Evanghelia după Luca 6:1-11 – Sorin Prodan – Teologia Sabatului – Partea I – Biserica Baptistă Providența Brașov
Dragii mei mă bucur să vă revăd. Am fost plecat în aceste două stăptămâni la studii și vă mărturisesc că au fost două săptămâni dense, foarte pline, cu multă activitate mentală la bibliotecă, la câteva cursuri și mă bucur să mă relaxez un pic acum după aceste două săptămâni. Mi s-au părut ca două luni, mai ales că nu am fost lângă familie, lângă copii și lângă biserică. V-am dus dorul. Mi-a fost dor să vorbesc și în limba mea. A trebuit să predic acolo în limba engleză, o limbă care nu este limba mamei mele și a fost mai greu. Domnul a fost bun însă și s-a îndurat și m-a binecuvântat.
Există un mediu în care noi trăim și creștem, iar când te duci într-un alt mediu, simți că nu mai este la fel, că este diferit. De la imaginea aceasta aș vrea să încercăm să înțelegem astăzi ce a însemnat în vremea Domnului Isus această schimbare de mediu. De la un mediu în care evreii au crescut și au trăit, la un mediu pe care Domnul Isus Hristos l-a schimbat. A fost o schimbare foarte mare.
Îngăduiți-mi să mai folosesc o imagine ca să înțelegem puțin lucrurile.
Înainte să vin aici să predic m-am uitat la cămașa mea pe care o iubesc și îmi place. Este o cămașă de calitate și a fost scumpă. Mi-a cumpărat-o cineva care avea mai mulți bani. Mi-am zis că această cămașă va fi poate de calitate și că o să mă țină ani mulți. Dar am constatat la un momenta dat o problemă. Și am zis ce să fac: „Să mă duc să predic așa? Nu am altă cămașă aici ca să o schimb!” Dar am zis: „Asta e! Va fi poate ultima duminică în care o voi folosi.”
Însă aș vrea să înțelegem ceva. Există lucruri care își au folosul și valoarea și calitatea pentru o vreme, după care, oricât de bune ar fi și oricât de mult a-i ține la ele, vine momentul când nu ai ce să faci. Cum spun ardelenii, este „musai” să renunți la ele, să le dai la o parte și să iei altele care sunt folositoare pentru vremea aceasta. Se strică lucrurile nu ai cum să le ții veșnic.
Deschide-ți vă rog la Luca capitolul 6. Aș vrea să ne aducem mai întâi aminte de câteva lucruri pe care le-am învățat din capitolele interioare.
Ne-am uitat în Scriptură în Evanghelia după Luca și am văzut că Luca își deschide Evanghelia cu o serie de mărturii prin care își propune să demonstreze că Isus din Nazaret este Fiul lui Dumnezeu, nimeni altul decât Mesia, pe care evreii L-au așteptat două milenii, sau chiar mai bine.
Atunci când a venit El, toate mărturiile care s-au aliniat, de la demoni, la oameni, la îngeri, până la Tatăl, instanța cea mai înaltă, toate își propunea să demonstreze că Isus este Mesia, Fiul lui Dumnezeu. Apoi când ne uităm că El Și-a început lucrarea, tot ce a vorbit El și tot ce a făcut El, era o mare provocare pentru cei ce-L ascultau și vedeau lucrările pe care El le face. Am vorbit în ultimul mesaj și am spus că venirea lui Mesia a însemnat o schimbare în câteva direcții majore: schimbarea unor vieți precum Levi, schimbarea unor obiceiuri și tradiții pe care le aveau evreii, dar mai mult decât atât, venirea lui Mesia însemna o schimbare majoră a sistemului.
Aceasta însemna trecerea de la vechiul legământ pe care Dumnezeu l-a avut cu poporul Său, la noul legământ pe care Dumnezeu îl făcea de această dată cu un popor nou care era format atât din evrei cât și dintre cei dintre neamuri. Când Domnul Isus Hristos anunța această schimbare atât prin învățătura Lui, cât și prin faptele Lui, imaginați-vă ce șoc a fost pentru cei ce-L vedeau și ascultau. A fost ca un cutremur, ca un seisem și oamenii au simțit că le fuge pământul de sub picioare.
Avem câteva exemple la începutul Evangheliei după Luca de moduri în care Domnul Isus Hristos a surprins și a șocat. De pildă, când în sinagoga din Nazaret Domnul Isus a luat sulul cărții Isaia și a citit acolo: „Duhul Domnului este peste Mine, căci M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia” ș.a.m.d. Apoi a zis: „În urmă, a închis cartea, a dat-o înapoi îngrijitorului şi a şezut jos. Toţi cei ce se aflau în sinagogă aveau privirile pironite spre El. Atunci a început să le spună: „Astăzi s-au împlinit cuvintele acestea din Scriptură pe care le-aţi auzit.” Imaginați-vă șocul pe care l-au trăit cei care erau acolo și ascultau.
După aceea când Domnul Isus a văzut pe acel slăbănog care fost coborât prin acoperiș de patru oameni, au spart acoperișul și l-au coborât acolo în mijlocul lor, Domnul Isus S-a uitat la omul acesta și a spus: „Văzând credința celor care l-au adus acolo, El a zis: „Omule, păcatele își sunt iertate.” Vă puteți imagina șocul pe care l-au trăit cei din sinagogă când au auzit pe cineva care spunea „Păcatele îți sunt iertate”? Firește, au ridicat întrebarea: „Cine poate ierta păcatele, altul decât Dumnezeu?” Și aveau dreptate, pentru că acolo era prezent Dumnezeul întrupat în Fiul, Cel care are puterea în cer și pe pământ și să ierte păcatele.
