Faptele apostolilor 7:51-60 – Adi Martin

Faptele apostolilor 7:51-60 – Adi Martin – Biserica Baptistă Providența Brașov 

Ce nu poate ucide prigoana?

După cum bine știți suntem în Faptele Apostolilor 7. Am ajuns la un capitol destul de controversat, de dureros; și haideți să citim de la versetul 51 la 60. Aici vedem cum Ștefan este ucis cu pietre. Nu avem timp să ne uităm în spate să luăm tot discursul lui Ștefan, dar ne vom concentra atenția de la 51 până la 60 și ne vom aduce puțină aminte și de lucrurile trecute pe care le-a spus Ștefan în începutul capitolului 7.

Acest text nu este altceva decât împlinirea cuvintelor Mântuitorului nostru cu privire la drumul crucii pe care fiecare creștin îl va parcurge pe acest pământ. – Matei 10:16-18

S-au împlinit dragii mei, cuvintele acestea s-au împlinit. În capitolul 7 vedem clar în viața lui Ștefan că aceste cuvinte s-au împlinit.

Jim Elliot spunea cu câțiva ani înainte de a fi martirizat: „Dacă noi suntem oile turmei Lui atunci suntem conduşi spre altar.” Marele Păstor ne duce la ape de odihnă, la pășuni grase, ca după ce ne odihnim în brațele Lui, să ne conducă, plin de dragoste pe altarul dragostei Sale. „Aduceți trupurile voastre cao jertfă vie.” Hristos Își aduce Biserica curată înaintea Tatălui și s-ar putea ca mulți din România, poate chiar din biserica aceasta să aibă acest privilegiu.

Și cu ceva vreme în urmă am mai trecut prin subiectul prigoanei și atunci  Dumnezeu ne-a spus ce să facem când vine prigoana și ce putem învăța din prigoană. Au fost două mesaje distincte despre subiectul prigoanei și dacă ar trebui să însumez toată învățătura din cele două mesaje în două scurte propoziții acestea ar fi următoarele: „Prigoana nu este o opțiune pentru creștini, ea este o certitudine” iar a doua afirmație la fel de clară este „suferința și prigoana sunt fiicele gemene ale crucii”. Nu poțiu despărți de cruce, suferința și prigoana; ele vin la pachet. „Dacă voiește cineva să Mă urmeze, să se lepede de sine, să-și ia crucea.” Acesta este mesajul lui Hristos.

Cuvântul lui Dumnezeu spune clar: „De altfel, toti cei ce voiesc sa trăiască cu evlavie în Hristos Isus vor fi prigoniți.” – 2 Timotei 3:12

Întrebarea nu este dacă voi fi prigonit, ci când voi fi prigonit. Cea mai periculoasă și glorioasă  rugăciune este aceasta: „Tată, fă-mă asemenea Domnului Isus”, pentru că nu ne dăm seama care sunt implicațiile practice ale acestui lucru. Cu cât te vei asemăna tot mai mult cu Domnul Isus Hristos cu atât mai mult vei fi prigonit și batjocorit de copiii întunericului. Și sunt nevoit să repet din nou și din nou că dorința unui creștin ar trebui să fie nu aceea de a tânji după prigoană ci mai degrabă de a tânji după asemănarea cu Domnul Isus Hristos care bineînțeles va aduce prigoana din partea necredincioșilor.

Este clar că  există diferite forme în care fiecare creștin este expus prigoanei. Există diferite forme, diferite grade. Cu toții am auzit persoane care vor să trăiască cu evlavie, adică să se asemene cu chipul glorios al Domnului Isus Hristos, iar aceia (și noi care vrem același lucru) sub o formă sau alta vor fi prigoniți. Pentru unii prigoana poate veni din sânul familiei, sau de la locul de muncă, la școală sau din partea vecinilor. Însă toți vor fi prigoniți.

În orice caz, nu toți vom avea această onoare să fim uciși pentru cauza lui Hristos cum a avut Ștefan. Nu toți vom avea acest har să fim uciși pentru Hristos.

Însă eu cred că este important ca astăzi să vedem prin exemplul lui Ștefan CE NU POATE UCIDE PRIGOANA? Vedem că prigoana l-a ucis pe Ștefan. Dar ce nu poate să ucidă prigoana?

Cu siguranţă Ştefan şi-a adus aminte în acele momente grele pentru el de cuvintele Mântuitorului: „Vă spun vouă, prietenii Mei: să nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, şi după aceea nu mai pot face nimic. Să nu vă temeți.”

Aș vrea să nne uităm puțin la viața lui Ștefan. Ștefan era unul din cei 7 diaconi aleși dintre evreii care vorbeau grecește, iar acest  amănunt are importanță, pentru că el începuse să predice iudeilor care vorbeau grecește. Bineînțeles că a avut parte de o opoziție puternică din partea acestora și în cele din urmă au apărut acuzații false asupra noii învățături a Evangheliei care dorea după spusele lor să atace pe Dumnezeu și pe Moise. Adică ei credeau că Isus a venit să schimbe legile și obiceiurile date de Moise și că ar dori să distrugă Templul. Au încercat să-l confrunte verbal dar nu au putut să stea împotriva înțelepciunii și Duhului cu care vorbea el. Așa că dușmanii lui Ștefan au convins câțiva oameni să-i aducă acuzații publice false, mărturisind că îl auziseră rostind blasfemii la adresa Templului, la adresa lui Moise și Dumnezeu.

