Faptele apostolilor 19:21-41 – Sorin Prodan

Faptele apostolilor 19:21-41 – Sorin Prodan – Biserica Baptistă Providența Brașov

Am ajuns cu studiul nostru în cartea Faptele Apostolilor la capitolul 19. Vom termina acest capitol și ne vom îndrepta spre ultima parte a cărții Faptele Apostolilor.

Un lucru pe care l-am învățat până în momentul acesta, este că atunci când un om este mântuit și este smuls din împărăția întunericului și adus în Împărăția lui Dumnezeu, fie că este conștient sau nu, el intră într-un război. El a trecut din tabăra diavolului în tabăra lui Dumnezeu și acest lucru îl face să fie față în față cu diavolul și să înceapă războiul.

Din ziua în care omul se pocăiește și consimte ca Hristos să fie Domnul vieții lui, el intră în bătălie cu diavolul. Acest lucru nu este adevărat numai la nivel individual, ci este adevărat și la nivelul Bisericii.

De-a lungul secolelor, Biserica se află într-un mare război. Este un război mai mare decât primul sau al doilea război mondial și mai lung decât războiul de 30 de ani – între Franța și Anglia. Este un război în care Biserica este atacată, este vânată, este urmărită mereu și mereu de diavolul.

Dar ca în orice război, nu te afli permanent pe câmpul de bătălie și nu te lupți continuu. Sunt momente în care ești în atac, în care lupți, și sunt momente în care lucrurile se mai așează și aștepți, te repliezi și aștepți un nou atac. Așa este și în acest război spiritual.

Un mare război este format din multe bătălii. Noi, atât la nivel individual ca și credincioși, dar cât și la nivelul Bisericii, trebuie să ducem războiul acesta în mod susținut.

În confruntarea aceasta este interesant să vezi taberele. Imaginați-vă două armate care stau față în față, undeva poate la o distanță de 500 metrii. Nu știu la ce distanță de așezau taberele în vremea aceea, a războaielor, dar cred că erau cam 500 de metrii, că se putea vedeau unuii pe alții. Își trimiteau poate regii sau generalii undeva la mijloc, avea o discuție în care se precizau termenii și dacă nu era o capitulare a unei armate, generalii se întorceau și începea atacul.

Încercați să vă uitați din tabăra Bisericii în tabăra cealaltă, pe cine vedeți acolo? Categoric în frunte este diavolul, Satan și în spatele lui sunt două regimente imense. Pe de-o parte este regimentul duhurilor și al demonilor și pe de altă parte este regimentul lumii. În regimentul duhurilor și demonilor, avem acolo căpăteniile, stăpânirile, domniile care sunt în locurile cerești într-o ierarhie pe care Satan și-a așezat-o. În partea cealaltă este lumea, este sistemul acestei lumi, stricat și corupt care în orice fel încearcă să te biruie prin pofta ochilor, prin pofta trupului, prin lăudăroșenia vieții, prin pârghii politice, prin mass-media, prin internet, prin tot felul de forme care vor încerca să te îndoaie, să te frângă, să te străpungă. Cu aceștia avem de luptat.

Dacă ești în tabăra lui Dumnezeu, nu uita că te aflii în acest mare război în care vei purta bătălie după bătălie; adesea va fi teamă, adesea va fi frică, adesea te vei simți biruitor și vei trăi dinamica aceasta a luptei bune a credinței.

Există însă un paradox la care m-am gândit în zilele acestea, un paradox care este adevărat din momentul în care Domnul Isus Hristos a instituit Biserica. Paradoxul este acesta: este interesant să vedem că există o formă de libertate a Bisericii într-o țară sau într-un loc care oficial este persecuție, cum de altfel a fost în vremea comunismului. Vă aduceți aminte cei care în vremea comunismului ați urmat calea credinței? Am putut s-o urmăm și în regimul acela restrictiv, care prin ideologia și sistemul pe care îl promova – marxist, leninist, ateist – era împotriva credinței. Cu toate acestea, eu în vremea aceea m-am întors la Dumnezeu și am urmat calea lui Dumnezeu. Au fost probleme, însă am putut să merg înainte.

În China de pildă, libertatea credinței este limitată. Dar cu toate acestea, sunt milioane de credincioși care vin la Hristos. Deci există o formă de libertate, într-un regim restrictiv și într-o zonă în care este persecuție. Ciudat lucru este că într-o țară în care libertatea credinței este garantată de constituție, te trezești că libertatea este restricționată.

Exemplul cel mai bun probabil, este Statele Unite, unde libertatea de credință este garantată. Cu toate acestea, când cineva se dedică și spune „Creștinismul nu este de acord cu avortul, creștinismul nu este de acord cu homosexualitatea”, profesorii de universitari de exemplu, care fac astfel de afirmații la catedră, sunt dați afară. Într-o libertate ca aceasta, sunt apărate drepturile celor care trăiesc în tot felul de păcate și tot felul de anomalii. Și libertatea celor care cred în Hristos și încearcă să curețe societatea aceasta de germenele păcatului, este tot mai mult restricționată.

