Evanghelia după Luca 18:31-34 – Sorin Prodan – Biserica Baptistă Providența Brașov
”Isus a luat cu Sine pe cei doisprezece și le-a zis: „Iată că ne suim la Ierusalim și tot ce a fost scris prin proroci despre Fiul omului se va împlini. 32 Căci va fi dat în mâna neamurilor: Îl vor batjocori, Îl vor ocărî, Îl vor scuipa 33 și, după ce-L vor bate cu nuiele, Îl vor omorî, dar a treia zi va învia.” 34 Ei n-au înțeles nimic din aceste lucruri, căci vorbirea aceasta era ascunsă pentru ei și nu pricepeau ce le spunea Isus.”
Aspectul care surprinde în textul pe care l-am citit este neputința celor doisprezece de a înțelege ce le spunea Domnul Isus. Iată ce citim în versetul 34 : ” Ei n-au înțeles nimic din aceste lucruri…” Personal aș fi foarte dezamăgit, dacă aș predica și cei care mă ascultă n-ar înțelege nimic din ce spun.
Predam literatura la liceul ”Logos” din București și eram foarte ocupat, căci făceam și lucrarea de misiune și în două zile trebuia să predau toate orele și eram foarte obosit. Deoarece nu reușeam să mă pregătesc foarte bine, recurgeam la o strategie: vorbeam cu niște termeni foarte sofisticați în literatură și, într-un fel, acopeream neputința de o bună pregătire ca să spun lucruri importante pe înțelesul elevilor. Eu credeam că îi pot trișa în acest fel, până când, într-o bună zi, la sfârșitul unei ore, un elev bun din Republica Moldova a ridicat mâna și a spus foarte deschis: ”Domn profesor, noi nu înțelegem nimic din ce spuneți”. Mi-am dat seama atunci, că degeaba folosesc termeni sofisticați, dacă elevii nu pricep și am început să mă pregătesc.
Dar iată că Domnul Isus le-a spus ceva și ei nu au înțeles nimic. De ce nu au înțeles? Era vorbirea Domnului Isus savantă, cum era vorbirea mea când predam literatura? Era oare ambiguitate în ce spunea Domnul Isus, ca să nu priceapă? Folosea Domnul Isus un limbaj cifrat, să-i încurce? Folosea oare Domnul Isus concepte complexe, mai complexe decât ale filozofilor greci? Aceasta a fost problema că nu pricepeau nimic?
Eu cred că ucenicii uneori înțelegeau foarte bine ce le spunea Domnul Isus. Alteori, auzeau ceva și nu înțelegeau. Iar când nu înțelegeau au zis: ”Nu ne mai străduim să înțelegem, sărim peste aceasta”. Astfel au început să se obișnuiască cu lucruri pe care nu le înțelegeau și le săreau. La fel ca în timpurile când eram la școală și la anumite ore de fizică sau chimie, mai înțelegeam niște lucruri legate de fenomene, dar lucrurile pe care nu le înțelegeam nici nu ne străduiam să le înțelegem. Ne mai uitam la o revistă, mai vorbeam cu colegul. Putea să vorbească mult și bine profesorul, dar noi oricum nu-l înțelegeam.
Doresc să vă întreb: Noi înțelegem ce a spus Domnul Isus? Cred că da. E foare clar că mergea spre Ierusalim, că acolo urma să fie dat în mâinile romanilor, că va fi batjocorit, scuipat și ocărât. Lucrurile sunt simple, noi le înțelegem, dar de ce? De ce ucenicii nu le-au putut înțelege și noi le înțelegem? Sau le înțelegem cu adevărat?
Doresc să vă dau un exemplu, la fel legat de școală. La ora de matematică primeam temă de casă. Iar dacă aveai un profesor exigent și-ți era teamă dacă te duceai cu tema nefăcută, te duceai acasă și căutai să-ți faci tema cât de bine puteai. În manualele de matematică erau exercițiile și problemele, iar la sfârșitul manualului erau răspunsurile. Cea mai mare ispită era nu să copiezi, dar să nu-ți bați capul cu toată problema și să te duci la sfârșit să vezi răspunsul. Unii elevi așa și făceau. Era problema și întrebarea era: ”Care e valoarea lui ”x”? Dar pentru a descoperi valoarea lui ”x” trebuia să rezolvi o problemă, care era pe o pagină sau două. Iar unii elevi se duceau la sfârșitul manualului și ziceau: ”x” este egal cu 5. Iar după întrebare scriau, ”rezolvare” sau ”demonstrație: x=5”. Dar cât de tare se enerva profesorul de matematică pe elevii ce făceau acest lucru. Nu căutau să dezvolte problema de la datele prezentate până la sfârșit, dar se duceau și scriau rezultatul, x=5. Eu știam, dacă fac acest lucru îl provoc pe profesor și-mi poate da o notă rea. Nu făceam acest lucru, mă străduiam, uneori nu știam ce să scriu, dar scriam ceva în intenția de a-i arăta că m-am chinuit să găsesc rezultatul. Elevii, care făceau acest efort mai erau trecuți cu vederea.
