Faptele apostolilor 12:1-10 – Adi Martin

Faptele apostolilor 12:1-10 – Adi Martin – Biserica Baptistă Providența Brașov 

Dragii mei, iată că ne aflăm în capitolul 12, un capitol tulburător dacă ne gândim la răsturnările de situație care au loc aici. Un capitol în care din nou diavolul folosește orice mijloc posibil pentru a descuraja  primii creștini și a împiedica răspândirea Evangheliei.

Folosindu-mă de cuvintele lui Pavel din 2 Corinteni 4:9 aș vrea să intitulez mesajul din această dimineață „Prigoniți, dar nu părăsiți.”

În această dimineață aș vrea să privim în acest pasaj la promisiunile lui Dumnezeu în ceea ce ne privește. El a promis că va fi cu noi în toate zilele și că nimeni și nimic nu ne va smulge din mâinile Sale. Mă rog ca acest mesaj să fie ca un balsam pentru inimile noastre și să ne aducă o mare bucurie atunci când vom trece prin felurite încercări pentru că știm că încercarea credinței noastre lucrează răbdarea.

De la început am văzut că odată cu marile binecuvântări din ziua Cincizecimii prin pogorârea Duhului Sfânt a apărut imediat și replica din partea vrăjmașului nostru diavolul. De fapt Domnul Isus Hristos și-a avertizat ucenicii de iminența prigoanei: Ioan 15:20.

Și dacă ne uităm un pic la contextul în care Domnul Isus își avertizează apostolii cu privire la prigoană, este acela al promisiunii trimiterii Duhului Sfânt. Cu alte cuvinte El le-a spus: „Dragii mei vor trece peste voi valuri de persecuție dar nu vă temeți eu vă voi trimite Mângâietorul, Duhul Sfânt care vă va învăța toate lucrurile  și vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu.”

Acest nou val de persecuție din capitolul 12 este al cincilea pe care-l găsim in cartea Fapte. Mai mult ca sigur vă aduceți aminte de:

1. Primul episod dureros din viața lui Petru și Ioan în care sunt aduși înaintea Sinedriului din pricina ologului vindecat în numele Mântuitorului.
2. Al 2-lea episod al prigoanei îl găsim în capitolul 5 atunci când toți apostolii sunt aruncați în închisoare și aici vedem cum Dumnezeu nu-i părăsește și intervine în două rânduri: o dată îi scoate din închisoare printr-un înger și le poruncește să continue cu predicarea Evangheliei și (al doilea lucru) imediat după aceea folosește un instrument mai neobișnuit, chiar unul din învățătorii neconvertiți pe nume Gamaliel; arătând astfel că Hristos stăpânește în egală măsură peste îngeri, domnii, stăpâniri dar și peste inimile oamenilor neconvertiți.
3. Al 3-lea episod al persecuției se consumă odată cu uciderea lui Ștefan. Aici am văzut că prigoana nu poate să ucidă suveranitatea Lui Dumnezeu, Evanghelia glorioasă a Domnului Isus Hristos și nici rugăciunea și dragostea credincioșilor. Și probabil astăzi vom vedea întărindu-se aceste învățături în inimile noastre.
4. Al 4-lea episod al prigoanei a început odată cu ambiția religioasă extraordinară a lui Saul din Tars de a distruge creştinismul încă din faşa lui. Dar din nou Dumnezeu în suveranitatea Sa îl convertește pe Saul din Tars și din marele prigonitor al Bisericii devine marele prigonit și apostolul Neamurilor. Și am văzut dățile trecute câtă răbdare a arătat  Dumnezeu Bisericii sale, și în mod special lui Petru, pentru a-i convinge că această Evanghelie glorioasă nu trebuie ținută doar pentru evrei ci ea trebuie să ajungă și la Neamuri. Câte prejudecăți au trebuit să se topească și câte bariere etnice au trebuit date la o parte, ca Biserica nu numai să-l primească, ci să-l și accepte pe Pavel ca și apostol, şi să-şi dea seama că Evanghelia aceasta trebuie predicată chiar și la Samariteni, chiar și la vrăjmașii cei mai mari ai Ierusalimului și până la marginile pământului.

