Evanghelia după Luca 17:1-10 – Sorin Prodan – Biserica Baptistă Providența Brașov
1Isus a zis ucenicilor Săi: „Este cu neputinţă să nu vină prilejuri de păcătuire, dar vai de acela prin care vin! 2Ar fi mai de folos pentru el să i se lege o piatră de moară de gât și să fie aruncat în mare, decât să facă pe unul din acești micuţi să păcătuiască. 3Luaţi seama la voi înșivă! Dacă fratele tău păcătuiește împotriva ta, mustră-l! Și dacă-i pare rău, iartă-l! 4Și chiar dacă păcătuiește împotriva ta de șapte ori pe zi și de șapte ori pe zi se întoarce la tine și zice: ‘Îmi pare rău!’ să-l ierţi.” 5Apostolii au zis Domnului: „Mărește-ne credinţa!” 6Și Domnul a zis: „Dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muștar, aţi zice dudului acestuia: ‘Dezrădăcinează-te și sădește-te în mare’, și v-ar asculta.7 Cine dintre voi, dacă are un rob care ară sau paște oile, îi va zice când vine de la câmp: ‘Vino îndată și șezi la masă’? 8Nu-i va zice mai degrabă: ‘Gătește-mi să mănânc, încinge-te și slujește-mi până voi mânca și voi bea eu; după aceea, vei mânca și vei bea și tu’? 9Va rămâne el îndatorat faţă de robul acela, pentru că robul a făcut ce-i fusese poruncit? Nu cred. 10Tot așa și voi, după ce veţi face tot ce vi s-a poruncit, să ziceţi: ‘Suntem niște robi netrebnici; am făcut ce eram datori să facem.’”
Ori de câte ori ajung să citesc în Scriptură anumite fragmente care îmi dau senzația că nu se leagă între ele îmi pun întrebarea: „De ce sunt acolo? Este vreo legătură între ele?”. Așa este și cu acest text pe care l-am citit astăzi. Pare să fie o lipsă de legătură între versetele pe care le-am citit. Domnul Isus vorbește despre prilejuri de păcătuire, apoi vorbește despre dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, apoi vorbește despre datoria unui rob. Îmi place să mă uit la Scriptură și să o înțeleg în întregul ei. Vreau să vă spun că am descoperit de-a lungul anilor, că există întotdeauna o legătură. Domnul Isus nu a procedat în acest fel: să vorbească despre fiul risipitor, despre ispravnicul necredincios, despre bogatul nemilostiv și, la un moment dat, să se oprească și să zică – „diverse”. Asta facem doar pe laptop-urile noastre, după ce le organizăm pe toate( familia, jobul etc.), mai facem acolo un folder numit – „diverse” și acolo aruncăm tot ceea ce nu știm unde să băgăm… Nu! Scriptura nu este așa! Și chiar pasajul de față nu este de acest fel.
Tema la care privim astăzi sau problema pe care Domnul Isus o aduce în fața ucenicilor și prin Duhul Sfânt în fața noastră astăzi este problema păcatului. Nu este foarte popular în ziua de azi să vorbim despre păcat. Astăzi suntem îndemnați, pe toate căile, să gândim pozitiv. Problema este că pentru a ajunge la „pozitiv” trebuie să ne amintim că din naștere, noi suntem pe „negativ” – În păcat ne-a zămislit mama noastră – așa ne spune Scriptura și de când copii sunt mici, în ei se vede sămânța păcatului. Părinții se tot trudesc să-i corecteze, dar în ei este o forță care este puterea păcatului. Iar ca să ajungi să gândești pozitiv și să trăiești pozitiv trebuie să aibă loc o transformare, pe care Scriptura o numește „naștere din nou”, o a doua naștere. Te-ai născut fizic în lumea această și prin nașterea fizică ai moștenit păcatul, păcatul adamic, iar în această condiție ești sub condamnare, sub robia păcatului și nu poți fi pe „pozitiv” și nu poți gândi pozitiv, oricât te-ai trudi și te-ar ajuta psihologia și dezvoltarea personală să faci acest lucru. Deoarece întocmirile gândurilor din inima omului sunt îndreptate în fiecare zi numai spre rău, dacă nu există această lucrare a Duhului de regenerare, de naștere din nou. Iar pentru ca această lucrare să fie posibilă a fost plătit un preț enorm pentru noi. Cristos a murit pe cruce pentru mine și pentru tine. De aceea această lucrare a Duhului Sfânt de înnoire a minții și a inimii tale este posibilă și ai nevoie de ea pentru a ajunge la „plus”. În rest, toată viața vei rămâne pe „minus” dacă nu strigi spre Domnul „Mântuiește-mă și pe mine”. Astăzi ai această ocazie să chemi Numele Domnului, iar Dumnezeu garantează că „oricine cheamă Numele Domnului va fi mântuit”.
