Faptele apostolilor 24:1-27 – Sorin Prodan – Biserica Baptistă Providența Brașov

Cu fragmentul acesta din Faptele Apostolilor, capitolul 24 revenim la o temă recurentă care apare din nou și din nou în cartea Faptele Apostolilor și care așează înaintea noastră Împărăția Întunericului și Împărăția Luminii. Cele două împărății intră în coleziune și am văzut cum în acest conflict Dumnezeul nostru suveran este deasupra și ultimul popas pe care l-am făcut în cartea Faptele Apostolilor aducea în evidență realitatea aceasta.

Tema mesajului de ultima dată din cartea Faptele Apostolilor a fost despre providența lui Dumnezeu. Am vorbit despre providența lui Dumnezeu, despre cum fiul sorei lui Pavel se afla acolo și a auzit planul care se punea la cale legat de viața lui Pavel și cum Pavel a fost smuls de căpitanul Lisias și dus în Cezaria unde se află acum.

Am intitulat mesajul din această zi sistemul politic și religios împotriva adevărului.  Acest lucru a fost totdeauna real în toată istoria. Religia a fost prima instituție dintre toate instituțiile care au existat pe pământ, apoi a fost politica și alte lucruri.

 Și vreau să vă spun că în timp adesea religia riscă să piardă adevărul și adevărul să rămână doar într-o rămășiță. Și sistemul religios împreună cu sistemul politic să facă o nuntă, un mariaj și să lupte împotriva adevărului. În această zi ne vom uita la exponenții celor  care stau de partea politicii și a religiei și cei care stau de partea adevărului.

De altfel, într-un fel mi-am pus întrebarea de ce studiem textele acestea? Ar putea fii alte texte din Scriptură la care să ne ducem și să fie poate teme de actualitate sau ceva ce ne preocupă în mod imediat. Atunci când trecem printr-o carte a Scripturii, adesea avem sentimentul că textul la care am ajuns nu răspunde la probleme imediate.

Pe de altă parte când am ridicat întrebarea aceasta, trecând acum cu Pavel printr-o serie de conflicte, printr-o serie de procese în care se află mi-am pus întrebarea dacă nu cumva pierdem din vedere necesitatea imediată. Duhul lui Dumnezeu mi-a arătat că atunci când o țară se află în fața unui conflict potențial sau iminent, se pregătește. Pregătește armata și pregătește chiar și populația.

De pildă, după al doilea Război Mondial, aduceți-vă aminte Statele Unite a intrat în așa numitul Război Rece cu Rusia (URSS) și în timpul acela era o pregătire. Dacă v-ați uitat la anumite documentare ați văzut cum populația era pregătită cu măști de gaz în cazul unui atac biologic. Armata Statelor Unite a continuat să se pregătească în cazul unui război, al unui atac din partea URSS. Atunci când a apărut conflictul rachetelor din Cuba, toată America a început să se mobilizeze. Conflictul era undeva între zona potențială și zona iminentă. Ce făcea America? Se pregătea.

  Eu cred că parcurgând aceste pasaje cartea Faptele Apostolilor, Biserica Providența se pregătește de un conflict potențial sau iminent. Ar putea fi zile care vin peste noi, dragii mei, în care noi să ne dăm seama că suntem în situația similară cu cea în care a fost  Apostolul Pavel. De aceea, vreau să vă încurajez să fiți cu mare băgare de seamă atunci când studiem textele acestea și vreau să vă îndemn că dacă pierdeți vreun mesaj datorită zăpezii mari căzute sau a altei situații, mergeți  pe pagina de internet și ascultați mesajele pentru a fi la zi cu parcursul studiului nostru din cartea Faptele Apostolilor.

            Suntem așadar în capitolul 24 – sistemul politic și religios împotriva adevărului. Și avem exponenții acestor două împărății: Împărăția Întunericului și Împărăția Luminii; pe de-o parte avem pe Felix, Anania și Tertul și pe de altă parte îl avem pe Pavel. Pavel singur, dar nu singur: „Alone but not alone”.

 Știți ceva despre expresia aceasta? Johnny Eareckson Tada a fost nominalizată la Oscar cu cântecul „Alone but not alone”, mergeți pe internet și vedeți cântecul. Eu l-am văzut în dimineața aceasta și aproape că am plâns, am fost copleșit de frumusețea acestui cântec.

