nazaret nu este altcineva decât Mesia, Unsul, sau în greacă Cristosul. Cea mai mare parte a Evangheliei după Luca este alocată unei călătorii care începe în capitolul 9 versetul 51, când Scriptura ne spune că din acel moment, Isus Și-a îndreptat fața hotărât să meargă spre Ierusalim. Se apropia Praznicul Paștelor. Evreii care erau împrăștiați prin Iudeea, Galileea și prin alte părți din acea zonă aveau obiceiul, ca cel puțin, o dată pe an să se ducă la Ierusalim, și mai cu seamă, la Sărbătoarea Paștelor. Aceasta era cea mai importantă sărbătoare în cultura religioasă a evreilor. Aceasta marca evenimentul istoric de mare însemnătate din viața lor, acela al ieșirii lor din Egipt, când Dumnezeu cu mână tare și braț întins i-a scos de sub acea robie grea a Faraonului. Erau evrei care mergeau o dată pe an, dar erau și evrei care nu se puteau duce și atunci Mișna, o carte de învățătură a evreilor i-a învățat ca măcar o dată în viață să se ducă la Ierusalim. Astfel, pentru că se apropia acest praznic al Paștelor, o mulțime mare de evrei se îndrepta spre Ierusalim.
Printre ei era și Domnul Isus. Dar acum știm că acest drum avea o altă greutate pentru Domnul Isus. Cu toate că mulți ar zice că și El se ducea la Praznicul Paștelor, acest drum era pentru Domnul Isus „via dolorosa” – drumul suferinței. Știa că se duce pe acest drum, că va ajunge la Ierusalim, că Îl vor judeca, că Îl vor batjocori și că, în final, Îl vor omorî, Îl vor pune pe o cruce și astfel El avea să împlinească scopul pentru care El venise să Se întrupeze pe pământ.
Așadar, Domnul Isus se îndrepta cu această mulțime care se aduna din sate, orașe și mergea spre Ierusalim. Pe acest drum, mulți dintre ei poposeau peste noapte în diverse locuri, alții erau invitați la masă. În această cultură a Orientului Mijlociu este obiceiul ca să te invite la masă. Mi s-a întâmplat și mie când am călătorit în acea zonă, eram în Iordania, printre arabi, care erau musulmani, dar chiar și în această cultura era această ospitalitate deosebită. Eram uimit când eram acolo prin sate și mă invitau la ei acasă la masă, la ceai, la o vorbă. Eram realmente impresionat.
Uneori, evreii invitau pe cei care călătoreau spre Ierusalim la ei la masă și Domnul Isus a fost invitat de un fruntaș al fariseilor să prânzească la el la masă. Scriptura ne spune că era ziua de Sabat și călătoria trebuia să se întrerupă și e prilejul de o zi de discuții. Firește că Luca nu a surprins decât niște secvențe din toată discuția care a avut loc la masa acelui fariseu, iar această discuție este relatată pe parcursul capitolului 14.
Invitația acestui fariseu lansată către Domnul Isus la masă a fost pusă sub semnul întrebării. Cum privim acest gest? E un gest de ospitalitate? Sau era ceva acolo în spate? Căci Scriptura ne spune în versetul 1 că „fariseii Îl pândeau de aproape”. Erau și alți farisei prezenți la masă, la fel și cărturari care erau foarte atenți și-L pândeau, și după cum spune Scriptura, încercau să-L ispitească. Pare că acest gest care, în aparență, este un gest de bunătate și ospitalitate, e viciat de niște intenții ascunse. Cert e că Domnul Isus Se ducea să mănânce la masă. Era invitat de farisei și Se ducea să mănânce cu ei. Dar era invitat la masă și de vameși și păcătoși și Se ducea să mănânce și cu ei. Acest lucru îi încurca foarte tare, mai ales pe cei care erau foarte atenți cu Legea și care nu ar fi călcat nicioadată în viață în casa unui vameș sau a unui păcătos. Dar Domnul Isus Se ducea să mănânce nu doar cu fariseii, ci și cu vameșii și păcătoșii. Această libertate a Domnului Isus de a fi cu toți i-a determinat pe unii interpreți ai Scripturii să-L califice pe Domnul Isus ca un nonconformist. Adică El nu Se alinia regulilor pe care le avea o grupare sau alta și spărgea tiparele. Dacă judecăm după ce însemna religiunea iudaică la acea oră, putem spune că Domnul Isus a fost nonconformist, dar să nu uităm că El niciodată, în libertatea pe care a îmbrățișat-o, nu a intrat în contradicție cu rigorile Legii. Domnul Isus a spus că „Eu am venit să împlinesc Legea, nu să stric Legea”. Iar prin ce Domnul Isus făcea, El nu strica Legea. Nimeni nu a reușit să dovedească că El ar fi călcat Legea atunci când Se ducea să mănânce cu fariseii sau cu vameșii și cu păcătoșii. Cu toate acestea, portretul Domnului Isus Cristos în cercurile fariseilor și cărturarilor a fost al unui rebel care calcă Sabatul și mănâncă și bea cu vameșii și curvele. Aceasta era calificarea pe care ei o făceau și o răspândeau peste tot.