Una din metodele pe care le-a folosit Dumnezeu în împlinirea marii trimiteri a fost aceasta: prigoana. Tocmai acest mijloc, violent poate, care trebuia să descurajeze biserica în a-L mărturisi pe Hristos, va face ca Evanghelia să fie predicată cu și mai multă putere. Dumnezeu folosește un lucru rău ca să-l folosească pentru gloria Lui. Dumnezeu transformă răul în bine.

Trebuie totuși să menționăm că între aceste valuri de prigoană au fost și momente de pace în care Biserica lui Hristos și-a revenit după aceste atacuri puternice din partea vrăjmașului – au fost și momente de respiro, nu numai prigoană, după cum putem vedea în Fapte 9:31.Aceasta ne arată că orice perioadă mare de încercare din viața noastră oricât de grea și de lungă ar fi, ea are întotdeauna un sfârșit; are un sfârșit și după aceea iar vine o perioadă de suferință.

• Iată dragii mei am ajuns și la al 5-lea val de persecuție care începe odată cu capitolul 12 și cuvântul ne spune în versetul 1: „Cam pe aceeași vreme” – care vreme? Versetele 27 și 28 din capitolul 11 – vremea în care proorocul Agab a vestit prin Duhul că va fi o foamete mare prin toată lumea.

Aceea a fost vremea în care biserica din Antiohia a arătat că pentru ea criza nu este altceva decât oportunitea de a arăta dragoste bisericii din Ierusalim. Doamne ajută-ne ca această criză morală, economică și politică din România, să fie pentru noi oportunitatea de a arăta dragostea lui Hristos celor din jurul nostru.

Deci, într-o vreme în care se anunța o perioadă foarte grea pentru întreaga lume, vedem că Biserica este lovită din plin de un nou val de persecuție.

Dacă până acum am văzut că diavolul a atacat credincioșii prin autoritățile religioase, iată că acum autoritățile locale încep să lovească din plin biserica. Și vedem foarte clar că împăratul Irod a pus mâinile pe unii din Biserică. Înainte să mergem mai departe aș vrea să ne oprim un pic și să vedem cine era acest Irod; că tot auzim când Domnul Isus S-a născut: era Irod, când era Ioan Botezătorul: era Irod, acum iarăși Irod. Care Irod era? Același?

Numele lui întreg era Irod Agripa întâi şi el este tatăl celui în fața căruia Pavel în Fapte 25 spune: „Impărate Agripa, crezi în proroci? Știu că crezi!” Acesta era Irod Agripa al 2-lea, fiul.

Noi astăzi ne vom uita un pic la spița neamului lui Irod – și va fi foarte intersant să descoperim care era legătura dintre acești Irozi – și la sfârșit nu o să vă mai mirați de ce găsim la el atâta înverșunare împotriva creștinilor.

Acest Irod Agripa întâi, s-a născut în anul 10 î.H, iar bunicul său nu era altcineva decât Irod cel Mare, cel care a dat ordinul ca toți copiii de la doi ani în jos să fie omorâți.  Istoricii spun despre el că a fost educat împreună cu copii împăratului la Roma și a trăit o viață imorală în tinerețe, a intrat în datorii și a fost la un pas să se sinucidă. Unchiul său Irod Antipa, nu era nimeni altul decât cel care a ordonat decapitarea lui Ioan Botezătorul.

În anul 41 d.H primește sub stăpânire Iudeea și Samaria de la împăratul Claudiu unind practic vechiul teritoriu care se afla sub conducerea bunicului său Irod Cel Mare.

O să vedem mai departe la ce ne ajută să știm aceste lucruri.

Îl vedem pe acest Irod un om fără scrupule, care este în stare să facă orice pentru a-și îndeplini ambițiile sale politice – acesta era miezul lui, de acolo se hrănea, de acolo venea ura pentru creștini, îl interesa să-și atragă simpatia iudeilor. Sunt comentatori care spun că spre deosebire de ceilalți Irozi, acest Agripa întâi atunci când a devenit împărat peste Iudea și Samaria, a făcut tot posibilul să intre în grațiile autorităților religioase, dar și a poporului evreu. Având interese mari politice, el chiar a devenit un practicant al religiei iudaice, aducând zilnic jertfe în Templu. Setea lui de putere era atât de mare încât, ca să placă iudeilor, în ocazii speciale chiar citea public legea lui Moise.

