Evanghelia după Luca 9:7-9 – Sorin Prodan – Biserica Baptistă Providența Brașov
Suntem în studiul cărții Evangheliei după Luca și aceasta este partea care îmi revine mie, să parcurg această carte. Am ajuns la un loc în Scriptură care se află în capitolul 9.
În urmă cu o săptămână am trecut prin unul din cele mai grele momente din viața mea, momente care vin în viața fiecăruia mai devreme sau mai târziu. În timpul somului, mama mea la vârsta de 64 de ani a decedat. Vestea ne-a zdrobit inima si ne-am grăbit să ajungem acasă la ea. Duminica trecută a fost înmormântarea. Au trecut doar două săptămâni, de când mulți dinte voi ați salutat-o pe mama, a fost la Brașov, ați vorbit cu ea și părea să fie bine. Și dintr-o dată a venit vestea morții.
Acest lucru a confirmat încă o dată și în dreptul și în dreptul celor care auziți astfel de vești, că moartea ne ia prin surprindere.
Un lucru care era mereu pe buzele mamei, era faptul că dorește să se împace cu Domnul, că așteaptă momentul în care să spună: „Ajunge! Vreau să mă opresc din această cale a lumii pe care am umblat aproape toată viața și vreau să pășesc pe calea lui Dumnezeu. Vreau să mă împac cu Domnul Isus. Vreau să fac legământ cu Domnul și să-L mărturisesc pe Hristos în apa botezului.”
A fost îndemnată și de unii din cei care sunteți aici, îndemnată și de cei de acasă. Mama a fost în ultimii ani de zile, aproape nelipsită de la Casa lui Dumnezeu. Aproape duminică de duminică, fratele meu s-a dus cu ea și a auzit mesaje din Scriptură și nădăjduiam de fiecare dată și speram că va fi un mesaj care să fie momentul decisiv în viața ei.
Înainte ca să vină la Brasov, s-a dus la Băile Felix. Fratele nostru Adi Martin a luat-o de la gară și a dus-o acolo, iar două duminici la rând s-a dus la Felix sa o aducă la adunare. Acolo a fost predicat Cuvântul și m-am rugat în perioada aceasta: „Doamne, Te rog vorbește mamei mele. Cercetează-i inima, zdrobește întăriturile care sunt în viața ei, ca să primească Cuvântul și să vină la iertare, la salvare.”
Un lucru pe care l-a spus în ultimul timp a fost: „Aștept să se termine clădirea din Brașov și să fiu botezată la primul botez acolo.” Dar ceea ce știu eu frați și surori, de fapt ani de zile mama a tot pus niște repere viitoare și a tot fost un fel de așteptare, care pe mine nu mă bucurau. Eu speram să fie un moment hotărâtor în viața ei, un moment decisiv când să spună „Gata nu mai contează!”, ca și acel fanem, ministru din Etiopia, unde în drumul lui de întoarcere din Ierusalim spre Etiopia, în momentul în care a înțeles Cuvântul de la evanghelistiul Filip și a văzut acolo apă, a spus: „Uite apă! Ce mă împiedică să fiu botezat? Ce mă mai împiedică acum când am înțeles chemarea lui Dumnezeu să mă hotărăsc să mărturisesc credința în apa botezului?”
Desigur, vreau să înțelegeți dragii mei, nu botezul este garanția finală, ultimă, certitudinea fără echivoc că este mântuită persoana aceea. Dar este un moment, un reper când mărturia aceea dă greutate convingerii pe care cineva o are.
Când se botezau oamenii în vechime, atunci când Domnul Isus S-a botezat și El la 30 de ani și Ioan boteza oameni în râul Iordan, în vremea aceea cine lua decizia aceasta dintre evrei, pentru ei era un moment decisiv și definitiv. Ceilalți evrei îi priveau cu răutate și cu respingere. Mulți dintre ei care se botezau atunci, fie din Roma sau alte părți unde credința în Domnul Isus s-a răspândit, oamenii aceștia uneori erau martirizați. Așadar exista o greutate într-adevăr în actul acesta.
Însă ce s-a întâmplat în viața mamei mele, a fost o lipsă de hotărâre. Astăzi ne uităm la un om, în dreptul căruia Scriptura spune că „stătea în cumpănă neștiind ce să creadă.”
