Faptele apostolilor 16:16-34 – Sorin Prodan

Faptele apostolilor 16:16-34 – Sorin Prodan – Biserica Baptistă Providența Brașov 

Dragii mei, mă bucur că în această zi putem continua studiul Scripturilor cu această convingere că atunci când ne așezăm înaintea descoperirii lui Dumnezeu, a revelației Sale, avem șansă ca inima noastră să fie deschisă, mintea noastră să fie luminată de Dumnezeu și astfel să putem înțelege Cuvântul adevărului așa cum Dumnezeu vrea să ni-l descopere.

Am aflat împreună în duminica trecută că apostolul Pavel împreună cu Sila și echipa cu care călătorea, au ajuns în orașul Filipi, un oraș important din Macedonia. Acolo Cuvântul ne arată că Evanghelia a trecut din partea evreilor, din zona unde este Israelul și Asia Mică (unde este Turcia de astăzi), în Europa. Primul loc care a fost atins este cel din ținutul Macedoniei, care este partea de nord a Greciei de astăzi.

Vreau să înțelegem ceva în contextul în care ne aflăm aici.

În momentul în care Evanghelia ajunge în Macedonia, înțelegem că răspândirea Evangheliei urmează planul profetic sau programul profetic decoperit de Domnul Isus în Faptele Apostolilor 1:8. Așadar urmăm acest program profetic, această răspândire a Evangheliei care a pornit din Ierusalim și mergea spre marginile pământului. Prin urmare suntem în sfera aceasta a marginilor pământului.

Ce aș vrea să înțelegem din Fapte 1:8 este că ori de câte ori se vorbește despre putere în Scriptură, aceasta este în relație cu mărturia. Puterea este dată de Dumnezeu pentru mărturie, pentru proclamare. Nu pentru pentru a fi folosită independent de mărturie.

Este trist că unii în teologia lor, au luat această idee de putere primită de la Dumnezeu și au făcut din ea semnul mântuirii. Adică semnele care vor însoți pe cei ce vor crede (vorbire în limbi, tămăduire ș.a) au fost luat și socotite ca dovadă a prezenței Duhului Sfânt în viața unui om și o validare pentru mântuire. Dar Scriptura ne arată că această putere a fost dată de Dumnezeu pentru mărturie și nu ca o atestare a faptului că cineva este mântuit. Semnul mântuirii este credința. Deci ce este pentru mântuire credința, este puterea lui Dumnezeu pentru mărturie și proclamarea Evangheliei.

Despre puterea aceasta a Evangheliei, spune apostolul Pavel în Romani 1:16: „Căci mie nu mi-e rușine de Evanghelia lui Hristos, căci ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede.” Această putere este o putere care din vremea aceea și până în ziua de astăzi ce a intrat în coleziune și în colaps cu alte puteri. Există și alte puteri care vin împotriva puterii Evangheliei.

Astăzi aș dori să ne uităm în textul care l-am citit și să vedem mai multe puteri în confruntare. Pe de o parte puterea Evangheliei în confruntare cu alte puteri care există în această lume.

Prima putere care vine împotriva puterii Evangheliei, așa cum am citit din versetul 16, este puterea ocultismului, puterea forțelor demonice.

Pavel a ajuns în Filipi, un oraș foarte important, un oraș economic și politic și un oraș cu o istorie bogată. Acolo Pavel a început să-L vestească pe Hristos. Primul rod în Filipi a fost Lidia, o femeie care se ocupa de afaceri, de vânzare de purpură. Cuvântul ne spune că această femeie era temătoare de Dumnezeu.

Ceea ce este interesant, așa cum am văzut duminica trecută, este că nu orice om temător de Dumnezeu este și mântuit. Că și hoțul se teme de Dumnezeu și când merge să fure, zice „Doamne ajută-mă!”. Faptul că este temător de Dumnezeu nu înseamnă că este și mântuit. Femeia aceasta, Lidia, ca și centurionul Corneliu, care se temea și el de Dumnezeu, aveau nevoie de Evangheliei.

Cuvântul ne spune că această femeie temătoare de Dumnezeu ședea și îl asculta pa Pavel. Astăzi trăim într-o generație care nu mai ascultă Evanghelia.

Am fost o dată în Statele Unite și am ajuns la o universitate foarte importantă de acolo și eram undeva în zona de centru a universității unde studenții toți venea și treceau. M-am uitat la studenți și am rămas uimit să văd că majoritatea aveau căști în urechi, ascultând muzică, sau vorbeau la telefon. Am constatat că oamenii, au fiecare sursa lor de informație și dacă vrei să le vorbești din Scripturi, nu te mai ascultă. Dacă te duci și vrei să vorbești cu oamenii pe stradă, îi vezi grăbiți, îi vezi preocupați de lucrurile lumii și nu te mai ascultă.

Studenții, voi știți, că în campusul universitar dacă vrei să vorbești cu studenții despre sex, despre filme, despre politică, te ascultă imediat. Dacă vrei să vorbești cu ei despre Isus Hristos, imediat își întorc fața, pentru că atunci când vorbești despre Evanghelie, pui reflectorul și lumina lui Dumnezeu peste păcatul din viața omului. Așa cum cârtiței nu-i place la lumină, așa cum liliacului nu-i place să vadă lumina, la fel este și omul. Se ascunde și caută întunericul, pentru că acela este mediul în care omul care trăiește în păcat și se simte bine. Nu-l aduce la lumină pentru că nu suportă lumina și oamenii nu ascultă.

