Evanghelia după Luca 20:9-19 – Sorin Prodan

Evanghelia după Luca 20:9-19 – Sorin Prodan – Biserica Baptistă Providența Brașov

9Apoi a început să spună norodului pilda aceasta: „Un om a sădit o vie, a arendat-o unor vieri și a plecat într-o altă țară pentru o vreme îndelungată. 10La vremea roadelor, a trimis la vieri un rob, ca să-i dea partea lui din rodul viei. Vierii l-au bătut și l-au trimis înapoi cu mâinile goale. 11A mai trimis un alt rob; ei l-au bătut și pe acela, l-au batjocorit și l-au trimis înapoi cu mâinile goale. 12A mai trimis un al treilea rob; ei l-au rănit și pe acela și l-au scos afară. 13Stăpânul viei a zis: ‘Ce să fac? Am să trimit pe fiul meu preaiubit; poate că îl vor primi cu cinste.’ 14Dar vierii, când l-au văzut, s-au sfătuit între ei și au zis: ‘Iată moștenitorul. Veniți să-l ucidem, ca moștenirea să fie a noastră.’ 15Și l-au scos afară din vie și l-au omorât. Acum, ce le va face stăpânul viei? 16Va veni, va pierde pe vierii aceia, și via o va da altora.” Când au auzit ei cuvintele acestea, au zis: „Nicidecum!” 17Dar Isus i-a privit drept în față și a zis: „Ce înseamnă cuvintele acestea care au fost scrise: ‘Piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului’? 18Oricine va cădea peste piatra aceasta va fi zdrobit de ea și, pe acela peste care va cădea ea, îl va spulbera.” 19Preoții cei mai de seamă și cărturarii căutau să pună mâna pe El chiar în ceasul acela, dar se temeau de norod. Pricepuseră că Isus spusese pilda aceasta împotriva lor.

Pilda vierilor este rostită de Domnul Isus în perioada așa numită Săptămâna Patimilor, ultima săptămână înainte de răstignire. Iar contextul în care Domnul rostește această pildă este acela în care autoritățile religioase și liderii spirituali ai lui Israel vin la Domnul Isus indignați, mâniați, supărați pentru că Domnul Isus predica Scriptura în Templu și făcuse curățirea Templului. Fiind iritați de ce face Domnul Isus acolo, vin la El și-L întreabă: „Cu ce autoritate faci lucrurile pe care le faci? Cine ți-a dat autorizație? Cine ți-a dat dreptul să vii aici unde noi suntem stăpânii și să schimbi rânduielile?”. Evident, ei Îl contestau pe Domnul Isus, nu credeau că El este Trimisul lui Dumnezeu, Îl urau cu tot ce le stătea în putere și voiau să scape de El.

În acest context Domnul Isus încearcă să demonstreze că ei nu au primit nimic din ce venea de la Dumnezeu. Nici măcar pe Ioan Botezătorul. El i-a întrebat: „Cu ce autoritate Ioan Botezătorul făcea ce făcea? De unde venea autoritatea lui? Venea de la Dumnezeu, din cer sau de la oameni?”. Toți acei oameni ai Legii și-au dat seama că sunt în încurcătură. Au început să se sfătuiască între ei și au zis: „Dacă răspundem de la oameni, atunci tot norodul ne va ucide cu pietre, căci este încredințat că Ioan era un proroc. Dacă vom răspunde din ceruri, atunci El ne va întreba: de ce nu l-ați crezut?”. Orice făceau acești oameni ei făceau ca să se împotrivească autorității lui Dumnezeu.

            Astfel, Domnul Isus le spune o pildă despre o vie. În acea vreme când Domnul Isus a venit pe pământ, societatea lui Israel era o societate agrară. Oamenii se ocupau cu cultivatul pământului, nu aveau industrie, tehnologie, de aceea, principala preocupare și sursă de viață era munca câmpului și ceea ce obțineau din acest lucru. Se ocupau cu creșterea animalelor, semănatul grâului, fructe, măsline, extragerea uleiului, viticultura. Israelul era o zonă propice viilor, unde erau acele podgorii foarte celebre pe care Solomon le vizita des. Viticultura era o componentă economică de bază a vieții în acea vreme.