Acum, la fel ca și atunci, acțiunile Domnului Isus sunt revendicate și de conformiști și de nonconformiști. Fiecare Îl ia pe Domnul Isus ca model. Conformiștii citesc acele texte în care Domnul Isus se alinia la Lege. Nonconformiștii arată exemple în care Domnul Isus a spart tiparele. Conformiștii ar veni cu argumente de genul: „Domnul Isus nu a râs niciodată… De ce tu râzi în adunare? Să fim serioși ca Domnul Isus”. Isus S-a dus la sinagogă în ziua de Sabat. Adventiștii spun „țineți Sabatul!”. Sabatarienii de duminică zic: „Duminică este ziua Domnului! Domnul Isus S-a dus la adunare, lasă tot și vino la adunare. Domnul Isus nu S-a îmbrăcat niciodată cu cravată. De ce tu vii aici cu cravată?” Așa mi-a zis cineva – să dau jos cravata că Domnul Isus nu a purtat. Isus nu a avut niciodată casă. „De ce îți faci case? Dacă ești slujitor, fii ca Domnul Isus și nu-ți face casă.” Unii sunt mai șmecheri și zic: „Domnul Isus nu a avut Facebook, Twitter etc. ”. Așadar, ce sunt toate acestea? Legalism, conformism.
Dar pe de altă parte, nonconformiștii pe considerentul libertății Domnului Isus vor mereu să spargă tiparele. „Isus a mers la nunta din Cana și a băut vin, hai să bem și noi”. Mi-a zis cineva că la o agapă la adunare s-a scos berea de Ciucaș. A rămas șocat fratele păstor și i-a întrebat ce fac – „Și Domnul Isus a băut la nunta din Cana” au răspuns ei. Nonconformismul. „Isus a muncit în ziua de Sabat, a vindecat, a mâncat spice de grâu, deci să muncim și noi!” Mi s-a părut ciudat când am fost odată la o adunare și predicatorul venise într-un tricou cu mânecă scurtă, cu un mesaj rebel pe tricou și cu tatuaje din vârful degetelor până în creștetul capului. Dacă aș fi îndrăznit să-l întreb ce înseamnă toate acestea mi-ar fi zis: „Ești un conformist! Ești legalist! Eu am libertate ca Domnul Isus”. Unii, pe Facebook, postează că s-au vaccinat, predică de la amvon îmbrăcați cu un tricou pe care scrie că s-au vaccinat. Eu nu zic că trebuie să fii la cravată și la costum. Poți veni și în cămașă și în pantaloni de blugi, nu cred că creează o problemă, mai ales, sper, la noi în adunare, dar nici ca alții, în pantaloni scurți. Până unde merge nonconformismul? Nu orice tip de nonconformism poate fi justificabil pe temeiul libertății pe care o avea Domnul Isus. Să fim cu băgare de seamă că unii chiar exagerează spunând că : „Domnul Isus a fost liber, nu a fost legalist și acum noi putem face orice și putem sparge orice tipar”. Nu orice tip de nonconformism poate fi justificabil pe temeiul libertății, dar, deși un anumit grad de conformism este în mod clar legalism, la fel și un anumit grad de nonconformism devine libertinism. Iar Domnul Isus, chiar dacă a manifestat o libertate sau chiar dacă a ținut Legea cu rigurozitate, El nu a ajuns nici în legalism și nici în libertinism. De aceea, eu cred că este un echilibru al bunului simț pe care noi îl învățăm din Scripturi și Duhul lui Dumnezeu este cel care ne călăuzește în toate lucrurile, după cum spune Scriptura. Consider acest lucru important pentru că în adunare ne întâlnim cu unii care sunt mai conformiști și cu alții care sunt mai nonconformiști. Mai rău e când se întâlnesc extremele.
