Evanghelia după Luca 21:20-24 – Sorin Prodan – Biserica creștină Providența Brașov
Doresc să vă invit să deschidem Scripturile la Evanghelia după Luca, capitolul 21. Lectura textului va începe de la versetul 20.
[20] Când veți vedea Ierusalimul înconjurat de oști, să știți că atunci pustiirea lui este aproape. [21] Atunci, cei din Iudeea să fugă la munți, cei din mijlocul Ierusalimului să iasă din el și cei de prin ogoare să nu intre în el. [22] Căci zilele acelea vor fi zile de răzbunare, ca să se împlinească tot ce este scris. [23] Vai de femeile care vor fi însărcinate și de cele ce vor da țâță în acele zile! Pentru că va fi o strâmtorare mare în țară și mânie, împotriva norodului acestuia. [24] Vor cădea sub ascuțișul sabiei, vor fi luați robi printre toate neamurile, și Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri, până se vor împlini vremurile neamurilor. Amin!
Vreau să încep cu o mărturisire mesajul din această zi. Pe măsură ce mă apropiam cu studiul prin Evanghelia după Luca de această porțiune din capitolul 21, vă mărturisesc că a început să mă cuprindă emoția, teama. Pentru că asemenea unui pilot care este pe o aeronavă și se uită pe radar și constată la un moment dat că în direcția în care merge este o zonă de ceață sau de nori și începe să aibă emoții, la fel și eu am început să am emoții și mi-am pus întrebarea: cum voi parcurge capitolul 21 din Luca, care vorbește despre vremurile sfârșitului?
Mi-am adus aminte de un frate din adunarea noastră în care eu m-am întors la Domnul, care slujea de regulă la ora de rugăciune. Numele lui era Gheorghe. În limbajul pur ardelenesc, noi ziceam „Gheorghică”. Și când se ducea la amvon, întotdeauna citea un text și câteodată un text foarte greu din Scriptură. Și îmi puneam întrebarea de ce citește el acel text greu din Scriptură la ora de rugăciune? Și fratele „Gheorghică” după ce citea textul și îl termina, se uita spre noi și zicea: „Frați și surori, după cum vedeți, tăt, tăt îi clar aicea. Haideți să ne rugăm.” La fratele era totul clar. La mine nu era totul clar.
Atunci când venim la Scriptură, unora li se pare că totul este clar. De multe ori ei vin și spun: „Păi frate nu vezi? Scrie aici, așa este.” Bun, scrie într-adevăr, dar cum înțelegem noi aceste lucruri?
Și vreau să vă arat că Scriptură ne spune că sunt în Cuvântul lui Dumnezeu porțiuni sau texte greu de înțeles, mai cu seamă acele texte care vorbesc despre sfârșitul vremurilor. Când apostolul Petru a scris Bisericii răspândite, Biserica care a fost împrăștiată printre neamuri și i-a vorbit despre sfârșitul vremurilor, a făcut referință la acele porțiuni unde Pavel a scris în epistolele sale despre sfârșitul lucrurilor. Și Petru a dat credincioșilor un avertisment și a spus în 2 Petru 3:15-16: „Să credeţi că îndelunga răbdare a Domnului nostru este mântuire, cum v-a scris şi preaiubitul nostru frate Pavel, după înţelepciunea dată lui, ca şi în toate epistolele lui, când vorbeşte despre lucrurile acestea. În ele sunt unele lucruri greu de înţeles, pe care cei neştiutori şi nestatornici le răstălmăcesc ca şi pe celelalte Scripturi, spre pierzarea lor.”
Deci eu nu pot spune ca fratele Gheorghică „tăt, tăt îi clar aici.” În ele sunt unele lucruri greu de înțeles pe care cei nestatornici și neștiutori le răstălmăcesc ca și pe celelalte Scripturi, spre pierzarea lor.
Intenția mea, frați și surori nu este să aduc confuzie, îmi este teamă de Dumnezeu. Pășesc în această zonă a Scripturii, asemenea lui Moise pe muntele Sinai, cu teamă. Și dorința inimii mele este să nu răstălmăcesc lucrurile scrise și anunțate de Domnul Isus, ci mai degrabă să ne ajutăm cu toții ca să ajungem, nu neștiutori și nestatornici, ci să ajungem știutori și statornici!
Așadar am intrat deja în zona capitolului 21 din Evanghelia după Luca și asemenea pilotului care intră într-o zonă de turbulențe, am să vă spun și eu cum spune el pe difuzor: „Puneți-vă centurile de siguranță.” Și din momentul acela nu mai ai voie să mai mergi să te plimbi prin avion, stai locului, pui centura de siguranță și te rogi să nu se întâmple ceva.
Întrebarea cu care parcurgem întregul capitol 21 este aceasta: cum ne pregătim noi de vremea sfârșitului? Cum te pregătești frate și soră de vremea sfârșitului? Tinerilor cum vă pregătiți voi de vremea sfârșitului? Dar voi copii vă pregătiți de vremea sfârșitului sau credeți că viața voastră e doar menită ca să vă jucați pe afară cu bicicleta, să mâncați, să mergeți la școală? Și voi copii trebuie să vă pregătiți de vremea sfârșitului.
Și eu, când am fost de vârsta voastră, m-a apucat frica că vine sfârșitul și am început să fiu mai atent.
