Evanghelia după Luca 19:1-10 – Sorin Prodan

Evanghelia după Luca 19:1-10 – Sorin Prodan – Biserica Baptistă Providența Brașov

1Isus a intrat în Ierihon și trecea prin cetate. 2Și un om bogat, numit Zacheu, mai-marele vameșilor, 3căuta să vadă care este Isus, dar nu putea din pricina norodului, căci era mic de statură. 4A alergat înainte și s-a suit într-un dud ca să-L vadă, pentru că pe drumul acela avea să treacă. 5Isus, când a ajuns la locul acela, Și-a ridicat ochii și i-a zis: „Zachee, dă-te jos degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta.” 6Zacheu s-a dat jos în grabă și L-a primit cu bucurie. 7Când au văzut lucrul acesta, toți cârteau și ziceau: „A intrat să găzduiască la un om păcătos!” 8Dar Zacheu a stat înaintea Domnului și I-a zis: „Iată, Doamne, jumătate din avuția mea o dau săracilor și, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, îi dau înapoi împătrit.” 9Isus i-a zis: „Astăzi a intrat mântuirea în casa aceasta, căci și el este fiul lui Avraam. 10Pentru că Fiul omului a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut.”

            De fapt, acesta este al doilea episod care se întâmplă în cetatea Ierihonului. Primul episod a fost cel pe care l-am urmărit în mesajul anterior când Domnul S-a apropiat de cetatea Ierihonului, iar pe drumul care ducea spre porțile cetății era un orb. Evanghelistul Luca nu-i menționează numele, dar foarte probabil a fost orbul numit Bartimeu. Acest lucru îl citim în Evanghelia după Matei. Apoi, după ce Domnul intră în cetate, are loc al doilea incident în care apare în scenă un om numit Zacheu.

            Așa cum am mai menționat, locurile și oamenii sunt cunoscuți după ceva specific. Fiecare dintre noi avem ceva prin care suntem cunoscuți. Îmi aduc aminte când eram la școală, atunci când unii nu țineau minte numele unei fete, îi ziceau „blonda”. Astfel toată lumea știa despre cine este vorba. Era blondă, avea acel specific și toți o numeau în acest mod. Așadar locurile și oamenii au o anumită specificitate. Atunci când te gândești la orașul Brașov, imediat în minte vine turismul, skiul, Poiana, strada Republicii. E ceva anume prin care locul este cunoscut.

            În acest context avem un oraș – Ierihonul, iar de această dată un om numit Zacheu. Atât Ierihonul, cât și omul numit Zacheu rămân și au rămas în istorie cunoscuți datorită anumitor lucruri. Cetatea Ierihonului, cât există istoria, va purta mereu amprenta acelui eveniment din timpul campaniei lui Iosua, atunci când Ierihonul a fost cucerit fără un atac direct, fără un asediu specific modului în care erau cucerite cetățile. Ierihonul a fost înconjurat de 7 ori, iar ultima dată, poporul a început să sune din trâmbițe, iar zidurile cetății au căzut deodată, căci mâna lui Dumnezeu a fost împotriva acestei cetăți. Ierihonul va rămâne întotdeauna cunoscut prin zidurile sale înalte care s-au prăbușit.

Dar, pe lângă acest lucru, pe parcursul vremurilor, această cetate a fost reconstruită, iar în timpul lui Irod I, lui Irod cel Mare din vremea Domnului Isus și al fiului său Irod Arhelau, cetatea aceasta a început să fie dezvoltată, iar împărații lui Israel au investit în această cetate și au făcut din ea un mic paradis. Aleea care străbătea centrul cetății a fost aranjată frumos, pavată, iar pe părțile aleei au fost plantați niște sicomori – copaci specifici zonei mediteraneene. Apoi, acest loc a fost cultivat cu grădini de trandafiri și cu alte plante medicinale din care se extrăgea balsamul. Orașul avea și un palat de vară al familiei imperiale și avea un hipodrom, un loc în care erau curse de cai și un teatru, pe care evreii l-au construit după modelele teatrelor grecești sau romane.