Protestul public al iudeilor care vorbeau grecește a stârnit norodul și pe membrii soborului care l-au arestat ca să-l cerceteze.

Iudeii greci au adus martori mincinoși, care să-l pună la zid, care să depună mărturie împotriva lui Ștefan că acesta ar ataca în mod continuu Templul și Legea.

Cuvântul spune că în momentul în care Ștefan trebuia să răspundă fața lui s-a arătat ca fața unui înger; și din nou îmi aduc de o promisiune de-a lui Petru: „Dacă sunteţi batjocoriţi pentru Numele lui Hristos, ferice de voi! Fiindcă Duhul slavei, Duhul lui Dumnezeu, Se odihneşte peste voi.”

Oh, dragii mei și cum s-a mai odihnit Duhul Slavei peste Ștefan în acea zi glorioasă – o față ca de înger, Duhul Sfânt îl controla.

Ștefan urmează în cuvântarea lui să nege că a vorbit împotriva Legii lui Moise și se dovedește un apărător al ei. El vine și atacă iudeii pentru neascultarea față de revelația care le-a fost dată în Vechiul Testament și pentru că l-au respins pe Mesia și închinarea nouă pe care a adus-o El. Practic discursul lui Ștefan nu face decât să întregească mesajul cărții Faptelor care arată că iudeii au avut harul să li se predice Evanghelia dar au respins-o și au deschis calea Bisericii să se îndepărteze de Templu și să ducă această Evanghelie și neamurilor. Și acesta a fost mesajul pe care l-a avut Ștefan, că acești oameni L-au respins pe Hristos.

Când ne uităm la  discursul întreg al lui Ștefan vedem cu adevărat împlinirea cuvintelor Domnului Isus din Marcu 13:9-11.

            Aș dori în continuare să vedem câteva lucruri pe care nu le poate ucide prigoana.

1. Primul lucru pe care nu-l poate ucide prigoana este Evanghelia lui Dumnezeu

Vom observa că această cuvântare a lui Ştefan le aduce aminte iudeilor că această Evanghelie va continua să rămână în picioare indiferent de atitudinea evreilor, dacă o vor accepta sau nu. Această glorioasă Evanghelie va continua să fie predicată cu credincioşie şi mai departe tuturor neamurilor chiar dacă toată suflarea religioasă va fi împotrivă.

Domnul Isus spune foarte clar: “Cerul şi pământul vor trece dar cuvintele mele nu vor trece”. Dragii mei, prigonitorii pot ucide trupul, dar nu pot ucide această glorioasă Evanghelie. Și această Evanghelie trebuie predicată. Ce e până la urmă această Evanghelie? Poate ești astăzi aici pentru prima dată și auzi acest cuvânt tot repetându-se, poate că mergi de mulți ani la biserică și dacă te pune cineva să-i spui ce este această Evanghelie și tu poate nu ai un răspuns imediat. Atunci ar trebui să-mi pun un semn de întrebare cu privire la învățătura pe care ai primit-o. Pentru că Evanghelia este puterea lui Dumnezeu. Și fără Evanghelie nici nu am putea să stăm în fața vrăjmașilor noștri, pentru că Cuvântul lui Dumnezeu este sabia Duhului. Și această Evanghelie vrem să o predicăm. Și până la urmă ce este Evanghelia?