Domnul Isus vorbește despre această problemă a păcatului și vrea să ne arate cât de prezent este păcatul, cât de invaziv este el, prezent peste tot, în societate, în instituții, în sistemele lumii, prezent în mine prin naștere – după cum au spus reformatorii „Eu sunt total depravat”. Aceasta înseamnă că gândirea, sentimentele, voința, toată personalitatea mea este atinsă de păcat. Ca și cum o picătură de otravă este pusă în apă și acea picătură de otravă invadează toți atomii care sunt acolo și infectează toată apa. Totul pornește în acest colaj de mici fragmente care sunt legate de această problemă a păcatului. Totul pornește de la afirmația Domnului Isus „Este cu neputință să nu vină prilejuri de păcătuire”. Remarcați acest lucru, că Domnul Isus spune acest lucru ucenicilor Săi. „Este cu neputință să nu vină prilejuri de păcătuire”. Ce afirmă Domnul Isus aici este că realitatea păcatului este atât de atotprezentă, invazivă încât este i m p o s i b i l să nu te izbești de ea. De când ne trezim suntem ispitiți în diverse moduri. Nu putem trăi în afara acestei realități invazive a păcatului.
Acum, vreau să înțelegem ceva: cunoașterea lui Cristos și mântuirea, nașterea din nou înseamnă o strămutare a omului care prin credință vine la Cristos, o strămutare din tărâmul în care păcatul are autoritate și putere în tărâmul în care Cristos are autoritate și putere. Dar acest lucru nu înseamnă că ești luat din sfera în care este prezent păcatul și ești pus acum într-un glob de cristal și ești acolo înăuntru unde este pace, bucurie, protecție, liniște… și tot ce este înafara globului de cristal este luptă, păcat, ispită șamd. Nu este așa. Cei care ați trăit realitatea nașterii din nou știți acest lucru. Dimpotrivă, lupta pare să fie mai intensă. Pare că înainte, când erai sub domnia păcatului, lucrurile păreau liniștite, mergeai cu valul, cu lumea, cu distracția, cu de toate… Iar acum, ai venit într-o nouă realitate, într-un nou tărâm unde lupta pare mai intensă. Venind în acest tărâm și acceptând autoritatea lui Cristos, declari un război diavolului. Iar atunci, spre tine vin tot felul de ispite. Ești ispitit de diavolul, de lume și de ceea ce Scriptura numește „poftele tale”, de pornirile carnale, de firea pământească, de această natură care încă nu a fost răscumpărată, acest trup care așteaptă și tânjește să fie răscumpărat. Sufletul nostru a fost răscumpărat, dar trupul – încă nu. De aceea lumea, diavolul și acest trup împreună cu poftele, firea vin pe toate direcțiile cu ispite înspre noi.
Într-o lume căzută, păcatul este cea mai intrunzivă pandemie. Unii cred că văzând această realitate a prezenței păcatului și intrând în carantină în izolare, scapă de pandemie și nu se mai atinge păcatul de ei. Așa au făcut călugării. Mișcarea monastică a presupus că dacă te retragi din societate, unde e prezent păcatul și nu te însori, nu te măriți și n-ai copii care îți fac capul „pătrat” și nu ai câine care îți fuge și duminică dimineața trebuie să îi faci gardul, că strigă vecinii, ci dacă te duci undeva în sihăstrie și stai acolo și te rogi – păcatul nu mai vine la tine. Dar cum se explică atunci toate aceste vești triste pe care le auzim despre păcatul pedofiliei între călugări? Nu s-a rezolvat problema. Carantina, izolarea nu este o soluție pentru rezolvarea păcatului. Dimpotrivă, ar putea să amplifice firea și dorințele trupului.
În concluzie, ceea ce Domnul Isus spune aici este foarte adevărat – este cu n e p u t i n ț ă ! Acum, vreau să reținem ceva: ispita și prilejul de păcătuire nu este păcat. Când lupți cu ispita, când te confrunți cu ea, nu păcătuiești. Este o luptă, o simți, vine la tine, pune presiune, dar nu ești culpabil, nu ești în situația de a păcătui. Observați că Domnul Isus Cristos nu plasează problema de partea celui care luptă cu ispita. El spune că problema este în partea celui care provoacă, instigă. Problema nu e în cel care este agresat, ci în instigatorul. „Este cu neputință să nu vină prilejuri de păcătuire, dar vai de acela prin CARE vin”. Aici, Domnul Isus rostește o judecată, o imprecație, o condamnare – „Vai! Vai, de acela prin care vin prilejurile de păcătuire.”
