Faptele apostolilor 12:1-17 – Adi Martin – Biserica Baptistă Providența Brașov
Dragii mei iată că am ajuns aproape la jumătatea capitolului 12. Un capitol fascinant ţinând cont de intervenţiile providenţiale ale lui Dumnezeu.
Data trecută am învăţat câteva lecţii importante din primele 10 versete ale acestui capitol.
Primul lucru pe care l-am remarcat a fost că Dumnezeu este suveran în suferinţele Bisericii. Capitolul 12 începe avându-l pe Irod în prim-plan şi oarecum triumfător. Acesta reuşeşte să zguduie puternic Biserica prin uciderea apostolului Iacov şi capturarea lui Petru, însă fără să-şi dea seama Irod nu face altceva decât să ducă la îndeplinire planurile lui Dumnezeu. Domnul Isus încă de pe vremea când mai era cu apostolii, i-a avertizat că drumul spre Împărăţie va fi pavat cu persecuţie şi multe necazuri.
El a fost suveran de fiecare dată când apostolii au fost închişi şi a intervenit de fiecare dată când a considerat în înţelepciunea Sa. Fireşte, poate ne-am gândi: „De ce nu a intervenit în cazul lui Ştefan sau în cazul lui Iacov?”. Şi ca să vă dau un răspuns la aceste întrebări aş vrea să citesc o poezie cu titlul: „De ce aşa? O ştie El!”
De ce ades mi-e dat pe cale
Să-ndur dureri şi fel de fel,
De ce-s lovit adesea oare ?
Eu nu-nţeleg… dar ştie El.
Din pâinea mea am dat altuia
Făr’ să mă tem că mă înşel;
Răsplată ? M-am ales cu pietre.
De ce aşa ? …O ştie El.
Când moartea luptă pe-ndelete
Să rupă-al dragostei inel,
Rămân copii sărmani pe drumuri.
De ce aşa ?…O ştie El.
Când cunoscut-am adevărul
Şi vrut-am să spun despre El,
Am fost silit să tac adesea…
De ce aşa ?…O ştie El.
Când m-am luptat cu valul vieţii
Şi când era s-ajung la ţel
Mă văd cu barca sfărâmată.
De ce aşa ? … O ştie El.
Descurajat privesc adesea
Calvarul, crucea şi pe Miel –
De ce sunt lacrimi fără vină ?
Eu nu-nţeleg… dar ştie El.
Eu nu-nţeleg, dar ţin întruna
Crezând cu patimă şi zel
Că multe din ce mi se-ntâmplă
Eu nu pricep, dar ştie El.
Şi… când trezi-mă-voi în ceruri,
Cu Domnul în al Său castel ,
Mă mir, mă-ntreb cum de-s acolo!
Eu nu-nţeleg … dar ştie El !
Dumnezeu rămâne suveran, dragii mei, indiferent de tragediile care ne trec prin faţa ochilor, să nu credeţi că există în acest Univers vreun eveniment care să-l surprindă pe Dumnezeu şi pe care El să nu-l fi ordinat să se întâmple.
A doua lecţie pe care am învăţat-o data trecută a fost că Biserica este responsabliă să se roage. Tocmai pentru că Dumnezeu este suveran, El a predestinat şi mijloacele prin care hotărârile Sale sunt duse la bun sfârşit, şi unul dintre puternicele mijloace pe care le foloseşte Dumnezeu este rugăciunea credincioşilor.
Ucenicii au înţeles că sunt responsabili să se roage şi au făcut-o cu un zel greu de egalat, dar fără prea mare credinţă (vom vedea asta mai târziu).
Iar Dumnezeu a trimis ajutor din Sion şi Petru a fost eliberat spectaculos de un înger chiar de sub nasul soldaţilor.
Al treilea lucru pe care l-am învăţat de la Petru a fost acesta: să ne odihnim în promisiunile Domnului şi să ascultăm de glasul Domnului pas cu pas.
Petru asta a făcut, dragii mei, a putut să doarmă liniştit chiar lângă soldaţi pentru că se odihnea în promisiunile lui Dumnezeu iar mai apoi a ascultat de înger pas cu pas până când a fost eliberat şi astfel ajungem la mesajul nostru de azi.