Marc Antoniu, împăratul roman care a ajuns să fie stăpânitorul Romei, fiind îndrăgostit de Cleopatra, s-a gândit să-i facă un dar. Dar ce alt dar ar fi găsit Marc Antoniu să facă iubitei sale, Cleopatra, împărăteasa Egiptului, decât cetatea Ierihonului? Această bijuterie se afla în sudul țării lui Israel, lângă Marea Moartă.

Ierihonul nu a fost doar un oraș frumos, turistic, dar era așezat și într-un punct strategic. Erau marile drumuri comerciale care treceau prin cetatea Ierihonului. Acestea veneau din zona de est a Orientului Îndepărtat, treceau Iordanul, iar acolo era un loc de popas, un loc de schimburi de mărfuri între cei din est și cei din vest, din Egipt. Prin urmare, era o cetate bogată. Acolo era un schimb comercial, iar din punct de vedere economic, această cetate a început să prospere.

Mai mult decât atât, romanii care erau stăpânitorii provinciilor cucerite, luau taxe din fiecare provincie pe care o stăpâneau. Iar în zona Galileii și Iudeii, Galileea fiind în nord, Iudeea fiind în sud, iar în mijloc fiind Samaria, romanii culegeau taxe și de la evrei. Dar nu ei erau cei care culegeau taxele, dar întotdeauna foloseau oameni din națiunile respective ca să stoarcă banii de la popoarele subjugate. În această zonă erau trei centre vamale unde se colectau taxele. Unul se afla la Capernaum, lângă Marea Galileii, altul se afla la Cezareea, pe malul Mării Mediterane, iar în sud era Ierihonul, unde aveau un om foarte bine pregătit, și anume pe Zacheu. Astfel, existau o mulțime de lucruri ce caracterizau acest oraș. Când evreii ziceau de cetatea Ierihonului, dintr-odată ei știau ce era cu această cetate.

Dar în Ierihon trăia un om numit Zacheu. Un om bogat. Iar când cineva zicea „Zacheu”, toți din cetate știau despre cine este vorba. Dar nu doar cei din cetate, ci toți din acea regiune știau cine este el. Numele lui are o însemnătate interesantă. Fiecare nume evreiesc avea o semnificație. Evreii nu puneau nume la întâmplare. Când Zacheu s-a născut, părinții lui i-au dat un nume ca o speranță că acest copil va fi după numele lui. Zacheu înseamnă „pur, inocent, curat”. Părinții lui au dorit ca acest copil să fie pur. Dar oare s-au întâmplat lucrurile în acest fel? Nu prea. Numele lui părea să fie în contrast cu numirea pe care o primise.

La fel și Avraam a primit un nume special. După ce numele lui a fost Avram, Dumnezeu i-a schimbat numele și l-a numit „Avraam” care însemna „tatăl multor națiuni”. Dar Avraam nu avea nici un copil. Ce ciudat era pentru cei care îl chemau: „Stăpâne Avraam (tatăl multor națiuni)”! Probabil ei făceau glume în spate, pentru că numle lui nu se potrivea nicidecum cu realitatea, căci Avraam era lipsit de copii.

Când s-a născut Zacheu, lucrurile erau în regulă. A crescut într-o familie obișnuită, probabil ca și ceilalți copii jucându-se în cetatea Ierihonului, avea prietenii lui, mai făcea lucruri năzbâtioase, mai făcea lucruri bune, dar deodată s-a constatat că ceva este diferit la Zacheu față de ceilalți copii. În timp ce ceilalți copii creșteau în înălțime, Zacheu a rămas mic de statură, fragil, iar probabil când se jucau jocuri sportive, acest lucru îl punea pe bietul Zacheu într-un dezavantaj față de cei de vârsta lui care au început să se înalțe față de el. Nu a trecut mult timp până când părinții și-au dat seama că era o disfuncție de creștere în cazul lui Zacheu care imediat era catalogat de tot poporul ca o dizabilitate. Așa cum am auzit data trecută, o dizabilitate, așa cum a fost în cazul orbului din Ierihon, era privită de popor ca un rezultat al blestemului lui Dumnezeu. Sau părinții lui au păcătuit sau el a păcătuit că a ajuns să aibă acest handicap. Prin urmare, privirea celor din Ierihon înspre Zacheu se îndrepta spre el ca fiind un vinovat. Avea o problemă, iată de ce suferă, de aceea este pitic. A rămas cu această dizabilitate de creștere.