Când ajungem la pasajul acesta din Faptele Apostolilor 19, ajungem la situația în care ne aflăm într-un loc în care există libertate religioasă și cu toate acestea, libertatea aceasta este restricționată sau tulburată.

Până în momentul acesta, în Efes s-au întâmplat câteva lucruri interesante. Ne aducem aminte că în Efes a ajuns Priscila și Acuila din Corint, de unde au cunoscut calea lui Dumnezeu prin apostolul Pavel. Ajungând în Efes, au stat acolo o vreme în sinagogă și deodată, în sinagogă într-o bună zi a apărut un tânăr pe nume Apolo care a fost rugat să meargă, să dea un îndemn și când a dat îndemnul acesta, toată lumea a rămas cu gura căscată. Numai că modul în care a vorbit Apollo, a stârnit atenția Acuillei și a Priscilei și a zis: „Tânărul acesta are niște învățături sucite care trebuiesc îndreptate.” L-au luat pe Apolo, l-au învățat cum trebuie, el a fost deschis și a primit învățătura și după aceea, cuplul acesta din Roma (ei erau originari din Roma) împreună cu Biserica din Efes și-au dat seama că Apolo ar fi numai bun ca să fie trimis la Corint, pentru că acolo era bâlciul deșertăciunilor. Apolo era capabil să se ducă la și să predice Evanghelia Domnului Isus în Corint, așa că i-au dat binecuvântarea și l-au trimis la Corint.

După ce a plecat Apolo, în Efes a ajuns Pavel care se întorcea în a treia (ultima) lui călătorie misionară. Ajungând la Efes, a întâlnit acolo un grup de 12 bărbați, care nu aveau decât botezul lui Ioan. Pavel i-a întrebat dacă au primit Duhul Sfânt când au crezut și ei au spus: „Nici n-am auzit măcar că a fost dat un Duh Sfânt.” Pavel i-a convins că trebuie să fie botezați cu botezul credinței, Domnului Isus și astfel ei sunt botezați și primesc Duhul Sfânt al lui Dumnezeu.

După aceea, Pavel intră în sinagogă, învață cu îndrăzneală, dar apare opoziție și pleacă din locul acela într-o școală a unui om numit Tiran. Cuvântul ne spune că acolo, timp de 2 ani Pavel a stat și a învățat pe norod Cuvântul lui Dumnezeu, așa că toți locuitorii din Asia, iudei și greci, au auzit Cuvântul lui Dumnezeu și erau minuni, semne, peste bolnavi se puneau basmale și șorțuri care erau atinse de trupul lui Pavel și bolnavii erau vindecați. Bolile ieșeau din trupul lor și duhurile necurate plecau de acolo.

Pe fondul acesta, când se vedeau astfel de minuni, șapte tineri, băieți ai unui preot numit Sceva, au zis și ei: „Gata intrăm și noi în businessul acesta al minunilor.” Ei și-au umflat mușchii și au zis: „În Numele lui Isus pe care-l propovăduiește Pave, ieșiți afară!” Cuvântul lui Dumnezeu zice că un om a stat în fața acestor șapte oameni și i-a luat, i-a bătut și i-a schinguit pe toți 7, i-a dezbrăcat în pielea goală și i-a scos afară. Ce rușine! Șapte feciori ai unui preot, în pielea goală, au scăpat după confruntarea aceasta teribilă cu duhurile necurate.

La ei era altceva, la ei era mândrie, afirmarea aceasta, cât de grozavi sunt ei și ce știu ei, însă habar nu aveau în ce intră.

Lucrurile acestea s-au întâmplat. Vedeți ce impact extraordinar are Evanghelia atunci când este predicată, atunci când este proclamată? Pentru cei din Efes și pentru toată Asia, Evanghelia reprezenta o mare provocare. La fel ca și în alte locuri și aici, în pasajul de astăzi, Evanghelia avea să intre de această dată în confruntare și în coleziune cu puterile care erau în Efes. Am citit aici că a intrat în confruntarea cu puterea religiei ca și în Filipi, a intrat în confruntare cu puterea banului, stricându-le afacerile și a intrat în confruntare cu puterea politică.

Dragii mei, în această zi, aș vrea să învățăm ce se întâmplă cu Biserica când se află într-o perioadă, în care după ce lucrurile sunt așezate, deodată începe mișcarea, agitația.

Scriptura ne spune că pe vremea aceea, după ce s-au întâmplat toate aceste lucruri, în Efes s-a făcut o mare tulburare cu privire la Calea Domnului.

