Faptele apostolilor 14:1-18 – Sorin Prodan – Biserica Baptistă Providența Brașov
Haideți împreună să citim Cuvântul lui Dumnezeu care se află în carte Faptele Apostolilor, capitolul 14:1-18, pentru a avea o înțelegere mai bună asupra locului în care ne aflăm și mesajul pe care Dumnezeu îl are astăzi pentru noi.
Dragii mei am intrat în această excursie extraorsinară împreună cu apostolul Pavel – o excursie care a pornit din Antiohia Siriei. De acolo apostolul Pavel, împreună cu Barnaba, binecuvântați fiind de prezbiterii Bisericii din Antiohia, au pornit cu corabia și au ajuns cu corabia în insula Cipru. Aici ne aducem aminte că a fost născut Barnaba, care era un levit de neam din Cipru, care s-a dus la Ierusalim mai târziu. Dar acolo a fost primul loc unde s-au dus ei: pe insulă. Acolo în insula Cipru au dat de dregătorul insulei Sergius Paulus care era un om care căuta, care cerceta. Dar în căutarea lui, cumva s-a rătăcit, deviat fiind de un evreu pe nume Bar-Isus, care locuitorii din insulă l-au numit Elima vrăjitorul. Și acolo a fost prima confruntare extraodinară pe care Pavel a avut-o cu lumea duhurilor necurate. Nici nu s-a așteptat ca primul pas pe care el îl face în lucrarea de misiune, să fie unul atât de dificil. Am ținut să menționez acest lucru, pentru că astăzi ne vom întâlni în Listra cu o altă situație similară: cu o comunitate de oameni care nu știau nimic despre Dumnezeu.
Din insula Cipru și din Pafos, Pavel și-a continuat călătoria și a mers înspre nord, spre ținutul Turciei de astăzi și a ajuns în Antiohia Pisidiei. Acolo a predicat Cuvântul începând din sinagogă. L-a predicat pe Hristos și constatăm că acolo a început o frământare, lucrurile s-au mutat la o confruntate între apostoli și iudeii care n-au crezut și care au întărâtat pe niște femei din aristrocație, niște femei cucernice cu vază și pe fruntașii cetății. Și astfel au stârnit o prigonire împotriva lui Pavel și Barnaba.
Ca urmare a acestei prigoniri, ei au trebuit să fugă din hotarele Antiohiei din Pisidia și au ajuns în Iconia. Acolo ne-am uitat duminica trecută ce s-a întâmplat. Ajunși în Iconia, au intrat în sinagogă. Iconia este un oraș care a fost destul de important în vremea aceea – astăzi este orașul Conia din Turcia. Dacă aveți curiozitate să vă duceți să vă uitați pe o hartă, să știți că acest oraș există. Și acolo au intrat în sinagoga iudeilor.
Și ascultați ce ne spune Cuvântul în Fapte 14:1. Aici m-am frământat și m-am întrebat, căci și eu vreau să vorbesc în așa fel încât o mare mulțime de oameni să creadă. Oriunde m-aș afla, să predic ca Pavel și Barnaba, ca mulți să creadă. M-am tot frământat și am zis: „Doamne, oare cum o fi vorbit Pavel? Cum o fi vorbit Barnaba?” Și poate unii au zis: „A vorbit cu o retorică deosebită, crescuse la picioarele lui Gamaliel, a fost învățat și a învățat retorica grecească și cu o retorică extraodinară i-a uimit.” Alții ar spune: „Tânărul acesta născut în Tarsul din Cilicia a fost un tânăr foarte inteligent, o persoană care articula foarte bine un mesaj și modul în care el vorbea, întotdeauna aducea rezultate.”
Dar nici una din aceste presupuneri nu este adevărată. Totuși cum o fi vorbit apostolul Pavel de mulți au crezut în momentul acela? Nu pot face alte presupuneri și nici nu vreau să fac speculații. Mă gândesc însă la o situație pe care evanghelistul Ioan o realtează în Ioan 7. Ne aducem aminte că acolo preoții cei mai de seamă au trimis pe soldații Templului, pe aprozi, să-L prindă și să-L aresteze pe Domnul Isus – Ioan 7:44.
Aprozii erau soldații Templului, erau evrei și soldați desemnați de Sinedriul iudaic să păzească Templu și aceștia au fost trimiși să-L prindă, să-L lege și să-L aducă. Și ascultați ce se întâmplă: Ioan 7:45-46.
Se pare că atunci când Domnul Isus vorbea, oamenii pur și simplu erau șocați de mesaj. Orice om care trecea, probabil se oprea și asculta, până și cărturarii și fariseii care se duceau ascultau cu plăcere pentru că lor le plăcea învățătura, le plăcea să afle lucruri profunde și ascultau cu plăcere. Dușmănia lor se arăta atunci când vedeau că noroadele se ducea după Isus. Și uneori fiind supărați, ziceau: „Uitați-vă, toți se duc după El!”
Un alt loc în care aflăm despre cum vorbea Domnul Isus, se află în Matei la capătul predicii de pe munte. După ce Domnul Isus a învățat noroadele, ascultați ce zice Cuvântul: Matei 7:28-29. Aceasta este concluzia lui Matei, la discursul acela de pe munte.
Elementul pe care-l vedem la Domnul Isus și care cu siguranță era și în mesajul lui Pavel, era puterea! Era o putere! Și rugăciunea mea este nu pentru elocvență, nu este pentru a putea articula un mesaj inteligibil și credibil, ci rugăciunea mea este pentru putere.