După aceasta am văzut că un alt element șocant care cutremura viața lor, era faptul că Domnul Isus Hristos ședea la masă cu scursurile societății, cu vameșii, cu păcătoșii. El Se apropia de femeia care a trăit în curvie și a spus „Nu te condamn”, pe când ei erau pregătiți să arunce cu pietre în ea și s-o omoare.
Faptul că Domnul Isus se așeza lângă oamenii aceștia, din nou pentru evrei era ceva extrem de provocator și de șocant.
Apoi Domnul Isus Hristos face niște lucruri într-o zi specială. Ziua cea mai specială pentru evrei, din cursul calendarului care trezea zi cu zi, era ziua de Sabat. Ziua de Sabat devenise pentru evrei centrul vieții și al religiei lor. Ei prețuiau atât de mult această zi încât dacă cineva păzea ziua de Sabat și era și tăiat împrejur, era suficient pentru ei. Punea ștampila și ziceau: „Acesta este un evreu bun.” Dacă vroiai să fii un evreu bun, trebuia să demonstrezi prin tăierea împrejur și prin păzirea zilei de Sabat. Putea face alte prostii și alte trăsnăi, dar dacă țineai Sabatul, erai omologat.
Și Domnul Isus Hristos face niște lucruri în ziua de Sabat care așa cum am văzut în celelalte exemple, provoca, șoca. Și cei care nu au putut să existe la aceasta au fost fariseii și cărturarii. Ei erau cei pe care i-am putea noi numi păzitorii religiei lui Israel. Ei păzeau religia lui Israel și se chinuiau să o păstreze așa cum au primit-o de la moșii și de la strămoșii lor. Acum Domnul Isus Hristos venea și făcea lucruri în ziua aceasta pe care ei o iubeau foarte mult, încât pur și simplu i-a provocat și i-a șocat.
Haideți să citim împreună din Luca 6, două lucruri care se întâmplă în ziua de Sabat și să vedem cum Domnul Isus Hristos ataca și provoca această instituție.
Cele două exemple aduc înaintea noastră cuvinte și fapte pe care Domnul Isus Hristos le-a făcut în prezența cărturarilor și fariseilor care pur și simplu i-a provocat. Pentru farisei aș spune că voltajul acesta a fost prea mare. Nu au rezistat la curentul prea mare care le fusese aplicat.
Firește, văzând lucrurile acestea, au început să-și pună întrebări și au ajuns până la punctul în care Scriptura spune că „turbau de mânie și au început să se sfătuiască ce să facă lui Isus.”
Evident, ce au declarat în final, care a fost verdictul pe care ei l-au dat în final? „Este vrednic de moarte!” De ce? Pentru că El viola ceva ce ei prețuiau foarte mult. Și ei se uitau în Lege și vedeau că acolo erau niște lucruri stabilite și dacă le călcai erai vrednic de moarte. Aceasta i-a făcut pe acești oameni să zică: „Nu putem să tolerăm lucrul acesta. Așa ceva nu se poate.” Și turbau de mânie.
Evident că acolo a început să se instaleze confuzia: de ce face Hristos lucrurile acestea? Vreau să vă spun că atunci când venim la problema zilei de Sabat, sunt multe întrebări pe care le avem. Dacă aș sta de vorbă cu fiecare, sunt absolut convins că aveți încă întrebări, poate neclarificate. Unii nici nu știți precis ce este de făcut. Încă pentru unii sunt întrebări, mai ales când vin alte persoane și spun: „Trebuie să ții ziua de Sabat.” Ei vin să-ți arate exemple în Scriptură și constați că nu ești pregătit ca să dai răspuns acestor provocări.
De aceea m-am gândit ca să iau un timp mai extins ca să ne ocupăm de problema teologică a Sabatului. Și vom începe în această duminică, vom continua și duminica viitoare, încercând sa înțelegem cum stau lucrurile cu ziua de Sabat: trebuie să ținem Sabatul sau nu trebuie să-l ținem? Trebuie să ținem duminica sau nu trebuie s-o ținem? Există o zi de odihnă care ni se cere și de închinare sau nu există nici o zi? Sau toate sunt la fel?
Este o provocare pentru noi. Înaintea noastră stă o excursie pe care vă invit să o facem împreună. Aș vrea să începem de la întrebarea următoare: care a fost lucrul atât de grav în ceea ce au făcut ucenicii atunci când au smuls spicele și le-au frecat în mâini, încât au stârnit din partea fariseilor o ură și o provocare? Care a fost lucrul atât de grav pe care l-au făcut?
Pentru a da răspuns la această întrebare trebuie să ne ducem în Vechiul Testament și să vedem ce a însemnat pentru poporul evreu această zi de sărbătoare și de odihnă, Sabatul.
De aceea locul cel mai potrivit în care trebuie să mergem, este cel din Exodul 20. Aici avem momentul în care pe muntele Sinai, Dumnezeu dă poporului Legea Lui. Acolo citim rând pe rând câteva legi care au ajuns să fie cunoscute ca fiind cele 10 porunci – decalogul, care era centrul și inima întregii Legi a lui Dumnezeu. În aceste 10 porunci apare porunca următoare de la versetul 8: „Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti. Să lucrezi şase zile şi să-ţi faci lucrul tău. Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului Dumnezeului tău: să nu faci nicio lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta. Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea, şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit: de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o.”
