Evanghelia după Luca 7:18-23 – Sorin Prodan – Biserica Baptistă Providența Brașov
Studiul pe care noi îl facem în Evanghelia după Luca este un studiu care urmărește argumentele evanghelistului Luca, prin care acesta demonstrează că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu. Întreaga Evanghelie este aliniată la acest scop și dorește ca în final să aducă o demonstrație incontestabilă, în așa fel încât fiecare om să spună: „Da, din tot ce citim din mărturia acestui evanghelist, Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.”
Noi urmărim aceste demonstrații pe care le face Luca și am văzut demonstrație după demonstrație. Și atunci când în final tragem linie, noi am spune astfel: fiecare cuget omenesc ar trebui să creadă cu putere că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu. Cu toate acestea, realitatea este că cei mai mulți nu cred lucrul acesta. Cei mai mulți oameni care trăiesc în această generație și care au trăit de la Domnul Isus și până în ziua de astăzi, generație după generație a demonstrat că majoritatea nu crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu.
Unii consideră că El a fost un prooroc, dar că nu a fost Fiul lui Dumnezeu. Alții consideră că a fost un mare învățător, dar nicidecum că ar fi fost Fiul lui unui zeu, mai cu seamă, al Singurului Dumnezeu adevărat. Alții consideră că El a fost un întemeietor de religie, dar nicidecum Fiul lui Dumnezeu. Unii ba chiar merg până acolo încât să zică că nici nu a existat, că din punct de vedere istoric nu a existat nici un Isus, zis Hristosul, adică Unsul, Mesia, Trimisul.
Acum din partea lumii necredincioase, din partea ateilor, te-ai aștepta să auzi astfel de lucruri. Dar nu te-ai aștepta ca demonstrația aceasta să fie pusă la îndoială de credincioși. La așa ceva nu te-ai aștepta. Te-ai aștepta să auzi argumente puternice din partea lui Richard Dawkins sau alți promotori ai ateismului. Te-ai aștepta să auzi pusă la îndoială această realitate de omul care este preocupat de viața aceasta, de omul care mai merge din când în când la biserică. Dacă te întâlnești pe stradă cu el și vorbești despre credință, va spune că el ține tradiția părinților, dar că nu crede în învierea lui Hristos sau în faptul că există ceva dincolo. Un astfel de om afirmă că duă ce murim, suntem puși în cimitir și s-a terminat totul. Dacă îl întrebi:
- Dar crezi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu?
- Nu știu, nu prea cred.
Te-ai aștepta să auzi aceste lucruri de la cineva care nu are o preocupare pentru credință. Dar surpriza apare atunci când cineva care este puternic ancorat în realitatea credinței, ajunge să trăiască sentimentul îndoielii. Cine s-ar fi așteptat ca după ce Domnul Isus Hristos și-a început lucrarea, a predicat Evanghelia, omul care a pregătit calea Lui, omul care a zis „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii”, omul care atunci când L-a botezat pe Isus, a zis „Doamne nu eu ar trebui să Te botez, ci eu ar trebui să fiu botezat de Tine”, omul care a zis „Eu trebuie să mă micșorez și El să crească”, omul care a zis ucenicilor să se ducă după El, omul care era învățat de mic că Cel născut din Maria este Trimisul, Fiul lui Dumnezeu, Mesia, să ajungă într-un moment din viața lui în care trimite doi ucenici să-L întrebe: „Ești Tu Trimisul sau să așteptăm pe altul?” La așa ceva nu te-ai aștepta! Și cu toate acestea, iată dragii mei, acest lucru este o realitate.