Deci cum ne pregătim de vremea sfârșitului? Și învățătura a început de la o întrebare pe care au pus-o niște ucenici ai Domnului, când se aflau la Ierusalim. Și am spus că vom parcurge textul, uitându-ne la contextul în care este vorba despre sfârșitul lucrurilor, la conținutul discursului Domnului Isus și vom finaliza cu concluziile, ce învățăm și ce trebuie să luăm aminte din lucrurile acestea.
Iar contextul este format de locul și de timpul în care se afla Domnul Isus. Timpul era săptămâna mare. Suntem în săptămâna patimilor Domnului Isus. El se afla în Ierusalim la doar câteva zile înainte de procesul Său de arestare, de crucificarea și învierea Sa.
Și acolo aflându-Se în templu și învățând pe norod, deodată niște ucenici de ai Săi s-au uitat la frumusețea Templului și au început să-l admire și au zis Domnului trăgându-L de mânecă într-un fel: „Ia uite Rabi, uite ce frumusețe! Ce grozav Templu avem noi!” Și Domnul Isus la admirația aceasta răspunde pe neașteptate făcând o profeție care îi năucește pe acești ucenici: „Vor veni zile când nu va rămâne piatră pe piatră care să nu fie dărâmată.”
Și atunci ei auzind profeția aceasta, au pus două întrebări. Prima întrebare: „Când se vor întâmpla toate aceste lucruri” Și a doua întrebare: „Care va fi semnul când se vor întâmpla aceste lucruri?” Și de acolo de la versetul 8 din capitolul 21, începe răspunsul Domnului Isus.
Și răspunsul Domnului Isus la cele două întrebări, de unii este socotit ca furnizând semne ale sfârșitului și ei citesc textul ca și cum ne putem folosi de informația asta, ca să știm cu aproximație sau chiar cu precizie ziua în care va veni Domnul Isus.
Astfel se face că unii au luat textul acesta alături de alte texte profetice, precum textul din Daniel, sau din Isaia, sau din Zaharia și Apocalipsa și au spus: „Iată aici avem date despre ziua venirii Domnului Isus.” Dar dacă acestea ar fi realmente date precise pe care noi le-am putea folosi ca să facem niște calcule și să începem să zicem „Domnul vine în 1993, în toamnă” (cum am crezut eu) sau vine în 2025 în 14 aprilie (după calculele unora), dacă aceste lucruri ar fi adevărate, atunci am intra într-o mare contradicție cu ce spune Domnul Isus, că noi nu putem ști ziua și ceasul când va veni Fiul Omului. Dumnezeu a pus o cenzură peste această cunoștință și Domnul Isus spune când era în trup, că „Nici Fiul nu cunoaște ziua și ceasul, de aceea nu tot insistați. Când, cum, nu mă tot întrebați, că nu știu.”
În condiția Sa de Fiu al lui Dumnezeu întrupat acest lucru i-a fost ascuns chiar Domnului Isus, după înviere și înălțare. Evident, Domnul știe când vine, că El vine în slavă și glorie și El știe ziua. Dar în perioada întrupării Sale, El a spus „Nici Fiul nu cunoaște lucrul acesta.”
De aceea este foarte clar că informațiile acestea ne-au fost date nouă, nu să ne punem noi la făcut calcule ca să găsim ziua și ceasul, ci să ne fie cumva instrumente de orientare ca atunci când va veni perioada aceea, noi să începem să simțim că vine timpul acesta. Înțelegeți? Este o diferență între a face calcule și a spune „Aceea este ziua” și între a te uita la aceste lucruri, să începi să le înțelegi, să le cunoști bine și atunci când vine primăvara eternității să începi să vezi că începe să înmugurească ceva, să înfrunzească, să dea floare și începi să înțelegi aceste lucruri.
Prin urmare frați și surori, în felul acesta noi trebuie să citim textele Scripturii. Și vreau să vă mai spun că atunci când noi venim la astfel de texte ale Scripturii de regulă, venim cu informații pe care le-am auzit, poate de la începutul anilor de credință.
Eu am auzit predicându-se despre vremea sfârșitului și s-a predicat într-un anumit fel că va fi o răpire, fie înainte de necazul cel mare sau în timpul necazului sau după. Că vor fi 1000 de ani, un mileniu, în care Hristos va domni pe pământ și așa mai departe. Vom vorbi despre aceste lucruri.
Dar ce vreau să vă spun, este că noi venim de multe ori la textul Scripturii, deja cu niște lucruri în mintea noastră. Și am să rog pe băieți să-mi dea rucsacul de acolo (am niște ochelari in ei). Și vreau să vreau să vă arat cam cum venim noi la textele Scripturii câteodată.
