Evanghelia după Luca 5:12-16 – Sorin Prodan – Biserica Baptistă Providența Brașov
Evanghelistul Luca a fost un om al lui Dumnezeu care a călătorit alături de apostolul Pavel în parte din călătoriile misionare pe care el le-a făcut. El a scrie două cărți: Evanghelia după Luca și Faptele Apostolilor. Amândouă au fost destinate și adresate unui aristrocat roman pe nume Teofil. În amândouă, Luca își propune să demonstreze ceva. În evanghelia pe care el a scris-o lui Teofil, scopul pentru care o scrie este să demonstreze că Isus din Nazaret, despre care vestea se răspândise în toată regiunea Galileii, Iudeii, Samariei și chiar mai departe, este că acest Isus este Fiul lui Dumnezeu.
În cultura evreiască, o mărturie nu era primită dacă era mărturia unui singur om. Trebuiau să fie mai multe mărturii. Orice adevăr se sprijinea pe mărturia a doi sau trei, așa ne spune Scriptura. Ceea ce face Luca este extraodinar! În primele 4 capitole Luca își i-a timp ca să așeze bazele a ceea ce el va continua să scrie în restul evangheliei. Și baza sau fundamentul evangheliei sale, este în a aduce o serie de mărturii că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu.
Luca începe prin a relata câteva arătări ale îngerilor, care aduc vești. Îngerul Gavril se arată lui Zaharia și îi spune că el va avea un copil care va pregăti calea trimisului lui Dumnezeu, calea lui Mesia pe care evreii Îl așteptau. Același înger se arată apoi Mariei căreia îi spune că ea va naște un Fiu care va fi mare și care va fi Sfântul lui Dumnezeu, Fiul lui Dumnezeu și îi va pune numele Emanuel care înseamnă „Dumnezeu este cu noi.” Vedem că alături de îngerul acela, a mai apărut un înger din câmpiile din Betleem și a spus păstorilor: „Astăzi în cetatea lui David vi se va naște un Mântuitor care este Hristos Domnul. Împreună cu îngerul s-a unit o mulțime de oaste cerească care cântau: „Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte și pace pe pământ între oamenii plăcuți Lui.”
Ce vedem aici este o serie de mărturii care atestă că Cel care avea să se nască este Fiul lui Dumnezeu. Cei ce aduc mărturiile acestea sunt îngerii. Dar citim că și cei care au primit aceste mărturii, au făcut câte o cântare de laudă. Citim cântarea lui Zaharia, citim cântarea Mariei. În toate aceste cântări, ei proclamă că Isus care avea să se nască este Fiul lui Dumnezeu.
Pe lângă mărturiile îngerilor și oamenilor, constatăm că există acolo o genealogie. Genealogia avea rol ca să demonstreze din ce neam ești. Acea genealogie pe care o citim, demonstra că Isus care se năștea este din seminția lui David și că avea drept la tron și după modul în care Luca a pus genealogia a fost de la Isus mergând în spate (nu ca Matei pornind de la Avraam și mergând înainte) la David, la Avraam, la Adam și apoi spune Fiul lui Adam, Fiul lui Dumnezeu. Iată că și genealogia vine să fie o mărturie.
După mărturia genealogiei vedem că Domnul Isus se duce să fie botezat de Ioan. Ce se întâmplă la botez? Cuvântul ne spune că în momentul în care Isus a fost botezat și a ieșit afară din apă, cerul s-a deschis și s-a auzit o voce din ceruri care a spus: „Acesta este Fiul Meu preaiubit. În Tine Îmi găsesc toată plăcerea!” Această mărturie era a lui Dumnezeu! Era mărturia Tatălui din ceruri. Alături de mărturia Tatălui, Cuvântul spune că Duhul Sfânt în chip de porumbel S-a coborât peste El, arătând că prin prezența Lui, Duhul Sfânt afirmă că este Fiul lui Dumnezeu.
Iată că avem o serie de mărturii. Toate celelalte mărturii puteau să fie aduse, însă să știți că nu aveau nici o valoare dacă nu era o mărturie capitală peste toate: mărturia Tatălui.
