Faptele apostolilor 23:12-35 – Sorin Prodan

Faptele apostolilor 23:12-35 – Sorin Prodan – Biserica Baptistă Providența Brașov

De regulă la începutul unui an, mesajele încearcă să dea o direcție anului în fața căruia o biserică sau un grup de oameni stau. Frământarea mea în această săptămână, a fost dacă să i-au un mesaj care să dea o perspectivă anului 2014 sau să mă întorc la cartea Faptele Apostolilor. Mă tenta ideea să mă întorc la Faptele Apostolilor pentru că a fost deja o pauză destul de lungă cu sărbătorile legate de nașterea Mântuitorului, anul nou ș.a.m.d. Am citit textul și narațiunea care este să aici părea să nu aibă nici o legătură cu anul 2014, ce să facem, ce mesaj are Domnul pentru noi și până la urmă dragostea de cartea Faptele Apostolilor a învins. Surpriza a fost ca să văd în final că Domnul are într-adevăr un mesaj pentru noi și pentru ce ne stă înainte.

Mesajul din această zi, este un mesaj greu. A accepta suveranitatea lui Dumnezeu este unul dintre cele mai grele lucruri pentru ființa umană. Narațiunea pe care am citit-o în această zi din cronica Faptele Apostolilor, ne vorbește despre providența lui Dumnezeu. M-am gândit că mesajul acesta probabil trebuia să-l fi avut cu multă vreme în urmă, poate chiar la începutul lucrării noastre ca biserică sau cel puțin în momentul în care am anunțat că numele bisericii noastre va fi „Providența”. Deși termenul este destul de cunoscut pentru noi ca români, nu știu dacă conținutul termenului este cunoscut foarte bine. Ce este providența? Ce anume vrea să indice acest cuvânt?

Subiectul providenței, este un subiect care îmbină simplitatea cu complexitatea. Subiectul acesta este foarte, foarte greu și complex și foarte, foarte ușor de înțeles. Dumnezeu are în Scriptură astfel de adevăruri care sunt și foarte grele dar și foarte ușoare.

Un mare înțelept spunea despre Scriptură că ea este ca un fel de bazin în care pot înnota copii mici dar se pot înneca și înotătorii de cea mai înaltă performanță. Scriptura îmbină simplitatea cu complexitatea.

La fel ca și curentul electric. El este foarte obișnuit pentru noi, trebuie să apeși pe buton ca să aprinzi becul și ai lumină. În același timp, realitatea luminii care vine în neon sau bec, este foarte complexă. Pentru majoritatea, lucrurile sunt simple: doar cumperi becul, îl înfiletezi, apeși pe buton și ai lumină și te bucuri de realitatea aceasta. Pe de altă parte, cei mai redutabili fizicieni, până în ziua de astăzi tot se gândesc ce este cu lumina asta, dacă e undă sau corpuscul. Nici până astăzi nu au ajuns la un consens, să decidă ce este cu lumina aceasta. Însă pentru noi lucrurile sunt simple: apăsăm pe buton și avem lumină. Pe când ceilalți se scarpină și se chinuie în laboratoare și fac teste să vadă ce este cu lumina aceasta: undă sau corpuscul. Unii din această cauză nu pot dormi noaptea, că nu știu ce este cu această lumină.

Așa este și cu subiectul providenței. Este un subiect de complexitate fantastică, dar în același timp se simplifică foarte, foarte mult atunci când avem credință. Când prin credință acceptăm lucrurile care pentru mulți oameni sunt extrem de complexe, lucrurile acestea devin de o simplitate neașteptată pentru cel care prin credință zice: „Domnul a făcut lucrul acesta.”

Este un subiect de profunde implicații teologice, dar și practice. În această zi aș vrea să ne uităm și la partea teologică puțin (ca să vedeți adâncimea și profunzimea acestui subiect), dar și la partea practică, ca să vedeți cum pentru anul 2014, Dumnezeu ne pregătește. Noi nu știm dragii mei, dacă până la sfârșitul anului 2014 toți cei care suntem aici în formula aceasta, vom mai fi pe pământul acesta.

Ați auzit exemplul cu acel accident, în care la un simplu popas cu mașina, viața unei ființe a fost curmată și ne punem întrebarea dacă la finalul anului vom mai fi cu toții aici. Nu vrea să fiu pesimist, ci vreau să fiu cât se poate de realist și cât se poate de biblic.

Viața noastră este măsurată, este deja decisă și s-ar putea ca unii dintre noi să plecăm în eternitate în anul 2014. Firește întrebarea este simplă: ești pregătit? 

În agenda anului 2014, când ți-ai făcut planuri pe anumite săptămâni, ai pus sub semn de întrebare, posibila mea înmormântare? Vorba aceea: „Fac pariu cu toți care sunteți aici că nici unul nu ați pus acolo acel semn de întrebare.” Și totuși se poate pune!