Uneori diferența dintre noi și ucenici nu este prea mare. Ei nu înțelegeau nimic din ce le spunea Isus și uneori nici noi nu înțelegem, chiar dacă datele ne sunt prezentate. Căci și noi ne putem duce ca elevii, care nu caută să descopere toată problema și să o înțeleagă, ci noi ne ducem direct la rezultat și-l scriem.
Ucenicii aveau problema. Noi avem răspunsul de la sfârșitul manualului. Dar și unii și alții, ar trebui să știm folosind descoperirea Scripturii cum se rezolvă problema, așa cum Isus o face. După ce Domnul a fost răstignit și a fost pus în mormânt, doi ucenici au plecat din Ierusalim spre Emaus cu o problemă și încercau să o rezolve și nu ieșea în nici un fel. Nu știau cum să rezolve această dilemă. Isus le-a spus ceva, ei au așteptat ceva și iată-L acum răstignit, mort și pus într-un mormânt. „ Noi trăgeam nădejde că El este Acela care va izbăvi pe Israel, dar, cu toate acestea, iată că astăzi este a treia zi de când s-au întâmplat aceste lucruri … . Ba încă niște femei de ale noastre ne-au pus în uimire… … ziceau că El este viu.” Iar ei nu au dorit să meargă mai departe, au abandonat totul și s-au îndreptat spre Emaus. Domnul Isus le spune: „O, nepricepuților și zăbavnici cu inima, când este vorba să credeți tot ce au spus prorocii! Nu trebuia să sufere Hristosul aceste lucruri și să intre în slava Sa?” Iar la sfârșitul evangheliei după Luca se zice, că i-a luat și a început să le explice Scripturile, adică a început să meargă de la ce au spus prorocii și să le demonstreze că El este Mesia, care trebuia să sufere și să învie din morți.
Câți dintre noi, răspundem ușor dacă suntem întrebați: ”De ce a trebuit să sufere Cristosul? Ce Dumnezeu este Acesta care să-Și dea Fiul la moarte, să fie scuipat, batjocorit, ocărât, să fie răstignit pentru a mântui pe oameni? Nu era suficient ca Dumnezeu să dea un decret simplu: ”Cine crede că există Dumnezeu este mântuit”? De ce trebuia să moară Fiul Său? Nu era o soluție mai simplă?” Iată întrebări foarte grele în ultima instanță, care până la urmă nu ne conduc spre soluții foarte simple, ci spre soluții grele, care au costat foarte mult.
Dar pentru a înțelege problema și rezolvarea problemei, în mod special, e necesar să privim la câteva detalii ale acestui episod. Versetul 31 ne spune, că Isus a luat cu Sine pe cei doisprezece. Noi am putea citi acest amănunt pe care-l scrie Luca și am putea trece cu vederea niște nuanțe, care sunt foarte importante. Isus a luat cu Sine pe cei doisprezece. Ce înseamnă acest lucru? Unii ar zice, că i-a luat deoparte ca să le vorbească ceva numai lor. I-a separat de mulțimea care era prezentă. La un moment dat, i-a numit prieteni. I-a luat deoparte să le spună ceva foarte important. Dar această expresie mai apare în Scriptură, și este o expresie importantă. Apare în Marcu 3:13-14 „În urmă, Isus S-a suit pe munte, a chemat la El pe cine a vrut și ei au venit la El. A rânduit dintre ei doisprezece, ca să-i aibă cu Sine și să-i trimită să propovăduiască.”