În drumul acesta spre casă, am trecut prin satele din județul Cluj și Sălaj, și le-am zis: „I-a uitați-vă!” Că ei nu mai văzuseră o cumpănă. Știți ce este o cumpănă? Este un sistem care se atașează fântânii, format din două bârne perpendiculare, unde la capătul din dreapta sau stânga a bârnei de deasupra se puneau niște greutăți și se crea un fel de echilibru. Iar la cealaltă parte este o prăjină, o funie sau un lanț la capătul căruia era găleata. Omul venea, lăsa găleata în fântână și greutatea din cealaltă parte, ajuta să scoți găleata. La un moment dat puteai să lași și găleata, și greutatea, și ele stăteau într-un echilibru. Bârna se lăsa când într-o parte, când în cealaltă. Cumpăna asigura echilibrul acesta.
Irod stătea în cumpănă neștiind ce să creadă. Era într-un moment de nehotărâre și pe buzele lui era o întrebare care îi sfredelea inima și conștiința lui: „Cel care se duce în Galileea din sat în sat, și în Iudeea și în Samaria și în alte părți, face minuni, vindecări, scoate demoni, învie morții, cine este Omul Acesta?”
Pe lânga aceasta, mesajul pe care Isus Hristos îl avea peste tot pe unde Se ducea, era aceasta: „Pocăiți-vă, căci Împărăția cerurilor este aproape!” Cine mai avea mesajul acesta? Ioan Botezătorul! Același mesaj foarte clar și simplu îl avea și Ioan. Oriunde se ducea Ioan de-a lungul râului Iordan, el spunea oamenilor: „Pocăiți-vă, căci Împărăția cerurilor este aproape!” Când Irod a auzit același mesaj, dar și minunile pe care le făcea, întrebarea aceasta îl cutremura: „Cine este Omul Acesta despre care aud astfel de lucruri?”
Vreau să vă spun dragii mei, că aceasta este cea mai mare întrebare pe care cineva poate să o pună. Cea mai importantă întrebare pe care un om poate să o pună este „Cine este Isus?”.
Am rămas uimit când m-am uitat printre textele Evangheliilor, în special în Luca, întrebarea aceasta apărea mereu și mereu. Când S-a dus în sinagoga din Nazaret și a început lucrarea, a luat sulul Scripturii, l-a deschis, a citit din Isaia și a început să predice. Toți cei care erau acolo în bănci simțeau că îi trec fiorii. Cuvintele care ieșeau de pe buzele lui Isus, îi mișca atât de mult pe unii încât simțeau că li se zbârlește părul și pielea li se făcea de găină. Căci simțeau că este o putere în cuvintele acelea. Atunci au pus întrebarea: „Cine este Omul Acesta? Noi Îl știm că este fiul tâmplarului. Cum poate să iasă astfel de cuvinte din gura acestui tânăr care a crescut cu noi aici în Nazaret? Extraordinar! Cine este Acesta?”
Apoi Domnul Isus a început să meargă din cetate în cetate, din sat în sat și veneau la El oameni paralizați sau bolnavi, Isus îi atingea și erau vindecați instantaneu. Imediat ce se producea vindecarea, cei care erau în jur probail îi treceau fiorii, se uitau la El și își puneau întrebarea: „Cine este Acesta?”
Un cortegiu funerar ieșea din satul Nain și se ducea spre mormânt cu un tânăr mort al unei văduve. Isus, zdrobit de durerea acelei femei care nu mai avea decât un copil, pentru că soțul ei murise, apoi murise și copilul ei, care era protectorul ei, Isus cunoscând ce înseamnă durerea morții, l-a atins pe tânărul acesta și a înviat!
Rabinul din Capernaum L-a chemat pe Domnul Isus, căci murise fiica lui. O copilă, bucuria inimii lui, murise. L-a chemat în casa lui să Se roage, să o atingă, să facă ceva. Domnul Se duce în casa acestui rabin, atinge pe tânăra aceasta spunându-i: „Talita cumi! Fetițo scoală-te!” Și fetiția vine la viața! Toți cei care au văzut lucrul acesta, au pus întrebarea: „Cine este Acesta? Căci care putere asupra morții!”