Cineva zicea că cel mai sigur lucru de pe pământul acesta este moartea, nu o poți evita.

Subiectul acesta, așa cum am spus, este un subiect de profunzime și de complexitate. De aceea unul dintre remarcabilii puritani care au scris tratate de teologie și lucruri foarte profunde, când a scris despre providență, John Flavel și-a intitulat cartea despre providență „Misterul providenței.” Consider că a găsit un titlu excelent pentru subiectul acesta, pentru că dincolo de realitatea providenței, se ascund lucruri care pentru noi oamenii, adesea sunt mistere, sunt taine. Dar taina poate fi înțeleasă și primită prin credință. Iar pentru cei ce nu au credință, providența rămâne sub semnul tainei, nu știu ce este și astfel se duc în direcții greșite.

De ce pornim la analiza acestui subiect?

Am citit textul acesta și am văzut că după ce Pavel fusese luat de căpitanul trupei de soldați romani și protejat cumva în fortăreața Antonia, a doua zi un grup de 40 de iudei au făcut jurământ că nu vor mai mânca nimic și s-au jurat cu blestem până când nu vor omorâ pe Pavel. S-au dus la marii preoți și i-au spus lucrul acesta.

Surprinzătoare este reacția marilor preoți, oameni care în mod normal nu trebuiau să se bage într-o conspirație care duce la moarte. Totuși marii preoți, textul nu ne spune explicit, dar cred că și marii preoți au zis: „Vă dăm aprobare, nu spuneți la nimeni, este treaba voastră.” Ei cumva încercau să se protejeze, ca să nu se observe că sunt în așa ceva și cumva să creeze un scenariu inocent: „Îi spunem căpitanului să-l aducă din fortăreață la noi în cetate.” Și pe drum băieții aceștia 40 aveau să acționeaze și să-l omoare pe Pavel.

Aici putem intra într-un subiect destul de complex și foarte prezent în zilele noastre. Unii oameni se duc la anumiți preoți și zic să blasteme pe nu știu ce persoană, să facă, să lege și să dezlege… Știți lucrurile aceasta!

În cultura noastră populară creștină se practică lucrul acesta: oameni care se duc la preoți să lege cu blestem pe cineva să nu mai poată naște, să-i ardă fânul ș.a.m.d. Unii fac lucrurile acestea. Nu știu dacă se plătește ceva sau nu, dar știu că se fac astfel de legături. Și după ce se leagă, săracii aceia care sunt blestemați, se duc poate la același preot să-i dezlege. Preotul ia bani și de la unul și de la altul și așa treaba merge înainte.

Așadar îi avem aici pe marii preoți care gestionează un complot. Când ei decid lucrul acesta, vedem un amănunt care deschide subiectul de astăzi: „Fiul sorei lui Pavel a auzit de această cursă și s-a dus și a spus lui Pavel.” Este un amănunt care pare nesemnificativ și totuși devine foarte important. Un copil, nu știu cum se întâmplă să fie prin preajmă, dar a auzit (textul nu ne spune exact cum a auzit, dar cert este că a auzit) și s-a dus și a spus lui Pavel. Pavel l-a dus la căpitan, căpitanul mobilizează o armată de 470 de soldați și îl trimite pe Pavel din Iersaulim, noaptea, în Cezareea.

Uitați-vă ce face Imperiul roman pentru un evreu; ei știau că este și cetățean roman. Îl trimite la Cezareea unde era garnizoana principală din regiunea Palestinei a evreilor. Acolo ei aveau suficientă armată și Pavel este luat și dus în palatul lui Irod. Ia uitați unde ajunge Pavel! În palat! Pavel este luat și cazat în palatul lui Irod. Cred că nici Felix și nici căpitanul Lisias nu au umblat prin Israel cu o armată de asemenea calibru. Iată cum lucrează Dumnezeu!

Dar amănuntul la care aș vrea să ne uităm astăzi este acel fiu al sorei lui Pavel, nepotul lui Pavel care aude vestea aceasta. Cum s-a întâmpat ca el să fie acolo și să audă?

Aici poate ne gândim la alte situații din Scriptură care ne suscită memoria. Care este episodul care vă vine în minte cel mai repede, foarte asemănător cu acesta? Situația cu Mardoheu!

Mardoheu se afla undeva și doi dintre dregătorii împăratului Ahașveros, Bigtan  și Tereș, fac un complot ca să-l omoare pe împăratul. Mardoheu aude lucrul acesta, se duce și spune împăratului și lucrul acesta este consemnat în cronici. Într-o noapte Ahașveroș nu putea dormi, a dorit să i se aducă cronicile, să i se citească ca să poată adormi mai repede și când citeau cronicile și Ahașveroș mai avea puțin și adormea, se citește că acest Mardoheu i-a salvat viața. Dintr-o dată se trezește și zice:

• A fost răsplătit omul acesta?
• Nu.