            Satul în care m-am născut, Ortelec, a devenit cartier celebru al Zalăului, iar în dreptul casei noastre era grădina de vreo 5000 de metri, iar după aceea urma o pantă lungă unde cât vedeai cu ochii erau vii în stil mai vechi, cu pari. De mic am crescut legat de această activitate, pe lângă porumb, cartofi ș.a., via era foarte importantă. Se începe cu păruitul, adică schimbi parii care erau mai instabili, îi bagi mai adânc în pământ și dai cu coada toporului ca să întărești parul pe care stă vița-de-vie. Această activitate se făcea în perioada de primăvară după ce se dezgheța. Apoi urma ce numeam mețerlitul. Era tunsul viei. În general, rămâneau doar două corzi din butucul de vie. După ce via era tunsă, urma cercuitul, ce însemna că cele două vițe se întorceau în două cercuri și se legau cu salcie. După aceasta, via trebuia săpată într-o formă ca niște șanțuri pe mijloc ca apa să poată ajunge la butuc. Mare era disperarea mea când tata ne punea să săpăm nu de jos în sus, ci mergeam în deal și din deal săpam în jos. Îmi era o ciudă că toată lumea râdea de noi că săpam de sus în jos, căci cică se ducea pământul în jos și noi trebuie să-l tragem în sus. Trebuia să facem un efort dublu sau triplu pentru acest lucru.

După ce terminam cu săpatul, lăsam via să crească. Apoi urma o altă activitate numită cioncoșetul. La un moment dat via se împrăștia așa de tare că devenea o junglă, nu mai puteai intra în ea. Erau vițe de câte doi sau trei metri și trebuia să o tunzi bine și să o pui în jurul parului, astfel devenea aranjată. Aceasta pentru mine era cea mai grea operație, pentru că era foarte cald. După ce terminam asta, via trebuia din nou săpată, acele șanțuri deja erau nivelate. Dacă nu veneau ploile ca buruiana iar să o săpăm pentru a treia sau a patra oară, abia atunci puteam începe să așteptăm să se coacă strugurii și să facem sulechitul. Culegeam via.

Iar după această activitate, se făcea vinul și urma „distracția”, de care eu nu mai aveam parte, căci mă pocăisem. Dar era dezastru la noi în casă, iar pe măsură ce anii au trecut, am simțit această povară că trebuie să muncesc pentru un obiectiv letal în familia mea, pentru ceva care aducea scandal, de multe ori mama trebuia să plece de acasă în altă parte, erau bătăi până vedeam sânge. Ca și copii a fost traumatizant pentru mine. Slăvit să fie Domnul că după ce m-am pocăit, Domnul m-a vindecat de toate traumele. Nu am în subconștient chestii care m-ar deranja, decât trântitul ușilor. Tata le trântea după ce bea bine și am o sensibilitate acolo. Dar în rest, nu simt să fi rămas cu sechele. Domnul poate vindeca și vindecă traume din copilărie, dacă îți pui încrederea în El și trăiești pentru El. Deci eu cam cunosc lucrurile în ce privește creșterea viei.

            Domnul Isus spune în pildă că un investitor a sădit o vie, a pus acei butași, i-a plantat și din momentul sădirii, urmează aproximativ trei sau patru ani până apare recolta. Dar acest investitor părea un om cu putere financiară, căci după ce a sădit via, nu s-a apucat el de lucru așa cum mulți alți o fac. Acest om a arendat-o unor vieri și a plecat într-o altă țară pentru o vreme îndelungată. Astfel, acest investitor bogat lansează o afacere cu o fermă viticolă unde își are via și o arendează unor oameni și apoi pleacă.

            Acești arendași, numiți vieri în pildă, în loc să se ocupe de acestă afacere așa cum s-a stabilit în contract, ei se dovedesc a fi niște ticăloși, pentru că Domnul spune în pildă că la vremea roadelor, după vreo trei sau patru ani            , stăpânul trimite la arendași un slujitor ca să-i dea partea lui din rodul viei. Nu știm ce procent s-a stabilit ca să primească cotă parte din roadele viei, dar era firesc în baza contractului să primească partea lui. Dar vierii „l-au bătut și l-au trimis înapoi cu mâinile goale”.

Spre surprinderea noastră și probabil și a celor ce auzeau, stăpânul, în loc să acționeze în acel moment într-un mod drastic, căci avea tot dreptul să o facă, să trimită pe toți slujitorii câți îi avea și să-i prindă pe vieri și să-i pună la punct, el mai trimite un rob. Dar „ei l-au bătut și pe acela, l-au batjocorit și l-au trimis înapoi cu mâinile goale.” Când se întâmplă același lucru și cu al doilea rob, e clar că acești oameni sunt niște ticăloși. Totuși stăpânul merge mai departe și trimite al treilea rob și „ei l-au rănit și pe acela și l-au scos afară.” Acești arendași, în loc să trimită recolta cerută, îi trimit pe acești robi răniți rând pe rând.