Dați-mi voie să vă dau un exemplu. Dacă eu aș veni aici în locul acesta și v-aș spune „Eu sunt fiul regelui Mihai!”, ce ați spune? Cel mai probabil m-ați contrazice! V-ați îndoi de lucrul acesta pentru că mă cunoașteți și nu aș spune vorbe în vânt. Dar eu vin în continuare să vă demonstrez că sunt fiul regelui Mihai și îl chem pe unul din prietenii mei de aici și îi spun să vă zică că sunt fiul regelui Mihai și el spune: „Da frați și surori, e fiul regelui Mihai!” Un alt frate afirmă același lucru: „Da, e fiul regelui Mihai.” Și totuși a-ți da din cap: „Cum adică Sorin din Zalău e fiul regelui Mihai?”
Vreau să vă întreb: de ce ar fi nevoie ca să credeți că sunt fiul regelui Mihai? Regele Mihai însuș ar trebuie să vină și să spună că eu sunt fiul lui. Dar să zicem că eu mă duc la Sinaia la Peleș și îl văd pe regele Mihai, mă întâlnesc cu el, vorbesc cu el și eu îi spun: „Ești tatăl meu.” Și el îmi spune: „Așa e, tu ești fiul meu.” Este suficient acest lucru? Nu este! Pot eu veni după aceea să vă spun că însuș regele a zis că sunt fiul lui. M-ați crede? Ce trebuie să auziți este fie că vine regele Mihai aici în mijlocul nostru în fața noastră și afirmă că sunt fiul lui sau cel puțin la televizor să spună: „Sorin este fiul meu.”
Așadar trebuie o mărturie publică. Vedeți cât de importantă a fost acea mărturie publică la botez, pe care Dumnezeu Tatăl a făcut-o din ceruri că Isus este Fiul Său?
Avem deja o serie de mărturii: îngerii, oamenii, genealogia, Tatăl.
După aceea de la capitolul 4 sau mai precis de la mijlocul capitolului 4, Luca începe să vorbească despre lucrarea Domnului Isus. Domnul Isus învăța pe norod și făcea vindecări, minuni. Oriunde citim, observăm aceste 2 lucruri: învăța norodul și făcea minuni. Atât învățătura Lui cât și lucrarea de vindecare sau minunile, demonstrau că El este Fiul lui Dumnezeu. În învățătura Lui, El demonstra (cum le-a demonstrat celor doi spre Emaus) că toate Scripturile vorbesc despre El. Învățătura demonstra și avea mărturie în direcția faptului că era Fiul lui Dumnezeu, dar și lucrările Sale demonstrau acest lucru.
Când ne uităm la lucrările Sale, ceea ce vedem este puterea lui Hristos peste câteva domenii.
- Putere asupra demonilor.
Demonii când îl vedeau pe Hristos, ei fiind prezenți în oameni ziceau: „Tu ești Fiul lui Dumnezeu.” Iată încă o mărturie! A demonilor! M-am gândit cum puteau spune ei acest lucru? De ce nu spuneau „Nu ești Fiul lui Dumnezeu!”, ca să mintă și să înșele oamenii? Demonii nu puteau să spună decât adevărul în condițiile în care Îl vedeau pe Fiul lui Dumnezeu. Ei aduceau mărturie despre El și Isus avea putere peste demoni.
- Putere asupra bolilor.
Ceea ce nici un om nu avea, este puterea peste boli, pe care Domnul Isus o deținea și putea să învie oamenii din morți. Ce altă demonstrație mai puternică ar trebui ca să vezi că Omul Acela nu este Om de rând? Precum Nicodim care a spus: „Nimeni nu poate face lucrările pe care le faci Tu dacă nu este Dumnezeu cu El.”
- Putere asupra naturii.
Aici vedem pescuirea minunată din capitolul 5 din Luca. Când Domnul Isus a spus „Aruncați mreaja”, au tras o mulțime de pești. Vedeți puterea Domnului Isus?
În felul acesta, dragii mei, iată baza Evangheliei după Luca care pornește de la mărturii. Ele pornesc de la puterile cele mai de jos, din adânc (demonii), apoi oamenii, chiar și natura demonstrează că Isus este Fiul lui Dumnezeu, pentru că Îl ascultă. Vă aduceți aminte că la un moment dat fariseii zic: „Oprește-ți ucenicii să nu mai strigă.” Și Domnul spune: „Dacă ei nu vor striga, pietrele vor striga.” Adică elementele din natură vor da mărturie că El este Fiul lui Dumnezeu. Așadar, demonii din adânc, oamenii, natura, îngerii și mergem până la instanța absolută care demonstrează că El este Fiul lui Dumnezeu. Înțelegeți? Este foarte important să avem această înțelegere.