Este această veste bună care a venit în acest întuneric. Noi toți eram morți în greșelile și păcatele noastre, noi toți am păcătuit. Noi ne-am născut în păcat; nu am făcut altceva decât că am continuat să trăim în minciună, în curvie, în chefuri, în beții; nu am făcut altceva decât ne-am împotrivit acestei vești bune, acestui Dumnezeu Sfânt, acestui Dumnezeu Măreț care s-a arătat în persoana Domnului Isus Hristos. Mânat de dragostea Lui, Dumnezeu Tatăl L-a trimis pe Fiul său pe pământ. S-a născut într-o iesle, a dus o viață normală, a început să predice când avea 30 de ani o veste extraordinară, că El este Fiul lui Dumnezeu, că El a venit să moară pentru păcatele poporului evreu și păcatele tuturor națiunilor; a venit să spună că Dumnezeu nu mai are o națiune favorizată ci că El este deschis ca să-i primească pe toți. A venit acest Hristos și a trăit o viață perfectă, a împlinit toate cele 10 porunci, pe care tu și cu mine le-am încălcat. A venit să împlinească Legea lui Dumnezeu care este sfântă și desăvârșită. Noi nu puteam să împlinim această Lege. Cuvântul spune: „Dacă ai încălcat o singură poruncă, le-ai încălcat pe toate și ești vinovat de toate cele 10 porunci.” Deci eram departe de Dumnezeu, ucigași, urându-ne unii pe alții și vrednici de a fi urâți. Și acest Hristos vine în toată gloria, într-o glorie care nu izbește ochii, într-o glorie ascunsă, într-un trup uman. Și vine și spune tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască și să creadă în El, că El este Fiul lui Dumnezeu. Și oamenii Îl resping, ba mai mult. Oamenii Îl pun pe cruce pentru că Dumnezeu așa hotărâse. „Căci fără vărsare de sânge, este cu neputință să fim iertați.” Nu puteam să fim iertați. Cineva trebuia să plătească pentru minciunile noastre, pentru curviile noastre, pentru mândria noastră, pentru religiozitatea noastră, pentru că noi ne bazam pe faptele noastre bune ca să fim socotiți drepți înaintea lui Dumnezeu. Cineva trebuia să moară pentru aceste păcate. Și Domnul Isus Hristos vine și spune: „Iată, în sulul cărții este scris despre Mine. Vin să fac voia Ta, Dumnezeule.” Și voia lui Dumnezeu este ca oamenii să creadă în Fiul Său pentru căpătarea mântuirii. Și Hristos se pune pe cruce și Tatăl ia toate păcatele, păcatele noastre mizerabile, toate avorturile, toată homosexualitatea, toate spurcăciunile noastre, le ia și le pune pe Hristos. Hristos care era Sfânt, devine blestem pentru noi. Hristos care era dragoste, devine dintr-o dată totul în mânie, devine reprezentarea mâniei lui Dumnezeu. Dumnezeu se mânie când vede toate păcatele acestea care trebuiesc duse și făcut dreptate. Și Dumnezeu Tatăl se uită la El și vede tot păcatul și în mânia Lui dreaptă, în sfințenia Lui se întoarce cu spatele la El și-L zdrobește. Acea zdrobire pe care tu și cu mine o meritai. Meritai să fii zdrobit sub mânia lui Dumnezeu, meritai moarte veșnică, meritai să fii departe de Dumnezeu; iar Hristos vine și spune: „Tată, lovește în Mine, Tată iartă-i căci nu știu ce fac. Iau Eu păcatele lor.” Și Hristos este zdrobit sub dreptatea lui Dumnezeu.

Și dacă totul s-ar opri aici, nu ar fi o veste bună ci ar fi o veste proastă. Dar vestea bună dragii mei, este că moartea nu L-a putut ține. A treia zi din morți a înviat glorios, arătând că a învins moartea, că El este Dumnezeu, că El a fost înviat de Tatăl Său și El vine acum și poruncește tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască. La 40 de zile s-a înălțat și stă la dreapta Tatălui și poruncește tuturor oamenilor să vină la El, să creadă în jertfa Domnului Isus Hristos. Și în același timp, în timp ce poruncește, vine astăzi prin robii Săi, prin evangheliști, prin oameni ai Lui, care spun: „Noi ca împuterniciți ai lui Dumnezeu, vă rugăm fierbinte, împăcați-vă cu Dumnezeu.”

Aceasta este Evanghelia, vestea glorioasă. Vestea glorioasă că tu nu te poți baza pe faptele tale bune, nu poți să asculți de acei oameni care vin și spun că la judecată va fi o balanță (în partea dreaptă vei avea faptele tale bune iar în partea stângă păcatele tale), și daca ai mai multe fapte bune, vei ajunge în cer; dacă ai mai multe păcate ajungi în iad. Aceasta este o erezie și este predicată peste tot în România. Și oamenii spun „eu nu am omorât pe nimeni, nu am făcut rău, mă duc la biserică, mă rog, mă închin, fac toate aceste lucruri și voi ajunge în cer. Dumnezeu să aibă milă de mine. O să se roage preotul, o să se roage pastorul pentru mine. Suntem la adunare, dăm zeciuială, încercăm să nu curvim, încercăm să nu fumăm, încercăm să nu bem, încercăm să ducem o viață bună și Dumnezeu va avea milă de noi. Și este fals dragii mei. Scriptura spune: „Voi ați fost mântuiți prin har, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte ca să nu se laude nimeni.” Dumnezeu vine și spune: „Eu L-am dat pe Hristos, pe Fiul Meu să moară pentru păcatele voastre. El este Calea, El este Adevărul, El este Viața care vă poate da viață din belșug. Dacă veniți cu hainele voastre murdare, cu realizările voastre, nu veți putea face nimic; Eu nu mă voi uita la voi, și vă voi respinge vă voi arunca în iadul veșnic, pregătit îngerilor răi și diavolului, dacă voi vă veți baza pe puterile voastre și nu pe credința în Fiul Meu. Daca voi nu vă veți pocăi de păcatele voastre veți fi departe de Fața Mea.” Ce înseamnă să te pocăiești? Să nu mai mergi la biserica aia mare tradițională și să vi la biserica asta mică a noastră? Nu dragii mei. Foarte mulți oameni și-au schimbat doar religia, doar haina religia. Au înțeles și au zis: „Aceasta este o religie păgână, iar aceasta este o religie adevărată. Acum vom ajunge în cer. Trebuie să venim la adunare, să fim cuminți, să încercăm să ducem o viață bună.” Nu dragilor, pocăința nu înseamnă lucrul acesta, pocăința și credința în Hristos înseamnă că îți vezi starea, vezi că ești mizerabil, vezi că nu ai nici o șansă înaintea lui Dumnezeu, îți pare rău de păcatele tale, ești îndurerat că ai stat departe și ai păcătuit în fața unui Dumnezeu Sfânt, îți dai seama că nu ai nici o șansă și te uiți la Hristos că El este singura ta șansă, îți dai seama că numai dacă abandonezi păcatul și-ți pui toată credința în Hristos, vei fi mântuit. Aceasta înseamnă, viața ta se va schimba, vei începe să tânjești după Cuvântul lui Dumnezeu, vei începe să dorești această viață nouă, vei căuta să-L mărturisești pe Dumnezeu prin viața ta, prin cuvintele tale, prin ceea ce ești, vei spune tuturor oamenilor ce minunat este Hristos, vei primi Duhul Sfânt care te va mângâia, care te va ajuta, care te va mustra și te va îndepărta de păcat.