Domnul Isus prânzește, Se duce la farisei și Își exercită această libertate de a fi printre oameni și de a-i sluji cu Evanghelia. În casa fariseului, El provoacă pe acesta și pe cei care erau prezenți întrebându-i dacă este oare îngăduit a vindeca în ziua Sabatului. Ei știau că răspunsul e afirmativ pentru că era un act de caritate, iar actele de milă erau acceptate de ei chiar și în scrierile și tradiția lor. Dar nu au zis nimic. Iar Domnul Isus ca reacție la această tăcere fariseică, îl cheamă pe bolnavul de dropică, l-a luat de mână, l-a vindecat și i-a dat drumul. Dacă Domnul Isus nu i-ar fi întrebat dacă este îngăduit sau nu, imediat s-ar fi scandalizat. Dar Domnul Isus știa cum să ia în control întreaga situație și apoi le dă și argumentul, citându-le din Vechiul Testament, din cartea Exod și Deuteronom – „dacă cuiva îi cade copilul sau boul în fântână să-l scoată chiar dacă este ziua de Sabat”. Astfel, ei nu au mai avut nici un argument, nu au avut nimic ce să zică.
Apoi, Domnul Isus atacă trei probleme prezente în obiceiul fariseilor. Prima problemă – căutarea locurilor dintâi la ospețe. Fariseii când erau invitați la un ospăț se grăbeau să intre primii ca să ocupe locurile de frunte. A doua problemă era discriminarea la aceste mese. Ei erau o elită, și intra doar acel grup restrâns, iar ceilalți erau dați afară. Iar a treia problemă era convingerea că ei, fariseii, cu siguranță sunt primii în Împărăția lui Dumnezeu. Pentru ei era garantat – ești fariseu, atunci automat ești în Împărăția cerurilor și ai acolo un loc de frunte. Aceste trei probleme le vom urmări în următoarele mesaje.
Prima problemă – căutarea locurilor de cinste la ospețe. Fariseii aveau acest obicei. Se spune că în acea vreme o masă avea o anumită organizare, mai ales masa de nuntă. La noi când se face nuntă, există o masă la care stă mirele și mireasa și, eventual, mai vin nașii în anumite tradiții, sau prietenii mai apropiați. Astfel, ei stau acolo în frunte. Apoi, alături sunt și celelalte mese. Iar atunci când cuplul își pregătește nunta, ei se gândesc unde să așeze pe fiecare oaspete, pe părinți, prieteni. Zona centrală e mereu gândită cui de oferit locul, cărui neam, căror prieteni. Astfel, e greu de rezolvat toată această „topografie” a nunții.
La evrei, sala de nuntă era organizată în formă de „U”, adică era un punct central, iar ceilalți mergeau în formă de „U”. Evident, cine dădea o masă de nuntă calcula foarte bine cine ar trebui să fie în capul unghiului – oaspetele de seamă… Problema era doar acest lucru, căci era și locul doi, și locul trei, și locul patru ș.a.m.d. Dacă cineva intra la nuntă și avea tupeul să se ducă direct să-și ia locul de frunte, risca foarte mult. Domnul Isus spune că este posibil, în cazul că te așezi acolo, să-ți fie spus într-un final că acela nu e locul tău. Omul acela ar începe să se simtă foarte rușinat și nu ar putea să meargă la următoarele locuri de lângă el, pentru că între timp s-au ocupat și astfel trebuie să se ducă să se așeze pe ultimul loc.