Dar Lidia a ascultat. Și aceasta este faza premergătoare unei intervenții divine de la Dumnezeu în viața Lidiei. Cuvântul spune că „Domnul i-a deschis inima”. Nu-i suficient să ai inimă dacă inima aceea nu este deschisă. Poți avea inimă, poți avea emoții, sentimente, poți avea reacții, dar dacă acea inimă nu este deschisă la Cuvânt (inima în Scriptură înseamnă personalitatea, totalitatea sentimentelor, a voinței, a intelectului, centrul personalității umane), atunci poți să auzi, dar să nu înțelegi. Ai ochi, dar nu vezi. Poți să ai ochi și cu toții putem avea ochi, dar dacă nu este lumină, ochii nu ne folosesc la nimic. Avem așadar nevoie de lumină.

Avem toți o inimă și cu toții avem sentimente și simțim. Dar dacă Dumnezeu nu deschide inima, să știți că Cuvântul nu pătrunde în inimă. De aceea, dacă observați, aici este suveranitatea lui Dumnezeu în mântuire. Când Dumnezeu vine din afară, deschide inima unui om, ca ce ascultă să poată pătrunde și să poată schimba viața omului.  

Iată avem primul rod din Europa. Lidia este primul nostru reprezentant din Europa care a primit Evanghelia. După aceasta Pavel continuă să slujească acolo în Filipi – Fapte 16:16.

În originalul grecesc, termenul acela de „roabă”, apare ca o tânără sclavă. Femeia aceasta era de fapt o fată care era proprietatea unor stăpâni care o aveau pe ea ca roabă și care au văzut că această fată este posedată de un duh care poate să descopere lucruri din viața unor oameni sau din viitor. Atunci ei au făcut o facere pe baza acestei posesii demonice, pe care această tânără fată sclavă o avea. Iată cum se face că ne întâlnim în cartea Faptele Apostolilor cu al treilea caz de posesie demonică.

Primul caz a fost în Samaria, când Filip, unul dintre apostoli, se duce să predice Evanghelia. Acolo un anume Simon, Cuvântul spune că punea în uimire toată cetatea cu vrăjitoriile, cu ghicitoriile și cu tot ce făcea el. Acolo este primul caz în care Evanghelia se izbește de forța ocultului, de puterea ocultismulu și vedem biruință acolo.

Apoi mergând mai departe, în prima călătorie misionară a lui Pavel, ajungem în insula Cipru. Acolo este al doilea caz, al unui om pe nume Bar-Isus sau Elima vrăjitorul, care stătea pe lângă guvernatorul insulei Cipru și cumva îi decoperea tot felul de lucruri. Acolo apostolul Pavel supărat, ceartă pe omul acesta și el rămâne orb. Aceasta este a doua situație.

Iată astăzi ne întâlnim cu a treia situație. Cuvântul spune că tânăra aceasta avea un duh de ghicire. Uitați-vă vă rog în text și la subsol vedem că apare o notă: „Grecește: Un duh al lui Piton.” Fata aceasta avea un duh al lui Piton. Ce înseamnă acest lucru?

Ați auzit de „Oracolul din Delphi”? Delphi este un oraș din Grecia, în partea mai de sud a centrului Greciei, unde oamenii din vechea Grecie se duceau ca să li se descopere taine. Acolo era un oracol, era un templu unde erau multe preotese, femei care slujeau acolo și toate acestea spuneau că pot să descopere viitorul și că au duhul acesta al lui Piton.

Piton fusese în mitologia greacă un fel de demon, un fel de balaur, care a fost biruit de Apollo. Când Apollo l-a biruit pe acest demon, el a luat puterea demonului. Și acolo la Delphi oamenii se ducea să li se descopere lucruri. Aceasta face parte din mitologie și de ce credeau grecii în mitologia lor. Ce se întâmpla de fapt acolo, era că Satan controla zona aceea și domina și controla pe aceste preotese care erau în templul din Delphi și într-adevăr preotesele acestea erau posedate demonic și când oamenii se ducea să afle taine, lucruri, legări și deslegări, prin puterea diavolului aveau parte de astfel de descoperiri. Dumnezeu însă spune că este o urâciune, tot ce se întâmpla era idolatrie, vrăjitorie și Dumnezeu ne avertizează foarte, foarte serios împotriva puterii ocultismului. Unii se joacă cu aceste lucruri.

Fata aceasta avea cu adevărat un duh de ghicire. Știți că multe ghicitori sunt astăzi. Ai zice „Da, unele se joacă!” Da, probabil că unele se joacă și unele încearcă să înșele. Dar să știți că printre femeile acestea sau oameni care zic că sunt descoperitori și ghicitori, sunt unii care într-adevăr au putere.

Mi s-a întâmplat o dată în București să merg prin zona aceea unde a fost revoluția, în Piața Revoluției și deodată o femeie, de naționalitate romă, avea un copil în brațe și în timp ce trecea pe acolo, mi-a zis:

• Dă-mi bani. Dă-mi bani că-ți ghicesc!
• Nu, nu am nevoi să-mi ghicești. Nu vreau să-mi ghicești – am spus eu.

Și am vrut să merg înainte pentru că mă deranja faptul că-mi cerea bani contra cost pentru ghicire. Și m-am dus mai încolo și totuși Duhul lui Dumnezeu m-a cercetat să-i dau, pentru că mi-a fost milă de fetița din brațele ei. M-am întors și i-am zis:

• „Uite îți dau ceva pentru fetiță, cumpără-i de mâncare, dar nu te mai juca cu ghicitoria.” Și am vrut să merg mai departe și după ce am făcut vro 5-6 pași, îmi spune:
• „Hai că-ți spun cum ți-e numele.” Și în clipa aceea, curiozitatea cumva m-a agățat și m-am întors spre ea și i-am spus:
• „Nu cred că poți să-mi spui care-mi este numele.” S-a uitat la mine și mi-a spus:
• Te numești Vasile!

