Faptele apostolilor 21:17-26 – Sorin Prodan

Faptele apostolilor 21:17-26 – Sorin Prodan – Biserica Baptistă Providența Brașov

Am urmărit în ultimele popasuri pe care le-am făcut în cartea Faptele Apostolilor, un profil al marelui apostol Pavel. Ne-am uitat la dragostea lui pentru Biserică, ne-am uitat la integritatea lui în învățătură, ne-am uitat la moștenirea pe care el o lăsa Bisericii, ne-am uitat la curajul lui.

După ce am văzut câteva aspecte pozitive din viața marelui apostol, în această zi pare să ne întâlnim cu o situație și cu o problemă care seamănă cu un compromis. Apostolul Pavel care era foarte hotărât că mântuirea este prin har și nu prin Lege, este expus în momentul acesta în fața unei situații în care cei din Ierusalim încercau să-l facă să păzească Legea și să facă niște lucruri care cumva par să fie contrare convingerilor sale.

Analizăm așadar un episod care pune în evidență o situație de compromis. Însă acest compromis, este un tip de compromis diferit de conotațiile negative, pe care în general termenul acesta le are. Iată o situație în care faci lucruri care pot fi interpretabile.

Pentru a înțelege mai bine problema cu care ne confruntăm astăzi și pentru a-l înțelege mai bine pe Pavel, dați-mi voie să vă dau un exemplu.

În urmă cu câțiva ani de zile, fiind la studii în Statele Unite, am primit un telefon și am fost anunțat că tatăl meu a decedat. Avea 61 de ani. A fost o moarte prematură. Într-un fel mă gândeam că se va întâmpla odată și-odată, datorită problemelor prin care tatăl meu trecea și a dependeței lui de alcool. Însă momentul fatal a venit și repede a trebuit să mă întorc în țară și să vin să fiu la înmormântare.

Întrucât tatăl meu nu s-a întors la Dumnezeu și nu a fost botezat, înmormântarea nu a fost făcută de biserica evanghelică, ci a fost făcută de biserica ortodoxă. Fiindcă aveam mulți prieteni și mulți cunoscuți acolo în zonă, mulți dintre ei au venit la înmormântarea aceasta, dintre credincioși.

Firește la înmormântare erau două grupuri mari: erau vecinii și oamenii din sat care erau ortodoxi și erau pocăiții. Acolo erau două moduri diferite de a vedea lucrurile și ritualuri diferite. Acum toată lumea se uita ce o să facem! Bineînțeles, înmormântarea fiind condusă de preotul ortodox și de biserica ortodoxă, am mers pe linia aceasta cu tot ce presupunea ea: cu toată liturghia specifică înmormântării. Eu eram conștient că oamenii se vor uita foarte atenți dacă eu fiind acolo în față lângă sicriul tatălui meu, voi participa în anumite elemente care sunt specifice înmormântării.

Acum, desigur am stat și m-am gândit la tot ce presupunea înmormântarea și lucrul pe care eu l-am cerut mamei mele a fost ca ea să nu facă masă cu băutură. Știți că după înmormântare se face masă și în general se dă băutură. I-am spus mamei mele: „Mamă nu pot să văd că oamenii vor ridica paharul și vor zice „Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească” și vor bea, pentru că tatăl meu a intrat în pământ din cauza alcoolului.” Așadar am zis: „Cu orice lucru sunt de acord, voi fi acolo, dar dacă dai băutură eu nu voi participa.” Apoi a urmat presiune dintr-o parte și din alta: „Te-ai gândit ce vor zice oamenii din sat? E important în economia vămilor cerești să facem astfel!” Și toată povestea aceasta pe care o știți! Eu i-am zis mamei: „Mamă nu mă interesază, asta este cerința pe care o am eu. Poți să faci masă, pentru că sunt oameni veniți din altă parte, dăm o masă musafirilor dar nu dăm pomană pentru mort, nu facem lucruri care nu sunt după Scriptură și mai ales băutură. Nu vreau să văd băutură la înmormântarea tatălui meu.”

Bineînțeles presiunea din partea neamurilor și tot ce a fost, a condus la masa cu băutură și eu nu am participat. După cimitir eu am plecat direct acasă și desigur toți oamenii se uitau și urmărea fiecare lucru.

În partea înmormântării, știți că există parte de ritual la care am participat pentru că era firesc, ca atunci când se roagă oamenii să mă rog și eu.

Unii mă veți întreba poate: „Ți-ai făcut cruce?” Nu mi-am făcut cruce, dar nu era o problemă, puteam să-mi fac, dar dacă îmi făceam, firește, pocăiții de acolo începeau să plece din cursul înmormântării.

Au fost alte situații, credeți-mă, unde de dragul Evangheliei mi-am făcut cruce. Ducându-mă în evanghelizare prin Ucraina, prin Cernăuți, zona aceea, unul era tare supărat că nu-mi fac cruce și-mi zicea:

• Fă-ți cruce, fă-ți cruce!
• Domle’, poftim îmi fac cruce!
• Am știut eu că ești polon!
• Eu nu sunt polon, eu sunt român, din România.

Acolo în Cernăuți, zona aceea a fost cucerită de poloni care erau catolici. Aceia își făceaui cruce într-un fel, aceștia își făceau altfel. Înțelegeți? Într-un fel vroia să zică că sunt catolic. Dar i-am spus că nu sunt nici polon și nici catolic, ci că sunt român și sunt după Scriptură.

Revenind la înmormântare, a mai fost încă o parte în ritualul înmormântării unde se ridica paosul, cu un colac acolo, oamenii pun mâna unii pe alții și se ajunge până la preot. Din nou în această situație, dacă puneam și eu mâna acolo, oamenii interpretau faptul că eu cred că colacul acela e mâncarea mortului, să nu flămânzească în trecerea vămilor cerului. Este o întreagă teologie și nu avem timp să insistăm pe acest lucru.