A fost evident că toată persecuția pe care a pornit-o împotriva creştinilor era alimentată de dorința de a fi respectat de iudei și de a-și întări puterea politică.

Mai mult ca sigur că Irod auzise de această ură pe care o aveau autoritățile religioase  și iudeii față de comunitatea creștină. Așa că a arestat pe unii din Biserică, ca să-i chinuiască și a ucis cu sabia pe Iacov, fratele lui Ioan – versetul 2.

Metoda prin care a fost ucis Iacov se pare că nu a fost aleasă la întâmplare, pentru că potrivit Talmudului, persoanele care erau de obicei omorâte cu sabia, erau acei oameni răzvrătiți care încurajau pe alții să se închine unor dumnezei străini.  

Deci este probabil că l-au acuzat pe Iacov de apostazie, şi că a condus pe alți oameni la dumnezeul străin al creștinilor și nu la Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov.  Deși fapta lui Irod a fost îmbrăcată în haine religioase, totuși motivele sale erau pur politice.

Iudeii au primit cu mare bucurie martirajul lui Iacov, împlinind astfel cuvintele Mântuitorului – Ioan 16:2.

Aș vrea totuși să ne oprim puțin la Iacov (fratele apostolului Ioan) . Ne aducem aminte cu toţii cum la un moment dat fiii tunetului își trimit mama la Domnul Isus, pentru a cere în numele lor să stea unul la dreapta și celălalt la stânga lui Hristos. Iar Domnul Isus le răspunde: Matei 20:22-23.

Și ce reprezenta acest botez, dragii mei? – nu era altceva decât o proorocie a Domnului Isus. Hristos avea pregătit atât pentru Ioan cât și pentru Iacov un botez al prigoanei și al suferinței. Vedem că aceste cuvinte profetice s-au împlinit în viața lui Iacov prin martirajul său. Ioan în schimb deși nu a fost martirizat, a primit acest botez al persecuției într-un mod diferit. El a trebuit să trăiască aproape toată viața lui în exil, dar ce este de reținut aici este că amândoi au trăit o viaţă plină de durere din pricina Evangheliei.

Nu este interesant că dintre toți apostolii lui Hristos, Irod îl alege tocmai pe Iacov să-l omoare, cel căruia Hristos i-a spus că va trece prin multă suferință? – nu este interesant cum Dumnezeu folosește cel mai josnic împărat ca să-și ducă la îndeplinire cuvintele Sale?

1. Prima lecție pe care o învățăm este că Dumnezeu este suveran în suferințele Bisericii.

Deși Irod și acoliții săi au crezut că sunt înțelepți și că vor distruge unul din stâlpii Bisericii, ei nu au făcut altceva decât au împlinit planurile lui Dumnezeu cu privire la Iacov şi Biserică.

Ceea ce pentru noi nu poate decât să fie îmbucurător, dragii mei, știind că nimic nu se întâmplă fără voia lui Dumnezeu. El poate folosi chiar și o tragedie ca aceasta pentru gloria Lui.

Îmi pare atât de rău că Scriptura tace aici și nu ne dă mai multe detalii despre martirajul lui Iacov, cum dă cu Ștefan. Am stat și m-am gândit în clipele acelea oare ce versete l-au îmbărbătat pe Iacov, poate acestea din Matei 10:16,28.

Poate în clipele acelea în care tot norodul era într-o veselie demonică, Iacov privea îngenuncheat la soarele care strălucea puternic în sabia călăului, iar în inima lui poatea șoptea: „De ce ne-ar păsa nouă de lupi şi de colţii lor? Doar suntem in mâna Tatălui!”

Da, intr-adevăr, lupii ne pot muşca, şi-n cel mai rău caz ne pot chiar sfâşia, dar noi rămânem în mâna Tatălui. Dacă astăzi El alege un lup să mă trimită acasă mai repede, ce-mi pasă mie?

