Evanghelia după Luca 8:4-21 – Sorin Prodan – Biserica Baptistă Providența Brașov
Ultimul popas pe care l-am făcut în Evanghelia după Luca, ne-a așezat în fața lucrării Domnului Isus, lucrare care demonstrează că El este Fiul lui Dumnezeu.
Am citit acolo la începutul capitolului 8, că Domnul Isus umbla din cetate în cetate și din sat în sat, și propovăduia și vestea Evanghelia Împărăției. Acesta a fost scopul pentru care Domnul Isus din slava Lui, din eternitatea alături de Tatăl, S-a întrupat, a luat trup omenesc să vină, să ne aducă Evanghelia, vestea bună, adică faptul că putem fi iertați. Nu prin efortul nostru și prin ce facem noi, ci prin moartea Lui, prin jertfa Lui de la calvar, prin care El ia pedeapsa păcatelor tale asupra Lui și ție prin credință îți dă iertarea. Alături de El erau cei 12 apostoli și mai era un grup de femei care ÎL ajutau cu ce aveau.
Versetul 4 ne spune că s-a strâns o gloată mare, o mulțime mare și a venit la El norod din felurite cetăți. Imaginați-vă o mulțime care s-a adunat să-L asculte. Am spune noi: „Ce succes!” Ce predicator nu și-ar dori ca înaintea lui să fie o mare mulțime?
Când am început această lucrare, am început cu un grup mic de 7-10 persoane și astăzi este o mulțime. Dar să știți că lucrurile nu sunt așa cum par. Domnul Isus nu era impresionat de mulțimea care era înaintea Lui, căci El cunoștea inima fiecărui om, ne spune Cuvântul în Ioan. El știa ce este în inima omului. Dacă Domnul Isus ar fi fost aici și s-ar fi uitat la noi toți, la fiecare în parte, El știa ce este în inima ta. El citea dincolo de felul în care te îmbraci sau te-ai îmbrăcat astăzi, dincolo de felul în care vorbești frumos, dincolo de aparențe El cunoaște inima, El citește mintea ta, citește fiecare cuvânt pe care-l ai și te cunoaște din momentul în care te-ai născut, până în momentul în care vei părăsi lumea aceasta.
S-a strâns o gloată mare și în fața acestei mulțimi Domnul Isus vroia să facă o distincție și să spună că predicarea Cuvântului lui Dumnezeu din ceruri împarte lumea aceasta în diverse categorii.
Mi-ar plăcea ca în această zi, pe măsură ce este predicat Cuvântul acesta, să fie o singură categorie: o categorie care primește Cuvântul, care trăiește Cuvântul și aduce roadă. Dar tare mă tem că lucrul care caracteriza acea mulțime de oameni atunci, caracterizează și grupul de oameni care este prezent astăzi în acest loc. S-ar putea ca o bună parte să fie dintr-o categorie, altă parte din alta și în sfârșit să fie nu mulți cei care aud Cuvântul, Îl primesc și aduc roadă.
Dragii mei, textul pe care noi l-am citit astăzi, ne spune ca semănătorul acesta a ieșit să semene. Acum, știți cât decât cum este cu semănatul sau presupun că mai știți câte ceva. Știți că era o vreme când oamenii mai știau cum se pune sămânță în pământ, cum crește, dar istoria noastră s-a schimbat. Nu mai suntem în era agrară. De atunci de când oamenii trăiau pe baza pământului, timpul ne-a mișcat prin anii 1900 în era industrială, și am părăsit și era aceea industrială, și am intrat în era electronică. De aceea este legitim să pun întrebarea, câți dintre voi ați văzut cum se pune o sămânță în pământ, cum se astupă și cum crește? Câți dintre voi mai știți ce este un cucuruz? Astăzi nu mai știm ce-i cu fotosinteza. Nu mai știm poate nici nu cum se cultivă un bob de porumb.