Ce vreau să vă spun, este că au fost părți în care am participat și păreau neutre, părți exclusiv de ceremonial și altele care aveau o greutate teologică și dacă aș fi intrat în ele, compromiteam adevărul. M-am rugat mult ca să fac distincția între ce însemna ceremonial, pur, fără o anumită greutate, unde puteam să particip ca să nu zică oamenii nu știu ce lucruri și altele în care nu am participat pentru că era vorba de conștiința mea.

Ceva de genul acesta întâlnim în textul nostru.

Probabil sunt mult mai multe exemple și situații, dar aș vrea să mai aduc înaintea noastră încă o situație.

Probabil ați auzit și ați văzut pe acel predicator evanghelic care a fost invitat să predice în biserica ortodoxă. A intrat acolo în biserica ortodoxă, unde veniseră și pocăiți și a început să predice. Acest preot părea să fie cercetat de Dumnezeu și fratele nostru s-a dus acolo și a început predica făcându-și cruce: „În Numele Tatălului, al Fiului și al Sfântului Duh. Amin!”

Mesajul lui a ajuns pe internet și acum mulți au început să zică: „Ia uite! Și-a făcut cruce!” Și au acum motiv să arunce cu pietre.

La fel și Pavel aici, părea că a ridicat și el paosul, și-a făcut o cruce și că a participat la niște ritualuri. Întrebarea care apare aici, este: a făcut Pavel un compromis? Pentru că el a fost foarte hotărât și vehement când scria Galatenilor și spunea: „Hristos înseamnă sfârșitul Legii și nu mai avem nimic de-a face cu Legea.” Acum el venea la Ierusalim și frații îi spuneau: „Uite fă și tu ceva ca oamenii să vadă că umbli întocmai după rânduială și păzești Legea.” A făcut Pavel compromis sau nu a făcut compromis?

Bineînțeles, apar întrebări auxilare aici: până unde poți merge în a te acomoda codului cultural și religios fără a viola principiul biblic? Ce poți face și ce nu poți face? Când este cazul să acceptăm anumite lucruri și când este cazul să nu participăm în anumite lucruri.

Poate ne aducem aminte Daniel care este luat și dus în robie. Ajunge acolo și îl vedem că acceptă schimbarea numelui și numele lui era legat de un zeu: „Beltșațar” – slujitorul lui Bel.

Ne întrebăm, cum a acceptat schimbarea numelui ca să primească un nume de zeu? Păi gândiți-vă, dacă cineva mi-ar schimba mie numele și mi-ar zice „Fiul lui Apis” sau „Fiul lui Isis”, ar fi ciudat! Dar iată, Daniel a acceptat schimbarea numelui. Probabil i-au schimbat straiele, vestimentația, a acceptat educația de acolo. Dar când a fost vorba de mâncare, el a spus: „Nu pun nimic în gură din mâncarea aceasta.”

Observați? Este o situație similară cu cea din textul citit, în care Daniel acceptă anumite lucruri și altele pe care le respinge.

Haideți să ne întoarcem la Pavel și să trecem prin text mai întâi că să înțelegem bine ce se întâmplă acolo. În timp ce vom merge prin text vom învăța câteva lecții foarte frumoase și vom ajunge la niște concluzii folositoare pentru noi.

Pavel se afla la Cezareea, a făcut un popas și Cuvântul spune că apoi s-a suit spre Ierusalim, nu a coborât. Dacă mergi cu mașina, simți tot timpul că te urci tot timpul. Ierusalimul este undeva la aproximativ 200 metrii deasupra nivelului mării și de acolo dacă vrei să conduci spre sud spre Marea Moartă, cobori cam 400 metrii. Simți în timp ce mergi cu mașina că ți se înfundă urechile. De aceea când neamurile sau peregrinii se duceau spre Ierusalim, întotdeauna ziceau „Ne suim la Ierusalim”, pentru că urcau.

Au plecat și s-au suit așadar spre Ierusalim, dar nu s-a suit singur ci împreună cu câțiva ucenici din Cezareea. De ce oare? De ce credeți că au plecat împreună cu ei?

Ne-am putea gândi că erau plini de dragoste și în vremea aceea poate nu aveau servicii de la ora 8 la 16 și frații din dragoste au zis: „Hai să mergem o bucată de drum împreună.” Dar era de mers cam vro două zile din Cezareea în Ierusalim. Știți de ce au mers?

Pe drumurile acelea erau în general hoți. Țineți minte textul unde zice că un om se cobora din Ierusalim spre Emaus și l-au prins hoții? Erau hoți la drumul mare și dacă erau oameni puțini pe drum, pirații aceștia ai deșertului săreau pe ei și încercau să-i fure.

Aduceți-vă aminte de asemenea, ce ducea apostolul Pavel spre Ierusalim? Ducea ajutoarele pe care le strânsese în ultima lui călătorie misionară. Probabil erau bani, lucruri de valoare pe care le ducea bisericii din Ierusalim care trecuse prin foamete, prin criză. Normal, știindu-se problemele care sunt și pericolele la care se expuneau, credincioșii din Cezareea au zis: „Facem o gardă de corp și mergem împreună cu tine spre Ierusalim.”

Au ajuns în Cipru, au găzduit acolo la un vechi ucenici și apoi au ajuns în Ierusalim. Când au ajuns acolo, versetul 17 ne spune: „Frații ne-au primit cu bucurie.”