            Suntem deci în procesul acesta și aș vrea să ne uităm la protagoniștii acestui proces, la acești exponenți ai celor două împărății și într-un fel sau altul veți vedea cum ne vom regăsi aproape în toți, fiecare dintre noi ne găsim într-o situație sau în alta.

Cine se află la proces? Cuvântul spune că după cinci zile a venit marele preot Anania cu unii din bătrâni și cu un vorbitor numit Tertul. De unde au venit ei ? Din Ierusalim. Distanța dintre Ierusalim si Cezarea este undeva de 150 de km. În vremea aceea nu aveau mașini, nu aveau trenuri, nu aveau avioane. Așadar drumul pe care Anania a trebuit să îl facă cu ceilalți bătrâni a fost un drum de două zile pe camilă sau măgar sau alt mijloc de transport pe care îl aveau în vremea acelea. Și au parcurs acest drum dintre Ierusalim și Cezarea ca să se ducă să-l condamne și să încerce condamnarea la moarte a lui Pavel care se afla acum în Cezarea.

 Anania era marele preot și vreau să vă spun că la acea vreme, Anania ajunsese undeva spre 80 de ani, aproape 80 de ani. Și omul acesta își căra bătrânele oase și bătrânețea din Ierusalim până în Cezarea cu un scop animat de ură împotriva lui Pavel; face drumul acesta chiar dacă își riscă moartea. O ură precum a celor care s-au legat cu jurăminte în moarte că nu vor mânca nimic până nu îl vor omorî pe Pavel, lucru aprobat de marele preot Anania.

Ce forță poate să aibă ura! Nu v-ați simțit câteodată prinși în ură față de cineva și să vedeți că parcă numai sunt principii, parcă nu mai sunt argumente? Și cel mai șocant lucru este când te afli cu credincioși cu care stai de vorbă, poate în conflict și le dovedești ca au greșit și sunt un număr de sfetnici din Biserică care dovedesc adevărul și îi vezi morți și reci, numai sunt principii numai contează abosult nimic, vor să câștige conflictul. Pentru Anania numai conta absolut nimic.

Dragii mei, amintiți-vă când Pavel s-a uitat la el și a spus: „Te va bate Dumnezeu părete văruit, stai pe scaunul lui Moise să mă judeci cu legea și tu calci legea!”. Anania nu a mai suportat și de aceea cred că, cuțitul pe care i l-a înfipt Pavel acolo în inimă nu l-a mai putut să-l scoată și s-a dus până la Cezarea să îl condamne pe Pavel, era gata de crimă. Ce ambiție!

Și din situația aceasta și din profilul lui Anania, aș vrea să ne verificăm, dragii mei, să nu ne trezim adesea împiși de ambiții personale sau chiar de ură. Creștinii, credincioșii nu sunt scutiți de ispita urii și ne trezim la un moment dat că motorul acesta al urii ne face să mergem înainte, înainte, înainte fără să mai ținem cont că există niște principii de bun simț și dragoste sau că suntem mânați de ură împotriva fratelui nostru sau a cuiva și suntem prinși de clenciurile acestea ale urii și mergem ca marele preot Anania înainte.

            Al doilea lucru pe care aș vrea să îl învățăm din imaginea aceasta a lui Anania, uitați-vă la bătrânul acesta, pentru care numai conta absolut nimic, nici legea lui Moise, nici sfaturile celor din Sinedriu, nici argumentele care se aduceau înainte la un proces, numai conta absolut nimic. El vroia un lucru: moartea.

 Acest lucru s-a întâmplat și în cazul Domnului Isus, au venit martori mincinoși, cei din Sinedriu știau că aceia mint, dar nu conta și l-au condamnat. Martori mincinoși au venit și la Ștefan și l-au acuzat, iar cei din Sinedriu știau că mint și nu conta. Martori mincinoși vin și în dreptul lui Pavel, au venit și la Petru, numai contează. Oamenii aceștia care se află în sistemul religios numai țin cont de nimic, de bun simț, de absolut nimic, ei vor să condamne la moarte pentru că le este amenințată poziția religioasă și politică.

 În al doilea rand aș vrea să vă provoc cu aceasta și uitați-vă omul acesta câte vrea să facă pentru scopurile lui, și pentru ce? Pentru neadevăr. Și pentru noi provocarea vine în dreptul fiecăruia. Cât ești pregătit să faci pentru adevăr? Și dacă pentru neadevăr oamenii aceștia sunt gata să riște un infarct miocardic, pentru adevăr cât ești gata să faci? Până unde ești gata să mergi? Acestea sunt cele două lecții pe care vreau să le învățăm din profilul lui Anania.