Mardoheu este astfel răsplătit. Știți cum Haman, care vroia poziție însemnată, fusese înlocuit de Mardoheu care avea să ducă acum carul împăratului și de acolo se striga: „Așa este cinstit omul pe care-l cinstește împăratul.”

Aceasta era o situație în care, iată, Mardoheu era într-un loc și a auzit ceva. Cum s-a întâmplat lucrul acesta?

Aici sunt câțiva oameni care acționează în modul următor: se uită la o circumstanță de genul acesta, la fiul sorei lui Pavel care a auzit această cursă și zic „Ce coincidență fericită! Ce s-a nimerit să fie el undeva pe acolo și să audă că este o conspirație împotriva lui Pavel! Iată cum viața lui Pavel a fost salvată de întâmplarea aceasta! Domle, aceasta este o întâmplare nemaipomenită, ce coincidență!”

Alții zic: „Măi ce noroc a avut Pavel! Parcă îl urmărește norocul. E plin de noroc ca gâscă plină de pene! Norocul a adat peste el!”

Însă alții zic: „Providența! Ce a fost acolo, este mâna providenței!”

Dacă ne gândim la acest episod și la situația aceasta, ne putem gândi de fapt la orice lucru din viață. Oamenii în general se gândesc la anumite întâmplări specifice, o situație în care au scăpat cu viață. Vi s-a întâmplat așa ceva? Câți dintre voi ați avut situații în care era să muriți și ați scăpat cu viață? Văd aproape toate mâinile ridicate!

Dacă v-ați gândit la situații în care ați scăpat cu viață și ați găsit vreo câteva, vreau să vă spun că sunt mult mai multe situațiile în care ați scăpat cu viață, când trebuia să muriți, decât vă imaginați voi.

Noi ne gândim numai la situații din acestea mari și la cele care ne vin în minte. Dar de fapt ne putem gândi la orice situație din viața noastră în felul acesta. Nu numai la marile întâmplări, ci și la faptele banale, la lucrurile nesimnificative pe care le socotim aproape normale în viață.

În general, când ne gândim ca oameni la ce se întâmplă, ne dăm seama că sunt mai multe categorii.

Haideți să ne gândim la prima categorie, care sunt ateii. Cum gândesc ateii despre o întâmplare mare sau orice fapt din viață?

Ei zic că totul este întâmplare. Aceasta vine dintr-o convingere profundă pe care ateii o au. Firește că în primul rând ei spun că nu există Dumnezeu, că nu există nimeni care rânduiește lucrurile pe pământ sau în univers și că totul este produsul întâmplării. Ei spun că apariția vieții, apariția universului a fost din pricina unei explozii, pe care ei o numesc „Big bang”, că totul a fost o întâmplare și că noi suntem produsul întâmplării.

Poate unii dintre voi vă aduceți aminte de filmul „Invictus”, care este centrat într-o oarecare măsură pe viața lui Nelson Mandela.

Cuvântul „invictus” este unul latin și se traduce „invincibil.” Titlul acestui film a fost luat de fapt dintr-un poem al unui poet britanic modern pe nume William Ernest Henley. Aș vrea să citesc finalul poemului care spune în felul următor: „Eu sunt stăpânul destinului meu. Eu sunt căpitanul sufletului meu.”

Așa gândesc ateii: „Eu sunt șeful vieții mele. Tot ce se întâmplă în jurul meu și în viața mea, este produsul situațiilor, circumstanțelor și întâmplărilor, dar eu sunt cel ce sunt!” Astfel gândește ateul, nerecunoscând pe Cel care S-a numit pe Sine „EU SUNT CEL CE SUNT” (adică Creatorul Dumnezeu, Yehova care este din veșnicie în veșnicie sau Cel care există prin Sine). Ateii își arogă această condiție.

Ateii spun că o situație de accident, o tragedie, un tsunami, un cutremur sau orice alt eveniment că este doar o întâmplare nefericită.

A doua categorie sunt deiștii sau dualiștii. Unii dintre ei spun că există Dumnezeu, alții spun că există o forță, că există o putere. Aceștia în general spun că este impersonală, care este undeva în univers și care e acolo și a făcut ceva. Dar de regulă ei gândesc în felul acesta: „Acest Dumnezeu, fie personal sau impersonal, doar a creat și a dat drumul acestui univers.” Este ca și cum ceasornicarul trage ceasul, îl pune pe perete și apoi nu mai are nimic de-a face cu ceasul acela, până când ceasul trebuie tras din nou. Deiștii spun în felul următor: „Dumnezeu a creat într-adevăr universul acesta, pământul și pe om, dar după aceea Dumnezeu nu s-a mai amestecat în realitatea umană. Până la urmă noi suntem produsul alegerilor noastre, produsul întâmplărilor prin care trecem.” Aceștia sunt deiștii sau dualiștii.

