Faptele apostolilor 8:1-25 – Sorin Prodan

Faptele apostolilor 8:1-25 – Sorin Prodan – Biserica Baptistă Providența Brașov 

Continuăm așadar să ne uităm la cartea Faptele Apostolilor, la această cronică a Bisericii în vremurile de început. Dar gândul încurajator – pe măsură ce trecem prin cartea Faptelor – este că Biserica a traversat istoria vreme de secole, prin vremuri grele și foarte grele și a ajuns până la noi, și ceea ce ne încurajează este că noi suntem parte din această Biserică răscumpărată și suntem parte din acest plan de răscumpărare al lui Dumnezeu. Suntem așadar parte din această istorie a răscumpărării și dacă istoria se va duce mai departe (dacă Hristos nu va veni a doua oară) și noi după plecarea noastră de aici vom fi parte din această istorie a Bisericii.

Ce am văzut până acum în cartea Faptele Apostolilor confirmă o profeție pe care a făcut-o Domnul Isus în Matei 16, unde El îi întreabă pe ucenicii Lui, cine zic oamenii că este El. Și ucenicii știind care este opinia publică, știind ce cred oamenii și ce spun oamenii despre Isus din Nazaret, i-au spus: „Unii zic că ești Ioan Botezătorul, alții spun că ești Ilie sau unul din prooroci.” Și Domnul Isus se uită la ei și îi întreabă pe ei: „Dar voi, cine sunteți că sunt Eu?” Și se ridică Petru și spune: „Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!” Acum Domnul nu-l laudă și nu-l aplaudă, ci îi spune adevărul: Matei 16:17. Și aici Domnul Isus face o proorocie despre Biserică și spune în felul următor: Matei 16:18. Aceasta este profeția pe care Domnul Isus a făcut-o despre Biserică, că Petru este cel care va zidi Biserica Lui și porțile locuinței morților nu o vor birui.

Ce este important să înțelegem din această profeție este faptul că Biserica nu se află în trecerea istoriei într-o poziție defensivă, apărându-se; și tot apărându-se, vrăjmașul Evangheliei și dușmanii Evangheliei, nu pot să biruie Biserica – ca și cum ei ar ataca și noi ne-am tot apăra și am fi în defensivă. Domnul Isus spune că porțile locuinței morților nu vor putea birui Biserica. Imaginea este total diferită aici. Biserica este cea care este în ofensivă. Biserica este cea care într-un fel atacă și sunt niște porți care ține o lume întreagă, ferecată în păcat și în moarte: porțile locuinței morților. Și Biserica vine să lovească în aceste porți ale locuinței morților, ca prin proclamarea Evangheliei să smulgă din moarte oameni și să-i aducă la viață. Și Domnul Isus spune: „porțile locuinței morților nu o vor birui.” Este mai degrabă imaginea unei armate care atacă o cetate în care este moarte; și cetatea are niște porți ale locuinței morților și Biserica vine și atacă cetatea aceea și străpunge porțile locuinței morților.

Aceasta este înțelegerea pe care ar trebui s-o avem din profeția aceasta. Și acesta este gândul încurajator: chiar și astăzi porțile locuinței morților nu pot birui Biserica. Când Biserica se duce și-L propovăduiește pe Hristos, oamenii sunt mântuiți. Slăviți să fie Domnul Isus!

Capitolul 8 din cartea Faptelor deschide acum o nouă secțiune.

Ne-am uitat până acum și am văzut câteva lucruri frumoase în cartea Faptele Apostolilor; și cu acest capitol 8 facem tranziția ușor de la proclamarea Evangheliei și de la manifestarea Bisericii care era în Ierusalim și ne ducem încet, încet spre neamuri. De fapt ce se întâmplă, se împlinește programul pe care Domnul Isus Hristos l-a anunțat în Fapte 1:8.

Ne-am uitat în primele 7 capitole cum Evanghelia a început să se proclame în Ierusalim și cum mii și mii de oameni au venit la Hristos în Ierusalim. Deja erau câteva mii de oameni acolo în Ierusalim. Dar acum începem să ne mutăm dinspre Ierusalim spre Iudea și Samaria; și se împlinește acest program evanghelistic pe care Domnul Isus Hristos l-a anunțat în Fapte 1:8.