Ce aș vrea să învățăm astăzi, este să ne uităm la câteva lecții pe care trebuie să le știm când Biserica se află în vreme de tulburare. Am trăit vremuri de tulburare până acum? Am trăit! Ce trebuie să știm când Biserica se află în vremuri de tulburare? Haideți să ne uităm la textul nostru și să vedem cum au stat lucrurile.

Totul a pornit de la un argintar pe nume Dimitrie. Din pasajul din Scriptură, aflăm că acest Dimitrie era un fel de șef de breaslă și el era cel care se ocupa de breasla argintarilor. În Efes se afla un templu, care era templul zeiței Artemis (în varianta romană templul zeiței Dianei) care era de fapt una din cele 7 minuni ale lumii antice.

Templu zeiței Dianei era un templu măreț cu 127 de coloane, era una din splendorile lumii antice din acele vremi. Pentru că templul acesta era atât de faimos și atât de vestit – ca la orice altar remarcabil în această lume – oamenii făceau pelerinaje și se duceau la templul acela. Întru-cât Efesul se afla într-un punct strategic, adesea călătorii care mergeau din Asia spre Europa, sau din Europa spre Asia, se opreau la Efes. Efesul era un fel de Mecca pentru Islam, un fel de Muntele Atos pentru ortodoxi și un fel de Roma sau Vatican pentru catolici – era un punct strategic.

În ultima călătorie a lui Pavel, cel mai nordic punct în care a ajuns apostolul, a fost în sudul Traciei, care este Bulgaria de astăzi. În partea de sud a Traciei se afla Asia Mică, care este Turcia de astăzi. La aproximativ 300 km de sudul Traciei, se situa cetatea Efesului, ce se afla în partea de vest a Turciei de astăzi, și era un centru comercial, politic și cultural de primă importanță în zona Asiei Mici din vremea aceea.

Acolo a ajuns apostolul Pavel și acolo a fost centrul de greutate al lucrării lui Pavel în cea de-a treia călătorie misionară.

În zilele de astăzi, evident, vechea cetate a Efesului se află acum în ruine. Am vizitat acum câțiva ani partea aceea a Efesului din vestul Turciei și am avut ocazia să văd marele teatru în care s-au adunat breasla argintarilor împreună cu toată cetatea care a fost stârnită. Teatrul acesta era foarte mare, având o capacitate de 25000-30000 de oameni ce puteau să intre în acel loc.

În acea vreme, când Pavel era în Efes, cei de acolo și de prin împrejurimi se închinau la statuia zeiței Diana, statuia având la nivelul pieptului foarte mulți sâni. Pentru greci, zeița Diana era zeița vânătorii, zeița vigorii, zeița îndrăznelii. Cultul zeiței Diana a fost exportat și a ajuns și în partea Greciei din Asia Mică. Acolo în partea aceea a căpătat alte roluri și unul dintre rolurile proeminente ale zeiței Artemis, era fertilitatea. Prin urmare, în templul acesta al zeiței Artemis, era multă destrăbălare, erau preotese care se aflau acolo și care aveau această formă de imoralitate sacră.

Sunt sute de hectare pe care este întinsă cetatea Efesului, însă astăzi nu au mai rămas decât ruine. Străzile și coloanele care odată erau o atracție a cetății, acum erau numai ruine. Din toate coloanele care fuseseră construite, numai una mai rămăsese nedărâmată și aceasta avea în vârf un cuib de berze.

Am văzut și o clădire a unei biserici creștine, ridicată în secolul al III-IV d.Hr. Ei aveau și un baptistier din secolul al VII-VIII-lea d.Hr. Pe acel baptistier am observat că scria „Pentru adulți”.

Pentru a fi botezat în acest baptistier, trebuia să cobori pe niște trepte și acolo erau botezați adulții. Până în secolul al VII-VIII-lea, încă rezista învățătura biblică a botezului adulților. Acolo la Efes în această biserică creștină din primele secole care a rezistat până secolele VII-VIII, încă se păstra un baptistier în care se făcea botezul credinței.

Revenind la text, observăm că acest argintar pe nume Dimitrie, și-a dat seama că Evanghelia are un impact fantastic în Efes și nu numai. Așa că îi adună pe cei din breasla lui și le explică: „Oameni buni, știți că bogăția noastră atârnă de meseria aceasta? Nu vedeți că ce face Pavel este că întoarce toată Asia cu susul în jos? Nu vedeți că meseria noastră este în pericol?” Probabil și-o fi făcut contabilitatea, a văzut că nu mai poate vinde acele temple din argint, machete mici ale templului zeiței și că profitul breslei a scăzut considerabil și erau pe punctul falimentului. Atunci Dimitrie i-a atitudine și le spune: „Ce se întâmplă aici, este că omul acesta înduplecă mult norod și spune că zeii făcuți de mâini nu sunt dumnezei.”