Ultima categorie la care ne putem gândi, sunt teiștii. Aceștia sunt cei care cred în Dumnezeu, cred că există un Dumnezeu personal, că El rânduiește toate lucrurile, dar și aici sunt două categorii.

Unii consideră că Dumnezeu se implică doar parțial în realitatea umană, spunând: „Dumnezeu Se implică doar la nivelul marilor schimbări în istorie sau la nivelul marilor evenimente din viața noastră: la naștere mea, la căsătorie, când se sfârșește viața și în alte câteva situații. Dar printre implicațiile acestea ale lui Dumnezeu, eu cumva am libertatea să mă mișc într-o libertatea a mea în care Dumnezeu nu se mai implică.”

Să zicem că dacă ar cădea o piatră în mijlocul străzii, de pe o clădire, ei ar spune: „Nu Dumnezeu a făcut ca piatra să cadă piatra de pe clădire. Acesta este ceva normal.”

În final, sunt teiștii care spun: „Absolut tot ce are loc în viața această, este hotărât, controlat și asistat de Dumnezeu. Absolut totul!” Cuvântul spune că nici un fir de păr nu-ți cade, fără cunoștința lui Dumnezeu. Totul este sub controlul lui Dumnezeu.

Lucrul acesta îl descoperim foarte des în Scriptură și avem mai multe exemple.

Ne putem gândi de pildă la viața lui Iosif. Ca tânăr se duce la câmp la frații lui. Frații lui îl iau, îl dezbracă, îl aruncă într-o groapă și tocmai atunci se întâmplă să vină o caravană. Iosif este luat și vândut în Egipt. Ajunge în Egipt în casa lui Potifar, unde nevasta lui se uită după Iosif. Iosif nu se compromite și astfel ajunge în închisoare. Viața lui Iosif este o sinusoidă: când îi este bine, când rău. În închisoare, iarăși se întâmplă să fie doi oameni ai însemnați ai lui Faraon care îi povestesc lui Iosif niște vise și el le tălmăcește. După ani de zile, unul din ei își amintește că cineva i-a tălmăcit un vis. Astfel Iosif este luat și ajunge prim-ministru al Egiptului.

Observați o evoluție, o țesătură de evenimente, un scenariu care se duce când spre bine, când spre rău?

Aici unii spun: „Absolut tot ce s-a întâmplat, este mâna lui Dumnezeu!”

De altfel, un mare scriitor englez spunea că nu există nici măcar o particulă de praf care se mișcă pe o traiectorie nedefinită, care să nu fie sub controlul absolut al lui Dumnezeu! Totul este sub controlul lui Dumnezeu.

Prin urmare și amănuntul acesta, fiul sorei lui Pavel, era acolo pentru că Dumnezeu a hotărât ca el să fie acolo.

Aș vrea să încercăm să dăm o definiție providenței. Când cineva te întreabă direct ce este „providența”, ai vrea să spui, dar parcă nici nu îți vine să zici, că te poți încurca ușor.

Am încercat să iau mai multe definiții și să construiesc o definiție care adună cât mai mult și este o definiție simplă: „Providența este în mod clar o doctrină biblică care implică faptul că Dumnezeu are control absolut peste toate lucrurile și ființele din creație și istorie.”

Sunt și alte definiții, dar această definiție mi s-a părut simplă și clară: „Dumnezeu are control absolut peste toate lucrurile și ființele din creație și istorie.”

Două sunt modalitățile prin care Dumnezeu Se implică și lucrează prin providența Sa în istoria aceasta.

Una este guvernarea și cealaltă este protecția.

Prin guvernare, înțelegem că Dumnezeu conduce toate evenimentele din univers. Pe de altă prin protecție înțelegem că El ține toate lucrurile împreună și protejează toate aspectele existenței.

Dacă Dumnezeu nu ar ține pământul acesta pe orbita pe care se mișcă cu o precizie matematică absolută, o deplasare cu un grad de la orbită înspre soare, ne-ar prăji imediat. Iar dacă s-ar deplasa în direcția opusă soarelui, am îngheța instantaneu! Toată planeta ar îngheța.

Cine ține totul? Scriptura spune că „Dumnezeu ține totul cu cuvântul puterii Sale.” Toate galaxiile care sunt construite pe orbite și funcționează așa cum sistemul solar și Calea Lactee funcționează, totul este sub controlul suveran, sub guvernarea lui Dumnezeu și sub protecția Lui. Aceasta este providența.

Dacă ne gândim la om, spunem că și el stă sub guvernarea lui Dumnezeu și sub protecția lui Dumnezeu. Așa trebuie să ne gândim și noi: în anul acesta 2014, trebuie să ne amintim că stăm sub guvernarea lui Dumnezeu și sub protecția Lui.

Dați-mi voie să încep să vă provoc puțin. Pentru că aici, când vorbim despre providență, de regulă noi ne referim doar la aspectele pozitive. Îngăduiți-mi să vă dau un exemplu.