            Al doilea personaj care apare acolo este un vorbitor numit Tertul. În greacă cuvântul acela „vorbitor” înseamnă „oratores” – un orator. Anania fiind foarte bătrân, 80 de ani, (care ne aduce aminte probabil de Papa Ioan Paul al II-lea, care în ultimii ani de viață, abia mai putea să lege trei-patru cuvinte între ele, vă aduceți aminte? Când ținea discursurile de Paște sau mă rog dacă îl mai vedeați așa. Abia mai putea să zică câteva cuvinte) nu mai putea ține discursurile bine și angajează un avocat al acuzării sau un procurator, un procuror ca să vină și să îl acuze pe Pavel.

Tertul, după numele său, acesta era un fel de diminutiv de la Terțius, vă aduceți aminte de numele acestea date? Și el probabil un fost sclav, cine știe?! Terțius, al treilea, era diminutivul de la al treilea, cel micuț, al treilea cel micuț.

Acest Tertul vorbea latina, și el este cel care îl va acuza pe Pavel în limba latină deoarece dacă aduci pe cineva ce vorbește stâlcit o limbă parcă nu prinzi și vine el Tertul în limba latină acolo în fața lui Felix să îl acuze, el era avocatul acuzării.

Și cum prezidează Tertul, cum îl acuză Tertul? L-au adus înaintea dregătorului, a fost chemat Pavel și Tertul a început să îl părască. Iată cum începe Tertul: „Prea alesule Felix, tu ne faci să ne bucurăm de o mare pace și neamul acesta a căpătat îmbunătățiri sănătoase prin îngrijirile tale, lucrul acesta îl mărturisim cu toată mulțumita și în toată vremea și în tot locul !” Ce este asta? Lingușală. Flatare. Începea Tertul să-l scarpine pe Felix pe toate părțile. Îi plăcea lui Felix? Cum să nu îi placă? Scarpină un porc și vei vedea cum se comportă sau scarpină o vacă. Vacile își ridică coada așa în sus de placere.

 Acest Felix, vreau să vă spun era un om care era exact antiteza descrierii făcute de Tertul aici. Asta era o tehnică de fapt a avocaților din vremea aceea să câștige „benevolenție”, bună voința judecătorului, dar Tertul, iertați-mă, s-a dus până la limita la care a putut exagera cel mai mult, dacă mai mergea probabil un milimetru împușca ceva acolo.

 Și uitați-vă la Felix, stătea acolo și probabil rânjea așa de placere mai ales știind că Anania și ceilalți care sunt acolo îl urau de moarte. Și acuma ei care îl urau de moarte trebuiau să vină să îl laude în tot felul: „O Felix, ești multilateral dezvoltat”.

 M-am uitat nu de multă vreme la un congres, Congresul al XII-lea, în care venise unul Pârvulescu cu mare îndrăzneală și a zis: „Ceaușescu ăsta vrea întotdeauna să fie el șeful partidului, ia să fie și altcineva” și am rămas șocat; era la Congresul al XII-lea, destul de înaintat în evoluția comunismului și după ce au reușit să îl dea la o partea nu putea să zică o frază două că toată sala palatului se răzgâia și strigau: „Ceaușescu pace! Ceaușescu reales la al XIII-lea congres!” Și uite așa flatare, lingușeală. Mă uitam la Ceușescu stătea acolo așa flatat și plăcut impresionant. Așa era și Felix, Tertul îl lăuda în tot locul, numai pace, ungea balamalele Tertul acolo și cu miere și cu de toate să meargă cum trebuie. Și zice: versetul 4.

Și îl acuză aici pe Pavel, și acuzațiile sunt trei. Prima acuzație este insurecție sau sedicție adică instigare la revoltă, lucru care pentru Imperiul Roman era cea mai mare sperietură și cu asta începe.

A doua acuzație este sectarianismul: este mai marele Partidei Nazaritenilor – aceasta era o laudă să te pună în fruntea creștinilor: „mai marele Partid al Nazaritenilor”.

Și a treia acuzație este sacrilegiu „L-am găsit, a încercat să spurce chiar și Templul”.

Trei acuzații, una de natură politică și două de natură religioasă.