În mijlocul furtunii care s-a iscat pe marea Galileeii, ucenicii aproape să se scufunde cu barca, scoțând apă în disperare, Îl trezesc pe Domnul Isus spunându-i: „Învățătorule, nu-Ți pasă că pierim?” Isus Se ridică, întinde mână și spune mării: „Taci fără gură!” Și marea se oprește și totul se face limpede, ca o mare de sticlă, ca o oglindă. Ucenicii rămânând șocați, spun: „Cine este Acesta de poruncește vântului și mării să se oprească?”
Unui demonizat care iese din morminte, în Gadara, Isus îi poruncește: „Plecați din el!” Și o legiune întreagă ies din omul acela și intră în niște porci care se aruncă în mare. Cei de acolo vin și spun: „Cine poate fi acesta de poruncește demonilor și-L ascultă?”
Aceasta este marea întrebare: „Cine este Isus?” La această întrebare vin și răspunsuri. Ce au spus oamenii din vremea aceea? Unii dintre ei au spus că este Ioan Botezătorul înviat din morți. Alții au spus că este Ilie proorocul, care nu a văzut moartea, ci a fost răpit pe un car de foc la ceruri și acum s-a întors printre cei vii. Alții spuneau că un prooroc din vechime a înviat și acum face minunile acestea.
La această întrebare, observați că vin tot felul de răspunsuri. Unii spun într-un fel, alții în alt fel, iar oamenii ascultă răspunsurile acestea și fiecare dintre ei trebuie să decidă și să dea un răspuns. În funcție de răspunsul pe care îl dai la întrebarea „Cine este Isus Hristos?” și în funcție de acțiunea ta pe baza acestui răspuns dragul meu, depinde salvarea ta!
Sigur, este și răspunsul pe care mulți dintre noi îl dăm: „Isus este Fiul lui Dumnezeu!” Dar vreau să vă spun dragii mei, ca nu este suficient un răspuns verbal. Căci răspunsul acesta pe care îl dă cineva, că Isus este Fiul lui Dumnezeu, trebuie în mod necesar să fie însoțit și de ascultarea față de Fiul lui Dumnezeu. Dacă Isus este Fiul lui Dumnezeu și El este Domn și Stăpân, dacă eu confirm lucrul acesta, eu trebuie să vin să arăt credința mea, printr-o ascultare de El și să dovedesc în fiecare zi, că într-adevăr El este Stăpânul vieții mele, Domnul meu.
Irod însă a auzit lucrurile săvârșite de Isus și „stătea în cumpănă, neștiind ce să creadă.” Despre acest lucru aș dori să vorbesc în această zi: pericolul de a sta în cumpănă, pericolul de a sta undeva într-o zonă de nehotărâre, pericolul de a sta într-o indecizie în mijlocul întrebărilor, în mijlocul frământărilor, într-un punct în care nu mergi în nici o direcție. Mulți cred că dacă stau într-o neutralitate, este bine, că înaintea lui Dumnezeu când vor ajunge, vor spune: „Doamne, dar eu nu L-am negat pe Fiul Tău! Dumnezeu, eu nu am spus că Isus Hristos nu este Fiul Tău.” Problema lor a fost că toată viața a stat în zona aceasta de neutralitate și nu s-au hotărât să-L urmeze pe Hristos.
Domnul Isus spunea unui tânăr odată: „Tu nu ești departe de Împărăția lui Dumnezeu. Ești aproape, ești la graniță. Dar nu ești în Împărăția lui Dumnezeu.”
Mulți vin la adunare că au primit o invitație, ascultă Cuvântul lui Dumnezeu cu plăcere, ba chiar spun câteodată: „Vai ce frumos a predicat omul acela! Vai ce mult îmi plac predicile și cântările de la voi de la adunare. Ce mult îmi place să mă rog împreună cu voi.” Însă lipsește momentul hotărâtor, pasul acela decisiv când treci linia și intri cu adevărat în Împărăția lui Dumnezeu.