Probabil că Domnul Isus a spus pilda într-un alt context, căci Evanghelia după Matei spune arendașii i-au omorât că pe fiecare din acești robi, iar în loc să livreze cota parte, ei livrează corpul mort al unor trimiși. În realitate, acești oameni respingeau o autoritate care era mai mare decât autoritatea lor, ei respingeau, de fapt, autoritatea legitimă, ei au furat autoritatea. Astfel, au început o răzmeriță și au declarat că ei sunt stăpâni.

Mai mult, când „ stăpânul zice: ‘Ce să fac? Am să trimit pe fiul meu preaiubit; poate că îl vor primi cu cinste.’ Dar vierii, când l-au văzut, s-au sfătuit între ei și au zis: ‘Iată moștenitorul. Veniți să-l ucidem, ca moștenirea să fie a noastră.’ Și l-au scos afară din vie și l-au omorât.”

De ce prototip din Vechiul Testament vă aduceți aminte? De Iosif. Frații lui Iosif, plini de invidie, când Iosif a fost trimis sub autoritatea tatălui care i-a spus: „Du-te și vezi ce fac frații tăi și adu-mi vești de la ei”, ei au zis: „Iată, vine făuritorul de vise. Haideți să-l omorâm”. Iar el, care fusese desemnat prin acea haină că va fi moștenitorul numelui familiei și a întregii averi, frații săi l-au luat și l-au aruncat într-o groapă. „Veniți să-l ucidem ca moștenirea să fie a noastră”.

Ne mai aducem aminte și de o altă imagine, pentru că aici probabil avem o replică terestră a răzmeriței care a fost în ceruri, când Satan s-a răzvrătit și o parte din îngeri au spus: „Nu mai vrem autoritatea și supremația lui Dumnezeu, vrem să fim independeți”. Iar Satan, acel înger de lumină, arhanghel, a vrut să fie în locul lui Dumnezeu. A încercat să uzurpe autoritatea lui Dumnezeu. Au căzut, pentru că ei ca ființe create au vrut să conteste autoritatea Creatorului. Iar acești vieri, ca ființe angajate, au dorit să uzurpe autoritatea angajatorului.

Interpretarea pildei este relativ simplă, spre deosebire de alte pilde unde oamenii ascultau și încercau să priceapă ce a dorit Isus să sugereze. Uneori, până și ucenicii au venit la Domnul Isus și L-au întrebat de ce vorbește doar în pilde pentru că nu le pricepeau pe toate. Însă, de această dată, Cuvântul spune că cei care erau vizați de această pildă, preoții cei mai de seamă, cărturarii și bătrânii norodului, care contestau autoritatea Domnului Isus, ei pricepuseră că Isus spusese această pildă împotriva lor. Au înțeles perfect ce a spus Domnul Isus, nu a fost nici o ambiguitate.

Oare ce au înțeles aceste autorități care contestau autoritatea Domnului Isus? Cine era vierul? Dumnezeu era vierul. Cine era via? Poporul lui Israel. Știm acest lucru dintr-un cântec din Isaia capitolul 5 și eu cred că acești cărturari care erau mereu cu ochii în Scripturile Vechiului Testament, cunoșteau acest cântec pe dinafară:

„Voi cânta Preaiubitului meu cântarea Preaiubitului meu despre via Lui. Preaiubitul meu avea o vie pe o câmpie foarte mănoasă. I-a săpat pământul, l-a curățit de pietre și a sădit în el vițele cele mai alese. A zidit un turn în mijlocul ei și a săpat și un teasc, apoi trăgea nădejde că are să-I facă struguri buni, dar a făcut struguri sălbatici. „Acum dar”, zice Domnul, „locuitori ai Ierusalimului și bărbați ai lui Iuda, judecați voi între Mine și via Mea! Ce aș mai fi putut face viei Mele și nu i-am făcut? Pentru ce a făcut ea struguri sălbatici, când Eu mă așteptam să facă struguri buni? Vă voi spune însă acum ce voi face viei Mele: îi voi smulge gardul, ca să fie păscută de vite; îi voi surpa zidul, ca să fie călcată în picioare; o voi pustii; nu va mai fi curățită, nici săpată; spini și mărăcini vor crește în ea! Voi porunci și norilor să nu mai plouă peste ea.” Via Domnului oștirilor este casa lui Israel, și bărbații lui Iuda sunt vița pe care o iubea. El se aștepta la judecată și, când colo, iată sânge vărsat! Se aștepta la dreptate și, când colo, iată strigăte de apăsare!”