Dimitrie remarcă două lucruri. Pe de o parte că meseria lor cade în dispreț (adică nu mai este la modă) și pe de altă parte că faima templului zeiței Diana, care este socotită măreția Asiei, este nimicită.

Provocarea aceasta a stârnit mare mânie în rândul acestor afaceriști. Cazul acesta dragii mei, este unul clasic și este situația în care religia și factorul economic vin împreună și antrenează între cei doi și factorul politic.

Sunt cel puțin două exemple în istorie în care lucrurile au apărut în schema aceasta: pe de-o parte religia și pe de altă parte business-ul.

Ne putem gândi la templul din Ierusalim în care marele preot cu toți ceilalți au dat acolo libertate să vină să se vândă porumbei și miei pentru jertfe și s-a așezat acolo în curtea templului, o piață extraodinară, foarte profitabilă.

Când a venit Domnul Isus, a intrat acolo și mâhnit de ce a văzut, a luat biciul și a răsturnat mesele schimbătorilor de bani. Acel loc ajunsese bâlciul deșertăciunilor „exchange office”. Miei și porumbei, vă dați seama, behăitul și vacarmul care era acolo, nu se mai auzeau rugăciunile celor care veneau acolo. Și Domnul Isus spune: „Ați făcut din Casa Tatălui Meu, o peșteră de tâlhari.”

Un alt exemplu îl avem din perioada anului 1500, când papa Leon al X-lea, a avut viziunea aceasta, de a zidi în Vatican, cea mai mare clădire de biserică a catolicilor – „Biserica Sfântul Petru”. A lansat o campanie de colectare de fonduri și unul dintre cei mai fervenți colectori de fonduri în acea vreme, era un german pe nume Johann Tetzel. Omul acesta avea un talent extraordinar de a aduna banii de la oamenii pe la care se ducea, vânzând acele celebre indulgențe.

Indulgențele erau niște documente emise de biserica catolică. De exemplu dacă cineva venea la Johann Tetzel să-i spună păcatele, el făcea o analiză ca preot al bisericii și zicea:

• Bun! Cât de bogat ești?
• Păi, atât de bogat…
• Eee, aici trebuie să plătești mai mult, că tu ești din rândul celor bogați.
• Ce păcat ai făcut?
• Păi m-am încurcat cu cineva.
• Vaaai, rău de tot!

Și îi astfel îi cerea o grămadă de bani și îi zicea: „Îți dau indulgența aceasta prin care nu numai că-ți iert păcatul, ci îți garantez că păcatul îți este iertat. Dar trebuie să plătești suma aceasta de bani.” Uneori erau tarife expuse pentru fiecare tip de păcat, trebuind să plătească în moneda care era în vremea aceea. Astfel oamenii cumpărau indulgențele acestea.

Însă la un moment dat, când Luther și-a deschis ochii și a văzut că biserica catolică a devenit o afacere imensă, a luat atitudine și a bătut pe ușa bisericii din Winttenberg cele 95 de teze care atacau sistemul de indulgențe din biserica catolică.

Ce a fost acolo… ! Ce tulburare s-a făcut! Acest Tetzel a înebunit. La un moment dat se ridicase și a spus: „Și dacă ai viola pe mama Domnului Hristos, poți fi vindecat, îți pot da iertare cu indulgența aceasta.” Ajunsese la extreme. Dar tot sistemul acesta de indulgențe, cel puțin în Germania și apoi în toată partea de nord-vest a Europei, s-a prăbușit dintr-o dată.

Un alt exemplu care vine din secolul VIII, a fost atunci când în partea de est a Imperiului Roman se afla un împărat pe nume Leo al III-lea, care citind Scripturile și-a dat seama că icoanele care sunt în biserici, sunt o formă de idolatrie. Oamenii au început să se închine la icoanele acelea, să aducă venerare și să meargă dincolo de venerare: la închinare. Puneau atâta preț pe icoane încât Hristos era de mult uitat. Ce era important pentru ei, erau icoanele la care se închinau.

Leo al III-lea a dat o poruncă, ca în partea de est a Imperiului Roman de Răsărit, să fie scoase afară toate icoanele din biserică, să fie arse și să fie curățite toate bisericile de idolatrie. În vremea aceea, termenii erau foarte clari. Lucrurile erau foarte clar spuse: „Aceasta este idolatrie”. Scriptura ne spune să nu ne închinăm la obiecte făcute de mâini omenești, la imagini, pentru că acest lucru este idolatrie. Astfel s-a luat atitudine.

Pe de altă parte în vestul Imperiului Roman de Răsărit, nu erau numai icoane, erau și statui.

Dacă citiți astăzi în teologii dogmatice, veți vedea că se zice: „Icoanele nu sunt idolatrie, dar statuile sunt idolatrie.” Astfel în partea bisericii grecești sau ortodoxe au rămas icoanele, iar în partea bisericii de apus, biserica catolică, au și icoane și statuete.