Cred că este demn de remarcat faptul că cei care erau în Ierusalim știind ce Domnul Isus a spus: „că voi îmi veți fi martori în Ierusalim, în Iudeea și Samaria și mai departe până la marginile pământului”, nu s-au adunat ei împreună spunând: „Bine! Acum am spus suficient Evanghelia în Ierusalim, vedem că mii de oameni s-au întors la Hristos și ei vor continua să predice Cuvântul, hai să mergem mai departe.” Nu asta s-a întâmplat. Nici unul dintre ei nu a venit cu planul acesta de a merge mai departe. Și atunci când nu se întâmplă asta și atunci când oamenii și credincioșii nu au această intuiție divină, Dumnezeu pune lucrurile în mișcare. Și întrebarea este: Cum să ajungă Evanghelia din Ierusalim, din zidurile cetății Sionului spre neamuri? Cum poate să ajungă Evanghelia? Probabil dacă ucenicii s-ar fi așezat și să stea deoparte să se gândească la un plan, ar fi spus: „Haideți să facem echipe de câte doi, să ne ducem să facem Evanghelizare!” Dacă noi am fi fost cu ei acolo și am fi avut cu noi toate resursele pe care le avem astăzi, cred că le-am fi spus: „Dragii mei, haideți să vă spunem noi cum putem face! Haideți să tipărim manifeste (ca în comunism – poți împrăștia un mesaj astfel); haideți să luăm amplivoxul și să ne ducem la Samariteni și când sunt acolo în piață le predicăm și gata ascultă toți mesajul! Haideți să folosim radio Vocea Evangheliei sau internetul!” – sau orice metodă.

Însă Dumnezeu vine și descoperă că metoda cea mai bună de răspândire a unui mesaj este prigoana! Câți dintre noi ne-am fi gândit că prigoana ar fi fost elementul care propulsează Evanghelia dintr-o cetate, ducând Evanghelia mai departe de zidurile cetății! Dumnezeu lucrează într-un mod neașteptat! Și adesea contrar așteptărilor și gândurilor noastre. Mulți ar considera că prigoana este un mijloc total neadecvat pentru răspândirea Evangheliei. Dar Dumnezeu îl găsește cel mai bun, Dumnezeu descoperă că prigoana este cea mai bună metodă ca să-i pună pe credincioși în mișcare și să le deschidă gura pentru că atunci când este prigoană, credincioșii sunt inspirați de curajul și de puterea celor care manifestă propovăduirea Evangheliei.

Am învățat deja lucruri multe și frumoase până aici și mă întreb oare de ce Dumnezeu ne aduce din nou și din nou aminte despre prigoană. Îmi pun întrebarea dacă nu cumva Dumnezeu ne pregătește pentru o vreme în care nu ne vom mai bucura de libertatea care o avem, ci dimpotrivă, vom trece și noi ca credincioșii aceștia prin prigoană.

Două observații aș amintesc înainte de a merge mai departe.

Până în momentul acesta, centrul de greutate al lucrării, epicentrul lucrării lui Dumnezeu se afla în Ierusalim. Aceasta este prima observație.

A doua observație: dacă a fost vorba de prigoană până acum, prigoana nu s-a îndreptat împotriva tuturor credincioșilor, ci prigoana s-a îndreptat doar împotriva unor oameni care s-au ridicat din mijlocul mulțimii și au proclamat Cuvântul: Petru, Ioan și Ștefan – doar împotriva liderilor.

Dar ce se întâmplă aici în fragmentul de astăzi? Constatăm că aceste două lucruri se mută într-o nouă dimensiune, într-un nou mediu. Evanghelia trece din Ierusalim mai departe spre neamuri și prigoana nu mai este îndreptată doar împotriva unor lideri, ci prigoana se generalizează.

Uitându-ne în această seara la capitolul 8 pe care l-am citit, aș vrea să ne uităm la această scenă, la acest tablou al prigoanei. Când ai o prigoană, ce vezi în acel tablou? Pe de o parte vezi prigonitorii, apoi pe cei prigoniți și apoi mai vezi pe cineva. De ce există prigonitori și prigoniți? Pentru că există o lume pierdută. În tabloul acesta sunt și cei pierduți.