Atunci când puterea lui Dumnezeu i-a cuvintele unui om slab și ne duce spre inima omului, atunci vor fi oameni care vor crede și o mare mulțime va fi cercetată de Duhul lui Dumnezeu.
Așa au vorbit Pavel și Barnaba, că o mare mulțime de iudei și de greci au crezut.
Acum totul ar fi minunat dacă lucrurile s-ar fi oprit aici. Cuvântul continuă însă spunând: Fapte 14:2. Aici uitați-vă dragii mei că este încă un lucru foarte interesant. Atunci când Dumnezeu face o mare lucrare și Evanghelia este propovăduită, atunci există și împotrivire. Uitați-vă că împotrivirea vine din primul rând din partea oamenilor care au cunoștință de Dumnezeu. Cei ce n-au cunoștință de Dumnezeu, adesea ascultă probabil din curiozitate, dar cei ce au cunoștință de Dumnezeu au o tendință de a se opune. Uneori nici măcar nu ascultă Cuvântul. De atâtea ori încerc să vorbesc cu oamenii și imediat ce le vorbesc despre Domnul Isus, despre mântuire, despre pocăință, în mod instantaneu se așează un zid și se așează opoziție.
Ceea ce vedem că se înâmplă aici, este că iudeii care aveau cunoștință despre Dumnezeu, despre Yahve, s-au împotrivit. Și nu numai că s-au împotrivit, dar spune Cuvântul că au răzvrătit sufletele neamurilor, adică ale păgânilor, împotriva fraților. Și aceasta este una din multele situații în care religia a dat mâna cu puterea politică ca să se împotrivească Evangheliei. Și întotdeauna în istorie a fost această inițiativă care venea din partea religiei (nu spun din partea „bisericii”, că biserica este Biserica lui Hristos, răscumpărată prin sângele Lui). Dar oamenii religioși, oamenii care adesea își spun creștini, pentru că au văzut uneori că Evanghelia este propovăduită, în ei s-a născut o împotrivire. Și Satan i-a folosit ca să facă pact, o coaliție cu puterea seculară, cu puterea politică să oprească Evanghelia. Au dat mâna, au coalizat cu neamurile și cu fruntașii cetății, ca să oprească Cuvântul lui Dumnezeu.
Cu toate acestea uitați-vă ce spune Cuvântul aici: Fapte 14:3. Ce mai puteau face cei din cetate? Cred că pur și simplu erau atât de frământați, încât întreaga cetate s-a pus în mișcare.
Fapte 14:4 – gândiți-vă la o comunitate de oameni care aude un mesaj și întregul interes al acelei comunități este conectat acum la ce se întâmplă, la mesajul acela, la prezența lui Pavel și Barnaba în mijlocul lor. Mulțimea s-a dezbinat. Tot ce se vorbea în cetate era despre ce spune Pavel, ce spune Barnaba, despre Isus. Sunt iudeii necredincioși pe de-o parte și sunt ceilalți iudei și parte dintre neamuri care au crezut mesajul lui Pavel.
Fapte 14:5-6 – aici dragii mei se naște o întrebare: câtă vreme trebuie să insiști cu Evanghelia atunci când vezi opoziție? Atunci când intenția este să-L revelezi, să-L descoperi pe Hristos cuiva și te aflii undeva într-o comunitate de oameni, și începi să-L propovăduiești și să vorbești cu oamenii, și vezi opoziție și constați că opoziția aceea crește, și constați la un moment dat că toată comunitatea aceea este bulversată, că mulțimea s-a împărțit și că există tensiune la nivel verbal și ceartă între oameni (unii sunt de partea ta și poate mai mulți împotriva ta), cât trebuie să insiști să rămâi acolo?
Te duci în campusul universitar, intrii în camere și în prima cameră își bat joc de tine, râd de tine, abia reușești să-i smulgi din computere unde sunt imagini murdare și imediat ce începi să le vorbești de Hristos, întunericul se confruntă cu lumina și își bat joc de tine. După ce ieși din cameră ce faci? Îți ștergi praful de pe picioare și zici: „Judecată peste voi”? sau te duci la următoarea cameră și bați la ușă? Cât trebuie să insiști?
Uni, imediat ce văd puțină opoziție, renunță imediat: „Nu vor să primească Cuvântul, hai să plecăm de aici.”
Am avut experiența aceasta nu de mult, când am mers în Ucraina, unde era un frate dintr-o biserică de acolo și a fost rugat să ne însoțească în evanghelizare, că el cunoștea localnicii de acolo și ne era foarte ușor să mergem la poarta omului și oamenii ziceau: „Gheorghe, Gheorghe hai încoace!” Pentru că îi cunoștea, că era om din sat. Când începeam să vorbească cu ei, le zicea: „Uite, frații ăștia din România au venit că tare rău le pare de sufletul tău!” Era simpatic cum ne prezenta și cum ne introducea: „Tare necăjiți sunt, au venit aici să-ți vorbească despre mântuire!” Și cu aceasta începeam să explicăm cum un om poate să fie iertat, cum un om poate să fie mântuit. Dar aproape constant, am constatat că oriunde mergeam, nici bine nu intram în mesaj să explicăm mântuirea (unii ascultau cu puțin interes, alții se uitau prin grădină, încercau să comunice din gesturi că nu sunt procupați) și când simțeam că lucrurile merg mai bine, fratele acesta zicea: „Băă fraților, nu vor să creadă, hai să plecăm. Nu vor, uite! Nu vrea să creadă!” Și încercam să-i spunem: „Frate, lasă-ne, cât ne dă Domnul har și până omul nu ne scoate afară din curtea lui, hai să-i vorbim despre mântuire, poate că va auzi ceva, un cuvânt îi va străpunge inima.” Și după ce îi spuneam asta mergeam la altă familie și iarăși la fel, nici bine nu ne așezam 10 minute, că iar zicea: „Lasă frate, nu vezi? Nu vrea să creadă! Hai să plecăm de aici!”