„O ciumă” – imediat de la flatare și cuvinte frumoase se mută în antiteză și folosește cuvintele cele mai groaznice pentru Pavel: „Este o ciumă care umple tot pământul și l-am adus aici, iată de ce îl acuzăm. Am fi putut rezolva noi problema dar căpitanul Lisias a venit  l-a smuls din mâinile noastre și l-a adus aici și dacă tu îl vei cerceta că tot ceea ce spunem noi este adevărat”, deci aceasta era acuzația.

Și din profilul acestui Tertul, dragii mei, aș vrea să ne uităm și să vedem că adesea și în el ne putem regăsi într-un fel sau altul. Știți ce înseamnă să lingușiți pe alții? Știți, că am facut-o mai mult sau mai puțin. Și vreau să vă spun că lucrul acesta este un lucru urât pentru că atunci când lingușim pe cineva nu spunem adevărul, încercăm să exagerăm ceva cu privire la persoana aceea.

Și vreau să vă spun mai ales creștinii, mai ales creștinilor, nu le șade bine să lingușească pe alții, chiar și când vreți să faceți evanghelizare, să știți. Nu este cazul să venim să lăudăm mașina cuiva, funcția cuiva, capacitatea cuiva, exagerând. Putem avea o apreciere dar să nu folosim lingușeala și flatarea pentru a putea obține ceva, pentru a ne putea feri de ceva sau chiar să ducem Evanghelia acestor oameni.

Eu cred că trebuie să fim ponderați și să spunem în mod deschis ce trebuie să spunem. Așadar să ne ferim de lingușeală și să nu facem cumva ca numele Domnului Isus Hristos să fie vorbit de rău folosind tehnici de acestea păcătoase și omenești. Deci Pavel este acuzat cu aceste trei acuzații și urmează Pavel.

Pavel este acolo în sala de judecată și după ce Tertul terminase, zice: „Toți iudeii s-au unit în învinuirea aceasta. Da, așa este, așa stau lucrurile” și s-a făcut vacarmul acela specific evreiesc, au început toți ca un cor de broaște să spună: „Da, ce spune Tertul așa este”.

Și apoi dregătorul face semn, probabil să se oprească corul acesta de învinuiri și îi dă rândul lui Pavel. Și iată cum răspunde Pavel: „Fiindcă știu că de mulți ani ești judecătorul neamului acestuia voi răspunde cu încredere pentru apărarea mea”. Și asta-i tot, asta este introducerea lui fără flatare, fără scărpinături, fără periuță, fără absolut nimic.

 Pavel spune un adevăr, Felix era judecătorul acestui neam și știa destul de bine, foarte bine știa pe evrei. De aceea Pavel spune: „Tu care le știi clenciurile și problemele acestui neam, vei înțege ce spun, de aceea vin cu încredere să răspund în apărarea mea”. Pavel punctuar  răspunde la fiecare acuzație pe care Tertul i-a adus-o.

 În primul rând, la acuzația de răzvrătire, de revoltă spune: „Nu sunt mai mult de douăsprezece zile, te poți încredința de lucrul acesta de când m-am suit să mă închin la Ierusalim”. În douăsprezece zile, ca unul care nu ai mai fost în Ierusalim, plecat de ani de zile și a venit odată sau de două ori înainte, cum să pui la cale o revoltă a populației Ierusalimul în douăsprezece zile? Și nu avusese internet să pregătească lucrurile acolo de la distanță și nici telefon mobil și dacă trimiteai o scrisoare dura luni de zile, nu putea să mobilizeze o astfel de revoltă.

Apoi la acuzația de sectarianism continuă Pavel spunând: „Nu m-au găsit nici în Templu, nici în sinagogi, nici în cetate stând de vorbă cu cineva sau făcând răscoală în norod. Așa că nu ar putea dovedi lucrurile de care mă pârăsc.” Și într-adevăr era o acuzație, (acuzații poți să faci întotdeauna) dar fără dovadă.

A doua acuzație cea de sectarianism, aici Pavel cumva recunoaște că face parte din această mișcare și spune: „Mărturisesc că slujesc Dumnezeului părinților mei după calea pe care o numesc partidă dar iată care este adevărul despre această cale. Eu cred tot ce este scris în lege și în prooroci și am în Dumnezeu această nădejde pe care o au și ei însuși că va fi o înviere a celor drepți și a celor nedrepți” – asta credea Pavel, nu cum cred unii astăzi că dacă faci voia lui Dumnezeu și ești persoană bună și crezi în Iehova, vei moșteni pământul, dacă nu dormi liniștit, toată eternitatea, somnul de veci.