Aș vrea să ne uităm împreună la prigonitori, să ne uităm apoi la prigoniți și apoi să ne uităm la cei pierduți, pentru că cei pierduți constituie obiectul prigoanei, motivul pentru care Biserica este pierdută.

Dacă Biserica ar sta liniștitiă, doar între zidurile ei și s-ar ruga și fiecare ar zice: „Eu sunt credincios în religia mea, stau liniștit!”, nu ar fi nici o problemă. Dar atunci când te duci și spui adevărul și vrei să deschizi ochii orbilor și să strigi în urechile celor care sunt surzi, atunci pe scenă se vor ivi prigonitorii. Și în momentul acela te afli în poziție de prigonit datorită faptului că vrei să-i aduci pe cei pierduți la Hristos.

Haideți să ne uităm așadar la prigonitori, la prigoniți și la cei pierduți.

Mai întâi la prigonitori. Tabăra prigonitorilor este reprezentată aici de Saul. Ne întâlnim așadar cu un nou personaj. Saul fusese în pasajul anterior, cel care ne spune Cuvântul că „a păzit hainele celor care aruncau cu pietre în Ștefan.” Constatăm că el este cumva acolo în fundal, puțin mai în spate. Nu este Saul, cel care se duce și zice: „După mine fraților, haideți să-l omorâm”; și să ia pietre și să-l omoare pe Ștefan. Ci el este undeva deoparte stă lângă hainele acestora și este interesant amănuntul acesta pentru că în Israel în vremea aceea, evreii purtau niște haine pe care le înfășurau în jurul corpului. Și mă gândesc, de ce stătea oare Saul să păzească hainele? Pentru că oamenii aceștia atât de tare se întărâtaseră, încât au avut nevoie de mobilitate foarte bună ca să poată arunca cu pietre. De aceea și-au lepădat hainele și l-a pus pe Saul să stea lângă haine și ei au început să dea cu pietre în Ștefan. În timp ce se uita Saul cum Ștefan este omorât, delapidat, în gândul lui, în inima lui se naște spiritul acesta revoluționar. Este realmente inspirat de această scenă de ucidere a unui copil al lui Dumnezeu. Și încet încet, un nou „Haman” se naște în omul acesta în Saul. Și el spuns: „Doar unul? Eu vreau să-i omor pe toți!”

Și astfel Cuvântul ne spune în Fapte 8:1, că Saul este promotorul aceste noi campanii de prigonire. Au rămas puțini credincioși în Ierusalim, au rămas apostolii. Întru-cât Cuvântul spune că „că toți afară de apostoli s-au împrăștiat”, se pare că acești oameni temători de Dumnezeu, care l-au îngropat pe Ștefan și l-au jălit cu mare jale, nu erau încă creștini, ci erau doar temători de Dumnezeu. Pentru că dacă erau creștini, Biserica i-ar fi numit credincioși. Eu cred că pentru aceștia, apostolii au rămas în Ierusalim. Dumnezeu mai avea oameni de mântuit în Ierusalim. Acești oameni temători de Dumnezeu l-au îngropat pe Ștefan, iar pe de altă parte Saul făcea prăpăd peste tot – versetul 3.

Mai târziu Saul acesta mărturisește câteva lucruri despre el și aflăm din două mărturii pe care el le face după ce se întoarce la Hristos, una din acestea fiind în Filipeni 3. Este interesant cum acest Saul – noul personaj pe care-l vedem în cartea Faptele Apostolilor – se prezintă pe sine. Ascultați ce spune despre el: Filipeni 3:5-6. Aceasta era cartea de vizită a lui Saul când a apărut pe scenă. Venise din Tarsul Ciliciei, crescuse acolo, devenise probabil un om important, iubea legea, învăța bine, și din Tarsul Ciliciei, s-a dus la Ierusalim să învețe la picioarele lui Gamaliel. Și a început să învețe Legea, Tora, a învățat probabil să dea și el învățătură; era un ucenici al lui Gamaliel, un mare învățător din vremea aceea, respectat de Sinedriu.