Astăzi știm Facebook și Twitter. S-au schimbat vremurile. Dar semănătorul a ieșit să semene și orice om de bun simț care știe cât de cât cei cu sămânța, s-ar fi dus la el și să-i spună: „Om bun! Ai o problemă! Ai grijă că tu îți risipești sămânța. Când arunci sămânță, nu arunca așa pe unde crezi că te apucă dorința să arunci! Aruncă nu mai pe pământ bun. Fii pragmatic, nu-ți risipi sămânța. Dar semănătorul acesta spune că aruncă și pe drum sau pe marginea drumului, aruncă și prin zonă stâncoasă, aruncă și unde sunt spini și aruncă și pe pământ bun. Ce să înțelegem noi din aceasta? Este un semănător fără simț practic, fără simț pragmatic? Nu, nu!
Știți ce înțelegem din aceasta? O lecție simplă! Dumnezeu nu face discriminare. Când Dumnezeu își trimite Cuvântul, Îl trimite și spre cei împietriți și spre ce copleșiți de griji și spre cei mândri, și spre cei bogați și spre cei săraci, ca nimeni când va fi în fața tronului Său de judecată să zică: „Eu n-am auzit cuvântul Tău!” Toți din cele patru categorii de aici, ne spune Scriptura că au auzit Cuvântul! Toți L-au auzit. Diferența este făcută de răspunsul pe care cel ce aude Cuvântul îl dă, în urma auzirii Cuvântului.
De aceea dragii mei, Cuvântul are aici două avertismente mari și așează întreaga pildă pe o direcție a avertismentelor. Când Omul Isus a terminat de spus pilda fără explicații, a spus așa: „Cine are urechi de auzit, să audă.” Ați auzit? Că poți avea urechi, dar să nu auzi.
Copiii când sunt foarte concentrați pe un lucru și părinții știu asta, și-l strigi o dată, de două și încerci să strigi tare că aude tot blocul. Și tot nu aude! Are urechi, dar nu aude. La ce îi folosesc urechile, decât să stea agățate de un cap? La nimic! Căci urechile sunt date ca să auzi.
„Cine are urechi de auzit, să audă!” spune Domnul Isus și apare al doilea avertisment în versetul 18 care spune: „Luați seama dar la felul cum ascultați.”
Iată așadar că pilda aceasta se aliniază pe o direcție a avertismentelor: fi atent cum asculți Cuvântul. Chiar astăzi, prezenți fiind în locul acesta și auzind cuvintele acestea, băgați de seamă la felul în care ascultați.
Aș vrea acum să începem să ne uităm la avertismentele acestea, luând fiecare metaforă, fiecare imagine în parte, văzând ce explicație are și înțelegând avertismentul din spate.
Este într-un fel ciudat că trebuie să predic un Cuvânt deja explicat. Eu trebuie astăzi să dau explicații la explicații. Dar știți ce m-a surprins? V-am mai povestit eu de un frate care predica. Citea Cuvântul din Scriptură și în final zicea: „Totul este clar frați și surori. Amin!” Nu mai spunea nimic în plus. Uneori este înțelept să faci lucrul acesta, să nu mai adaugi nimic. Când totul este clar, mai bine te smerești, te pocăiești și împlinești ce spune acolo.
Dar m-am gândit dragii mei, că în vremurile în care noi trăim și în generația aceasta, uneori este necesar să dai explicații la explicații, la explicații, la explicații, la explicații. De ce? Sunt câteva posturi radio creștine, „Trinitas”, „Vocea speranței”, „Vocea Evangheliei”, „Micul Samaritean”, pe care le cunoașteți. Mai sunt și ceva televiziuni, precum „Trinitas”, „Speranța”, „Alfa și Omega”, „Credo TV”. Dar vă mărturisesc că am sentimentul că în mesajul pe care aceste posturi media îl aduc, este mai multă neghină decât adevăr. De aceea este nevoie adesea de explicații la explicații.
Prima categorie pe care Cuvântul ne-o arată aici, este cea reprezentată de sămânța care cade lângă drum, care este călcată în picioare și o mănâncă păsările cerului. Domnul Isus spune: „Cuvântul este sămânța lui Dumnezeu, este bună, nu este nici o problemă cu sămânța și cu semănătorul. Problema este cu solul în care sămânța cade.” Și spune mai departe: „Cei închipuiţi în sămânţa căzută lângă drum sunt cei ce aud; apoi vine diavolul şi ia Cuvântul din inima lor, ca nu cumva să creadă şi să fie mântuiţi.”