Numele meu este Sorin Prodan Vasile. În momentul acela mi-am dat seama că am de-a face cu cineva care nu se joacă și are într-adevăr puterile acestea oculte. M-am îndreptat spre ea și i-am zis: „Femeie, dacă rămâi în zona aceasta a vrăjitoriei și a ocultismului, te vei duce în fundul iadului. Pocăiește-te și întoarce-te la Dumnezeu.” Și ea m-a scuipat și a început să zică tot felul de lucruri.

Într-adevăr acolo am văzut și eu confruntarea aceasta între puterea Evangheliei și puterea ocultismului.

Cuvântul spune că roaba aceasta prin ghicire aducea mult câștig stăpânilor ei. Era firesc, pentru că avea duhul acela, și le descoperea oamenilor și ei dădeau bani într-o veselie. Versetul 17 – lucrul acesta mi se pare ciudat, pentru că femeia aceasta într-un fel s-ar presupune că ar trebui să-i împiedice pe Pavel și pe Sila să vorbească în cetate. Dar ceea ce făcea ea, era un fel de reclamă. Femeia aceasta mergea înaintea lui Pavel și Sila spunând tuturor: „Ascultați, uitați niște oameni care sunt robii Dumnezeu Celui Prea Înalt și ei vă vestesc calea mântuirii.”

Eu mă așteptam ca Pavel să zică: „Mulțumesc foarte mult, apreciez că ne ajuți, ești ca un megafon în toată cetatea.” Cu toate acestea, după ce a făcut ea așa mai multe zile, Cuvântul spune că „Pavel necăjit s-a întors.” Pavel a fost deranjat de genul acesta de reclamă. Eu mă așteptam ca el să aprecieze. Când te gândești astăzi cât de scumpă este o reclamă într-o pauză de un meci de fotbal, probabil unii plătesc sute de mii de euro ca să-și poată pune un minut de reclamă. Femeia aceasta cunoscută în cetate, cu greutate în cetate, Pavel fiind un om necunoscut, ea se ducea și spunea tuturor că el este robul Dumnezeului Celui Prea Înalt.

Cum să înțelegem lucrul acesta? De ce Pavel a fost deranjat, de ce s-a întors și de ce a zis duhului: „În numele lui Isus Hristos îți poruncesc să ieși din ea?” – și duhul a ieșit chiar în ceasul acela. De ce oare Pavel nu s-a folosit de această reclamă?

Vreau să înțelegem ceva, dragii mei. Există lucruri periculoase care nu par periculoase. Există lucruri care sunt extrem de periculoas și pentru că sunt amestecate cu adevăr, ele nu par să fie periculoase.

Vă dau un exemplu. Ați auzit de multe vrăjitoare din România. Înainte nu era internet și își făceau reclame prin ziare și vedeai pe acolo „Vrăjitoarea Bubulina” că face vrăji și știe viitorul. Acum este internet, poți intra pe internet și vezi acolo o grămadă de anunțuri, unde vrăjitoarele acestea își fac reclamă.

Dați-mi voie să citesc doar două din miile și miile de anunțuri care sunt în ziare și mai ales pe internet.

Rodica Gheorghe – lideră incontestabilă a vrăjitoarelor din România, fiica mamei Omida (ați auzit probabil de ea) – zice așa: „Din 1999 porțile iadului sunt deshise. Necuratul este pe pământ și își alege victimile. Binele și răul sunt de când cerul și pământul… și Dumnezeu a lăsat și diavolul și binele pe pământ, aceste două puteri malefice și benefice care se bat cap în cap de milioane de ani. În lupta eternă dintre două puteri antagonice, eu Rodica Gheorghe sunt de partea binelui, luptând cu armele magiei albe pentru a-i ajuta pe cei deznădăjduiți care trec pragul.” Vedeți ce reclamă?

A doua reclamă: „Vrăjitoarea Ioana, care lucrează cu magia albă. Ea cu ajutorul lui Dumnezeu poate rezolva orice fel de problemă. Poate vindeca boli extrem de grave, poate reuni persoane care se iubesc și s-au despărțit. Dezleagă cununii și are leacuri pentru noroc, spor și dragoste. Apelați 0734 …” ș.a.m.d.

Unele vrăjitoare spune: „Îți descopăr viitorul cu puterea magiei albe!” Nu e magie neagră, e albă! Dar știți ce înseamnă albă? E magie neagră îmbrăcată cu „hainele creștinismului” și făcută magie albă și ele spun că fac magii cu ajutorul lui Dumnezeu.

Întreb pe unii:

• Te-ai dus la vrăjitoare?
• Da!
• Și cum a fost?
• Păi s-a rugat lui Isus și a făcut cruce. Apoi s-a uitat în palmă și mi-a citit.

Amestecul acesta de ocultism cu lucruri luate din creștinism este o înșelătorie demonică. Oamenii se duc și zic: „E credincioasă, se roagă și cu puterea magiei albe, nu cu cea neagră, face lucrurile acestea.”