Mai mult decât atât, atunci când ne uităm în toată Scriptura, vedem de fapt că cei mai mari oameni ai credinței, au ajuns la momente de îndoială. Ne uităm la Avraam și vedem cum a trăit o îndoială atunci când Dumnezeu i-a spus că va avea un fiu. Ne uităm la Moise care a trăit și el îndoiala și frământarea trimiterii sale, ne uităm la David care în toți psalmii luptă adesea cu frământări și cu sentimente de îndoială. Ne uităm la Petru și toți ucenicii, care atunci când Domnul Isus a fost arestat, au fugit cu toții. Unii dintre ei au spus: „Noi trăgeam nădejdea că El este Acela. Dar iată…”
Ceea ce înțelegem în această zi este faptul că fiecare credincios, poate la un moment dat să lupte cu îndoiala. Ai trăit vreodată un moment în care credința ta a ajuns să fie zguduită puternic? Ai trăit un moment în care toate convingerile pe care le ai despre Dumnezeu și despre Domnul Isus Hristos, să fi fost mișcate de un seism puternic? Ai ajuns la un moment dat în care eșafodajul convingerilor tale a fost zgâlțâit puternic? Eu am trăit acest moment. Și au fost alții care au trăit astfel de momente.
Îmi aduc aminte că fratele Charles Leiter ne învăța Scripturile și ne mărturisea că a ajuns la momente încât să se îndoiască de existența lui Dumnezeu. Când îl ascultam, pentru mine nu era ceva nou, pentru că am fost ispitit cu astfel de gânduri în anumite momente, am fost ispitit cu gânduri de genul: „Oare nu trăiesc o iluzie?” Și mă speriam! Cum? După ce mi-am pus toată viața în mâna Lui, după ce am trăit persecuție în vremea comunismului pentru credință, după ce am văzut atâtea evidențe ale lucrării lui Dumnezeu în viața mea, cum să mă trezesc acum să pun la îndoială însăși existența lui Dumnezeu?
Dragii mei, lupta cu îndoiala este o realitate în viața credinciosului și este demonstrată în toată Scriptura. Înaintea noastră stă astăzi Ioan Botezătorul despre care Domnul Isus spune că un astfel de om nu s-a născut pe pământ. Cel mai mare om, cel mai mare profet, omul pe care noi îl așezăm imediat după Hristos, omul acesta s-a îndoit de însuși Domnul Isus Hristos. Aceasta este o realitate, faptul că în exercițiul credinței noi ne confruntăm cu îndoiala.
Nu știi niciodată când vine ispita aceasta. Îmi aduc aminte că eram la București la facultate și eram atât de pasionat și de fericit de modul în care Dumnezeu lucra în viața mea ca student.
Și la un moment dat, pentru că studiam literatura și acolo în jurul Universității din București erau oameni care vindeau cărți. Și nu era prea multe, puteam cumpăra tot ce apărea bun în materie de literatură. La un moment dat am cumpărat o carte a unui scriitor francez pe nume Albert Camus. Am început să citesc această carte. Se vorbea în cercurile literare de marele Camus. Am citit nuvela acestui scriitor pe nume „Străinul”. Vreau să vă spun că citind această scriere, m-am intoxicat de necredință, m-am intoxicat de îndoială. Când am terminat de citit nu mai știam ce cred, atât de puternică fusese pastila aia mică de 20 și ceva de pagini sau câte-o fost, încât mi-a bulversat complet direcția în viață. O lună sau două am fost complet debusolat. Nu mai știam ce cred.
Unii poate ați citit mărturia fratelui Iosif Țon, care acum este puternic contestat de anumite cercuri evanghelice; trist lucru. Dar dânsul a început umblarea cu Dumnezeu și după un timp de umblare cu Dumnezeu, cred că prin anii 50 sau la sfârșitul anilor 50, el a avut un moment de cădere în necredința, în ateism. Și a trăit o perioadă într-o necredința declarată deschis. Apoi harul lui Dumnezeu a lucrat și s-a întors la credință.
Luptele acestea sunt reale. Care sunt lucrurile care ne duc pe noi în acele momente de îndoială? Ce factori contribuie la împingerea noastră, la prăbușirea noastră în momente de îndoială?
M-am gândit la câteva lucruri și le-am văzut chiar aici în viața lui Ioan Botezătorul din acest moment.
Aș așeza primul factor care ne împinge în îndoială, circumstanțele grele din viață, tragediile, dramele pe care le trăim. Atunci când ajungi într-un moment de încercare mare în viață, încerci să-ți pui întrebări dacă direcția în care mergi și dacă convingerile pe care le ai sunt bune.