Când venim aici la acest capitol, la episodul unde îl vedem pe acest lepros, vedem puterea Domnului Isus manifestată peste boală care demonstrează că El este Fiul lui Dumnezeu.
Aici dragii mei, să știți că fiecare dintre noi avem o preocupare. De ce? Pentru că fiecare dintre noi suferim, suntem într-o lume a suferinței. Când citim episodul acesta este ceva care parcă ne face să ne identificăm cu această situație. Vă invit ca împreună să intrăm în conținutul acestei experiențe și să învățăm câteva lecții foarte importante pentru noi, în generația noastră.
Sunt 2 personaje principale în tabloul din pasajul nostru: leprosul și Domnul Isus. Dacă ne uităm la lepros și apoi ne uităm la Domnul Isus, din fiecare acțiune înțelegem câteva lucruri foarte, foarte importante. Haideți mai întâi să ne uităm la lepros.
Cuvântul ne spune că Isus era într-una din cetăți și acolo era un om plin de lepră. Ce înțelegem când citim că un om era plin de lepră? Că era practic într-o stare critică. Lepra nu era doar într-o fază incipientă, o fază de început, o fază unde omul să aibă doar prezența unei coji pe față care putea fi orice fel de boală dermatologică, ci era lepră demonstrată și era deja generalizată. Pentru cineva care ajunsese în faza aceasta, cumva noi am asocia această stare și nivelul bolii în ziua de astăzi cu cancer în metastază. Starea omului era extrem de critică.
Boala aceasta a leprei era cea mai cumplită boală care putea să existe în vremea aceea. Astăzi, boala care decimează milioane de vieți și care nu are încă soluție este sida. Este boala care distruge imunitatea corpului care luptă împotriva atacurilor, virușilor, bacteriilor, microbilor. Practic scutul de rezistență și de apărare cade. Atunci sida este asemănătoare cu lepra.
Lepra în vremea aceea, era în faza de început o boală de piele dermatologică, însă boala aceasta pornea și se generaliza, pătrundea pe tot corpul. Cercetătorii, oamenii de știință și doctorii, spun că boala aceasta distruge terminațiile nervoase. De aceea nu era în mod necesar o boală dureroasă. Pentru că acolo unde boala deja pătrundea, nervii erau omorâți și nu mai simțea.
Am auzit povestea unui om care s-a dus să slujească o comunitate de leproși și a petrecut ani de zile acolo și lucrurile mergeau bine, el nu luase boala, până când într-o zi a scăpat ceva foarte greu pe picior și nu a simțit nimic. În clipa aceea și-a dat seama că a luat boala, pentru că această boală distruge nervii și nu mai simți nimic. Îți mănâncă tot corpul de acești nervi și corpul nu mai simte durerea la prezența bolii care se generalizează.
Cuvântul spune că omul acesta când L-a văzut pe Isus, s-a aruncat cu fața la pământ. Ce înseamnă oare lucrul acesta? Că s-a aruncat cu fața la pământ?
Dacă m-ați vedea pe mine că sunt aici cu un frate lângă mine și eu într-o stare de disperare aș veni și l-aș ruga ceva și la un moment dat m-aș pune cu fața la pământ înaintea lui, ce ar însemna lucrul acesta? Înseamnă disperare! Un om care face un astfel de gest ajunge la un nivel de disperare încât nu mai contează demnitatea lui de om. Pur și simplu nu mai contează absolut nimic. Te pui jos și nu mai știi ce să faci.
E ca și cum te-ai duce la un doctor care știi că te poate ajuta și el zice că nu are timp să te ajute. În disperare, poate pentru că copilul îți e pe moarte, l-ai apuca pe doctor de picioare și a-i urla și striga de durere.
Omul acesta era disperat. De aceea spune că s-a aruncat cu fața la pământ înaintea Domnului și L-a rugat și i-a zis: „Doamne, dacă vrei poți să mă curățești.”
Sunt 3 lucruri pe care le vedem aici la acest om. În primul rând starea critică. În al doilea rând disperarea și în al treilea rând, oare ce ne spune faptul că L-a rugat pe Domnul? Știa că Domnul Isus are soluție pentru problema lui. Ce era acolo în inima lui? Credință! Nu te duci la cineva să-l întrebi, dacă nu ai credința că persoana aceea te poate ajuta! În inima acestui om care auzise că Domnul a vindecat acolo în zona Capernaumului, în inima acestui om s-a născut credința. Cu această credință se duce la Domnul și Îi spune: „Doamne, dacă vrei, poți să mă curățești.”