Scriptura spune că va fi o înviere a celor drepți și a celor nedrepți, va fi o judecată și apoi va fi un destin etern de condamnare sau de binecuvântare. Și iată ce spune Pavel în baza acestui adevăr măreț: „De aceea mă silesc întotdeauna să am un cuget curat înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor” și nu genul de om care gândește: „Băi dacă fac ceva să nu mă vadă oamenii, poate să mă vadă Dumnezeu, dar cel puțin să nu mă vadă oamenii”, dar principiul lui Pavel este să mă silesc să am întotdeauna un cuget curat înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor. Subliniați acel verset și să îl luați întotdeauna ca un principiu de viață.

La acuzația aceasta Pavel răspunde cu mult bun simț, cu mult echilibru și demnitate: „Sunt parte din această mișcare, recunosc acest lucru, nu mă dau la o parte, dar ceea ce crede această cale, această cale blamată și vorbită de rău este ceea ce cred și ei, numai că diferența este că deși ei zic că, cred este doar o credință de suprafață nu este o credință profundă”. Nu aduce în discuție realitatea mesianității lui Isus din Nazaret, nu era cazul să o facă acolo, a facut-o ulterior când a vorbit cu Felix mai îndeaproape.

 Pavel înțelege contextul și aduce argumentele cele mai bune pentru pledarea nevinovăției sale, este ponderat, uitați-vă în comparație cu Tertul nu se repede la afirmațiile bombastice ci într-un mod echilibrat plin de demnitate Pavel stă acolo. Vreau să vă spun că atunci când ești de partea adevărului, să nu ai teamă și nu ai de ce să îți fie teamă căci ești de partea adevărului.  

A treia acuzație este cea de sacrilegiu, priviți cum răspunde Pavel la această acuzație: „După o lipsă de mai mulți ani am venit să aduc milostenie neamului meu și am venit să aduc daruri la Templu. Tocmai atunci niște iudei din Asia m-au găsit curățit în Templu, nu cu gloată nici cu zarvă. Ei ar trebuie să se infățișeze înaintea ta și să mă pârască dacă au ceva împotriva mea”. Acuzarea era într-o mare problemă pentru că nu aveau dovezi pentru acuzațiile lor și nici martori nu erau acolo și doar sperând că prin flatare, prin lingușeală vor reuși să îl smulgă pe Pavel din mâinile romanilor, să îl ducă de la Ierusalim și de acolo destinul lui era foarte, foarte clar.

Vă mai aduceți aminte de procesul în care Luther a fost la dieta din Vorus și unde exact pe același tipar lucrurile au mers. Au venit cei de la Roma au încercat să îl smulgă pe Luther din mâna principilor germani și să îl ducă la Roma să îl ardă pe rug. Ei bine, de data aceasta era Pavel (lucrurile se repetă în istorie) și spune: „Nu au martori, nu au cu ce să mă pârască, doar să spună aceștia singuri de ce nelegiuire m-au găsit în fața soborului”. Aici Pavel recunoaște ceva: „Afară numai de strigătul acela pe care l-am scos în mijlocul lor pentru învierea morților sunt dat eu în judecată acum înaintea voastră”. Probabil când a fost în Ierusalim și era mare hărmălaie Pavel a strigat din toți plămânii ca să acopere pe toți și apoi s-a făcut și s-a făcut apoi și mai mare hărmălaie că adunarea s-au dezbinat fariseii care credeau în înviere s-au dat la saduchei care nu credeau și vroiau să îl scoată pe Pavel nevinovat din situația aceea. Foarte interesant!

Ceea ce putem vedea, dragii mei, aici în textul acesta este cumva că Pavel care este de partea adevărului stă cu demnitatea și fără să îi fie teamă de ceea ce s-ar întampla de consecințe. Problema este următoarea: cum te-ai simți, cum te-ai raporta la situația în care ești acuzat de un judecător corput pe baza unei acuzații false?

 Creștinii de-a lungul istoriei s-au aflat mereu și mereu în această situație. Dacă va veni odată vremea să stăm în instanță pentru acuzații care ne sunt aduse ca și crendicioși, vreau să vă spun că veți vedea acolo că sunt oameni care ne acuză pe nedrept folosind minciuna, folosind tot felul de tertipuri mincinoase și strâmbe și în față un judecător care nu este evanghelic, care nu este favorabil, care nu este de partea ta.