Ioan Botezătorul a fost un om care a propovăduit cu putere Evanghelia și pregătea calea lui Hristos. Din ce citim, se pare că după botez n-ar mai fi fost o altă întâlnire între Ioan și domnul Isus. De acolo, de la momentul botezului la Iordan, pare că fizic Ioan și Isus nu s-au mai întâlnit. Fiecare au mers într-o direcție diferită. Ioan botezând și predicând mai departe botezul pocăinței și Isus propovăduind Împărăția și botezând și El.
Ucenicii se uitau și ziceau lui Ioan despre Domnul: „Iată că Isus botează”. La un moment dat citim în Evanghelia după Ioan, că Ioan și-ar fi trimis doi dintre ucenici și le-ar fi spus să meargă după El. Au apărut mărturii în care Ioan spunea că el trebuie să scadă, iar că Isus trebuie să crească.
Cu toate acestea iată-l pe Ioan, după ce îl confruntă pe Irod Antipa care trăia în curvie cu soția fratelui său, Irodiada. El s-a băgat în relația aceasta, i-a determinat să divorțeze și s-a căsătorit el cu Irodiada. Ioan a fost singurul care l-a confruntat public: „Nu-ți este îngăduit să trăiești cu nevasta aproapelui tău.” Și ca reacție și probabil mai mult împins de Irodiada, Irod l-a închis pe Ioan și l-a pus în temniță. Și acolo a stat o vreme, nu știm cât, poate luni de zile. Ioan știa că sunt două alternative: ori stă acolo până moare în închisoare, ori este executat.
Aceasta era perspectiva care-l aștepta. Și-n momentul acela Ioan începe să lupte cu îndoiala: „Oare tot ce am făcut eu până aici, a avut rost? Oare nu cumva eu am propovăduit pe un Mesia fals? Oare nu cumva eu am pregătit calea Celui care de fapt nu este trimisul lui Dumnezeu?” Și acolo în închisoare începe lupta. Probabil cu hrană puțină, probabil cu o perspectivă închisă, Ioan în momentul acela trăiește momentul îndoielii.
Nu știu câți ați citit cartea fratelui Richard Wurmbrand, „Predici din celula singuratică”. Am fost mișcat de această tulburătoare mărturie a fratelui Wurmbrand în care el mărturisește luptele pe care el le avea în celula din închisoare. Am fost șocat de câtă sinceritate punea fratele Wurmbrand acolo.
Eu poate niciodată n-aș fi vorbit despre ispitele sexuale pe care el le-a avut în închisoare, n-aș fi vorbit niciodată despre îndoielile și existența lui Dumnezeu și a Domnului Isus Cristos. Fratele a dat curs acolo unei mărturii sfâșietoare în momentul acela greu din viața lui, ca mai târziu să vedem biruința pe care el a trăit-o.
În momentele grele din viață, credința ta va suferi o zgâlțâire. Atunci când cineva drag din familie moare, (și am trecut în ultimele mesaje prin realitatea morții – un copil al unei văduve care moare. Ce poate fi mai greu? Ce moment de încercare al credinței!) atunci când cel drag de lângă tine vine și-ți spune: „Nu mai pot să trăiesc cu tine, vreau să divorțez!” Momentele acelea te zguduie. Atunci când poate intervine moartea între soți și cel drag te părăsește, atunci când îți pierzi slujba, atunci vin momentele de îndoială.
Știți cum vine ispita aceasta? Probabil cum a venit la Ioan. Ce s-ar fi așteptat Ioan? S-ar fi așteptat ca dacă acesta este Mesia, să instaureze puternica Împărăție pe pământ. Și el care este trimisul, să fie Căpitanul, Generalul oștilor Împărăției lui Mesia. S-ar fi așteptat măcar, că dacă nu era perspectiva aceea extraordinara instaurării Împărăției mesianice, cel puțina acesta care este numit Mesia, mai mult verișorul lui, să vină la el în închisoare, să facă o minune. Dacă a înviat fiul unei văduve, de ce nu l-ar putea scoate din închisoare? Și omul acesta sta acolo cu mâinile peste cap și zice: „Ce se întâmplă? Eu mă apropii de moarte, nimic nu se mai întâmplă, nu văd acea perspectivă profetică de instaurare a Împărăției în care eu credeam și iată că eu sunt aici și în curând voi muri!”