Eu m-am tot gândit, oare care frați l-o fi primit pe Pavel cu bucurie? Pentru că în general, toți credincioșii din Ierusalim se uitau cu circumspecție la Pavel. Spun acest lucru, deoarece mai departe Iacov zice: „Toți iudeii din Ierusalim au auzit că tu zici și faci așa…”

Eu cred că frații care i-au primit bine, erau în primul rând credincioși, întorși la Domnul Isus Hristos și în al doilea rând erau evrei. Dar nu erau din evreii aceia care abia așteptau să vină Pavel să-l ia de urechi și să-i zică: „Măi Pavel, tu ce faci pe acolo printre neamuri? Tu aduci numai rupturi și despărțiri în sinagogi și zăpăcești pe toți frații noștrii iudei din diaspora.” Nu erau aceștia, ci eu cred că erau frații evrei elenizați (grecii au fost pe acolo și cumva i-au influențat). Aceștia nu mai erau evrei puri, ci erau evrei cu influență culturală străină. Astfel fiind evrei elenizați, ei nu mai erau acei evrei trași la carte, să păzească toate ritualurile legii, ci erau mai deschiși. Aceștia i-au primit pe Pavel și delegația aceasta cu mare bucurie.

Firește, când au văzut probabil suportul care l-au adus pentru credincioșii din Ierusalim s-au bucurat mult. Gândiți-vă că cineva ar veni și ne-ar aduce 50 000 de dolari, nu ne-am bucura noi ca biserică? I-am primi cu bucurie, desigur!

Versetul 18 ne spune că a doua zi, după această primire pe care le-au făcut-o frații (eu mă așteptam ca să fi fost Iacov și prezbiterii primii care să-i întâmpine), a mers la Iacov și toți prezbiterii s-au adunat acolo. Ce remarcați aici? Cine lipseau de aici?

Când se dusese Pavel prima dată în Ierusalim (Fapte 15) și a fost conciliul din Ierusalim în care s-a discutat problema cu privire la neamuri: „Îi obligăm să se taie împrejur și să păzească Legea ca să fie ștampilați de noi ca fiind cu adevărat creștini sau nu?”, primii care i-au întâmpinat au fost apostolii.

De data aceasta citim că este vorba de Iacov, nu apostolul (pentru că apostolul Iacov a fost decapitat), ci fratele de trup al Domnului Isus care ajunsese conducătorul bisericii din Ierusalim și prezbiterii. Apostolii nu mai sunt acolo, ei au plecat deja și s-au răspândit. Unul era probabil prin Turcia, altul era prin India, altul prin Sciția, Dobrogea, erau cu toții plecați peste tot.

Acum în Ierusalim, biserica ajunsese să fie încredințată prezbiterilor. Acesta este unul din lucrurile pe care aș vrea să le înțelegem astăzi: Biserica este slujită de prezbiteri. Aceasta ne spune Cuvântul lui Dumnezeu!

Aici însă sunt oameni care se împart și zic: „Nu, este întotdeauna un pastor care slujește biserica. El este conducătorul bisericii.” Înțelegerea pe care noi o avem, este că e vorba de prezbiteri cu daruri diferite: de învățător, de păstor, de evanghelist ș.a.m.d., care slujesc împreună biserica. Unii zic: „În Ierusalim era vorba de comunități diferite, biserici de casă, care aveau fiecare câte un prezbiter și era o singură biserică în Ierusalim formată din această biserică de casă.”

Fraților, oricare ar fi cazul, un lucru este sigur: Biserica este slujita de o pluralitate de slujitori, nu de unul. Noi care avem o moștenire comunistă, cu o înclinație puternică spre dictatură, eu zic că este bine să ținem seama că Biserica este slujită de prezbiteri, un grup de oameni, care împreună slujesc Biserica Domnului Isus Hristos. Aceasta este convingerea pe care o avem.

Cuvântul spune că Pavel s-a adunat împreună cu Iacov și cu toți prezbiterii și au discutat.

Este interesant că nu au anunțat toată biserica: „A venit Pavel, haideți toți aici să stăm de vorbă cu Pavel.” Prima dată au fost prezbiterii care au stat de vorbă cu Pavel. Acest element mi s-a părut semnificativ și vă spun de ce.

Sunt anumite probleme delicate, la care biserica nu este bine să fie expusă, pentru că în biserică sunt grade de maturitate diferite. Dacă aduci o problemă și o expui direct în fața adunării, oameni care nu sunt atât de maturi spirituali se bagă și ei, își dau cu părerea și este haos. De aceea, în echipa de slujire, în grupul prezbiterilor și al diaconilor, este bine ca multe din probleme să fie discutate acolo și soluționate. Doar problemele care sunt în măsură să fie împărtășite cu întreaga biserică, acestea vor fi aduse în fața întregii biserici.

Acest lucru se întâmplă și în mijlocul nostru. Vreau să vă spun frați și surori, aici în biroul care îl avem, sunt ore în care stăm și discutăm anumite probleme grele, probleme la care nu mai expunem întreaga biserică ca să fie dureri de cap și frământări și unii să nu mai poată dormi seara. Nici nu vă puteți imagina câte probleme sunt aici la care stăm ore în șir și le frământăm și ne rugăm împreună.

De aceea am fi recunoscători să vă rugați pentru grupul de slujitori și de prezbiteri care slujește biserica aceasta, pentru că sunt adesea probleme atât de delicate, de care sunteți scutiți ca biserică, pentru că oamenii aceștia stau și trudesc, se roagă și postesc ca să nu mai expună întreaga biserică.

Gândiți-vă dacă toată biserica ar fi expusă la orice problemă. Sunt anumite probleme care sperie câteodată.