În anul 2004, fusesem împreună cu o echipă din Statele Unite spre Clisura Dunării, spre Moldova Nouă și ne întorceam acasă. Undeva prin zona Filiași, conduceam o mașina, un microbuz de nouă locuri și în ziua aceea era o ploaie măruntă. Drumul era relativ bun, dar încă nu era făcut complet. Fiind ploaie, vedeam foarte greu în față. Mergeau ștergătoarele bine și repede, dar totuși nu era vizibilitate. Conduceam însă cu 100km/h și mergeam liniștit, socoteam că am pneuri bune și îi dădeam înainte. Povesteam cu o doamnă care era în dreapta mea, îi povesteam din viața mea și în față, la o distanță bună, era o dacie roșie. Deodată, din partea cealaltă a venit un camion rabă cu pietriș. Din raba aceea a căzut pietriș pe dacie. Eu nu am observat că dacia s-a oprit. Șoferul din dacie a oprit de tot. I s-a spart parbrizul și probabil nu a mai văzut nimic și s-a oprit de tot. Eu am continuat să merg cu aceeași viteză, fără să-mi dau seama de ce se întâmpla în fața mea, dar în momentul când am remarcat am pus brusc frână și am intrat în derapaj. Așa am început să derapez, încât nu mai aveam control asupra mașinii. Mă apropiam de mașină și toți ceilalți din spate au început să scoată țipete ascuțite, cum nu mai auzi  niciodată. În clipa aceea așteptam realmente impactul. Nu știu ce a fost (de fapt știu), că în momentul acela, fără să gândesc (nu am avut timp să gândesc), am apăsat accelerația, am făcut dreapta pe lângă dacie și a fost suficient loc numai cât să pot trece eu cu microbuzul prin partea dreaptă a mașinii și să ajungem dincolo. După aceasta urma un șanț adânc și dacă mai mergeam probabil un sfert de metru, prindeam marginea șanțului și ne întorceam peste cap. Totul s-a întâmplat în 3-4 secunde. După toată această sperietură, americanii din spatele mașinii au început să aplaude și să strige de bucurie. A fost ca de la agonie la extaz. M-au lăudat că sunt șofer bun și aproape că mi-a venit să-i mustru și să le zic: „Oameni buni, de ce mă lăudați pe mine? Ce treabă am eu că Domnul mi-a pus mâna Lui providențială pe picior, să apăs pe accelerație, să fac dreapta și să trec dincolo?”

Iertați-mă, dar această fază e ca și cu botezurile când oamenii după ce se botează, ne ducem cu flori la ei și îi felicităm. Păi de ce să-i felicităm? Pentru că ei au fost mântuiți, au fost scăpați de groază!

Ți se întâmplă vreodată să fii pe marginea unui bazin, să vezi că cineva sare după altul să-l scoată și apoi să te duci cu flori la acel scos și salvat? Desigur că nu! Trebuie să-l feliciți pe acela pe care salvează, nu pe acela care este salvat. Înțelegeți?

Până la urmă am povestit între noi și am tras concluzia că acolo a fost providența lui Dumnezeu.

Haideți să schimbăm puțin scenariul acesta. Imaginați-vă că nu aș fi pus piciorul pe accelerație și intram în plin în dacia aceea și muream toți. Dacă ne cunoșteam, ați fi auzit cu toții că Sorin Prodan a avut un accident și a murit împreună cu alți opt. Ce ați zice? Probabil că în nici un caz providența.

Tendința ar fi fost, măcar la început, să spunem că a fost lucrarea diavolului acolo. Sau să zicem: „Vai de mine! Ce tragedie!”

E ca și cum te-ai trezi dimineața și a-i auzi: „Toate bordelurile și jocurile s-au închis sub o lege. Nu mai este nimic!” Ai zice „Aleluia!” Sau te scoli a doua zi dimineața și auzi la același radio: „Toate bisericile din România au fost dărâmate.” Când auzi așa ceva, nu prea îți mai vine să zici „Aleluia.”

Aici vedem o problemă și aceasta este faptul că noi ne gândim la providența lui Dumnezeu într-un mod selectiv și luăm din mâna lui Dumnezeu doar ce ne convine. Considerăm alte evenimente, precum Holocaustul, cutremurele, tsunamiurile sau tot ce se întâmplă rău în lumea aceasta, că vin de la cel rău și le punem doar în cârca lui Satan și cumva încercăm să-L disculpăm pe Dumnezeu și să zicem: „Dumnezeu nu a fost acolo!”