Rabinul Nicodim, spunea lui Isus: „Știm că ești un Om venit de la Dumnezeu.” Conștiința lui îi spunea lucrul acesta foarte clar: „Nu se poate ca cineva să facă lucrările pe care Tu le faci, dar să nu vină de la Dumnezeu.” Și Isus îi vorbește despre nașterea din nou, căci nașterea aceasta este momentul hotărâtor al pocăinței, al credinței și al intrării în Împărăția lui Dumnezeu. Nu se poate dragul meu, cu orice religie pe care o ai, cu orice învățătură și moștenire pe care ai primit-o, nu se poate să intri în Împărăția lui Dumnezeu fără naștere din nou. Nașterea din nou este momentul trecerii liniei în care ieși din indecizie și cumpănă și intri hotărâtor pe calea lui Dumnezeu și-L urmezi tot restul vieții tale pe Hristos.
Ca să înțelegem mai bine problema lui Irod, aș vrea să citim un fragment din Evanghelia după Marcu capitolul 6:14-20, unde evanghelistul redă situația aceasta mult mai amplu: „Împăratul Irod a auzit vorbindu-se despre Isus, al cărui Nume ajunsese vestit; şi a zis: „Ioan Botezătorul a înviat din morţi, şi de aceea lucrează aceste puteri prin El.” Alţii ziceau: „Este Ilie.” Iar alţii ziceau: „Este un proroc ca unul din proroci.” Dar Irod, când a auzit lucrul acesta, zicea: „Ioan acela, căruia i-am tăiat capul, a înviat din morţi.” Căci Irod însuşi trimisese să prindă pe Ioan şi-l legase în temniţă, din pricina Irodiadei, nevasta fratelui său Filip, pentru că o luase de nevastă. Şi Ioan zicea lui Irod: „Nu-ţi este îngăduit să ţii pe nevasta fratelui tău!” Irodiada avea necaz pe Ioan şi voia să-l omoare. Dar nu putea, căci Irod se temea de Ioan, fiindcă îl ştia om neprihănit şi sfânt; îl ocrotea şi, când îl auzea, de multe ori stătea în cumpănă, neştiind ce să facă; şi-l asculta cu plăcere.”
Acest împărat Irod era fiul lui Irod cel Mare, cel care stăpânise în vremea când Isus Hristos S-a născut și cel care a omorât câteva mii de copii în Betleem. Împăratul acesta era un om care căuta și el să înțeleagă adevărul. Era un căutător. După moartea lui Irod cel Mare, împărăția pe care el a stăpânit-o s-a împărțit în patru și a fost dată celor patru fii ai săi. De aceea acest Irod se numea „tetrarh”, adică avea o a patra parte din ce stăpânise tatăl său și el stăpânea Galileea, zona din nord a țării lui Israel. El s-a căsătorit cu o fiică a unui alt monarh, a unui alt împărat din zona Fenicia, ca să-și întărească o alianță politică. Cu toate acestea el nu a fost satisfăcut de nevasta lui și s-a îndrăgostit de nevasta fratelui său Filip, care și el era tetrarh și stăpânea undeva la est. Irodiada, cumnata lui, a răspuns avansurilor pe care Irod le-a făcut și l-a un moment l-a părăsit pe Filip și s-a măritat cu Irod care își lăsase și el nevasta pe care o avea.
Din toți evreii care trăiau acolo în Galieea, care cunoșteau Legea lui Dumnezeu, vreau să vă spun că nimeni nu îndrăznea să se ducă la Irod să-i spună ce păcat a făcut, cu excepția unuia singur: Ioan Botezătorul.
Scrierile spun (Iosif Flavius relatează acele vremuri) că Irod avea o cetate undeva pe malul râului Iordanului și el se ducea destul de des la cetatea aceea ca să-l asculte pe Ioan predicând Evanghelia, îl atrăgea, îl chema, era ceva acolo în mesajul lui Ioan ce-l atrăgea pe Irod. Scriptura spune că „îl asculta pe Ioan cu plăcere. Se uita la Ioan și-l știa om neprihănit și sfânt.” La mesajul lui Ioan, conștiința lui era zguduită. Problema era că de fiecare dată când îl vedea Ioan acolo în mulțime venind cu alaiul lui împărătesc să asculte ce spune, el care predica Evanghelia și spunea oamenilor să se pocăiască, să vină la credință și să fie botezați în Numele lui Isus, Ioan se oprea se uita la Irod și-i spunea: „Împărate Irod nu-ți este îngăduit să trăiești cu nevasta aproapelui tău.”