De pildă, dacă ați avea un copil bolnav și trebuie operat și echipa de medici de la spitalul municipal, se adună și încep să discute operația și etapele operației. Ei știu că sunt elemente în operație care sunt foarte delicate și care probabil în anumite puncte, pot implica moartea. Există un risc foarte mare.

Gândiți-vă dacă medicii aceștia ar spune „Avem ședința de discuție a operației” și anunță familia și pe toți cei dragi ai copilului respectiv și-i invită într-o sală unde discută operația. Apoi doctorii ar începe să zică: „Păi prima dată îi tăiem burta, după aceea îi luăm toate organele din interior, le punem separat pe masă și lucrăm dincolo.” Vă dați seama că și părinții ar sta și s-ar speria. Înțelegeți? Sunt chestiuni care privesc doar niște oameni „competenți” pentru astfel de probleme. Și astfel nu expun familia întreaga la problematica și dinamica unei operații, tocmai pentru a-i scuti. Ei știu ce au de făcut, discută etapele și acționează după cum știu ei mai bine, spunând familiei: „Uitați, o să fie ceva riscuri, dar nu vă îngrijorați, am mai făcut operații de genul acesta și am reușit.”

Așa ceva fac și prezbiterii bisericii. În general analizează, discută și apoi aplică soluția și aici este nevoie de susținerea bisericii.

Aici în textul nostru vedem că se aduna prezbiterii, Pavel este și el prezent și încep rapoartele: „După ce le-a dat ziua bună, le-a istorisit cu deamănuntul ce făcuse Dumnezeu în mijlocul neamurilor prin slujba lui.” – versetul 19. Când a auzit Iacov și frații prezbiteri din Ierusalim au spus: „Slavă Domnlui! Aleluia! Minunat!” Au proslăvit pe Dumnezeu.

Uitați-vă acum ce se întâmplă! Foarte repede după ce Pavel dă raportul și ei vin cu un raport. Prezentarea aceasta de rapoarte, este ca și cum am discuta cu mai mulți păstori și ei ne întreabă:

• Cum sunteți voi?
• Păi noi am început de trei ani de zile slujirea în Brașov.

Și una din întrebările care apar în general este: „Dar cât sunteți acolo?” În general când auzi întrebarea aceasta, întotdeauna este o tendința să pui pe partea plus, nu pe partea minus. Nu spunem că suntem 20, ci spunem: „Cam 40, 45…” Chiar dacă nu suntem întotdeauna 40-45. Dar tendința este întotdeauna să pui pe partea mai numeroasă.

La fel se întâmplă și aici. Pavel spune cum a lucrat Dumnezeu și aceștia din Ierusalim vin și eu cu raportul: „Vezi frate câte mii de iudei au crezut.” Într-adevăr, fuseseră mii de iudei în Ierusalim, dar părerea mea este că biserica din Ierusalim intra ușor într-o stagnare, pentru că biserica din Ierusalim nu se debarasase de Lege, de ceremonialuri, de ritualuri. Nu era o graniță foarte precisă între ce făceau evreii rămași – care nu credeau în Isus ca Mesia – și evreii care au acceptat că Isus Hristos din Nazaret este Fiul lui Dumnezeu și a înviat din morți.

Acești evrei din Ierusalim, au crezut lucrul acesta dar au venit cu fontul întreg iudaic, pe care-l aveau înainte. Erau un fel de hibrid, nici nu știai de ce parte erau: erau evrei ca toți ceilalți sau erau evrei diferiți? Nu se vedea foarte bine care era diferența. Din cauza aceasta, biserica din Ierusalim intrase într-o staganare. Știți unde mergea bine lucrarea însă? Între neamuri! Între neamuri Evanghelia mergea ca un foc peste tot.

Acum era întrebarea unde merg lucrurile mai bine, între neamuri sau între evrei? Iacov a venit și a adăugat și el: „Vezi, frate, câte mii de iudei au crezut…” Cu toate că eu simt aici că este o ușoară exagerare. Însă nu numai atât, dar și adaugă: „… și toți sunt plini de râvnă pentru Lege.”

Probabil pentru Pavel, când a auzit fraza aceasta, a zis: „Aha… slavă Domnului… da…” El nu prea se împăca cu Legea! Iacov și cei din Ierusalim, aceasta vroiau să pună ei în evidență: că evreii creștini din Ierusalim erau dedicați Legii.

Aici pare că bucuria aceasta a lui Pavel este ușor umbrită de realitate care este în Ierusalim. Într-un fel, ce mai văd eu aici, este că Pavel venise cu ajutorul acesta pentru Biserică și scopul pentru care adunase ajutorul de la neamuri (neamurile au adunat bani ca să le trimită creștinilor evrei!) era ca să arate dragostea și unitatea neamurilor. Pavel încerca acolo să lege lucrurile, căci erau într-un fel despărțite. Probabil Pavel și-a zis: „Cu ajutorul acesta, poate trecem peste prejudecăți și ne legăm mai bine de creștinii evrei.”

Pavel aduce ajutorul, frații au văzut și au zis: „Mulțumim tare mult! Tare mult s-or bucura miile acestea de evrei care sunt dedicate Legii! Frate ne bucurăm că sunt mulți care s-au întors dintre neamuri la Domnnul Isus Hristos, dar și la noi sunte mii de evrei care s-au întors la Hristos și aceștia sunt zeloși pentru Lege.”

Observați? Bucuria aceasta parcă este ușor umbrită.

Câteodată te pregătești, anticipezi și vezi lucrurile într-un fel și când ajungi acolo, vine un nor și o umbră.