Ne naștem în lumea lui Dumnezeu, ne naștem în credință și începem să luăm cunoștință de lucrurile lui Dumnezeu. Ascultăm și auzim predici, citim Scriptura și o înțelegem într-o anumită măsură. Dar vin predicatori și ne spun: „Uite cum trebuie să înțelegi.” Și sunt foarte convinși că așa trebuie cum zic ei și atât de mult insistă că într-un fel zic așa: „Ochelarii pe care îi ai ca să vezi”
Eu acum îmi pun niște ochelari cu dioptrii diferite. Acum dacă mă uit, nu văd nimic și am nevoie de ochelari buni. Și am aici tot felul de lentile, heliomate și alte tipuri. Și când citesc cu ochelarii aceștia buni, văd și înțeleg. Dar vine cineva și spune: „Mă, tu trebuie să schimbi ochelarii că nu înțelegi, nu vezi bine.” Și atunci vine și îți schimbă ochelarii: „Dăi jos pe ăștia și pune-i pe alții.” Prima dată când îi pui vezi puțin în ceață, dar începi să te obișnuiești și dacă stai mult cu ei zici la un moment dat că asta e realitate. Dar știți cum vă văd eu acum pe toți cu acești ochelari? Portocalii! Și dacă țin mult ochelarii ăștia, la un moment dat o să spun că lumea este portocalie. Și voi îmi veți spune: „Nu este!” „Ba, este!” zic eu. Și orice citesc și orice văd cu ochelarii aceștia, este portocaliu. Înțelegeți ce vreau să spun?
Și sunt oameni care de-a lungul vieții lor de credință, tot timpul insistă că așa stau lucrurile și sunt foarte ambițioși. Și dacă cumva îndrăznești să vii să spui „Frate, nu-i chiar așa!”, se supără că el are ochelarii portocalii și asta e lentila și așa trebuie citită Scriptură.
De aceea, dragii mei vreau să înțelegem că în zona aceasta unde Cuvântul lui Dumnezeu a spus că sunt lucruri greu de înțeles, să recunoaștem că sunt lucruri greu de înțeles. Și dacă noi avem o înțelegere anume, să nu zicem tare și hotărât: „Asta e singura înțelegere și nu se poate altfel.”
Eu personal am convingeri, dar nu sunt convingeri pe care nu le-aș schimba, dacă Duhul lui Dumnezeu îmi arată că lucrurile sunt altfel. Înțelegeți? De aceea trebuie să fim atenți și cu băgare de seamă.
Iată de ce când au venit ucenicii și au pus astfel de întrebări Domnului Isus, El a răspuns „Băgați de seamă să nu vă amăgească cineva, să vină și să spună ‘ăștia-s ochelarii buni’. Sau ‘Asta e lentila pe care trebuie să o folosești.’ Băgați de seama!”
Vreau să vă mai dau un exemplu, care sper să vă fie de mare ajutor. Și aici am să mă folosesc de tehnică. Vreau să-i rog pe copii să fie atenți și să îmi spună ei mie acuma ce văd ei acolo pe ecran. Ce vedeți voi copii acolo? Este chipul unei bătrâne, vedeți? Uitați-vă atent, vedeți acolo nasul mare, gura, părul, observați? Desenul este așa în creion mai mult, da? Vedeți, sunteți de acord? În această schiță portretul este al unei bătrâne care se uită așa ușor în jos, tristă, îmbătrânită. Și dacă cineva se uită la portretul acesta și este prima imagine pe care o vede, rămâne în minte cu portretul unei bătrâne. Dar mai târziu vine cineva și zice „Nu este portretul unei bătrâne, este o tânără care se uită într-o parte și meditează.” Observați și tânăra? Și apoi, când ne uităm din nou la portretul acesta, unii văd portretul unei tinere.
Vreau să vă întreb câți dintre voi vedeți portretul unei femei bătrâne și nu puteți vedea pe cel al tinerei? Puteți vedea că este și o femeie tânără acolo? Cine nu poate vedea? Ridicați mâna! Înțelegeți? Eu zic că este portretul unei tinere, iar unii zic că este imposibil, că nu se poate. Dar până și acest portret în schiță, veți vedea că unii se uită și identifică tot la fel pe bătrână, cu gura, nasul mare, ș.a.m.d. În loc să vadă că nasul este de fapt bărbia și că este o tânără care se uită undeva spre clădirea primăriei din punctul acesta. Înțelegeți?
O anumită imagine, poate la începutul credinței noastre se imprimă atât de tare încât nu mai putem scăpa de ea. Rămânem cu acel portret în minte, rămânem cu acea imagine și nimeni și nimic nu ne mai schimbă înțelegerea. De aceea, Domnul Isus a insistat: „Băgați de seamă!” Și Petru spunând despre lucrurile sfârșitului pe care Pavel le amintește în epistolele sale, spune că sunt lucruri greu de înțeles, pe care cei nestatornici și neștiutori le răstălmăcesc spre pierzarea lor și spre pierzarea celor ce le cred.
Iată de ce dragii mei este foarte important să înțelegem aceste lucruri în lumina în care Dumnezeu ni le descoperă. Iată cum putem înțelege din același text lucruri diferite. Unii să creadă că este o imagine, alții să creadă că este total altă imagine. Și cel mai bun exemplu pe care pot să vi-l dau este modul în care noi ne gândim, de pildă, la Apocalipsa capitolul 20, care vorbește despre acei 1000 de ani în care Domnul va domni.