Via era poporul lui Dumnezeu, poporul Israel.

Cine sunt arendașii din această pildă? Sunt preoții cei mai de seamă, cărturarii și bătrânii norodului. Acestora Dumnezeu le-a încredințat via ca să aibă grijă de ea și să o facă productivă, să conducă poporul lui Dumnezeu și să fie atenți la investiția pe care Dumnezeu a făcut-o. Era elita conducătoare a lui Israel.

Cine sunt mesagerii trimiși de stăpânul viei? Aceștia sunt prorocii, care rând pe rând au fost trimiși de Dumnezeu la popor ca să-i aducă aminte că nu ei sunt proprietarii viei, că nu ei sunt cei care pot să facă ce vor ei, ci ei sunt doar niște arendași. Dumnezeu a trimis proroci la împărați, la poporul care cinstea prorocii falși în loc să cinstească prorocii lui Dumnezeu și rând pe rând, aceștia i-au omorât. Națiunea lui Israel devenise mediul în care elita conducătoare a acestui popor sfida autoritatea lui Dumnezeu. Aș dori să dau niște exemple.

A fost un împărat pe nume Ioas. Când a fost mic, el a fost ascuns de un preot al lui Dumnezeu pe nume Iehoiada, pentru că pe tron venise o femeie pe nume Atalia. Ea căuta să omoare toată casa regală care fusese înaintea ei, pe toți frații lui Ioas, ca să nu mai fie nici un pretendent la tron din casa legitimă care putea să conducă Israelul. Dar Iehoiada l-a luat pe Ioas și l-a ascuns, bebeluș fiind și la vârsta de opt ani, cu ajutorul unor conducători fideli, Iehoiada reușește să-l întroneze pe Ioas și să o elimine pe Atalia care a fost omorâtă.

Ioas, după ce crește, se strică în așa hal, încât Cuvântul lui Dumnezeu spune în 2 Cronici capitolul 24:

„După moartea lui Iehoiada, căpeteniile lui Iuda au venit și s-au închinat înaintea împăratului. Atunci, împăratul i-a ascultat. Și au părăsit Casa Domnului Dumnezeului părinților lor și au slujit astarteelor și idolilor. Mânia Domnului a venit asupra lui Iuda și asupra Ierusalimului, pentru că se făcuseră vinovați în felul acesta. Domnul a trimis la ei proroci să-i întoarcă înapoi la El, dar n-au ascultat de înștiințările pe care le-au primit. Zaharia, fiul preotului Iehoiada, a fost îmbrăcat cu Duhul lui Dumnezeu.”

Zaharia era tânăr, și cu curaj, asumându-și riscul pierderii vieții se duce înaintea poporului și spune următoarele:

„El s-a înfățișat înaintea poporului și i-a zis: „Așa vorbește Dumnezeu: ‘Pentru ce călcați poruncile Domnului? Nu veți propăși. Pentru că ați părăsit pe Domnul, și El vă va părăsi.’” Și au uneltit împotriva lui și l-au ucis cu pietre, din porunca împăratului, în curtea Casei Domnului.”

Până unde a mers obrăznicia acestor arendași! Până unde a mers îndrăzneala și răfuiala lor cu Dumnezeu! Au respins autoritatea lui Dumnezeu.  

Cuvântul ne mai spune și în cartea Cronicilor capitolul 36 despre un alt împărat, Zedechia, ultimul împărat, care nu a ascultat de ce a spus Domnul, s-a răsculat împotriva împăratului Nebucadnețar, deși profetul Ieremia venise și i-a spus să nu facă acest lucru, să nu facă pact cu Egiptul împotriva Babilonului, căci Domnul îl va proteja. Dar el a făcut o înțelegere cu Egiptul și împăratul Nebucadnețar a venit împotriva Ierusalimului. În 2 Cronici 36, Scriptura spune: „Toate căpeteniile preoților și poporul au înmulțit și ei fărădelegile după toate urâciunile neamurilor și au pângărit Casa Domnului, pe care o sfințise El în Ierusalim. Domnul Dumnezeul părinților lor a dat din vreme trimișilor Săi însărcinarea să-i înștiințeze, căci voia să cruțe pe poporul Său și locașul Său. Dar ei și-au bătut joc de trimișii lui Dumnezeu, I-au nesocotit cuvintele și au râs de prorocii Lui, până când mânia Domnului împotriva poporului Său a ajuns fără leac. Atunci, Domnul a făcut să se suie împotriva lor împăratul haldeenilor”.