Instigatorul la păcătuire este într-o situare atât de periculoasă încât Domnul Isus spune că ar fi mai de folos pentru el să i se lege o piatră de moară de gât și să fie aruncat în mare, decât să facă pe unul din acești micuți să păcătuiască. Este interesantă această metaforă – noi suntem puțin familiarizați cu piatra de moară, dar în Antichitate și chiar în perioada Evului Mediu, pentru ca grâul sau alte cereale să se transforme în făină, trebuia măcinat, căci nu aveau tehnologia modernă de măcinare, și de aceea foloseau piatra de moară. Aceasta era o piatră rotundă, mare ca de dimensiunea unui om adult, poate de 2 metri, de o anumită grosime și avea o gaură la mijloc, un ax, prin care se băga un cilindru. O parte a cilindrului era legată de un alt ax central, iar această parte era folosită pentru împingerea pietrei de moară, care stătea pe o altă piatră, tot rotundă și acolo grâul era pus, iar piatra îl zdrobea. Aveai nevoie de forță ca să poți împinge această piatră și deseori erau folosiți robii pentru a împinge piatra sau era tracțiunea animală, boi sau cai, care trăgeau această piatră. Aceste pietre erau de la câteva sute de kg la câteva tone, câteva mii de kg, foarte grele. Și atunci, dacă ți se leagă o piatră de moară la gât fii sigur că te duci la fundul apei și rămâi acolo. Nici o șansă. Doar să fii legat bine de piatra de moară.
În istorie nu s-a auzit prea mult de execuții de acest gen, nu prea erau populare. Foloseau o metodologie mai simplă: o frânghie pentru spânzurare, o secure pentru decapitare, sabie șamd. Era greu să execuți pe cineva legând o piatră de moară. Cum cari această piatră mare? Dar foarte interesant e că în istorie cineva s-a inspirat din acest pasaj ca să ajungă la acest fel de execuții, chiar în timpul Reformei. Biblia a fost tradusă de Martin Luther în limba germană, a fost răspândită în Germania, dar și în Elveția, în cantoanele acestei țări. Acolo erau doi reformatori celebri: Calvin și Zwingli. Acesta din urmă era un reformator din Zurich, iar Calvin era la Geneva. Iar pentru că Biblia a ajuns la elvețieni, în limba germană, cel puțin vorbitorii de limbă germană (pentru că mai ei erau și vorbitori de limbă franceză) au citit Biblia și unii din ucenicii lui Zwingli, s-au dus la el și i-au spus „Frate Zwingli, e o problemă aici pe care o înțelegem din Biblie și anume faptul că botezul trebuie să fie făcut după credință – Cine va crede și se va boteza va fi mântuit – iar Domnul Isus și ucenicii Lui au botezat oameni care au crezut, Ioan a botezat oameni care au crezut, care s-au pocăit… șamd. Nu prea vedem în Scriptură botezul copiilor mici, iar noi vrem să ne aliniem Scripturii, că sola Scriptura. Acum lăsăm tradiția după cum tu ne-ai învățat și împlinim Scriptura.” Iar Zwingli a început să studieze și a fost cât pe ce să accepte această învățătură a Scripturii, după cum și Calvin a fost mai deschis decât Luther, însă ei s-au gândit : ce ar însemna să facă acest lucru? Ar fi o prea mare schimbare, iar prin argumentele lor legate de teologia legământului au zis că : „Nu, nu! Nu este biblic.”. Dar reacția lor față de cei care au zis: „Vrem să fim botezați” a fost foarte severă. Unul din ucenicii lui Zwingli, pe nume Felix Manz, care a insistat mai mult să împlinească Scriptura și să ducă reforma un pas înainte, a ajuns la conflict cu Zwingli, iar în 1526 Consiliul din Zurich care era format din prelați și din politicieni a dar un decret că oricine vrea să se boteze va suporta niște pedepse foarte severe. Iar Felix Manz a spus că el înțelege în acest fel Scriptura și conștiința lui vrea să fie legată de Scriptură. El s-a botezat și a botezat și alți oameni. Atunci, a fost prins, dus la judecată și condamnarea lui a fost pe acest tipar al unei greutăți legate de trup și aruncat în râul care străbătea orașul Zurich. I-au legat între picioare o bară, picioarele i le-au torsionat în spate, i-au legat o greutate și în timpul execuției, Zwingli și cu alți consilieri au venit la Felix și i-au zis: „Felix, am auzit că vrei să te botezi! Te botezăm noi.” Și l-au botezat în moarte.
Mă surprinde reacția unora care uneori se numesc „creștini” – cât de radicali pot ei adesea să fie! Doar nuanțe, doar mici diferențe și se poate ajunge astfel la un război nemaipomenit!