Știți cum vine la noi ispită în momentele grele din viață, în circumstanțe grele dramatice și tragice chiar? Știți cum vine? „Doamne, eu am fost credincios! De ce trec prin astfel de momenten? Nu am demonstrat credința? N-am umblat cu Tine Doamne? De ce acum sunt lăsat și am sentimentul părăsirii de Tine? Oare ești undeva? Oare nu am o minciună?”
Iată cum vin astfel ispitele în viața noastră. Așa vine în îndoiala, când suntem greu încercați. Așteptăm să fim binecuvântați și avem sentimentul că nu suntem binecuvântați. Așteptăm ca Domnul să ne răspundă, și s-ar putea să fie tineri care așteaptă să intre într-o relație cu un partener de viață și spun: „Doamne, până când? Eu am încercat să fiu credincios și iată că anii trec. Au trecut 30, 35, chiar 40 de ani. Doamne, de ce?” Înțelegeți? Lupte de genul acesta. Și avem sentimentul că Dumnezeu nu răsplătește credincioșia noastră. Așa vine ispita, așa vine îndoială, în cirumstanțe grele.
Al doilea factor care ne împinge pe noi în situații de îndoială, sunt așteptările greșite. Avem adesea așteptări greșite. Ioan era acela care avea o proiecție, o așteptare despre cum este acest Mesia. El se gândea că așa cum era opinia generală, acest Mesia când vine, instaurează o Împărăție pe care nicio împărăție nu o poate birui. Și așteptarea lui conform tuturor profețiilor, aveau o anumită imagine, era un anumit tablou. Iar ceea ce el vedea, era cu totul și cu totul diferit decât ceea ce el aștepta.
Dragii mei, aș vrea să vă spun că și noi avem astfel de așteptări, și noi trăim astfel de frământări, și noi trăim astfel de proiecții, că dacă noi suntem credincioși, ar trebui să fie așa. Și cu toate acestea adesea așteptările noastre nu se întâlnesc cu proiecțiile noastre sau proiecțiile noastre nu se întâlnesc cu realitatea. Dimpotrivă, trăim ne uităm, și tot ce vedem în jurul nostru, adesea poate contrazice ceea ce noi am dori sau am aștepta. Unii se uită în jur la realitatea lumii căzute, la suferință, la războaie și încep să fie zgâlțâiți în credința lor. 23:17
Soția mea era în legătură cu o soră care era foarte atrasă de tot felul de documentare despre toate ororile care se întâmplă în lumea aceasta. Și se uita la multe documentare despre Holocaust, la multe documentare despre copiii din Africa care mor de malnutriție, la documentare despre avort, la documentare despre uciderea copiilor și traficul de carne vie, fiind foarte atrasă de toată zona aceasta. Iar rezultatul era o lipsă de încredere că Dumnezeu este un Dumnezeu bun: „Că altfel ar trebui să fie!” Și așa vine acuza din partea lumii: „Dacă Dumnezeu este un Dumnezeu bun, n-ar trebui să fie suferința care o vedem aici!” Observați ceea ce înțelegem noi și realitatea! „Dacă Dumnezeu este un Dumnezeu drept, n-ar trebui să fie atâta nedreptate pe pământ.”
Din nou, conflictul acesta între așteptările lumii, proiecția populară a lumii despre Dumnezeu și realitatea care se întâmplă. Noi suntem aici în lupta aceasta. Adesea concepția populară ne poate influența atât de mult, încât noi ca și credincioși să începem să trăim sentimentul că Dumnezeu nu este bun și că El nu este drept. Iată cum vine din nou sentimentul îndoielii: așteptările greșite.