Care era răspunsul lui Irod? În loc să poruncească gărzii „Duceți-vă, luați-l și tăieți-i capul”, Irod nu avea îndrăzneală să facă nimic, era paralizat. Când îl mustra Ioan, Irod se făcea mic de tot și îi era rușine. Probabil spuneau celor ce-l duceau cu caleașca lui: „Haideți să plecăm de aici.” De ce? Pentru că Irod știa că este vinovat. Păcatul pe care îl face omul, îl acuză. Oricât vrea omul să găsească explicații de un fel sau altul, păcatul acela care este în om este însoțit de o mega voce (conștiința) care strigă „Ești murdar, ești păcătos” și nu poți să scapi de conștiința aceasta și de vinovăție. Irod știa lucrul acesta, de aceea se retrăgea în tăcere și se ducea la palatul său.
Dar era o altă persoană, Irodiada, nevasta lui ilegitimă, care când îl auzea pe Ioan propovăduind Evanghelia și acuzându-l pe Irod, singura ei dorință era ca Ioan să fie omorât. Când ne uităm la episodul acesta, ne amintim de un alt moment din vechime: Ahab și Izabela. Aceeași situație: un prooroc al lui Dumnezeu, Ilie, care predica cu putere, Ahab care știa că are dreptate și Izabela care îl urmărea pe Ilie să-l omoare. Din nou in textul nostru vedem o altă Izabela, Irodiada.
Irod îl asculta cu plăcere pe Ioan, dar stătea în cumpănă neștiind ce să creadă. Dragul meu, aș vrea să asculți cu atenție cuvântul acesta. Atunci când auzi mesajul lui Dumnezeu și rămâi în cumpănă, este unul dintre cele mai periculoase locuri în care poți să stai. Starea aceasta de cumpănă nu este o garanție a iertării, starea de cumpănă este mai degrabă o dovadă a insecurității, a incertitudinii. Și incertitudinea nu este credință mântuitoare. Lipsa de hotărâre nu este credință mântuitoare, ba mai mult decât atât, va veni o zi când diavolul își va face definitiv lucrarea în care se va produce o lepădare. Harul lui Dumnezeu care ține pe fiecare om, va fi retras.
Un om care nu primește Evanghelia, la un moment dat va trăi ziua lepădării. Este convingerea mea, după cum spune și în Romani 1, că oamenii care ascultă Evanghelia și stau în cumpănă sau stau în mijlocul întrebărilor, la un moment dat vor trăi situația aceea în care zice Scriptura: „Dumnezeu i-a lăsat. Dumnezeu i-a abandonat în voia minții lor blestemate de păcat.” Și îi lasă în patimi, în voia minții lor, în filosofiile nebune ale lumii.
Astfel de oameni se comportă ca un copil pe care încerci să-l ridici din mizerie, unde le place copiilor să stea. Îl ridici plin de praf și de mizerie, dar acolo le place copiilor să stea. La un moment, știți părinților, se ridică tensiunea și îi zice: „Dacă vrei să stai acolo, stai acolo!”
Nu vreau să spun că Dumnezeu este așa. Dumnezeu în dragoste cheamă și tot cheamă pe om, dar la un moment dat El vede sfidarea față de harul Său. Și El va zice la un moment dat: „Vrei acolo? Rămâi acolo!” Astfel Dumnezeu Își trage harul și lasă pe om să se ducă toată viața lui în ce are el, în plăcere, în destrăbălare, în lucrurile lumii, în filozofiile lumii, iar la un moment dat va zice: „Dute!”
Acest lucru s-a întâmplat cu Irod, a stat în cumpănă și Cuvântul spune că aceasta stare de cumpănă, de nehotărâre, a fost la un moment dat „întreruptă de o zi cu bun prilej.”
Haideți să privim mai departe în Marcu 6:21-22: „Totuşi a venit o zi cu bun prilej, când Irod îşi prăznuia ziua naşterii şi a dat un ospăţ boierilor săi, mai marilor oştii şi fruntaşilor Galileii. Fata Irodiadei a intrat la ospăţ, a jucat şi a plăcut lui Irod şi oaspeţilor lui. Împăratul a zis fetei: „Cere-mi orice vrei, şi-ţi voi da.”