Dacă Pavel ar fi acceptat reclama aceasta fără discernământ, a unei femei care într-un fel spunea adevărul și chiar poate îi făcea puțină reclamă acolo, atunci vreau să vă spun că e posibil ca creditul să fi fost doar lui Satan și oamenii să se fi uitat la această femeie ca și cum s-a uitat în vechime faraon și oamenii lui la vrăjitorii care au făcut și ei șerpi. Vă aduceți aminte?

Moise a venit și a făcut un șarpe din toiagul lui arătând puterea lui Dumnezeu. Au venit și vrăjitorii lui faraon și au făcut și ei șerpi. S-au uitat toți apoi și au zis: „Ia uite domle’, avem și noi vrăjitorii noștrii care fac șerpi. Și noi suntem tari!”

Există încă un principiu aici pe care aș vrea să-l învățăm și acesta este următorul: nici un dușman al lui Dumnezeu nu este prieten adevărat al omului. Tocmai ce credem noi că este prietenesc, ne străpunge pe la spate și ne înjunghie pe la spate.

Dacă vă amintiți, Pavel spune în 1 Timotei 6:10: „Unii care au crezut că bogăția le este prieten, s-au străpuns singuri.” Unii au crezut că bogăția este prietenă cu noi și Cuvântul spune că „au crezut de la credință și s-au străpuns singuri.” Iacov completează și spune: „Prietenia cu lumea este vrăjmășie cu Dumnezeu.”

Pavel prin faptul că-i spune acestei femei „În Numele lui Isus Hristos îți poruncesc să ieși din ea”, el vorbește de fapt duhului din această tânără sclavă. Spunându-i astfel, el făcea declarația aceasta: „Orice vrăjmaș al lui Dumnezeu, nu-mi este prieten.” Putea fi el și înger de lumină, fiind foarte actractiv, foarte ofertant, foarte prietenos. Dar nici un vrăjmaș al lui Dumnezeu, nu este prieten cu noi. Orice pare prietenos și atrăgător în lumea aceasta dar se împotrivește lui Dumnezeu, nu este prieten cu noi, nu poate fi partener cu noi. Oameni puternici, femei, muzică, bani, orice vreți puneți acolo, lucruri de care ne putem atașa inima, dar care sunt uneori împotriva lui Dumnezeu, nu pot să facă parteneriat cu noi.

În această încleștare, în această confruntare între puterea Evangheliei și puterea ocultismului, Pavel poruncește acestui duh: „În Numele lui Isus Hristos îți poruncesc să ieși din ea!” Și a ieșit chiar în ceasul acela. Puterea Evangheliei, puterea lui Dumnezeu, este mai mare decât puterea duhurilor.

Nu vă temeți! Dacă vă veți confrunta vreodată cu puterile întunericului, porunciți în Numele lui Isus Hristos duhurilor și acestea se vor supune, pentru că Numele Isus Hristos este de fapt un nume de autoritate, este puterea supremă pe care Domnul Isus ne-a lăsat-o nouă urmașilor săi când S-a înălțat la ceruri, pentru ca în puterea aceasta să se plece orice genunchi, al celor din ceruri, de pe pământ și de sub pământ. În general înțelegem că sub pământ sunt duhurile întunericului și duhurile puterii morții.

Astfel avem parte așadar de prima confruntare: puterea Evangheliei și puterea ocultismului.

Trecem la a doua putere care este în lumea aceasta și în general se opune puterii Evangheliei. Aceasta este puterea banului, puterea financiară.

După ce femeia aceasta este eliberată, eu mă gândesc că a fost și mântuită. Pentru că în multe cazuri în Scriptură, când cineva era eliberat de un duh, persoana aceea era și mântuită. Când puterea aceasta a Evangheliei intră în confruntare cu puterea duhurilor și un om posedat este eliberat, puterea Evangheliei rupe robia aceea.

Femeia pierde puterea aceea, este eliberată, duhul iese din ea și stăpânii roabei au pierdut afacerea. Mare problemă! Și-au pierdut afacerea. Femeia aceasta nu mai putea să zică două cuvinte. Nu mai știa ce să zică. Și și-au dat că sunt în mare încurcătură.

Aici, a doua putere, puterea financiară sau puterea banului, este reprezentată de stăpânii acestei roabe. Cuvântul ne spune: versetul 19.

Aici de fapt, dragii mei, în situația în care apar stăpânii acestei roabe, vedem de fapt abuzul care are loc în lumea aceasta când oameni cu putere financiară, subjugă sau folosesc alți oameni pentru scopurile lor.

Cineva spunea odată așa de frumos: „Există o linie de demarcație.” Imaginați-vă o linie, deasupra ei fiind oamenii și dedesupt lucrurile. „Și această linie de demarcație este folosită pentru principiul: iubește oamenii și folosește lucrurile pentru tine și pentru folosul semenilor tăi.” Problema este că raportul acesta s-a inversat. Și mai ales în cazul oamenilor care au bani și au putere financiară, principiul spune: „Iubește banii și lucrurile și folosește oamenii ca să obții mai mulți bani.”

Uitați-vă vă rog la cei care au bani. Uitați-vă la atitudinea lor de mândire, de aroganță, ai sentimentul că pe ei nu-i poate atinge nimeni. Ei fac afaceri murdare, ei pot să bată pe oricine și nu suportă nici o consecință, ei pot da cu mașina peste un copil sau o femeie pe stradă să-l omoare și stau bine mersi în libertate, ei pot să omoare chiar pe cineva și sunt protejați de mafia care e în jurul lor. Uitați-vă la oamenii aceștia. Aroganți, mândrii, privesc de sus, au putere financiară și folosesc oamenii pentru obținerea mai multor bani.

