Evanghelia după Luca 2:1-7 – Sorin Prodan

Evanghelia după Luca 2:1-7 – Sorin Prodan – Biserica Baptistă Providența Brașov

Textul acest sună puțin anacronic, pentru că de regulă textul este citit și predicat în sezonul consacrat sărbătorii nașterii Domnului Isus Hristos. Să-l citești în mijlocul verii, este ca și cum ai spune în mijlocul iernii cuiva pe stradă „Hristos a înviat!” Și persoana ar fi puțin șocată, pentru că așa simte fiecare că există un perimetru special pentru anumite lucruri.

Însă socotesc că este bine, nu doar pentru că am luat Evanghelia după Luca la rând și mergem pasaj cu pasaj în fiecare capitol, dar câteodată este bine să citim și să predicăm texte care sunt predicate numai de Crăciun sau de Paște, să le predicăm și în alt timp, pentru că avem șansa să le urmărim și să le privim dintr-un alt unghi.

Când predic textul acesta de Crăciun, atmosfera este încărcată de o anumită stare specială, emoțională. Poate de data aceasta ne putem delimita puțin de partea sentimentală și să vedem câteva lucruri din acest text pe care Luca le așează în cronica și în narațiunea pe care o scrie, dintr-un unghi puțin diferit.

Cu capitolul 1, Luca deja ne-a introdus în momentul pregătitor al nașterii Domnului Isus. Am văzut deja în mesajele pe care le-am auzit, cum Luca scrie această Evanghelie lui Teofil și îi spui că el a făcut o cercetare amănunițită, și a întrebat mulți oameni, și a studiat și alte texte care circulau în vremea aceea. Ceea ce el așează în această evanghelie, este o cercetare atentă a ceea ce s-a întâmplat în vremea aceea.

Luca apoi vorbește despre vestirea nașterii lui Ioan Botezătorul, însoțită apoi de „oda bucuriei”, pe care Zaharia, tatăl lui Ioan Botezătorul o înalță lui Dumnezeu, că i-a dat un fiu la bătrânețe și i-a ascultat rugăciunea de ani de zile. Dumnezeu Și-a împlinit promisiunea și este credincios celui își pune toată încrederea în Dumnezeu.

Apoi ne-am uitat la vestirea nașterii lui Isus Hristos, care este însoțită de cântarea Mariei, de acea explozie a bucuriei că ea a fost aleasă să fie purtătoarea Fiului lui Dumnezeu.

Cele două cântări pe care le-am urmărit sunt încărcate de esența mesajului Evangheliei. Dacă vrem să vedem care este mesajul Evangheliei și vrem să-l cercetăm în Scripturi, ne putem duce la cele două cântări de la începutul Evangheliei după Luca și acolo ne putem apropia de miezul Evangheliei.

După ce Luca așează lucrurile acestea ca un moment pregătitor, intrăm cu capitolul 2 în narațiunea propriu zisă a nașterii Domnului Isus.

De la început aș vrea să spun că primul lucru pe care îl remarcăm în acest fragment, este că narațiunea aceasta ne demonstrează că nașterea Domnului Isus a fost un eveniment real, nu este ficțiune, nu este plăsmuirea imaginației cuiva. Cu toate că există documente istorice foarte bine atestate, există astăzi oameni care încă afirmă că Isus Hristos, ca personaj istoric, nu a existat.

Acest lucru este o absurditate pentru că nu doar textul Scripturii afirmă acest lucru, ci există și istorici precum Iosif Flavius care au vorbit despre existența istorică a lui Isus Hristos.

De ce spunem că nașterea, existența, viața Domnului Isus Hristos au fost lucruri reale? Uitați-vă vă rog la textul pe care l-am citit și remarcați vă rog în textul acesta câteva elemente. Luca este atent să așeze în textul lui câteva componente. El vorbește despre un timp istoric bine definit; el spune „în vremea aceea”. Care vreme? Vremea în care cum ne spune în capitolul 1, în Iudeea era împărat Irod și printre cei ce slujeau la Templu, era un preot pe nume Zaharia din ceata lui Abia, care era căsătorit cu Elisabeta. Remarcați un lucru: sunt nume reale, sunt personaje care pot fi verificate. Lucrurile acestea sunt verificabile.