Aceasta înseamnă o viață de credință. De aceea zic oamenii că suntem nebuni când venim și-L propovăduim pe Hristos, când spunem că toate lucrurile vechi s-au dus și toate lucrurile sau făcut noi. Pentru că este o nebunie propovăduirea crucii pentru cei ce sunt pe calea pierzării și Evanghelia este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea celui ce crede. Și noi când am crezut, am devenit făpturi noi. Dumnezeu ne-a schimbat, ne-a transformat, ne-a dat o speranță, o nădejde; dacă se întâmplă ceva cu noi, vom ști sigur că vom ajunge în Împărăția lui Dumnezeu pentru că avem această mărturie în Sfânta Scriptură, în Duhul care este în noi – Romani 8:16. Aceasta înseamnă să ai o credință reală, o credință vie. Înțelegeți ce înseamnă să te pocăiești și să crezi în Evanghelie?

De aceea nu putea ucide Evanghelia; ea este atât de mare și de glorioasă cât este și Dumnezeu. Pentru că El este Evanghelia, Hristos este Evanghelia. El este Vestea Bună.

Asta predica Ștefan. Și fiți atenți ce promisiune dă Domnul Isus, promisiune care și-a însușit-o Ștefan: „Când vă vor duce să vă dea în mâinile lor, să nu vă îngrijoraţi mai dinainte cu privire la cele ce veţi vorbi, ci să vorbiţi orice vi se va da să vorbiţi în ceasul acela; căci nu voi veţi vorbi, ci Duhul Sfânt.” Dragii mei, într-adevăr Duhul Sfânt vorbea aici prin Ștefan; numai El putea să facă o asfel de acuzație gravă: versetul 51. Numai Dumnezeu putea să vorbească așa. Numai un om plin de Duhul Sfânt putea să aibă această autoritate, să vorbească cu atâta îndrăzneală iudeilor. Și iudeii era încăpățânați.

Tăierea împrejur sau circumcizia era înțeleasă în sens metaforic, ca o înlăturare a mândriei și păcătoșeniei din inimă. Ea era semnul acceptării legământului lui Dumnezeu și a supunerii față de Cuvântul, voința și planul Său. Ieremia îi descrie pe evreii care erau surzi la chemarea lui Dumnezeu ca având urechi netăiate împrejur. Și Ștefan citează din Ieremia.

Versetul 52 –  Dacă iudeii din Vechiul Tesatament  își dovediseră opoziția lor față de Dumnezeu prin omorârea prorocilor, cei din vremea lui Ștefan au ajuns până la limitele împotrivirii când l-au predat în mâna romanilor pe Mesia cel Neprihănit, Cel Nevinovat și au devenit astfel vânzătorii și ucigașii Lui.

Din nou  cand auzim aceste acuzații ale lui Ștefan parcă ne răsună în toată ființa cuvintele grave ale Domnului Isus din Luca 11:47-49. S-a împlinit Cuvântul. Urma un diacon și mai târziu apostolii urmau să fie uciși. Și să nu credeți dragii mei că noi ca evanghelici am scăpat de această acuzație.

Leonard Ravenhill, un frate scump în Domnul spunea: „Îi iubim pe vechii sfinţi, misionari, martiri, reformatori: Luther noştri, Bunyan Wesley. Le scriem biografiile, le respectăm amintirea, le punem în ramă epitafurile şi le zidim monumentele. Facem orice de dragul lor, dar nu-i imităm. Le venerăm până şi ultima picătură de sânge vărsată de ei, dar avem grijă ca nu cumva să ne picure nouă vreuna.”

Dragii mei și noi putem călca pe urmele fariseilor, fățarnicilor, dacă nu mai cinstim amintirea celor ce l-au iubit pe Dumnezeu. Spune Cuvântul „Voi însă nu v-ați împotrivit până la sânge împotriva păcatului.”

Versetul 53 – Vina lor era mai mare decât a acelora care i-au ucis pe prooroci în vechime. Acești lideri evrei care l-au respins pe Isus „au primit Legea dată prin îngeri”. Cu alte cuvinte Ștefan le zice: „acuzația pe care voi mi-ați făcut-o, e de fapt problema voastră iudeilor; voi ați nesocotit Legea, voi n-ați ascultat de Moise care a vorbit de venirea lui Hristos („Va veni altcineva, un Prooroc, de El să ascultați”), voi ați respins, voi ați luptat împotriva lui Dumnezeu.