Deci imediat ce simți așa un pic de opoziție, simți că vrei să abandonezi, că vrei să renunți. Și foarte ușor abandonezi intenția de a-L predica pe Hristos.
Aceasta este o extremă.
La cealaltă extremă, se află cei care insistă până omul cred că te înjură. Și insistă acolo și dacă omul la un moment dat zice: „Uite, trebuie să mă duc undeva”, și tu spui: „Stai, stai, să-ți mai spun ceva” și insistă și insistă, chiar dacă sunt multe semnale că poate nu mai este cazul să insiști. Vezi un zid așezat acolo, omul nu primește sub nici o formă și poate este cazul să renunți. Însă unii insistă atât de mult încât omul este foarte deranjat. Și omul acela probabil dezvoltă ulterior o reacție adversă la orice intenție de a predica Cuvântul lui Dumnezeu. Poate data viitoare când se mai întâlnește cu cineva care vrea să-i spună ceva despre Domnul, în mintea lui este: „Aoleu, alt habotnic, alt fanatic!” Și este insistența aceea de extremă în care te duci, insiști și iarăși insiști.
Totuși cât trebuie să insistăm? Pentru că vedem că aici Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că Pavel și Barnaba au rămas destul de multă vreme în Iconia. Cu toate că era frământare, cu toate că toată cetatea s-a pus în mișcare și mulțimea s-a împărțit, Pavel și Barnaba au stat și au insistat, dar cât de mult?
Răspunsul se află tot aici. Uitați-vă că a fost un timp când ei au stat și au insistat și a fost o vreme când au fugit. Când au auzit că neamurile și iudeii s-au pus în mișcare să-i batjocorească și să-i ucidă cu pietre, au înțeles acest lucru și au fugit în altă cetate. De ce au fugit? Credeți că le-a fost frică? Unii ar zice: „Păi când au auzit de moarte, gata au fugit cu coada între picioare.” Nu le-a fost frică de moarte, știți de ce?
Avem un argument în pasajul care poate va fi predicat duminica viitoare. După ce au fugit, au ajuns la Listra și de acolo au mers la Derbe, în Listra au avut probleme, în Derbe nu au avut probleme. Și acolo în Derbe unde nu au avut probleme putea rămâne. Dar știți ce decizie au luat? Ca din Derbe să se întoarcă la Listra, să se întoarcă în Iconia și în Antiohia Pisidiei, exact unde viața lor era în pericol. Aceasta îmi spune că nu le-a fost frică de moarte, dar totuși au fugit. Și știți de ce? Mai bine un misionar viu decât un martir mort.
Ce puteau face aici Pavel și Barnaba? Au auzit că s-a pus un preț pe capul lor și știți ce puteau face? Credeți că era bine dacă se ambiționau să se ducă iarăși să predice și oamenii aceia să-i omoare? Era oare un lucru înțelept? Eu nu cred că era un lucru înțelept.
Dragii mei, eu cred o parte din misionari au murit de dragul de a fi martiri și de a deveni faimoși și nu dintr-o necesitate. Eu nu cred că întotdeauna, cunoscând că este un pericol extrem, chiar moartea, trebuie să mergi să mori pentru Hristos. Eu cred că Domnul Isus nu ne cere acest tip de sacrificiu. Nu acesta este sacrificul pe care Domnul Isus ni-l cere. Hristos ne cere să-L predicăm pe El. Și aici Domnul le-a dat înțelepciune să simtă că există situații în care trebuie să rămâi și să insiști și există situații în care trebuie chiar să fugi. Și mă rog ca Domnul să ne dea înțelepciunea aceasta de a avea abilitate de a înțelege situațiile, de a insista când trebuie insistat și de a plecat când trebuie plecat.
Eu cred că este o invățătură bună, sănătoasă și frumoasă de aici din acest pasaj.
Așadar ei au fugit și nu au fugit de frică, ci au fugit pentru că au vrut să continue să-L predice pe Hristos, nu au vrut să martiri așa în mod gratuit. Aveau multă muncă de făcut și au ajuns la Listra. Localitatea aceasta era diferită de celelalte că până aici, atât în Cipru cât și în Antiohia Pisidiei, chiar și în Iconia, erau evrei.
Era mult mai ușor să te duci într-o comunitate de evrei: începi de la sinagogă, le vorbești Cuvântul, aud și neamurile, în următorul sabat toată cetatea vine la sinagogă și este frumos. Dar aici în Listra nu erau evrei, aici era o cetate păgână. Și astfel ajungând în Listra, Pavel începe să vorbească probabil în piața cetății și acolo în timp ce vorbea, era un om neputincios de picioare, olog din naștere, care nu umblase niciodată.
Când citim versetul 8 din Fapte 14, ne aducem aminte de un alt olog din Ierusalim, de la poarta Frumoasă, cel care stătea la Templu și cerșeau de la evreii care se duceau să se închine în Templu. Și acest olog din Listra era olog din naștere, întocmai ca celălalt, nu umblase niciodată și el stătea jos și asculta Pavel când vorbea.
Uitați ce spune Cuvântul: „Pavel s-a uitat țintă la el.” La fel cum făcuse Petru și Ioan cu ologul de la poarta Frumoasă.