Dacă Dumnezeu a ales un lup ca Irod ca să-și aducă acasă pe unul din păstorii turmei Sale, cine suntem noi, dragii mei, să ne mirăm de aceste lucruri. Dumnezeu rămâne suveran, şi să nu uităm că nu cade o vrabie fără știrea Sa, cu atât mai mult un apostol.

Nu-i așa când ne uităm la persecuțiile prin care au trecut frații noștri din biserica primară, problemele și necazurile noastre se topesc? În 1 Petru 5:7-11 scrie așa frumos.

Dragii mei frați, nu știu frământările, grijile voastre interioare, le știu pe ale mele, dar pot să vă spun că azi Dumnezeu este suveran peste suferințele și frâmântările noastre. Chiar la ora actuală sunt frați de-ai noștri care nu numai că trec prin aceleași suferințe ca și noi, dar sunt unii care trec prin prigoniri masive din pricina lui Hristos și a Evangheliei.

Casele lor de rugăciune sunt distruse, își pierd locurile de muncă pentru că sunt creștini, partenerii lor de viață sunt uciși cu brutalitate, iar copii lor sunt abuzați. Haideți dragii mei astăzi să ne pocăim de faptul că ne învârtim în jurul propriei noastre persoane și să aruncăm toate îngrijorările noastre asupra lui Hristos, care după ce vom suferi puțină vreme ne va desăvârși, ne va întări, ne va da putere și ne va face neclintiți.

Versetele 3-5 – Irod se  îmbată cu acest succes aparent și este încurajat că iudeii sunt satisfăcuți cu sângele vărsat al lui Iacov. Psalmul 37:12 este foarte clar.

Irod era un astfel de om, făcea tot felul de planuri în inima lui. Se gândea că dacă moartea lui Iacov i-a întărit poziția, atunci moartea lui Petru i-ar cimenta definitiv scaunul.

Și Scriptura ne dă indicii foarte importante cu privire la planurile ascunse ale lui Irod. Erau zilele praznicului Azimilor. Era practic aceeași perioadă în care Hristos a fost răstignit. Evreii de pretutindeni sosiseră în pelerinaj ca să sărbătorească în inima Israelului paștele evreiesc. Mai mult ca sigur că Irod îşi spunea: „Voi ține cont de tradiția fariseilor și nu voi judeca pe nimeni în timpul Paștelui, dar după aceea le voi da un spectacol de neuitat. Voi da sfoară în țară că după acest Paște voi răcori setea poporului de răzbunare cu însuși sângele marelui apostat Petru. Iar după aceea toți mă vor privi ca pe un zeu printre muritori.” Planul era perfect în ochii lui înnegriţi de mândrie. Dar aș vrea să facem o pauză și să ne întrebăm oare care era atitudinea lui Dumnezeu faţă de planul lui Irod? Să citim continuarea Psalmului 37:13.

Oh dragii mei și cât de repede i-a venit ziua lui Irod dacă ne uităm la sfârșitul capitolului 12. Haideți să ne uităm mai departe la planul lui Irod.

Versetul 4 – Imaginați-vă cât de traumatizantă a fost această experiență pentru Biserică după ce înălțase rugăciuni pentru Iacov și acesta a fost omorât; lacrimile nu apucaseră să se usuce de pe obrazul ucenicilor, și iată că cea mai puternică voce din Biserică era smulsă din mijlocul lor.

Iar închisoarea din Ierusalim este transformată de soldații romani în una de maximă securitate. Scriptura ne vorbește aici de 4 grupuri compuse fiecare din 4 soldați. Deci 16 oameni răspundeau cu viața de Petru. Ca să prevină adormirea soldaților din timpul pazei, romanii aveau acest sistem al gărzilor de noapte, așa că o dată la trei ore cei patru soldați care-l păzeau pe Petru, erau schimbați de o gardă proaspătă, astfel că după o noapte întreagă cei 16 soldați ajungeau să facă fiecare câte o strajă de noapte. Imaginați-vă un pic fiecare încheietură de la mâna era legată cu un lanț de câte un soldat, iar ceilalți doi soldați păzeau poarta închisorii. Practic din punct de vedere omenesc nu mai era nici o soluție.

Din textul biblic reiese clar că Petru urma să fie scos și executat înaintea norodului.