Prin urmare este o vreme, doar o vreme în care răzvrătirea își face lucrarea ei și autoritatea este respinsă. Până la un punct. Domnul Isus pune această întrebare: „Acum, ce le va face stăpânul viei? Va veni, va pierde pe vierii aceia, și via o va da altora.” Ei au citit foarte bine mesajul, au înțeles perfect ce spunea Domnul Isus. El spunea că favorul pe care l-a dat acestui popor ales va fi luat de la ei și acest privilegiu special care a fost dat dintre toate popoarele unui singur popor Israel, acest favor va fi dat altora.

În mod clar, ei nu puteau să înțeleagă acest lucru. Iar când au zis: „Nicidecum!”, ei practic au spus: „Nu! Așa ceva nu se poate!”. Dar Isus i-a privit în față și a început să le tâlcuiască, pentru că finalul răzvrătirii lor a ajuns până la o crimă în care preaiubitul Fiu al Stăpânului este omorât.

Mesagerii au fost respinși de-a lungul vremurilor și omorâți. Dar a venit o vreme pe care Pavel o numește „împlinirea vremurilor”, când Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său preaiubit. Iar la botez, s-a auzit un glas din ceruri pe care probabil chiar unii dintre cărturari, farisei și cei care au fost de față la botezul Domnului Isus au auzit: „Acesta este Fiul Meu preaiubit în care-Mi găsesc toată plăcerea”.

A venit acest Fiu, iar în Ioan capitolul 1 este scris că „a venit la ai Săi și ai Săi nu L-au primit”. Întregul aparat politic și religios s-a pus în mișcare ca să-L evacueze pe Fiul lui Dumnezeu, să scape de El. Crima finală încă nu fusese comisă. Domnul Isus Cristos declara o profeție care avea să se împlinească în câteva zile. Când acest Fiu preaiubit al Stăpânului a venit să le dea o ultimă șansă, El a venit cu o autoritate egală cu autoritatea lui Dumnezeu Tatăl.

După ce sistmatic au respins mesagerii lui Dumnezeu, acum aveau o ultimă șansă să se trezească. Dar ce au făcut? Nu L-au primit. Nu a fost doar o respingere elegantă sau fermă în care să zică: „Nu Te primim. Pleacă!” Ci, a nu-L primi a însemnat în final moartea lui Mesia. Ei înțelegeau acest lucru foarte bine, pentru că Domnul Isus le spunea că au respins profeții, iar „acum Îl veți omorî pe Mesia, pe care surprinzător, voi L-ați așteptat să vă elibereze.”

Iar Domnul Isus contribuie El Însuși la interpretarea pildei, punându-le această întrebare: „Ce înseamnă cuvintele acestea care au fost scrise: ‘Piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului’?”. Ce oare au priceput când Domnul le-a citat acest verset? El a citat acest verset din Psalmul 118, pe care acești cărturari și bătrâni ai norodului îl rosteau cu acel fior așteptându-L pe Mesia să vină.

Piatra din capul unghiului. Ce înseamnă aceasta? Pentru noi e puțin anormal pentru că noi astăzi construim diferit. Avem o altă tehnologie de a construi. Dacă ați construit o casă începeți cu planurile pe care le face un arhitect, cu multă precizie, pe calculator. Apoi se face trasarea conform planului și respectați toate acele puncte în care faceți trasarea. După ce faceți trasarea, vine buldoexcavatorul și sapă și totul este pus minunat. Se face fundația și totul se respectă. În general, iese un pătrat sau dreptunghi, ceva frumos, după aceasta mai corectezi dacă e necesar, dar în final iese bine.