Cele două acțiuni care apar în finalul acestui fragment, „Dumnezeu a binecuvântat ziua de odihnă și a sfințit-o”, aceste două acțiuni în mod evident așează această zi într-o categorie diferită de oricare din celelalte zile. Când Dumnezeu binecuvintează ceva, lucrul acela este absolut special. Dumnezeu a binecuvântat familia: „Dumnezeu i-a binecuvântat și a zis: „Creșteți, înmulțiți-vă și umpleți pământul.” Actul binecuvântării peste această instituție este unul special care conferă instituției respective un caracter special. Apoi când zici că Dumnezeu a sfințit ceva, ce înseamnă lucrul acesta? A fi pus deoparte, a fi separat! Actul sfințirii peste ziua de odihnă a însemnat că Dumnezeu a luat această zi și a separat-o de celalte și i-a dat o încărcătură specială, un caracter special.
Un alt element pe care aș vrea să-l vedeți în această poruncă, este cum începe să fie formulată porunca aceasta. Versetul 8 spune: „Adu-ți aminte de ziua de odihnă.” Verbul acesta „adu-ți aminte”, înseamnă că această cerință a lui Dumnezeu fusese dată înainte.
Să știți că sunt unii care spun că prima dată când această poruncă a fost formulată și dată, a fost pe Sinai. Dar nu este adevărat. Cerința aceasta a lui Dumnezeu a existat înaintea momentului de pe Sinai. De lucrul acesta nu trebuie să ne fie teamă, trebuie să ne uităm la ce spune Scriptura. Unde ne ducem ca să învățăm despre ziua aceasta, de care evreii trebuiau să-și aducă aminte? La momentul creației!
Vă invit să facem un salt mai înapoi, să ne ducem în Geneza 2 și să citim prima consemnare pe care noi o avem în Scriptură despre această zi. Geneza 2:1-2: „Astfel au fost sfârşite cerurile şi pământul şi toată oştirea lor. În ziua a şaptea, Dumnezeu Şi-a sfârşit lucrarea pe care o făcuse; şi în ziua a şaptea S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse.”
Noi ne obișnuim câteodată cu Scriptura și de regulă niciodată nu ne uităm dincolo de cuvinte. Dar cine citește poate pentru întâia dată Scriptura, ar zice: „Cum adică Dumnezeu S-a odihnit? A muncit El așa de greu în cele șase zile încât în finalul celor șase zile să gâfâie de oboseală și să zică: „Nu mai pot! Am nevoie de o zi de odihnă!”? Este o întrebare bună! Cum S-a odihnit Dumnezeu în ziua a șaptea? De ce S-a odihnit Dumnezeu? Dumnezeu Cel Atotputernic care a degajat o energie fenomenală în actul creației, a pierdut ceva din energia Lui încât să spună „Am nevoie de o zi să-Mi refac puterile, că tare M-au stors cele șase zile în care am creat!”? Nu! Atunci ce înseamnă totuși că Dumnezeu S-a odihnit?
Dragii mei, există un sens al odihnei care nu are de-a face cu epuizarea fizică. Există un sens al odihnei care are de-a face mai degrabă cu o idee a finalității, a evaluării și a satisfacției care vine din lucrul făcut bine.
Nu vi s-a întâmplat vreodată să munciți o zi întreagă – și pentru noi să fie epuizant din punct de vedere fizic sau mental – și în finalul zilei să te uiți la ce ai făcut și să simți ca ești înviorat? Să evaluezi lucrul pe care l-ai făcut și să simți că ai făcut un lucrul bun și frumos.
Îmi aduc aminte când mergeam cu tata la cosit și eu care nu eram antrenat și mergeam de la facultate în vacanță, trebuia să trag alături de cosașii aceia care erau rotofei și cu mușchi buni pe ei. Eu mă chinuiam și dădeam din toate puterile mele. Însă în finalul zilei când terminam de cosit și ne uitam la câmpul acela mare pe care l-am cosit și la brazdele care erau frumos aliniate, mă uitam cu o satisfacție și cu o bucurie că am terminat. Și parcă aveam mai multă energie decât energia cu care am început la ora 5 dimineața ziua aceea de muncă.
Ei bine pentru Dumnezeu, momentul în care Și-a sfârșit lucrarea, a fost un moment de evaluare, de bucurie, de satisfacție și de finalitate. Aceasta însemna pentru Dumnezeu că S-a odihnit. A fost un moment de finalitate.
Geneza 2:3: „Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că în ziua aceasta S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o zidise şi o făcuse.”
Există oameni și grupări creștine care afirmă faptul că acel moment în care Dumnezeu a binecuvântat și a sfințit ziua a șaptea, a fost momentul în care Dumnezeu a instituit ziua de Sabat și a poruncit-o tuturor oamenilor să o păzească.
De exemplu în ziua de astăzi mișcarea adventistă de ziua a șaptea, afirmă că în momentul și în actul creației, gestul acesta al lui Dumnezeu, care are loc în finalul zilelor creației și acțiunea de binecuvântare și de sfințire a zilei respective, a făcut din ziua a șaptea o instituție cu caracter universal și permanent. Universal în sensul că este absolut pentru toată lumea, pentru orice om care trăiește pe pământ și permanent în sensul că această zi este o zi care există pe tot parcusul creației și chiar dincolo de creație, în eternitate. Adică în noul Ierusalim sau în Împărăția veșnică a lui Dumnezeu încă va fi Sabat și oamenii vor avea o zi de Sabat.
Această provocare este mare și are nevoie de un răspuns. Dacă îi dai un răspuns pozitiv trebuie să te aliniezi la această cerință și sâmbătă de sâmbătă să păzești Sabatul. Și te vor învăța și cum să-l păzești. O, să vezi cum vin regulile acolo și ce liste lungi sunt în ceea ce privește păzirea zilei de Sabat.