Îmi aduc aminte când eram student în București, în fața căminului unde stăteam era un grup mare de fete tinere prostituate, care erau aduse în fiecare dimineață cu mașini și puse acolo și trebuiau să stea acolo până seara târziu – de dimineața de la 8 până seara pe la 11-12, stăteau acolo. Veneau bărbați cu mașini, le luau, se duceau pe acolo prin zonă, le aduceau înapoi și ani de zile s-a întâmplat lucrul acesa. Din când în când era câte o razie și vedeam cum deodată din anumite zone de acolo de pe străduțe, repede apăreau mașini negre, le luau pe toate fetele și dispăreau și după 5 minute apărea poliția. Mi se părea ciudat. Cum se face că întotdeauna poliția apărea după 5 minute, după 10 minute? Niciodată nu apărea când erau fetele acolo. Era foarte simplu! Poliția lua telefonul și zicea: „Venim, fugiți!” Ei fugeau, poliția venea și notau acolo că s-a făcut razie pe un loc unde se practică prostituție.

Așa au mers lucrurile ani de zile în felul acesta. Duhul lui Dumnezeu m-a cercetat să mă apropii de fetele acelea. La început le evitam și Duhul m-a cercetat și mi-a spus: „Dute și vorbește cu ele.” Odată două dintre ele se aflau la McDonald’s, lângă locul acela. M-am dus și le-am zis: „Uite, eu fac cinste astăzi, aș vrea să vă plătesc mâncarea.” Au rămas așa uimite, șocate. Le-am plătit o masă bună la amândouă și pe urmă m-am așezat la masă. Îmi era și un pic teamă și-mi ziceam: „Dacă mă vede cineva pe aici stând la masă cu două fete…” Mai ales că la 50 de metrii de McDonald’s se afla căminul creștin. Erau studenți la teologie, erau studenți credincioși. Și-mi ziceam: „De mă vede vro unul aici, am încurcat-o!”

Dar am stat de vorbă cu fetele, le-am întrebat de unde sunt, cum au ajuns în București și după ce am simțit că putem comunica, m-am oprit și am spus: „Vreau să vă întreb ceva. Spuneți-mi, faceți lucrul acesta pentru că vreți voi și câștigați într-adevăr ceva? Sau pentru că sunteți constrânse și sunteți folosite?” Vă mărturisesc dragii mei, în momentul acela amândouă au izbucnit în plâns. Instantaneu lacrimile au ieșit din ochii lor și m-am simțit și eu foarte nepotrivit. Am încercat să schimb subiectul și să merg spre altă direcție. Mi-am dat seama atunci că fetele acestea erau folosite. Poate la început au ajuns cine știe cum în București, au fugit de acasă (așa mi-a spus una dintre ele) și au ajuns în rețeaua aceasta de prostituție și erau folosite acum de pești, de oamenii aceștia. În general, orice grup de fete din București sunt de fapt sub o rețea de oameni care le folosesc și care fac foarte mulți bani.

Stăpânii acestei roabe iubeau banii și o foloseau pe tânăra sclavă în a cumula mai mulți bani. Însă puterea Evangheliei rupe blestemul acesta. Fata își pierde puterea și iată, este eliberată!

De altfel, dacă observați aici, cei doi și-au pierdut afacerea. Puterea Evangheliei vine și lovește în inima a ceea ce ei iubesc și-și pierd afacerea.

Vreau să vă spun, dragii mei, puterea Evangheliei a avut un rol însemnat în istorie. Abolirea sclaviei în Angila și în Statele Unite, a avut loc datorită unor oameni care au cunoscut Evanghelia.

John Newton de exemplu, cel care a fost stăpân de sclavi și cel care avea corăbii care aduceau sclavii din Africa în Anglia, Dumnezeu i-a schimbat inima și omul acesta a devenit unul dintre luptătorii pentru abolirea sclaviei. El era un om simplu, s-a întors la Hristos, a devenit un om al bisericii și a început să compună imnuri, unul dintre ele fiind „Mărețul har”. Acest imn este expresia ruperii de această patimă pe care el o avea ca să facă bani aducând sclavi din Anglia. De multe ori mergeau cu corăbiile în Africa, luau sute de sclavi pe care-i băgau în corăbii și jumătate din ei mureau pe drum până ajungeau în Anglia. Ce mai rămânea, îi vindea pe piața de sclavi din Anglia.

Apoi Dumnezeu a ridicat un om care a cântat imnul „Mărețul har” în Parlamentul Britanic. Omul acesta este William Wilberforce. El a fost folosit de Dumnezeu ca să lupte ani de zile până când Parlamentul Britanic a abolit legea sclaviei. Și după ce s-a întâmplat în Anglia acest lucru, s-a dus în America și ea a trebuit să treacă printr-un război civil între nord și sud ca să fie abolită sclavia. Și acest lucru a început de la Evanghelie.

Așadar puterea Evangheliei, este puterea care lovește în puterea financiară. Și acolo unde vine Evanghelia, acolo oamenii își pierd beneficiile; dar trebuie să vină puterea Evangheliei.

Acești doi oameni l-au luat pe Pavel și pe Sila și i-au târât în piață înaintea fruntașilor, i-au dat pe mâna dregătorilor și au zis: „Oamenii aceștia ne tulbură cetatea; sunt niște iudei care vestesc niște obiceiuri pe care noi romanii nu trebuie să le primim, nici să le urmăm.” Aceasa era acuza.