Legarea unei greutăți de condamnat însemna moarte sigură, iar Domnul Isus spune aici că pentru instigator la păcat, pentru cel care ispitește pe altcineva la păcat e mai de folos o execuție garantată. Soluție foarte drastică. De ce oare? Pentru că dacă instigatorul la păcat ar muri doar el și s-ar duce în Locuința Morților, precum bogatul din pilda anterioară, ar suporta doar el și ar fi condamnat doar el. Nu ar mai trage pe alții la păcătuire și la moarte veșnică.
Așadar problema nu este de partea celui ispitit, ci problema este plasată de Domnul Isus de partea instigatorului – „Vai de acela prin care vin prilejurile de păcătuire!” Dar cine este acela? Pe cine are Domnul Isus în minte când zice acest lucru? Firește, ne putem gândi că oricine instigă la păcătuire pe un alt om este foarte, foarte vinovat. Poate să fie un principiu general. Sau Domnul Isus ar fi putut avea în minte pe farisei, care se credeau cei mari în popor și trăiau o viață dedublată, iar „micuții” Domnului, săracii, șchiopii, ciungii, orbii, oamenii împinși la marginea societății care au început să îl urmeze pe Domnul Isus erau provocați și ispitiți de acești farisei, care se socoteau stăpânii Împărăției lui Dumnezeu. Dar ei trăiau în păcat: iubeau ospețele, banii; divorțau la greu șamd și puneau poveri pe poporul lui Dumnezeu, pe cei „micuți” și îi provocau pe aceștia la păcătuire. Și astăzi sunt atâția oameni care îmbracă haina preoțească și sunt niște instigatori la păcat. În popor s-a ajuns să se spună: „Să faci ce zice preotul, dar să nu faci ceea ce face preotul”.
Iar Domnul Isus spune să băgăm de seamă că este un pericol extrem pentru cei care provoacă pe cei micuți ai Săi să păcătuiască. Deci ne putem gândi la „acela”, la instigator ca la oricine provoacă, ne putem gândi la farisei, ne putem gândi la lume în general, iar lumea prin cei necredincioși vine spre copii lui Dumnezeu cu tot felul de ispite și de provocări. Astăzi, promotorii unei ideologii pe care oamenii de cultură o numesc „neomarxism” vin și forțează această nouă gândire, ideologie, cea a genului, anume că poți fi ce vrei. Dacă eu vreau să fiu femeie, devin femeie, dacă un băiat vrea să fie fată, devine fată. Nu mai voie să îl oprești, nici ca părinte. Această ideologie se forțează în școli, în diverse instituții, în biserici. Vom ajunge să fim obligați să căsătorim bărbat cu bărbat, femeie cu femeie și poate bărbat cu câine, o femeie cu un alt animal de companie… Așa merge societatea. Iar cei care sunt promotorii a acestor abominații pe care Dumnezeu le interzice în Sfintele Scripturi vor ajunge să dea socoteală. Mai bine ar fi ca aceștia să-și lege o piatră de moară la gât și să se arunce în mare. Este înspăimântător să aud ce spune președintele SUA despre avort –„Tupul e al tău! Poți să faci ce vrei! Poți să întrerupi sarcina și la 9 luni.” Iar acum vor să forțeze ca și după nașterea copilașului, acesta să fie lăsat să moară. Acest lucru se spune de la tribunele politicii, din cel mai puternic stat al lumii. „Astfel de oameni mai bine ar fi să fie înecați în ocean cu o piatră de moară, să le fie garantată moartea”, spune Domnul Isus.
Ne gândim cine ar putea fi ispititorul. Ne putem gândi și la satan. Și el ar putea fi instigatorul. Chiar cartea Apocalipsa vorbește despre el în termenii celui care ispitește, celui care înșeală pe oameni. Iar Cuvântul spune în capitolul 20 din Apocalipsa: „Apoi am văzut coborându-se din cer un înger care ținea în mână cheia adâncului și un lanț mare. El a pus mâna pe balaur, pe șarpele cel vechi care este diavolul și satana și l-a legat pentru 1000 de ani, l-a aruncat în adânc, l-a închis acolo și a pecetluit intrarea deasupra lui, ca să nu mai înșele neamurile, până se vor împlini cei 1000 de ani. Și diavolul care înșela, a fost aruncat în iazul de foc și de pucioasă, unde este fiara și prorocul minciunos. Acolo vor fi munciți zi și noapte în vecii vecilor.”