Întrebarea mea este următoarea: a instituit Dumnezeu ziua aceasta în actul creației sau nu? Răspunsul meu ar fi următorul: dacă Dumnezeu ar fi instituit ziua aceasta de Sabat în actul creației și această zi a devenit capitală pentru întreaga umanitate, pentru toate neamurile, vreau să întreb pe aceștia, de ce în toată cartea Geneza nu mai vedem nici măcar o singură mențiune legată de ziua de Sabat? Nici unul dintre patriarhi nu spune Scriptura că ar fi ținut această zi! Dacă este atât de importantă, nu este firesc să vedem măcar o singură mențiune în cartea Geneza și pe toată perioada vieții patriarhilor că cineva ar fi ținut ziua aceasta?
Concluzia la care eu am ajuns dragii mei, este următoarea: eu cred că această zi a fost specială, nu putem nega lucrul acesta. Dumnezeu a binecuvântat-o și a sfințit-o pentru că S-a odihnit în ziua aceasta. Și cred că această zi a fost specială pentru Dumnezeu. El a binecuvântat-o, El a sfințit-o și El a spus: „Acesta este Sabatul Meu!”
Pe toată perioada aceasta vedem că pentru Dumnezeu această zi a fost cu adevărat specială. Cel puțin trebuie să rămânem la o analiză corectă a textului sacru al Scripturii, la concluzia aceasta. Dumnezeu a făcut această zi specială pentru El și a spus: „Pentru Mine această zi este specială.”
Abia mai târziu, înainte de Sinai cu vreo două zile, citim în Exod 16 că după ce evreii au fost scoși din Egipt și au trecut Marea Roșie, ei au ajuns în niște locuri. Până să ajungă la muntele Sinai, au fost niște locuri unde evreii au ajuns. Vedem că au ajuns la Mara, apoi au ajuns în pustia Sin, au ajuns la Elim. Acestea sunt câteva locații pe care Moise le-a consemnat în cărțile sale. Atunci când ei erau în pustia Sin, la un moment dat Cuvântul spune că Dumnezeu a dat o poruncă și aceasta o vedem de la versetul 23 la 25: „Şi Moise le-a zis: „Domnul a poruncit aşa. Mâine este ziua de odihnă, Sabatul închinat Domnului.” Observați felul în care este formulat? „Sabatul închinat Domnului.” Ziua aceasta era a Domnului! „Coaceţi ce aveţi de copt, fierbeţi ce aveţi de fiert şi păstraţi până a doua zi dimineaţa tot ce va rămâne! Au lăsat-o până a doua zi dimineaţa, cum poruncise Moise; şi nu s-a împuţit şi n-a făcut viermi. Moise a zis: „Mâncaţi-o azi, căci este ziua Sabatului; azi nu veţi găsi mană pe câmp.”
Era o noutate dragii mei pentru ei. Dumnezeu le spunea: „Iată ziua aceasta este specială pentru Mine. În această zi nu mai faceți nimic. Adunați mâncare cu o zi înainte și dacă o adunați cu o zi înaintea, garanția Mea este că nu se va împuți.”
Înainte Dumnezeu le spunea evreilor ca în fiecare zi să strângă mană pentru o zi. Dar unii s-au gândit: „Dacă mâine nu mai pică mană din cer? Hai să mai bag în buzunare mană în plus.” Și au mai adunat vreo 2-3 kg, dar ea s-a împuțit, s-a alterat.
Ei bine în această zi specială, Dumnezeu le spune pentru întâia dată: „Bun! Vreau să vă spun ceva. Eu am o zi specială. În ziua aceasta nu munciți nimic, nu adunați mană în ziua aceasta. Adunați-o cu o zi înainte și vă garantez că nu se va strica.”
„Moise a zis: „Mâncaţi-o azi, căci este ziua Sabatului; azi nu veţi găsi mană pe câmp. Veţi strânge timp de şase zile; dar în ziua a şaptea, care este Sabatul, nu va fi.” În ziua a şaptea, unii din popor au ieşit să strângă mană, şi n-au găsit. Atunci Domnul a zis lui Moise: „Până când aveţi de gând să nu păziţi poruncile şi legile Mele? Vedeţi că Domnul v-a dat Sabatul; de aceea vă dă în ziua a şasea hrană pentru două zile. Fiecare să rămână la locul lui, şi, în ziua a şaptea, nimeni să nu iasă din locul în care se găseşte.” Şi poporul s-a odihnit în ziua a şaptea.”
Aici în Exodul 16 citim prima consemnare că poporul s-a odihnit în ziua aceea, că poporul a avut pentru întâia dată o zi cerută de Dumnezeu în care ei s-au odihnit.
Asemenea altor lucruri care sunt stipulate în Lege, în Cele 10 porunci și în alte legi, Dumnnezeu a dat și alte lucruri pe care omul le-a ținut. De pildă crima. Când a fost legiferată crima? La Sinai. Dar când Abel a fost omorât de Cain, a știut Cain că a făcut o crimă? A știut! Aceasta înseamnă că cumva în el era înscris sentimentul și realitatea distincției între ce este bine și ce este rău.
La fel este și cu adulterul. De unde știa Iosif că ar fi fost păcat să folosească oportunitatea pe care i-o oferea nevasta lui Potifar, dacă el în ființa lui nu ar fi știut că acest lucru este păcat? Cu alte cuvinte, înainte de darea Legii, Dumnezeu în formă orală a spui omului cine este El, care este caracterul Lui și ce așteaptă de la om.
Și când este vorba de Sabat, Dumnezeu vine înaintea poporului și spune: „Ei bine, acum sunteți liberi. Și vreau să faceți ceva. Pentru că această zi este specială pentru mine, vouă evreilor, poporul Meu, vreau să vă cer să păziți ziua aceasta. Nu mai adunați mâncare, odihniți-vă.” Aici este primul moment în care Dumnezeu cere poporului să țină ziua de Sabat. De aceea citim în Exod 20 „Adu-ți aminte de ziua de odihnă” și acest lucru era legitim pentru Dumnezeu să spună: „Tu știi despre ziua aceasta. Adu-ți aminte și păzește-o așa cum Ți-am poruncit.”