Rânduirea celor doisprezece ca să-i aibă cu Sine însemna o anumită selecție pentru o anumită situare a lor în relațiile cu Isus – de a-i avea cu Sine. Ce a însemnat pentru Domnul Isus ca să-i aibă cu Sine și ce a însemnat pentru ei să fie cu Isus? Însemna, că din acel moment, ei au trebuit să lase totul: familie, Petru trebuia să-și lase nevasta și soacra, alții au trebuit să-și lase afacerea lor cu pescuitul pe lacul Tiberiadei, alții au trebuit să-și lase afacerea lor prosperă de vameși, alții au trebuit să-și lase probabil statutul lor de militanți-zeloți. Fiecare a lăsat totul și a mers cu Isus, au mâncat cu Isus, au dormit cu Isus, au râs și au plâns cu Isus. A fi cu Isus la Sine înseamnă un loc privilegiat. Ei au putut să vadă lucruri extraordinare. Gândiți-vă la Petru, Iacov și Ioan pe muntele Tabor, care au văzut slava lui Cristos, gloria lui Dumnezeu, care S-a coborât peste Fiul și a dat acest văl al umanității la o parte. Acolo cei trei au putut să vadă gloria, pe care noi o vom vedea când vom fi răscumpărați din acest trup de moarte. Ei au văzut aceste lucruri extraordinare.
A fi cu Isus a însemnat privilegiul de a fi învățați personal, de a rezolva dileme, realmente, de a-L vedea pe Fiul lui Dumnezeu, trăind fără nici un păcat. Nu știu ce ar însemna pentru mine să fiu lângă un om, care nu păcătuiește, căci eu păcătuiesc în fiecare zi. Ar fi uimitor să văd cum El în gândurile Lui, în atitudinile, în felul cum vorbește, în relația cu ceilalți nu păcătuiește deloc. Pentru ei a fost un privilegiu de a vedea caracterul și învățătura Domnului Isus, dar, pe altă parte, acest privilegiu antrena și un alt aspect ce însemna prețul plătit de a fi cu Isus. Acest preț pentru ei a însemnat prigoană, respingerea lumii și pentru cei mai mulți, în afară de apostolul Ioan, a însemnat martiriu, moarte. Privilegiu, dar și responsabilitate. Iată ce a însemnat că Isus a luat cu Sine pe cei doisprezece.
Privilegiul celor doisprezece apostoli aleși este privilegiul fiecărui ucenic al Domnului Isus de astăzi. La fel cum a luat cu Sine pe cei doisprezece apostoli, El ia cu Sine pe orice om, care crede în Isus Hristos și care vrea să-L urmeze pe Isus ca ucenic. Acesta e primul aspect.
Al doilea aspect. Aș dori să ne uităm la prezicerea Domnului spusă celor doisprezece: „Iată că ne suim la Ierusalim și tot ce a fost scris prin proroci despre Fiul omului se va împlini.” Această prezicere nu este prima pe care a făcut-o Domnul Isus despre ce urmează să fie. Aceasta e, de fapt, a treia anticipare a suferințelor. Primul anunț despre ce urma să fie în drumul spre Ierusalim a fost făcut în Cezareea Galileii, nu departe de zona Tiberiadei. Acolo Isus i-a întrebat pe ucenici: „cine zic oamenii că sunt Eu?” Iar ei au început să spună: „Unii zic că ești Ioan Botezătorul; alții, Ilie; alții, Ieremia sau unul din proroci.” Isus îi oprește din inventarul pe care ei îl făceau cu privire la ce oamenii spuneau despre El, se uită în ochii lor și întreabă: „dar voi, pe care v-am luat la Mine, voi cine ziceți că sunt?” Mă gândesc că a fost o pauză și Petru a luat cuvântul și I-a zis: „Tu ești Cristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!” Iar după acest lucru, textul Scripturii ne spune, că Isus a început să le zică că El urma să meargă la Ierusalim să fie maltratat, bătut, chinuit, omorât și a treia zi să învieze.
După această declarație extraordinară, Isus le descoperă ceva, mai mult decât ce ei puteau să înțeleagă. Al doilea moment în care Isus vorbește despre suferințele Sale, despre moartea și învierea Lui, e acel moment al schimbării la față pe muntele Tabor, unde se descoperă în glorie și stă pe munte de vorbă cu Moise și cu Ilie, iar ucenicii văd slava. Ei au zis: „ce bine e să fim aici, să facem trei colibe”, dar Isus le-a răspuns că nu este momentul. Când ei coboară de pe munte, are loc un episod în care era un demonizat din care ucenicii nu au putut să scoată demonul. Isus realizează acea exorcizare și, apoi, după acel moment, le spune din nou că El avea să meargă la Ierusalim să moară pentru păcate și să fie înviat din morți. Aceea a fost a doua, iar aceasta pe care am citit-o astăzi este a treia prezicere despre ce urma să se întâmple.