În cazul ologul de la poarta Frumoasă, probabil mulți oameni au trecu pe lângă el, fără să se uite la el, fără să-l bage în seamă, la fel ca și ologul din Listra care stătea probabil acolo să cerșească. Cetățenii de acolo erau obișnuiți deja cu acest cerșetor care stătea în stradă și i-au dat o vreme, apoi s-au plictisit să-i mai dea și era probabil marginalizat, dat la o parte, fără nici o importanță pentru membrii comunității, nu era de nici un folos, era o povară pentru comunitate. Și în timp ce probabil mulți au trecut pe lângă el și nu-l băgau în seamă, Pavel s-a oprit și s-a uitat țintă la el.
Aici este o învățătură frumoasă dragii mei. Adesea noi trecem pe lângă oameni, nu ne pasă de ei, oamenii sunt în nevoi, în situații grave, nu pot să umble, probabil sunt niște cerșetori care stau pe stradă și nimeni nu se oprește să se uite în ochii lor și doar privirea aceea să comunice: „Tu ești important pentru mine. Ești un suflet care ai nevoie nu numai de banii aceștia care te duc de pe o zi pe alta, ci ai nevoie de mântuire. Ai nevoie de vindecare poate în trupul tău, dar mai mult ai nevoie de vindecare a sufletului.”
Și Pavel s-a uitat țintă la el și el a văzut că are credință să fie tămăduit. Din nou mă întreb cum o fi vorbit Pavel, mă întreb cum o fi văzut el că are credință să fie mântuit? Oare prin simplu fapt că se uita ologul acesta și-l asculta așa sorbind cuvintele lui? Să fie oare pur și simplu acest lucru?
Eu sincer să fiu am ascultat și am văzut oameni care sorbeau cuvintele mele, dar nu aș avea îndrăzneala să zic unuia: „Ridică-te și stai drept în picioare!” (dacă este olog). Eu cred că Pavel a avut o putere supranaturală, o abilitate de a vedea dincolo de ce este omul. Cum Domnul Isus de pildă se uita și vedea pe unii care aveau credință și pe unii care nu aveau credință. Și Pavel prin Duhul lui Dumnezeu putea să vadă dincolo de fața persoanei, chiar dincolo de interseul pe care trăsăturile feței îl comunicau că este interesat de Cuvânt.
Pavel avea puterea aceasta, avea puterea deosebirii duhurilor și înțelegea când este un duh de credință și un duh de necredință și de aceea Pavel a avut și îndrăzneala să-i spună: „Scoală-te drept în picioare!” și omul s-a sculat dintr-o săritură și a început să umble. S-a întâmplat aceeași situație aproape în trăsături de detaliu ca și cea din Fapte 3.
Eu m-am gândit la situația aceasta dragii mei. Credeți că Pavel, când l-au văzut pe omul acesta în stradă ascultând mesajul, s-a întors la Barnaba și i-a zis: „Măi Barnaba, mă gândesc să-i zic „Scoală-te și umblă!” dar îmi e cam teamă că dacă îi zic și nu se scoală, o să mă fac de râs. Ce să facem? Hai să zicem o rugăciune!” Și după aceea Pavel se întoarce și spune: „Scoală-te și umblă!”, iar inima lui Pavel este îndoielnică: „Oare o să fie sau n-o să fie? Și dacă nu se scoală ce o să zică?” Credeți că așa s-a întâmplat?
Nu a fost absolut deloc așa! Pavel avea convingerea aceea că Duhul lui Dumnezeu care avea putere, se odihnea în el. Și Dumnezeu și-a ținut promisiunea. Domnul Isus a spus: „Când veți primi Duhul Sfânt, veți primi o putere care se va pogorâ peste voi și-mi veți fi martori.” Mărturia este însoțită de puterea aceasta. El avea convingerea că atunci când spune se și împlinește.
Iată are loc așadar minunea aceasta. De ce oare apare minunea aceasta în contextul din Listra?
Vă aduceți aminte că am vorbit despre minuni și despre proclamarrea Cuvântului? Și am vorbit despre faptul că relația aceasta între minuni și proclamarea Cuvântului este o relație specială pe care Dumnezeu o așează. Unii însă n-o lasă în modul în care Dumnezeu a așezat-o și unii zic: „Întotdeauna când predici Cuvântul, trebuie să fie și minuni! Musai! Dacă nu ai minuni, nici nu predica Cuvântul lui Dumnezeu.” Și așează astfel între minuni și propovăduire o relație de strictă necesitate.
Apoi alții se duc la extrema cealaltă și zic: „O, nu, avem Cuvântul lui Dumnezeu, canonul s-a încheiat, nu mai este nevoie de nici o minune!” Și ei așează relația de exclusivitate.
Dar relația corectă pe care o vedem în Fapte, este una de complementaritate. Adică în anumite situații precum Antiohia Pisidiei (erau evrei acolo), știau despre Dumnezeu, știau despre Cuvânt, Pavel a predicat Cuvântul, nu a făcut nici o minune acolo și oamenii au crezut.
Însă aici când ajungem în Listra avem de-a face cu păgâni. Și atunci Dumnezeu spune: „Oamenii aceștia trebuie să vadă o minune”, pentru că mentalitatea lor tribală este structurată în așa fel încât atunci când ei văd o minune mare, ei zic: „Vine de la Dumnezeu.” Și astfel se face că aici minunea era necesară. Aceasta este o situație unde minunea este necesară.