Gândiți-vă acum doar la istoria Bisericii din România cât de tumultoasă a fost în perioada comunistă. Mii de frați au fost persecutați de regimul comunist cu sprijinul fraților mincinoși, aceeași oameni care au călcat pe urmele iudeilor prin ferocitatea cu care au persecutat urmașii lui Hristos.

Au fost însă câțiva care s-au pocăit de păcatul acesta al vânzării de frați și e o bucurie mare pentru noi când auzim astfel de cazuri. Și dăm glorie lui Dumnezeu că le-a dat pocăință și ne bucurăm că au mărturisit că au fost niște vânzători, și-au mărturisit păcatul și au fost primiți.

Dar cu durere vă spun că unii încă se poartă ca niște vrajmași ai crucii lui Hristos. Azi continuă să ocupe funcții înalte chiar în cultele evanghelice din România și să predice cu nonșalanță iar copii lor continuă această lucrare împotriva Duhului Sfânt.

Dacă nu credeți vă rog intrați pe internet și observați să vedeți ce discuții vii sunt atunci când cineva vine și deschide dosarele securității și prezintă lucrurile din trecut – istoria murdară a oamenilor, a creștinilor cu numele, a fraților mincinoși, care vin și spun „Oamenii aceștia care trebuiau să aibă grijă de turmă, au vândut frații.” Și vedeți cum la cel mai înalt nivel, protejează și nu vor să deschidă dosarele Securității, să vedem și noi ce este acolo. Mi-ar plăcea ca în biserica unde mă duc, pastorul să nu fi fost un om care a colaborat cu securitatea.

Amintiți-vă doar de cuvintele lui Pavel din 2 Corinteni 11:26 și 2 Petru 2:1-2. De ce este vorbită de rău calea adevărului? Unii vorbesc de rău, pentru că Îl văd pe Hristos, dar unii vorbesc de rău această cale pentru că sunt acești frați mincinoși, strecurați care predică o Evanghelie murdară, care nu e pură, o Evanghelie a prosperității, o Evanghelie a vindecărilor și a minunilor (și noi credem într-un Dumnezeu care poate să vindece, care poate să facă minuni – dar o pun într-un mod greșit astfel spunând că dacă nu ești vindecat de o boală nu ai suficientă credință; și duc pe oamenii aceștia pe o cale rătăcită).

Dragii mei amintiți-vă că au fost vremuri grele pentru biserica primară în care se găseau și învățători mincinoși și cu atât mai mult astăzi în bisericile noastre. De aceea vă rog ori de câte ori auziți cuvântul predicat de aici mergeți acasă asemenea celor din Berea și cercetați dacă ce vi se spune este Evanghelia curată a lui Hristos. Pavel s-a bucurat atunci când iudeii din Bereea când au auzit prima oară Evanghelia s-au dus acasă și au cercetat cele auzite. Așa se va bucura orice predicator credincios dacă cei care ascultă cercetează tot prin filtrul Scripturii și Duhului Sfânt. De aceea vă rog și eu după această predică să vă gândiți bine la cuvintele pe care vi le-am spus și să le cercetați cu atenție.

Versetul 54 – Cuvântul Domnului care este viu și lucrător mai tăietor decât orice sabie, Sabia Duhului Sfânt, de data aceasta a tăiat inimile de piatră și nu le-a străpuns cum a făcut imediat după Cincizecime.

Deci sunt doar două categorii de oameni religioşi (care declară că îl iubesc pe Dumnezeu): Oameni străpunşi de Cuvântul lui Dumnezeu sau oameni tăiaţi de Sabia Duhului.

Tu din care faci parte?

Oamenii scrâşneau din dinţi; acelaşi scrâşnit de care vorbea Domnul Isus pe care urmau să-l aibă parte cei care resping Evanghelia – Matei 24:48-51

Ei aceşti oameni religioşi şi făţarnici încă de pe acum scrâşneau dinţii de ură împotriva lui Ştefan şi a Evangheliei.

Versetul 55 – „Dar”– acelaşi cuvânt „dar” pe care Luca îl foloseşte în primele capitole din Fapte pentru a sublinia intervenţia supranaturală a lui Dumnezeu atunci când situaţiile în care se aflau ucenicii erau fără scăpare. Uitaţi-vă împreună cu mine Fapte 5:17-19 şi 33-34. Intervine acel „dar” care schimbă lucrurile prin adevărate minuni şi ucenicii sunt salvaţi. Și ori de câte ori Luca folosește acest cuvânt „dar”, înseamnă că are loc o minune. Așa cum Dumnezeu a trimis un înger de-al Lui și i-a salvat, i-a scos din închisoare pe ucenicii Săi: „Dar îngerul Domnului.” Așa cum Dumnezeu a trimis un fariseu ca să fie apărător acolo și să scape ucenicii: „Dar Gamaliel, un învățător al Legii…”

Așa și acum, Cuvântul spune: „Dar Ștefan”. Nu mai e nici un înger, nu mai e nici un fariseu care vine să-i ia apărarea, ci este Dumnezeu – „Dar Ștefan plin de Duhul Sfânt și-a pironit ochii spre cer, a văzut slava lui Dumnezeu și pe Isus stând la dreapta lui Dumnezeu”

Această minune a avut ca scop pe de-o parte recunoaşterea lui Ştefan ca şi ambasador al cerului şi pe de altă parte pentru acuzatorii lui Ştefan a fost un semn de judecată.