Această prezicere este o descoperire, dar trebuie să înțelegem că ea nu e o descoperire de primă instanță, deoarece nu era făcută întâia dată, ci era o profeție făcută sub forma mai multor profeții din Vechiul Testament. Ei mai auziseră acest lucru și trebuiau să-l vadă în Scripturi. Dacă Isus S-ar fi oprit la ce spune versetul 31: „…Iată că ne suim la Ierusalim și tot ce a fost scris prin proroci despre Fiul omului se va împlini”, ucenicii ar fi aprobat și ar fi intuit ceva.
Ce ar fi intuit ucenicii și la ce s-ar fi dus mintea lor? La domnie, la încoronarea lui Isus la Ierusalim. Asta aștepta tot poporul lui Israel că cel ce vine și este Unsul lui Dumnezeu să ajungă pe tronul lui Israel și să aducă pacea, care a fost anticipată pe vremea lui Solomon și El să fie Cel care eliberează poporul de sub puterile străine cotropitoare. Dacă Isus S-ar fi oprit aici: „Iată, ne ducem la Ierusalim și tot ce a fost scris prin proroci despre Fiul omului se va împlini”, ucenicii ar fi zis: „acum este momentul, asta așteptăm, prorocii au zis despre întronarea Fiului, întronarea Regelui, căci Un Copil ni s-a născut; un Fiu ni s-a dat și domnia va fi pe umărul Lui, Îl vor numi: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veșniciilor, Domn al păcii. El va face ca domnia Lui să crească și o pace fără sfârșit va da scaunului de domnie a lui David. Ne ducem la Ierusalim, ce au scris prorocii se împlinește”, dar când Isus a continuat și a adăugat la aceste cuvinte, „căci va fi dat în mâinile neamurilor, Îl vor ocărî, Îl vor batojocori, Îl vor scuipa și după ce Îl vor bate cu nuiele, Îl vor omorî, dar a treia zi va învia”, ucenicii au rămas șocați. Cuvântul ne spune, că ei nu au înțeles nimic. Aici apare nedumerirea lor: „cum să înțelegem? Noi citim în profeții despre un anumit curs al lucrurilor care culminează cu gloria, întronarea, măreția, Israelul eliberat, dar Isus ne spune că El se duce la moarte. Lucrurile nu se leagă între ele.” Luca ne spune că ei nu au înțeles nimic din aceste lucruri, căci vorbirea aceasta era ascunsă pentru ei și nu pricepeau ce le spunea Isus.
Deci, vorbirea le era ascunsă și nu pricepeau. Înțelegem, că era ceva dincolo de mintea lor. Dar pe de altă parte, încercați să vă gândiți la următorul aspect: când un lucru îți domină gândirea, lucrul respectiv este atât de puternic în mintea ta că nu poți vedea alte lucruri. Un exemplu clasic din familie. Soția spune ceva soțului și soțul se uită la soție cu mare atenție, dar, de fapt, în minte el are altceva și se uită prin soție undeva departe la problema care-i domină mintea. Soția spune ceva important, dar el are probleme cu gândurile sale. Realitatea este că dacă un lucru îți domină mintea nu poți să vezi altceva, te concentrezi pe acel lucru. Am trecut printr-o pandemie și momentul în care s-a declarat stare de urgență și izolare, parcă nu aveam alt subiect – orice ce discutam era doar pandemie și izolare. La un moment dat a venit un război și pandemia a dispărut. Foarte ciudat. O problemă nouă, creată artificial, cum a fost și cealaltă a deplasat atenția de pe ea, pe cealaltă problemă, iar prima dispare.
Ce propagandă intensă se face acum în Rusia. Oamenii sunt prinși de ideea de imperiu, de faimă și nu se gândesc, că ideea măreață de „Rusia noastră”, înseamnă moarte. Moartea a miilor de oameni pe front, și ai ucrainenilor, și ai rușilor. Unii nu mai gândesc la asta, pentru că sunt prinși de o singură idee, cea de măreție, de imperiu, de strălucire .