Și vreau să citesc câteva versete din Apocalipsa 20, versetele de la 1 la 7, pe care să le folosesc pentru acest exemplu: „Apoi am văzut coborându-se din cer un înger care ținea în mână cheia adâncului și un lanț mare. El a pus mâna pe balaur, pe șarpele cel vechi, care este diavolul și Satana, și l-a legat pentru o mie de ani. L-a aruncat în adânc, l-a închis acolo și a pecetluit intrarea deasupra lui, ca să nu mai înșele neamurile, până se vor împlini cei o mie de ani. După aceea, trebuie să fie dezlegat pentru puțină vreme. Și am văzut niște scaune de domnie; și celor ce au șezut pe ele li s-a dat judecata. Și am văzut sufletele celor ce li se tăiase capul din pricina mărturiei lui Isus și din pricina Cuvântului lui Dumnezeu și ale celor ce nu se închinaseră fiarei și icoanei ei și nu primiseră semnul ei pe frunte și pe mână. Ei au înviat și au împărățit cu Hristos o mie de ani. Ceilalți morți n-au înviat până nu s-au sfârșit cei o mie de ani. Aceasta este întâia înviere. Fericiți și sfinți sunt cei ce au parte de întâia înviere! Asupra lor a doua moarte n-are nicio putere; ci vor fi preoți ai lui Dumnezeu și ai lui Hristos și vor împărăți cu El o mie de ani. Când se vor împlini cei o mie de ani, Satana va fi dezlegat.”
De-a lungul vremurilor, cei ce au citit Apocalipsa capitolul 20, au spus că lucrurile sfârșitului se vor derula în felul acesta: va fi un moment în care, în mod subit biserica va fi răpită. Într-un moment va fi răpirea, Biserica va fi răpită în văzduh, morții credincioși vor învia și cei răpiți împreună cu morții credincioși înviați, care au parte de întâia înviere, vor întâmpina pe Domnul Isus în văzduh. Și Hristos va veni împreună cu Biserica de-a lungul veacurilor, se va întoarce pe pământ și va instaura o împărăție de 1000 de ani, literalmente de 1000 de ani. În perioada aceasta de 1000 de ani, Satan va fi legat și nu va avea putere pe pământ. Va fi domnia lui Hristos la Ierusalim, împreună cu Biserica răscumpărată. După cei 1000 de ani, Satan va fi dezlegat, va devasta pământul și atunci vor începe toate ciclurile de cataclisme descrise în cartea Apocalipsa, cu ruperea peceților, cu trâmbițele și cu vărsarea potirelor. După perioada aceasta în care tot pământul va fi devastat, va fi judecata finală când morții necredincioși vor fi înviați și vor sta în fața scaunului de domnie, a scaunului de judecată al lui Dumnezeu. Și atunci va fi declarată condamnarea veșnică a celor necredincioși și răsplata veșnică a celor credincioși. Și astfel se va intra în veacul etern.
Această poziție, această înțelegere a fost numită „Premilenism”. Adică există un mileniu și Domnul Isus vine înaintea mileniului de 1000 de ani, deci literalmente „pre mile nis.”
Însă au fost și alți credincioși care au venit și au spus: „Domnul Isus nu vine înainte de mileniu. Domnul Isus vine după mileniu. Hristos se va întoarce după cei 1000 de ani.” Și această poziție a fost numită „Postmilenism”. Ba mai mult, ei spun „cartea Apocalipsa este o carte cu multe simboluri. Și nu trebuie să luăm toate lucrurile acelea ca fiind numere și cifre precise, ci trebuie înțelese în limbajul Apocalipsei.” De aceea postmileniștii consideră că mia de ani trebuie înțeleasă ca o perioadă lungă de timp în care Satan este legat pe pământ, că această perioadă a început de la vremea bisericii. Satan este legat, Evanghelia se răspândește pe tot pământul și tot pământul va ajunge plin de cunoștința lui Dumnezeu. Ei se uită și consideră că sunt mari progrese care au fost făcute, pentru că acum Evanghelia nu mai este doar în Ierusalim și în zona aceea, ci este la toate națiunile și înaintează, iar Satan nu are putere și este legat. Și după perioada aceasta simbolică, o perioadă lungă 1000 de ani, care este considerată o perioadă desăvârșită în care Dumnezeu lucrează, după aceea Hristos se va întoarce și va fi învierea generală. Și cei credincioși și cei necredincioși vor învia și vor înaintea scaunului de domnie și apoi va fi perioada eternă. Acest curent se numește „Postmilenism”. V-am spus că sunt lucruri greu de înțeles.
Mai există o școală de gândire și mai există o poziție care se numește „Amilenism”. Ce înseamnă asta? Unii spun că amilenismul înseamnă că nu există mileniu, că nu e adevărat. Amilenismul consideră precum postmilenismul, că perioada de 1000 de ani din Cartea Apocalipsa este tot o perioadă de lungă de timp, că este realmente perioada bisericii. Este timpul în care Satan este legat, dar nu înseamnă că nu mai are nici o putere pe pământ, ci este legat în privința Evangheliei, că nu mai poate împiedica, ca în vremurile trecute, în care avea putere și Evanghelia nu ajungea la nici o națiune și Evanghelia era limitată doar la poporul ales al lui Dumnezeu. Satan este legat, Evanghelia se răspândește acum peste tot pământul și influența satanică este redusă. Și Domnul Isus Hristos, la înălțare, acolo a fost punctul în care a spus: „Toată autoritatea Mi-a fost dată în cer și pe pământ.” Cu alte cuvinte, El a intrat în această domnie, în care El stăpânește împreună cu sfinții care sunt în glorie. „Toată autoritatea Mi-a fost dată în ceruri și pe pământ. Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh. Și iată că Euvoi fi cu voi în toate veacurile.”