Este interesant cum omul acesta a zis „Doamne, dacă vrei poți să mă cureți.” Unii, când citesc expresia aceasta, consideră că în inima acestui om era îndoiala. Că nu era o credință fermă și puternică.
Unii oameni când te aud rugându-te într-o situație critică din viața ta spunând „Doamne, dacă vrei Tu, îndură-Te și vindecă-mă. Dacă vrei!”, vor veni și vor spune că incluzând cuvântul acela „dacă”, în inima ta este necredință. Oare credeți că era necredință în inima acestui om? Nu, nicidecum! Știți ce era în inima acestui om? Era respectul pe care-l avea pentru Domnul și nu vroia să vină și să revendice ceva. Cu mult respect a venit să-I spună „Doamne, dacă vrei.”
Care sunt lecțiile pe care le învățăm când ne uităm la omul acesta?
În primul rând, aș vrea să vă spun că în toată Scriptura boala leprei este asociată cu păcatul. Lepra era probabil simbolul cel mai bun al păcatului. Pentru că păcatul este la fel ca lepra. Păcatul este sistemic, pătrunde în toată ființa umană. Păcatul îți distruge întreaga viață. Absolut tot ce ești ca om, este afectat de păcat. Când Adam a păcătuit și nu a ascultat de porunca lui Dumnezeu, păcatul l-a afectat în întregime ca om.
Lepra arată condiția căzută a omului în păcat. Și condiția omului este una care trebuie să-l aducă pe om la o recunoaștere. Când leprosul acesta a venit și s-a aruncat cu fața la pământ, el a recunoscut că este într-o stare critică, a recunoscut că are o problemă capitală, o problemă vitală. Când omul înțelege starea lui de păcat, el trebuie să recunoască starea aceasta critică. Acesta este primul pas.
Al doilea pas spre vindecare, spre iertare dacă vreți, este disperarea. Așa cum omul acesta plin de lepră s-a aruncat cu fața la pământ arătând disperarea lui, omul care are păcat în viața lui, nu are decât o singură șansă. Nimeni nu poate rezolva problema păcatului, nici o instanță omenească, preot, pastor, sau orice altă persoană, nici o instituție umană, biserică, sau orice altceva de genul acesta. Nimeni dintre oameni nu poate rezolva problema păcatului decât Hristos. De aceea omul trebuie să vină cu disperare la El.
Cum este numită disperarea aceasta în Scriptură? Pocăință! Pocăința este starea de disperare a omului când înțelege condiția lui căzută. Ce urmează după pocăință? Credința!
Omul care înțelege că este pierdut și că nu mai are nici o speranță care să vină de la oameni, ridică privirile spre Dumnezeu și se uită cu speranță, cu credință, la Singurul care poate să-i aducă vindecarea pentru starea lui păcătoasă.
Aceasta este prima lecție pe care o învățăm: lepra ne conduce la condiția umană căzută a omului, condiția lui păcătoasă.
A doua lecție de fapt, este un răspuns la o întrebare. Să știți că aici suntem cu toții preocupați. Cum ne rugăm în situații critice? Cum ne exprimăm noi credința în situații critice? În general aici sunt 2 direcții.
Sunt oameni care sunt în suferință adâncă, suferință mare. Ei se uită în Scriptură și văd ce se întâmplă chiar și în cazul acesta. Leprosul a venit și L-a rugat: „Doamne, dacă vrei poți să mă curățești.” Așa L-a rugat leprosul. „Și Isus a întins mâna, s-a atins de el și i-a zis: „Da, voiesc. Fii curățit.” Din acest exemplu și altele, unii au tras concluzia că Dumnezeu întotdeauna vrea să ne vindece. Că dacă ai o boală, Dumnezeu întotdeauna vrea să-ți rezolve boala. Că dacă ai o problemă, El vrea să-ți rezolve problema. Și tot ce stă între rezolvarea problemei și tine este credința sau necredința ta.