De curând am fost într-o călătorie în Viena, la o verișoară și am zis: „Să-l ducem pe băiatul nostru la grădina zoologică de la Palatul Schonbrunn.” Când ne-am dus prima dată în luna noastră de miere în Viena, am zis că nu ne ducem la grădina zoologică, ci să ne întoarcem când avem copii. Vă dați seama! Nu ne-am dus atunci, a trebuit să așteptăm copii, acum am avut și urma să-l ducem la zoo.

Când am ajuns cu băiatul nostru la zoo, a țipat mai tare ca toate maimuțele și toate animalele de acolo. Toată bucuria noastră cu grădina zoologică a fost s-a dus. Țipa în stânga și în dreapta, parcă nu mai aveai nici un chef de zoo. Tot visul nostru de 2-3 ani s-a ruinat într-o zi, pentru că nu era pregătit ca să vadă grădina zoologică.

La fel îl văd și eu pe Pavel aici. El se ajunge în Ierusalim cu mare bucurie și când încep ei cu Legea, parcă vine norul și umbra. Dar nu numai atât, ei continuă și spun: „Evreii aceștia creștini care sunt plin de râvnă pentru Lege, au auzit niște zvonuri. Au auzit despre tine că înveți pe toți iudeii care trăiesc printre neamuri, să se lepede de Moise, că le zici să nu-și taie copii împrejur și să nu trăiască potrivit cu obiceiurile. Ce-i de făcut acum? Evreii aceștia, frații noștrii, iubiții noștrii frați care sunt buni dar dedicați Legii, au auzit toate lucrurile acestea. Ce să facem acum? Cum să rezolvăm noi problema aceasta? Pentru că au auzit că ai venit și negreșit vor veni imediat. Evreii vor veni cu miile să discute cu tine. Cum să rezolvăm problema aceasta?”

Uitați-vă acum cum circulau zvonurile acestea! Zvonurile erau că „toții iudeii erau îndemnați de Pavel să se lepede de Moise, de Lege, să nu se taie împrejur, să nu mai țină nici un ritual.” Aceasta era o minciună grozavă, dusă de iudaizatori, care părerea mea nici nu erau creștini pe deplin. Erau oamenii cărora le vorbea autorul epistolei către evrei și le zicea: „Ați venit la Hristos, dar v-ați întors din nou la Moise. Voi trăiți cu un sfert de picior în creștinism, dar cu restul în iudaism. Voi nu ați fost încă transformați.”

Oamenii aceștia s-au dus pe urmele lui Pavel prin Galatia, în Colose și prin alte zone și au început să-i oblige pe oamenii care se întorceau dintre neamuri la Hristos, să urmeze toate ritualurile evreiești, să se taie împrejur și numai așa ei dădeau viza de intrare în Împărăția lui Dumnezeu.

Aceștia au venit la Ierusalim și au început să spună credincioșilor din Ierusalim: „Băi! Uite ce face Pavel printre neamuri, uite ce-i învață!” Dar ei mințeau de înghețau apele! Pentru că Pavel nu a făcut niciodată așa ceva.

Frații mei și surorile mele, aici avem de învățat o lecție: băgați de seamă cum ascultați zvonurile și băgați de seama cum dați mai departe zvonurile. În general când e o veste mare, o primești și o comunici mai departe. Uneori zvonurile acestea vin sub formă de bârfă și se duc sub formă de bârfă. De regulă începe de la ceva mic, cineva preia zvonul, i-a pompa, umflă zvonul și îl dă mai departe. Următoarea persoană, are pompă electrică și bagă mai mult în zvonul respectiv și se duce mai departe. Altul are pompă cu o presiune de nu știu câte atmosfere. În final zvonul ajunge la cineva și nu este la întâmplare vorba românească „Ai făcut din țânțar, armăsar.” Așa merg lucrurile.

În cazul nostru, zvonurile acestea circulau la fel. De regulă este o exagerare când primești niște zvonuri, de regulă este subiectivism și mai este și minciună. Nu știu de ce avem tendința aceasta de a exagera întotdeauna. Când auzim de la cineva ceva, la persoană terță cu care vorbim, noi exagerăm. Ați văzut tendința aceasta din inima voastră? Eu am văzut-o des. Și Duhul lui Dumnezeu mă mustră: „Ai grijă cum asculți, când vine cineva și îți spune despre altcineva.” Când îți povestește despre altcineva și este acolo un soi de plăcere de a spune o bârfă: „Ai auzit ce s-a întâmplat cu sora aceea? Hai să-ți spun!”

Când o persoană aude un zvon de la o altă persoană care a auzit și ea zvonul la rândul ei, ai grijă că acolo s-ar putea să fie deja umflată povestea.

După ce auzi, dacă vrei să vorbești cu altă persoană, uită-te atent în inima ta și vei vedea că este dorința de a exagera. Aici dragii mei, trebuie să fim foarte atenți, să ne păzim limba! Să ne păzim mai întâi ochii de ce vedem; că vedem ceva și imediat după ce am văzut ceva și dăm drumul la gură, deja modificăm parametrii. După aceea să ne păzim urechile de ce auzim și apoi să avem grijă cum dăm mai departe. Domnul să ne ajute să înțelegem lecția aceasta!

Iată că Pavel și prezbiterii, se află într-o dilemă: „Ce-i de făcut? Negreșit mulțimea are să se adune, vor ști ești aici în Ierusalim, vor veni cu curiozitatea aceasta.” Atunci prezbiterii spun așa: „Deci fă ce-ți vom spune noi.” Pavel aici nici nu mai are aproape drept de a spune și el o vorbă. L-au redus la tăcere și l-au rugat să facă ce îi vor spune ei: „Deci, fă ce-ți vom spune noi. Avem aici patru bărbați, care au făcut o juruință. I-ai cu tine, curățește-te împreună cu ei și cheltuiește tu pentru ei să-și radă capul și astfel vor cunoaște toți că nu este nimic adevărat din cele ce au auzit despre tine, ci că tu umbli întocmai după rânduială și păzești Legea.”