Ce domina gândirea ucenicilor? Ce vedeau ei de nu puteau vedea altceva? Dacă ei se uitau în Scripturile Vechiului Testament, ei vedeau două portrete ale Trimisului lui Dumnezeu, ale Fiului omului, ale lui Mesia. Un portret – triumfalist, glorios, ca acel pe care l-am citat din Isaia 9:6, dar pe de altă parte ei citeau și Isaia 52 și 53. El a crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă, ca un Lăstar care iese dintr-un pământ uscat. N-avea nici frumusețe, nici strălucire ca să ne atragă privirile și înfățișarea Lui n-avea nimic care să ne placă. Disprețuit și părăsit de oameni, om al durerii și obișnuit cu suferința, era așa de disprețuit, că îți întorceai fața de la El, și noi nu L-am băgat în seamă. Totuși El suferințele noastre le-a purtat și durerile noastre le-a luat asupra Lui, și noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu și smerit. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre. Un portret triumfalist și glorios, dar și un portret degradant, odios, la care nu puteai să te uiți. Ambele erau revelate în Vechiul Testament, începând de la Geneza 3:15 : „Vrăjmășie voi pune între tine și femeie, între sămânța ta și sămânța ei. Aceasta îți va zdrobi capul, și tu îi vei zdrobi călcâiul.” Aici sunt două portrete: unul glorios-triumfalist – „sămânța îți va zdrobi capul, iar tu îi vei zdrobi călcâiul.” Rabinii au citit aceste lucruri și au văzut acolo două portrete. Au înțeles primul portret, dar al doilea l-au pus deoparte, că nu au putut să-l înțeleagă. Atunci au început să promoveze un izbăvitor în cheia triumfului. Asta era tot ce predicau rabinii în sinagogile lor. Aceasta se predica la Ierusalim în Templu – că vine Izbăvitorul și va triumfa peste dușmani, dar al doilea portret pe care ei îl citeau nu puteau să-l înțeleagă și l-au pus deoparte.
Prin urmare un Mesia care suferă nu se potrivea cu acest portret, validat de secole, că El va triumfa. Așa că au ales să citească și să înțeleagă doar jumătate din profeția făcută în Geneza 3:15. Dar cum rămâne cu suferințele Robului care vin din Isaia 52 și 53…? Până în ziua de astăzi, rabinii evrei, nu acceptă Isaia 53 și o mică parte din Isaia 52 ca fiind parte din textul canonic al cărții lui Isaia. Șocul a fost mare când s-au descoperit la Marea Moartă documente foarte vechi. Când s-au descoperit, toți rabinii lui Israel s-au dus să vadă dacă este acolo pasajul din Isaia și el era. Iar singura concluzie la care au ajuns a fost că pasajul a fost strecurat în textul canonic, dar nu făcea parte din textul canonic inițial. De ce oare nu puteau să accepte? Pentru că nu se potriveau cele două portrete. Nu puteau înțelege cum vine un Mesia, care triumfă, dar și un Mesia care moare! Este o dilemă foarte mare. Iar ei au preferat să citească și să înțeleagă ce au vrut și apoi să propovăduiască ce au înțeles, și cât au înțeles.
Aici putem să învățăm un lucru, de care suferim fiecare din noi: citim și înțelegem ce dorim. Ne uităm și vedem ce vrem să vedem. Este greu câteodată să asculți opinia partenerului tău de viață și cu orgoliul pe care-l ai, simțind că argumentul este corect, să zici: „tu ai dreptate.” Cred că este în noi o mândrie, care ne face să rămânem la ceea ce vrem să vedem și la ceea ce vrem să înțelegem.
Ucenicii erau tributari acestei interpretări selective, de aceea, partea pe care nu o pricepeau, era ascunsă de mintea lor. Pentru că ei se concentrau prea mult la cele spuse de învățătorii lui Israel, că Mesia va veni, va triumfa și va domni, încât acum ei nu puteau să înțeleagă.
Pe de altă parte, când Scriptura spune că vorbirea aceasta era ascunsă pentru ei, nu excludem și existența unui plan divin al lui Dumnezeu, în care nu era acum momentul înțelegerii, ci mai târziu. Scripturile ne spun, că după ce a înviat din morți și a venit și S-a descoperit viu, ei și-au adus aminte de cuvintele lui Isus. Atunci au înțeles și mintea lor s-a deschis. Scriptura spune că Isus a trebuit să le deshidă mintea ca să înțeleagă. Deci nu excludem că este un plan divin, care revela ce trebuia de revelat la vremea lui, dar acest lucru nu exclude responsabilitatea umană de a cerceta Scripturile și a urmări tot ce este descoperit cu privire la Mesia.