Un alt episod în care Saul mărturisește despre el, este la capătul cărții Faptele Apostolilor, la capitolul 26, iată ce spune, de această dată Pavel (numele i s-a schimbat după ce s-a întors la Hristos), împăratului Agripa: Fapte 26:9-11.

Acesta este Saul, acesta este un nou „Haman” care se ridică. Vă aduceți aminte de Haman din Estera? Care nu s-a mulțumit doar ca să îl omoare pe Mardoheu, ci el a vrut ca să omoare tot poporul lui Israel. Iar Saul asemenea lui Haman, a fost inspirat și dornic ca să răspândească prigoana aceasta la toți credincioșii. Acest nou „Haman” se ridică împotriva lui Dumnezeu.

Dar iată unde este ironia. Doar la un capitol după ce se întâmplă acest lucru, marele prigonitor Saul, devine marele prigonit.

Nu cu multă vreme în urmă am făcut o călătorie în Germania și întru-cât era la graniță cu Cehia, m-am gândit ca să nu mă duc spre sud și să înconjor Cehia și să intru în Ungaria, ci să mă întorc în țară trecând prin Cehia. M-am uitat pe hartă și am văzut că de undeva din zona Drezda, luând-o pe autostradă, trec prin Praga. Și am zis: „Iată ce ocazie bună, să mă duc în Praga să văd orașul!” Eram curios. Și astfel am trecut prin Praga, m-am oprit exact unde trebuia. Dumnezeu m-a inspirat ca să mă opresc exact în inima orașului Praga. De acolo am început să mă duc de la un muzeu foarte frumos (Praga este un oraș extraordinar, minunat) prin zona aceea de centru, unde toți turiștii care vor să se ducă să vadă Praga se mișcă pe acolo. La un moment dat îl întreb pe un ceh unde este piața Jan Hus și omul acesta în loc să-mi spună unde piața Jan Hus, mă înjură. Mi-am dat seama apoi că Jan Hus, marele reformator ceh Jan Hus, nu este bine privit de catolici sau de alții, pentru că el a încercat să aducă reformă în Biserică și aceștia l-au omorât. M-am mai uitat pe hartă și în sfârșit am găsit piața Jan Hus și statuia lui.

Jan Hus a fost rectorul Universității din Praga și el preda teologia. Și în timp ce preda teologia studenților săi, a început să vadă adevărul Scripturii și să vadă că Biserica se depărtase mult de preceptele Sfintei Scripturi și de învățăturile lui Hristos. Și a început să se ridice împotriva tuturor afacerilor murdare care aveau loc în biserică. Și a început să spună la catedra Universității din Praga toate abuzurile pe care fețele bisericești le fac și că noi trebuie să ne întoarcem la Hristos.

Ce credeți că s-a întâmplat? A început prigoana. Papa de la Roma a mobilizat oameni care i-au trimis la Konstanz unde era Jan Hus și unde se refugiase pentru o vreme. Și au început să-l prigonească pe Jan Hus până în momentul în care l-au condamnat la moarte și l-au luat și l-au dus să-l ardă pe rug. În timp ce-l puneau acolo pe rug și puneau lemnele și paiele în jurul lui (el început să cânte imnuri – că a durat destul până au pregătit eșafodul – și era plin de bucurie în inimă), Jan Hus, uitându-se la ei, le-a spus următorul lucru: „Astăzi vor ardeți un „hus” (în limba cehă înseamnă gâscă), dar peste un secol se va naște o lebădă, pe care voi nici n-o vreți frige, nici n-o veți pierde.”

Aceasta se întâmpla prin 1413. În 1517, în Germania, un tânăr călugăr pe nume Martin Luther, citind scrierile lui Jan Hus și fiind insipirat de modelul acestui om, se duce și bate pe ușile bisericii din Wittenberg cele 95 de teze împotriva abuzurilor Bisericii. Știți ce înseamnă „luther” în germană? Lebădă! – „Peste un secol se va naște o lebădă, pe care voi nici n-o vreți frige, nici n-o veți pierde!”