Dumnezeu vrea să ne arate, vrea să ne învețe: „Ce împarte El, Bisericii persecutate?” Și acesta este mesajul pe care-L are Dumneze astăzi pentru noi.
Versetul 11 – Îl vedem pe Petru că până la urmă și vine în fire și vede cu adevărat că nu a visat și nici nu a avut o vedenie. Ci Dumnezeu într-un mod real a trimis un înger pentru a-i sluji lui Petru, după cum scrie și în Evrei 1:14.
Petru știa foarte bine că Dumnezeu va interveni; într-un mod sau altul el era conștient și de aceea era așa de liniștit; știa foarte bine și ce avea de gând să facă și Irod; și în același timp știau și evreii ce vroia să facă Irod cu Petru și ce vroia spuma religioasă din Israel – vroia să vadă capul lui Petru (exact ca la Ioan Botezătorul, pe o farfurie).
Oamenii din Israel se converteau la creștinism și se dezlipeau de aceste morminte – fariseii, toți oamenii aceștia religioși – și începeau să se lipească de pietrele vii, care erau apostolii, de Biserica lui Hristos. Și pe acești oameni Dumnezeu îi folosește cu putere.
Versetul 12 – Aici textul vrea să spună că Petru, după ce a ținut cont de toate lucrurile prin care a trecut el și biserica din Ierusalim, a hotărât că trebuie să împartă cu Biserica persecutată, această bucurie a eliberării. Poate acolo în casa Mariei, unde erau toți strânși, chiar dacă se rugau fierbinte pentru Petru, eu cred că erau descurajați. Erau traumatizați de faptul că unii dintre ei au fost chinuiți de Irod și mulți dintre ei erau chiar amenințați cu moartea. Mulți dintre ei erau adunați în casa Mariei (mama lui Ioan Marcu – cel care a scris Evanghelia după Marcu).
Probabil dacă ne gândim bine, înainte de ajunge la această întâlnire de rugăciune, li s-a spus ucenicilor: „Aveți grijă! Cei mai puternici dintre voi au căzut; uitați-vă la Iacov, uitați-vă la Petru. Dacă mai continuați să vă închinați acestui Hristos, veți pieri cu toți cu siguranță. Voi chiar nu vedeți că sunteți puțini, că sunteți o minoritate? Chiar nu vedeți că sunteți atât de slabi în mâinile noastre?” Și ce au făcut ucenicii? Au început să se roage.
Imaginați-vă, că mulți dintre ei erau proaspăt convertiți și mintea lor era mai mult ca sigur secerată de sute de întrebări și de îndoială. Și în mod sigur, Petru s-a gândit la toate aceste aspecte și a hotărât să împartă cu ei această binecuvântare, această bucurie a eliberării.
Ceea ce ne duce la prima lecție pe care o învățăm astăzi.
- Dumnezeu împarte cu Biserica Lui, atât harul suferinței cât și harul bucuriei în suferință
Prin faptul că-l călăuzește pe Petru să se întoarcă în sânul Bisericii, Dumnezeu ne arată că este extrem de interesat să împartă suferințele sale cu Biserica așa cum Pavel spune în Filipeni 1:29. Și Petru completează în epistola lui în 1 Petru 2:20-21.
Deci am fost chemați la suferință. Însă Dumnezeu nu împarte doar harul suferinței, ci vom vedea că El împarte și harul bucuriei.
1 Petru 4:12 – Când trecem prin felurite necazuri, încercări, prigoniri, Dumnezeu nu împarte cu noi doar harul suferinței ci și harul bucuriei în suferință.
1 Petru 4:14 – Ce promisiune! Nu ar trebui să ne umple aceasta de bucurie?
Ca și aplicație practică pentru toți. Unde mergem cu necazurile noastre? La cine apelăm? Apelăm la psihiatru? Va întreb, poate un mort să-mi curețe mie rana? Când a fost ultima oară când ați fost la spital și un mort acolo a început să vă curețe rana? Sau când a fost ultima oară când ați fost la spital și ați văzut acolo un om cu băț alb, îmbrăcat pe jumătate în halat alb, punându-se lângă voi și să te întrebe „Unde-i rana?” și să pună mâna pe rivanol și să începe să-ți curețe rana cu niște ochelari din aceia mari negrii? (nu vreau să fiu insensibil față de oamenii care sunt orbi)
Dragii mei, dacă vreau să merge ca cineva să-mi curețe rana, nu mă voi duce niciodată la un orb să-mi panseze rana. În același fel dacă vreau să merg cu necazurile mele la un psiholog sau un psihiatru, nu fac altceva decât să merg la un orb să-mi curețe rana și un mort să facă asta. Imposibil! Nu se poate așa ceva! Nu există!