Acum uitați-vă atent la ce spun afaceriștii aceștia, ce acuzație aduc pentru Pavel și Sila! Nu pomenesc nimic de sclava pe care ei o dețineau, nu pomenesc nimic de ieșirea duhului și pierderea afacerilor lor, ci folosesc alte acuzații că să-i poată aduce înaintea dregătorilor și spune: „Aceștia sunt iudei, au venit să ne spună nouă niște lucruri pe care noi romanii nu trebuie nici să le primim, nici să le urmăm.”

Situația era următoarea: cei din Filipi erau de fapt greci care și-au luat cetățenie romană ca să fie și ei cetățeni în imperiu. În vremea aceea, dacă cineva dorea să fie cetățean roman, Roma imperială le dădea dreptul acesta și cumva ei căutau ca tot mai mulți oameni din coloniile cucerite de romani, să devină cetățeni romani. Pentru că dacă deveneai cetățean roman, erai al Romei și deveneai puterea lor în zonă. Și cu cât erau mai mulți cetățeni romani, imperiul avea mai multă stabilitate.

În trecut (cei care sunteți mai în vârstă vă aduceți aminte) era o dorință să devii membru de partid, să ți se dea carnetul roșu și să devii membru de partid. Tatăl meu a fost membru de partid. Și în general Partidul Comunist încera să prindă liderii, să devină membrii de partid – cei care aveau o anumită funcție, dar nu numai ei, chiar și ceilalți care nu aveau dar doreau să devină membrii de partid. Și imediat ei deveneau membrii de partid, pentru că astfel partidul era mai tare.

Așa se face că acești greci din Filipi, cei mai mulți dintre ei probabil, au devenit cetățeni romani. Și acum ei ziceau: „Noi romanii, noi nu trebuie să primi asta. Noi suntem prieteni cu Cezarul!” – vă aduceți aminte cum au zis odinioară preoții cei mai de seamă când L-au acuzat pe Domnul Isus? Că Domnul Isus ar fi împotriva Cezarului, că S-a răzvrătit, că ar fi un fel de generator de probleme în zona aceea. Dar de fapt, dragii mei, aceasta era o acuză falsă, nu era adevăr acolo.

Și au folosit lucrul acesta și în cazul de față, pentru a-i acuza. Și uitați-vă, Cuvântul zice că norodul s-a ridicat împreună cu ei împotriva lor. De ce? Afaceriștii aceștia aveau reputație probabil în oraș, erau oameni de temut și norodul, firește, a fost de partea lor.

Fapte 16:22 – astfel intrăm și vedem că există o a treia putere care se opune acum puterii Evangheliei. Am văzut puterea ocultismului, am văzut puterea financiară și acum pe scenă apar acești dregători care reprezintă puterea civilă sau politică. Ei îi iau pe Pavel și pe Sila, poruncesc să fie bătuți, să li se smulgă hainele și după ce le-a dat multe lovituri, i-au aruncat în temniță și i-au dat în grija temnicerului ca să-i păzească bine.

Iată puterea civilă, care acum stă împotriva puterii Evangheliei. Ce ar fi trebuit să facă magistrații aceștia, dregătorii aceștia?

În mod normal, conform legii romane, ei trebuiau să asculte acuzațiile făcute, să-i aresteze fără nici o pedeapsă corporală și să înceapă cercetarea pe baza mărturiilor. Și în final după cercetare trebuia să aibă loc un proces. Înaintea procesului, acolo în locul numit „Pema” – locul de judecată din Filipi – Pavel și Sila trebuiau să stea înaintea dregătorilor sau a proconsului ca să dea socoteală pentru ce sunt acuzați. Lucrul acesta nu s-a întâmplat, cei doi au fost luați, bătuți bine și aruncați în temniță.

Cuvântul spune că li s-a dat poruncă să fie puși în temnița din lăuntru, adică la securitate maximă și le-a băgat și picioarele în butuci. Butucii era în vremea aceia niște piese din lemn care aveau niște șuruburi și după ce-ți băgau picioarele în șuruburile acelea, deseori erau foarte foarte depărtate unele de altele, picioarele aflându-se într-o extensie ca să nu poți face nici o mișcare. În plus, laba piciorului era legată și strânsă cu putere până când țâșnea sângele din picior. Ce mai putea să facă un deținut în condițiile acelea? Absolut nimic! Acesta este tratamentul care li s-a dat celor doi când au ajuns aici în Filipi.

Mie mi se pare ceva ciudat aici. Tot așa după cum Pavel nu a folosit reclama în condiția în care tânăra sclavă se ducea înainte și spunea cetății că sunt slujitori și vestesc calea mântuirii, tot așa mi se pare ciudat că Pavel, de la început, nu a strigat: „Romanus sum! – Sunt roman, eu sunt cetățean roman!” Căci dacă striga Pavel de la bun început acest lucru, atunci situația ar fi fost altfel. De ce n-o face oare? De fapt o face! Dar nu o face atunci, ci a doua zi dimineața, când, după ce sunt puși în închisoare, sunt scoși afară și dregătorii trimit pe cei care i-au bătut, care se numeau „lictori”, să-i scoată afară.

Interesant termen! „Lictorii” erau cei care purtau niște nuiele prin care aplicau pedeapsa. Nu știu dacă nu se leagă de cuvântul nostru „lichit”. Știți că sunt în anumite zone, ideea de „licheală.” Poate din cuvântul acesta vine ideea de bătaie care lipește și care smulge adesea carnea de pe om, pentru că aveau niște oase legate la capătul nuielelor. Pavel și Sila au fost bătuți bine, căci Cuvântul ne spune că temnicerul a trebuit să le spele rănile în timpul nopții.