Deci, ne putem gândi la lume, ne putem gândi la farisei, ne putem gândi la satan însuși, dar știți că în timp ce ne gândim la toate acele posibilități referitor la „acela” prin care vine prilejul de păcătuire, putem scăpa din vedere faptul că noi înșine am putea fi „acela”. Eu însumi mă pot transforma într-un instigator la păcat. Iar acest lucru este dovedit de Domnul Isus imediat în fragmentul următor care spune că un frate poate păcătui împotriva unui alt frate. Eu pot păcătui față de unul dintre voi și voi puteți păcătui față de mine. Și iată, că dintr-odată suntem în această situație în care devenim din victimă un provocator la păcat. Ce dorește oare Domnul Isus să sublinieze aici?
În primul rând, Domnul Isus vrea să spună că păcatul este o problemă serioasă. Păcatul este o problemă serioasă, atotprezentă, invazivă. Trateaz-o cu severitate! Când avem de a face cu păcatul și cu problema acestuia putem să mergem în extreme. O extremă prin care vrei să rezolvi problema păcatului este indulgența –„O! Sunt slab. Domnul Isus a murit pentru toate păcatele mele. Eu m-am pocăit, m-am rugat și acum toate păcatele mele sunt iertate. Nu e nici o problemă dacă mai păcătuiesc…” Indulgență. Li se cere păstorilor din alte țări, din America să nu vorbească despre păcat, căci deranjează pe oameni, că nu mai vin oameni la biserică dacă ei continuă să vorbească despre păcat și dacă ei tot insistă pe problema păcatului. Sunt unii cărora li se cere de către comitetul bisericii să înceteze cu atâta insistență pe păcat, să fie mai indulgenți, să vorbească despre păcat în termenii victimizării ( precum că -„Nu este vina ta, ci din cauza părinților, bunicilor tăi care au făcut ceva, tu moștenești niște probleme din trecut, tu ai niște complexe, trebuie să te duci să le rezolvi pentru ca acum în prezent să nu mai fii bântuit de aceste himere ale păcatului…”). Vorbește Domnul Isus în acești termeni? Nu! Domnul Isus spune că „dacă nu vă veți pocăi, veți pieri!”. Domnul Isus este drastic.
Poate exista și o extremă în partea cealaltă a severității. Deși Domnul Isus vorbește și tratează cu severitate păcatul sunt unii care se duc mult prea departe. De pildă, sunt cei care din cauză că tot păcătuiesc, ei ajung să-și flageleze trupul. Iau un bici și se lovesc pe spate până când iese sânge. Alții s-au răstignit. Alții s-au mutilat pentru că erau ispitiți să se uite și să gândească și s-au emasculat. Și aceasta este o extremă. În orice caz, atunci când este vorba de păcat între indulgență și severitate, Domnul Isus recomandă severitatea. „Dacă mâna ta cea dreaptă te face să cazi în păcat, taie-o. Dacă ochiul tău cel drept te conduce în păcat, scoate-l.” Firește, Domnul Isus nu vorbește în termeni fizici – taie-ți mâna, scoate-ți ochiul – deși, pentru a nu ajunge în iad și asta o poți face pentru a-ți salva sufletul veșnic de la iad. Domnul Isus Cristos vrea să spună să curmi căile prin care te duci la păcat, fii sever, taie! Te uiți la ceva, închide computerul. Zi „Nu, nu, nu, nu, nu!”. Vine vreo imagine? „Nu mă interesează, nu mă interesează! ”. Căci dacă te interesează, există în cyberspace o „minte” care știe ce te interesează și îți livrează tot timpul pe ecran ce te interesează. Dacă accepți imagine după imagine, tot computerul tău îți va servi în fiecare zi din momentul în care deschizi acele imagini. Dacă zici„Nu, nu, nu, nu!” acea minte diabolică din spate care știe să facă algoritmi, zice „Pe acesta nu-l interesează aceste chestii” și nu mai vine la tine. „Împotriviți-vă tare diavolului și el va FUGI de la voi” (nu va pleca, ci va fugi). Tratează cu severitate păcatul și vei sta la distanță de el.
Domnul Isus vrea să sublinieze că păcatul este o problemă serioasă.
În al doilea rând, Domnul Isus vrea să spună „Atenție să nu fii în ipostază de instigator, să nu fii agresor la păcat , să nu fii ispititor.”
Dar în al treilea rând, Domnul Isus schimbă puțin situația și zice „Bun, nu ești acela prin care vin prilejurile de păcătuire, nu ești instigatorul, DAR ești victimă.” Ce faci ca victimă? Dacă fratele tău păcătuiește împotriva ta, te provoacă, ce faci atunci? Domnul Isus rostește aici al doilea avertisment: pe de o parte zice „Vai de acela…”, dar apoi zice „Luați seama la voi înșivă. Pentru că voi înșivă, micuții mei, ucenicii mei, care nu sunteți instigatori, dar sunteți victime, puteți fi și voi în pericol.” Când ești provocat, când păcătuiește fratele sau sora împotriva ta, ce faci? Domnul Isus nu recomandă ruperea relațiilor. Nu spune să te depărtezi, să te izolezi dacă au păcătuit, să scapi de ei și să pui o distanță cât mai mare între tine și ei. Dar așa facem noi. Iar problema noastră este că nu urmăm cuvintele simple ale Scripturii.