Deci vedem cum Dumnezeu împarte harul suferinței cu Biserica Lui. Dar mai vedem un lucru: la cine mergem? Mergem în primul rând la Dumnezeu, El poate să ne curățească rănile, El ne poate ajuta. Dar membrii Bisericii, după ce au primit acest har al suferinței, știți ce au făcut? L-au împărțit între ei.
Unde credeți că ne îndeamnă Dumnezeu să ne împărțim suferințele? În Biserică, dragii mei!
Membrii Bisericii au împărțit harul acesta, s-au strâns împreună, nu au neglijat părtășia. De aceea ne tot rugăm și cerem lui Dumnezeu să ne arate importanța părtășiei, a rugăciunii, ajută-ne să înțelegem lucrurile acestea. Ei s-au rugat unii pentru alții, nu au neglijat părtășia, au plâns unii pentru alții.
Vedem că după ce Dumnezeu a împărțit suferința cu ei și unii cu alții au început să se roage, Dumnezeu vrea să împartă prin Petru, harul bucuriei în suferință. Nu este minunat?
Vreau să vă dau un exemplu. Amintiți-vă de Pavel ce scrie filipenilor de tovarășul său de jug, Epafrodit. Pavel spune că atunci când acesta era bolnav, Dumnezeu a avut milă de Epafrodit și l-a vindecat. Iar în același timp spune, că nu a avut milă numai de epafrodit, ci și de el. De ce? Ca să nu dea întristare peste întristare.
Dumnezeu a avut milă și de Pavel și în același fel Domnul a avut milă și de Petru și a avut milă și de Biserică ca să nu-i dea întristare peste întristare. Și în acea noapte Dumnezeu a dat bucurie peste întristare. Acei oameni plângeau, erau îndurerați, strigau; și ne-am uitat data trecută ce a însemnat acea rugăciune înfocată (erau întinși la maxim în rugăciune) iar Dumnezeu e ca și cum le-ar fi spus: „Am să vă dau bucurie peste întristare.”
Și în acea noapte fierbinte în care ucenicii erau în focul persecuției, Dumnezeu îl trimite pe Petru ca duhurile sfinților să fie înviorate. Nu-i așa că este încurajator că atunci când ești în suferință și în durere, știi că ai un Dumnezeu care nu îți dă întristare peste întristare, ci întotdeauna peste întristare, vine și-ți dă bucurie? Nu este încurajator?
Dacă astăzi ești în întristare, să știi că Dumnezeu va da bucurie peste îndurarea ta.
Versetele 13-14 – Așa este că de multe ori ne asemănăm cu Roda? Ne entuziasmăm atât de tare încât entuziasmul o ia înaintea chibzuinței. Omul acesta era dușmanul numărul 1 al romanilor și dușmanul numărul 1 în Israel și îl ține la poartă. Entuziasmul o ia înaintea chibzuinței.
Aș vrea să vă dau o ilustrație. Imaginați-vă că ne aflăm într-o barcă și avem 2 vâsle care ne ajută să înaintăm; dacă avem doar o vâslă, nu facem altceva decât să ne învârtim pe loc. Roda și cei mai mulți dintre noi, știți ce facem? Vrem să înaintăm pe râul acestei vieți folosindu-ne doar de o vâslă, de vâsla entuziasmului. Și uităm că avem și vâsla chibzuinței. Unii folosesc doar vâsla entuziasmului, alții doar vâsla chibzuinței. Însă, cu aceste 2 vâsle, putem să înaintăm.
Dar indiferent dacă folosești vâsla entuziasmului sau vâsla chibzuinței, tot pe loc ești, numai că te doare mai tare capul dacă ești doar entuziasmat. Și vedem că și pe Roda a durut-o tare capul: versetul 15 – „Ești nebună!” – își primește partea Roda aici. E făcută nebună și mai departe erau câțiva dintre ei care încă mai erau legați de anumite tradiții evreiești care spune că fiecare evreu ar avea un înger păzitor, un înger care se poate materializa și să ia chipul acelei persoane care o protejează.