Însă în acea vreme, pentru a putea să aibă o casă făcută bine dreptunghiulară și unghiurile să fie bine puse, ei puneau o piatră în capul unghiului. Mulți hermeneuți s-au întrebat: „Ce e cu această piatră din capul unghiului?” Este piatra care se pune la temelie care să dea direcția perfectă spre o linie și spre cealaltă la fundație sau este piatra de boltă care finalizează clădirea? Piatra de la temelie era acea piatră care se așeza cu fețe bine șlefuite și drepte și din acel punct se duceau zidurile. Iar dacă era bine făcut, atunci fundația nu ieșea trapez, iar zidurile ieșeau în unghi de 90 de grade. După ce clădirea era făcută, se construia în formă de boltă și acolo trebuia de pus o piatră care să susțină greutatea de o parte și de cealaltă și lega clădirea. Evreii numeau și această piatră – „piatra din capul unghiului”. De-a lungul anilor m-am întrebat și eu care piatră e cea la care se face referință. Mulți ani știam că doar acea din vârf este piatra din capul unghiului. Dar după ce am citit comentarii am aflat și eu de piatra unghiulară care dă direcție fundației.

Interpretarea poate fi în acest sens vertical, piatra din capul unghiului de la bază, de la temelie sau piatra din capul unghiului de sus. Care era? Eu zic că este și una, și alta, pentru că fără o bază solidă și fără un început bun, clădirea nu va merge bine și fără piatra din capul unghiului de la boltă, clădirea nu poate fi terminată bine. Iar pentru că vorbim despre autoritate, ambele pietre din capul unghiului cea de la temelie și cea de la boltă, reprezintă expresii ale aceleiași autorități. Domnul Isus era piatra din capul unghiului de la temelie cu care a început lucrarea lui Dumnezeu și El este și piatra din capul unghiului cu care se termină lucrarea lui Dumnezeu. Domnul a spus: „Eu sunt Alfa și Omega”. Începutul, piatra de la temelie și Sfârșitul, piatra din capul unghiului de la boltă. La temelie, Cuvântul spune că au mai contribuit și alții: profeții și apostolii. Dar piatra unghiulară care este la boltă este doar Domnul Isus Cristos.

Drept urmare, negarea autorității Domnului Isus Cristos, care este autoritate de la început până la sfârșit, conduce la o cădere. Cine neagă autoritatea Domnului Isus ca bază a tuturor lucrurilor, acela va cădea peste această piatră și va fi zdrobit. Iar cine neagă autoritatea Domnului Isus ca piatră care leagă toate lucrurile Împărăției lui Dumnezeu, peste acela ea va cădea și-l va spulbera. Așadar, negarea autorității Sale înseamnă cădere. Domnul Isus Cristos vorbea foarte explicit și ei înțelegeau foarte bine ce spunea Domnul Isus.

Dacă au înțeles foarte bine ceea ce am înțeles și noi, care este partea noastră din această pildă? Trebuie să avem în vedere că această parabolă era gândită să spună ceva dincolo de timpul rostirii ei pentru că Cuvântul nu vorbește doar pentru acea vreme, ci Cuvântul este viu și lucrător și vorbește pentru fiecare generație în parte. Întrebarea și provocarea pentru noi este: ce dorește Dumnezeu să ne spună astăzi prin această pildă?

În primul rând, parabola este una a răspunderii pe care fiecare lucrător o are în via care i-a fost încredințată de Dumnezeu. În Vechiul Testament, metafora folosită pentru poporul lui Dumnezeu era via. În Noul Testament este o altă metaforă pentru poporul lui Dumnezeu – turma. Petru ne spune legat de acest lucru în prima sa epistolă, în capitolul 5, despre cei pe care Dumnezeu i-a chemat să fie îngrijitorii turmei Sale: „Sfătuiesc pe prezbiterii dintre voi, eu, care sunt un prezbiter ca și ei, un martor al patimilor lui Hristos și părtaș al slavei care va fi descoperită(cu autoritatea sa apostolică, Petru le spune prezbiterilor): Păstoriți turma lui Dumnezeu, care este sub paza voastră, nu de silă, ci de bunăvoie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un câștig mârșav, ci cu lepădare de sine; nu ca și cum ați stăpâni peste cei ce v-au căzut la împărțeală, ci făcându-vă pilde turmei.”

Orice prezbiter, orice pastor poate fi ispitit de duhul autoritarismului. El poate să înceapă să se comporte într-un mod brutal și autoritar cu turma, iar credincioșii din adunare, care sunt oile lui Dumnezeu, pentru astfel de persoane, ajung oi de muls și de tuns. Sunt oameni care abuzează, care fac abuz de autoritate așa cum au făcut cărturarii, fariseii și bătrânii norodului. Ei preiau în contabilitate proprie ceea ce de drept este a lui Dumnezeu. Primesc bani și în loc să-i pună în contul bisericii, îi pun în contul lor spunând că ei fac lucrarea lui Dumnezeu.