Acest statut al lui Zacheu nu era cel mai bun. A ajuns să fie obiectul disprețului copiilor, poate i s-au pus și porecle. Unii spun că chiar numele Zacheu, în ciuda faptului că însemna „inocent”, avea ceva legat și de a fi mai mic de statură. Prin urmare, ajunge să fie obiectul disprețului comunității, și inevitabil, dacă cineva trăiește astfel de evaluări ale celorlați, ajunge să dezvolte un complex de inferioritate, după cum spun psihologii. Acest copil a încercat mereu să se ferească și să se izoleze de comunitate și să nu fie în locurile în care putea deveni obiectul disprețului.

Dar ce a făcut Zacheu? A început să studieze temeinic cifrele, matematica. El a ajuns foarte priceput în a mânui calculele. După părerea mea, mai mult decât acest lucru, fiind tratat în acest mod de către ceilalți, a început să dezvolte și el o repulsie față de cei din localitatea și neamul lui. Posibil se gândea cum se poate răzbuna. Iar felul în care a zis că se va răzbuna a fost ca să devină cineva pe care ceilalți nu îl suportă deloc. Astfel el a devenit vameș.

Această meserie de vameș mereu duce cu gândul că acela ar lua mită și nu ar face toate lucrurile în mod cinstit în ce privește banii și taxele. Pentru Zacheu nu a fost doar atât. A fi vameș în acea vreme însemna că ai trecut din partea poporului tău la poporul dușman. Zacheu trecuse de partea romanilor și el lucra pentru romani, a fost angajat de ei ca să stoarcă taxele de la poporul lui. Astfel, Zacheu devine vameș, dar nu un simplu vameș. Scriptura spune că Zacheu era mai marele vameșilor, era șeful lor. Evident, din această poziție, perspectivele sale erau foarte luminoase, pentru că, pe lângă banii pe care îi lua de la evrei pentru romani, Zacheu mereu cerea mai mult. El era cel care evalua bunurile oamenilor și în funcție de evaluarea sa, Zacheu taxa. Firește, el nu spunea romanilor ce evaluări făcea, acestea fiind supralicitate, mai mari decât era valoarea în sine și lua mai mulți bani, o parte din care păstra pentru el însuși. În plus, e posibil că fiind mai marele vameșilor, controlându-i și pe ceilalți, lua taxe și de la alți vameși. Astfel, Zacheu a ajuns un om bogat, însă nu prin mijloace cinstite, ci prin mijloace ilicite.

Dar statutul său era unul ingrat, poporul îl socotea ca cel mai rău soi de om care poate fi în Israel și îl puneau în aceeași categorie cu prostituatele. Pentru evrei, prostituatele și vameșii erau la fel. Astfel ei erau tratați cu desconsiderare. Aceste persoane nu aveau voie să intre în sinagogă, să fie înmormântate în cimitirele lor. Ei erau cele mai desconsiderate și respinse persoane de pe pământ. E adevărat că bogăția îi aducea o anumită satisfacție, dar statutul său de apostat și de respins era ceea ce el purta cu greutate.

Luca ne spune în versetul 3 că acest Zacheu, om bogat, mai marele vameșilor auzind că vine Isus în cetate „căuta să vadă care este Isus”. De ce oare Zacheu căuta să vadă care este Isus? De ce îl interesa pe el Isus? Cred că motivul pentru care Zacheu avea această curiozitate arzândă în el ca să vadă cine este Isus este că și El era disprețuit și respins de cei din neamul Lui, pentru că Isus era prietenul vameșilor și al păcătoșilor. Iar acest vameș respins nu avea cum să nu dorească să vadă cine este acest prieten al vameșilor, pentru că prietenii lui erau fie alți vameși, fie prostituate. În casa lui nu intra niciodată un evreu „curat”. Casa lui era evitată. Nici nu aveau voie să intre, căci dacă intrau în casa lui Zacheu, orice persoană devenea „necurată” și trebuiau să treacă printr-un ritual de curăție din această cauză. Deci Zacheu se întreba cine este acest prieten al vameșilor. El căuta să vadă cine este acest Isus, fiind mânat de această curiozitate.