Întradevăr vedem că îngerii sunt duhuri slujitoare, care sunt la dispoziția copiilor lui Dumnezeu, dar nu găsim un fundament biblic destul de puternic încât să mergem până acolo și să spunem: „Fiecare credincios are doar un singur înger păzitor, personal, care îl protejează.” Nu găsim acest lucru. Mai degrabă îngerii lui Dumnezeu stau la dispoziție și ei ne protejează.
Aici vedem acest conflict oarecum între Roda și ucenici; și practic credincioșii au fost atât de bulversați de această veste că Petru e la ușă, încât au inventat o nouă teologie, ca să arate de fapt cât de mică le era credința. S-au rugat înfocat, erau plini de entuziasm, dar nu au fost oameni chibzuiți să stea, să fie echilibrați și să zică: „Ne rugăm cu entuziasm, dar știm sigur că Dumnezeu va interveni.”
Vreau să vă spun ca și o ilustrație practică. Atunci când vrei să înaintezi folosindu-te doar de entuziasm, fără să fii chibzuit, cei din jurul tău nu te vor înțelege și vei suferi. Și poate vor inventa tot felul de motive ca să te descurajeze.
Roda noastră însă a continuat să-i convingă că este Petru la ușă. Și poate a început să le zică: „Nu-l auziți cum bate la ușă? Haideți să-i deschidem.”
Versetele 16-17 – Au început și ei ca și Roda la început să fie cuprinși de entuziasm, lăsând chibzuința la o parte. De ce zic asta? Probabil și-au manifestat bucuria prin strigăte, astfel încât Petru a trebuit să le facă semn cu mâna să tacă. Imaginați-vă că oamenii dormeau în cetate și orice manifestare bucuriei nu ar fi trecut neobservată de dușmanii Evangheliei. În mod sigur erau oameni acolo care erau la un pas să anunțe autoritățile romane că ceva se întâmplă în zona creștinilor.
Iată dragii mei, îl vedem pe Petru, cel care ieșea în evidență în Evanghelii prin entuziasm și lipsa lui de chibzuință, acum în Faptele Apostolilor îl vedem ca un adevărat model pentru noi: tipul creștinului matur în care se împletește perfect entuziasmul (să nu credeți că Petru nu s-a bucurat) cu chibzuința.
Ceea ce ne duce la a doua lecție care trebuie să o învățăm astăzi.
- Dumnezeu împarte Bisericii entuziasm dar și chibzuință
Știm cu toții ce înseamnă să fim entuziasmați când Dumnezeu lucrează în viețile noastre. Suntem plini de bucurie. Dar ce înseamnă să fii în același timp entuziasmat și chibzuit? Înseamnă să judeci o situație gândindu-te la toate posibilitățile. A fi un om chibzuit înseamnă a fi un om echilibrat, înțelept, cumpătat și cu stăpânire de sine. Cartea Proverbelor are multe de spus despre oamenii care știu să se stăpânească – Proverbe 16:32b. Și Roda a căzut la acest examen. Au căzut și ucenicii; dar nu-i așa că există speranță pentru noi când îl vedem pe Petru că trece cu nota 10 acest examen?
Petru care întotdeauna vâslea pe lângă Domnul Isus cu un entuziasm: „Doamne, să nu ți se întâmple așa ceva!”, „Doamne, să iau o sabie să-i tăiem!” – entuziasm. Și totuși îl vedem cu câtă maturitate îi adună pe toți credincioșii și împarte cu ei nu numai harul bucuriei în suferință. Acest brav apostol împarte nu numai entuziasmul revederii și izbânda Domnului ci împarte și chibzuința.
Uitați-vă că după ce încurajează pe cei strânși în casa Mariei le spune: „Spuneți lucrul acesta lui Iacov și fraților, cum m-a scos Dumnezeu din temniță”. Și Petru dă dovadă de multă chibzuință și înțelepciune și părăsește casa Mariei.