Cuvântul spune că „În vremea aceea a ieşit o poruncă de la Cezar August să se înscrie toată lumea.” Așadar este vorba de un timp istoric bine definit, bine specificat.

Pe lângă Irod și Cezar, Cuvântul ne mai dă un nume și ne spune că „înscrierea aceasta s-a făcut întâia dată pe când era dregător în Siria Quirinius.” Din nou avem un nume istoric care poate fi verificat în analele istoriei. Toți se duceau să se înscrie fiecare în cetatea lui.

Avem așadar un timp istoric, avem nume reale precum Cezar, Irod, Quirinius și Cuvântul ne spune că Iosif s-a dus în Galileea, în cetatea Nazaret, să se înscrie împreună cu nevasta lui, pentru că era din casa și din seminția lui David. Astfel avem și elemente geografice.

Cu acestea, un lucru este foarte sigur. Dacă cineva intenționa să inventeze o poveste, un lucru de care trebuie să se ferească, este să dea locuri specifice, nume specifice, date specifice și toate elementele care pot fi verificabile.

Scriptura dragii mei, nu este o plăsmuire a unui om, nu este imaginație. Credința noastră, pe lângă faptul că este dată prin Duhul Sfânt a lui Dumnezeu și nu o putem noi fabrica în lăuntrul nostru, un lucru pe care poți să-l vezi este că această credință nu este doar o simplă imaginație. Nu este ceva cu care te chinui să crezi, cu toate că dovezile care sunt împrejurul tău sunt împotriva ta. După ce primești darul acesta al credinței, observi că toată credința aceasta este aliniată și rezonează cu realitatea, cu ceea ce se întâmplă în jurul tău, cu istoria și chiar cu viitorul.

De aceea, aș vrea să aveți mare încredere în faptul că credința aceasta a noastră este atestată și fundamentată istoric. Este un dar al lui Dumnezeu, o primim, dar apoi vedem că această credință rezonează cu realitatea. Nu este ceva absurd.

Acest lucru să știți că este foarte diferit de alte religii, unde de regulă textul sacru este scris de o singură persoană. Aici avem o diferența foarte mare în a avea un text scris de o singură persoană și a avea un text sacru care este rezultatul mai multor oameni care au compus textul, călăuziți de Dumnezeu. Și toate textele acestea adunate și puse în Scriptură, toate se leagă unele de altele și au o rezonanță perfectă.

Ne gândim de pildă la Coran sau ne gândim la textele vedice, la Bagabagita și toate scrierile sanscrite care au fost. De regulă veți vedea că sunt scrie de un singur om, care a trăit o experiență subiectivă și a scris textul. Și credința multora trebuie să se bazeze finalmente pe mărturia unui singur om și pe experiența subiectivă a unei singure persoane. Însă nu este același lucru adevărat și cu Scriptura!

În Scriptură avem mai mulți oameni care au fost călăuziți de Dumnezeu în perioade diferite ale istoriei și toate scrierile adunate pe o perioada de 1500 de ani, compun opera extraordinară a revelației lui Dumnezeu.

Rețineți vă rog acest prim lucru: narațiunea nașterii Domnului Isus Hristos este o demonstrație că evenimentul acesta a fost real, nu este ficțiune, este bine documentat istoric.

În al doilea rând am vorbit de evenimente și ce este minunat să remarcăm, este că toate evenimentele acestea, chiar dacă se întâmplă în locuri diferite și cu persoane diferite, toate aceste evenimente se aliniază planului lui Dumnezeu. Nimic un lucru nu se întâmplă în istoria aceasta, nici măcar în experiența ta personală, care să nu fie aliniat planului lui Dumnezeu. Acest lucru ne aduce din nou la doctrina providenței lui Dumnezeu.

Cântarea pe care am cântat-o în această dimineață, este poate una dintre cele mai bune demonstrații ale faptului că nici o experiență din istoria aceasta sau din viața noastră personală, nu este la întâmplare. Nu este nimic care să fie în afara planului specific al lui Dumnezeu.