Mărturisesc că mi se face rău când văd pe unii care folosesc resursele Împărăției lui Dumnezeu care sunt trimise pentru misiune, pentru ajutorarea săracilor, pentru a înainta Împărăția Lui, și ei iau acele resurse în considerentul că ei sunt slujitorii Domnului și le folosesc pentru ei. Am văzut o dată un președinte de seminar, un președinte de universitate creștină, cea mai mare universitate creștină, om care cred că avea mulți bani, dar banii nu erau pentru el, pentru că Dumnezeu i-a dat o parte ca să mănânce și în baza principiului „că dacă ai ce mânca și cu ce te îmbrăca îți este îndeajuns”, restul trebuia să fie pentru Împărăția lui Dumnezeu. Însă acest om avea yacht, cele mai luxoase lucruri și în yachtul lui, ca slujitor al Împărăției lui Dumnezeu se afla cu o femeie care nu era nevasta lui, într-o poziție extrem de indecentă făcându-și poză cu ea și punând-o ulterior pe platformele social media.

Ce ziceți de astfel de „arendași”? Oameni care fură avutul lui Dumnezeu pentru a se face ei stăpâni peste tot. Au fost și alții. Cu durere, unul dintre cei mai mari apologeți care era cât pe ce să devină emblema apologeticii din toată istoria, folosea resursele lui Dumnezeu ca să-și facă săli de masaj, cu masoare. Își cumpăra apartamente în diverse țări unde avea „prietenele” sale. Oameni care fură avutul lui Dumnezeu și-l folosesc pentru vacanțe exotice, pentru a se lăfăi în opulență.

Așadar, primul avertisment pe care noi îl avem din această pildă, mai cu seamă cei care suntem chemați în autoritate și slujire: atenție la poziții de autoritate și atenție la politica religioasă. Cineva spunea că treaba cea mai păcătoasă este politica religioasă pentru că acești „arendași”, oameni în autoritate, au inventat un sistem care funcționa atât de bine și fără Dumnezeu și nu aveau nevoie ca Dumnezeu să intervină în „rotițele” sistemului lor, de aceea L-au respins și L-au evacuat. Aceasta este prima lecție.

A doua lecție – trebuie să facem o schimbare totală a primului principiu pentru că dacă la primul principiu am spus : „atenție la autoritarism și la abuzul de autoritate”, al doilea principiu este: „atenție la duhul de criticism față de o autoritate legitimă”. Dacă poate exista abuz de autoritate, la fel poate să existe respingerea autorității de drept, legitime.

Iar acești cărturari și bătrânii norodului au luat autoritatea pentru ei și făceau abuz de autoritate și ei îl criticau mereu pe Domnul Isus și respingeau autoritatea legitimă.

Cum e această problemă între noi? Această dimensiune a abuzului de autoritate din mai marii norodului o vedem în abuzul de autoritate al unor păstori, a unor lucrători, a unor președinți de comunități, de uniune. Există și victime ale acestor abuzuri de autoritate. Dar la fel de adevărat este că o altă dimensiune din ceea ce erau acești contestatari ai lui Dumnezeu era criticismul și respingerea autorității.

Acesta este un flagel care infectează respectul pentru autoritate instituită de Dumnezeu în biserica locală. Există o specie de „creștini” care nu pot decât să critice. De regulă, ei nu pot sta într-o biserică. Se duc într-o biserică, stau pentru o vreme, sunt foarte entuziasmați de tot ce se întâmplă, auzi de la ei niște expresii bombastice: „așa biserică nu am mai văzut! Extraordinar! Minunat!”. Dar după ce mai trece timpul, ei încep să submineze autoritatea și încep să critice pe păstori, diaconi, lucrători, misionari, totul. Iar după ce devastează totul în acea biserică, se duc în altă biserică și încep același lucru. Au această obsesie de a critica tot timpul.