Domnul Isus spune „Dacă fratele tău păcătuiește împotriva ta, mustră-l și dacă îi pare rău, iartă-l.” Termenul „mustră-l” trebuie să îl interpretăm corect, căci dacă păcătuiește cineva împotriva mea nu mă duc la sora, la fratele și îi zic „Să îți fie rușine că mi-ai zis așa, că mi-ai făcut așa…!!” Și jumătate de ceas îl mustru… Nu! Ci acest termen de „mustrare” are mai mult conotația de confruntare, de discuție cu acea persoană, de a-i arăta că a păcătuit împotriva ta. Aici nu se referă la acest gen de mustrare în care îmi revărs nervii și supărarea pe el. Dar observați ce spune aici Domnul Isus: „Dacă fratele tău, păcătuiește împotriva ta, du-te la el, mustră-l.” Ce înseamnă acest lucru? „Unul la unul.”- într-un cadru privat, fără asistența terților, te duci să rezolvi problema cu fratele sau sora care a păcătuit împotriva ta. Dar noi ce facem? Ex: B păcătuiește împotriva lui A, A nu se duce la B să îl confrunte, A se duce la C, vorbește cu C, B vorbește cu D, C se întâlnește cu D, și se ajunge la X,Y,Z. Iar cei din capătul rândului vin la B și îi spun „Uite ce a spus A despre tine” O! Și până la capătul șirului ajung niște enormități… Iar conflictul se amplifică între A și B. Domnul Isus spune în mod simplu: „A du-te la B și discută, rezolvă această problemă în mod pașnic și dacă o faci așa există această șansă ca să îi pară rău și dacă îi pare rău, iartă-l.” Este greu să ierți când ești agresat. E greu să ierți când se păcătuiește împotriva ta. Reacția este să te distanțezi, să te izolezi, să vorbești cu alții, să rupi relația, să întorci spatele, să fii indiferent… Mărturisesc că aici am nevoie de rugăciunile voastre. Eu am crezut că pe măsură ce trec anii, voi ierta mai ușor, că îmi va veni mai ușor să iert, să fiu mai grabnic la iertare, dornic să discut, să reconciliez. Cu toate acestea, mă surprind adesea cât de greu îmi este! Văd toate argumentele de partea mea și îmi zic că eu sunt bine și pe baza a ceea ce mă justifică pe mine tind să intru în distanțare.
Domnul Isus vrea să ne învețe un lucru aici în orice caz – chiar dacă fratele păcătuiește împotriva ta de 7 ori pe zi și de 7 ori se întoarce la tine și îți zice „Îmi pare rău!”, să îl ierți. Okey, e ușor să ierți o dată, sau poate e greu, dar ierți o dată. Dar când din nou păcătuiește împotriva ta, poate la fel, și poate ai o astfel de inimă, ca „să mai mergi o milă”, și să-l ierți a doua oară, încă o dată. După Lege, evreul trebuia să ierte până la 7 ori, iar tendința evreilor era: „Noi împlinim Legea și iertăm de 7 ori, dar când am atins cifra 7”omul deja iritat de tot ce s-a întâmplat până acolo zice:„Ajunge! Gata! Am iertat 3 ori, 7 ori…Nu mai iert!”. Deaceea ucenicii au venit la Domnul Isus să-L întrebe : „De câte ori să iertăm pe fratele nostru? De 7 ori?” Au citat Legea. Dar Domnul Isus a spus „Nu vă zic de 7 ori, ci de 70 de ori câte 7” Adică, inima ta să fie întotdeauna pregătită, disponibilă să ierte. Firește, actul de iertare integral, complet presupune părerea de rău a agresorului, a ispititorului. Se presupune ca lui să-i pară rău, pentru că dacă nu vine cu părerea de rău ca tu să-l ierți, să dezlegi, rămâne o problemă acolo. Chiar dacă inima ta vrea să îl ierte și într-un fel nu ții pică pe el, chiar dacă este o inimă înclinată spre iertare, totuși nu îl poți ierta, nu poți face relația, dacă el nu vine să spună : „Am greșit față de tine” Mingea este în terenul lui. El trebuie să-și rezolve problema în primul rând, să înțeleagă, să vină să-și ceară iertare și apoi, tu să îl ierți și relația să fie refăcută. Dar Domnul Isus insistă pe poziția ta ca victimă. Fii totdeauna pregătit să ierți. Dacă vine și îți cere iertare de 7 ori, iartă-l. Să ai o astfel de inimă, o astfel de disponibilitate. Rețineți: iertarea nu este opțională, iertarea este obligatorie. Asta spune Domnul Isus. Iartă, iartă-l dacă îi pare rău, iartă-l…