Aici uitați-vă la încă o piruetă pe care o fac prezbiterii din Ierusalim, tot la fel după cum au zis și la început: „Frate, mii de evrei din Ierusalim au crezut și sunt dedicați Legii.” La fel este și aici. După ce îi spun lui Pavel ce să facă, ei zic: „Cu privire la neamurile care au crezut, am hotărât și le-am scris să se ferească de lucruri jertfite idolilor, de sânge, de dobitoate sugrumate și de curvie.” Vedeți cum se mișcă lucrurile aici? E ca și cum ei zic: „Tu fă așa. Cu privire la neamuri poți să stai liniștit, e rezolvată problema. Însă aici e altceva, aici ești cu evreii.”

În același timp dragii mei, încep să-i înțeleg și pe ei, căci și ei se aflau într-o situație delicată. Cumva vroiau să-i spună lui Pavel: „Pavele, tu ai venit aici cu convingerile tale și te înțelegem. Când ești printre neamuri, treaba merge. Dar aici ești în Ierusalim printre evrei și tu vii aici, arunci bomba și pe urmă te duci și noi rămânem. Aici e problema! Hai cumva să facem să iasă bine.” Așadar erau bărbații aceștia care făcuseră o juruință de naziereat.

Juruința de nazireat era o juruință ce consta într-o perioadă de câteva luni de zile, în care oamenii se pot deoparte pentru Dumnezeu. Este ca și cum noi am zice: „Uite vreau să intru într-un post de 40 de zile.” Este o hotărâre importantă aceasta! Și începi să te lansezi în acest post de 40 de zile.

De asemenea și oamenii aceștia făceau juruințe și ziceau că timp de 30, 60 sau 90 de zile (cam atâtea zile erau perioadele de juruință de nazireat) se vor dedica Domnului.

Atunci, în perioada aceia, bărbații nu își tundeau părul și nici barba. Vă dați seama în 90 de zile dacă nu te bărbierești și nu-ți tunzi părul, deja crește foarte mare și ai și barbă. Oamenii dimprejur văd și ei știu: „Aceștia sunt nazierei, au făcut juruința de nazireat.” Dar la sfârșitul juruinței când ei vor să finalizeze timpul acela în care au jurat că vor fi dedicați Domnului, își tundeau părul de tot (zero), se rădeau și se duceau în templu și aduceau niște jertfe. Astfel terminau acel jurământ de nazireat.

Pavel a făcut și el lucrul acesta. A făcut acest jurământ de nazireat și l-a sfârșitul perioadei juruinței de nazireat și-a tuns părul în Chencrea și a adus jertfă Domnului.

Aici în pasajul nostru observăm că lucrurile s-au potrivit, pentru că erau patru bărbați care erau aproape de terminarea juruinței. Ei trebuiau să intre în templu, să aducă jertfele și să-și încheie timpul. Frații au zis lui Pavel: „Frate, uite avem o situație care poate rezolva problema. I-ai pe cei patru bărbați, curățește-te împreună cu ei…”

Unii comentatori spun că Pavel trebuia să se curățească, întrucât venea dintre neamuri. Când veneai dintre neamuri nu puteai să intru în templu așa pur și simplu, după cum doreai tu, ci trebuia să faci un ritual de curățire. De aceea Pavel trebuia să facă ritualul acesta și să intre împreună cu cei patru în templu.

Dacă Pavel făcea numai partea aceasta, totuși evreii ar fi zis: „Eee.. se preface, de fapt numai se duce și el așa de ochii noștrii.” De aceea frații au zis: „Curățește-te împreună cu ei și cheltuiește tu pentru ei ca să-și radă capul.” Pe lânga aceasta mai erau și jertfele care trebuiau aduse și era o cheltuială serioasă.

Ei se gândeau că atunci când vor vedea ceilalți evrei creștini că Pavel coparticipă în ceremoniile noastre, vor zice: „Ne-am înșelat. Uite, Pavel își fac și el cruce. Ia uite că ridică și el paosul. Au mințit evreii aceia, nu e nimic adevărat.”

Acesta era proiectul prezbiterilor din Ierusalim. Dar pentru Pavel era o dilemă: „Ce să fac? Fac compromisul acesta sau să nu-l fac?”

Ceilalți iudei nu s-au gândit: „Măi uite, Pavel l-a tăiat împrejur pe Timotei.” – Fapte 16:3. Dar nu au ținut cont de acest lucru. Nu au ținut cont nici de faptul că însuși Pavel făcuse juruință de nazireat și că a participat în ceremonialuri și că niciodată el nu a învățat pe evrei (ce pur sânge) să nu păzească Legea și să nu-și taie copii împrejur – niciodată! Ci neamurilor întotdeauna le-a spus: „Nu este nevoie să vă tăiați împrejur, nu este nevoie să faceți ritualurile acestea.”

Dar iată că Pavel înțelege cumva că este necesar o demonstrație și că nu era suficient doar o explicație. Acolo trebuia făcut ceva, ca să vadă oamenii. Nu erau suficiente vorbele și prin urmare Pavel face acest compromis.

În concluzie, ca să înțelegem toată situația, aș vrea să înțelegem ce este un compromis. Compromisul în general are o valență negativă. Când ne gândim că cineva s-a compromis, în general ne gândim la ceva negativ. Compromisul în ideea aceasta, este sacrificarea adevărului de dragul unor avantaje sau ca să te protejezi. Ca să obții ceva, faci un compromis sau faci compromis ca să-ți fie protejată averea, viața, să nu pierzi ceva. În sensul acesta compromisul are o nuanță negativă.