În orice caz, observați că lucrurile acestea sunt actuale. Ce s-a întâmplat acolo la Efes, se întâmplă și în ziua de astăzi, ridicați-vă vocea și spuneți: „Întoarceți-vă la Scripturi, lăsați lucrurile acestea și veți cunoaște adevărul. Nu vă luați după tot felul de tradiții, după tot felul de moaște, după tot felul de icoane. Urmați-L pe Hristos.”

Referitor la ce s-a întâmplat aici (în textul nostru) și la modul în care s-a stârnit această tulburare, vă rog să observați că Biserica nu a trebuit să recurgă la acțiuni violente sau fanatice ca să se întâmple ceva, ci Biserica a trebuit să proclame în mod fidel și consecvent Evanghelia.

Prima lecție pe care o învățăm din această situație, este faptul că o proclamare fidelă a Evangheliei, va aduce schimbări, categoric va aduce schimbări.

Dragii mei, tot ce trebuie să facem noi, este ca în locul în care suntem, să trăim frumos înaintea lui Dumnezeu, să trăim vertical, să fim oameni integrii, să respectăm Cuvântul lui Dumnezeu și să predicăm Evanghelia în mediul în care Dumnezeu ne-a așezat. Veți vedea că atunci când faceți lucrul acesta, vor apărea schimbări.

Dacă biserica în totalitatea ei, este fidelă acestei chemări, schimbările vor deveni din ce în ce mai mari încât în final vor aduce tulburări.

Biserica Providența a început cu trei ani în locul acesta. În timpul acestor trei ani am trecut prin multe provocări și prin tulburări. Aceasta se întâmplă atunci când crezi cu adevărat în Fiul lui Dumnezeu, când te duci și-L proclami cu toată încrederea și faci lucrul acesta cu consecvență. Acest lucru va schimba oameni, acest lucru va schimba structurile sociale.

Uitându-mă la ce se în cartea Faptele Apostolilor, constat că protestul verbal adesea, da, este necesar, cum a fost de pildă în timpul reformei, când Luther s-a ridicat și a protestat în mod direct împotriva sistemului de indulgențe. Dar aș vrea să vă spun că ce vedem aici la Pavel, este o diferită formă de abordare. El a stat doi ani de zile și a învățat acolo pe oameni Scripturile până acolo că toată Asia a auzit Cuvântul lui Dumnezeu, întreaga regiune a auzit Cuvântul. Forma lui Pavel, pare să fie una mai discretă, una în care se așează cu oamenii și îi învață doi ani de zile cu consecvență.

Dumnezeu ne cheamă să fim verticali într-o societate stricată. Adesea este nevoie să luăm atitudine și să spunem deschis în fața oamenilor păcatele. Dar există o formă de abordare pe care trebuie să o vedem bine în Faptele Apostolilor și aceasta este facerea de ucenici.

Noi nu vom crește dacă doar vom ataca deformările sociale care sunt în Brașov, ci vom crește atunci când vom vorbi oamenilor despre Evanghelie și când vom trece mai departe să-i ucenicizăm.

Provocarea pe care aș vrea să o avem din această lecție astăzi, este să ne întrebăm pe noi înșine: „Câți ucenici am eu”? Dacă v-aș da un sondaj de opinie astăzi și să scrieți acolo numărul de ucenici, câte zerouri ar apărea pe lista aceasta?

Astăzi Cuvântul vine în dreptul tău și te îndeamnă să-L proclami pe Hristos fie într-o formă verbală publică, fie într-o formă în care îi înveți pe oameni, fie într-o formă în care îi abordezi personal, dar nu te opri aici, ci fă un pas mai departe; și ca Pavel în școala lui Tiran, fă ucenici pentru gloria lui Dumnezeu. Aceasta este prima lecție.

Constatăm după aceea că această conflagrație capătă proporții: de la breasla aceasta restrânsă a argintarilor din Ierusalim, problema este amplificată la toată cetatea. Cuvântul spune că după ce ei au început să strige „Mare este Diana efesenilor” (categoric i-au auzit cei din cetate), toată cetatea s-a tulburat. Au năvălit cu toții într-un gând în teatru, i-au cules pe cei pe care au putut dintre cei credincioși, Gaiu, Aristarh, tovarășii de călătorie a lui Pavel și s-au dus în cetate – versetul 29. Și în învălmășeala aceea care era în cetate, au început să strige acolo ca formă de protest pentru două ore: „Mare este Diana efesenilor.” Cred că unii după două ore care au tot strigat așa, au și răgușit. Dar nu se lăsau, strigau acolo cu toată hotărârea.