Dar al treilea motiv pe care-l văd aici în inima lui Ioan Botezătorul și care l-a împins pe el într-o frământare a necredinței sau a îndoielii, este revelația incompletă.
Gândiți-vă puțin ce a văzut Ioan din realitatea pe care a trăit-o până în momentul acela? A auzit despre schimbarea apei în vin din Cana Galileii, a auzit despre vindecările care au fost în Capernaum, a auzit probabil de învierea fiului văduvei din Nain și alte câteva lucruri pe care ucenicii lui Ioan i le-au comunicat lui Ioan. Puține lucruri, dar Ioan nu a văzut restul lucrării lui Hristos. Ioan n-a văzut învierea glorioasă a lui Hristos, Ioan n-a văzut înălțarea lui Hristos la Tatăl. El nu a avut parte de o revelație completă, și pentru că era în zona aceasta a unei revelații incomplete, Ioan se uita la acea bucată și începe să stea și să se îndoiască.
Știți cum apare îndoiala în viața noastră în sensul acesta? Trăim momente de frământare în viață și trăim de fapt doar o parte a experienței din acea frământare. Și suntem conștienți că nu acolo este capătul experienței și cu toate acestea, doar pe bucata aceea de drum pe care o trăim începem să ne certăm cu Dumnezeu: „De ce Doamne? De ce mă lași? De ce omul acesta? De ce așa?”
Săptămâna aceasta nu știu dacă a fost sau nu cea mai grea săptămână din tot procesul acesta de construcție. Vă spun că parcă au fost niște lupte cu niște duhuri străine. Să stai în fața unui om căruia îi demonstrezi cu cifre că s-au făcut greșeli, că s-au făcut modificări, ca să-i iasă lui mai mult și omul să spună: „Nu-i adevărat!” Parcă asistam la dezbaterea între Track și Clinton. Adică unu demostrează celuilalt că a făcut fraudă și el spune că nu e adevărat. Celălalt demostrează că și el a făcut fraudă și spune și el că nu-i adevărat. Cu alte cuvinte poți să demonstrezi totul și celălalt spune: „Nu-i adevărat!”
Așa am trăit săptămâna aceasta. Vreau să vă spun că toată frământarea aceasta m-a împins la un moment dat aproape într-o depresie, gândindu-ne că omul acesta poate să se întoarcă împotriva noastră făcând mult rău. De fapt a început o campanie atac sau contra-atac din partea lui.
Am stat și m-am gândit astăzi dimineață și Duhul lui Dumnezeu mi-a descoperit realitatea aceasta pe care doream să o predic. Dar vă spun că ieri nu o trăiam. Povestea nu s-a sfârșit, ci este doar o parte din întreg și când se va sfârși, va fi bine, pentru că Dumnezeul nostru este un Dumnezeu care lucrează toate lucrurile împreună spre binele celor ce-L iubesc pe El.
Nu știu în ce fază a încercării te afli în momentul acesta. S-ar putea să fie o fază în care să te îndoiești mult de bunătatea lui Dumnezeu. Ne-am rugat pentru sora noastră a cărei fetiță avea cancer. Nu cred ca fost ușor pentru ea după ce a auzit diagnosticul, după ce a urmat operația și în frământarea aceea toți pilonii credinței ei să mișcau în toate direcțiile. Și cu toate acestea nu era sfârșitul acolo. Noi trăim aici și ne uităm cum bunătatea lui Dumnezeu s-a manifestat pe parcursul întregii experiențe.
Era un cântec de la formația Pasărea Colibri, foarte interesant. Eram în anul patru de facultate și părinții mi-au dat bani pentru trei luni de zile, ca să nu mai trimită bani prin unii și prin alții, că nu era ușor atunci, nu făceai transferul online. Trebuia să-i trimiți prin cineva. Și o dată când părinții mi-au trimis bani prin cineva, acel cineva sa dus cu bani cu tot.