De aceea, Domnul Isus spune că dacă te duci la o nuntă să nu te așezi pe locurile dintâi, pentru a nu risca să fii plasat pe locurile din urmă. Însă, mai bine așază-te pe locurile de pe urmă și atunci să lași gazda să vină să-ți spună că nu acolo e locul tău, ci să vii în față. Astfel, capeți cinste și ai bucurie când ești condus în văzul tuturor și pus la un loc de cinste.
Întrebare: ce rol avea această pildă? Oare de ce Domnul Isus le spune acest lucru? Era oare un sfat cordial dat fariseilor? Era oare un pont pe care-l dădea Domnul Isus? Sau era o mustrare care viza niște obiceiuri nepotrivite ale fariseilor?
Atunci când un fariseu căuta locul dintâi la o nuntă, automat el făcea un proces de autoevaluare. Astfel, gândindu-se la sine zicea: „Eu sunt cel mai deosebit aici! Eu trebuie să am locul de cinste la această nuntă și la această masă!”. Să ne aducem aminte de un lucru – Domnul Isus vorbește aici despre o nuntă și de un ospăț. Iar atunci când vorbea despre aceste lucruri, El mereu se referea la ospățul Împărăției, la nunta Mielului care va fi în Împărăția lui Dumnezeu. Așadar, acestea sunt doar niște analogii pentru a vorbi despre Împărăția lui Dumnezeu. Problema era că fariseii presupuneau faptul că ei vor fi în Împărăție, iar în ierarhia Împărăției ei vor fi pe locurile de cinste. Aceasta era presupunerea lor.
Însă Domnul Isus vorbindu-le despre aceste lucruri pământești, le sugera faptul că lucrurile nu stau la fel și în Împărăția Cerurilor. Fariseii se înălțau mult peste norod. Ei considerau că merită locurile dintâi ale Împărăției, în timp ce plebea e periferică. Restul poporului e la margine. Ei aveau întotdeauna această mentalitate a „centrului” – care era ocupat de ei – și „periferia” – care era ocupată de ceilalți.
Odată, când am fost în misiune în Ucraina, a fost interesant să constat când mi-au spus prietenii români din Cernăuți, că Ucraina, această țară, a fost formată într-un anumit fel prin împingerea unei populații nedorite din Imperiul țarist la marginea Imperiului. Iar ei au numit această margine a Imperiului „ucraină”, ceea ce în traducere înseamnă „margine”. Ucrainenii sunt mărginașii. Nu e de mirare de ce e acest conflict între Ucraina și Rusia, pentru că, într-adevăr, rușii get-beget îi privesc pe ucraineni ca oameni de periferie, „mărginași”.
Așa făceau și fariseii. În așa fel fariseii tratau pe evreii de rând, socotind că ei sunt „elita” Împărăției, iar ceilalți erau „marginea”. Aveau ei dreptate? Nu, ci se înșelau amarnic, căci locurile dintâi de la mesele lor nu aveau corespondent cu locurile dintâi în Împărăția lui Dumnezeu.
Să nu credem că și în adunarea Domnului locurile mai din față își vor găsi corespondent în Împărăția lui Dumnezeu. Dimpotrivă, Domnul Isus spune că „cel din urmă va fi cel dintâi, și cel dintâi va fi cel de pe urmă”. Acesta era adevărul pe care Domnul Isus dorea să-l sugereze fariseilor, că este o problemă mare în felul în care ei se evaluau pe ei înșiși și tratau pe ceilalți când era vorba de prezența la ospețe.