Și după minunea aceasta, uitați-vă vă rog la reacție mulțimii și ce se întâmplă: versetul 11. S-au uitat la Barnaba și probabil el, spre deosebire de Pavel, avea o un fizic mai impunător, poate avea și o barbă mai elegantă, mai frumoasă, și i-au zis „Jupiter.” Numele de „Jupiter” venea din panteonul roman. Dar la greci, acesta era Zeus.
Și l-au văzut pe Pavel că predica și au zis: „Acesta este Mercur, mesagerul zeilor!” Adică Hermes în panteonul grecesc. Și imediat au zis: „Mercur și Jupiter, Zeus și Hermas au coborât la noi.” Și preotul aude, scoate boii care era ținuți pentru jertfă, pune ghirlade de flori pe gâtul boilor și vin acolo – versetul 13. Pavel a mai vorbit acolo cu mulțimea și a văzut că toată lumea se agită în stânga, în dreapta, aceia nu au mai vorbit în grecește, ci au început în dialectul lor, nu au priceput ce spun și dintr-o dată, înțeleg că oamenii aceia și-au pierdut mințile și că îi consideră zei.
Și atunci când au văzut și au înțeles situația aceasta, apostolii s-au ridicat și au strigat: „Oamenilor, de ce faceți lucrul acesta?” Ei făceau lucrurile acelea pentru că vedeau o minune.
Vreau să spun că într-adevăr, minunea a fost extraordinară. Probabil așa ceva ei nu au mai văzut. Poate au mai văzut ei niște trucuri de la unii vrăjitori de-ai lor vraci sau șamani, dar nu au văzut o vindecare cu ochii lor. Oamenii aceia au auzit cuvintele: „Ridică-te și umblă!” Era putere acolo și au văzut puterea.
Mă întreb dragii mei, oare puterea aceasta o are și astăzi Dumnezeu pentru noi?
Îmi aduc aminte de un exemplu. Se spune că (și cine relatează spune că este adevărat) odată pontiful din Vatican, unul dintre ei în istorie, se afla în camera unde Vaticanul își avea tezaurul. Și primise o mare sumă de bani de la o arhiepiscopie din altă zonă, de la oameni bogați. El se afla cu secretarul lui acolo și numărau banii. La un moment dat, secretarul lui spune: „Sfinția ta, vedeți că astăzi nu mai putem spune ca și Pavel: „Argint și aur n-am.” Și în timp continua să numere monezile de aur, pontiful cu înțelepciune spune: „Așa este, dar nici nu mai putem spune: „Ridică-ți patul și umblă!”
Adesea dragii mei, bogăția, puterea, organizarea și alte lucruri, se interpun și opresc puterea lui Dumnezeu de manifestare. Adesea noi credem că lucruri ca acestea produc succes în lucrare, dar nu este adevărat, ci simpla putere a lui Dumnezeu. Accea aduce credință atunci când este propovăduit Cuvântul, aceea aduce vindecare când te rogi și spui unui om: „Ridică-te”.
Dumnezeu are puterea aceasta și acești păgâni au văzut realitatea puterii lui Dumnezeu. De aceea reacția lor instantanee a fost: „Zeii s-au coborât la noi.”
Aici văd ceva pozitiv. Văd faptul că oamenii aceștia cred în ceva supranatural. Oamenii aceștia când au văzut puterea lui Dumnezeu, au reacționat imediat. Și aș vrea să reiterez un principiu pe care l-au auzit în mesajele trecute.
Dragii mei, Dumnezeul nostru este un Dumnezeu supranatural. De aceea în lucrarea Lui printre noi, în viața noastră, trebuie să se regăsească supranaturalul. Dacă credem că Dumnezeu este Atotputernic, ar trebuie să regăsim în noi manifestări ale puterii Sale, manifestări care pornesc din schimbarea caracterului nostru, manifestări care pornesc poate de la situații în care ne rugăm și par imposibile și Dumnezeu lucrează.
Acesta este principiul. Dumnezeu ne invită la acte de credință și la o trăire în perimetrul supranaturalului pentru că El este supranatural.
Vreau să vă spun că pentru mine aceasta este o provocare extraodinară. Adesea mă gândesc și constat că nu regăsesc dimensiunea supranaturalului în viața mea și-mi dau seama că credința mea, este o credință mică – lipsește credință. Pentru că dacă ar fi credință, am trăi, mult mai mult în perimetrul acesta al supranaturalului. Și vreau să vă spun dragii mei, că atunci când trăiești în mediul acesta sunt lucruri extraodinare pe care le vezi. Dar dacă stai la distanță, vei avea o viață cu Dumnezeu, așa mai trasă de păr, dar nu vei trăi în dinamica aceea a lucrurilor mărețe.
Și încă un lucru: îți dorești să trăiești în această realitate? Realitatea aceasta presupune și prigoană, realitatea aceasta poate presupune un preț așezat pe capul tău, vin toate în pachet. Nu te poți doar așeza confortabil și să ai descoperiri extraordinare stând într-un scaun comod, ergonomic, să se miște în toate părțile, să citești Cuvântul și supranaturalul să vină! Este adevărat Dumnezeu ne vorbește, dar adesea, uitați-vă în cartea Faptele Apostolilor, lucrurile supranaturale aveau loc în mediul acesta al încercărilor, al suferinței. Rețineți că Dumnezeu ne invită la această experiență bogată.
Aici dragii mei, uitați-vă, era necesară minunea. Misionarii numesc și cei care au făcut studii în misiune, numesc aceasta „confruntare a puterii lor” (power in counter).
Când te duci într-un trib care nu știe nimic despre Dumnezeu, poți să-i vorbești tu despre istoria lui Israel dar va fi în zadar.