Ce altceva mai era special legat de ziua de Sabat cu privire la evrei? Există o evoluție a acestei zile. În primul rând Dumnezeu a cerut ca să o păzească. După aceea la Sinai în Exod 20, Dumnezeu legiferează ca poruncă, ca Lege. Acum nu mai era o opțiune. Odată ce era expusă explicit, poporul trebuia s-o păzească.
Haideți să facem un pas înainte. Deschide-ți la Exod 31:12-17: „Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: „Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: „Să nu care cumva să nu ţineţi Sabatele Mele, căci acesta va fi între Mine şi voi şi urmaşii voştri un semn după care se va cunoaşte că Eu sunt Domnul, care vă sfinţesc. Să ţineţi Sabatul, căci el va fi pentru voi ceva sfânt. Cine îl va călca va fi pedepsit cu moartea; cine va face vreo lucrare în ziua aceasta va fi nimicit din mijlocul poporului său. Să lucrezi şase zile; dar a şaptea este Sabatul, ziua de odihnă închinată Domnului. Cine va face vreo lucrare în ziua Sabatului va fi pedepsit cu moartea. Copiii lui Israel să păzească Sabatul, prăznuindu-l, ei şi urmaşii lor, ca un legământ necurmat. Acesta va fi între Mine şi copiii lui Israel un semn veşnic; căci în şase zile a făcut Domnul cerurile şi pământul, iar în ziua a şaptea S-a odihnit şi a răsuflat.”
Din nou repet, să nu fim duși în confuzie că Dumnezeu a gâfâit și acum a răsuflat. Acestea sunt ceea ce teologii numeau niște exprimări „antropomorfice”, pentru ca oamenii să-L înțeleagă pe Dumnezeu. Cei ce au scris Scriptura, foloseau câteodată exprimări umane: „Domnul a întins mâna”, „Ochii Domnului se uită peste cei ce trăiesc în neprihănire”. Aceste exprimări sunt doar ca să ne ajute să-L înțelegem cumva pe Dumnezeu. Dar lucrurile sunt clare în ceea ce înseamnă că Dumnezeu S-a odihnit.
Ce element important avem aici legat de Sabat? Care este elementul foarte important legat de Sabat? Că Sabatul a devenit un semn al legământului! Ce înseamnă lucrul acesta?
Dați-mi voie să vă explic. Când m-am căsătorit cu Trisha, m-am învârtit și m-am dat peste cap să-i cumpăr un inel și i-am găsit un inel. Prima dată i-am dat inelul de logodnă și după aceea i-am cumpărat inelul de căsătorie și soția mea le-a sudat împreună inelul de logodnă și de căsătorie. Când ne-am căsătorit și ea mi-a luat un inel, prin intermediar, adică prin mine. Și în ziua căsătoriei noastre, noi am făcut un legământ și legământul acesta a fost consfințit, a fost ștampilat nu numai pe hârtie prin niște semnături, ci printr-un semn exterior al legământului. Inelul acesta este între mine și soția mea semnul legământului.
Să presupunem prin absurdul absurdului că eu aș divorța de soția mea. Și după ce divorțez de soția mea eu continui să vin la adunare cu inelul pe mână. Ce ar însemna lucrul acesta? Ar însemna un semnal greșit comunicat cuiva: că eu încă sunt căsătorit cu cineva. Prin acest semn al legământului meu, eu continui să spun oamenilor că eu sunt încă în legământ. În mod firesc, în momentul în care un legământ se încheie, se rupe, semnul legământului nu mai are nici o valoare, este înlăturat.
Ce au făcut evreii de-a lungul timpului? Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că evreii nu L-au ascultat pe Dumnezeu în multe feluri și în multe chipuri. În actul neascultării, printre alte călcări de Lege pe care le făceau evreii, călcau și ziua de Sabat. De aceea când vine momentul în care Dumnezeu rupe legământula acesta cu poporul ales, semnul legământului între ei și Dumnezeu este înlăturat.
Vine un moment în istorie când această zi de Sabat nu mai este un semn al legământului între Dumnezeu și poporul Lui. De ce? Pentru că prima parte care a ofensat și care a provocat ruperea legământului, a fost Israelul. În ce fel?
Imaginați-vă că m-aș duce într-o zi la soția mea după luni de zile în care eu trăiesc în adulter și i-aș spune: „Nu mai îmi pasă de tine.” Și șocată s-ar uita la mine zicând: „Ce s-a întâmplat?” Imaginiți-vă că după ce eu spun mai multe lucruri, între noi apare supărarea și la un moment dat fac următorul gest: i-au inelul de pe deget și îl arunc puternic pe jos. Ce înseamnă lucrul acesta? Înseamnă o ofensă prin care eu spun soției mele: „Nu-mi pasă de tine.”
Ei bine, prin modul în care evreii au trăit de-a lungul secolelor, evreii L-au provocat pe Dumnezeu călcând semnul legământului. De aceea în cursul istoriei, Dumnezeu revine mereu și spune poporului: „Ați călcat legile și poruncile mele, ați călcat Sabatele Mele.” Pentru Dumnezeu lucru acela era prețios în relație cu poporul Său, pentru că acel Sabat era semnul legământului și călcând semnul legământului, era ca și cum poporul și-ar fi scos inelul și l-ar fi aruncat în fața lui Dumnezeu și L-a ofensat.