Amilenismul consideră că Domnul domnește în prezent în gloria în slavă, alături de sfinții săi și perioada aceasta de 1000 de ani, adică o perioadă în care este răspândită Evangheliei de către Biserică, iar la un moment dat, la sfârșit, când Hristos se va întoarce, atunci va veni judecata și finalul vremurilor.
Așadar, vedeți dumneavoastră sunt 3 modalități în care putem înțelege acest lucruri, legat de perioada sfârșitului și de cei 1000 de ani.
Acum v-aș putea pune întrebarea, care credeți că este poziția corectă? Și unii veți spune, „Este premilenismul! Va fi un mileniu de 1000 de ani pe pământ. Domnul va domni aici pe pământ.” Alții vor spune „Este posmilenismul”. Alții vor zice„ Este amilenismul!” Înțelegeți? Ne este foarte greu să scăpăm de niște lentile, este foarte greu.
Țineți minte că după Revoluție au venit în România niște filme. și mai ales tinerii cunosc filmul acela „Left behind”. Ați auzit câți dintre tineri s-au uitat la filmul acesta? Ridicați mâna sus de tot tinerilor, care v-ați uitat la acest film. Vedeți că sunt unii! Deci filmul acesta se numește „Lăsat în urmă” și a apărut după Revoluție. Și în film puteai să te uiți și să vezi că unii oameni conduceau mașina, alții zburau cu avionul. Și s-a întâmplat răpirea, iar mulți oameni au dispărut de pe pământ și au fost catastrofe: s-au prăbușit avioane, clădiri, totul a fost un haos. Și filmul acela „Left behind” sau „Lăsat în urmă”, a început să formeze ochiul nostru și gândirea noastră, că unii pur și simplu nu au mai putut să vadă altfel. Un film a început să modeleze teologia.
De aceea, dragi frați și surori din nou fac apel la atenție. Atenție la ce filme priviți despre sfârșitul vremurilor. Atenție, la ce predicatori ascultați despre sfârșitul vremurilor. Nu cred că greșesc în niciun fel, punându-vă în gardă, pentru că Însuși Domnul Isus, când a fost întrebat despre sfârșitul vremurilor, El n-a spus „Hai să vă spun semnul cutare și cutare și cutare ca voi să faceți calcule și să găsiți ziua.” Nu, ci Domnul a spus „Băgați de seamă să nu vă amăgească cineva.”
Aici sunt pe un teren sigur pe un teren stabil, atunci când avertizez poporul lui Dumnezeu să bage de seamă și să nu se joace cu focul. Așa ceva trebuie să avem noi în minte.
Dragii mei de încă un lucru trebuie să ne amintim și anume că atunci când Domnul Isus a dat răspunsul celor două întrebări, aceste curente de gândire despre sfârșitul vremurilor premilenism, postmilenism și amilenism nu existau. De aceea cred că pentru ucenici a fost mai ușor să asculte, pentru că nu aveau deja ochelarii portocalii și să zică „Stai, stai că așa este. Noi așa vedem! Doamne de ce ne spui altfel?”
Întrebarea pe care ucenicii au pus-o era „Când se vor întâmpla aceste lucruri și care va fi semnul când se vor întâmpla?” Și Domnul Isus începe prin a răspunde, parcă pe contrasens, spunându-le „Băgați de seamă să nu vă amăgească cineva”. Și începe să le spună despre niște lucruri pe care chiar unii astăzi le iau ca semne: hristoși mincinoși, prooroci mincinoși, cutremure, foamete, ciumi, arătări înspăimîntătoare, semne mari în ceruri și prigoană. Unii le iau pe toate acestea ca semne și spun: „Vine sfârșitul!” Și Domnul Isus spune: „Da, vor veni prooroci mincinoși și hristoși mincinoși, dar nu vă duceți după ei. Da, vor fi cutremure de pământ și unele arătări înspăimântătoare, dar nu atunci va fi sfârșitul. Da, vor veni tot felul de oameni, vă vor prigoni și voi veți trece prin prigoană. Și scopul va fi ca voi să fiți o mărturie.”
Așa cum vă spuneam data trecută, noi ne-am fi așteptat ca Domnul Isus să dea semne și să spună „Uitați, când va veni vremea aceasta, când se vor întâmpla lucrurile acestea, să fiți atenți. Atunci vine sfârșitul.” Însă Domnul spune „Nu atunci, nu așa, nu în felul acesta. Feriți-vă, băgați de seamă!”
Parcă tot timpul pune o frână. Prin toate acestea de fapt, Domnul Isus avertiza pe ucenici împotriva unor așteptări premature. Că doar și în anul 850 au fost cutremure pe pământ. În anul 1300 a fost o ciumă care a spulberat 1/3 din populația Europei. Câți în vremea aceea nu s-au apucat să scrie, că vine Domnul? Această ciumă mare devastare a produs în toată Europa. A venit Domnul? Nu a venit. În anul 2000, aduceți-vă aminte ce trepidații au fost că vine Domnul, vine Domnul. Dar nu a venit Domnul.
Prin urmare, dragii mei, Domnul încearcă să ne avertizeze într-un fel, arătându-ne ce nu sunt cu adevărat semne ale sfârșitului. Dar vom vedea mai târziu că sunt și semne ale sfârșitului și apoi continuă în textul pe care l-am citit să vorbească despre două evenimente foarte importante.