A doua zi, dregătorii trimit să spună celor care purtau nuiele: „Duceți-vă și spuneți temnicerului să le dea drumul. Haideți să scăpăm de ei!” Ei se duc, temnicerul vine și spune: „Dregătorii au zis să vă dăm drumul, ieșiți afară și duceți-vă în pace.” Dar Pavel zice: Fapte 16:37.Aici este locul în care Pavel spune „eu sunt cetățean roman.”

Mai încolo vom afla că atunci când a stat în fața lui Felix, el află că Pavel este cetățean roman și spune:

• Ești cetățean roman?
• Da – spune Pavel.
• Și eu sunt, am cumpărat cetățenia.
• Eu de fapt am fost născut roman.

Pesemne că părinții apostolului Pavel au fost cei care au cumpărat cetățenia, iar Pavel acum, pentru că ei aveau cetățenie, Pavel era deja născut roman și avea cetățenie romană.

Iată, situația îi pune pe dregători în mare, mare încurcătură. I-au bătut pe niște cetățeni romani!

Dragii mei, vreau să vă spun ceva. În vremea aceea, dacă niște romani ar fi bătut pe cineva din altă etnie, problemele nu erau atât de mari. Pentru că de fapt pe Pavel și pe Sila i-au bătut crezând că sunt iudei. Au auzit acuzația „Aceștia sunt iudei care vin să ne tulbure cetatea”, i-au bătut și i-au băgat în închisoare. Nu au știut însă că sunt romani. Legea romană în vremea aceea era extrem de aspră. Vreau să vă spun că era singurul mod în care imperiul putea să mențină echilibrul. Dacă un om bătea un roman care era nevinovat, omul acela risca închisoare pe viață. Și magistrații aceștia, pentru că nu au urmat procedura romană întocmai, riscau să-și piardă funcția și să stea în închisoare. Dacă i-ar fi bătut pe Pavel și pe Sila și ei ar fi fost omorâți, magistrații aceștia, conform legii romane, erau omorâți. Era foarte aspră legea lor! Și se aplica.

De aceea Cuvântul spune că atunci când cei ce purtau nuiele s-au dus la dregători și au zis „Uite ați bătut niște cetățeni romani”, dregătorii s-au temut când au auzit că sunt romani, au venit să-i potolească și după ce au discutat, i-au scos afară din cetate, i-au rugat să părăsească cetatea (observați schimbarea de atitudine) și au ieșit din temniță. Pavel și Sila s-au dus la casa Lidiei; și după ce au mângâiat pe frați, au plecat din cetate.

Întrebarea care stă aici este: de ce Pavel nu face uz de calitatea lui de cetățean roman mai devreme?

De pildă, situația aceasta ar fi ca și cum astăzi un misionar ar fi aici în România care a învățat foarte bine limba română și nu se identifică prea bine dacă este român sau străin (dar este cetățean american). Merge și predică undeva și fără să fie vinovat, vine cineva la el, îl bate, îl lovește, vine poliția; poliția nu-i de partea predicatorului, ci de partea celorlalți. Îl i-a și polițistul, îi pune cătușe și-l aruncă în închisoare. Și a doua zi când se duce la el să-i ia declarație, îi zice „Dă-mi buletinul!” Omul întinde pașaportul american, acesta deschide și vede că este cetățean american și omul zice: „Vreau să sun ambasada pentru că mi s-a făcut nedreptate. Nu am fost vinovat, nu am călcat nici o lege și vreau să sun ambasada Statelor Unite.” Gândiți-vă la polițist! Este în pericol foarte mare.

Cam aceasta a fost situația acolo. Pavel nu a folosit dreptul lui de roman. Și m-am întrebat de ce oare! Există un alt principiu aici, dragii mei, care spune așa: există o vreme când este nevoie să apelezi la drepturi și o vreme când trebuie să lași drepturile tale deoparte de dragul Evangheliei.

Pavel nu s-a folosit de dreptul său de roman în prima situație, pentru că dacă s-ar fi folosit de acest drept, s-ar fi folosit doar în scopul de a scăpa de bătaie. Dar în a doua situație, a doua zi dimineață, Pavel face uz de dreptul acesta, pentru că nu vroia să plece din cetate lăsând în urma lui o comunitate de credință care să stea tot timpul cu teamă în fața autorităților. Vedeți înțelepciunea pe care Dumnezeu le-a dat-o? Pe de-o parte să folosească dreptul de cetățean roman când este cazul, pe de altă parte să lase dreptul acesta de dragul Evangheliei.

Vreau să vă spun, că uzul acestui drept, uzul sau abandonul drepturilor, trebuie judecat în funcție de folosul acestora pentru Evanghelie. Uneori este greu să-ți lași drepturile, foarte greu. Știți că diavolul vine, ispitește și zice: „Uite… tu ai făcut două facultăți, ai făcut și un master în Statele Unite. Și stai tu aici pe străzile din Oltenia ca un terchea berchea, să-și bată joc de tine, să te scuipe și să te facă în toate felurile?” Așa poate veni ispita și poate îți vine să zici: „Ahh, vreau să mă folosesc de dreptul meu, de autoritatea mea!”

Nu este cazul! Uneori nu este cazul. Este cazul să suportăm, să mergem înainte, de dragul de a câștiga pe cineva.

Dacă Pavel s-ar fi folosit de dreptul acesta, cel puțin un lucru este sigur: temnicerul nu ar fi fost mântuit. Pavel nu se folosește de acest drept și iată că ajungem în închisoare și acolo apare temnicerul care avea grijă de deținuții care erau acolo aruncați în închisoare. Și aici ne uităm la ultima putere care intră în conflict cu puterea Evangheliei: puterea întunericului și a morții.