Aici este, de fapt, problema ucenicilor. Isus le spune: „iată, ne ducem la Ierusalim și tot ce a fost scris prin proroci despre Fiul omului se va împlini.” Ei s-au gândit la o parte a lucrurilor, care au fost scrise și le-au văzut deja împlinite. Locul nașterii a fost prorocit și s-a împlinit. Apoi evenimentul nașterii Lui a fost prezis ca având loc dintr-o fecioară (Is.7:14). Apoi nașterea a fost marcată de un genocid unde au murit mulți copii, în intenția lui Irod de a nimici sămânța. La fel și această prorocie despre moartea unor copii nevinovați s-a împlinit. Apoi, după aceasta – fuga în Egipt unde avea să se împlinească o altă profeție, că-Și va chema Fiul din Egipt. Apoi a crescut la Nazaret, ca să se împlinească ce a fost vestit prin proroci, că va fi chemat nazarinean (Mt.2:23) Apoi, când a venit momentul și a intrat în lucrare, S-a dus în sinagoga din Nazaret, unde fusese crescut și, după obiceiul Său în ziua sabatului, a intrat în sinagogă, S-a sculat să citească. A primit cartea profetului Isaia, a deschis-o și a citit: „Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M-a uns să aduc veşti bune celor nenorociţi: El M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia, şi prinşilor de război izbăvirea; să vestesc un an de îndurare al Domnului.” Au urmat vindecări și exorcizări și s-au împlinit. Toate acestea au fost spuse și s-au împlinit, dar Domnul Isus spunea ucenicilor, că acum trebuia să se împlinească tot ce este scris.
În momentul în care Isus le-a spus primele cuvinte: „iată că ne suim la Ierusalim și tot ce au scris prorocii despre Fiul omului se va împlini” – gândindu-se la acest „tot”, în mintea ucenicilor era încoronarea! Întronarea! Însemna culminarea acestui parcurs al lui Isus de până acum cu întemeierea unui regat al păcii, într-un oraș al păcii – Ierusalem – „salem” – orașul păcii. Totuși, știm faptul că în timp ce mergeau spre Ierusalim, ei cunoșteau ostilitatea care-i așteaptă acolo. Iar când mergeau spre Betania, chemat fiind, pentru că murise Lazăr, ucenicii au zis: „Doamne, știi că iudeii caută să Te omoare, noi zicem să nu mergem spre Ierusalim.” Aici era situația delicată. Ei știau ce ostilitate este în Ierusalim și acum Isus le spune: „ mergem să se împlinească tot…”. În mintea lor „tot” – finalitatea – însemna gloria și tronul. Aici era frământarea, erau temeri. Ce spunea Isus era dincolo de orice scenariu pe care ei și l-ar fi putut imagina când a început să le spună despre batjocură, ocară, scuipat, nuiele, omorâre și înviere.
Pentru ucenici „tot” însemna – până la încoronare, dar pentru Domnul Isus, acest „tot” – însemna cu totul alceva – însemna o trădare, umilire, insultă, defăimare, însemna un proces fabricat, o condamnare nedreaptă, un pact cu romanii între conducătorii lui Israel, acea bătaie brutală prin care a trecut înainte de răstignire, a însemnat o crucificare degradantă, o moarte prin care a trecut Fiul lui Dumnezeu, și prin care nu a trecut nimeni vreodată, dar apoi a însemnat înviere.
Sinteza acestui „tot” apare în versetul 32: „va fi dat, batjocorit, ocărât, scuipat, bătut, omorât și, în final, înviat din morți. Tot acest parcurs era peste puterea de înțelegere a ucenicilor. Ei preferau să citească alte texte, precum psalmul 24 : Porţi, ridicaţi-vă capetele; ridicaţi-vă, porţi veșnice, ca să intre Împăratul slavei! „Cine este acest Împărat al slavei?” Domnul cel tare și puternic, Domnul cel viteaz în lupte. Porţi, ridicaţi-vă capetele; ridicaţi-le, porţi veșnice, ca să intre Împăratul slavei! „Cine este acest Împărat al slavei?” Domnul oștirilor: El este Împăratul slavei!