Primul eveniment. „Când veți vedea Ierusalimul înconjurat de oști, să știți că atunci pustiirea lui este aproape.” Și aici identificăm primul semn pe care Domnul Isus îl dă în mod explicit despre un eveniment care va avea loc: „Când veți vedea Ierusalimul înconjurat de oști să știți că atunci pustiirea lui este aproape.”
Al doilea lucru pe care Domnul Isus îl anunță în versetul 27: „Atunci vor vedea pe Fiul Omului venind pe un nor cu putere și slavă mare.” Deci două lucruri: atunci Ierusalimul va cădea și atunci va veni Fiul Omului.
Cele două evenimente par să fie simultane, dar nu este așa. Primul eveniment și anume căderea Ierusalimului, spune că va avea loc în momentul unui atac brutal, vor cădea sub ascuțișul sabiei, vor fi luați robi printre toate neamurile și Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri până se vor împlini vremurile neamurilor. Soarta Ierusalimului va rămâne o soartă a devastării până se vor împlini vremurile neamurilor. Și apoi, după împlinirea vremurilor neamurilor, vor fi semne în soare în lună și în stele, pe pământ va fi strâmtorare printre neamuri. Observați este o perioadă a neamurilor în care nu este strâmtorare, Ierusalimul este călcat în picioare și devastat. Poporul Israel este răspândit pe toată fața pământului. Și vremea neamurilor se va încheia și apoi va veni o mare strâmtorare printre neamuri care nu vor ști ce să facă la auzul urletului mărilor și al valurilor. Oamenii își vor da sufletul de groază în așteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ, căci puterile cerurilor vor fi clătinate. Atunci vor vedea pe Fiul Omului venind pe un nor cu putere și mare slavă.
Deci două evenimente: căderea Ierusalimului, vremea neamurilor între acestea și venirea Fiului Omului.
Astăzi vreau să mă opresc foarte puțin la evenimentul acesta al căderii Ierusalimului și apoi câteva învățături.
Versetul 20 spune când veți vedea Ierusalimul înconjurat de oști să știți că atunci pustiirea lui este aproape. Acesta este semnul. Ucenicii trebuiau să fie atenți la semnul acesta, căci va veni momentul în care toată cetatea Ierusalimului va fi asediată și înconjurată de oști. Lucrul acesta ei au putut să-l vadă în anul 70, după Hristos. Undeva la 40 de ani după ce Domnul Isus s-a înălțat la ceruri.
Și iată cum stau lucrurile. Noi nu avem în Scriptură redată împlinirea acestei profeții. Dar a fost un om folosit de Dumnezeu, care a redat într-o carte a lui ce s-a întâmplat în anul 70. Tânărul acesta se numea Iosif. Romanii i-au dat numele „Iosefus”. Și tot ei i-au dat și numele „Flavius”.
Iosif Flavius, acesta a fost un tânăr evreu care s-a născut în Ierusalim. Și venea dintr-o familie preoțească. El însuși fiind preot la templu, Iosif Flavius a slujit ca preot la templu. O altă descendență pe care o avea prin mama lui era o descendență regală. Deci venea pe linia tatălui din familie de preoți, pe linia mamei dintr-o familie regală și Iosif Flavius a fost pregătit acolo la Ierusalim în cercetarea Scripturilor și acest Iosif avea o minte strălucitoare, se pricepea la lucruri juridice, se pricepea la lege și putea să fie un avocat strălucit. În perioada lui Felix care l-a trimis pe Pavel la Roma, întemnițat pentru a fi judecat de Cezar, și a trimis pe mulți alții la Roma pentru a fi judecați, sinedriul l-a delegat pe Iosif Flavius să se ducă la Roma și să-i apere pe acești pârâți de dregătorul Felix, să-i apere înaintea Cezarului. Iosif Flavius a ajuns un delegat al evreilor, care s-a dus înaintea împăratului Nero. Iosif flavius a stat înaintea împăratului Nero și a apărat pe evreii aceștia pârâți vreme de doi ani, a stat acolo la Roma în perioada anilor 64 și 66, după Hristos. În anul 66 s-a întors în Israel și tocmai în anul acela, evreii din Galileea și din Iudeea au început o răzmeriță, s-au răsculat împotriva romanilor și au socotit că este un moment potrivit ca să-i scoată pe romani din țara lui Israel și să scape de ei. Iosif flavius care se întorsese, a fost numit comandant al oștilor Galileei. El a ajuns ca să comande trupele din zona Galileei în apărarea și atacul împotriva romanilor.
Preț de un an de zile, Iosif Flavius a apărat Galileea împotriva romanilor. Și a venit atunci un general pe nume „Vespasian”, care a început să atace Galileea. A fost trimis de împăratul Nero ca să atace Galileea și să o supună. Iosif Flavius, general, comandant de oști, a apărat cetate după cetate. Dar în cele din urmă, Vespasian l-a înconjurat pe Iosif Flavius și oștile sale între într-o cetate și în cele din urmă l-a capturat. Dar nu l-a omorât. L-a admirat pentru inteligența cu care a apărat cetățile. Și a vrut să-l trimită la Roma ca să fie judecat de Cezarul. Dar Iosif Flavius s-a uitat la Vespasian și a spus așa: „Vespasian, tu nu mă vei trimite la Roma, la Nero. Tu mă vei elibera pe mine în calitate de împărat. Când tu vei fi împărat, tu mă vei elibera pe mine.” Și treaba asta i-a plăcut lui Vespasian, care nu visa el să fie împărat în vremea aceea. Dar a tras nădejde că poate evreii ăștia care au dar de profeți or fi având dreptate, așa că nu l-a trimis pe Iosif Flavius la Roma, la Nero, ci l-a ținut întemnițat lângă el.