Am citit o întâmplare în care era un fel de consilier care se ducea în spital. După cum știți, în spital se întâmplă multe tragedii (mai ales într-o secție de terapie intensivă, unde foarte mulți oameni  mor) și acest consilier încerca să-i încurajeze pe oamenii care pierdeau pe cei dragi. Când ajungea acolo, primul lucru pe care-l zicea omul acesta era: „Să știți că Dumnezeu nu are nimic de-a face cu așa ceva!” Până când a dat de o doamnă, căreia îi murise fiul într-un accident de avion (era pilot) și comandantul navei de pe care decolase avionul, a venit și a zis: „Doamnă, vă spun că nu ne putem explica cum de s-a întâmplat. Totul a fost perfect pus la punct, nu știm ce s-a întâmplat!” Și femeia a zis: „Știți ce s-a întâmplat? Dumnezeul Suveran și Atotputernic știa că fiul meu va fi în această navă, știa că va veni momentul acela și sub autoritatea și puterea lui Dumnezeu, acest avion s-a prăbușit! Și eu cred că fiul meu este în glorie și că toate le rânduiește Dumnezeu și Lui îi dau slavă! Mă doare inima, dar îi dau lui Dumnezeu slavă!”

Ce diferență între oamenii care zic „Nu știm, ce tragedie!” și plâng în disperare și cei care înțeleg că totul este sub mâna lui Dumnezeu!

Adesea v-am spus, dragii mei, și repet acest lucru: (pentru că eu cred că este important să înțelegem acest principiu): Dumnezeul nostru controlează tot spectrul existenței; de la cele mai bune lucruri care se întâmplă până la cele mai rele. Dumnezeu controlează totul! Dumnezeu știe totul și Dumnezeu are absolut totul sub control! Dumnezeu controlează lucrurile acestea prin circumstanțe și prin agenți. Agenții lui Dumnezeu prin care El lucrează în istorie prin providență, sunt îngerii, Satan, oamenii și fenomenele.

Dacă ne gândim la Satan, vreau să știți că el nu acționează de unul singur și să nu zicem în mintea noastră: „Aici e porțiunea lui Dumnezeu, aici e porțiunea lui Satan. Acum este o luptă să vedem cine e mai tare!” Satan nu face skandenberg cu Dumnezeu! Satan este calul cel mai bun la trăsura lui Dumnezeu! Din toți agenții care există, Satan trage cel mai bine la carul lui Dumnezeu. Este cel mai harnic agent în planul providențial al lui Dumnezeu. El se pune și numai rău face. Dar răul acesta este parte din planul lui Dumnezeu care în final aduce slavă și glorie lui Dumnezeu și mântuiește pe cei pe care Domnul i-a hotărât înainte de întemeierea lumii.

Cuvântul este atât de bogat! Ne putem aminti de Iov, el este cel mai bun exemplu. Când Iov este pe pământ, el nu știe ce se întâmplă în ceruri. În ceruri Satan se duce și-l acuză pe Iov și Dumnezeu zice: „Bine! Am să-l pun la test. Du-te, îți dau ție dreptul să-l lovești pe Iov și să-i faci rău. Dar aceasta se va întâmpla sub controlul Meu. Nu-i lua viața, până acolo te duci.”

Vă aduceți aminte, că într-o bună zi, Iov se bucura și deodată a venit un sol și l-a anunțat de tragedia care se întâmplase, că i-au ars toate casele. Nu bine a auzit vestea aceasta, că a venit al doilea sol și a zis: „Un foc a venit și ți-a ars toate turmele.” Nu bine s-a dezmeticit Iov, până când un al treilea sol a venit și i-a spus: „Casele tale s-au prăbușit și copii tăi toți au murit!” Iov cade, se prăbușește, plânge și zice: „Gol am ieșit din pântecele maicii mele și gol mă voi duce de aici. Domnul a dat și Domnul a luat.” Iov nu zice că Domnul a dat și diavolul a luat. Acolo era implicat Satan, dar ca un agent pe care Dumnezeu îl folosea.

Iov a câștigat testul acesta al credinței, s-a încrezut în Dumnezeu și a spus: „Este mâna lui Dumnezeu, este providența lui Dumnezeu!”

Adesea Dumnezeu folosește alți oameni spre a ne binecuvânta pe noi, cei pe care ne-a ales pentru mântuire sau îi folosește pe alții ca să ne și corecteze și să ne disciplineze.

Am auzit o frumoasă poveste în care se spune că un om pe nume Bogatul avea avere. I se zicea Bogatul pentru că avea multe averi și avea o mare și frumoasă livadă. Atât de mult își iubea acest om livada, că în livada aceasta a pus nume la fiecare copac. Avea el un nuc mare cu un trunchi imens, că patru sau cinci oameni trebuiau să stea în jurul trunchiului să-l cuprindă – era frumos și imens. Acesta era copacul lui preferat, era cel mai mare copac din toată livada lui.

Domnul Bogatul avea și un vecin și pe el îl chema Dușmanul. Dușmanul avea dușmănie pe Bogatul. Se uita cât de bine îi merge și cum livada aceea îi aducea întotdeauna recoltă.