Observați că Pavel aici putea să înceapă cum a început în Antiohia, ce a făcut Dumnezeu prin Avraam, ce a făcut prin Isaac, Iacov ș.a.m.d. Dar ei nu au făcut acest lucru aici. Au știut că nu este cazul, că oamenii aceștia nu pricepeau nimic, limbajul acesta ar fi fost străin pentru ei. Pavel a știut că aici este cazul unor confruntări ale puterii lor.
Și așa precum Moise s-a dus în fața lui faraon, faraon a trebuit să vadă că este un Dumnezeu mai puternic decât zeii Egiptului. Și atunci când au văzut minunea aceasta, oamenii au zis: „Zeii s-au coborât la noi.”
Din punctul acesta de vedere dragii mei, ceea ce văd eu, este mai multă credință în păgânii aceștia decât în evrei care și ei au văzut minuni și semne în Iconia. Cuvântul ne spune că Dumnezeu, însoțea predicarea lui Pavel cu semne și minuni care se făceau și totuși iudeii aceștia s-au opus, iar când vin la Listra, cei de acolo văd minunea și zic: „Zeii s-au coborât.” Ei atât au știu, că zeii au putere. Problema lor era că nu cunoșteau pe Dumnezeul adevărat.
De aceea mulțimea este ușor manipulabilă și se schimbă foarte ușor. De pildă cum vedem în evanghelii că mulțimea striga: „Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului! Osana!” iar după o sătpămână Îl pun pe cruce, aceeași mulțime.
Mulțimea de aici este cea care zice: „Zeii au venit la noi!”, iar după aceea, la scurtă vreme, iudeii din Iconia și Antiohia, vin acolo la Listra, provoacă mulțimile și mulțimile acestea care i-au respectat ca pe niște zei, l-au împroșcat pe Pavel cu pietre spune versetul 19 și l-au târât afară din cetate crezând că a murit – aceeași mulțime.
Mulțimea este ușor schimbabilă, se schimbă de la o stare la alta, nu are niște principii.
Dar ce văd aici, este un lucru extraordinar. De fapt nu numai din situația aceasta, ba chiar și din cele anterioare, uitându-ne la experiența lui Pavel și Barnaba. Se duc într-un loc, este succes mare și după aceea vine prigoana. Se duc în alt loc, predică Cuvântul, o mare mulțime de oameni se întorc la Hristos, iar iudeii și fruntașii cetății se pun pe ei să-i prigoneasă și ei trebuie să fugă. Ajung la Listra, sunt ridicați în slăvi iar apoi sunt împroșcați cu pietre.
Experiența lor este ca un roller coaster. Te duci sus, jos, sus sus de tot, iar apoi aterizei jos. Aceasta este dinamica atunci când vrei să-L slujești pe Hristos. Sunt schimbări de la o situație la alta: o succesiune de succese, de prigoană, succese, prigoană ș.a.m.d.
Și întrebarea este: cum reușești să faci față la toate acestea? Ce făcea Pavel și Barnaba? Viața lor nu era legată de circumstanțe. Circumstanțele în viață sunt sus și jos. Dar noi trebuie să știm care este identitatea noastră și care este mesajul nostru. Atunci când ne cunoaștem bine identitatea noastră și ne cunoaștem mesajul, ne ducem să-L propovăduim, indiferent dacă circumstanțele sunt sus sau jos.
Cum te descurci când după ce predici un mesaj, vin cineva și zice: „Frate, ce mi-a vorbit Domnul! Extraordinar, minunat! M-am simțit foarte bine astăzi.” După aceea vine o duminică în care predici Cuvântul, nimeni nu zice nimic, dar probabil auzi de la cineva: „Băi frate, a fost plictisitor, nici nu am priceput ce vrea să spună, dădea acolo cu una, cu alta și nu am priceput nimic!” Cum e după ce auzi lucrurile acestea?
În prima duminică când ai fost lăudat își vine să zburlii, să sari și simți că ești tare și ești predicator bun. După aceea când auzi comentariul celălalt îți vine să zici: „Aoleu, mă las de lucrare, mă las de misiune, nu-s bun de nimic.” Intrii într-o cameră a studenților, predici Cuvântul, toți se adună pe lângă tine, îți pun întrebări, te simți extraordinar și îți zici: „Băi ce treabă bună am făcut!”, iar după aceea te duci în cealaltă cameră și poate te scuipă și îți zic: „Dute bă de aici, parcă ai numai 3 clase, nici nu articulezi bine subiectul și predicatul!” și-și bat joc de tine.
Dacă noi am depinde de circumstanțe dragii mei, am fi într-un haos total. Noi trebuie să ne cunoaștem identitatea și mesajul și să lăsăm circumstanțele să meargă cum vor ele. Pentru că s-ar putea ca în duminica în care toată lumea a zis: „Aa, frate minunat, extraordinar!” toți să se fi oprit doar la un nivel intelectual. Iar în duminica în care ai auzit critică de la cineva, poate în duminica aceea Dumnezeu a lucrat cel mai mult. Și eu asta cred. Adesea Dumnezeu lucrează prin situațiile în care noi ne simțim cei mai slabi, atunci Dumnezeu lucrează, ca să nu se vadă din noi tăria noastră.
Dacă observați aici, Pavel și Barnaba au fost lăudați și aduși în mijlocul cetății. Acolo ei puteau să fie ispitiți. Cum ar fi fost dacă Pavel i-ar fi zis în armaică sau evreiește (oricum nu-i înțelegeau, pentru că ei știau grecește, vorbeau licaoneană) lui Barnaba: „Frate, hai să vedem și noi până unde merge situația aceasta. Hai să vedem și noi cum merge” și să-i lase să se ploconească acolo în fața lor și ei să-i vadă pe toți acolo la pământ, să se închine înaintea lor?