Și ce credeți că s-a întâmplat? Vespasian a ajuns împăratul Romei și a spus: „Extraordinar, ăsta este un profet.” Și l-a eliberat pe Iosif Flavius. Și atunci când Vespasian l-a trimis pe generalul Titus, care era fiul său, ca să atace Ierusalimul, l-a trimis și pe Iosif Flavius ca să fie negociatorul între romani și evrei.
Acum mulți evrei au crezut că Iosif Flavius a murit. Și l-au declarat erou național. Și acum deodată iată-l pe Iosif Flavius că vine cu oștile lui Titus, fiind negociatorul între romani și evrei. Și-au început să-l disprețuiască. În toată perioada aceea, porunca de la Vespasian pentru Iosif Flavius, a fost să ia o carte și să scrie tot cu deamănuntul, să facă o cronică a întregului război și rezultatul a fost această carte a lui Iosif Flavius, numită „Istoria războiului iudeilor împotriva romanilor.” A scris cu amănuntul absolut tot ce s-a întâmplat.
Și vreau să vă spun că am citit parte din această carte, în special unde Ierusalimul a fost atacat și înconjurat de oști și când templul a căzut. Îmi propusesem să vin să vă redau niște citate din această carte, dar vreau să vă spun este atât de înspăimântător atacul brutal al romanilor acolo la Ierusalim și în templu, încât am spus că nu vreau să înspăimânt copiii și să nu poată dormi. Pentru că atacul a durat foarte mult, luni de zile. Evreii au fost foarte dibaci și au omorât foarte mulți romani. Și romanii în ambiția și ura lor, văzând cum mor compatrioți de-ai lor, s-au hotărât atât de abitir ca să-i omoare pe evrei încât a spus: „Nimeni nu scapă.” Și Iosif Flavius fost comandant, căzut prizonier, și apoi făcut negociator, a scris în cartea aceasta cu lux de amănunte tot ce s-a întâmplat în vremea aceea în care Ierusalimul a fost înconjurat de oști. Și pustiirea lui s-a întâmplat.
Domnul Isus anunțând profetic evenimentul acesta le-a spus așa: „Cei care se află în mijlocul Ierusalimului să iasă din el. Cei care se află pe câmp, pe ogoare, să nu intre în el. Căci zilele acelea vor fi zile de răzbunare, ca să se împlinească tot ce este scris. Vai de femeile care vor fi însărcinate și de cele ce vor da sân în zilele acelea.”
De ce spunea Domnul „Vai” ? Suntem în zonă profetică și acestea sunt „vaiuri” profetice. Pentru că știa că vor veni zile în care evreii vor rămâne în cetate fără mâncare.
Iosif Flavius redă un episod al unei femei care n-a mai rezistat. Și-a luat copilașul care sugea la sân. Vă puteți imagina ce a făcut! A fost o oroare, a fost o grozăvie pe care au auzit-o toți evreii și romanii. Și a fost mare, mare tragedie.
A fost o mare strâmtorare în țară și mânie împotriva norodului acestuia, au căzut sub ascuțișul sabiei și romanii au intrat prin cetate și nu mai conta că e bătrân, femeie sau copil, pe toți puneau mâna. Ne spune cronica că luau copiii și îi aruncau și îi izbeau de zidul cetății. Pur și simplu oamenii și-au pierdut rațiunea. Într-un război soldații își pierd rațiunea.
Ce se întâmplă pe frontul de război din Ucraina, este adevărat. Sunt orori pentru că oamenii nu mai au rațiune când ajung în astfel de momente.
„Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri.” Și după ce a căzut Ierusalimul și a căzut templul, Titus în calitate de general atunci și apoi împărat al Romei, a poruncit soldaților săi să intre cu plugurile și să are toată zona în care a fost orașul Ierusalim. Orașul Ierusalim a fost transformat într-o tarla. N-a mai rămas acolo piatră pe piatră. Au mai lăsat doar ca simbol al brutalităților, parte din zidul de vest al Ierusalimului, care este în picioare și în ziua de astăzi, acolo unde se duc evreii și plâng la zidul plângerii, atât a mai rămas. Da, a fost totul devastat.
1.100.000 de evrei au fost omorâți în zilele acelea. Vreo 27.000 au fost luați captivi și duși la Ierusalim. Comandanții lor au fost în cortegiul acela triumfal de la Roma, care atunci când se termina au fost sacrificați, au fost omorâți.
Ce învățăm noi din lucrurile acestea? În primul rând, vreau să vă amintesc avertismentul Domnului Isus pe care trebuie să-l avem mereu în vedere atunci când citim textul Scripturii despre sfârșit: „Băgați de seamă! Prima lecție pe care o învățăm dragii mei este prudența, să fim prudenți, să fim atenți, să băgăm de seamă. Este un avertisment cu care trebuie să parcurgem întreaga descoperire, întreaga descoperire, întreaga apocalipsă a lui Dumnezeu.