Mai era un alt obicei al fariseilor care merita taxat. Socotindu-se o clasă de elită, se mențineau în acest cerc restrâns al „cremei religioase”. „Numai noi. Grupul nostru”. În acest cerc, după cum spune Domnul Isus, intrau prietenii, frații, neamurile și vecinii bogați. Acesta era cercul strâmt al fariseilor. Mai mult, invitația acestora la masă îi și îndatora pe aceștia. Dacă era invitat un vecin, automat vecinul era îndatorat ca să-l invite pe fariseu la masă. Prin urmare, sacrificiul făcut în ultima instanță nu era decât un efort care în curând se va întoarce înspre el și va fi răsplătit. Era un fel de economie profitabilă. Nu același lucru s-ar fi întâmplat dacă în exercițiul ospitalității, fariseii ar fi tratat cu altruism pe toți și ar fi invitat nu doar pe cei din cercul lor strâmt, ci ar fi invitat pe săraci, pe schilozi, pe șchiopi și pe orbi. Dacă ar fi făcut acest lucru, câștigul lor ar fi fost mult mai mare, pentru că răsplătirea nu vine aici pe pământ, ci va fi dată în cer. Așa spune Domnul Isus: „va fi ferice de tine, pentru că ei n-au cu ce să-ți răsplătească, dar ți se va răsplăti la învierea celor neprihăniți.”. Fariseii credeau în înviere.Dacă răsplata pământească era una care corespundea sacrificiului făcut pentru prieteni, vecini bogați, frați din cercul restrâns, răsplata pentru cei care invită săraci, orfani, văduve și persoane cu dizabilități va fi una veșnică. Această răsplată se va da la învierea din morți și nu va fi corespondentul invitației, ci va fi una veșnică.
Din nou, de ce Domnul Isus le spune aceste lucruri? Așa cum am văzut în primul exemplu, Domnul Isus nu livra ponturi sau sfaturi cordiale. Nici în acest caz nu erau sfaturi care să țină de o rentabilitate și un management al investiției și al profitului. Dacă acesta ar fi fost scopul, Domnul Isus nu ar fi făcut din farisei decât din moderați cum erau, farisei și mai „de soi”. Le-ar fi dat sfaturi cum să fie și „mai farisei” în atitudinea lor față de ceilalți. Dar nu acesta era scopul intenției și cuvintelor Sale.
De această dată, Isus Se ducea la rădăcina unor probleme care erau prezente în inima fariseilor. Isus scotea în evidență o problemă a inimii. Era vădit faptul că inima fariseului era mândră, semeață, arogantă, selectivă și părtinitoare. În această condiție, niciunul dintre aceștia nu vor fi prezenți la banchetul Împărăției ca să intre și să vadă unde sunt locurile dintâi. Nici nu vor primi răsplata veșnică. Cine are o astfel de inimă, nu are la ce să se aștepte nici în termen de răsplată, nici în termen de cinste în Împărăția lui Dumnezeu.
În final, câteva aplicații. Din punct de vedere istoric, fariseii au dispărut puțin câte puțin de pe scena istoriei. După anul 70, când Ierusalimul a fost distrus, populația evreiască s-a împrăștiat peste tot în lume, prin urmare, și fariseii. Poate că au mai supraviețuit o vreme prin sinagogile pe care le-au format în diverse țări pe unde au fugit să-și scape viața. Mulți dintre ei au ajuns în zona Europei. Cei mai mulți dintre ei s-au așezat în zona Poloniei, iar de-a lungul vremurilor și-au întemeiat acolo școlile lor de învățătură rabinice, sinagogi. Poate că acești farisei au mai încercat să-și mențină ordinul fariseilor o vreme, dar în timp, culturul acestui ordin s-a pierdut, dar nu și spiritul. Spiritul fariseic a supraviețuit până în ziua de astăzi. Acest profil s-a tot perpetuat de-a lungul vremurilor. Dacă veți călători în Israel, în zona orașului vechi, există cartierul evreiesc. Iar când te duci acolo, poți vedea conformism angro. Evreii au aceste cușme mari, tunse frumos, unii au pălării înalte, au halate lungi cu filacterii. Femeile se îmbracă cât de urât posibil. Nu există nici o estetică în felul în care se îmbracă. Iar dacă te duci ca turist acolo în pantaloni scurți sau tricou, nu te mira dacă vei primi o piatră în cap. Realmente. Ei aruncă cu pietre după tine. Nu ai voie să desacralizezi acea zonă. Nu sunt farisei, dar spiritul lor s-a menținut și astăzi.