Vedem mai departe spre final, că spune așa Cuvântul: „Apoi a ieșit și s-a dus în alt loc.” De ce? Pentru a nu pune pe ceilalți în pericol. El era căutat. Vom vedea data viitoare că Irod, imediat după ce s-a terminat acest episod a întors tot orașul pe dos ca să-l găsească pe Petru. Și Petru a fost un om chibzuit, nu a zis: „Frațiloooor, e haaaar. Dacă vin ăștia iară, Dumnezeu trimite imediat un înger, îi nimicește pe toți; dacă ne închide ne scoate iar.” Nu! A fost entuziasmat, a împărțit acest har al bucuriei dar a fost și un om chibzuit și a zis: „Nu este înțelept să rămân aici să vă pun pe toți în pericol.” Și s-a depărtat. (Biserica romano-catolică spun că de aici Petru s-a dus în Roma și a înființat biserica romano-catolică – dar nu avem evidențe clare că Petru s-ar fi dus direct în Roma de aici)
Deci am văzut din nou cum Dumnezeu în bogăția îndurărilor sale, împarte cu Biserica Lui, harul suferinței dar și harul bucuriei în suferință. El a fost în control atunci când diavolul a lovit cu putere în Biserică prin acest Irod și El rămâne în control.Indiferent prin ce treceți, El rămâne în control.
Şi aş vrea să vă povestesc o întâmplare care ne va arată că Dumnezeu rămâne în control şi astăzi în 2012 în luna septembrie. În timp ce eram cu fraţii în Pucioasa şi ajutam la lucrările de construcţie a noii capele din oraş, am primit un telefon care mă anunţa că un frate diacon din biserica creştină după evanghelie din Rotbav a murit într-un tragic accident rutier. Am fost puţin şocat ţinând cont că avea avea doar 34 de ani şi că a lăsat în urmă 6 copilaşi şi o soţie îndurerată. Probabil că nu va fi nimeni interesat să-i scrie biografia acestui tânăr, dar pentru mine rămâne un adevărat tovarăş de jug. Mi-aduc aminte şi acum cu plăcere când o persoană mi-a povestit convertirea lui. Se făcea că era undeva împreună cu mai mulţi din familia lui şi un om al lui Dumnezeu citea din Scriptura care zicea : „Pe când ascultau ei aceste lucruri, Isus a mai spus o pildă”; în acel moment îmi povestea fratele Micli (acesta era numele lui) că s-a ridicat în picioare afectat puternic de aceste cuvinte că ucenicii ascultau cuvintele Mântuitorului şi pe loc a mărturisit înaintea tuturor că el vrea să se pocăiască. Un alt lucru remarcabil în viaţa acestui tânăr a fost intervenţia miraculoasă a lui Dumnezeu în creşterea lui spirituală. El provenea dintr-o familie cu 12 fraţi şi părinţii lui nu şi-au permis să-l ţină în şcoală şi imediat după primii ani de şcoală fratele nostru a renunţat la şcoală rămânând practic analfabet. Iar la vârsta de 22 de ani după ce a fost convertit, Dumnezeu a pus atâta dragoste pentru Cuvânt, încât chiar dacă era analfabet avea o vie dorinţă să inveţe să citească doar pentru a citi Biblia. În una dintre zile, exasperată de insistenţele lui, una din mătuşile sale necredincioase a convenit să-l înveţe pe Micli să scrie şi să citească. Însă la scurt timp disperată de greutatea cu care Micli reuşea să înveţe, l-a abandonat pe fratele nostru spunându-i că el niciodată nu va putea să înveţe să scrie şi să citească.
Fratele Micli plin de durere că are în mâinile sale Cuvântul lui Dumnezeu şi nu poate să-l citească, s-a aruncat la picioarele Mântuitorului şi i-a spus: „Doamne, ştii că te iubesc, doar Tu mă poţi învăţa să scriu şi să citesc”. Şi în fiecare zi îngenunchea, deschidea Biblia şi îi cerea lui Dumnezeu cu lacrimi să-l înveţe să citească şi să scrie. Credeţi că Dumnezeu a rămas nepăsător la rugăciunile fierbinţi ale fratelui nostru? Nu, dragii mei, fratele nostru scump a învăţat să citească la lumina crucii lui Hristos. Oh, dragii mei, am auzit mulţi actori, predicatori şi pastori minunaţi cititind Scriptura. Dar nimeni nu-l întrecea pe Micli în pasiunea cu care citea Scriptura şi ori de câte ori o citea în public, se vedea în glasul lui, în privirea lui, cât de mult i se bucura inima în Hristos că a avut harul să înveţe la picioarele Domnului Isus. Cu o dicție perfectă și cu o inimă plină de Duhul lui Dumnezeu, se ridica și citea și de multe ori rămâneai străpuns doar dacă îl auzeai cum citea un psalm.