Haideți să ne gândim de pildă la Iosif și la Maria. A apărut această poruncă de la Cezar August, un om care stăpânea în vremea aceea toată lumea civilizată: Imperiul Roman. Deși numele pus în Scriptură este „Cezar August”, acesta este doar un nume atribuit. Numele lui real era „Octavian”. În vremea aceea era bine cunoscut faptul că Octavian a fost nepotul lui Iulius Cezar. Era fiul sorei lui Iulius Cezar. Iulius Cezar era cunoscut, era cel care a cucerit Galia, s-a întors la Roma cu armatele sale, devenise un general iubit de tot poporul. Și când a venit înapoi pe tron, era deja Pompei care a furat puterea într-un fel. Iulius Cezar când a intrat cu armatele în Roma, Pompei nici nu a mai stat, a fugit de acolo în Egipt. Apoi Iulius Cezar s-a proclamat rege, împărat și dictator. De la Iulius Cezar avem termenul de „dictator”.

Așadar, Iulius Cezar avea o soră care a născut pe acest Octavian și după ce Iulius Cezar a fost omorât, puterea a trecut în mâinile lui Octavian. Dar el a avut un rival, pe Antoniu și între ei a fost o mare bătălie, la Actium și Octavian a câștigat bătălia aceasta împotriva lui Antoniu.

Mai târziu, pentru că el fusese nepotul lui Cezar, el și-a luat numele de la unchiul său și a primit numele de „Cezar”. După câțiva ani de domnie, preoții din Roma au decis ca să-i atribuie un nume care era „August” sau „Augustus” ce însemna „divinul”. Adică a fost divinizat, a fost ridicat la rangul de zeu.

Este interesat să vedem că în vremea aceasta în care omul încearcă să se ridice pe sine tot mai mult și mai mult, se întâmpla ceva extraodinar. Cel care era stăpânul absolut al universului, al tot ceea ce a creat El, Se coboară! Este o direcție inversă: ridicarea omului și coborârea lui Dumnezeu.

Ioanid scrie o frumoasă poezie în care spune:

„Cezarul August, vrând mai multă slavă
Decât smulsese gândul său de-oţel,
Se proclamă ca zeu atotputernic.
Şi se´nălţară temple pentru el.

Şi-atunci, de sus, din gloria eternă,
Văzând cum se îngâmfă un atom,
Ca să ne dea o pildă, Creatorul
A coborât şi S-a-ntrupat ca om.”

Ei bine, Cezar dă această poruncă de a se înscrie toată lumea. De ce încerca el să facă înscrierea aceasta? Era momentul în care voia să vadă până unde s-a întins imperiul său. Și mai era încă un scop bine precizat acolo, era vorba de taxe și de tributuri pe care el le lua de la toate națiunile și de la toate popoarele anexate imperiului.

Cezar dă porunca, are loc acest recensământ și acum gândiți-vă la Iosif și la Maria.

Acum avem deja două mame printre noi care se pregătesc să fie din nou mame. Ce greu ar fi pentru una din ele să se pună la un drum de probabil 5-6 zile pe jos, fără mașină cu aer condiționat, să meargă pe un măgar călare, alături de soțul lor? Nu ar fi ușor, ar fi cumplit. Gândiți-vă că ei se aflau în Orientul Mijlociu unde căldura era insuportabilă. Nu aveau butoane la măgăruș să dea pe aer condiționat, trebuia să meargă în căldura aceea toridă, probabil Maria înfășurată într-un voal care o proteja de căldură. Trebuiau să se ducă la o distanță de câteva sute de km.

Mă gândesc că atunci când ei au auzit vestea aceasta, după ce au trecut prin frământarea aceea că Maria a văzut un înger care i-a spus vestea, Iosif nu a crezut-o și în final Dumnezeu i-a descoperit și lui că este planul Său. Acum vine porunca să se ducă la o distanță enormă ca să facă aceasta înscriere. Nu era un lucru ușor. Probabil s-au plâns și ei ca toți ceilalți din neamul lui Israel, de ce făcea Irod.

Nici nouă astăzi nu ne-ar plăcea dacă ar veni o lege prin care fiecare să se ducă acasă pentru recensământ. Toți au trebuit să lase ce aveau de făcut prin alte părți și să se ducă să se înscrie. Nu era un lucru ușor. Probabil mulți în vremea aceea s-a plâns și au fost critici la aceea ce s-a întâmplat. Ceea ce ei nu vedeau însă, era că lucrul acesta ce era neplăcut pentru ei, era așezat undeva în planul lui Dumnezeu, prin care El împlinea o profeție care se spusese în vremea lui Mica: că în Betleem avea să se nască Fiul lui Dumnezeu.