Isus le spune că Se duce să intre în cetate, să fie scuipat, batjocorit, bătut și omorât. Le plăcea psalmul 24, dar nu prea le plăcea ce scria Isaia despre Fiul omului. Dar întrebarea este: „trebuiau ei să priceapă aceste lucruri?” Evident, dacă acest lucru a fost descoperit, trebuiau să-l priceapă. Așa cum Simeon, care aștepta izbăvirea lui Israel, a priceput când a venit Iosif și Maria în a opta zi. El a luat bebelușul și a zis: „Doamne, în sfârșit, eliberează acum pe robul Tău, căci ochii mei au văzut mântuirea Ta”. Și Ana care era în templu și postea, rămasă văduvă de mulți ani, și ea deasemenea a știut. Oare nu trebuiau să știe și ucenicii? Nu trebuiau să știe toți preoții, cărturarii și fariseii? Da, deoarece nu s-ar explica de ce Domnul Isus a mustrat pe ucenicii care mergeau spre Emaus: „o, nepricepuților și zăbavnici cu inima (adică înceți cu inima), când este vorba să pricepeți tot ce au spus prorocii.” „Că voi pricepeți numai o parte și atât vreți să pricepeți, dar sunteți înceți cu inima ca să înțelegeți tot ce au spus prorocii.”
Problema înțelegerii nu ține de inteligență și nu ține de o cultură biblică sau istorică, ci ține de credință. Atât de multe lucruri noi nu le înțelegem și adesea ne luptăm, ne facem biserici diferite. Dar nu ne uităm la Scriptură. Iar acolo unde Scriptura spune ceva, să credem ce spune ea.
Doresc să închei mesajul cu patru concluzii. Am vorbit de la început ce a însemnat pentru Isus să aleagă pe cei doisprezece și să-i aibă cu Sine. Un har, o alegere, un privelegiu, dar și o mare responsabilitate. În cazul celor ce au crezut în El și s-au unit cu El e ceva mai mult decât au trăit ucenicii, fiind cu Isus, pentru că despre cei ce cred în Isus nu se spune că sunt luați la Sine, ci se spune că sunt „în Cristos, în locurile cerești”. Iar aceasta este o poziție superioară decât poziția în care au fost ucenicii. Iar cei care sunt în Cristos beneficiază de toate binecuvântările duhovnicești în locurile cerești (Ef.1:4). Prin urmare, a fi cu Isus înseamnă a fi în Isus. Ce privilegiu! Dar, pe lângă privilegiu, cei care trăiesc cu evlavie vor fi prigoniți. La pachet cu privelegiul de a fi în Isus vine și prigoana. Pentru cel care crede, prigoana nu este o opțiune pe care el o bifează cu „da” sau „nu”. Prigoana este o certitudine. Cel care este în Isus, va fi prigonit așa cum Învățătorul lui a fost prigonit.
În al doilea rând, sunt lucruri pe care ucenicii nu le-au înțeles, căci vorbirea era ascunsă și nu pricepeau, dar sunt și lucruri pe care noi nu le înțelegem. E adevărat ce Scriptura spune că sunt lucruri pe care nu le vom înțelege niciodată, dar sunt lucruri care ne sunt descoperite și trebuie să le înțelegem. Deut. 29:29 „lucrurile ascunse sunt ale lui Dumnezeu și lucrurile descoperite sunt ale noastre.” Problema este, că noi suntem atât de curioși că ne pierdem timpul să încercăm să înțelegem lucrurile ascunse ale lui Dumnezeu, care sunt doar ale Lui. Astfel, începem să le scormonim și începem să ne certăm și nu ne uităm la lucrurile descoperite, pe care le putem înțelege, dacă ne uităm puțin mai atent. Unii știu toate teologiile, ca de exemplu – teologia alegerii, teologia predestinării. Caută, se ceartă, încearcă să o pătrundă. Dar ea este o taină, pe care Dumnezeu încă nu ne-a descoperit-o. Ne-a spus ceva, dacă credem ce a spus, e bine, dar dacă încercăm să intrăm în toate profunzimile, nu vom înțelege. Alții înțeleg teologia procesului, teologia mileniului… Facem partide, dar nu știm teologia milei, teologia creșterii copiilor, teologia iubirii soției, teologia întoarcerii obrazului, când cineva te lovește peste un obraz. Lucrurile ascunse, acelea le dorim noi, de parcă, dacă le-am pricepe dintr-o dată am fi mai sfinți decât am fost. Dar dacă lucrurile descoperite noi le înțelegem și le trăim – vom fi mai sfinți decât am fost? Vom fi, în mod evident! Deci, atenție la lucrurile ascunse și la lucrurile descoperite.