Luther a fost și el în situația de a fi condamnat la moarte. În Dieta din Worms, când au venit cei de la Roma și au încercat să-l convingă că el greșește și este un eretic, Luther a stat și a spus așa: „Aici stau! Nu pot să merg împotriva conștiinței mele și împotriva Cuvântului lui Dumnezeu. Când mă veți convinge cu argumente logice și biblice am să vă ascult. Dar până atunci, conștiința mea rămâne supusă Cuvântului lui Dumnezeu!”

În tabloul nostru, gâsca care a murit a fost Ștefan și lebăda care stătea acolo pe același lac era Saul din Tars. Prigonitorul avea în scurtă vreme să devină un mare prigonit.

Deci Saul făcea prăpăd și el este prigonitorul, cel care îi reprezintă pe prigonitori. Am avut Sinedriu și am avut și alții care reprezintă categoria aceasta.

Haideți să ne mutăm la categoria a doua – prigoniții. Cine sunt prigoniții aici? Cuvântul spune că „toți afară de apostoli s-au împrăștiat.” Toți creștinii din Ierusalim, deveniseră de această dată, ținta supărării Sinedriului și inspirației lui Saul.

Versetul 4 – aici este o mare supriză. Aș vrea să ne uităm la acești prigoniți, la această categorie și să observăm 3 lucruri semnificative.

Mai întâi prigoana nu i-a izolat pe creștini, ci dimpotrivă i-a provocat. Fiind prigoniți, creștinii nu s-au ascuns, nu au încetat să mai vorbească, ci dimpotrivă au devenit mai vocali. Persecuția a avut tocmai efectul contrar a ceea ce Saul și cei care persecutau, credeau că-l vor avea, pentru că scopul persecuției era să-i oprească din a mai vorbi despre Hristos și de a se mai închina în Numele lui Hristos. Însă care a fost efectul persecuției? – versetul 4. Persecuția a avut efectul contrar; în loc să înăbușească, mai degrabă a stârnit mai mult pasiunea pentru predicarea lui Hristos Cel înviat.

În al doilea rând, persecuția nu i-a paralizat pe creștini, ci dimpotrivă i-a mobilizat. Noi ne-am fi așteptat să-i sperie în așa fel încât să nu se mai miște; să se ascundă undeva ca și apostolii după învierea Domnului și să stea acolo ascunși, paralizați. Dar persecuția nu i-a paraliza,t ci dimpotrivă, i-a mobilizat.

John MacArthur face un comentariu pe cartea 2 Timotei și relatează un episod atât de frumos care mi-a rămas în minte și aș vrea să vă citesc ce spune el.

„În timpul răscoalei Boxer din 1899-1900 în China, naționaliștii extremiști chinezi au instigat o campanie de teroare împotriva oficialilor guvernelor străine a misionarilor creștini și împotriva creștinilor chinezi. După ce au înconjurat o anumită clădire de misiune, ei au blocat toate ieșirile în afară de una singură. Ei au așezat o cruce pe pământ, în fața porții deschise și au spus misionarilor și studenților că oricine va ieși afară și va călca în picioare crucea, va fi lăsat în viață. Conform rapoartelor, primii 7 studenți au ieșit, au călcat crucea în picioare și au fost lăsați să plece. Cel de-al 8-lea, o studentă, s-a apropiat de cruce, a îngenuncheat, s-a rugat pentru putere, a trecut cu grijă pe lângă cruce și a fost imediat impușcată. Ceilalți 92 de studenți rămași, întăriți de exemplul tinere studente, au mers și ei, au îngenuncheat, au trecut pe lângă cruce și au fost împușcați.”

Acesta este un caz real dragii mei. O singură persoană care a avut curajul să se aplece, i-a inspirat pe ceilalți 92 și nici unul dintre ei nu a mai trecut călcând peste cruce.

Ștefan, Petru și Ioan care au stat ca modele înaintea Bisericii, i-au inspirat pe toți ceilalți și când a venit prigoana și s-a propagat împotriva întregii Biserici, toată Biserica le-a urmat exemplul. Nu este minunat acest lucru?