Aici avem primul avertisment. Atenție! Atunci când auzi Cuvântul lui Dumnezeu, lângă tine este o prezență demonică care are deja mâna întinsă ca să ia sămânța care vine spre inima ta. Atenție! Când asculți Cuvântul lui Dumnezeu în locul acesta, aici nu ești doar tu și Cuvântul care îți este vestit sau predicat. Ci este și o entitate demonică, diavolul, care își trimite solii ca să ia sămânța pe care o asculți. Fii cu băgare de seamă la aceasta prezență.
Acest duh care vine lângă tine, este duhul care încearcă să-ți întunece mintea ca să nu primești Cuvântul. Ce face? Începe să-ți gâdile gândurile cu tot felul de imagini. Nu vi s-a întâmplat dragii mei, să fiți în acest loc să ascultați predicarea și mintea să meargă bezmetică prin Poiana Brașov, prin Râșnov, pe la filmul pe care l-ai văzut ieri seară, pe la cel care ți-a luat 1m de pământ din glie, pe la vecinii care ți-au bătut ieri în țeavă? Ești cu gândurile tale în direcția aceasta și diavolul culege liber toată sămânța care vine spre tine și ai pierdut totul, plus vreo două ceasuri stând aici degeaba. Diavolul este cel care fură sămânța.
Vreau să vă spun dragii mei, că cei închipuiți aici sunt oamenii care își împietresc inima. Pământul, solul inimii lor, este așa de bătătorit de lucrurile de care ei sunt preocupați, că sămânța nu are unde să pătrundă. Te identifici oare în categoria aceasta?
Sunt diverse forme în care noi putem menține un pământ bătătorit: oboseală, neatenție, conflicte, imagini mentale ș.a.m.d. Bagă de seamă de seamă la prezența demonică care fură sămânța.
Haideți să trecem la categoria a doua: „O altă parte a căzut pe stâncă; şi, cum a răsărit, s-a uscat, pentru că n-avea umezeală.” Știți că stâncile au un pic de pământ pe lângă ele. Ați văzut că atunci când mergeți la munte și urcați pe stâncă, mai vedeți iarbă pe lângă acele stânci. De ce? Pentru că este puțin sol pe crăpăturile stâncilor sau pe zone unde solul se poate așeza și iarba prinde puțin, dar este o iarbă slabă și uscată în general. De ce? Pentru că nu este rădăcină, ea este mică, nu are unde să pătrundă astfel ca planta să crească bine.
„Cei închipuiţi în sămânţa căzută pe stâncă sunt aceia care, când aud Cuvântul, îl primesc cu bucurie; dar n-au rădăcină, ci cred până la o vreme, iar când vine ispita, cad.”
Este un moment în care vine testul și la test, faliment total! Avertismentul care vine în direcția aceasta, este următorul: atenție la emoțiile pasagere. Dragii mei, vreau să vă spun că predic Cuvântul lui Dumnezeu de cel puțin 15 ani și am făcut și studii literare. Vreau să vă spun că în experiența aceasta de predicare, eu aș putea să manipulez emoțiile oamenilor. Îi pot face pe oameni să plângă, îi pot face pe oameni să râdă, îi pot face să zâmbească sau să fie serioși, se poate. Dar vreau să vă spun că am învățat ceva în toată experiența de aducere a Cuvântului de la Dumnezeu spre om. Am învățat că zona cea mai nesigură este zona în care omul își manifestă emoțiile.
Sunt oameni care sunt emotivi în felul lor de a fi, din fire. Și ascultă predicarea Cuvântului și imediat răspund. Dacă vrei să-i vezi cu mâna ridicată, le zici: „Vrei să-L primești pe Isus? Ridică mâna!” Și imediat ridică mână. „Vrei să-L primești pe Isus? Zi rugăciunea aceasta!” Și zice cu tine 100 de rugăciuni, imediat repetă. Emoțional el este stârnit, primește imediat Cuvântul și plânge sau se bucură, dar emoțiile sunt trecătoare. Emoțiile acestea se schimbă.
Am văzut oameni care au venit, au plâns, au venit în față și au îngenunchiat și au mărturisit, iar la scurtă vreme i-ai văzut din nou tăvălindu-se în păcate și în mizeria acestei lumi.