Însă nu a fost o astfel de situație. Uitați-vă imediat apoi la reacția lui Pavel și Barnaba: „Oameni buni, noi suntem aceeași natură păcătoasă ca și voi, nu trebuie să vă închinați.” Și aici văd ispita, punctul în care ispită, dragii mei, pentru mulți.
Pavel și Barnaba, cu toate că au avut succes acolo nu și-au revendicat imediat succesul, pentru că ei nu căutau succesul, ci dimpotrivă căutau ceva mai înalt decât succesul, ei slujeau un Dumnezeu Atotputernic, minunat, un Dumnezeu care nu așteaptă succese de la noi, ci un Dumnezeu care așteaptă excelența.
Dați-mi voie să vă citesc câteva lucruri dintr-un autor care m-a ajutat foarte mult.
Pavel a ajuns aici la Listra și s-a gândit probabil, oare ce anume va ieși din Listra? Oamenii aceștia s-au închinat înaintea lor ca înaintea zeilor și pe urmă i-au împroșcat cu pietre. Ne spune Cuvântul că a rămas vreun rod? A rămas cel puțin unul! Ologul care a fost vindecat și care a fost mântuit. Dar știți care a fost al doilea? Timotei! Timotei era din Listra și acolo în cetatea aceasta păgână, Timotei a fost căștigat la credință. Și scrie mai târziu Pavel lui Timotei și-i vorbește despre succes, de fapt de ceva mai mult decât succesul.
Ascultați vă rog un comentariu din 2 Timotei, a lui John MacArthur: „Din nefericire, mulți creștini, inclusiv unii pastori și alți lideri, caută mai degrabă succes decât excelență. Însă succesul se concentrează mai degrabă asupra lucrurilor externe decât a celor lăuntrice. Mai degrabă pe ceea ce este trecător, decât pe ceea ce este veșnic. Și este măsurat mai degrabă după standarde umane, decât după standarde divine. Dorința de succes vine din mândrie în timp ce dorința autentică pentru excelență și desăvârșire, vine din umilință. Succesul și excelența sunt idealuri competitive. Tot ceea ce face un credincios în mod deliberat sau nu, este devotat unui ideal dintre cele două. Acest fapt nu înseamnă că excelența sau desăvârșirea unui credincios exclude orice formă de succes exterior. Ci înseamnă că orice succes care vine din urmărirea perfecțiunii, este întâmplător. Succesul nu trebuie căutat, nici ridicat în slăvi dacă este atins. Succesul este atingerea țelurilor culturale care evidențiză importanța cuiva în ochii societății și este marcat în general de putere, prestigiu, bogăție și privilegiu. Excelența pe de altă parte este urmărirea cele mai înale calități în lucrarea și efortul cuiva, fie că alții o recunosc și o aprobă, fie că acest aspect lipsește. Succesul este măsurat în raport cu alții, în timp ce excelența este măsurată după propria chemare și propriul potențial al cuiva așezat de Dumnezeu însuși în acea persoană. Succesul caută să mulțumească pe oameni, excelența caută să-L mulțumească pe Dumnezeu. Succesul răsplătește doar pe câțiva, în timp ce excelența este disponibilă pentru orice credincios care este gata să plătească prețul. Succesul ține de averi și reputație, în timp ce excelența ține de caracter. Succesul poate fi ieftin, obținut prin scurtături, minciună și furt. Prețul excelenței însă nu este niciodată micșorat și niciodată disponibil la un preț mai mic.”
Apostolul Pavel nu căuta succesul. Dacă ar fi căutat succesul, ar fi stat acolo ca acei oameni să i se închine, însă el căuta excelența pentru Dumnezeu știind că este într-un trup de aceeași fire cu acelor oameni. Și astfel în situația aceasta când Pavel și Barnaba constată că aceștia au înțeles cu totul și cu totul greșit minunea, ei vin și aduc un mesaj acestor oameni: Fapte 14:-14-15. Aici dragii mei ne vom uita la mesajul lui Pavel și cu aceasta vom încheia.
Ce a vrut Pavel să le comunice?
Primul lucru din mesajul lui Pavel care a vrut să-l comunice, este următorul: trebuie să avem o perspectivă corectă a cine este omul și a cine este Dumnezeu. Dacă nu avem perspectiva aceasta corectă, atunci este o mare problemă. Și Pavel spune: „Oameni buni, noi suntem păcătoși ca și voi, nu suntem zei. Suntem de aceeași fire ca și voi și suntem păcătoși. Dumnezeu însă este Dumnezeu cel viu care a făcut cerul, pământul și marea și tot ce este în ele. În vremurile trecute El a lăsat pe toate neamurile să umble pe căile lor. Acesta este Dumnezeul nostru, nu zeii voștrii. El este Dumnezeu care a creat totul!” Și aici Pavel în primul rând așează o relație corectă între cine este omul și cine este Dumnezeu.
Vreau să vă spun, dragii mei, că diavolul se străduiește foarte mult ca să sucească mintea omului și omul să nu înțeleagă care e poziția corectă a omului și care poziția lui Dumnezeu. Întotdeauna noi oamenii încercă să ne dăm importanță mai mare, valoare mai mare decât avem, încercăm să revendicăm succese, încercăm să ne dăm importanță și oamenii au ajuns să spună că omul este măsura tuturor lucrurilor. Observați că atunci când omul spune că el este măsura tuturor lucrurilor, poziția lui Dumnezeu este diminuată, El este dat la o parte și din societate, și din familie, și din relațiile noastre, și din structurile politice pentru că omul este măsura tuturor lucrurilor.