De aceea Dumnezeu a spus: „Eu rup legământul acesta.” Și momentul în care legământul acesta a fost rupt, semnul legământului a fost înlăturat și a dispărut.
Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că în vremea aceea, în această dispensație, câtă vreme vechiul legământ era în vigoare și poporul se afla în acest legământ, Sabatul era nu numai un semn între ei și Dumnezeu. Alături de o altă instituție importantă, Sabatul mai avea un caracter și o greutate. Care mai era un alt element vital pe care Dumnezeu îl cerea poporului? Fiecare nou născut de parte bărbătească să fie tăiat împrejur. Acesta era tot un semn al legământului. Dar cu cine? Cu Avraam! Dumnezeu a făcut un legământ între El și Avraam și semnul legământului stabilit între El și Avraam a fost tăierea împrejur.
Apoi a făcut un legământ între El și Israel și semnul legământului între El și Israel a devenit Sabatul. Și am putea mai merge mai departe printr-o anticipație și să spunem că Dumnezeu a făcut un nou legământ anunțat de profeți între El și Biserica pe care o răscumpără și a așezat un alt semn. Observați progresia aceasta?
Mai este încă un element pe care aș vrea să-l avem în vedere. Când cineva se uita la un evreu și vedea că ținea Sabatul și că era tăiat împrejur, ce știau popoarele din împrejur? Că oamenii aceștia sunt diferiți, că sunt evrei, că sunt separați. Când Domnul Isus Hristos a anunțat că Împărăția Lui este formată nu numai din evrei, ci și din neamuri, ce trebuia să fie eliminat ca semn al distincției? Tocmai aceste două elemente care făceau separarea între ei și popoarele celelalte. Circumcizia a fost eliminată și la fel și semnul care făcea distincția între ei și ceilalți. Sabatul a fost în final eliminat.
Aș vrea să mai vedem câteva lucruri care țineau de dispensația aceasta în care Sabatul era un semn al legământului. Există și o formă în care Sabatul este cerut. Ce nu trebuiau să facă evreii în ziua de Sabat? Vă puteți aminti câteva lucruri?
Exod 34:21: „Şase zile să lucrezi, iar în ziua a şaptea să te odihneşti; să te odihneşti, chiar în vremea aratului şi seceratului.” Observați câteva elemente distincte, specifice, pe care Dumnezeu le cerea: să nu ari și să nu seceri.
Exod 35:1-3: „Moise a strâns toată adunarea copiilor lui Israel şi le-a zis: „Iată lucrurile pe care a poruncit Domnul să le faceţi: Şase zile să lucraţi, dar ziua a şaptea să vă fie sfântă; acesta este Sabatul, ziua de odihnă, închinată Domnului. Cine va face vreo lucrare în ziua aceea să fie pedepsit cu moartea. Să n-aprinzi foc, în niciuna din locuinţele voastre, în ziua Sabatului.” Așadar nu aveau să gatească.
Apoi în Ieremia 17 mai există o consemnare a ceea ce nu aveai voie să faci în ziua de Sabat. Ieremia 17:22: „Să nu scoateţi din casele voastre nicio povară în ziua Sabatului şi să nu faceţi nicio lucrare, ci sfinţiţi ziua Sabatului, cum am poruncit părinţilor voştri.” Ce însemna că ei scoteau poveri și le duceau undeva? Aceasta însemna că ei făceau comerț și în ziua de Sabat nu aveai voie să te duci la piață. Era foarte, foarte clar!
Vreau să vă spun că acestea sunt singurele texte din tot Vechiul Testament. Atât am găsit: nu ai voie să seceri și să semeni, nu ai voie să gătești și nu ai voie să faci piața. Vi se pare că lucrurile sunt clarificate și că este specificat totul în detalii legat de ziua de Sabat? Nu prea. Nu vi se pare că lucrurile sunt cam generale? Nu sunt atât de specifice.
Știți ce a spus Dumnezeu poporului când a hotărât să-i trimită în robie? A zis astfel: „Ați călcat poruncile Mele, nu ați ținut semnul legământului. Și de o perioadă îndelungată voi nu mai ținei nici Sabatul și nu ați avut grijă de poruncile pe care Eu vi le-am dat. De aceea am să vă trimit în robie 70 de ani.” De ce 70 de ani? Pentru că a fost exact o perioadă în care ei nu au ținut Sabatele. Și El a spus: „Perioada de timp în care nu ați ținut Sabatele (prevederi legate de odihna pământului, anul sabatic, jubileul), va fi perioada voastră de timp de robie pentru că nu ați lăsat pământul să se odihnească.”
Am citit ce zicea un teolog pe nume D.A. Carson și el punea întrebarea: „De ce totuși Dumnezeu a dat Sabatul?” Din două motive. Există un motiv teologic și există un motiv social.
Motivul teologic este legat de ziua creației: „Adu-ți aminte de ziua aceasta pentru că în șase zile a făcut Dumnezeu creația iar în a șaptea S-a odihnit.” Acesta era motivul teologic. Tot în acest motiv așezăm și semnul legământului între El și Israel.
Dar există și un motiv social. Care este acesta? Nevoia de odihnă a acestui trup! Dumnezeu a avut grijă și de trupul nostru și a spus: „Șase zile muncești, o zi de odihnești.” Acesta este un motiv social.
După aceea Dumnezeu a instaurat anul sabatic. Ce însemna acest lucru? Era anul în care evreii trebuiau să lase pământul nelucrat un an de zile. Șase ani lucrau pământul, iar anul sabatic însemna să nu muncească pământul.