În al treilea rând trebuie să vedem că această mișcare de răspândire a Cuvântului, de împrăștiere și de propovăduire nu este atribuită unei îndrumări specifice a Duhului. Duhul nu apare să le spună creștinilor cum i-a spus lui Filip (mai târziu) „Du-te și ajunge carul acela!”

Știți ce învățăm noi de aici? Ei s-au dus și au propovăduit Cuvântul fiind prigoniți și fiind împrăștiați. Nici unul dintre noi nu poate spune: „Eu nu trebuie să spun despre Hristos altora.” Nici unul dintre noi nu poate spune: „Eu nu pot spune altora despre Hristos din cauză că eu nu am darul de evanghelist pe care fratele meu îl are. Eu nu pot să spun altora despre Hristos pentru că nu am avut o chemare specială. Mie Duhul nu mi-a vorbit în mod special să spun altora despre Hristos!”

În cazul de față (versetul 4) acest lucru s-a întâmplat natural. Creștinii care mergeau din loc în loc în urma prigoanei, propovăduiau pe Hristos. Prin urmare noi nu trebuie să ne așteptăm la călăuziri speciale, la daruri speciale pentru a-L proclama pe Hristos. Acest lucru trebuie să fie natural în viața noastră. Oamenii trebuie să-L vadă în noi pe Hristos, să vadă imprimat chipul lui Hristos în viața noastră.

Cu aceasta am terminat și cu prigoniții.

Acum ajungem de fapt la problema care apare și care o creează polii aceștia: prigonitorii și prigoniții. Există prigonitori și există prigoniți datorită lumii pierdute la care se duc creștinii ca să le spună să se întoarcă din căile lor rele.

Pierduții, în pasajul pe care noi l-am citit sunt reprezentați în cazul de față de Samariteni, – cei la care Filip s-a dus să le spună Evanghelia – și de Simon magul.

Relatarea din Fapte 8, este semnificativă, pentru că aici este cumva punctul de tranziție a Evangheliei exclusiv de la evrei spre neamuri.

Primii în tabloul nostru sunt samaritenii. Cuvântul spune: versetul 5. Samaritenii în vremea aceea, erau un grup care aparținu-se poporului lui Israel, dar era un grup care se amestecaseră cu alte neamuri.

Scripturile ne spun că a venit o vreme de presiune peste țara lui Israel, când peste lumea aceasta s-a ridicat imperiul Asiriei. Asirienii au venit în țara lui Israel care avea capitala la Samaria, au cucerit cetatea, au dezlocat un mare număr de populație și au mutat populația undeva pe malurile Eufratului și a Tigrului în zona unde era cetatea Ninive, cetatea de scaun a imperiului Asirian și în locul acestora au adus asirieni. Au făcut această mutație de etnii.

Lucrul acesta s-a întâmplat și mai târziu în istorie. De pildă, când rușii au ocupat Europa de Est până la Berlin; sunt multe mărturii ale celor din Republica Moldova care au fost luați din Chișinău, din Cahul, din zona Republicii Moldova și au fost duși în Siberia și în locul lor au fost aduși ruși.

De ce credeți că câștigă tot timpul partidul comunist în Republica Moldova? Datorită rușilor pe care i-ai adus în vremea aceea. Au venit, s-au instalat aici și partidul rămâne fidel partidului comunist. Rușii rămâni fideli partidului comunist. Întotdeauna au un loc important în Parlament sau au președinte desemnat de ei; sunt întotdeauna cumva vârful de lance acolo în Republica Moldova.

Așa s-a întâmplat și aici. Evreii din Samaria au fost luați și duși de acolo și au fost aduși asirieni. În timpul istoriei au început căsătorii interetnice între evreii care mai rămăseseră acolo în Samaria și asirienii care au fost aduși. Cum credeți că s-au uitat evreii pur sânge la samaritenii aceștia? S-au uitat ca la paria societății, cu silă. Evreii îi urau din inimă, îi considerau eretici. Sentimentul era de fapt reciproc, era mutual. Pentru evrei, samaritenii erau un soi de hibrid atât din punct de vedere etnic cât și religios. Pentru că și religia lor evreiască – iudaismul – se amestecaseră cu toate importurile pe care asirienii le aduseră acolo în Samaria. Și samaritenii au rămas izolați în Samaria, evreii pur sânge erau mai spre sud în Iudea și în Ierusalim.