Dar există și un compromis de tip pozitiv. Când merg la restaurant cu soția mea, eu vreau să comand ceva și ea vrea altceva. Cumva, de dragul ei, eu fac un compromis și mănânc carne de vită și renunț la cotletul de porc. Fac un compromis de dragul soției mele. Compromisul în acest sens nu este ceva rău: faci ceva ca să fie bine în partea cealaltă.

Gândiți-vă la misionari care s-au dus prin nu știu ce triburi. Să zicem că-l trimitem pe unul din frații noștrii din mijlocul nostru, în tribul Auca pe unde a fost și Jim Elliot. Să zicem că mai sunt niște triburi pe acolo care nu s-au întors la Hristos și sunt încă cu bețe în nas, cu tot felul de lucruri ciudate. Se duce fratele nostru în mijlocul lor și ne trimite un material video de acolo, îl punem aici să-l vadă toată biserica. Și îl vedem pe fratele nostru stând mai întâi la foc împreună cu ei și la un moment dat fratele nostru se ridică și începe să danseze împreunpă cu ei. Noi de aici, probabil ne-am mira, ne-am șoca, ne-am speria și am spune: „De ce face dansurile acestea? Aoleu, s-a dat fratele nostru la păgânism!”, fără să ne dăm seama că de fapt dansul acela pe care îl face fratele este un dans de bun venit în care și el trebuie să participe, ca să poată avea deschidere la acel trib, pentru că așa îmbrățișează ei pe cineva în mijlocul lor: îi pune să danseze.

De fapt în zona aceea, am auzit că pentru  fi primiți în mijlocul lor, îi pune să mănânce ceva și este un fel de mâncare cu viermi și prima dată ei mestecă. Îi mestecă ei, pe urmă îi scuipă într-o oală și oaspetele este onorat să mănânce „mâncarea” aceea.

Probabil lucrul acesta l-am tolera și am spune: „Ia uite ce bine mănâncă fratele nostru.” Dar cealaltă cu dansul nu am tolera-o. Știți de ce? Pentru că nu înțelegem contextul, situația în care se află. De aceea aspectele culturale, de sistem, de mentalitate sunt importante și trebuie să le înțelegem foarte bine.

Eu cred că Pavel aici face un compromis cu adevărat. Dar nu este un compromis de nuanță negativă, ci face un compromis în care el nu are convingerile acestea, dar totuși el spune: „Pentru mine, acestea sunt ceremonialuri moarte, dar am să le fac de dragul unității și de dragul bunei înțelegeri. Vin și fac ce trebuie făcut. Chiar dacă pentru mine nu au nici o greutate lucrurile acestea, am să particip în ele.”

Când am fost în Israel, am fost pe la fratele nostru evreu care a venit aici la noi, la fratele Antony. M-am dus la el și l-am întrebat:

• Când se întâlnește biserica?
• De ziua Sabatului.
• Poftim?
• De Sabat.
• Dar cum așa? Voi țineți Sabatul?
• Da îl ținem, că toți aici se întâlnesc de Sabat. Dar pentru noi nu mai are greutatea care o are pentru evreii din vechime. Noi ne închinăm de Sabat și pentru noi este cumva retroactiv.

Frații noștrii de acolo se adună sămbăta, pentru că toți se închină sâmbăta și duminica la ei este ca o zi de lucru și nu se pot întâlni duminca, că sâmbăta este liberă ca să se închine. Și se închin alături de evreii care țin Sabatul în așteptarea lui Mesia. Dar el a zis: „Noi ținem Sabatul pentru că a venit Mesia și ne-a adus odihna mântuirii! Noi ne uităm invers.” Și am zis: „Este interesant. Hai că vin și eu și țin sabatul cu voi.” Și l-am ținut și eu; cât am fost acolo l-am ținut și eu.

Gândiți-vă, ce ar fi fost să zic: „Măi eu nu vin cu voi! Eu nu țin Sabatul, că noi duminica ne închinăm.” Mergea să fi zis astfel? Nu mergea, pentru că era contextul specific în care trebuia să intru și eu și să fiu acolo. Mai aveau ei alte ritualuri evreiești pe acolo, dar pentru mine erau ceremonii și am participat și m-am închinat cu ei.

La fel și Pavel a înțeles și a zis: „Măi fac compromisul aceasta.” De fapt el avea un principiu. Este un principiu care apare în I Corinteni 9 din versetul 19 la 22: „Căci măcar că sunt slobod față de toți, m-am făcut robul tuturor ca să câștig pe cei mai mulți. Cu iudeii, m-am făcut ca un iudeu, ca să câștig pe iudei.” Adică și-a luat (de exemplu) straiele evreiești, cu filacteriile acelea, și-a lăsat zulufi probabil ca să câștige pe iudei. S-a dus să facă jurământul de nazireat, l-a tăiat pe Timotei împrejur, ca să câștige pe iudei. El continuă și spune: „Cu cei ce sunt sub Lege, m-am făcut ca și când aș fi fost sub Lege (măcar că nu sunt sub Lege), ca să câștig pe cei ce sunt sub Lege. Cu cei ce sunt fără Lege, m-am făcut ca și cum aș fi fost fără lege (măcar că nu sunt fără o lege a lui Dumnezeu, ci sunt sub legea lui Hristos), ca să câștig pe cei fără lege. Am fost slab cu cei slabi. M-am făcut tuturor totul, ca oricum, să mântuiesc pe unii din ei.”

Aceasta a fost motivația din spatele lui Pavel, când a zis: „Măi, fac compromisul acesta de dragul unității. Fac o concesie! Pentru mine nu are o atât de mare relevanță.”