Oare ce era în orizontul de așteptare al lui Zacheu? Ce se aștepta să vadă? Mai întâi, el dorea să vadă cum arată. Nu cred că gândea la ceva mai mult decât asta, dar era curios să afle cine este acest om. Însă Scriptura ne spune că el nu putea să-L vadă pe Isus „din pricina norodului, căci era mic de statură”. Era o problemă de partea lui această dizabilitate, dar mai era o problemă – era norodul ce Îl înconjura pe Isus. Dar Zacheu era mic    și nu știm după câte încercări de a-I vedea măcar fața lui Isus, lui Zacheu i-a venit o idee. El știa că este această alee cu sicomori, astfel s-a dus și s-a urcat într-unul din acești copaci. Nu era puțin lucru. Mă gândesc că au fost și alții care au urcat acolo             prin acei copaci. Au urcat și copii și adulți, căci se vedea mai bine de acolo. Astfel Zacheu și-a spus că se va urca și el într-un sicomor. Dar pentru Zacheu, urcarea în copac însemna asumarea unei batjocuri și ridiculizări, pentru că un om îmbrăcat în acele straie de mătase și purpură, un om important își leza demnitatea sa dacă făcea un asemenea lucru. Dar Zacheu își asumă această ridiculizare și urcă în copac.

Când această mulțime, poate de zeci și sute de oameni, care venea cu Isus ajunge la acel sicomor, Domnul Isus Se oprește. La fel și toată mulțimea s-a oprit. Iar Isus a ridicat ochii și l-a privit pe Zacheu. Nu cred că am risca să speculăm dacă am presupune că în momentul în care mulțimea l-a privit pe Zacheu în copac, cei mai mulți au început să râdă de el. Zacheu, om cu demnitate de mare vameș stătea cocoțat în copac. L-au ridiculizat pe Zacheu, dar Domnul Isus din nou surprinde, așa cum a făcut când a intrat în cetate, când acel orb când a strigat: „Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine”, iar mulțimea l-a certat să tacă. Atunci, Isus S-a oprit și l-a chemat pe orb. Iar mulțimea a fost surprinsă și de această dată, când Domnul Isus l-a privit pe Zacheu și l-a chemat. Dacă în primul caz, Isus S-a oprit ca să vindece ochii unui orb, trupul lui, de această dată Domnul Isus Se oprește pentru că trebuia să vindece sufletul unui om. Astfel, Domnul Isus, din nou, surprinde.

Apoi, după ce ridică privirea spune: „Zachee, dă-te jos degrabă”. Îl cheamă fără ca cineva să-i spună că acela este Zacheu, sau că e vameș, sau alte lucruri. Isus zice: „Zachee, dă-te jos degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta”. Când am citit acest verset și felul în care l-a chemat Domnul Isus pe Zacheu, m-am întrebat de ce trebuie ca Domnul Isus să rămână în casa lui. Când auzim cuvântul „trebuie”, la ce ne gândim? E o necesitate. Dar eu mă gândesc că „trebuie” nu indică o necesitate pentru Domnul Isus. Nu cred că El era așa de obosit că trebuia să poposească în casa lui Zacheu și nu în orișice „cocioabă” din Ierihon. Nu era un „trebuie” din partea Domnului Isus pentru că ar fi fost obosit sau flămând. Acel „trebuie” era al lui Zacheu. Domnul Isus trebuia să intre în casa lui Zacheu, pentru că în acea casă trăia un om batjocorit, disprețuit, urât, hulit, scuipat de ceilalți din popor, dar mai mult decât toate acestea, un om pierdut. Bogăția sa nu putea să compenseze statutul său ingrat din punct de vedere social. Iar mai mult decât atât, el nu putea să compenseze pierzarea sa din punct de vedere spiritual.