Dumnezeu îi arată slava lui Ştefan cu puţin timp înainte de a fi ucis cu pietre.

• Al doilea lucru pe care prigoana nu-l poate ucide este Slava lui Dumnezeu.

Atunci când Ştefan a văzut Gloria lui Dumnezeu acesta a înţeles că oamenii pot ucide trupul, dar Evanghelia şi Slava lui Dumnezeu n-o pot ucide.

Vreau să vă citesc ceva din cartea „Torturat pentru Hristos”, ce spunea Wurmbrand: „În cele mai întunecate ceasuri de tortură, Fiul omului venea la noi, făcând zidurile închisorii să strălucească asemenea diamantelor și umplând celulele de lumină. Undeva departe erau torționarii, acolo jos, sub noi. Dar duhul se bucura în Domnul. Nu am fi schimbat sub nici o formă această bucurie cu aceea care era de găsit în palatele regilor.”

            Dragii mei, oamenii aceștia erau torturați și vedeau slava lui Dumnezeu. Trupul era ucis, dar Evanghelia, mărturia Evangheliei, nu o poate ucide nimeni. Evanghelia este gloria lui Dumnezeu.

            Acum vreau să vă provoc și să vă spun că dacă suntem plini de Duhul Sfânt, nu ne vom mai uita la reacția oamenilor după ce predicăm – dacă oamenii primesc sau nu, nu vom mai căuta să îndulcim mesajul, să fie acceptat, nu o să ne mai măsurăm succesul după numărul de mâini ridicate. Acesta nu este țelul nostru principal. Ceea ce trebuie să facem noi, ca și provocare pentru fiecare creștin în parte, ca oameni ai lui Dumnezeu, este să predicăm o Evanghelie curată. În primul și în primul rând pentru gloria lui Dumnezeu care este veșnică și nu o poate ucide nimeni. Să înălțăm Numele lui Hristos, care este mai presus de orice Nume, indiferent de reacția oamenilor din jurul nostru. Iar în al doilea rând din dragoste pentru semenii noștrii. Și de aceea trebuie să spunem adevărul în dragoste, chiar dacă uneori trebuie să folosim cuvinte dure ca și Ștefan. Și acum poate unii vor spune: „Păi cum a spus frate adevărul în dragoste când i-a făcut tari la cerbice, le spunea că se împotrivesc Duhului Sfânt? Ce dragoste este aceasta când faci oamenii vânzători și ucigași?” Cuvântul lui Dumnezeu vine și spune: Proverbe 27:6, Proverbe 6:23.

Dragii mei dacă nu sunt suficiente aceste argumente  pentru a demonstra că în ciuda mesajului dur, Ştefan îşi iubea prigonitorii, atunci ne vom uita puţin mai târziu la dragostea cu care se roagă pentru ucigaşii lui.

Chiar cu riscul de a fi pietruiţi, asta înseamnă să cauţi excelenţa în predicare şi trăire şi nu succes. Care este diferenţa dintre succes şi excelenţa în predicarea şi trăirea Evangheliei? Succesul încearcă să mulţumească pe cei din jur dar excelenţa caută să mulţumească pe Dumnezeu. – Galateni 1:10

• Versetele 56-58 – Al treilea lucru pe care prigoana nu-l poate ucide este închinarea.

Ştefan mărturiseşte plin de închinare că vede cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu. Omul acesta se închina, îi dădea glorie lui Dumnezeu.

Nu știu dacă șitați, dar „Ștefan” în greacă, înseamnă „Stephanous ” = cunună, coroană. Îmi aduc aminte la închinarea aceea glorioasă din cer, când făpturile vii vin și strigă: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul, Dumnezeu oștirilor.” Când se arată gloria lui Dumnezeu și vedem pe cei 24 de bătrâni care stau în fața lui Dumnezeu, se aruncă cu toată inima înaintea Lui și își coroanele pe care la au și le aruncă înaintea lui Dumnezeu. Același cuvânt este folosit acolo: „Cei 24 de bătrâni, și-au aruncat Stephanous” – cununile. Știți la ce mă gândesc? Mă gândesc că nu la voia întâmplării Dumnezeu l-a ales pe Ștefan, cel care se numea cunună, coroană, ca el să fie primul martir. Într-un limbaj simbolic, nu este altceva decât imaginea aceea glorioasă din cer.

Dragii mei cei 24 de bătrâni își aruncau cununile (stephanous)  pentru gloria Mielului. În același fel dragii mei atunci când s-au deschis cerurile şi s-a arătat Slava lui Dumnezeu împreună cu Hristos. În acel moment Biserica Primară asemenea celor 24 de bătrâni a aruncat la picioarele Fiului Omului  prima cunună. Ce închinare deosebită dragii mei.

Prigoana dragii mei nu poate să ucidă închinarea adusă Domnului Isus, ea poate doar s-o intensifice. Un frate credincios care a fost închis mulţi ani sub regimul comunist mărturisea că atunci când a ieşit din puşcărie şi a început să frecventeze orele de rugăciune din biserica oficială a rămas tare dezamăgit. Îi lipsea acea închinare profunde a bisericii prigonite  din închisoare care era săracă material dar bogată în prezenţa lui Dumnezeu.