De aceea sunt oameni care luptă cu această problemă, spunând: „Singurul obstacol este credința. Eu trebuie să am credință.” Și sunt oameni care încearcă să-ți autoinducă credința și să zică: „Am credință, am credință, am credință! Proclam vindecare, proclam vindecare! Sunt vindecat, sunt vindecat, sunt vindecat!” Este o anume inducere de stare subiectivă că dacă Dumnezeu și întotdeauna vrea, tot ce trebuie să faci este să crezi. Nu se ia în calcul că probabil Dumnezeu vrea să-ți dea ceva și să rămâi cu acea problemă până la capătul vieții.
În condițiile acestea, al doilea mod de a vedea înaintea lui Dumnezeu, este să spui: „Doamne, te rog să mă vindeci!”, „Te rog să rezolvi problema din familia mea!”, „Doamne te rog să-mi vindeci copilul! Totuși nu voia mea, ci voia Ta!”
Înțelegeți aceste două direcții? Una în care zici clar: „Trebuie să fiu vindecat ș.a.m.d.” Și au fost situații dramatice în care oamenii au mers atât de departe încât persoana poate a murit și în acea obsesie că trebuie să se întâmple ceva, ei au declarat că în ziua înmormântării va fi o înviere. Vă dați seama ce a fost acolo? S-au adunat foarte mulți oameni și erau pregătiți pentru serviciul de înviere. Și nu a fost nimic!
În fața problemei pe care o avem, putem să luăm direcția aceasta în care să ne autoconvingem că sigur vom fi vindecați, că doar trebuie să-mi exercit credința și voi fi vindecat sau cealaltă alternativă în care ne rugăm specific pentru vindecare, iertare, pentru vindecarea problemei, dar spunând: „Doamne, voia Ta să se facă și nu voia mea!”
Chiar în exemplul Domnului Isus Hristos noi vedem că El, în fața celei mai mari încercări din viața Lui, în fața morții, Domnul Isus Hristos a spus: „Depărteaz de la Mine paharul acesta. Totuși nu cum voiesc Eu, ci cum voiești Tu, Tată! Voia Ta să se facă, nu voia Mea!”
Eu, frați și surori, găsescă că această abordare este mult mai corectă și mai biblică, pentru că în această abordare, noi acceptăm voia suverană a lui Dumnezeu și nu ne impunem voia noastră, cumva abuzând de promisiuni pe care Dumnezeu ni le-a făcut.
În pasajul nostru, Domnul spune: „Da, voiesc!” Dar El a voit lucrul acesta în dreptul omului din fața Lui. Scriptura nu ne spune nicidecum că întotdeauna Dumnezeu voiește să ne vindece pe toți. Spunându-i leprosului aceste cuvinte asta nu înseamnă și nu ne face pe noi să citim că Dumnezeu întotdeauna voiește să ne vindece pe noi. Și că noi trebuie numai să declarăm: „Vindecare, vindecare! Sunt vindecat, sunt vindecat!” Nicidecum!
Acestea sunt lucrurile pe care le înțelegem când ne uităm la lepros. Haideți să ne mutăm la Domnul Isus. În tabloul acesta pe care îl avem în față, ne uităm la lepros care este acolo și apoi ne uităm la Domnul Isus.
Când ne uităm la Domnul Isus, sunt 3 acțiuni pe care Domnul le face, care sunt realmente șocante, neașteptate.
Mai întâi, în versetul 13 scrie: „Isus a întins mâna, S-a atins de el şi i-a zis: „Da, voiesc, fii curăţat!” Ce ne indică oare gestul acesta, că a întins mâna și S-a atins de el? Știți ce era aceasta? O demonstrație a compasiunii, a milei pe care Domnul a avut-o față de omul acesta.
Încearcă să te identifici cu situația aceasta. Haideți să presupunem că mâine dimineață angajez un autocar și vă invit pe toți să mergem în Tulcea la leprozeria din Tichilești să o vizităm. Cu toții coborâm acolo, vin leproșii care sunt în leprozeria aceasta și cu toții suntem acolo. Câți dintre dumneavoastră v-ați uita și mila v-ar copleși atât de mult încât să vă duceți și să mângâiați pe unul dintre ei? Câți? Dacă unul singur face lucrul acesta, aceasta îmi arată că atâta milă este în inima acelui om, că nu mai contează dacă lepra s-ar lua sau nu. Mila cucerește chiar sentimentul acela de conservare și te duci și mângâi persoana respectivă. Restul ne-am speria și am zice: „Aoleu, va lua lepra de la el.” Dar mila te-ar face să mergi până acolo încât să atingi un om plin de lepră. Mila aceasta este primul lucru.