S-a gândit dușmanul mereu și mereu: „Cum să-i pot face eu rău? Banii nu-i pot fura, mașinile nu i le pot lua…” Și s-a gândit el la un moment dat: „Măi dar livada aia tot o pot ataca și am s-o atac!” S-a gândit ce să facă… El a știut că Bogatului îi este drag nucul acela mare, mare de tot. El s-a pregătit și a zis: „Am să-i tai nucul, gata!” Se duce într-o noapte, i-a un firez (ferăstrău de mână) ca să nu facă gălăgie și toată noapte se chinuie să taie nucul.

Știți că dacă e un nuc mare, cum să tai cu un firez nucul acela? Dar s-a chinuit Dușmanul și tot a tăiat bucățele de pe o parte, de pe alta, până când nucul a început să se cârâie și să se prăbușească. Dușmanul, fericit, a început să se bucure: „Gata! L-am tăiat! L-am tăiat!” Și a luat-o la fugă, dar numai că a fugit în direcția greșită și nucul a căzut pe el. A căzut sub crengi, l-a strivit, i-a rupt coastele, picioarele și nu mai putea să iasă de sub crengile acelea care l-au prins acolo; mormăia și striga acolo.

Dimineața, domnul Bogatul, intră în livada sa cu un alt vecin de-al lui și se duceau împreună spre nuc. Vecinul avea o drujbă mică – ce se întâmplase? Domnul Bogatul s-a gândit să facă un cadou tatălui său, să-i facă un cadou o mobilă specială. Deși îi era drag nucul, pentru că-l iubea pe tatăl lui, s-a gândit să taie nucul. Dar nu găsise printre vecini pe cineva cu o drujbă mare, l-a găsit doar pe vecinul acesta cu drujba mică și i-a zis:

• Hai vecine ajută-mă! Vedem cum facem, ne chinuim.
• Nu știu… o să-mi rup lama, o să mi-o îndoi. Dar hai că vin să te ajut.

Când au ajuns cei doi acolo, minune mare: nucul era la pământ! „Aoleu!!!” au zis aceștia doi, „Providența!!! Ce s-a întâmplat?” Și au văzut că nucul era ascuțit ca un creion. Au auzit atunci pe cineva mormăind de pe sub crengile acelea, strigând „Ți l-am tăiat!” A strigat de vreo câteva ori aceste cuvinte, fiind fericit că i-a tăiat nucul și apoi și-a dat duhul.

Acesta, dragii mei, este un soi de exemplu din care cineva trage la carul providenței lui Dumnezeu. Lucrurile sunt aranjate de Dumnezeu și Dușmanul în intenția de a face rău, el făcuse de fapt bine acestui om.

Să știți că sunt și întâmplări rele care au loc în viața noastră. Dar și întâmplările acestea rele, să știți că lucrează după planul lui Dumnezeu. Exemplul cel mai mare este Domnul Isus Hristos!

Dacă vă amintiți, tot aici în cartea Faptele Apostolilor, în capitolul 1, Petru spune în versetele 16-17: „Fraților, trebuia să se împlinească Scriptura spusă de Duhul Sfânt mai dinainte, prin gura lui David, despre Iuda, care a fost călăuza celor ce au prins pe Isus. El era din numărul nostru și el era părtaș aceleiași slujbe.”

Cuvântul ne arată că Iuda fusese un cal la carul lui Dumnezeu și nu a făcut decât ce Dumnezeu a hotărât.

Citind mai departe în capitolul 2, îl vedem pe Petru spunând (versetul 23): „Pe Omul acesta, dat în mâinile voastre, după sfatul hotărât și după știința mai dinainte a lui Dumnezeu, voi L-ați răstignit și L-ați omorât prin mâna celor fără de lege. Dar Dumnezeu L-a înviat, dezlegându-i legăturile morții, pentru că nu era cu putință să fie ținut de ea.”

Observați că Petru spune: „Voi L-ați omorât, dar lucrul acesta s-a făcut după sfatul hotărât și după știința mai dinainte a lui Dumnezeu.”

Acum, frații mei, aici suntem, aceasta este concluzia și aceasta este partea teologică. Dar aș vrea să ne uităm și la partea practică.

În partea teologică am văzut totuși o complexitate, dar în același timp și o simplitate: faptul că Dumnezeu lucrează într-adevăr în providența Lui.

Dar care este rezultatul credinței în providență? Este o mare diferență între cei care zic „întâmplare”, „hazard”, sau „o forță impersonală” și alții care zic că „totul este sub mâna lui Dumnezeu.”

În primul rând, prima lecție practică este următoarea: atunci când avem credință în providența lui Dumnezeu cu privire la acest an și la tot ce ne stă înainte, noi nu atentăm la caracterul lui Dumnezeu, noi nu Îl dezonorăm pe Dumnezeu în cine este El în tot caracterul Său.

Cineva spunea așa de frumos: „Lasă-L pe Dumnezeu să fie Dumnezeu! Și uită-te că tot ce se întâmplă în universul acesta, este sub controlul Lui.”