Aici avem mulțimea, gloata adunată. Dragii mei, când gloata este stârnită, e pericol. Când ai de-a face numai cu un grup mai mic, poate mai poți discuta cu grupul acela, dar când gloata este pornită, nu mai este nici o șansă.

De pildă, când minerii care au ajuns în București în iunie 1990, s-au pus la mărșăluit și au ras totul. Au bătut pe studenți, au spart magazine, au devastat totul și aceasta era deja în sistemul democratic, după comunism.

Aici în textul nostru gloata este stârnită și ajunge acolo în teatru abrutizată și animalizată și toți începeau să strige.

Ce este interesant, cu o ușoară ironie, Luca descrie că unii nici nu știau pentru ce se află acolo. S-au trezit și ei, au mers acolo, au văzut că strigă toți și s-au apucat și ei să strige.

Acest lucru l-am făcut și eu odată. În București, sub Piața Universității se află o stație de metrou. Într-o bună zi mă duceam și eu la școală, că am crezut că se țin cursuri, și am observat că toată Piața Universității era blocată, oameni pe stradă strigau, mă uitam în stânga și-n dreapta… era interesant, era revoluție deja. M-am dus și eu acolo în mijloc, mă tot uitam în stânga, în dreapta și la un moment dat îmi vine o idee: „Băi eu niciodată nu am strigat în Bucureștiul ăsta, așa cât mă țin plămânii.” M-am pus acolo în mijlocul mulțimii și am început să strig cu putere cât mă țineau plămânii: „Jooooooooooos”. După ce am terminat de strigat mă îndrept spre unul și-l întreb: „Băi dar pentru ce-i protestul ăsta aici?”

Dacă vă uitați pe internet la imaginile care erau de la revoluție, imediat când s-a stârnit revoluția, erau unii acolo la televizor cu Mircea Dinescu care veneau și strigau, dar nici nu-ți dădeai seama bine ce se întâmplă. Acesta este efectul de gloată.

Vreau să vă spun că gloata este o pârghie foarte bună pe care adesea, personalități religioase știu s-o folosească foarte bine – gloata!

Uitați-vă cu mare băgare de seamă dragii mei. Acolo unde vedeți mișcări religioase în care religia are legat de ea factorul economic, factorul politic și gloata în care se stârnește sentimentul național, patriotic, acolo este o problemă. Pentru că lideri de religii, știu foarte bine să manevreze pârghiile acestea: banii, economia, politica. Băgați de seamă!

De aceea reforma este importantă, pentru că spune că între Biserică și stat, trebuie o separare totală. Biseria nu este o afacere, Biserica nu este o structură politică, Biserica nu e parlament, ci Biserica este condusă de Hristos și aici vrem să rămânem.

De aceea, vreau să vă spun că nici creștinismul nu este scutit de lucrurile acestea. Uitați-vă în bisericile tradiționale, ce mare legătură este între religie și factorul economic, politic, ideologic ș.a.m.d. Dumnezeu însă, ne cheamă să trăim o astfel de viață.

Aici în textul nostru, mulțimea este fanatică, este manipulată și confuză. Ce învățăm noi oare din toată situația aceasta? Priviți la Pavel! În mijlocul frământării și tensiunii, Pavel cu seninătate, cu pace, zice: „Mă duc și eu la teatru să vorbesc acolo.” El se gândea probabil din altă perspectivă:

• Câți sunt pe acolo?
• Vreo 20000.
• Oooo, 20000? Extraodinar! Unde-i amplivoxul? Adu-l încoace!

Aș vrea să învățăm o lecție aici, de la un om pe nume John Wesley, un om care a fost de multe ori în fața mulțimii stârnite și care dădeau în el cu ouă, cu cartofi și cu ce tot apucau. Wesley ne învață ceva extraordinar, când e tulburare și te afli în fața mulțimii: „Privește întotdeauna gloata în față, nu-ți fie teamă. Privește-o în față și vei vedea că sunt ca niște câini care se reped la tine să te atace, dar apoi se dau încet înapoi.” Te amenință, o amenințare în masă, dar el spune: „Privește gloata în față!”

Lui Pavel nu i-a fost teamă și a spus că vrea să meargă în teatru și să vorbească. Însă, uitați-vă, ucenicii nu-l lasă să meargă în teatru, pentru că ei în acel moment s-au gândit: „Dacă Pavel se duce în teatru acolo, îl sfâșie ăștia. Că pentru ei nu mai contează ce spune Pavel, ce argumente aduce; nu mai contează absolut nimic. Ei vor să pună mână pe cineva acuma și să-i sfâșie în bucăți. Aceasta este singura satisfacție pe care ar putea s-o aibă.” Și astfel ucenicii îl sfătuiesc pe Pavel să nu meargă în teatru. Pe lângă aceștia, au fost și alții care l-au sfătuit să nu meargă: versetul 31.