Dar după după mai bine de 12 ani pe calea Domnului, într-o zi, în timp ce era cu fiul său şi se întorcea cu căruţa acasă pe un drum naţional, calul său din senin a intrat pe contrasens, iar Micli a sărit din căruţă având hăţurile în mână într-o încercare disperată să evite impactul cu maşinile care veneau din sens opus, s-a dezechilibrat şi în timp ce era jos la pământ o maşină l-a izbit din plin. Mai este Dumnezeu suveran şi în situaţiile acestea, când tatăl moare sub ochii îngroziţi ai fiului său? Mai este Dumnezeu în control când un tată de 34 de ani lasă în urmă 6 copii şi o soţie tânără? Păstorul îmi povestea gâtuit de emoţie la scurtă vreme după înmormântare, că s-a luptat în noaptea accidentului cu Dumnezeu să-i spună de ce l-a chemat aşa devreme pe cel mai bun frate şi cel mai credincios slujitor din Biserica pe care o păstoreşte. Și mi-a spus de ce. La înmormântarea fratelui nostru au auzit din nou Evanghelia peste 300 de oameni, marea lor majoritate necredincioşi. Şi cea mai mare frământare a lui Micli era că rudele sale trupeşti nu-l cunosc pe Domnul şi striga cu lacrimi pentru mântuirea lor. La înmormântarea lui toate rudele de gradul 1 au capitulat, dar nu înaintea celui care a fost zdrobit de o maşină, ci înaintea Mielului lui Dumnezeu care a fost zdrobit de Tatăl pe cruce pentru păcatele lor.
Oamenii aceștia au aflat că Dumnezeu Tatăl și-a dat Fiul ca să moară pentru păcatele lor. Toți au aflat că Dumnezeu poruncește tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască și să creadă în Evanghelie.
Ai tu iubite suflete, siguranța că te afli în mâna lui Dumnezeu? Indiferent ce te va zdrobi: mașina, bătrânețea, cancerul, epilepsia sau orice altă boală; ai tu încredere că ești în mâna lui Dumnezeu? Inima ta Îi aparține lui Hristos? A fost ziua aceea glorioasă în viața ta când Dumnezeu te-a născut din nou, ți-a dat o viață nouă? Ai trăit tu această experiență în care Dumnezeu ți-a smuls acea inimă de piatră (care își găsea toată plăcerea în păcat, în mizerie, în minciună, în curvie, în beție, în păcat, în religiozitate), inima aceea rea? Ți-a dat Hristos o inimă care să tânjească în permanență după Cuvântul Său, după Biblie? Este inima întristată când păcătuiești? Ai ajuns să urăști cu toată ființa ta păcatul? Ești îndurerat atunci când vezi că oamenii batjocoresc Numele lui Dumnezeu și iau Numele Domnului în deșert? Ți se frânge inima când vezi că oamenii înjură Numele lui Dumnezeu?
Dacă nu ai de gând dragul meu să te pocăiești, dacă nu ai de gând să te uiți la viața ta să vezi că ești un păcătos la fel ca și mine, dacă nu-ți dai seama că trebuie să te pocăiești, vreau să-ți spun că dincolo de această viață nu te așteaptă altceva decât mult întuneric și un pat de viermi în care ăți vei găsi chinul veșnic. Acolo unde viermele nu moare vei fi chinuit o veșnicie. Iadul este locul în care mânia lui Dumnezeu va fi turnată peste oricine care s-a împotrivit bunătății și dragostei lui Dumnezeu.
Revenind la întâmplarea noastră; la primul serviciu divin de după înmormântare din familia lui Micli au venit la adunare aproape 20 de persoane. Oh, dragii mei, câtă bucurie în cer şi parcă-l văd şi acum pe fratele nostru spunând: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în „ziua aceea” Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.” Dragii mei Dumnezeu nu greşeşte niciodată, El rămâne suveran în suferinţa Bisericii. Cum? Să-ndur dureri şi fel de fel? Eu nu înţeleg, eu nu pricep, dar ştie El. Amin!