Iar Zacheu, auzind această chemare: „Zachee, dă-te jos degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta”, el reacționează imediat. Versetul 6 ne spune că „Zacheu s-a dat jos în grabă și L-a primit cu bucurie”. A fost și el băgat în seamă. Cineva i-a zis pe nume. Zacheu a coborât și-L primește pe Isus cu bucurie. Firește, gestul Domnului Isus stârnește din nou consternare: „Când au văzut lucrul acesta, toți cârteau și ziceau: „A intrat să găzduiască la un om păcătos!”. Aici apare un contrast prin conjuncția „dar” în versetul 8: „Dar Zacheu a stat înaintea Domnului și I-a zis: „Iată, Doamne, jumătate din avuția mea o dau săracilor și, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, îi dau înapoi împătrit”. Avem pe de o parte mulțimea, care are o anumită mândrie, socotindu-se îndreptățită, după părerea lor, că ei trăiau după voia lui Dumnezeu și-l socoteau pe Zacheu un om apostat și-l desconsiderau. În dreptul mulțimii este mânie, dar în dreptul lui Zacheu este o bucurie debordantă, încât el zice: „jumătate din avuția mea o dau săracilor și, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, îi dau înapoi împătrit”.

Pentru Zacheu, acest moment a fost unul care i-a transformat viața într-un mod decisiv. Eu l-am numit „momentul Zacheu”. Oare câți dintre noi am trăit „momentul Zacheu”, acel moment când nimic nu mai contează, pentru că Isus a intrat în casa și viața ta? Aproape că ești gata să dai totul, iar dacă trebuie să pui ceva în ordine în viața ta, ești hotărât să faci asta. Pentru că Isus a intrat în casa ta, ești gata să pui lucrurile așa cum trebuie.

În acel moment, gestul lui Zacheu este radical, un abandon total. Pentru unii, aceasta e un gest de nebunie. Dar Isus nu socotește acest gest o nebunie, ci dimpotrivă, îl traduce altfel, în felul următor: „Isus i-a zis: „Astăzi a intrat mântuirea în casa aceasta, căci și el este fiul lui Avraam”. Apoi Domnul Isus continuă și nu traduce doar gestul lui Zacheu, ci și lucrarea Lui: „Pentru că Fiul omului a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut”. Isus traduce gestul lui Zacheu, dar și propria Lui viață și lucrarea mesianică pentru care a venit. Zacheu a fost mântuit, căci Isus „a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut”. Din nou, avem un tablou extraordinar pe care nu-l putem uita. Este ceva unic.

Care sunt lecțiile acestui episod deosebit de frumos? Prima lecție e că în ciuda tuturor succeselor pe care Zacheu le-a obținut, nu în mod cinstit, ci în mod ilicit, bogăției, faimei și a tot ce avea, Zacheu era pierdut. Iar el știa acest lucru, aceasta fiind o povară pentru el.

Ce înseamnă că un om este pierdut? Scriptura ne vorbește despre acest lucru. În primul rând, gândiți-vă când pierdeți ceva. De exemplu, dimineața vă duceți să luați periuța de dinți. Dar în paharul unde era deobicei periuța de dinți, nu mai vedeți periuța. Începeți să vă uitați prin sertare, în stânga, în dreapta și nu o găsiți. Atunci spuneți: „Mi-am pierdut periuța de dinți”. De ce? Pentru că periuța de dinți nu este în locul în care trebuie să fie. Un obiect care nu este în locul în care trebuie să fie este pierdut. A fi pierdut înseamnă că nu ești în locul potrivit, în locul în care trebuie să fii, acolo unde te-a așezat Dumnezeu în această creație.

Domnul Isus ne dă o pildă tot în Evanghelia după Luca din capitolul 15 în care spune că un om a pierdut o oaie și le-a lăsat pe celelalte 99 pe izlaz și s-a dus să caute oița pierdută. Acea oiță nu mai era în turmă, nu era unde trebuia să fie. O altă pildă este despre un bănuț pierdut. Femeia când a văzut că galbenul de aur nu mai era în salba ei sau în acel loc unde își ținea ea lucrurile de valoare, ea a început să-l caute și să-l găsească. Acel loc unde galbenul trebuia să fie era gol. Obiectul nu mai era în acel loc.

Așadar, a fi pierdut înseamnă să nu fii în locul potrivit.