Versetul 5 – Deci Petru era păzit în temniță într-o situație imposibilă și planul lui Irod părea sigilat și gata de dus la îndeplinire. Dar Biserica nu înceta să înalțe rugăciuni către Dumnezeu pentru el.

Ceea ce îmi place aici este că Biserica a alergat la rugăciune, nu a căutat să facă un comando militar și să încerce să-l elibereze pe Petru. Nu au căutat soluții umane ci au alergat la Dumnezeu.

Ceea ce ne duce la a 2-a lecție pe care o învățăm. Chiar dacă Dumnezeu este suveran în suferința Bisericii:

• Biserica este responsabilă să se roage

Dacă Biserica ar fi zis: „Dumnezeu este suveran, așa că noi oricum nu contăm, ne-am rugat pentru Iacov și degeaba, acum de ce ne-am mai ruga pentru Petru?” Ar fi falimentat cu siguranţă!

Sunt unii oameni care se sperie și dau la o parte complet doctrina suveranității lui Dumnezeu, crezând că această învăţătură transformă omul într-un roboţel care nu face altceva decât răspunde automat fără discernământ la comenzile care se trimit de sus, lăsându-l practic pe acesta fără nici o responsabilitate. Şi aici este proverbială disputa arminiano-calvinistă în privința predestinării și a modului în care acționează Dumnezeu în alegerea oamenilor.

Dar ca să revenim la subiectul nostru și să facem puțină lumină, unii ar zice: „Păi dacă Dumnezeu a hotărât ca Iacov să moară, degeaba s-a rugat Biserica, și chiar dacă nu se rugau ucenicii, Petru era salvat oricum, pentru că Dumnezeu hotărâse dinainte acest lucru.”  Și concluzia la care ei ajung este următoarea: „Dumnezeu oricum face tot ce vrea, atunci de ce să ne mai rugăm?” Eu aș fi foarte rezervat față de o astfel de afirmație.

Da într-adevăr, Dumnezeu hotărâse să-l scape pe Petru de la moarte, dar asta nu înseamnă că Biserica nu era responsabilă să se roage pentru el, așa cum s-a rugat și pentru Iacov.

Și totuși, de ce Biserica este responsabilă să se roage dacă Dumnezeu a predestinat toate lucrurile? 1. Pentru că Dumnezeu a hotărât să spună într-un mod suveran: că rugăciunea și mijlocirea credincioșilor este esențială: Matei 7:7 iar în epistola lui Iacov scrie: „Voi nu aveți, pentru că nu cereți.” Și gândiți-vă la Domnul Isus când vede toate noroadele că erau risipite fără un păstor și inima Lui era frântă și Cuvântul spune că „I S-a făcut milă.” În tot Noul Testament, nu găsim în limba originală greacă asemănător cu acela care îl folosește autorul: l-a cuprins o milă de nedescris, o milă supraomenească, divină. Iar în același timp Cuvântul scrie în Matei 9:37-38. 2. Rugăciunea este mijlocul pe care Dumnezeu a hotărât să-l folosească în împlinirea planurilor Sale. Sunt lucruri, fraților, care s-ar fi întâmplat în biserica noastră, dacă le-am fi cerut să se întâmple. Dragii mei, indiferent de situația prin care Dumnezeu a hotărât să trecem, noi suntem responsabili să ne rugăm pentru că Domnul a predestinat rugăciunea ca mijloc în împlinirea planurilor Sale. Deci, dragii mei, ar trebui să rămânem convinși că Dumnezeu nu a hotărât doar finalul tuturor lucrurilor ci și mijlocul prin care se ajunge acolo, în speță, Dumnezeu hotărâse mai dinainte că-l va elibera pe Petru, dar El a hotărât mai dinainte și mijlocul prin care acesta va fi salvat și anume: rugăciunea credincioșilor. Slavă Domnului că Biserica din Ierusalim a înțeles că este responsabilă să se roage și că Dumnezeu le va răspunde într-un mod suveran.

Iar în concluzie rugăciunea noastră ar trebui să fie următoarea: „Doamne dorim acest lucru pentru Gloria Ta și dacă vei fi mai glorificat prin faptul că ne vei răspunde altfel la rugăciune, facă-se nu cum voim noi, ci cum voiești Tu Doamne !!!”