De aceea, anul acesta, dacă vei avea un accident și te vei uita la mașina ta făcută praf, să nu te superi pe Dumnezeu, că totul este în mâna Lui.

M-am dus puțin mai devreme în spatele adunării, m-am uitat în dreapta și am zărit-o pe sora noastră, care are mâna în ghips. Aproape că îmi venea să zic de acolo: „Ps, ps! Alexandra ce s-a întâmplat?”

Iată că fiind pe gheață la patinoar, nu știu cum sora noastră a căzut și și-a fracturat mâna.

Acum, un lucru cert este că Domnul știe despre această întâmplare și îi era scris să treacă prin această fază. Îmi pare rău, că doare, dar Dumnezeu este în control. Dacă vom avea convingerea aceasta, vom trece altfel prin mijlocul încercărilor. Dar să nu atentăm la caracterul lui Dumnezeu. Să-L lăsăm să fie cine este El!

În al doilea rând, dacă credem în providența lui Dumnezeu, noi dovedim încredere. Este un act de credință în ultimă instanță.

Ne amintim de Avraam, când era în fața imposibilului, unde Scriptura spune: „Avraam a crezut pe Dumnezeu și acest lucru i-a fost socotit ca neprihănire.” Dumnezeu l-a justificat pe Avraam! Dacă crezi în Dumnezeul suveran, în Dumnezeul care conduce viața ta, istoria și universul prin providența Sa, să știi că Dumnezeu te binecuvintează!

În al treilea rând, când credem că tot ce se întâmplă în viața aceasta și că circumstanțele au loc datorită hotărârii lui Dumnezeu (ca și aceasta despre care am vorbit, despre tinereul acesta, fiul sorei lui Pavel), ne odihnim în planul suveran al lui Dumnezeu. Nu ne agităm, nu țipăm, nu suntem disperați, nu ne este teamă!

Tot ce se întâmplă în viața lui Pavel era deja pe o linie trasată de Dumnezeu.

Ce vom citi de aici din capitolul 23 și până în finalul cărții Faptele Apostolilor, stă sub incidența versetului 11: „În noaptea următoare, Domnul S-a arătat lui Pavel și i-a zis: „Îndrăzneș-te Pavele! Căci după cum ai mărturisit despre Mine în Ierusalim, tot așa trebuie să mărturisești și în Roma.”

Pentru Pavel era clar că până ajunge la Roma, orice ce s-ar întâmpla, nu îi va sfârși viața, pentru că el trebuie să ajungă la Roma. Acum, acest lucru nu l-a făcut să se suie pe streașina Templului și să zică: „Eu oricum ajung la Roma! Hai să sar puțin ca Icarus, să fac acrobații!” Dimpotrivă, Pavel era în mijlocul încercărilor. Dumnezeu ne spune și nouă cum le-a spus și celor din Filipi: „Ce a început El în voi, va duce la bun sfârșit această lucrare! Același Dumnezeu o va duce la bun sfârșit!”

Acum acest lucru înseamnă că nu mai sunt pericole? O, ba da! Poetul Ioan Alexandru, spunea foarte frumos în poezia „Priveghi”:

Te vor pândi primejdii la tot pasul

De nu-i iubirea scutul tău.

Şi de iubeşti se va ivi cel rău

În preajma ta să îşi ascută glasul.

Şi altă cale nu-i decât cea a răbdării

Când nu mai poţi o iei de la-nceput.

Până răzbi-va-n acest vas de lut

Cerescul vuiet al despresurării!

Da, drumul tău este hotărât de Dumnezeu, dar până acolo, nu uita că sunt multe, multe încercări.

În final, a patra lecție pe care o învățăm, este că în planul acesta suveran al lui Dumnezeu care lucrează providențial în istorie, Dumnezeu folosește copii și tineri, bărbați și femei și oameni foarte, foarte în vârstă.

Fiul sorei lui Pavel a auzit de cursa care vroiau să i-o întindă lui Pavel. Dumnezeu îl folosește pe tinerelul acesta și El folosește o armată de 470 de romani ca să împlinească planul pe care îl avea cu Pavel, de a-l duce la Roma și de a fi mărturie pentru Domnul Isus Hristos în fața Cezarului.

Dragii mei, vreau să vă încurajez astăzi! Deși a fost un subiect greu și pe unii cred că va provocat și v-a făcut să mai căscați câte puțin, nici o problemă! Aceasta a fost partea complexă. Vreau să vă încurajez, uitându-ne la partea simplă și aceasta este să ne punem încrederea în mâna bună a lui Dumnezeu și să mărturisim întotdeauna așa cum a mărturisit Neemia: „Mâna cea bună a Dumnezeului meu, a fost peste mine!” Îmi place foarte mult expresia aceasta, pentru că ne arată că avem încredere în Dumnezeul suveran și tot ce a hotărât El, împlinește în viața noastră. Amin!