Mă uimește pe mine faptul că, cu toate că Scriptura ne este prezentată foarte clar, predicatorii sunt foarte dornici să vadă mulțimi răspunzând pe linia aceasta a emoțiilor. Ei caută să vadă oameni care plâng, oameni care ridică mâna, oameni care vin în față și apoi spun: „Ooo, atâția au fost mântuiți!” Vai ce înșelăciune! Cât se bucură diavolul când se face o astfel de contabilitate.
Domnul Isus Hristos nu a căutat niciodată să facă o astfel de contabilitate. De ce? Pentru că în joc era mântuirea omului, nu statisticile. Era inima omului care trebuia adusă la credință, la Evanghelie. Este o greșeală capitală să bifăm o convertire în urma unor experiențe emoționale. Emoțiile sunt superficiale, volatile, se duc repede.
De cele mai multe ori emoțiile pot să fii simulate dragii mei. Foarte ușor poți să dai senzația că Dumnezeu îți vorbește, că primești Cuvântul, dar în realitate să nu intre nimic în inimă. Și ține totul până când vine prima ispită. După cinci minute după ce ieși din casa lui Dumnezeu, te duci pe stradă și prima ispită care se arată, răspunzi la ea cel puțin cu greutatea emoțiilor cu care ai răspuns aici. Bagă de seamă! Bagă de seamă la emoționalismul acesta fără suport.
Al treilea avertisment: „O altă parte a căzut în mijlocul spinilor: spinii au crescut împreună cu ea şi au înecat-o.”
Explicația: „Sămânţa care a căzut între spini închipuieşte pe aceia care, după ce au auzit Cuvântul, îşi văd de drum şi-l lasă să fie înăbuşit de grijile, bogăţiile şi plăcerile vieţii acesteia şi n-aduc rod care să ajungă la coacere.”
Aici dragii mei, vreau să vă spun că sunt oameni care nu sunt undeva, să spun la treburile lor, indiferenți la Cuvântul lui Dumnezeu. Ci sunt oameni care vin să asculte Cuvântul lui Dumnezeu, suntem noi! Și oamenii aceștia pot fi din această categorie, care ascultă Cuvântul lui Dumnezeu, dar sunt copleșiți de griji, de bogății și plăceri. Foarte interesanți spinii aceștia: griji, bogății și plăceri. Foarte simplu!
Întrebarea vine în dreptul tău astăzi și în dreptul meu: ce spini sunt pe acolo prin inima ta? Grijile? Sau poate pentru cei saraci, bogățiile? Cei bogați, plăcerile? Și unii și alții caută plăceri. Dar sunt spinii aceștia care îneacă și înăbușă Cuvântul lui Dumnezeu. Ce spini sunt în inima ta?
Ultimul avertisment: „O altă parte a căzut pe pământ bun şi a crescut şi a făcut rod însutit.” „Sămânţa care a căzut pe pământ bun sunt aceia care, după ce au auzit Cuvântul, îl ţin într-o inimă bună şi curată şi fac rod în răbdare.”
Avertismentul este acesta: ai tu roadă în inima ta? Bagă de seamă dacă există roadă, dacă există rod în inima ta! Altfel poate să fie o înșelăciune, foarte foarte foarte mare și să nu existe rod, să nu existe primirea cuvântului, să nu existe meditație. Poți fii foarte impresionat, să nu acționezi pe linia emoționalismului, să nu fi împietrit, să nu fii copleșit de spinii despre care am vorbit, dar totuși să nu fie rod. Cuvântul lui Dumnezeu spune că cel care nu are rod, nu se deosebește cu nimic de ceilalți.
Îmi aduc aminte în vremea regimului trecut, în satul nostru era o livadă de caiși. În fiecare an se adunau sătenii și trebuiau să culeagă pe câteva zeci de hectare, caisele care erau acolo. Mă uitam și-mi aduc foarte bine aminte, că erau caiși mici, dar plini de caise și erau alții mari cu o coroană mare imensă și nu găseai nici una, nici măcar una! Te uitai și ziceai: „Mă de ce îl mai țin aicea?” Și îl mai ținea un an, doi, trei sau era lăsat așa, că știți cum era cu colectivul: „treacă-meargă.”