Părinții mi-au zis: „Uite îți dăm bani pe trei luni de zile.” Și mi-am pus toți banii într-o într-o fel de geantă în care mi-am pus CD player-ul, cărțile mele preferate, comorile mele erau acolo. Când m-am dat jos din tren în București și să-mi duc bagajele grele, mi-am lăsat acolo la ieșire gentuța aceia ca să te dau jos bagajele și să iau pe urmă gentuța. Și atâta mi-a trebuit să cobor două trepte din tren, că atunci când m-am întors, gentuța nu mai era. Am fugit repede după ea, m-am uitat în stânga, în dreapta, dar a dispărut complet cu toți banii pe trei luni de zile, cu gentuța, cu CD player-ul, cu gramatica civilizațiilor de la editura „Meridiane”. S-a dus tot ce era de preț acolo. Vai de mine! Să spun părinților acest lucru, era capătul de pe lume! M-au ajutat colegii o perioadă. Începusem facultatea pe 1 octombrie, iar pe 26 a fost ziua mea. Am trăit o surpriză nemaipomenită pe 26 octombrie. Colegii mei de clasă au cumpărat aceeași gentuță, același CD player, au pus toți banii acolo, gramatica civilizațiilor, totul era acolo. Am fost atât de copleșit!
Nu au găsit probabil un cântec mai bun în tot repertoriul nostru evanghelic și au luat un cântec de la Pasărea Colibri, care spune ceva de genul: „Nu uita, sfârșitul nu-i aici.” Au pus cântecul acesta, iar pentru mine a reprezentat foarte mult, să văd cum sfârșitul nu este acolo.
De aceea dragii mei, în această frământare a credinței, în faptul că noi nu avem o descoperire completă, nu uitați, sfârșitul nu-i aici! Orice experiență trăiești în momentul acesta, nu uita că nu este sfârșitul experienței. Nu este capătul experienței, ci mai este ceva după.
Aș vrea să mă opresc aici și să trec la aplicații. Aceste aplicații vizează în special momentele când te confrunți cu îndoiala. Eu cred că din acest exemplu pe care îl vedem în Ioan, putem să învățăm de la el cum să ne luptăm cu îndoiala. Ce trebuie să facem noi când vine îndoiala în urma acestor factori pe care i-am amintit?
În primul rând, aș spune să îndrăznim să-L întrebăm pe Dumnezeu. Când te confrunți cu momentele grele din viață, nu-ți fie teamă să te duci la Dumnezeu și să-L întrebi: „Doamne, de ce?”
Vă aduceți aminte că în cartea Habacuc, acolo profetul lui Dumnezeu Habacuc, nu înțelegea. Și spune la un moment dat: „M-am dus la locul meu de strajă și stăteam pe turn ca să veghez și să văd ce are să-mi spună Domnul și ce îmi va răspunde la plângerea mea.” Habacuc nu înțelegea de ce Dumnezeu pedepsea poporul Lui Israel, printr-un popor mai rău. Acum eu înțeleg când cineva este pedepsit pentru rău prin cineva bun. Dar faptul că un alt popor mai rău e folosit de Dumnezeu, să bată poporul Său, acest lucru nu-l putea pricepe Habacuc. Și s-a dus înaintea lui Dumnezeu să-L întrebe: „Doamne, de ce?” Versetul 2 din capitolu 2 spune: „Domnul mi-a răspuns şi a zis: „Scrie prorocia şi sap-o pe table, ca să se poată citi uşor!”
Îndrăznește să te duci înaintea lui Dumnezeu. Să știi un lucru, Dumnezeu nu se simte vulnerabil dacă Îl întrebi. Aș spune că nici nu se supără dacă îl întrebi.
Toată cartea Iov este o carte a frământărilor și a întrebărilor: „Doamne, eu am trăit în neprihănire. De ce trăiesc eu acum realitatea suferinței? Toți cei 10 copii ai mei au fost luați, mi-am pierdut toată averea! Spune-mi Doamne, de ce?” Și pune Iov multe întrebări Domnului. Și Dumnezeu îi răspunde lui Iov și el este mulțumit de răspunul lui Dumnezeu. Dumnezeu nu Se teme dacă îi pui întrebăro, îndrăznește să-i pui întrebări lui Dumnezeu.