În vremea aceea, ospețele erau o destrăbălare. Istoria ne spune că romanii avea un mod de a chefui neobișnuit. Făceau ospețele acestea mari, invitau pe magistrați, pe cârmuitori, pe dregători și mâncau până nu mai puteau. Fiindcă vroiau să mănânce mai mult, se duceau afară își provocau voma ca să mai golească stomacul și iar mâncau. Pe lângă aceasta erau niște dansuri lascive, murdare, deseori erau femei care veneau dezbrăcate și dansau acolo. Era o destrăbălare totală. Evreii au preluat modelul acesta de ospețe de la romani și au început și ei destrăbălare. Irod care era prieten bun cu romanii, probabil a chemat pe cei care stăpâneau pe acolo, boieri, cârmuitori și a făcut ospățul acesta.
La ospăț, în timp ce ei erau beți și plini de mâncare, fiica Irodiadei intră acolo și începe să danseze un dans care aprinde ochii plini de patimă a lui Irod. Irod se uită la fiica vitregă și se aprinde în ispită față de ea. Când este înfierbântat față de păcatul acesta al ispitei sexuale, deodată oprește petrecerea, vine la fată și îi spune cu jurământ: „Orice-mi vei cere, îţi voi da, fie şi jumătate din împărăţia mea.”
Fata aceea era o tânără și când împăratul i-a zis lucrul acesta, în loc să accepte jumătate din împărăție, ea a ieșit afară și s-a dus la mama sa și i-o fi zis: „Mamă, împăratul a luat-o razna! Auzi! Mi-a zis că îmi dă jumătate din împărăție!”
Ce ar fi ca cineva foarte bogat din familia ta să vină poate cu vreun milion sau două de dolari în cont și să-ți zică: „Uite, îți dau jumătate din toți banii mei, un milion de dolari.” Câți nu ați zice: „Vai, mulțumesc frumos! Stai să-ți scriu contul de transfer.” Cu toate acestea, când mama s-a a auzit ce a zis împăratul, ea a zis: „Dute la împărat și cere capul lui Ioan Botezătorul. Jumătate din împărăție? Nu mă interesează. Ce mă interesează este să văd capul acelui profet care mereu mă mustră. Nu mai vreau să aud vocea aceea, ajunge! Vreau capul lui Ioan Botezătorul.”
Acum, uitați-vă la reacția unui om în care mai funcționa încă conștiința vinovăției: „Împăratul s-a întristat foarte mult; dar, din pricina jurămintelor sale şi din pricina oaspeţilor, n-a vrut să zică nu. A trimis îndată un ostaş de pază, cu porunca de a aduce capul lui Ioan Botezătorul. Ostaşul de pază s-a dus şi a tăiat capul lui Ioan în temniţă, l-a adus pe o farfurie, l-a dat fetei, şi fata l-a dat mamei sale.”
Astfel tortul de la ziua de naștere a lui Irod, a fost capul lui Ioan Botezătorul. Când Irodiada l-a văzut pe acea farfurie, a răsfulat ușurată. Nu și Irod însă, căci după ce a tăiat capul lui Ioan Botezătorul, el a avut coșmaruri și vise. Când a auzit că cineva predică Evanghelia și face minuni: „Eeh! A înviat Ioan!” Veneau probabil slujitorii să-i spună:
- Nu împărate, stai liniștit. E Ilie! El a venit.
- Nu, nu, nu, nu mă prostiți voi pe mine. Ioan aceluia căruia i-am tăiat capul a înviat din morți.
- Nu! Este unul din prooroci!
- Nu mă mințiți voi pe mine, este Ioan Botezătorul!
Istoria spune (Iosif Flavius relatează acest lucru) că împăratul Irod, hăituit de visele acestea și de vinovăția lui, a înnebunit. Când un om stă în cumpănă, neștiind ce să creadă, iar Cuvântul este clar din Scripturi, în ce privește urmarea Fiului lui Dumnezeu pentru salvare, cine nu se hotărăște pentru a-L urma, va apuca ziua aceea în care păcatul este lucrat de diavolul ca o spirală a morții care îl trage în jos și nu se mai poate întoarce.
Aceasta a fost ziua fatală care l-a tras pe Irod în acea stare de împietrire totală, de nebunie și de pierdere a șansei de a fi salvat.