Chiar dacă lor le-a fost greu, lucrul acesta nu a împiedicat planul lui Dumnezeu. Ce lecție învățăm din acest lucru? Faptul că evenimentele din istorie din istorie și din viața ta, se aliniază planului lui Dumnezeu!

Unii își pun probabil întrebări. Familia din adunarea noastră care au doi copii, au fost în Germania, acum se întorc și probabil sunt întrebări în mintea lor: „Doamne ce se întâmplă?” Știm pe fratele nostru Khraw împreună cu soția lui Elena care s-au dus în Franța, apoi au venit din nou aici, apoi s-au dus în Vaslui. Vedeți apar schimbări!

Vreau să vă spun că vor fi schimbări în viața voastră și vor fi situații pe care probabil nu știți cum să le citiți, nu știți cum să le interpretați în viața voastră și poate veți zice: „Doamne, de ce? Nu-mi place situația aceasta.” 

Poate vreai mai multă stabilitate, pentru că atunci când ai stabilitate, când lucrurile stau cumva bine în viața ta, ești mai liniștit. Atunci însă când vine furtuna și te poartă ca pe o bărcuță, fără control bun, dintr-o parte în alta, începi să te întrebi: „Doamne, ce se întâmplă?”

Ei bine, acolo este momentul când trebuie să-ți aduci aminte că nu sunt greșeli în viața ta! Că nu sunt situații care nu au un rol bine definit în planul lui Dumnezeu pentru viața ta. Nu doar evenimentele mari sunt aliniate planului lui Dumnezeu. Cele mai mici detalii din viața ta, sunt aliniate planului lui Dumnezeu.

De aceea, sfatul pe care Dumnezeu ni-l dă atunci când ai sentimentul că viața îți scapă de sub control și începi să vezi că lucrurile nu sunt după cum ai vrea tu să fie, este ca în astfel de momente să ai credință și să te odihnești în suveranitatea și în providența Lui. Dacă în momentul acela ai tăria aceea să vezi mâna lui Dumnezeu, chiar în situații care nu-ți plac (după cum nici lui Iosif și Mariei nu le-au plăcut să facă drumul acela până în Betleem), nu uita că mâna bună a lui Dumnezeu este cu tine!

A fost cu Iosif în închisoare, a fost cu Daniel când a fost aruncat în groapa cu lei, a fost cu Iosif și Maria când au trebuit să meargă la o mare distanță ca să ajungă la Betleem. Plecarea ta într-un loc sau în altul, evenimentele din viața voastră care nu sunt adesea plăcute sau după criteriile noastre bune, nu sunt la întâmplare în viața noastră.

De aceea cred că este bine să învățăm că mâna lui Dumnezeu este cu noi în fiecare detaliu al vieții noastre.

În al treilea rând, narațiunea aceasta a nașterii Domnului Isus Hristos ne învață că Dumnezeu are alte definiții pentru măreție. Remarcați vă rog că textul începe cu două nume mari: Cezar August și dregătorul din Siria, Quirinius. La aceste două nume de la începutul textului, sune așezate alte două nume aproape simetric în textul acesta, care sunt Iosif și Maria.

Când compari primele două nume cu următoarele două, vei vedea o distanță foarte mare în ordinea umană. Cezar era cunoscut, Quirinius era cunoscut, dar Iosif și Maria cine erau? Erau niște oameni neînsemnați. După recensământ, dacă ai fi întrebat:

• Știi cine este Iosif și Maria?
• Nu știu cine sunt.
• Știi cine este Cezar August?
• Bineînțeles!

Oamenii se uită la ceea ce este înălțat între oameni. Adesea când te uiți la cineva înălțat între oameni, se produce parca o atracție magnetică spre a atinge poziția acelui om. De ce credeți că este o așa mare atracție pentru prezentările de modă, de pildă?

Când te uiți la o prezentare de modă, mai ales când se uită partea feminină, aproape că se identifică, fiind acolo pe scenă, îmbrăcate suple, frumoase. Este atracția aceasta.

De asemenea și bărbații se uită la oameni care au putere, la oameni care au probabil resurse financiare, la oameni care au probabil putere politică și se naște dorința aceasta de a aspira spre acele poziții. Și este o atracție pentru oameni să înalțe oamenii.