Cred că aplicațiile ar trebui să meargă nu spre a ne uita la duhul fariseic în cultura lor, ci să vedem cum se manifestă în zona noastră. Cred că în „ograda evanghelică” și noi putem vorbi despre o mândrie evanghelică, despre un elitism evanghelic și despre un utilitarism evanghelic. Să ne uităm pe scurt la fiecare.
Mândria evanghelică. Avem mândrie în cercurile noastre evanghelice? Avem, chiar dacă nu prea se vede pentru că e disimulată, îmbrăcată în smerenie câteodată. Există și concurs de îmbrăcat. Până și baticurile în anumite contexte sunt mai deosebite, iar în unele cazuri în anumite biserici mi se spunea de o anumită febrilitate care exista legat de îmbrăcăminte.
Când am fost plecat la studii în Statele Unite, ajungeam pe la unele biserici, iar frații îmi spuneau ce competiție era între românii care mergeau acolo. Fiecare căuta un serviciu cât mai bun, o mașină cât mai scumpă, o casă cât mai mare. Mergeam la câte o familie, unde era doar sora și fratele, dar casa le era ca un palat. Competiție la locurile dintâi. În anumite biserici era bătălie pe comitet, iar în adunarea generală se punea întrebarea cine intră și cine iese. Bătaie. Voturi. Acesta e duhul fariseilor care caută locurile dintâi, care vor să fie pe locurile dintâi. Odată am fost într-o adunare de afro-americani și am rămas uimit când ne-am dus la biserică și nu am văzut pe păstor. Acesta intra după jumătate de oră pe scenă după ce se începea închinare. Se organiza o ceremonie de intrare a păstorului cu „prima doamnă”. Aceștia intrau ca niște împărați, iar fiecare stătea solemn. Acei doi intrau și luau locurile din față. Pentru mine era amuzant, dar și deranjant într-un anumit fel, pentru că vedeam acest spirit fariseic cum penetrează. Domnul Isus ne-ar spune: „Oricine se înalță va fi smerit și oricine se smerește va fi înălțat”. Aceasta e lecția pentru oricine e vizitat de mândria evanghelică.
Elitismul evanghelic. Acesta poate veni sub forma unei slujbe bune pe care o ai și să te consideri mai special decât alții, pentru că e o slujbă onorabilă și bine plătită; printr-un titlu doctoral. Au fost păstori care și-au făcut doctoratul și imediat pe site trebuia de afișat că e „doctor X”. În unele biserici, mi s-a spus să nu mă adresez păstorului cu „frate”, ci „frate doctor păstor”. Elitismul care atât de ușor apare.
Am fost membru într-o biserică mare în București și nu după mult timp mi-am dat seama că erau grupuri și grupulețe în acea biserică. De exemplu, erau doctorii. Era un anumit număr de doctori în biserică și ei stăteau împreună, vorbeau împreună, aveau părtășie împreună, ieșeau în vacanță împreună, se duceau în excursie împreună… Era grupul doctorilor. Erau și alte grupuri: grupul șmecherilor. Îi știam, erau rebelii din biserică, dar ei erau doar cu ai lor, imediat se adunau împreună după ce se încheia adunarea, ca un magnet. Era și grupul sărmanilor, pe care nu-i băga nimeni în seamă, dar se găseau și ei încet-încet unii pe alții.
Biserica nu este un conglomerat de grupuri. Elitismul nu își are loc în biserică, fie și cel evanghelic. De fapt, acesta e mai periculos. Nu căutați doar pe cei de rang egal cu voi, sau cel puțin, de rang egal. Înțeleg că e fain să vorbești cu cei de o limbă cu tine și te simți bine să discuți chestiuni înalte și că e mai ușor să vorbești în engleză decât în română. Sunt de acord, dar nu este biblic, nu este cristic și frumos să mă izolez doar în acest grup strâmt în care sunt prietenii, frații, neamurile și vecinii bogați. Doar cu ei și doar în acest cerc.