Vreau să vă spun ceva, dragii mei. Toți eram în întuneric și moarte. Poate unii chiar aici sunt în întuneric și moarte. Poate sunteți temători de Dumnezeu, dar Dumnezeu nu v-a cucerit viața pe deplin ca să fiți în întregime ai Lui. Temnicerul acesta dormea în timpul postului și Dumnezeu a venit, a produs cutremurul, ușile închisorii s-au deschis și temnicerul a fost trezit din somn.

Cutremurul acela l-a trezit dintr-un somn pe temnicerul acesta, în care era de la naștere și care era somnul morții, al păcatului, al nelegiurii în care trăia. Temnicerul s-a deșteptat, a văzut că ușile temniței erau deschise, a scos sabia să se omoare, pentru că știa că pierzând niște deținuți el era condamnat la moarte (legea romană este strictă) și ca să nu mai treacă prin judecată și rușine a vrut să se sinucidă, dar Pavel a zis: „Nu-ți face nici un rău.” Temnicerul a cerut torțe și a sărit în închisoare și a căzut la picioarele lui Pavel și Sila.

Eu mă gândesc că temnicerul auzise până în momentul acela mesajul. Pentru că în timpul nopții, Cuvântul ne spune că Pavel și Sila se rugau și cântau cântări de laudă. Pentru ei nu era o problemă că erau cu picioarele în butuci sau că erau închiși acolo. Ei cântau și vesteau Cuvântul și probabil se rugau și ziceau: „Dumnezeule Atotputernic, eliberează-ne cum l-ai eliberat pe Petru din închisoare. Zguduie închisoarea aceasta cum ai zguduit închisoarea aceea și eliberează-ne.” Și în momentul în care temnicerul a văzut că a venit cutremurul și închisoarea s-a deschis, a știut că acolo este mâna lui Dumnezeu. De aceea când a sărit în închisoare, s-a aruncat la picioarele lui Pavel și ale lui Sila, i-a scos afară și prima întrebare pe care le-o pune este: „Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?” Ciudată întrebare! Însă el auzise mesajul, auzise cântările probabil, a adormit pe fondul cântărilor și știa în momentul în care a văzut cutremurul acela și eliberarea lor, a văzut acolo mâna lui Dumnezeu. Pavel și Sila îi răspund: „Crede în Domnul Isus și vei fi mântuit tu și casa ta.”

Dragii mei, acest mesaj rămâne până în ziua de astăzi. Dacă vrei să fii iertat de păcatul pe care l-ai făcut, trăind în întuneric și în moarte, despărțit de Dumnezeu, sub puterea morții și a întunericului, puterea Evangheliei vine și spune: „Crede în Domnul Isus și vei fi mântuit.”

Cuvântul ne spune că Evanghelia este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede. În momentul în care crezi, puterea Evangheliei rupe puterea morții din viața ta, rupe puterea păcatului, te eliberează de vicii, te eliberează de necredință, de răutate, de invidie, de lăcomie, de ură față de cei din familie, de semeni și deodată începi să iubești. Începi să devii omul proiectat de Dumnezeu, a ceea ce trebuie să fii. Dumnezeu te invită și te cheamă la credință!

Scriptura ne spune că i-au vestit Cuvântul Domnului lui și tuturor celor din casa lui. Unii zic că acolo erau copii nou-născuți, dar textul nu ne spune așa ceva, pentru că asta înseamnă că ar fi fost botezați copii nou-născuți. Temnicerul i-a luat, i-a spălat rănile și a fost botezat.

Din nou vedem aici adevărul Scripturii. Botezul scriptural, apare după ce omul aude Cuvântul, se pocăiește, crede în Domnul Isus, mărturisește păcatul lui, apoi este botezat.

De aceea dragii mei, așa cum cei mai mulți dintre noi am făcut, împlinind Scriptura, ne-am întors la Hristos crezând Evanghelia și apoi am mărturisit credința aceasta în apa botezului ca o schimbare radicală a vieții noastre.

Apoi vedem în final dovezile că omul acesta a fost cu adevărat mântuit. I-a dus în casă, i-a pus la masă și s-a bucurat cu toată casa lui că a crezut în Dumnezeu. Observați vă rog schimbarea aceasta: întuneric-lumină. O parte din noapte, temnicerul stă în întuneric, stă acolo să-i păzească, aude mesajul, dar trăiește în întuneric, adoarme și deodată vine cutremurul, este scos de acolo, vin torțile, sunt duși în casă și este bucurie, este lumină, este fericire. Puterea Cuvântul invadează puterea întunericului și a morții.

Observați așadar, dragii mei, în final, confruntarea aceasta de puteri. Noi în lumea aceasta suntem la mijlocul acestor puteri. Sunt tot felul de puteri care vor să pună mâna pe noi să ne facă sclavi: puterea ocultismului, puterea financiară (bogăția), puterea politică. Toate acestea arată că suntem ținuți de o putere a întunericului și a morții. Dar când vine puterea Evangheliei, se izbește de toate puterile acestea și în final puterea Evangheliei învinge.

De aceea, dragii mei, în această zi Dumnezeu ne cheamă să ne deschidem inima, să ascultăm cum a ascultat Lidia, să lăsăm pe Dumnezeu să ne deschidă inima și atunci vine lumina, vine eliberarea și astfel puterea Evangheliei este dovedită a fi peste toate puterile acestei lumi. Amin!