Un al reper este jubileul, care înseamnă 50 de ani. În 50 de ani erau sclavi care deveniseră robi, pentru că nu mai puteau plăti datoriile. Sau își vindeau proprietățile pentru că nu mai puteau plăti datoriile. Și după 50 de ani, Dumnezeu, ca să evite un monopol al celor bogați care tot luau sclavi, și oameni, și proprietăți, Dumnezeu spunea: „În anul acesta după șapte Sabate, este un Sabat special. După șapte ani sabatici, vine un an special numit „Jubileul”.
În anul acela formatăm totul, ca la computer, apăsăm pe butonul de resetare. Proprietățile se întorc la cei cărora le aparțineau și sclavii devin liberi. Înțelegeți înțelepciunea lui Dumnezeu? Ca să nu se ajungă la o sclavie forțată și oamenii să-și piardă proprietățile, Dumnezeu stabilea reperele acestea. De aceea în ceea ce însemna Sabatul, iată că avem și o dimensiune socială.
Sunt grele aceste lucruri, așa este? Am impresia că mintea se învârte ca un procesor și scoate fum imediat. Încerc să le simplific, dar aș vrea să le înțelegem foarte bine pentru că duminica următoare vom pune întrebări mai grele legate de ce trebuie să facem noi creștinii în relație cu ziua de Sabat și în relație cu ziua de duminică.
Aș vrea acum să vedem o nouă etapă: etapa în care poporul se întoarce din robie. Când poporul se întoarce din robie, acolo se întâmplă ceva interesant. Văzând reprezentanții religiei lui Israel, că poporul a călcat Sabatele și Dumnezeu S-a mâniat și i-a trimis în robie 70 de ani, într-o proporție egală, pentru a plăti cu robie călcarea de Lege și călcarea legământului, reprezentanții lui Israel, rabinii, au început să facă scrieri.
Una din scrierile lor era Talmudul. În Talmud ei au spus: „Noi trebuie să securizăm acum ziua de Sabat.” Ei s-au uitat în aceste texte și au zis că sunt cam puține informații cu privire la ziua de Sabat: „Nu găti”, „Nu face piața.” Astfel ei au zis: „Hai să facem noi niște reguli, să ne asigurăm că ținem acum Sabatul ca la carte.” Vreau să vă spun că în cartea numită Talmudul, acești rabini au scris 24 de capitole despre ziua de Sabat. Au pompat acolo reguli și regulișoare în care trebuia să ți ziua de Sabat ca la carte. Aș vrea să amintesc doar câteva elemente, pentru că este o listă prea lungă, ca să vedeți până unde au ajuns.
Legat de povara pe care trebuie s-o porți în ziua de Sabat, ei au scris în Talmud: „Nu ai voie să cari o povară mai mare decât greutatea unei măsline”. Așadar, i-a cântarul, pune greutatea pe cântar și verifică dacă acel lucrul e mai greu decât măslina. Dacă e mai greu, nu-l duci. Dacă e mai ușor, poți să-l duci.
Altă lege: „Dacă o găină face un ou în ziua de Sabat, găina să fie condamnată la moarte, pentru că a făcut o lucrare în ziua de Sabat.”
Dacă te duci în grădină și iei o mână de iarbă sau niște spice și le smulgi, ai „secerat”. Dacă iei spicele și le freci în mână, ai „treierat”, ai făcut o lucrare în ziua Domnului.
„Dacă cumva ți-ai lăsat sistemul de irigare deschis (robineți în ziua de astăzi) până la asfințirea soarelui și a început ziua de Sabat, nu ai voie să-l închizi.” Chiar dacă te inundă, nu ai voie să-l inchizi, fiindcă faci o lucrare în ziua de Sabat.
Toate legile acestea au făcut în final ca ziua aceasta să fie foarte împovărătoare pentru popor. Ziua aceasta a devenit ziua cea mai grea. În loc să fie o zi de odihnă și de bucurie, a devenit ziua cea mai împovărătoare.
Vreau să vă spun că cei care cer ca ziua aceasta să fie ținută, dacă sunt sinceri, vor spune că e la fel. În loc să fie o zi de bucurie, de odihnă, de relaxare, de închinare înaintea Domnului, a devenit ziua cea mai împovărătoare. De ce? Pentru că toată lumea e cu ochii pe tine: „Băi! Știi că astăzi este Sabatul? Nu ai voie să faci asta!” Și tot timpul ești speriat de ce să faci și ce să nu faci. Mergi ca pe sârmă deasupra cascadei Niagara: „Să treci dincolo de ziua aceasta.” Și luni dimineața răsufli ușor, te odihnești, ai scăpat de ziua de Sabat!
Lucrul acesta a împovărat foarte mult poporul. Și Dumnezeu vroia să le spună: „Nu ați priceput nimic. Eu v-am dat ziua aceasta cu un alt scop. Și aș fi vrut să vedeți în ziua aceasta complet altceva decât ce ați văzut și făcut voi.”
De altfel, la un moment dat s-au și văzut într-o situație critică. Într-una dintre cărțile apocrife numită „Macabei”, s-a întâmplat că națiunile din împrejur și-au dat seama că evreii nu fac nimic în ziua de Sabat. Astfel au zis: „Îi atacăm în ziua de Sabat.” Și i-au atacat și au fost nimiciți 1000 de evrei în ziua aceea. Atunci rabinii au stat și s-au gândit: „Măi, nu-i bine.” Și au început să relaxeze puțin legile. Și după ce au făcut acest lucru și au făcut o concesie, o moțiune de cenzură, prin care au spus: „Mișcăm puțin legea aceasta legată de război, cum că nu avem voie să luptăm în ziua de Sabat, pentru că murim ca națiune.” Și au găsit un refugiu.