Haideți să vedem care este al doilea lucru. Ce stipula Legea pentru fiecare persoană? Ce spunea Legea în relație cu un lepros? Dacă te atingi de persoana aceea, deveneai necurat. Vă dați seama ce risc v-ați fi luat ca să atingi o persoană? Legea interzicea practic ca să te apropii de un om necurat, darămite să te atingi de el. Legea era foarte aspră. Dacă din curiozitate vreți să aflați dacă e adevărat, citiți din Levitic capitolele 13 și 14 și veți vedea acolo cât de clar este amintit ce se întâmplă cu un lepros, cum trebuia să meargă să fie testat, să fie declarat necurat și în relație cu comunitatea nu aveai voie să te atingi de el. Acum, oare ce ne spune faptul că Domnul Isus s-a atins de omul acesta?
Vă aduceți aminte când Domnul a spus „Eu vă spun că aici este Unul mai mare decât Templul! Vă spun că aici este Unul mai mare decât Solomon! Aici este Unul mai mare decât Sabatul!”? În acest caz, Domnul Isus ar spune: „Aici este Unul mai mare decât Legea!” Fiindcă Legea era foarte aspră și omul trebuia să asculte de Lege. Când Domnul Isus face ceva, un gest, care era stipulat în Lege, El spune de fapt: „Eu sunt deasupra Legii! Eu sunt Cel care sunt mai mare decât Legea!” Acest lucru este foarte important.
În al treilea rând mai există un element. Ce demonstra Isus Hristos când s-a apropiat de el, l-a atins și l-a vindecat? Ce demonstra lucrul acesta? Puterea Lui asupra a ceva ce nimeni de pe pământul acesta nu avea putere! Ce demonstra puterea Lui? Autoritatea Lui! Și această autoritate spune cine este El! Deci demonstra puterea, autoritatea și identitatea Lui. Aceasta ne arată că El este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu, omnipotența Lui peste lepră demonstrează lucrul acesta.
Cuvântul ne spune apoi despre o a doua acțiune șocantă, neașteptată a Domnului Isus. Prima este că a întins mâna și S-a atins de el și am văzut cele 3 lucruri pe care ni le comunică acest gest. Al doilea spune: „Apoi i-a poruncit să nu spună nimănui.” Nu vi se pare ciudat că Domnul care a venit să se descopere ca fiind Fiul lui Dumnezeu, face această minune și în loc să spună leprosului „Dute și spune întregei cetăți cine te-a vindecat”, El îi zice să nu spună nimănui? Pentru mine a fost cumva ciudat acest lucru pentru că eu m-aș fi așteptat ca să încurajeze pe lepros să se ducă să spună, dar Domnul în mod contrar îi spune să nu zică nimănui.
Acum lucrul acesta nu mai pare atât de ciudat când citim mai departe ce se întâmplă. Cuvântul spune: „I-a poruncit să nu spună nimănui, ci dute de te arată preotului și adu pentru curățarea ta ce a rânduit Moise ca mărturie pentru ei.” Cu alte cuvinte Domnul Isus spune următorul lucru: „În momentul acesta, cei care trebuie să știe despre vindecarea aceasta sunt preoții.” De ce? Pentru că ei au fost cei care au examinat persoana, cei care au declarat-o necurată. Când omul acesta se ducea la preot și el vedea că omul este curat de sus până jos, preotul avea să spună: „Aici este degetul lui Dumnezeu! Aici nu este mână omenească! Cine a făcut lucrul acesta?” Și când aflau că Isus din Nazaret a vindecat pe om, trebuia ca să fie un semnal pentru liderii lui Israel că Cel ce se afla în mijlocul lor, este trimisul lui Dumnezeu. De aceea era capital și foarte important ca ei să poată vedea lucrul acesta și să confirme că Isus este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu.
Dragii mei, vedeți câteodată sunt oameni care au o experiență cu Dumnezeu și după experiența aceea, ei se duc și vorbesc în stânga și în dreapta și aproape că se laudă cu ce s-a întâmplat. Și nu vezi o anumită smerenie și discreție acolo. Feriți-vă de astfel de oameni! Veți avea probabil oameni care vor veni în adunări să înceapă să spună ce s-a întâmplat cu ei și ce experiență au avut și se cam fălesc. Nu este smerenie acolo. Ei de fapt sunt într-un deficit de recunoaștere! Sunt disperați că să fie mai cunoscuți și mai cunoscuți. Când în inima omului este așa ceva, chiar dacă a avut o experiență autentică, eu aș fi foarte atent. Pentru că omul prin experiența aceea caută doar faima și nu slava lui Dumnezeu.