Există în Scriptură o pildă a smochinului. Domnul Isus S-a dus, a vrut să ia niște smochine și era sterp, n-avea nici o smochină în el. L-a mai lăsat un an, doi, dar a venit tăierea. Roada califică pe cel care primește Cuvântul și inima lui este bună, este un pământ fertil și Cuvântul este primit.
Aici este o prelungire în versetul 16 și Cuvântul trece de la aceste avertismente, la câteva concluzii sau aplicații. Și spune în prima concluzie sau în prima aplicație ceva foarte normal: „Nimeni după ce a aprins o lumină, nu o acoperă cu un vas, nici nu o pune sub pat. Ci o pune într-un sfeșnic, pentru ca cei care intră să vadă lumina.”
Cu alte cuvinte, aplicația este aceasta: cunoașterea pe care o ai și o asculți din Cuvântul lui Dumnezeu și o primești, nu este monopolul tău. Cunoașterea pe care Dumnezeule ne-o dă nu este doar pentru noi, ca noi să ne lăudăm cu cunoaștere aceasta și să o păstrăm doar pentru noi.
De aceea, vedeți în cursul istoriei a fost tot felul de forme în care unii oameni care ascultau Scripturile, ajungeau într-un fel sau altul să se izoleze de societate. Una din forme este monasticismul, sunt oameni care se duc undeva în afara societății, se izolează într-o mănăstire și acolo se roagă, citesc Scripturile.
Pilda Domnului Isus Hristos este cu totul alta. Domnul S-a retras din când în când, și e bine să ai momente de retragere, de meditație, de analiză a vieții, dar nu ne arată nicăieri că ar trebui să ajungem într-o izolare. Cunoașterea pe care noi o primim de la Dumnezeu, este cunoaștere pe care trebuie să o împărtășim celorlalți.
Un lucru frumos pe care l-am învățat din epistola către Romani, acolo unde Pavel spune în capitolul 1: „Eu sunt dator și grecilor, și evreilor, și celor învățați, și celor neînvățați, să vestesc Evanghelia.” Era o datorie, este ca și cum el ar fi primit ceva, ca să dea altcuiva și atâta vreme cât el avea ucrul acela, era dator și era achitat de datorie până înmâna acel lucru. De aceea, iată cunoașterea pe care noi o primim trebuie să o dăm mai departe.
A doua aplicație este următoarea: „Fiindcă nu este nimic acoperit care nu va fi descoperit, nimic tăinuit care nu va fi cunoscut și nu va veni la lumină.”
Dragii mei, aici vreau să fim foarte atenți! Știți de ce? Atunci când noi ne uităm la viața noastră și o evaluăm, întotdeauna o evaluăm în termen mai buni decât este. Niciodată nu suntem foarte exigenți cu noi. Întotdeauna noi ne uităm și ne vedem mai bine, suntem mai indulgenți și ne supărăm dacă cineva ne critică. Și mai ales când ne critică pe bună dreptate, știind că este adevărata critică aceea și nu ne place.
De aceea, astăzi înaintea Cuvântului, dacă aș întreba ce fel de sol este inima ta, toți am zice că e solul cel bun sau am vrea să zicem acest lucru. Câți ar avea îndrăzneală să spună: „Ooo, în inima mea sunt îngrijorări, inima mea e lipsită de bogății. În general când vin aici să ascult predica, o ascult ca să pot critica. Imediat ce mă duc acasă, încep și vorbesc cu nevasta ce-o zis bine fratele predicator, ce nu a zis bine. Astfel începe evaluarea. Rar zic astfel de oameni: „Am simțit că Duhul lui Dumnezeu a tăiat adânc în inima mea!” Foarte rar.
Dumnezeu să lucreze dragii mei, ca să avem o evaluare corectă, pentru că există pericolul să fim ipocriți! Acest avertisment apare iarași. Duminica trecută Duhul lui Dumnezeu ne-a cercetat cu privire la fățărnicie, cu privire la ipocrizie, la falsul pe care îl arătăm, în schimb realitatea este cu totul alta. Dar vine vremea când totul va fi descoperit și tot ce este tăinuit, va fi dat la lumină. Totul va fi expus public.