Adesea situația aceasta se reflectă chiar și în viața bisericii – „Omul este important!” Ce ne place? Ne place stilul acesta, noi suntem importanți, ne facem biserică după cum ne place nouă. Dragii mei, noi trebuie să lăsăm pe Dumnezeu să-și formeze și să-și conducă Biserica, El este suveran. Și în ce mă privește, și consider că acest lucru este împărtășit și de biserica noastră, noi credem în suveranitatea absolută a lui Dumnezeu. El este suveran peste toate lucrurile. Noi oamenii avem nevoie de El, în orice lucru El trebuie să vină în viața noastră să ne abiliteze, să ne mântuiască, să ne dea putere să trăim viața pentru El.
Deci primul lucru este următorul: trebuie să avem o perspectiva corectă asupra omului și o perspectivă corectă asupra lui Dumnezeu.
Al doilea lucru care vreau să-l învățăm, este că Dumnezeu nu s-a lăsat fără mărturie: Fapte 14:17. Acesta este al doilea lucru pe care Pavel vrea să-l comunice în mesaj: Dumnezeu vorbește, El nu se lasă fără mărturie.
Ceea ce vedem practic aici, în ce le spune Pavel, este de fapt mărturia pe care Dumnezeu o dă în natură. Nu este în mod necesar să ai biblia în mână sau să cunoști cum Dumnezeu ne mântuiește prin Hristos, ci este suficient să te duci și să te uiți în jurul tău și să-ți dai seama că în spatele creației, în spatele naturii, în spatele tuturor lucrurilor este Dumnezeu! Dumnezeu se descoperă prin această revelație generală, spun teologii – avem parte de această revelație generală. Și această descoperire a lui Dumnezeu, este suficientă ca să ne uităm la Dumnezeu și să credem că El există, să ne uităm la Dumnezeu și să credem că El judecă și că El este un Dumnezeu drept. Și să ne uităm și să vedem că această revelație a lui Dumnezeu generală, inclusiv prin conștiința așezată în noi, ne condamnă. Această revelație generală însă, se oprește aici, ni-L descoperă pe Dumnezeu și ne arată că noi suntem condamnați. De aceea este necesar un alt tip de descoperire, este necesară o altă revelație și aceasta este revelația specială, revelația lui Isus Hristos.
Despre aceasta, Pavel a avut intenția să continue, însă oamenii aceia erau pur și simplu bulversați și abia au putut ca să-i oprească să nu se închine înaintea lor, spune Cuvântul. Acesta este al doilea lucru.
Deci primul lucru este că trebuie să avem o perspectivă corectă asupra omului și asupra lui Dumnezeu, al doilea lucru este că Dumnezeu nu s-a lăsat fără mărturie, ci S-a descoperit în natură, în revelația generală și apoi S-a descoperit în Isus Hristos, în revelația specială.
Și al treilea lucru, mărturia aceasta (folosesc titlul unei cărți de a lui Josh McDowell) cere un verdict. Și știți care este verdictul? Atunci când ești în prezența lui Dumnezeu și El îți arată cine ești tu și cine este El și aduce mărturie în lucrurile dimprejur din viața ta, apoi ți-L descoperă pe Hristos, Dumnezeu așteaptă un pas din partea ta. Și iată care este pasul: Fapte 14:15.
Acesta este mesajul dragii mei cu care aș vrea să închei astăzi. Dumnezeu ne-a arătat cine suntem noi și cine este El. Dumnezeu ne-a adus mărturie prin natură și prin Hristos. Ce vei face cu mărturia aceasta? Credeți că este suficient să venim aici dragii mei și să auzim cine suntem și cine este Dumnezeu? Credeți că este suficient să ne uităm în natură și să vedem puterea Lui și să vedem mărturia Lui prin Hristos? Credeți că aceasta Îl mulțumește pe Dumnezeu?
Unii oameni asta cred! Ei cred că dacă fac o serie de ritualuri, prin aceasta demonstrează lui Dumnezeu că-și fac datoria și-și fac partea. Însă Dumnezeu nu se oprește doar la atât, ci El cere și un pas din partea noastră și El spune: „Întoarceți-vă din păcatele voastre!” Întoarceți-vă din nelegiuirile în care ați trăit, întoarceți-vă de la idolii voștrii, la Dumnezeu care a creat și care te judecă dacă nu te întorci. Întoarceți-vă! Acesta este mesajul cu care ne lasă și astăzi Cuvântul lui Dumnezeu.
Avem parte de descoperiri extraodinare dragii mei, dar nu doar mintea trebuie să fie încântată de ce auzim, ci mesajul acela trebuie să producă în noi o decizie, aceea de a ne întoarce la Dumnezeu.
Vă invit dragii mei să plecați capetele, să rămâneți acolo unde sunteți și să vă rugați lui Dumnezeu. Și în lumina cuvintelor pe care le-am auzit, să strigați la Dumnezeu: „Doamne, eu Te cunosc, dar viața mea este atât de plină de păcat Doamne. Ajută-mă să mă întorc de la păcat la Tine.” Sau poate vei putea spune: „Doamne, eu nu sunt un credincios, eu nu m-am pocăit de păcatele mele, pe mine mă interesează alte lucruri. Ai milă și de mine, ajută-mă să mă pocăiesc, dă-mi puterea aceasta și ajută-mă să cunosc și eu mântuirea Ta!” Amin!