Domnul Isus Hristos nu căuta slava oamenilor, ci El căuta ca slava lui Dumnezeu să fie făcută de cunoscut înaintea oamenilor.
De aceea dragii mei, aveți grijă cu felul în care oamenii se prezintă cu experiențele lor. În situația aceasta după cum v-am spus, era critic ca preoții să vadă lucrul acesta.
Dați-mi voie să vă spun o experiență și nicidecum pe linia aceasta a faimei sau ceva de genul acesta.
Tatăl meu a fost foarte bolnav la un moment dat. A dezvoltat un cancer de stomac și l-am dus de la Zalău (pentru că doctorii au spus că nu mai au nici o soluție) la Cluj unde erau specialiști și un spital universitar. A fost operat la Cluj de un medic arab foarte bun. După operați firește, m-am dus să discut cu dânsul. El mi-a spus: „Domnule, l-am deschis, am lucrat mai multe ore pe el, i-am scos stomacul, l-am tăiat, i-am improvizat ceva acolo, dar cancerul este în metastază. Tot ce trebuie să facem acum este să luăm niște teste și să vedem ce tratament chimioterapeutic să-i administrăm până la moarte.” L-am întrebat cât crede că va mai sta în viață și medicul mi-a spus 6-8 luni.
A fost foarte greu pentru mine, tatăl meu avea 58 de ani. Venise instantaneu peste noi încercarea aceasta. În următoarele zile i-am făcut teste. La sfârșitul săptămânii eu trebuia să mă duc la laborator să iau rezultatul să-l citească medicul și să-mi spună ce tratament chimioterapeutic va trebui să-i administrăm.
Dragii mei, m-am dus după teste și așteptam la terapie intensivă, în timp ce mă plimbam și mă rugam. Am stat pentru un moment și am zis: „Dacă cineva ar fi în situația mea și ar veni la mine și mi-ar spune ce să fac, i-aș spune: „Roagă-te lui Dumnezeu și cere-i vindecare!” Și mi-am zis: „Ce ușor îmi vine mie să spun altora!” Așa este? Dar în situația aceea luptam și tot ce aveam în mintea mea era înmormântarea, mă gândeam la pregătirile înmormântării. Și m-am surprins pe mine într-o necredință! M-am rugat acolo și vreau să vă spun că a fost mai puțin de o secundă în care am avut credință că Dumnezeu îl poate vindeca și am zis: „Doamne mai dă-i o șansă.”
În sinea mea s-a născut o credință puternică și când m-am dus să iau rezultate venea această credință care a apărut ca sămânță în inima mea și creștea odată ce mă duceam după rezultat. Am luat rezultatul și vă spun că nici nu am îndrăznit să mă uit peste el. De regulă mulți au tendința să se uite și să-l întrebe pe cel ce i-a înmânat rezultatul dacă e de bine sau de rău. Eu l-am luat, am închis totul în jurul meu, m-am dus și l-am pus pe o masă, m-am rugat și am zis: „Doamne manifestă-Ți slava! Dacă vrei vindecă-l Doamne, dar mai dăi o șansă.” Apoi m-am uitat peste rezultat și scria: „Nici o evidență de cancer metastazat.”
În acest moment a venit încercarea credinței mele pentru că am zis: „Nu cumva e greșit rezultatul?” Am sunat un prieten care era chirurg și i-am citit rezultatul să văd era adevărat. Apoi m-am dus la medic cu rezultatul și vă mărturisesc, când l-a luat doctorul, l-a citit și apoi s-a lăsat ușor în scaun și a spus: „Domnule, în întreaga mea carieră nu am întâlnit un caz ca acesta!” Și i-am zis: „Aici este mâna lui Dumnezeu, aici este vindecare!”
Într-adevăr Dumnezeu l-a vindecat, i-a mai dat o șansă. Tatăl meu a mai trăit ceva ani de zile, până când din păcate s-a întors din nou la viciile sale, s-a prăbușit din nou în problema alcoolului și acest lucru l-a decimat în final.