Când au auzit ucenicii acest lucru, au fost șocați și, cum ar zice vorbitori de limbă maghiară „jaj!”, sau americanii „No way!”- „Nu se poate așa ceva…Peste putință! 70 de ori câte 7… Doamne, mărește-ne credința!” Ei au declarat falimentul, incapacitatea lor de a atinge acest standard. „Doamne, mărește-ne credința!” Domnul Isus le spune: „Dacă ați avea credință cât un grăunte de muștar, ați zice dudului acesta – Dezrădăcinează-te și sădește-te în mare – și vă va asculta” O, da? Așa mică credință trebuie să am eu ca să rezolv problema iertării? „Dar Doamne, cu credința asta mică putem să zicem copacilor să se dezrădăcineze și să migreze spre alt loc?” Dacă eu am credință să mă rog și să zic „Doamne,muntele acesta Tâmpa, această priveliște frumoasă din față, mută în Stupini, ca să am și la mine acasă ceva frumos, un deal, măcar „al melcilor” să fie lângă mine” Pot să fac eu oare acest lucru dacă am credință mică cât un grăunte de muștar? Nu, evident. Am trivializat ideea. Nu acest lucru a dorit să spună Domnul Isus. El vrea să spună că nu îți trebuie credință mare, problema nu este de cantitate a credinței pentru a-ți rezolva problemele de inimă față de ceilalți, ci de calitate a credinței. Dacă ai o credință de calitate, și chiar dacă e mică, te duce la rezolvarea problemei.
Mi-a plăcut ilustrația care spune: „Nu îți trebuie o credință maaaaare ca să fii mântuit. Dacă treci de un pod, iar podul este bun, e solid, dar tu ai o credință mică și pășești cu frică pe el, cu acea credință mică treci podul, căci acesta este bun, doar trebuie să crezi, de aceea vino la Domnul Isus cu acea mică credință pe care o ai, primește-L pe El – podul stabil care te duce la viață veșnică – și apoi, credința ta va crește.” Dar dacă ai credință cât un grăunte de muștar și este o credință bună, aceasta îți transformă inima, ca să devină o inimă iertătoare, disponibilă, grabnică la iertare. Doamne, mărește-ne credința!
Cred că aproape toți, gândindu-ne la avengura problemelor cu care ne confruntăm și la ispitele care vin în fiecare zi spre mine și spre tine și la felul în care frați și surori vin și ne provoacă și păcătuiesc împotriva noastră… E mai ușor să ierți pe unul din lume decât pe fratele tău de credință…„Cum e posibil să facă el acest lucru împotriva mea?” Pe unul din lume îl înțeleg, că n-are pe Hristos, dar fratele sau sora mea să mă trateze așa, să păcătuiască în acest fel împotriva mea? Fii totdeauna deschis, dornic, comunică… De cele mai multe ori, aceste probleme sunt legate de comunicare, se produce un blocaj, un îngheț de comunicare între cele două părți, se întoarce spatele, se produce o prăpastie și ani de zile nu poți să ierți. Iar dacă nu poți să ierți, bine ai venit în subteranele amărăciunii – adâncile subterane în care miroși acele gaze ale amărăciunii și rămâi închis acolo în întuneric. În fiecare zi tragi după tine această problemă și devine tot mai mare. Vorbești cu tine însuți și justifici și dai argumente și argumente… Trec anii și nu poți să ierți. Iar povara e mai mare pentru tine ca victimă! Nu pentru cel care a fost instigator – el a păcătuit și se duce în treaba lui, dar ca victimă poți să fii într-o situație atât de grea, că nu poți ierta! De aceea Domnul Isus spune: „Luați seama la voi înșivă!” Nu tratați problema instigatorilor, uitați-vă la voi că puteți fi într-o situție foarte, foarte gravă.