Aici dragii mei, văd ceva frumos, ceva la care cred că trebuie să ne gândim bine. Pavel avea prieteni printre mai marii Asiei.

Eu mi-am propus un lucru: să mă rog, ca aici în Brașov, să am prieteni printre conducătorii Brașovului. Într-o bună zi, să fiu prieten cu primarul, într-o zi să fiu prieten cu viceprimarul, cu oameni din sistemul de conducere. Cred că putem ajunge să fim prieteni cu ei, pentru că și Pavel a ajuns să fie prieteni cu mai marii Asiei, nu doar ai Efeseului, ci cu oameni din toată Asia.

Oamenii aceștia l-au sfătuit și i-au zis: „Măi Pavel, noi te apreciem asa, dar nu te duce acolo. Stai mai bine liniștit.”

Așadar, din acest episod, putem învăța o a treia lecție și aceasta este următoarea: „Fii curajos! Fii demn, dar fii și chibzuit!”

În situații în care nu-i cazul să te bagi, nu te băga. Dacă ești sfătuit de frați și ești sfătuit de prieteni, că nu este cazul să te bagi acolo, nu te băga. Chiar dacă ai curaj și demnitate, și chiar dacă pare o oportunitate mare să te bagi, nu te băga, stai deoparte. Pentru că tot ce faci este să îți arunci trupul la câini care te sfîșie. Pentru ei nu mai contează nimic, nu mai contează rațiunea, argumentul, nu mai contează dacă tu vii să aduci o veste bună, ei te vor sfâșia.

Împletește curajul cu chibzuință și râvna cu pricepere. Încearcă să simți situația și când ești sfătuit bine, i-a seama și la ce spun ceilalți.

În contextul acesta, pe scenă apare un alt om pe nume Alexandru, pe care iudeii îl împingeau înainte. Alexandru vrea să vorbească, face un semn cu mâna și Cuvântul spune că voia să se apare, dar când norodul a cunoscut că este iudeu, au strigat cu glas puternic, timp de două ore: „Mare este Diana efesenilor!”

Cine era acest Alexandru? Unii spun că era creștin! Însă este puțin probabil acest lucru, pentru că dacă era creștin, nu prea putea să stea lângă grupul evreilor. Eu cred că Alexandru era un fel de lider proeminent al evreilor din Efes, un om probabil cu o vorbire articulată, un om cunoscut cumva în Efes. Și pe acesta evreii l-au împins înainte. Oare de ce? Ce avea să spună Alexandru? Scriptura ne spune că vroia să se apere înaintea norodului. Eu cred că Alexandru vroia să meargă acolo și să zică: „Stați! Liniștiți-vă! Ascultați-mă! Ce se întâmplă aici, nu are de-a face nimic cu evreii. Noi nu suntem în afacerea aceștia. Creștinii și cu Pavel, ei sunt de vină, cu ei să discutați. Pe noi să ne lăsați în pace.”

Aș vrea să învățăm aici a patra lecție. În mijlocul tulburării, să știi că unii care sunt de partea ta, vor face un pas înapoi. Chiar dacă până la punctul acela, te ascultau, erai poate în sinagogă cu ei sau în adunare, în mijlocul tulburării când ești lovit, unii vor zice: „Noi nu avem nimic de-a face cu omul acesta!” Se vor disocia și se vor dezice de tine.

Pavel zicea mai târziu: „Dima din dragoste pentru lume m-a părăsit.”, „Alexandru mi-a făcut mare rău.” Nu este exclus să fie exact acest Alexandru; și amintește pe mulți alții care l-au părăsit și l-au lăsat în momentul în care avea cea mai mare nevoie de ei. În mijlocul tulburării vei fi lovit și vei fi părăsit.

Însă în final constatăm un lucru interesant. Logofătul, care era un fel de lider al cetății, vine înaintea norodului să-i potolească. El era un om cultivat, un om învățat, care cunoaștea psihologia mulțimii foarte bine. Vine în fața lor și zice: „Oameni buni ascultați-mă!” Aici se liniștesc spiritele și spune apoi: „Cine nu știe că cetatea aceasta a noastră este protectoarea zeiței noastre Diana? Oameni buni, ce vă agitați în halul ăsta? Noi suntem acasă aici, lăsați-i pe aceștia, noi suntem cu Diana. Și templul zeiței la noi este vestit. Ce v-a apucat de vă comportați în halul acesta? Stați liniștiți, dacă este ceva de discutat, avem dregătorii și avem locuri de judecată. Luați-i pe oamenii aceștia și veniți la judecată! Haideți să fim civilizați oameni buni! Noi ne-am apucat să strigăm aici în cetate, noi care am primit statutul de cetate liberă în imperiu; și revolta asta noi nu avem cum s-o justificăm în nici un fel. Dacă vin romanii, ne confiscă dreptul de liberă cetate. Așadar liniștiți-vă oameni buni, stați cuminți, mergeți acasă!”