Aș dori să închei cu următoarea întrebare: ce menține pe om în cumpănă? Ce îl ține pe om în lipsa aceasta de hotărâre?
În primul rând și în mod clar îl ține păcatul. Pe Irod l-a ținut păcatul, nu l-a putut părăsi. Căci dacă Irod asculta de Ioan, trebuia să o trimită pe Irodiada din nou la bărbatul ei și să spună: „Am făcut un păcat, nu poți să fii nevasta mea. Dute din nou la bărbatul tău.” Trebuia să părăsească păcatul.
Știți dragii mei, câți oameni ascultă, citesc Scripturile, vin la biserică și totuși păcatul este o întăritură în viața lor și nu pot părăsi starea de păcat și să vină la Hristos.
Un al doilea lucru, ceea ce îi împiedică pe oameni să ia o hotărâre definitivă, sunt oamenii. Când ne ducem să predică Evanghelia, oamenii zic: „Așa este, aveți dreptate. Dar ce o să zică oamenii din sat? Ce o să zică neamurile mele că m-am pocăit? O sa zică că am înnebunit. Prietenii mei, ce or să zică? Sunt pierdut! O să zică că am părăsit sfânta biserică.” Iată, presiunea de grup și oamenii îi țin pe unii în lipsă de hotărâre. În sinea lor zic: „Așa este, așa este.”
În al treilea rând dragii mei, îi țin pe oameni departe de hotărârea aceasta definitivă, ideile contradictorii, tot felul de idei. Ieșim să vorbim cu oamenii pe stradă Evanghelia, iar ei zic: „Aa, păi Biblia este scrisă de oameni.”
În ziua în care am auzit vestea morții mamei mele, era proiectul de distribuție de cărucioare pentru persoane cu dizabilități. Dădeam acolo cărucioare, vorbeam cu oamenii și le spunea că vrem să ne rugăm pentru ei și să le dăm o veste bună în mijlocul suferinței pe care o trăiau: „Este iertare!” Nu pot să vă spun cât de mulți oameni, în mijlocul suferinței, ziceau: „Păi, da, dar Isus Hristos știu că a avut o iubită, pe Maria Magdalena. Am citit biblia, dar am auzit pe Discovery că nu este biblia adevărată de fapt. Adevăratele cărți sunt Evangheliile după Toma, după Petru și altele care au fost descoperite sute de ani mai târziu.”
Astfel minciunile care sunt propagate în această societate, oamenii au Scriptura, nici măcar nu o citesc din curiozitate, să vadă ce spune cartea aceasta. Însă imediat ascultă ce zice Dan Brown în Codul lui Davinci, ce spun tot felul de filozofii ale lumii care gâdilă urechile. Nu-i interesează dacă au fundament, dacă există o logică în ce se spune. Iar ei aceste neadevăruri le cred.
De ce? Pentru că este foarte ușor să spui că acelea lucruri sunt adevărate, fiindcă niciodată nu-ți vor mustra conștiința. Acele lucruri te lasă liniștit să trăieși în păcat, dar adevărul lui Dumnezeu te sfredelește ca pe Irod. Nu poți să trăiești cu nevasta aproapelui tău, nu poți să faci tot felul de lucruri murdare, trebuie să lași băutura, curvia, minciunea, răutatea, bârfele. Adevărul îți spune lucrurile acestea și te cheamă la o hotărâre definitivă și decisivă. Rămâi în cumpănă și în incertitudine? Vine ziua cu bun prilej când gata! Diavolul își face lucrarea și spirala morții te trage în moarte spirituală, în incapacitate și insensibilitate față de adevăr.
Dragii mei, mă rog din toată inima ca toți cei care poate trăim realitatea cumpenei în viața noastră, să zicem în această zi „Ajunge! Vreau să mă dau jos de pe cumpăna aceasta!” Astfel să vii la Apa vieții, la Hristos care este Adevărul și care este viața veșnică, la Cel care este vrednic de toată slava, la Cel care a murit pentru păcatul tău și al meu și a înviat din morți, dovedind că este Fiul lui Dumnezeu și care dă răspunsul la întrebarea „Cine este oare Acesta?”. Aceluia să fie toată slava și cinstea în veci! Amin!