Un predicator spunea: „Imaginează-ți că mintea ta ar putea fi luată, conectat la un computer și ar apărea pe ecran, toate gândurile pe care le ai numai într-o zi.” Concluzia acestui predicator ar fi, că toți câți suntem aici, am fugi de aici. Toți! Căci inima omului este deznădăjduit de rea, nespus de înșelătoare. În inima omului sunt afaceri de tot felul și murdare. Și nu am vrea ca să scoatem ce este acolo. Ne place să arătăm doar partea frumoasă a lucrurilor.
Cine își mai aduce aminte cum se făcea un goblen? Când cineva termina de cusut un goblen, niciodată nu le punea invers, pentru că acolo se vedeau tot felul de ațe rămase pe care le prindeai. Deși era o formă, nu era prea plăcută. Întotdeauna arătai partea frumoasă.
Cam așa este și cu inima noastră. Are o partea frumoasă, aranjată, dichisită, care dă impresia că are roade, dar dacă o întorci câteodată, vezi niște probleme: fire, dezordine, murdărie, păcat.
Cum este inima ta? Luați seama la felul în care ascultați! Pentru că celui ce are i se va da. Cel ce are o inimă bună, când primește, primește mai mult și aduce mai mult rod, iar cel ce nu are, i se va lua chiar și i se pare că are. Vai ce avertismente are Cuvântul lui Dumnezeu!
În final, mai există un fragment care este deseori discutat: „Mama şi fraţii lui Isus au venit la El; dar nu puteau să-I vorbească din pricina norodului. Cineva I-a spus: „Mama Ta şi fraţii Tăi stau afară şi vor să Te vadă.” Dar El, drept răspuns, a zis: „Mama Mea şi fraţii Mei sunt toți cei ce ascultă Cuvântul lui Dumnezeu şi-l împlinesc.”
Nu am să poposesc mult la întrebarea „S-a căsătorit Maria cu Iosif? A mai avut Maria fii și fiice sau nu?” Scriptura pentru mine este foarte clară și foarte simplă. Problema apare când dogma care este creată în tradiția teologică a bisericii, este impusă peste Cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta se întâmplă ori de câte ori se fac concilii ecumenice. Papa dă câte o doctrină și câte o dogmă care nu este în Scriptură. Iar apoi după ce o dai, trebuie să sucești Scriptura după dogma aceea, în loc să rămânem la ce este clar în Cuvântul lui Dumnezeu.
Dar aici, lucrul important este ceea ce spune Domnul Isus Hristos: „Cel care primește Cuvântul, cel care ascultă Cuvântul și îl împlinește, este așezat într-o relație specială cu mine. Acela Îmi este mamă, frate și soră.”
Atunci când primești Cuvântul există o relație specială care se creează între tine și Domnul Isus Hristos. Nu mai ești unul care nu are de-a face cu Domnul Isus și nu ești acela despre care Domnul Isus la judecată, se va uita și va spune: „Nu te-am cunoscut niciodată!”. Sau dacă ai primit Cuvântul și l-ai împlinit, Domnul se va uita la tine și va spune: „Vino mama Mea! Vino fratele Meu! Vino sora mea!” Te va cunoaște și te va cunoaște pe nume.
Sunt aceste avertismente: „Luați seama la felul cum ascultați!” Bagă de seamă ce fel de sol este inima ta. Nu te grăbi să te așezi repede în categoria bună, căci s-ar putea ca inima ta să fie un sol bătătorit, un sol plin de spini și de îngrijorări, un sol în care vin păsările cerului și mănâncă totul. Bagă de seamă!
Am predicat Cuvântul lui Dumnezeu în multe locuri. Nu știu cât Dumnezeu va mai îngădui să mai predic Scripturile. Am văzut oameni care au răspuns la Cuvânt, s-au pocăit și au primit darul mântuirii. Și am văzut oameni care au venit foarte impresionați și au zis: „Oau, mi-a plăcut! Foarte bun mesaj!” Dar s-a dus la grijile și necazurile vieții, la treburile din viața aceasta și n-au primit Cuvântul ca să fie schimbați și mântuiți.
De aceea, în această zi invitația lui Dumnezeu este: privește în inima ta, analizează obiectiv și atent ce este acolo, și cum asculți Cuvântul care îți este predicat și primește Cuvântul. Adu roadă: bucurie, pace, îndelungă răbdare, facerea de bine, ș.a.m.d. Și fii o pildă ducând Cuvântul acesta spre cei pierduți. Amin!