Vă rog să înțelegeți! Pavel nu sacrifică doctrina și nu sacrifică adevărul aici. Ci pur și simplu participă la o rutină, în care merge în virtutea situației și a contextului respectiv.

În concluzie, dragii mei, ne vom opri aici. Dar vreau să remarcați câteva lucruri.

În primul rând uitați-vă la smerenia lui Pavel. Îmi place foarte mult să văd că Pavel aici, nu vine ca un om încăpățânat. Că el putea să vină și să zică: „Băi, știți voi ce știți aici, dar eu o să vă dau teologie.” Priviți, el nu zice absolut nimic aici! Nu le aduce nici un argument, nu vrea să discute, nu vrea să-și impună punctul de vedere. Când ei zic „Deci, fă ce-ți vom spune”, Pavel nu zice absolut nimic și Cuvântul ne spune că „Atunci Pavel a luat pe oamenii aceia, s-a curățit, a intrat cu ei a doua zi în templu, ca să vestească sfârșitul ziellor curățirii când se aducea jertfă pentru fiecare din ei.” – Fapte 21:26.

Aici este frumusețea să vedem oameni cu principii puternice, principii tari, dar când vin prezbiterii bisericii nu sunt cu gura mare, nu continuă să-și spună ei ideile, ci ei se așează sub autoritate.

Într-un fel relația aceasta dintre Pavel și prezbiteri aici este asemănătoare cu relația dintre soție și soț. Soția trebuia să stea sub autoritatea soțului.

Câteodată, soțul îi spune soției să facă ceva lucruri, de care ea nu este convinsă că trebuie să le facă astfel. Vreau să vă spun că dacă chiar soțul greșește, când soția ascultă de soț, este mai mare binecuvântare care va veni peste ea, pentru că stă sub autoritate. Dar dacă ea își impune punctul de vedere și spune: „Eu cred că sunt adevărată și eu am dreptate aici”, vreau să vă spun că dacă chiar ea are dreptate și greșește soțul, este o problemă acolo, pentru că nu stă sub autoritate. În virtuatea dreptății ei, ea iese de sub autoritate și aici nu mai este binecuvântare. Mai mare binecuvântare este atunci când zice: „Bine dragul meu soț, eu îți dau credit ție pentru că Dumnezeu te-a pus autoritate peste mine și am să fac ceea ce îmi ceri tu din dragoste și respect pentru tine.”

Pavel la fel a zis aici: „Aceasta nu este convingerea mea. Dar de dragul vostru, de dragul unității, de dragul bunei înțelegeri, voi face ceremonialurile acestea.”

În al doilea rând, vedem la Pavel respectul pentru autoritate. Pavel chiar dacă este apostol, se pune sub autoritatea prezbiterilor. Poate ești tu nu știu unde la nivel de țară, dar când te duci într-o biserică locală și acolo este o autoritate, dacă eu vreau să slujesc acolo, mă așez sub autoritatea bisericii locale. Nu contează cine ai fi fost sau ce ai fi făcut tu înainte! Atunci când vii într-o biserică locală, regula Scripturii este următoarea: să stai sub autoritate.

În al treilea rând, uitați-vă la Pavel care înțelege foarte bine contextul, înțelege ce poate face, ce nu poate face. Aceasta trebuie să înțelegem și noi: contextul. Ce poți să faci în anumite locuri, ce nu poți să faci în anumite locuri.

Anumite lucruri nu le faci din principiu, la fel cum eu la înmormântarea tatălui meu nu am făcut anumite lucruri din principiu, pentru că în conștiința mea simțeam că sacrific adevărul. Însă alte lucruri trebuie să le faci ca excepție, pentru că este contextul și este bine să iubești și să respecți pe oamenii care sunt acolo.

Aici se împlinește probabil Cuvântul care spune: „Fiți înțelepți ca șerpii și blânzi ca porumbeii.” Așa a fost Pavel aici: înțelept ca un șarpe și blând ca un porumbel. Nu a venit cu gura mare.

În al patrulea rând, Pavel face o demonstrație a libertății lui. Demonstrează că este liber să trăiască ca neamurile când este printre neamuri, că este liber să trăiască ca un evreu când este printre evrei, că este liber de Lege și că este liber să țină Legea când anumite avantaje de dragul lui Hristos se văd acolo. Pavel arată libertate în tot spectrul.

Îmi place ce a spus un teolog pe nume Bruce, când vorbește despre Pavel: „Un spirit cu adevărat emancipat ca a lui Pavel, nu este robit de propia lui emancipare.”

Să vă dau un exemplu. După cum puteți observa în multe biserici sunt mulți oameni legaliști. Eu pot veni într-o astfel de biserică ca unul liber de legalism, cu libertatea care o am eu și să impun libertatea mea și să fac din nelegalismul meu un tip de legalism. Înțelegeți? Și aici este o problemă de ambele părți: atât de cei de care țin de niște legi, dar și atât de cei care vin și zic că este libertate, libertate și iarăși libertate și încearcă să impună această libertate pe gâtul celor care țin de lege și de legalism.

Este extraodinar când privim la Pavel și vedem frumusețea smereniei, frumusețea respectului autorității, înțelegerea contextului și a exercitării libertății pe care o are în Hristos.

Mă rog ca să învățăm din lecția aceasta a lui Pavel și să fim sensibili. Să înțelegem foarte bine locurile în care suntem, să nu fim obtuzi, ci sensibili și să iubim. Pentru că atunci când iubim, vom ști cum să ne comportăm în diverse contexte, vom ști cum să acționăm fără să fim radicali, fără să devenim talibani creștini și să rămânem întotdeauna în mediul dragostei. Amin!