Samaritenii nu aveau voie să facă pelerinaje la Ierusalim ca să se închine pe muntele Sionului. De aceea și-au făcut și eu un munte acolo: muntele Garizim. Și se închinau și ei acolo.

Vă aduceți aminte când Domnul Isus a trecut prin Samaria? Acesta a fost un lucru neobișnuit, pentru că un evreu pur sânge nu trecea prin Samaria, ci el se ducea spre est până la Iordan, mergea pe cursul răului Iordan pe nord și înconjura. Ca și cum cineva din București vrea să meargă în Suceava, și pentru că sunt samaritenii la mijloc (sau să spunem că nu le place de moldoveni) se duce până în Galați și o i-a pe cursul Prutului ca să ajungă în Suceava, în nord.

Așa făceau evreii, înconjurau Samaria. Dacă un samaritean trecea prin ținutul lor, evreii luau paie, le puneau pe unde a trecut samariteanul și dădea foc – ca să curețe calea, că a trecut un păgân. Aceștia erau evreii, pioși dau urau de moarte pe samaritenii aceștia.

Domnul Isus a trecut și El pe acolo și femeia aceea samariteancă zice: Ioan 4:20 – unde este adevărata închinare? Și Domnul Isus spune: „Adevărata închinare este în duh și în adevăr!” Acolo se descoperă fiind Mesia, Cel care a venit.

Așadar, revenind la textul nostru, în Samaria erau infiltrații păgâne, ușurătate. Uitați-vă, într-adevăr, că samaritenii aceștia atât de mult au amestecat adevărata credință în Iehova, în Dumnezeu adevărat, încât atunci când Simon magul a apărut în cetate și a început să facă vrăji, samaritenii nici nu au mai putut să deosebească ce e bun și ce e rău. Ei au spus despre Simon magul: versetul 10.

De pildă, am tecut prin Oltenia prin niște sate unde erau acolo vrăjitoare: vrăjitoarea „Bubulina”, vrăjitoarea nu știu cum. Și vedeai peste tot și spre dreapta și spre stânga vrăjitoare. Dacă eu mă duceam și le întrebam:

• Sunteți credincioase?
• Hoooo, cum să nu! Noi suntem credincioase! Și toți în sat sunt credincioși, toți sunt foarte plini de credință!

Vrajitorie cu reclamă!

Și Simon magul făcea aceasta și samaritenii nici nu mai putea să deosebească stânga de dreapta. Pentru ei, magia, vrăjitoria, ocultismul care avea loc acolo, era deja instalat bine, ca la el acasă, era catalogat ca fiind din partea lui Dumnezeu.

Și iată cum din nou se reiterează, se reactivează episodul acela în care marele preot Aaron a făcut un vițel de aur și a chemat poporul și tot poporul a zis: „Acesta este Dumnezeul tău care te-a scos din Egipt!” Vedeți până unde ajunsesră?

Dar Filip se duce la ei în cetate și le predică Cuvântul și samaritenii primesc Cuvântul lui Dumnezeu. Chiar dacă toți se uitau cu uimire până atunci la acest Simon, magul, care îi uimea și punea tot poporul Samariei în uimire și chiar dacă toți până atunci de la mic până la mare îl ascultau pe Simon cu luare aminte și ziceau „Aceasta este puterea lui Dumnezeu care se numește mare!” și îl ascultau cu luare aminte (pentru că multă vreme îi uimise cu vrăjitoriile lui), când au văzut pe Filip că a făcut semne și minuni (versetul 7), ei au crezut (versetele 12-13). Despre botezul lui Simon vom discuta puțin mai târziu.

Samaritenii au primit Cuvântul. Însă care era problema aici? Ei au primit Cuvântul și dacă Filip s-ar fi întors la Ierusalim, le-ar fi spus evreilor creștini (lui Petru, Ioan, apostolilor, credincioșilor din Ierusalim) care s-au întors la Hristos în Ierusalim: „Fraților, samaritenii au primit Cuvântul!”