Dar Dumnezeu Și-a arătat slava! Știți pentru cine? Pentru doctorul acela, în primul rând pentru el! Ca el să vadă cu ochii lui, la fel ca preotul să vadă cu ochii lui și să zică: „Aici este mâna lui Dumnezeu!”
Acesta era scopul pentru care Domnul Isus a fost mai discret și nu l-a trimis să spună peste tot. Cu toate acestea, este foarte interesant cum Domnul Isus i-a zis să nu spună și apoi citim versetul 15: „Totuși se răspândea tot mai mult vestea despre El!”
Sunt unii care vor să spună tuturor și se laudă și se duc în stânga și în dreapta și nu se prea răspândește vestea despre ei. Dar iată-L pe Domnul Isus care cu adevărat făcea lucrări mari ale lui Dumnezeu și nici nu trebuia să spună „Mergeți și spuneți”, căci vestea se răspândea de la sine, pentru că acolo era autenticitate, era cu adevărat puterea lui Dumnezeu peste el!
Ultima Lui acțiune deosebită, ciudată într-un fel și neașteptată este ceva din versetul 16. Dar înainte de versetul 16, în 15 spune: „ Se răspândea tot mai mult vestea despre El, şi oamenii se strângeau cu grămada, ca să-L asculte şi să fie vindecaţi de bolile lor.” Ce ați face dumneavoastră dacă ar veni astfel de oameni cu grămada? Ce am face noi? Știți ce? Ne-am mobiliza să gestionăm harul acesta! „Hai pe aceștia să-i punem aici! Pe unii îi învățăm! Pentru alții ne rugăm să fie vindecați! O, ce har!” Însă ce făcea Domnul Isus? Versetul 16: „Iar El se ducea în locuri pustii și se ruga!”
Iarăși o acțiune neașteptată. Într-un fel noi am zice: „Doamne stai cu ei aici că toți au nevoie de Tine.” Dar Domnul Isus se retrăgea și se ruga. De ce? Pentru că știa că este ceva mai presus de toate problemele acestea.
Câteodată noi credem că problemele noastre sunt cele mai importante și așa de mult ne preocupăm de trupul acesta și de viața aceasta pământească încât ne rămâne foarte, foarte puțin timp să ne rugăm. Haideți să recunoaștem că așa este.
Domnul Isus Hristos a spus: „Da, oamenii aceștia au nevoi.” Dar acestea erau probleme ale trupului. Domnul Isus Hristos știa că era ceva mai presus de atât, care Îi dădea puterea să și facă lucrarea spre oamenii aceștia.
Dragii mei, să nu ne așteptăm să vedem lucruri mari de la Dumnezeu dacă nu ne ducem să ne rugăm. Domnul Se ducea în locuri pustii să se roage. Aceasta înseamnă că se ducea să caute Fața Tatălui în intimitate, știind că lucrul acela e mai important decât chiar vindecările și chiar minunile. Orice ar face, așezarea Lui înaintea Tatălui era importantă pentru că aceasta îi dădea autoritate și putere să facă lucrarea pentru care a fost trimis.
De aceea și noi suntem invitați dragii mei să-L căutăm pe Tatăl! Să căutăm Fața Lui! Câți dintre noi ne luăm un timp măcar într-o săptămână să ne ducem și să petrecem câteva ceasuri în prezența lui Dumnezeu? Câți dintre noi în timpul în care până acum am trăit, am luat măcar o noapte să stăm de seara până dimineața în prezența lui Dumnezeu? Nu mă mir că suntem așa de slabi în credință. Nu mă mir că suntem atât de falimentari, nu mă mir că ne târâm câteodată pe coate și pe genunchi în umblarea noastră cu Dumnezeu. Să știți că nu mă mir de lucrul acesta!
Dar să știți că oamenii care chiar înțeleg într-adevăr greutatea așezării lor în prezența lui Dumnezeu, vor vedea și lucrări mari.
Așadar dragii mei, acestea sunt lecțiile pe care le învățăm și suntem invitați dragii mei să credem cu adevărat că Isus Hristos este Cel care are milă, care Se apropie de oameni, care este mai presus de Lege și Cel care cu adevărat este Fiul lui Dumnezeu. În El să ne punem încrederea, să învățăm de la El și să acceptăm voia suverană a lui Dumnezeu! Amin!