• Al patrulea lucru: prigoana nu poate să ucidă rugăciunea.

În timp ce  trupul lui era zdrobit de pietre Ştefan calcă pe urmele Domnului şi se roagă încredinţându-şi duhul în mâinile Mântuitorului, în versetul 59.

Dragii mei doar sufletele sfinților și rugăciunile lor vor intra în veșnicie și se vor afla înaintea tronului de slavă. Vă dau imediat suport biblic: Apocalipsa 5:8.

Dragii mei, prigoana nu poate ucide rugaciunea. Prigoana deşi l-a ucis pe Ştefan nu a putut să ucidă rugăciunile lui Ştefan care au ajuns la tronul de slavă și ea deja a fost ascultată. De unde știu asta? Versetul 58 – „Martorii și-au pus hainele la picioarele unui tânăr numi Saul.” Dumnezeu a ascultat rugăciunea lui Ștefan. Și auzim imediat ce s-a rugat Ștefan. Dar înainte să auzim acest lucru aș vrea să te întreb: atunci când alții aruncă cu pietre în tine, când te batjocoresc, la cine alergi? La cine alergi atunci când ai probleme cu banii? La cine alergi atunci când ai o suferință sau când ai o durere în inima ta? Acela este Dumnezeul tău.

Oh dragii mei dacă am auzi din nou cuvintele psalmistului: Psalmii 109:2-4, Psalmii 35:7, Psalmii 69:4 și Ioan 15:25.

Psalmistul alerga la rugăciune, Ştefan alerga la rugăciune, Domnul Hristos se îndepărta de mulţimile de oameni şi alerga la rugăciune. Toţi oamenii credincioşi îl caută pe Domnul prin rugăciune.

Unde alergi când ţi-e greu, acela ţi-e Dumnezeul…

Însă e un lucru ce poate ucide rugăciunea. Știți ce? Indiferența. Orele suplimentare. Școala pe care crezi că o faci atunci când frații se întâlnesc la rugăciune sau spui că ești obosit că ai venit de la muncă sau – „Am de învățat. Mă pregătesc că am un examen greu.”

Ceea ce avem de învățat, nu este să învățăm mai mult la școală, sau să învățăm să facem mai mulți bani, ci noi trebuie să învățăm să ne rugăm. „Doamne învață-ne să ne rugăm. Amin!”

• Ultimul lucru: prigoana nu poate să ucidă dragostea.

Dragostea nu va putea fi ucisă niciodată. Dragostea nu va pieri niciodată.

Ultimele cuvinte ale lui Ştefan care i-au murit pe buze, au fost cuvinte de iertare – versetul 60. Dacă astăzi dragii mei când suntem în viaţă nu avem pe buzele noastre cuvinte de iertare, pentru părinții noștrii, pentru socrii noștrii, pentru soacrele noastre, pentru unchii noștrii, pentru colegii noștrii de camere, pentru cineva care ne îndreptățește, în nici un caz iertarea nu se va odihni pe buzele noastre atunci când vom trece în veşnicie.

Fiica cea mare a dragostei se numeşte iertarea. Nu poți despărți dragostea de iertare, nu ai cum. Prigoana nu poate să ucidă dragostea şi nici pe fiica ei.

Ștefan parcă nu era altceva, decât omul care a fost folosit la începutul Bisericii primare care spune: „Eu calc pe urmele lui Hristos”. Înaintea lui Pavel, Ștefan a călcat pe urmele lui Hristos. Dacă Pavel a călcat pe urmele lui Hristos, se datorează și lui Ștefan care s-a rugat pentru Saul. „Doamne nu le ține în seamă păcatul acesta!” Și vedem că Dumnezeu nu a ținut în seamă păcatul lui Pavel. „Acolo unde s-a înmulțit păcatul, s-a înmulțit și harul pentru Pavel.”

Ştefan a înţeles foarte bine cuvintele Domnului Isus: „iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc.”

Vreau să vă spun că am o săptămână tare grea când am pregătit acest mesaj și Dumnezeu mi-a arătat că în trecutul meu sunt oameni pe care nu i-am iertat. Și stăteam și mă rugam înainte să-mi arate Domnul lucrul acesta și ziceam „Doamne, ceva nu este în regulă, nu am putere, nu mă pot ruga, ceva se întâmplă, nu mai am pasiune pentru Cuvântul Tău. Îmi este greu să dau și un tractat, dar apăi să vorbesc cu oamenii despre Tine. Doamne, ce se întâmplă? Mă simt apăsat”. Și Dumnezeu știți ce face? Dumnezeu vorbește prin Scriptură, Dumnezeu vorbește prin oamenii săi, prin circumstanțe și vorbește și prin vise. Și Dumnezeu mi-a dat un vis. Și în visul acela Dumnezeu mi-a arătat 2 persoane din trecutul meu, pe care nu le iertasem: una de la care trebuia să-mi cer iertare și o persoană care trebuia să o iert.