Această imagine am trăit-o când am fost cu  Adi în sala de judecată, eu m-am dus ca și martor, și vă spun că m-am dus ca și martor pentru că ceea ce scria în amendă nu era adevărat, tulburare și provocare și țipete și urlete. N-a fost adevărat. Ceea ce era adevărat probabil a fost o situație similară lui Pavel care a strigat în Sinedriu „Pentru învierea morților sunt dat eu în judecată” și Adi a strigat mai tare ca oamenii să audă că este o înviere a morților că trebuie să se pocăiască și cred că pentru asta putea să fie acuzat însă nu pentru ce acuzație i-a fost adusă.

În instanță am văzut acest episod relatat în tocmai, acuzarea care nu a venit nici în persoană, nici nu avea un avocat, nici nu aveau martori, pe cel pe care l-au pus martor nici nu era în parc când se întâmplase acest incident.

În primă infățișare a judecătoarea a fost foarte răzvrătită, pur și simplu numai era judecătoare, stătea acolo și punea întrebări prostești de-a dreptul, erau de prost gust „Cine vă plătește pe voi? Dar ce faceți voi? Dar cu ce trăiești tu?” Adi a avut inspirația de a spune „Doamna judecătoare, după cum păsările cerului sunt întreținute de Dumnezeu și noi la fel” și judecătoarea aceia imediat s-a repezit la Adi: „Tu nu ști unde ești? Ești în sala de judecată, nu la Biserică!”

Dragii mei, aceasta este realitatea, păcat că nu erați toți în sala de judecată să vedeți că lucrurile s-au produs în tocmai ca aici și întotdeauna se vor produce așa. Vei sta întotdeauna în fața unor oameni care nu au adevărul și care te vor judeca.

Acuma singurul avantaj a lui Pavel era că avea cetățenie romană. Vă dau cel mai bun motiv teologic că trebuie să vă luați cetățenie americană dacă vreți sau britanică sau Arabia Saudită sau știu eu ce altă țară. Pavel era apărat de statul său de roman. Dacă nu era roman, romanii nu se băgau deloc, îl dădeau pe mâna evreilor cum l-au dat pe Domnul Isus.

Asta încerca și Tertul spunând cumva: „Nu te mai obosi, nu te mai chinui tu Felix, dă-ni-l în mâinile noastre, că îl rezolvăm noi după legile noastre”. Dar Pavel a cerut judecată romană în baza faptului că era cetațean roman. Și Felix, știa destul de bine și i-a amânat spunând: „Voi cerceta sprijina voastră când va veni căpitanul Lisias”. Vedem un lider politic adevărat. Un om care știe cum să pună problemele în așa fel încât să nu sară nici unul nici altul la gâtul lui chiar dacă în ultima instanță, acești evrei care l-au uns pe toate părțile sunt cei care l-au pârât la Cesar la Roma și care l-au dus în lanțuri la Roma și executat – aceștia care au încercat să îl ungă pe toate balamalele.

Și intră în scenă, așadar, acum Felix ultimul personaj la care ne uităm.

De la Pavel putem învăța bun simț și demnitate. Am mai învățat din profilul lui Pavel și în alte texte îl vedem un om care stă de partea adevărului singur, dar nu singur. Mai târziu într-o epistolă spune: „Toți m-au părăsit”, dar cine a rămas cu el? „Domnul Isus a rămas cu mine, a fost de partea mea și a rămas întotdeauna de partea mea”. Vreau să vă spun că dacă vreo dată vom fi în conflict de această parte stați fără teamă, stați cu demnitate și reprezentați-L pe Isus.

Și în al treilea rând ne uităm la Felix, și cu aceasta vom încheia parcursul acesta, Felix este un om cu un nume interesant. Ați mers vreodată la Băile Felix? De ce le spune Băile Felix? Aduc fericire. Pentru că Felix înseamnă fericit. Cine se duce la Băile Felix este fericit, mergeți la Băile Felix să vedeți ce fericiți vă întoarceți. Mergeți în luna de miere la Băile Felix dacă mai apucați sau mai faceți o lună de miere la Băile Felix ca să fiți fericiți. Felix fericitul!