Să presupunem că ai o inimă iertătoare, ești grabnic să ierți, înveți bine lecția după această predică, și – gata! S-a rezolvat problema! Întotdeauna ești gata să ierți. La început e mai greu, dar după aceea ierți pe toți. Foarte simplu: ierți, ierți, ierți… Știți ce se poate întâmpla? Să ajungi să crezi „E ceva de capul meu! Wow!” Fii atent că începi să realizezi niște lucruri mari… „Merit și eu ceva!” Atunci, sunt unii care încep să zică: „Eu sunt în general disponibil la iertare” și fac în public afirmații – „Eu nu vreau să țin în mine, nu îmi place să țin în mine, eu vreau să discut, eu vreau să rezolv, eu vreau să IERT. Eu nu țin pică pe cineva , eu totdeauna caut reconcilierea…” Declarații publice. Merită apreciere. Ce e asta? LAUDĂ DE SINE. Isus a spus că ce ai făcut, ce ai realizat, ce performanțe ai făcut – Îmi pare rău, erai dator! ERAI DATOR. A ierta este o DATORIE. Pentru că eu ți-am iertat imensitatea păcatelor, fiecare păcat de greutate veșnică, în termenii condamnării. TU ești DATOR să IERȚI! Nuuuu! Nu este cazul să aștepți diplomă de iertator sau medalii. Erai dator.
Domnul Isus folosește această pildă a unui rob care toată ziua muncește, paște oile la câmp, e obosit, transpirat și după o zi întreagă de muncă și de stat în soare stăpânul îl cheamă și îi zice să-i facă de mâncare, să se spele, să fie curat, să se încingă și după ce stăpânul va mânca și va bea, va putea și robul să mănânce. Dar acesta din urmă e rupt de foame! Stăpânul a stat acasă, alți robi i-au făcut vânt ca să-i fie bine… Iar Domnul Isus le spune această situație care era foarte familiară în cultura evreiască și-i întreabă: „Va rămâne el îndatorat față de robul acela, pentru că robul făcuse ce-i fusese poruncit? Nu! Nu există nici o îndatorare a stăpânului față de rob. Tot așa și voi, după ce veți face tot ce vi s-a poruncit (Iartă, iartă, iartă!) să ziceți: suntem niște robi netrebnici (nu nemernici, ci fără merite), am făcut ce eram datori să facem.”
Așadar, nu trebuie nici noi să ne așteptăm la medalii, diplome, aplauze, aprecieri, ci să avem acea inimă disponibilă de a ierta și apoi, după ce am iertat să spunem în sinea noastră: „Am făcut ce eram datori să facem.” „Cui i se iartă mult, iubește mult” și iubește prin a ierta.
Grea temă. Tema păcatului și tema iertării este foarte grea. Deaceea, în rugăciunea domnească „Tatăl nostru”, Domnul Isus foarte interesant aduce aceste probleme: ale păcatului și ale ispitei și spune: „ Ci ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri.” Adică, prin această rugăciune Domnul Isus ne arată cât de importantă este problema iertării, cât de gravă este problema păcatului și cum trebuie ca noi să o tratăm.
Câteva concluzii în final și apoi, aplicații. „Luați aminte la voi înșivă” Înainte să rezolvi dosarul instigatorului, uită-te la propriul tău dosar. Uitați-vă la voi înșivă. Luați aminte la voi înșivă. Sunt patru domenii pe care le-am văzut în acest text la care trebuie să fim atenți.
Unu – Sunt eu cumva provocatorul la păcat? Sunt eu acela care poate să facă pe un frate să păcătuiască și despre care Domnul Isus spune:„Mai bine ar fi să-ți atârni o piatră de moară la gât și să te arunci în lac”? Ia seama. Ești cumva tu provocatorul și ispititorul? Sunt multe, foarte multe forme prin care noi putem ispiti: pe soție, întărâta la mânie pe copii noștri, provoca fratele, sora care este cu noi, prin a vorbi urât cu copiii, a trata oamenii săraci cu dispreț… Sunt multe forme în care putem provoca și ispiti pe copiii Domnului la păcat.
Doi – Suntem gata să iertăm? Suntem dornici, suntem grabnici, iuți la iertare? Există disponibilitate? Este inima mea înclinată spre a ierta? Ia seama, luați seama la voi înșivă, pentru că există pericolul incapacității de a ierta.
Trei – avem noi credință, care să acopere o SUMEDENIE de păcate? Avem noi această credință de calitate care rezolvă problema păcatului în dreptul meu și rezolvă și problema celui care a păcătuit față de mine? Avem această credință?
Și în ultimul rând – slujim noi oare fără să așteptăm onoruri, fără să ne lăudăm, fără să credem că chiar merităm ceva, pentru că suntem dornici și grabnici la iertare?
„Luați seama la voi înșivă…” Acest avertisment este foarte, foarte important și eu cred că merită să luăm aminte la cuvintele Mântuitorului, pentru că atât de multe lucruri pot fi rezolvate în cuvintele Sale care sunt viață, salvare și putere. Numele Lui, Mântuitorului nostru drag, să fie slăvit, onorat și înălțat în veci. Amin.