Aș vrea în continuare să vedem cât de importantă este atitudinea noastră în rugăciune. Biblia spune că ei nu încetau să înalțe rugăciuni către Dumnezeu pentru Petru. Vedeți, termenul în original pe care-l folosește Luca aici nu este că biserica se ruga fără încetare, ci mai degrabă intensitatea cu care erau înalțate rugăciunile era extrem de mare. Luca alege să folosească un termen medical care vorbește de intensitatea maximă cu care un mușchi este întins. Pentru o persoană acest lucru însemna efortul maxim posibil. Adică Biserica era întinsă la maxim în rugăciune, în acest efort disperat de a-l salva pe Petru.

Când te-ai întins ultima oară în rugăciune la maxim? Aici nu e vorba neapărat de cantitatea de timp pe care o petreci în rugăciune ci vorbesc de asemenea și de intensitatea rugăciunii. Uitați-vă de exemplu la Domnul nostru în grădina Ghețimani. S-a rugat mult? Da, 3 ore… S-a rugat intens? Da, atât de intens încât a ajuns să transpire sânge!!!

David Brainerd  este cel de care s-a folosit Dumnezeu cu putere în mijlocul indienilor, și se spunea despre el că se ruga cu atâta intensitate, că de multe ori trebuia să-și schimbe hainele atât de transpirat era.

Așa s-a rugat biserica înainte ca Petru să fie eliberat de un înger al lui Dumnezeu.

Deci, dragii mei, nu avem nici o scuză atunci când viața noastră de rugăciune își pierde din consistență.

Indiferent de situațiile prin care trecem suntem responsabili să ne rugăm și biserica în acest context avea toate motivele să fie descurajată și să slăbească în rugăciune, dar ei ce au făcut? Au anunțat public, zile și nopți de rugăciune, până când Dumnezeu va trimite ajutor din Sion. Și au experimentat pe pielea lor, că mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.

Versetele 6-10 – Câți dintre noi ar putea să doarmă liniștiți când știm că a doua zi urmează procesul și execuția. Totuși Petru dormea liniștit… care era secretul lui?  care ar trebui să fie secretul nostru atunci când suntem în situații limită?

Vă rog să deschideți împreună cu mine la Ioan 21:18-19 și să vedem care era secretul lui Petru. Petru dormea buștean pentru că a crezut promisiunea Domnului, aceea că el va muri când va fi bătrân. Credeți-mă pe cuvânt, Petru nu era încă bătrân.

El știa că ultimele sale zile din viața sa le va petrece într-o celulă și că va fi martirizat, dar acest lucru urma să se întâmple atunci când va îmbătrâni.

Cu alte cuvinte, dormea liniștit pentru că știa că încă nu-i sosise ceasul. Şi pe deasupra tuturor lucrurilor își încredințase de mult viața în mâna Domnului nu în mâna lui Irod.

Petru dormea liniștit între doi soldați şi pe neașteptate Dumnezeu trimite unul din îngerii Săi și o lumină strălucește în întunericul temniței. De remarcat aici este că lumina nu a fost suficientă pentru a-l trezi pe apostol și îngerul îl lovește în coastă. Și-i poruncește pe rând să se ridice repede, să se încingă, să se încalțe, să se îmbrace și să-l urmeze. Între timp lanțurile îi cad pur și simplu de la mâini și devine liber. Cam multe porunci după miezul nopții am zice noi, și deși Petru era chiaun de somn și nu înțelegea dacă visează sau are vreo vedenie, el îl urmează ascultător pe înger.