Al treilea lucru. Domnul Isus a parcurs ce era scris cu privire la El în termenii totalității. Tot ce a fost scris, trebuie împlinit. Dar este o întrebare: s-a împlinit tot ce a fost scris cu privire la El? Mai este ceva? Sunt exact lucrurile pe care ucenicii le-au vrut și nu le-au primit atunci: venirea Fiului în slavă să domnească. Asta e rezervată pentru mai târziu. Dar nu era rezervată numai pentru evrei, ci și pentru toate neamurile pământului, care îmbrățișează pe Fiul și cred în El. Ce privelegiu, ce har. Dacă atunci s-ar fi împlinit, gândiți-vă ce pagubă mare. Dar pentru că se împlinește când Dumnezeu vrea să împlinească tot, este un har pentru toate neamurile.
Mai există un aspect. Așa cum Fiul a parcurs tot ce trebuie parcurs și va parcurge, și nouă ne este scris un drum – „Lucrurile pregătite mai dinainte ca să umblăm în ele.” E frumos să parcurgi numai plaiurile însorite ale drumului spre cer, să parcurgi numai plajele frumoase și zilele când nu mai poți de dragul Domnului Isus și când ești în casa lui Dumnezeu. Dar numai acestea sunt drumurile noastre? Ele sunt drumurile în care purtăm o cruce. Ele sunt drumurile în care plângem și este suferință. Sunt și drumurile în care ajungem să spunem: „Doamne, nu Te înțeleg ce vrei să spui. Nu înțeleg de ce vrei să faci aceasta. De ce, Doamne? De ce mi-ai luat copilul, de ce mi-a murit mama, de ce m-ai lăsat în mijlocul drumului fără nici o direcție?” Tot ce trebuie împlinit înseamnă: „faptele bune pregătite mai dinainte ca să umblăm în ele,” dar înseamnă și suferință, prigoană. Iar la alții a însemnat și moarte. Îmbrățișarea destinului nostru pregătit mai dinainte ca să umblăm prin el cu mentalitatea acceptării tuturor lucrurilor, ca fiind rânduite și menite să desăvârșească viața noastră și să o pregătească pentru cer, va face dovada identității noastre – de copii ai lui Dumnezeu. Prin urmare, Cristos a fost gata să parcurgă totul și să împlinească totul. Sunt eu și tu gata să mergem prin totul sau suntem și noi selectivi ca ucenicii? Să ne placă doar anumite lucruri, și nu toate lucrurile?
Iar în final, al patrulea aspect. Multe lucruri ale înțelegerii noastre nu țin de studii aprofundate în teologie, ci de o credință aprofundată în descoperirea Scripturilor. Dacă noi ne vom uita la ce este descoperit și vom crede cu toată inima și ne vom însuși acele lucruri, vom înțelege mai mult. Dar dacă nu înțelegem lucrurile simple, să nu ne așteptăm să le înțelegem pe cele profunde. Eu nu cred că Dumnezeu descoperă lucruri mari celui ce nu-i gata să înțeleagă până la urmă că Domnul spune: „iubește-ți aproapele ca pe tine însuți. Dacă cineva te lovește pe un obraz, întoarce-l și pe celălalt. Dacă cineva vrea să-ți ia haina,” nu merge la poliție și depune proces verbal și zici: – vreau haina înapoi și 5000 de dolari despăgubire – , ci „dă-i și cămașa”. Dacă aceste lucruri nu le putem înțelege, cum să înțelegem lucrurile adânci ale lui Dumnezeu?
Mă rog ca acest lucru descoperit să-l pricepem și să știm să mergem prin totul, să nu fim simpliști, așa cum eram la ora de matematică. Vedem problema, și ne ducem și găsim răspunsul: x=5, dar nu pricepem nimic din ce este acolo. Să căutăm, pur și simplu, o înțelegere a ce a făcut Domnul Isus Cristos pentru noi, dar și mai mult decât atât, să fie o înțelegere la ce așteaptă El în dreptul fiecăruia în termenii unei trăiri curate care să-L onoreze. Amin.