Dar aduceți-vă aminte că atunci când proorocul Samuel a fost trimis de Dumnezeu să ungă un împărat peste Israel, a fost trimis în casa lui Isai. El a întrebat: „Unde sunt fii tăi?” El avea 7 fii. Isai i-a adunat pe cei 6 dintre fii săi și i-a adus în fața profetului și profetul s-a uitat la primul dintre fii: înalt, frumos, bine făcut. Și el a spus: „Cu siguranță acesta este împăratul lui Israel.” Și Dumnezeu îi spune: „Nu, nu este.” Apoi următorul, și acela bine făcut, frumos, arătos: „Cu siguranță acesta este împăratul!” Nici acesta. Și rând pe rând, toți fiii, vlăjganii lui Isai au trecut unul câte unul și au pierdut testul.

• Mai ai vreun fiu? – întreabă Samuel.
• Am un pricăjit de fiu care e cu oile.
• Cheamă-l și pe el.

A venit David și cum l-a văzut Samuel, în duhul lui a știut că acela este împăratul. De ce? Omul se uită la izbește ochiul, dar Dumnezeu se uită la inimă. În lumea aceasta sunt înălțați oameni și puteri financiare și politice. Ne uităm și uneori suntem ispitiți să dorim pozițiile acestea. Dumnezeu însă are o altă definiție pentru măreție. În ochii lui Dumnezeu, omul smerit este prețuit de Dumnezeu, omul care are o inimă frântă este prețuit. Nu omul care se ridică cu putere, nu omul care calcă peste alții înălțându-se pe sine, ci omul care se coboară pe sine și ajută pe alții să se ridice, acela este ridicat în ochii lui Dumnezeu. Măreția are alte conotații în ceea ce vede Dumnezeu ca fiind măreție.

Ultimul lucru la care aș dori să ne uităm în textul nostru, este faptul că narațiunea nașterii ne îndreaptă privirea spre ce poate să facă Dumnezeu, dar mai cu seamă ne îndreaptă privirea la ce vrea Dumnezeu!

Aș vrea să remarcăm un lucru. Este ciudat într-un fel faptul că evenimentul nașterii are loc în niște condiții atât de improprii, am spune noi: un recensământ și distanțe mari de parcurs. Și apoi când au ajuns acolo și când s-a împlinit vremea să nască Maria, Cuvântul spune că L-a născut, L-a înfășat în scutece, L-a culcat într-o iesle pentru că în casa de poposire nu era loc pentru ei. Este firesc să ne punem întrebarea: Dumnezeul Atotputernic, nu putea să pregătească un loc mai confortabil pentru Fiul Său? Să Se nască într-un loc igienic, într-un loc plăcut, într-un mediu sau într-o atmosferă care să primească un copil care se naște. De ce a trebuit să Se nască într-un grajd, într-o iesle, unde era lipsă de igienă, unde erau tot felul de mizerii animale? Nu putea face Dumnezeu ceva? O, ba da! Dumnezeu putea face lucruri mari. El putea face ca Fiul Lui să Se nască într-un loc mai bun decât locul în care trăia Cezar August. Dar aici este altceva: aici este voia lui Dumnezeu și planul lui Dumnezeu!

Narațiunea aceasta ne îndreaptă spre privirea spre ce poate să facă Dumnezeu, dar mai cu seamă la ceea ce vrea Dumnezeu în viața noastră.

Nu putea Dumnezeu să facă să evite moartea tatălui tău? O, da, putea! Dar era un plan acolo, pe care poate voi ca și copii nu-l veți înțelege niciodată, decât când veți fi acolo și îl veți revedea pe tatăl vostru.

Știți, adesea sunt lucruri doar teoretice la care ne gândim, dar este cu totul altceva când poate tu ca părinte, asiști la înmormântarea copilului tău. Abia atunci lucrurile acestea devin atât de reale, abia atunci lucrurile acestea încep să aibă un sens și abia atunci încep să se izbească întrebări între ce poate să facă Dumnezeu și voia lui Dumnezeu!