Al doilea sens în care vorbim despre ceva pierdut este când ceva se rătăcește. De multe ori am folosit această expresie când am pierdut oițele cu care trebuia să merg pe câmp și să am grijă de ele. Porcii pe care îi lăsam afară și îi pierdeam, se duceau prin grădină, prin vii și se pierdeau. Se rătăceau. Oițele mai aveau un sens de orientare și se mai întorceau acasă, dar porcii nu au nici un sens de orientare. Când i-ai pierdut, îi cauți prin pădure, pe unde fug ei. Când ceva este pierdut înseamnă că este rătăcit. În pilda oiței pierdute, acea oiță s-a rătăcit. La un moment dat nu mai avea simț de orientare, nu mai știa pe unde să o ia ca să se întoarcă. Acesta este al doilea sens – a fi rătăcit.

Firește, poate apărea întrebarea: ești cumva pierdut? Nu ești în locul în care trebuie să fii? Te-ai rătăcit în această lume? Te-ai rătăcit prin bogăție, prin tot felul de lucruri, afaceri nepotrivite, lucruri murdare? Ești rătăcit în acestea?

Mai există un al treilea sens în Scriptură și care este unul foarte grav: a fi pierdut înseamnă să fii sub o condamnare, sub o pedeapsă. În a doua epistolă a lui Pavel către Tesaloniceni vedem cum Scriptura prezintă acest sens de a fi pierdut. 2 Tesaloniceni, capitolul 1, de la versetul 6: „Fiindcă Dumnezeu găsește că este drept să dea întristare celor ce vă întristează și să vă dea odihnă atât vouă, care sunteți întristați, cât și nouă, la descoperirea Domnului Isus din cer, cu îngerii puterii Lui, într-o flacără de foc, ca să pedepsească pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu și pe cei ce nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos. Ei vor avea ca pedeapsă o pierzare veșnică de la fața Domnului și de la slava puterii Lui.”.

Cuvântul continuă în capitolul 2, de la versetul 8: „Și atunci se va arăta acel nelegiuit, pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale și-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale. Arătarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne și puteri mincinoase și cu toate amăgirile nelegiuirii pentru cei ce sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiți. Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună: pentru ca toți cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiți.” O lucrare de rătăcire, o pierzare și o osândă pentru cei care sunt pierduți. Așadar, Zacheu era pierdut. Nu era în locul potrivit, era rătăcit și era sub condamnare.

A doua lecție. Dumnezeu orchestrează marile evenimente el mântuirii, dar și detaliile. El este cel care pune în mișcare toate lucrurile, pentru ca atunci când vine momentul mântuirii, aceasta să se întâmple după planul Lui și după voia Lui. Aici Domnul Isus era pe ultimul Său drum spre Ierusalim. Nu mai avea să treacă prin cetatea Ierihonului. Zacheu nu știa acest lucru. Poate dacă ar fi știut, L-ar fi căutat cu mai mare ardoare. Dacă acel orb ar fi știut că acesta e ultimul drum al lui Isus, orbul acela ar fi țipat de zece ori mai tare. Curiozitatea îl împinge pe Zacheu. Dar nu era o simplă curiozitate. Dumnezeu îl împingea pe Zacheu. Dumnezeu a privit și la acel sicomor care a fost plantat și în care știa că într-o bună zi Zacheu se va urca în el, iar Fiul Său îl va striga pe nume. Toate acestea erau orchestrate de Dumnezeu și pregătite de El.

Viața ta nu este un amalgam de întâmplări. Suferințele prin care treci nu vin la întâmplare. Toate sunt așezate de Dumnezeu pentru un plan, iar dacă Dumnezeu are un plan cu tine, el va pregăti și un „sicomor”, te va împinge prin curiozitate. Dumnezeu orchestrează evenimentele mântuirii noastre.

A treia lecție. Prin ceea că norodul a încercat să împiedice să ajungă la Isus pe orbul Bartimeu sau pe alt orb, certându-i să tacă, vedem că norodul reprezintă un obstacol. Zacheu nu putea să vadă pe Isus din pricina norodului. Pentru cineva care îl caută pe Isus, norodul mereu reprezintă un obstacol. Orbul este admonestat și Zacheu este împiedicat și judecat de acest norod. Dacă vei vrea să îl cauți pe Domnul Isus, una dintre ispitele care vor veni în dreptul tău este: „Ce va zice lumea?”. Ea nu va zice de bine. Lumea te va condamna, te va blama, va zice că te-ai rătăcit, că ai părăsit biserica-mamă… Lumea va zice orice ca să te împiedica să ajungi la Isus.