În acest pasaj vedem supranaturalul la el acasă, în primul rând invizibilul devine vizibil. Îngerul devine vizibil pentru Petru. Aici, ca o paranteză, cu toții știm că îngerii sunt ființe spirituale și de cele mai multe ori ele acționează în mod discret și ne protejează, și totuși găsim în Scriptură multe dovezi că ei iau chip ca ceilalți să vadă măcar o fărâmă reflectată din gloria lui Dumnezeu (exemplu: Elisei și robul lui, când Domnul i-a deschis ochii să vadă armata cerească), alteori cum vom vedea data viitoare, spre sfârșitul capitolului 12, Dumnezeu trimite un înger și-l judecă pe Irod printr-un înger care se pare că nu ia chip și totuși îl lovește de moarte pe împărat. Bun, acum că am închis paranteza, prima minune este că invizibilul devine vizibil, a doua minune este că lanțurile lui Petru se dezintegrează pur și simplu și-i cad de la mâini; a treia minune pe care o vedem aici este că vizibilul devine invizibil. Într-adevăr este posibil ca soldații care erau legați de apostol să fi adormit alături de el, dar Scriptura ne spune că au trecut de prima strajă și de a doua strajă care păzeau practic ieșirea din închisoare. Aceștia nu aveau voie să doarmă, dacă țineți minte, nici ostașii de la mormântul Domnului nu au dormit, ci au văzut cu ochii lor cum îngerul a mutat piatra și a vorbit femeilor care veniseră la mormânt. Deci singura explicație pe care o putem oferi este aceea a unei minuni, vizibilul – adică Petru – a devenit invizibil pentru soldaţii care păzeau închisoarea. Și ultima minune a fost aceea că poarta din fier care dă în cetate s-a deschis singură. După această experienţă uimitoare Petru  ajunge în siguranță şi, fără prea multe explicații, îngerul dispare.

Ce lecție învățăm din toată această întâmplare? Pe lângă faptul că Dumnezeu este suveran în suferința Bisericii și pe lângă faptul că Biserica este responsabilă să se roage, învățăm următorul lucru:

• Trebuie să ne odihnim în promisiunile lui Dumnezeu și să ascultăm de glasul Lui

Petru a putut să doarmă liniștit pentru că a înțeles că Dumnezeu nu poate să mintă și practic el s-a odihnit în promisiunile lui Dumnezeu. Nu a rămas descurajat când unul dintre apostoli și prietenii săi (Iacov) a fost ucis de Irod. Deşi era pe punctul de a îmbrăţişa aceaşi soartă, a continuat să creadă în promisiunile lui Hristos. Indiferent prin ce necaz sau suferință treci, poate te-ai despărțit sau te vei despărți într-o zi de cineva drag, nu fii descurajat. Continuă să te odihnești în promisiunile Sale. Poate te rogi de ani de zile pentru mântuirea părinților, fraților sau a copiilor tăi. Nu te neliniști dragul meu, tu ai această responsabilitate de a te ruga, asemenea bisericii care s-a rugat pentru Petru. Dumnezeu ascultă rugăciunile noastre, urechea lui nu este surdă la glasurile noastre.

Dacă astăzi ești aici și nu-l cunoști pe Mântuitorul nostru, vreau să-ți vorbesc de o minune mai mare decât aceea a eliberării lui Petru din închisoare.

Acest episod la care ne-am uitat, nu este altceva decât o palidă ilustrație a eliberării pe care ne-a adus-o Hristos din închisoarea păcatului. Noi toți, dragii mei, eram legați mult mai tare decât Petru. Noi nu eram legaţi de 2 soldaţi, ci de păcatele și fărădelegile noastre. Eram în întuneric spiritual și nu numai atât, ci iubeam întunericul și în cartea Iov, omul este prezentat ca o ființă urâcioasă și stricată care bea nelegiuirea ca apa. Aceştia suntem noi oamenii, născuţi cu totul în păcat!!! Mai mult, David – om pe care Dumnezeu îl numește om după inima mea, în unul din psalmi își recunoaște depravarea totală și neputința de a-i fi plăcut lui Dumnezeu prin faptele sale. Tu omule, oricine ai fi tu care asculți acest mesaj, îți dau o veste bună, Dumnezeu Tatăl nu a trimis un înger din ceruri să te scoată din închisoarea păcatului, ci l-a trimis pe Domnul Isus Hristos, 100% om, 100% Dumnezeu, El este fiul lui Dumnezeu și singurul care a trăit fără păcat și care a împlinit toată Legea lui Dumnezeu, cele 10 porunci  pe care tu şi cu mine le-am încălcat cu totul. Ca să te scoată pe tine de sub păcat și de sub blestemul lui Dumnezeu, El s-a făcut păcat și blestem pentru tine, ca la cruce să fie răstignit în locul tău și să-Şi arate Gloria și bunătatea care și astăzi te îndeamnă la pocăință. Astăzi dacă auzi glasul Său nu te împietri și vino la El; nu vezi că ești gol și degeaba îți cauți pacea și odihna în această lume decimată de păcat? Hristos a luat toată mânia care se cuvenea, Tatăl la zdrobit, s-a întors cu spatele la Hristos și L-a zdrobit sub mânia lui sfântă, sub dreptatea Lui.