Felix acesta a fost de fapt un sclav care a mai avut un frate, Palus, care a ajuns demnitar la Roma, și fratele său a reușit să îl scoată din statutul de sclav și să primească chiar o funcție de gurvenator al provinciei Iudea și iată-l pe Felix ajuns într-o funcție, într-o mare poziție. Istoricul Tacitus spune că acest Felix era „un om cu o autoritate împărătească , dar cu un caracter de sclav”. Era sclavul banilor, era sclavul femeilor, era sclavul puterii, era sclavul crimei și toată descrierea care i-a făcut Tertul era exact antiteza la ceea ce era acest Felix în realitate.

Și uitați-vă la Felix care era căsătorit cu Drusila care era iudeică. Drusila era fiica lui Irod Agripa și era nepoata lui Irod Antipa care și el se căsătorise cu Irodiada care era soția fratelui său, care a luat-o trăind în neorănduială.

 Drusila aceasta l-a avut ca tată pe Irod care a murit mâncat de viermi. Deci era într-o zonă în care a văzut și judecata lui Dumnezeu și era și dintr-o familie care avea astfel de tendințe. Ea însăși a fost soția unui rege sirian, care l-a lăsat pe acela ca să se căsătorească cu Felix – era într-un mariaj de tip concubinaj.

 Și ne aducem aminte cum Ioan Botezătorul l-a acuzat pe Irod Antipa spunându-i: „Nu este îngăduit să trăiești cu nevasta aproapelui tău!”. Și aici Cuvântul spune că Felix a venit cu nevasta sa Drusila care era iudeică care știa foarte bine calea aceasta.

 De la cine mai știa el bine calea aceasta? De la un centurion, de la un sutaș pe nume Corneliu care era din Cezarea și s-a pocăit și l-a primit pe Domnul auzind mesajul din partea lui Petru.

Deci știa foarte bine și l-a chemat pe Pavel să îl asculte despre credința în Hristos Isus. Și Pavel ce credeți că face? Pavel atunci începe să îi vorbească despre neprihănire, despre desfrănare și despre judecată. Nu îl ia cu periuța să îl flateze. Pavel îi spune în mod direct care este adevărul și Felix spune îngrozit: „Te voi asculta altădată, du-te!”. Intrase groaza în el, la fel ca în cazul lui Irod care auzea de la Ioan Botezătorul cuvinte de acuzare – ,,Îi era teamă de Ioan că îl știa om neprihănit și sfânt” și încerca cumva și să îl protejeze.

 Ioan îl acuza, îl mitralia cu adevărul și Irod încerca în fel și chip să se apere deși conștiința îl măcina foarte, foarte puternic până când a venit ziua în care a dat ospăț și Irodiada a reușit să smulgă hotărârea de condamnare la moarte a lui Ioan Botezătorul.

 Asta făcea și Felix, auzea mesajul, conștiința îl apăsa și zicea: ,,Du-te, te voi chema altădată”. În același timp el trăgea nădejdea că are să îi dea bani pentru că știa că Pavel a adus daruri la Ierusalim, o colecție din partea credincioșilor de peste tot.

Ce vedem în Felix? Vedem un om al viciului, al banului, al femeilor, al puterilor, al plăcerilor firești și vedem și un om al amănărilor un om care stă lângă adevăr și care zice: ,,Nu astăzi, mâine! Nu astăzi, maine!”. Un om al amânărilor, un om care stă în cumpănă, care ca și Irod.

Cât timp l-a ținut acolo? Doi ani de zile. Doi ani de zile l-a ținut acolo, adevărul l-a auzit și l-a ascultat și cu toate acestea tot zicea: ,,Nu azi, mâine”. A pierdut șansa de a fi mântuit. Poate într-o zi unii dintre voi îl veți vedea pe Felix și să mergeți la el și să spuneți: ,,Măi Felix nu înțeleg, l-ai avut pe Pavel, omule, pe marele predicator Pavel. Noi am avut un terchea berchea un Prodan, dar tu cu Pavel acolo lângă tine, doi ani de zile și nu ai primit adevărul”. Ce șansă pentrul el să stea în lumină și să se ferească de lumină, să-și pună mâna pe ochi să se ferească, să se întoarcă.

Dragii mei, vreau să vă spun că și noi ne putem afla adesea în situații similare, să stăm mult în prezența adevărului și să nu primim adevărul. De aceea aș vrea să luăm acest mesaj ca din partea lui Dumunezeu crezând că El, Domul ne va binecuvânta. Amin!