A patra lecție. Unii spun că mântuirea este rezultatul unei căutări. Dacă ne uităm în text, Cuvântul ne spune despre „a căuta” în două situații. Pe de o parte spune că Zacheu căuta să vadă care este Isus, iar în versetul 10 ni se spune că Fiul omului a venit să caute. Unii trag această concluzie logică că mântuirea este rezultatul a două căutări: o căutare a omului și o căutare a lui Dumnezeu. Multă vreme și eu am crezut astfel, pentru că Scriptura spune omului să-L caute pe Dumnezeu. În Isaia capitolul 55, versetul 6 spune: „căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi, chemați-L câtă vreme este aproape”. Matei 5: 25 spune: „căutați și veți găsi, bateți și vi se va deschide”. În Fapte 17, Cuvântul ne spune că Dumnezeu a pus hotare vieții noastre, pentru că atâta vreme cât trăim în aceste hotare să-L căutăm pe Dumnezeu, câteodată „bâjbâind, măcar că nu este departe de fiecare din noi”. Căutați pe Domnul. Este o poruncă, o invitație. Într-adevăr, omul care începe să-L caute pe Dumnezeu, Îl găsește.

Dar știți ce am descoperit după ce eu L-am căutat pe Dumnezeu și L-am găsit? De fapt, mi-am dat seama că Domnul m-a căutat pe mine. Nu a fost atât de mult că eu L-am căutat pe Dumnezeu din toată inima și cu toată ardoarea, cât Domnul m-a căutat și m-a găsit. Blaise Pascal, un mare matematician a spus: „Nu M-ai fi căutat, dacă nu M-ai fi găsit”. Eu aș spune acest lucru puțin schimbat: „Eu nu L-aș fi găsit, dacă El nu m-ar fi căutat”. Eu aș fi putut să caut mult și bine, dar dacă El nu m-ar fi căutat, eu nu L-aș fi putut găsi.

Prin urmare, dacă este o căutare în inima ta, aceasta este rezultatul faptului că Dumnezeu te caută pe tine. Iar faptul că Îl cauți pe Dumnezeu, asta nu înseamnă că inima ta este mai deosebită. Scriptura spune despre oameni în felul următor: „nimeni nu-L caută pe Dumnezeu”.  Nimeni nu-L caută cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. Dacă există o căutare înseamnă că Dumnezeu te caută și că căutarea ta este în mâna lui Dumnezeu care te împinge spre căutarea Lui. Într-o bună zi, ca în cazul lui Zacheu, cele două căutări se vor întâlni, iar rezultatul va fi salvarea.

După ce are loc acest lucru sunt și evidențe. În cazul lui Zacheu a fost acea decizie de a se dezlipi de ceea ce inima lui era lipită: avuția lui. Era gata să dea săracilor, să dea înapoi celor pe care i-a neîndreptățit. În inima lui Zacheu s-a produs frângere și pocăință. El a avut credință că acesta este Fiul lui Dumnezeu, că de altfel, el nu făcea aceste gesturi. Și-a dăruit viața complet Domnului Isus. Faptele la fel au o greutate, pentru că credința și pocăința nu se văd, sunt în inima omului, dar faptele se văd. Zacheu a dat avuția, s-a lepădat de totul și s-a dăruit Domnului Isus.

Închei cu această întrebare: unde te afli tu? Pe traseul vieții tale, în cetatea în care trăiești, ești și tu „cocoțat” pe undeva, dar pierdut? Ești și tu privit de oameni într-un anumit fel și încerci să rezolvi asta prin alte lucruri, dar ești rătăcit? Ești în locul în care trebuie să fii? Este condamnarea lui Dumnezeu peste tine?

Când Domnul Isus te cheamă, coboară și dăruiește-ți viața și tot ce ai Domnului. Domnul Isus face din nou această invitație. Când Cuvântul lui Dumnezeu ne aduce într-un loc în Scriptură unde trebuie să predicăm Evanghelia, noi o predicăm. Astăzi este ziua mântuirii, șansa pe care o pune Dumnezeu înaintea ta așa cum a fost și pentru Zacheu. Nu rata această șansă. S-ar putea să fie ultima pe care Dumnezeu o așază înaintea ta. Amin.