În al doilea rând aș dori să vă spun că atunci când trăim momente grele în viață sau trăim această realitate a îndoielii, du-te direct la domnul Isus Hristos! Nu lua telefonul să suni pe altcineva. Nu te duce la cineva să te sfătuiască ce să fac și cum să faci. Eu sunt de acord că consilierea spirituală este foarte bună. Dar adesea dragii mei îmi este teamă că noi alergăm mai întâi la consiliere spirituală, la telefon, la doctor, la farmaci,e și ne este greu să plecăm genunchiul în cămăruța noastră și să mergem direct la Domnul Isus Hristos.
Acest lucru nu-l suspectez în voi dragii mei, îl văd în mine. Îl văd în mine câteodată după ce alerg în stânga și-n dreapta, încercând să rezolv în frământare și în tensiune acea problemă. Mă trezesc dintr-o dată că sunt trei sau cinci zile și nu m-am dus înaintea Domnului să-L întreb ce se întâmplă.
Aici stă înainte noastră ca pildă Daniel. Când Daniel a auzit despre decretul împăratului, Daniel s-a dus, a deschis geamurile, s-a plecat pe genunchi și a zis: „Doamne spune-mi Te rog, explică-mi Te rog ce se întâmplă în momentul acesta?”
O, dacă am învăța și noi și am avea tăria ca atunci când vine impactul cu încercarea și cu îndoiala, să ne ducem, să deschidem geamurile, să ne punem înaintea lui Dumnezeu și să-L întrebăm pe El direct. Ioan Botezătorul nu a întrebat pe unii și pe alții. Ioan Botezătorul și-a trimis ucenicii direct la Domnul Isus și a pus o întrebare directă: „Ești Tu Acela? Sau nu ești Acela?” Du-te direct la Hristos!
În al treilea rând, aș spune ca și aplicație, să privești la evidențele copleșitoare care sunt, petru că nu sunt puține. Când trăiești momentele de îndoială, știi ce trebuie să faci? Să te uiți la bunătatea lui Dumnezeu, să te uiți la credincioșia lui Dumnezeu! Unde? Păi în primul rând în Scriptură.
Este adevărat că în momentele grele, când să te simți zdrobit de realitate, te poți duce sus pe munte și te poți ruga. Și te uiți la la frumusețea creației lui Dumnezeu! Așa este, mi se întâmplă să mi se liniștească inima când merg acolo. Dar știți unde vedem cel mai bine evidența bunătății și credincioșiei lui Dumnezeu? În Scriptură! Iei Scriptura și în mijlocul îndoielii citești cartea psalmilor și după cinci psalmi, nu-mi spune că intri mai adânc în îndoială. Te simți ridicat și continui să citești Scriptura. Și la un moment dat vine Duhul lui Dumnezeu și te ridică deasupra oricărei temeri și a oricărei îndoieli, căci acesta este Cuvântul lui Dumnezeu care are putere să ne susțină în momentele de îndoială și de încercare. Lasă-te convins de evidențele Scripturii, lasă-te convins de dovezile pe care noi le avem în Scriptură.
Vedeți, Ioan s-a dus și a trimis pe ucenici să-L întrebe. Ucenicii au văzut chiar atunci pe Domnul vindecând, și Domnul Isus i-a trimis pe cei doi înapoi să spună ce au văzut și ce au auzit: „Spuneți lui Ioan lucrul acesta! Spuneți lui Ioan locul acesta și lasă-l pe el să vadă dovezile, să vadă evidențele.”
Acum întrebarea lui Ioan, să știți că era total diferită de alte întrebări. Vă aduceți aminte că atunci când Domnul Isus era în proces, înainte de crucificare, marele preot după ce a auzit dovezi și după ce a auzit acuze din partea unora, la un moment dat marele preot văzând că nu are niște evidente clare ca să-L condamne la moarte, s-a ridicat și a spus:
- Te jur pe Numele Dumnezeului Celui viu, să ne spui, ești Tu Fiul lui Dumnezeu sau nu?