Al doilea lucru pe care trebuie să-l avem în vedere este acesta: „Vegheați.” Deci textul spune, în primul rând, în versetul 8 „Băgați de seamă”, apoi în versetul 34, spune din nou „Luați seama”, iar versetul 36 din Luca 21 spune „Vegheați dar în tot timpul și rugați-vă ca să aveți putere să scăpați de toate lucrurile acestea care se vor întâmpla și să stați în picioare înaintea Fiului Omului.”
Domnul ne cheamă la prudență, ne cheamă la vigilență, la veghere. Pavel spune celor din Efes în aceeași termeni, în capitolul 5, versetele 14-17: „De aceea zice: „Deșteaptă-te tu, care dormi, scoală-te din morți, și Hristos te va lumina.” Luați seama deci să umblați cu băgare de seamă, nu ca niște neînțelepți, ci ca niște înțelepți. Răscumpărați vremea, căci zilele sunt rele. De aceea nu fiți nepricepuți, ci înțelegeți care este voia Domnului.”
Și acest verset ne trimite la al treilea avertisment al Domnului Isus: „Fiți înțelepți!” Să nu trăim dragii mei în vremurile acestea premergătoare venirii Domnului Isus ca niște neînțelepți. Și ne punem aici întrebarea: ce înseamnă să fim prudenți? Ce înseamnă să fim înțelepți, ce înseamnă să fim vigilenți?
Fiecare dintre noi ne aflăm angrenați în fel și fel de lucruri. Unii dintre noi avem familii cu copii și este multă mișcare de dimineața până seara. Alții dintre noi avem proiecte, construim o casă sau încă mai lucrăm la ea, sau suntem implicați in diferite activități.
Eu acum, de exemplu, fac curtea și constat că în timp ce lucrez la curte, nu că îmi place la nebunie să fac lucruri de genul acesta, să aduc pământ, să duc pământ. Dar în dorința mea să scap de ele cât mai repede, așa mă înfing în treabă, că uit de toate. Uit și să mănânc, uit și de nevastă, de copii și dacă vine nevasta să-mi zică ceva, așa dau cu lopata acolo, că numai lopata o văd în față.
Și iată, există riscul acesta de angajare în ceea ce facem încât pierdem din vedere că noi suntem într-o ecuație mult mai mare. Alții facem studii universitare și presiunea probabil este atât de mare ca să menții standardul, să menții linia, să capeți o bursă, să poți străbate studiile, când bătălia pentru o anumită poziție este atât de mare. Și investești și investești și investești încât ai impresia că totul se reduce doar la școală, doar la a trece examenele, doar la a le parcurge. Și uităm total că suntem într-o poveste mult mai mare și că mintea noastră, viața noastră trebuie legată de altceva. Nu de aceste lucruri. Da, le facem cu responsabilitate, suntem angajați, avem un scop, avem o țintă, dar trebuie să nu uităm că este o țintă mult mai mare.
De aceea, mereu Domnul a venit și a spus „Băgați de seamă. Ridicați-vă ochii! Deșteaptă-te tu care dormi!” Pentru că putem să intrăm în somnul acesta al proiectelor noastre de viață, alții ne luptăm cu boala și parcă tot ce vedem este numai boală, medicamente, întâlniri la medic și toate acestea. Suntem atât de copleșiți de durere, de suferință, de boală încât uităm că noi așteptăm pe Domnul. Și dacă am putea să ne ridicăm privirea cu dorul acela în inimă „O, Doamne!”, parcă durerea ar fi mai mică. Alții sunt singuri și își consumă suferința și stau în suferință ca într-un malaxor în care se învârt, se învârt, se învârt și nu pot să înțeleagă decât să pună întrebări de genul „De ce?”, să vadă doar suferință și singurătate.
Alții așteaptă cu dorință ziua căsătoriei care nu mai vine. Această dorință legitimă, firească, normală, pentru care ne rugăm dragii mei, să știți, poate să copleșească atât de mult inima încât uităm că noi Îl așteptăm pe Domnul, care este în primul rând nu un mire pământesc, ci un Mire ceresc. Și dacă am fi legați cu inima și sufletul de Mirele ceresc, n-am mai simți povara, dezamăgirea și frământarea, dacă suntem legați de Mirele ceresc. Dacă Domnul va da și pe cel pământesc, slavă Lui! Dar noi suntem legați de Mirele ceresc.
De aceea dragul meu, vreau să te încurajez astăzi: nu uita că noi suntem în așteptarea arătării fericitului și marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor Isus Hristos. Aceasta este nădejdea noastră, asta este viața noastră. Poți tu spune „Hristos este viața mea!”? Poți spune lucrul acesta? Există un dor în inima ta în așteptarea Lui? Fredonezi cântările pe care astăzi le-am cântat? Suntem noi legați de asta?
Dumnezeu își duce istoria înainte cu privire la căderea Ierusalimului, vremurile neamurilor și momentul în care va veni în glorie Fiul Omului.
Mă rog ca Domnul să vă ajute dragii mei, pe voi și pe mine să rămânem credincioși. Privirea să o avem ațintită spre cerul glorios din care va veni slăvitul nostru Dumnezeu și Mântuitor, Domnul Isus Hristos! Numele Lui să fie slăvit și onorat, Amin!