De aceea dragii mei, să știți că chiar prin narațiunea nașterii Domnului Isus Hristos, începem să învățăm și să ne pregătim poate pentru momente grele din viața noastră, când poate nu vom înțelege și vom pune la îndoială puterea lui Dumnezeu și nu vom vedea voia lui Dumnezeu în viața noastră. Întotdeauna lucrurile acestea în momente dramatice sau tragice din viața noastră, se izbesc cu putere. Este o coleziune în care stăm și ne întrebăm: „Doamne, de ce? Nu puteai să eviți tu mașina aceea sau autobuzul acela?” Și este momentul când te agăți cu disperare și cu credință de voia lui Dumnezeu. Nu este momentul în care să pui la îndoială puterea lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu poate evita orice. Dar voia lui Dumnezeu uneori depășește înțelegerea noastră și sunt momente în care trebuie să ne încredem cu toată tăria în voia Lui.

Ieri seara a fost un moment șocant pentru mine. Am ieșit cu băiețelul meu unde este complexul studenților, deasupra unde sunt niște scări, apoi este o pădurice și dincolo este cimitirul. Ne-am plimbat prin acea pădurice, am găsit frăguțe și am cules cu fiul meu și era încântat că i le culegeam și el le mânca. Apoi ne-am oprit la un moment dat, băiețelul meu s-a uitat și a arătat cu mâna spre cimitir și m-a întrebat:

• Tata ce e ăla acolo?
• E un cimitir.        

Vă spun momentul acesta pentru că este prima dată când am avut cu fiul meu o discuție la un nivel neașteptat.

• Ce e un cimitir tati?
• Este un loc în care oamenii pun pe cei morți.

A stat, s-a uitat și s-a gândit și mi-a pus întrebarea:

• Tati, toți oamenii mor?
• Da fiule, toți oamenii mor.

Apoi s-a uitat la mine și a spus:

• Și tati, și tu o să mori?

În acea clipă am trăit un șoc realmente pentru că fiul meu îmi punea o astfel de întrebare și am spus:

• Păi dacă ți-am spus că toți oamenii mor, înseamnă că și eu o să mor, poate când o să fiu bătrân.

David s-a uitat la cimitir și a început să plângă. Mi-am dat seama că poate trebuia să-i spun altceva. M-am plecat spre el și am spus:

• Dar David, avem o promisiune în Scriptură, că cei care cred în Domnul Isus Hristos vor avea viață veșnică!

Nu am reușit să-l conving în momentul acela, a trebuit să-i repet de vreo câteva ori. Și l-am văzut că a început să se însenineze. Am continuat să culegem frăguțe și la un moment dat pe cărare s-a oprit din nou și a stat cu privirea în pământ. Și l-am întrebat:

• Ce e David?
• Sunt trist pentru că știu că o să mori.

Din nou am încercat să-l conving cu versete din Scriptură că cei care avem credință în Hristos vom trăi veșnic. Și din nou am mers înainte, ne-am jucat și când am ajuns cu mașina acasă, am pus-o în parcare. Pe drum am crezut că a adormit, dar pur și simplu parcă se înțepenise în ceea ce a înțeles pentru prima oară, la vârsta lui de 4 ani cu privire la realitatea morții. Am ajuns în parcare, am deschis ușa și am zis:

• Haide!
• Nu vreau să cobor!
• De ce?
• Sunt trist că știu că o să mori.

În sfârșit, l-am convins. Sper să uite. Însă dragii mei, este o realitate pe care până și copii de 4 ani o pot înțelege. Dar chiar dacă o realitate și o parte a acestei lumi căzute în păcat, noi știm un lucru: voia lui Dumnezeu este cel mai important lucru în viața noastră. Dacă trăim în voia lui Dumnezeu, ce poate să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu? Ce putere? Nici măcar puterea morții! Chiar dacă noi vom plânge pentru copii, părinți, frați, surori și chiar dacă alții vor plânge pentru noi, voia lui Dumnezeu este ca cel ce crede să nu guste moartea veșnică, ci doar moartea fizică. În această voie dragii mei, ne putem cu toții odihni în această zi.

Am învățat așadar că această narațiune a nașterii este un eveniment real. Credința noastră primită prin Duhul lui Dumnezeu rezonează cu istoria, rezonează cu lucrurile bine fundamentate.

În al doilea rând am învățat că aceste evenimente sunt aliniate în planul lui Dumnezeu și ceea ce se întâmplă în viața ta, este în planul lui Dumnezeu.

În al treilea am învățat că Dumnezeu are alte definiții pentru măreție.

Și în ultimul rând am învățat că Dumnezeu, da, poate! Însă voia lui Dumnezeu este bună plăcută și desăvârșită. Nu vă îndoiți de acest lucru. Amin!