Logofătul acesta, cu un talent oratoric nemaipomenit, știe să-i liniștească, știe să-i așeze. Și aici mai învățăm o lecție; o lecție pe care am învățat-o și eu când am trecut printr-o mare tulburare.

Imediat după ce m-am întors la Dumnezeu, într-un cartier care fusese sat înainte, înghițit de orașul Zalău, se afla o adunare mică. Într-o zi, mergând la școală am aflat de această adunare mică și am început să mă duc la această adunare. Am devenit atât de entuziasmat, Cuvântul m-a cucerit din prima duminică în care m-am dus acolo.

După aceasta, luni m-am dus la școală și fără să știu nimic de ce înseamnă comunism versus creștinism, mă duc la colegi și le povestesc eu de marea descoperire pe care am făcut-o. În următoarea duminică, câțiva colegi au început să vină și ei la adunare. Erau și ei entuziasmați, s-a făcut o grupă de copii, școala deja era pe locul 2. Pentru noi, adunarea era pe locul 1.

Mișcarea aceasta s-a extins în școala aceea până la punctul în care erau vreo 50 de elevi care mergeau acum la adunare dintr-o școală de 200 de elevi. Am început să cântăm despre Domnul Isus la școală, fiind total inconștienți că nu-i locul unde să cânți despre Isus. Nu mă înțelegi greșit, poți să cânți unde dorești despre Domnul Isus, dar nu știam noi că suntem în pericol.

Astfel lucrurile au început să se agite și a apărut o mare tulburare în Școala Generală numărul 2.

Să dea Domnul ca vrun profesor de acolo, să asculte mesajul acesta pe internet și să se pocăiască, pentru că ei s-au pus pe noi, au făcut investigații și au aflat că eu eram haiducul care am agitat apele acolo. M-au luat la un interogatoriu de câteva luni, până când spre sfârșitul clasei a VII-a, în mod decisiv mi s-a anunțat exmatricularea din școală. O mare tulburare!

Am fost dat afară din școală, iar părinții mi-au zis și ei: „Dacă ei te-au exmatriculat, te exmatriculăm și noi! Du-te la pocăiții tăi să te crească ei, să te învețe ei.”

Dincolo de toată agitația aceasta, acum în statut de exmatriculat din școală, habar nu aveam cum lucra Dumnezeu. Un profesor maghiar bănuiesc (nici până în ziua de astăzi nu sunt sigur) venea pe furiș câteodată la adunare, se băga în spatele adunării, se ascundea acolo și când intra cineva acolo, ridica jacheta ca să-l acopere și să nu fie văzut. În final când plecat, spunea: „Vă rog să nu spuneți la nimeni c-am fost aici.” Pentru că ar fi fost dat afară din școală imediat.

Ulterior, omul acesta pentru o vreme de câteva luni a fost folosit de Dumnezeu să vorbească cu oamenii aceștia din școală, m-au reprimit înapoi, însă cu un statut de „probă”. Dar slavă Domnului că nu a durut mult, că apoi a venit revoluția și s-a prăbușit totul. Dar iată cum Dumnezeu l-a folosit pe acest profesor.

Vreau să vă spun ceva. Când sunt vremuri de tulburare, Dumnezeu poate folosi și pe cei din sistem, ca să-și protejeze slujitorii.

Dincolo de ce vezi tu, Dumnezeu lucrează și El ne cheamă să fim verticali, să stăm tari și în vremuri de tulburare, să mergem înainte și să nu ne fie teamă.

Acestea sunt lecțiile pe care le învățăm când este tulburare. Trebuie să ne pregătim dragii mei, pentru că vor veni tulburări ca fluxul și refluxul mării. Câteodată marea este liniștită, dar apoi dintr-o dată începe și se frământă în jurul nostru.

Să nu uităm lecțiile care le-am învățat:

1. Dacă noi predicăm Evanghelia cu fidelitate, vor fi schimbări! Faceți-o și veți vedea schimbări în jurul vostru.
2. Când gloata se va ridica să vină peste tine, privește-o în față fără să-ți fie teamă.
3. Nu uita că trebuie să fii curajos și să stai ferm, dar fii și înțelept. Fii plin de râvna, dar cu pricepere.
4. În mijlocul tulburării vei fi părăsit, dar va fi Unul care va sta lângă tine și nu te va părăsi niciodată.
5. În final, El va folosi dincolo de ce vei ști tu, oameni din sistem de pildă, ca să te protejeze. Și când va veni momentul final să-ți dai viața pentru Hristos, va fi atât de clar, încât vei putea să scrii dinainte: „Clipa plecării mele este aproape.”

Domnul să ne ajute când vin tulburări, să stăm tari și astfel să-L cinstim pe El. Amin!