Iertarea are două părți. E ca o moneda cu două fețe. Pe prima parte scrie „Iartă!” și pe a doua „Cere-ți iertare!”. Aceasta înseamnă iertare – să ierți și să-ți ceri iertare. Și m-am dus la aceaste persoane. Pe prima am sunat-o la telefon și mi-am cerut ierare cu toată inima. La a doua persoană m-am dus și am arătat dragoste; m-am rugat „Doamne, dă-mi putere să iert această persoană, să-i spun acolo unde mi-a greșit dar să iert, să arăt dragoste.” Și m-am întâlnit cu persoana aceasta și la sfârșitul întâlnirii noastre am luat-o în brațe. Era vorba de fratele meu vitreg. L-am luat în brațe și i-am spus că-l iubesc și că mă rog pentru el. Și i-am zis „Lasa-mă să mă rog pentru tine.” Și cum eram așa pe stradă îmbrățișați (poate oamenii se uitau la noi ca la un lucru neobișnuit, doi bărbați se îmbrățișează) am început să mă rog și am zis: „Doamne, Îți mulțumesc pentru Rareș. Te rog să-l binecuvintezi, să-i dai sănătate. Dar mai presus de orice, să-i dai viați veșnică.” Vreau să vă spun că atunci când s-a încheiat întâlnirea noastră era ca și cum aș fi lăsat un sac de cartofi de 50 de kg din spate. Dumnezeu așa liberate mi-a dat dragii mei.

Și mă doare atât de tare și știți de ce? Știți ce am impresia? Am impresia că foarte mulți dintre dumneavoastră, foarte mulți din cei ce ascultă Evanghelia, vin la adunare își lasă poverile la intrare, sacii grei de cartofi – neiertare, amărăciune, durere – și vin cântă, se roagă, au un timp binecuvântat și când ies afară iau din nou sacii de cartofi.

Dragii mei ani de zile am făcut lucrul acesta. Deci nu vin și vă arăt cu degetul pe fiecare dintre voi. Vă spun că eu am fost un astfel de om. Și Dumnezeu mi-a arătat că trebuie să iert. Dumnezeu mi-a arătat că trebuie să-mi cer iertate. Dumnezeu mi-a arătat că sunt lucruri ascunse care pun un zid de despărțire între noi și Dumnezeu. Și Dumnezeu nu are cum să lucreze dacă există păcat. Ceea ce ucide rugăciunea, știți ce este? Păcatul, neiertarea, indiferența! Prigoana niciodată nu va ucide rugăciunea! Ci doar neiertarea noastră.

Dragii mei, vă îndemn să vă cercetați. Dacă aveți, nu știu frate, soră, părinți, socrii, care poate aveți amărăciune, veniți înaintea lui Dumnezeu, cereți îndurare, cereți eliberare, cereți-i lui Dumnezeu putere să iertați, să iubiți. Aceasta a făcut Ștefan.

Și același frate Wurmbrand venea și povestea de un frate predicator care a fost aruncat în celula lui și spunea: „Acest frate era pe jumătate mort, sângele i se scurgea din rănile de pe față și de pe trup. Fusese bătut groaznic. L-am luat, l-am spălat și unii prizonieri i-au înjurat pe comuniști atunci. Printre gemete, acest om plin de sânge, a spus:„Vă rog, nu-i înjurați, faceți liniște vă rog. Vreau să mă rog pentru ei.”

Asta vreau să fiu. Astfel de oameni trebuie să fim dragii mei. Și poate astăzi trebuie să faci liniște în inima ta și să spui tuturor îngrijorărilor, tuturor pietrelor, atacurilor din partea lumii, din partea vrăjmașilor: „Face-ți liniște! Vreau să mă rog pentru cei care mă prigonesc, care au nevoie de Hristos”. Fiți astfel de oameni dragii mei! Fiți astfel de oameni!

Și am văzut dragii mei (și cu aceasta închei) că prigoana nu poate ucide Evanghelia, Slava lui Dumnezeu, Închinarea, rugăciunea și dragostea.

Dragii mei la cruce au încercat să ucidă Evanghelia dar au ucis doar trupul Domnului Isus Hristos. A treia zi din morți a înviat Hristos în toată gloria. Și astăzi vine la mulți și spune: „Veniți la Mine toți ce trudiți și împovărați și Eu vă voi da odihnă. Chiar dacă oamenii vă batjocoresc, vă prigonesc, veniți la Mine; vă pot ucide doar trupul, dar Evanghelia Mea nu o pot ucide, Slava Mea nu o pot ucide, închinarea care voi o aduceți înaintea Mea nu o pot ucide, rugăciunile fierbinți pe care voi le înălțați nu le pot ucide, dragostea care o aveți pentru Mine, pentru oameni, nu o pot ucide. Pentru că dragostea nu va pieri niciodată.”

Ștefan s-a rugat pentru Pavel și Pavel a fost mântuit. Rugați-vă pentru cei ce vă prigonesc și mulțumiți-I lui Dumnezeu că El vorbește când într-un fel când în altul. Și noi să luam seama la Cuvântul Lui.

Ne bucurăm că Dumnezeu ne-a dat Cuvântul Lui și mă rog ca El să facă aceste cuvinte vii în viețile noastre. Amin!