- Da, sunt! Și veți vedea pe Fiul omului stând la dreapta lui Dumnezeu!
Ce face marele preot când aude răspunsul Lui? Își rupe hain și spune „Blasfemie! Gata, trebuie condamnat la moarte.” Observați cum a pus el întrebarea? A pus-o deja cu răspuns pregătit, cu o prejudecată în mintea lui.
Citim și în Evanghelia după Ioan că erau farisei și cărturari în jurul Domnului Isus și la un moment dat vin ei și zic: „Dar spune-ne odată! Ești Tu Mesia sau nu ești?” Și Domnul spune: „Uitați-vă ce se întâmplă. Da, sunt!” Au fost ei mulțumiți? Nu!
Dar întrebarea lui Ioan era totul și cu totul diferită. Ioan punea întrebarea cu dorința aceea de a primi un răspuns, de a primi dovezile și de a acționa în credință, și nu în necredință. Că altfel, știți ce se-ntâmplă? Exact ca în ispitiri. Noi Îl ispitim pe Dumnezeu, punem întrebări, dar nu fiind pregătiți să primim răspunsurile Sale, ci mai degrabă hotărâți să mergem mai departe în necredință. Cum primești evidențele care există, este foarte important.
Aș vrea să închei mesajul și ultima aplicație, privindu-l pe Ioan Botezătorul și să spun: „Odihnește-te în adevăr! Odihnește-te în adevăru lui Dumnezeu!” Ioan Botezătorul trimite pe cei doi ucenici, cei doi ucenici văd minunile, că ochii orbilor sunt deschiși, că șchiopii umblă, că leproșii sunt curățiți, că surzii aud, că morții învie, că săracilor li se propovăduiește Evanghelia. Văd ei lucrul acesta, vin la Ioan și îi spun ceea ce au văzut și au auzit.
Eu mă gândesc că atunci când Ioan a auzit lucrurile acesta dovedite de ucenicii lui, imedia ta văzut cum totul se aliniază la toate profețiile din Vechiul Testament. Isaia 61, Isaia 66, toate profețiile, toată realitatea aceasta, se aliniază la profeție. Și Ioan Botezătorul a spus: „Așa este!”
Când Domnul Isus i-a trimis pe cei doi la Ioan să spună ce au văzut și au auzit, cu alte cuvinte Domnul Isus dorea să comunice următorul lucru: „Ioane, stai liniștit, Împărăția a venit, Împărăția se instaurează și profețiile se confirmă. Da Eu sunt acesta! Ioane, poți să mori liniștit, peste puțină vreme vin și Eu acolo. Stai liniștit Ioane, totul este în regulă!”
În mijlocul încercării dragii mei, știți care este partea interesantă? Faptul că s-ar putea să parcurgem încercarea până la capăt. Și în voia lui Dumnezeu, s-ar putea ca problema prin care trecem, să fie pregătită de Dumnezeu, ca s-o parcurgem până la capăt. Dar în parcurgerea aceasta, Dumnezeu ne dă garanția, că El este cu noi, că El este Dumnezeu Cel Atotputernic, că El ne-a salvat, că El a pregătit pentru noi lucruri frumoase și lucruri mărețe. Chiar dacă trebuie să ne sfârșim încercarea cu boală și moarte, avem garanția că este ceva mai presus de boală și de moarte. Este realitatea binecuvântării pentru cel care este credincios până la capăt.
Acolo în cartea Apocalipsa citim: „Fii credincios până la capăt și-ți voi da cununa vieții!”
Așadar dragii mei, îndoiala este o realitate. Dar în mijlocul îndoielii, vreau să spun că ai la cine să te duci, ai pe cine să întrebi. Răspunsul care ți se dă, va fi unul în care te poți odihni cu bucurie și încredere, că El Dumnezeul nostru, face toate lucrurile împreună, spre binele celor ce-L iubesc pe El.
Ești convis de lucrul acesta? Urmează să-l demonstrezi atunci când vine încercarea în viața ta și în viața mea. Amin!