După ce au găsit o metodă de ieșire din ziua aceasta au zis: „Stai! Noi putem găsi o metodă de ieșire din fiecare lege.” Așa că au continuat: „Nu ai voie să mergi mai mult de o milă. Mergi o milă și apoi îți așezi locul acolo.” Ei s-au dus, au făcut o milă și-au așezat locul acolo și au zis: „Acesta este reperul meu nou. Mai am voie să mai fac o milă.” Și s-au mai dus o milă și și-au făcut casa acolo. Așadar au zis: „Am casa aceasta, un reper nou. Și s-au mai dus o milă.” Și în fiecare lege, ei au găsit o modalitate de ocolire.
Domnul Isus Hristos punea în evidență când îi provoca adesea în ziua de Sabat, scurtăturile acestea și le arăta cum ei nu țineau ziua de Sabat cu adevărat, dar se erijau în marii păzitori ai Sabatului.
Dacă ei aveau șmecherii prin care driblau Sabatul, Domnul Isus Hristos venea și de data aceasta punea curent electric pe ei la 10000 de volți și nu rezistau. Când au văzut ce face Domnul Isus în ziua de Sabat au fost șocați.
Înțelegeți acum de ce ei au pus întrebarea „Pentru ce faceți ce nu este îngăduit în ziua de Sabat?”? Pentru că ei smulgeau spicele și le frecau în mâini. Și Domnul Isus le răspunde. Pentru mine, într-un fel răspunsul acesta ar fi trebuit să fie diferit, Domnul zicând: „Nu au călcat nici o Lege specifică din Vechiul Testament. Au călcat legile pe care voi le puneți.” Dar Domnul Isus nu răspunde așa. El într-un fel Își asumă lucrul acesta și zice: „Și ce dacă? Vreți să vă arat cum se calcă Legea? Oare n-aţi citit ce a făcut David când a flămânzit, el şi cei ce erau împreună cu el? Cum a intrat în Casa lui Dumnezeu, a luat pâinile pentru punerea înaintea Domnului, a mâncat din ele şi a dat şi celor ce erau cu el, măcar că nu era îngăduit să le mănânce decât preoţii?”
Și le-a dat acest exemplu când David a intrat în Templu. Nu avea voie să se atingă de pâinile care erau puse acolo și care erau schimbate în ziua de Sabat. În ziua de Sabat preoții intrau și schimbau pâinile acestea. David a intrat și a mâncat. I-a spus cineva lui David că nu are voie?
De fapt când citim episodul, David care era fugar atunci împreună cu oamenii lui, se duce la preotul din cetate și îl întreabă:
- Aveți ceva de mâncare?
- Nu avem decât pâinile pentru punerea înaintea Domnului.
Știți cine sugerează să mănânce pâinile acestea? Preotul! El spune: „Du-te și le mănâncă.” De ce? Cine era David? El era împăratul! Și împăratul poate face ce vrea! Împăratul are suveranitatea să facă ce vrea. De aceea Domnul le spune apoi: „Fiul Omului este Domn chiar și al Sabatului.”
Expresia aceasta este importantă și este din cartea Daniel, unde Dumnezeu dă toată autoritatea Fiului. El Îi dă toată autoritatea Fiului. Fiul poate să facă orice în ziua Sabatului! Acest lucru era extrem de greu de priceput pentru ei.
Aș vrea să fac o concluzie aici, ca să vă atrag spre următorul mesaj, spunând următorul lucru. Cămașa mea s-a rupt. Dacă vin duminica viitoare cu ea, veți zice: „Tare mult iubește cămașa aceasta, dar nu ar mai trebui s-o poarte.” Dacă eu aș continua să port cămașa aceasta care și-a avut utilitatea ei pentru un timp și acum i-a trecut vremea, aș rămâne demodat, înțepenit. Aș face exact ce Domnul Isus Hristos spunea: „Voi purtați o haină cu un petec vechi. Și puneți vin nou în burdufuri vechi. A venit schimbarea!” Și Domnul Isus inclusiv prin ceea ce făcea în ziua de Sabat, anunța schimbarea care avea loc. Ce Domnul vroia să spună, este următorul lucru: „Am făcut un pas înainte. Vă invit să-l faceți împreună cu Mine.”
De aceea în cartea Evrei scrie: „Voi vă întoarceți la lucrurile vechi, la Lege.” Legea, ca și cămașa mea, a fost bună până la o vreme. La vremea de îndreptare a lucrurilor, Legea a fost un îndrumător până când avea să vină Hristos! Când vine Hristos, Legea cu tot ce are ea, inclusiv Sabatul, nu mai era o impunere pentru ei. Și-a împlinit rolul până la venirea lui Hristos. Când a venit Hristos, Sabatul nostru, noi am intrat în odihna de Sabat, în odihna mântuirii care era anticipată de zilele de Sabat, și de anii sabatici și de jubileele care erau înainte.
Domnul Isus Hristos a venit să facă un pas înainte. Cine nu face pasul acesta rămâne în urmă. Rămâne cu o cămașă ruptă, rămâne cu burdufuri vechi, rămâne cu o haină cu petece vechi. Înțelegeți care era marea provocare care le stătea înainte?
Acestea sunt câteva lucruri pe care trebuie să le menționăm. Hristos face un pas înainte. Întrebarea mea este: ești în această nouă etapă, în acest nou legământ? Sau încă vrei prin păzirea unei zile și prin păzirea Legii să rămâi cu lucrurile vechi?
Vă las cu întrebarea aceasta la care să vă gândiți în următoarea săptămână și vă provoc să vă gândiți ce trebuie să facem noi creștinii legat de o zi? Ce se întâmplă cu duminica? Este Sabatul nostru creștin duminica? Trebuie s-o ținem? Răspunsul îl vom afla data viitoare. Amin!