Și Hristos nu a rămas în mormânt, ci a înviat glorios ca prin înnvierea lui să te nască din nou și să te aducă la o nădejde vie. El azi îți poate da o inimă nouă, El poate să-ți smulgă inima aceea care iubește curvia, minciuna, beția, mândria şi lumea aceasta plină de păcate. Gândește-te bine dragul meu, ai fost născut a doua oară? A lucrat Dumnezeu Tatăl cu atâta putere în viața ta, încât să începi să urăști păcatul și să-L iubești pe Hristos mai mult decât orice în viața asta? A lucrat Hristos în viața ta atât de mult încât cartea aceasta Biblia, să devină cea mai scumpă carte din lume pentru tine? A lucrat Duhul Sfânt în inima ta încât să poți spune cu mâna pe inimă: „Am fost răstignit împreună cu Hristos, și trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Și viața, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit și S-a dat pe Sine însuși pentru mine.“

Dacă nu ai această siguranță că ești copilul lui Dumnezeu, înseamnă că ești pierdut și dacă la noapte ți se va cere sufletul, vei ajunge în iad pentru că ai iubit mai mult această lume și păcatul din ea, de aceea ai nevoie disperată de Hristos. Ce mai aștepți? Veniți la El toți cei trudiți și împovărați și El vă va da odihna!!! Odihna în promisiunile Lui este cea mai bună odihnă, am văzut asta și în acest episod din viața lui Petru.

Și, ca să revenim la lecția noastră, trebuie să ne odihnim în promisiunile lui Dumnezeu și să ascultăm de glasul Său. Petru asta a făcut, a ascultat fiecare instrucțiune pe care a primit-o de la înger, deși era atât de bulversat încât nu înțelegea ce se întâmplă cu el. Nu înțelegea, dar a ascultat.

Vor fi momente, dragii mei, în viețile noastre când nu vom înțelege unde vrea să ne ducă Dumnezeu, momente în care el ne va descoperi pas cu pas ce trebuie să facem, așa că fiți convinși că Dumnezeu vă va descoperi tot ce trebuie să ştiţi, atunci când este momentul să faceți următorul pas. Și-mi aduc aminte de vorbele fratelui Marc Patton, care spunea că voia lui Dumnezeu nu este un loc în care noi trebuie să fim, ci este o persoană.

1 Tesaloniceni 4:3 spune clar: „Voia lui Dumnezeu este sfințirea voastră, să vă feriți de curvie.” Deci Voia lui Dumnezeu pentru biserica Providenţa este asemănarea cu Hristos, acolo trebuie să ajungem, celelalte lucruri sunt detalii; „Fiți sfiți căci și Eu sunt sfânt” ne spune Dumnezeu.

Deci atâta timp cât ne vom odihni în promisiunile lui Dumnezeu și vom asculta de glasul Său și de instrucțiunile Sale, pas cu pas, vom ajunge la finalul mult dorit și anume asemănarea cu Domnul și Mirele nostru Isus Hristos.

Dumnezeu să ne ajute să înţelegem că El rămâne suveran peste toate încercările noastre aşa cum am văzut şi în viaţa Bisericii primare şi atunci când valurile persecuţiei vor lovi cu putere în barca vieţii noastre, să nu uităm că suntem responsabili să ne rugăm cu putere pentru ca Gloria lui Hristos să se manifeste în viaţa noastră prin minunile Sale!

În încheiere aş vrea să vă las sufletele pline de speranţă şi să vă aduc aminte că deşi vom fi prigoniţi, niciodată nu vom fi părăsiţi de Domnul şi Mântuitorul nostru!!! A Împăratului veşniciilor, a nemuritorului, nevăzutului şi singurului Dumnezeu să fie cinstea şi slava în vecii vecilor! Amin!