Ultima aplicație vizează și acest utilitarism evanghelic. Aceasta vedem în faptul că fariseii invitau pe cei care ulterior îi vor invita și pe ei, astfel afacerea era rentabilă. Dar Domnul Isus le spune: „dacă faceți așa, nu e nici o problemă, dar vă luați răspalata aici pe pământ și nu veți primi nici o răsplată în cer”. Printre noi, la fel poate să apară acest duh al rentabilității și al utilitarismului. Poate nu ne limităm la mese selecte, dar nici nu prea se văd săraci la masa noastră. Rar se vede un orfan la masa noastră, o văduvă… Care e proporția între prieteni, gașcă și cei care nu ar putea să te invite la masă, că nu au nici măcar o casă sau o masă? Oare nu e o disproporție destul de mare? Poate nu se văd oamenii cu dizabilități la masa noastră.
Mulțumesc lui Dumnezeu că în ultimii ani, în mod providențial, m-a legat de lucrarea cu persoanele cu dizabilități. Mi se frânge inima ori de câte ori e această tabără în care ne ducem cu persoane cu dizabilități. Văd suferința, iar Domnul mă mustră și cu privire la elitism și utilitarism.
Acest spirit al rentabilității apare în multe forme. Unii ajută numai dacă cei ajutați, câteodată vin la biserică. E bine oare? Am fost cu fratele Bebe acum câteva săptămâni în zona de sud și am ajuns într-un sat numit Jegălia. Ni s-a spus cum unii au stricat lucrarea prin ceea că au zis sătenilor următoarele: „Vă dăm 500 de lei dacă vă botezați”. Oamenii de acolo erau foarte săraci și unii nu au văzut nici o problemă în a face parte dintr-o așa înțelegere. Au făcut scăldătoarea rapid și au rămas astfel cu banii. Aceștia au rămas supărați când au văzut că sătenii au rămas doar la partea cu bani, dar nu veneau la biserică, nu au respectat înțelegerea pe care au făcut-o. Ceea ce au făcut e o formă de târg. Suntem oare la târg? Oare Domnul Isus se târguia în așa fel cu oamenii? El niciodată nu a făcut acest lucru. I-a ajutat, i-a vindecat, le-a dat mâncare, știind că mulți dintre ei doar pentru aceasta se aflau acolo. Nu e bine nici dacă te afli aici pentru a primi niște avantaje, dar nici nu e bine să urmărim astfel de avantaje.
În final, să fim atenți la felul în care unii dezvoltă biserici. Există această disciplină de creștere a bisericii. „Cum să facem să crească biserica?”. Unii zic: „Să fie rentabilitate! Ne ducem și aflăm ce nevoie au oamenii. Facem o listă cu aceste lucruri, creăm un site și scriem – Biserica noastră răspunde nevoilor tale – Ce vor oamenii? Unii vor lumini colorate în față… Punem lumini colorate. Altora le place fumul… Adăugăm și niște fum și dăm atmosferă. Unii sunt sărmani și vor prieteni… Facem grupuri de prieteni. Alții vor psihologie… Avem și psihologi creștini…”
Astfel, totul devine rentabil, pentru a răspunde nevoilor oamenilor. Unii sunt foarte convinși de acest lucru. La unii merge aceasta. Se scriu cărți despre cum s-a ajuns la megabiserici, pornind de la ideea de a răspunde la nevoile oamenilor. E bine să răspundem nevoilor oamenilor, dar fără interese. Domnul Isus spune să nu știe stânga ta ce face dreapta. Trebuie să ajutăm în discreție, în taină, nu cu așteptări. Biserica nu trebuie să facă după cheremul oamenilor. Acest utilitarism evanghelic a ucis bisericile. A adunat „turme de capre” în Casa lui Dumnezeu și rar mai vezi câte o „oaie” pe acolo. Aceasta a infectat țări peste tot, pentru că unii vrând să aibă biserici mari au luat exemple de la astfel de biserici. Există biserici mari și le merge numele că trăiesc, dar acolo e moarte mare.
Atenție la mândria evanghelică, la elitismul evanghelic și la utilitarismul evanghelic. În acea vreme, Domnul Isus avea aceste lecții pentru farisei, dar le are în mod ferm și plin de dragoste și bunătate și pentru noi astăzi. Numele Lui binecuvântat care, ca un păstor are grijă de noi, ca biserică și individual de fiecare, să fie slăvit și onorat în vecii vecilor. Amin.