Eram odată să vizitez un frate în Firenze și la ora douăsprezece fără un sfert, în subsol la motelul în care stăteam, aud deodată o bătaie la un geam care era la bază la stradă. M-am speriat, eram și cu un alt frate. M-am trezit buimac, trezesc gazda să ne deschidă poarta. Vine un om ciudat, speriat și zice: „Trebuie să auziți! Voi nu știți nimic ce se întâmplă aici în această biserică.” Apoi începe să ne spună până pe la orele două jumătate dimineața tot felul de grozăvii ce se întâmplă în acea biserică. După ce am scăpat de el, ne-am dus la culcare. Dimineața, buimaci de oboseală, venim la frate și îi spunem ce s-a întâmplat. Dar el ne zice: „Oh, frate! Nu știu dacă v-a spus tot! Acest om a ajuns cu scrisori să le trimită pe la Federația Europeană, prin România și să zică ce ticăloși și blestemați suntem noi!” Dar fratele trudea în căldura din Firenze să predice Evanghelia. Când eu l-am cunoscut își câștiga bani fiind instalator. Muncea din greu și era și criticat.

Când m-am întors la Domnul, era un om în biserică care a început să critice pe prezbiter și să critice și pe alții. Când era adunarea generală, acesta era „tunul”. Doar critică. Adunarea generală era un teritoriu de minat. El pusese mine. Totul acolo exploda. Nu s-a săturat și după aceea a dat în tribunal pe păstor, pe prezbiteri. A târât biserica în procese.

Uzurpatorii autorității lui Dumnezeu respingeau autoritatea legitimă care, dacă ar fi fost recunoscută, le dădea lor înșile legitimitate pentru autoritatea lor. Dar nu aveau nicio autoritate.

Ce face un om care simte că e pus în autoritate, dar nu are autoritate? Sunt profesori la școală care vin în clasă cu catalogul și sunt o autoritate, iar când unul îți striga numele, te înmuiai ca o cârpă. Dar erau alții care aveau același catalog, aceeași poziție de profesor, și erau slabi, nu aveau autoritate. Pentru că nu puteau să-și impună autoritatea într-o formă în care să câștige respect, am observat că deveneau foarte răi, ne băteau. Ei nu puteau altfel să-și impună autoritatea.

Au fost și împărați care nu știau să-și impună autoritatea și au devenit dictatori. Oameni care nu au știut să câștige autoritatea și respectul într-un mod onorabil. Au devenit despoți, care conduceau prin forță și intimidare.

Așadar, atenție și la acest duh de respingere a autorității, de criticism nejustificat.

Închei mesajul spunând – atenție și la duhul mândriei. Oare de ce acești conducători erau atât de culpabili, încât Domnul Isus îi numește public „criminali”? Nu e puțin lucru. Ei erau cu acele straie grozave, oamenii se plecau înaintea lor, iar Domnul le spune că: „ Voi sunteți niște criminali, ticăloși! Ați furat via lui Dumnezeu, turma Lui. Abuzați de autoritate și respingeți autoritatea legitimă.”

De ce ei erau atât de vinovați? Scriptura ne zice în Evanghelia după Luca capitolul 20 de la  versetul 45: „Atunci a zis ucenicilor Săi, în auzul întregului norod: „Păziți-vă de cărturari, cărora le place să se plimbe în haine lungi și să le facă lumea plecăciuni prin piețe; ei umblă după scaunele dintâi în sinagogi și după locurile dintâi la ospețe și casele văduvelor le mănâncă, în timp ce, de ochii lumii, fac rugăciuni lungi. De aceea vor lua o mai mare osândă.”

Ipocrizie crasă. Lăcomie. Curvie. Hoție. Toate acestea adunate – o mândrie și o sfidare a autorității lui Dumnezeu.

La fel ca ei, nici noi nu suntem imuni la acești viruși letali. M-am cercetat și am văzut că de-a lungul anilor am căzut în aceste păcate și pot să cad, de aceea cer bisericii să se roage pentru mine. Să nu fie o smerenie falsă, doar o paradă pe care o fac aici de-a lungul anilor și să ajung înaintea Domnului și să-mi spună: „Te-ai folosit de Numele Fiului Meu, de Numele Meu ca să-ți faci numărul și showul. Ai căutat aprecierea oamenilor în loc să-L înalți pe Fiul Meu. Ai făcut abuz de autoritate. Ai criticat pe cei pe care îi aveam și erau trimiși de Mine”.

Toți dintre noi putem fi în această poziție, indiferent că suntem prezbiteri, păstori sau suntem frați credincioși în biserică. Așadar, atenție la aceste pericole imense. Domnul să ne ajute pe toți. Amin.