Însă oricât de creștini ești, v-ați întors mulți la Hristos, L-ați primit pe Hristos, viața vi s-a schimbat, tot mai rămâne ceva așa ca o tendință spre lucrurile care nu sunt potrivite.

De pildă, deseori și eu mă surprind ispitit să privesc cu un fel de condenscendență (cu un fel de distanță) pe anumiți oameni. De exemplu: romi. Gândiți-vă, nu vi se întâmplă câte o dată să aveți o oarecare reținere față de ei? Chiar acolo în Praga, la statuia lui Jan Hus, la un moment dat, vine o femeie, întinde mâna și zice: „Băi băieți dați-mi și mie!” Și zic: „Du-te în România, du-te acasă, muncește că este de muncă și acolo și fi cinstită.” Ah! Observați atitudinea?

Și evreii aceștia care au venit la Hristos în Ierusalim, când ar fi auzit că samaritenii s-au pocăit și s-au întors la Hristos, cred că stăteau și ziceau: „Mhhm, samaritenii?! Nu știu!”

Atunci ce au făcut ei? Filip a trimis vorbă și apostolii au venit din Ierusalim, respectiv Petru și Ioan (au trimis vorbă cumva la cei mai însemnați, oameni încercați, care au suferit prigoana, care au fost tocați bine și care știau cu ce au de-a face – versetul 14) să vadă ce se întâmplă cu samaritenii aceștia.

Acum problema acolo era următoarea: samaritenii primiseră Cuvântul, dar nu primiseră Duhul Sfânt. Cuvântul spune: versetele 15-17. Întrebarea care se ridică este următoarea: de ce nu au primit Duhul Sfânt când au crezut? Pentru că așa este norma. Este normativ ca un om care crede să primească Duhul Sfânt. Știți de ce nu au primit ei Duhul Sfânt? Pentru că Petru și Ioan trebuiau să vadă cu ochii lor că Dumnezeu a dat Duhul Sfânt și acestor hibrizi; și să nu-i mai socotească hibrizi, ci oameni pe care Dumnezeu îi iubește, pe care Dumnezeu vrea să îi ierte, pe care Dumnezeu vrea să-i răscumpere. De aceea a întârziat această primire a Duhului Sfânt între samariteni.

Samaritenii au fost aduși astfel în Biserică și ei au intrat în sânul Bisericii, nu doar unindu-se cu ramura evreilor greci care au fost prigoniți și ei, ci de această dată fuseseră primiți de întreaga Biserică.

Petru și Ioan au văzut lucrul acesta, ba chiar mai târziu în Fapte 15, vom vedea că acesta a fost un bun argument pe care Petru l-a adus. A spus: „Dumnezeu a dat Duhul Sfânt și altora, și neamurilor, și samaritenilor!” Dumnezeu nu este părtinitor și celui ce crede Dumnezeu îi iartă păcatele și îi dă Duhul Sfânt. Aceasta se întâmplă și astăzi.

Al doilea personaj care reprezintă pe cei pierduți este Simon magul. Aici aș vrea să fim foarte atenți. După Saul pe care l-am văzut și după Filip, el este al treilea personaj nou aici în tabloul nostru. Simon magul este prezentat aici în capitolul nostru ca un exemplu și ca un avertisment. În ce sens stă el ca un exemplu? Cuvântul ne spune că atunci când Simon a crezut, a fost și el botezat. Până atunci în momentul acela era un fel de shaman în cetatea Samariei; făcea tot felul de scamatorii. Poate nu toate erau legate de ocultism. Probabil și Simon magul a învățat niște trucuri ca Alin Blaine (un iluzionist) și știa să-i învârta pe oameni. Oamenii nu vedeau bine și începeau să zică: „Uaaa, uimitor!” Semnificativ este faptul că omul acesta a avut un impact atât de mare în cetate, că toată cetatea stătea uimită și se uita la el.

L-am cunoscut și eu pe Alin Blaine, un brașovean care a ajuns faimos cu iluzionsmul. Tânărul acesta după ce a ajuns faimos și după ce făcea 1000-2000 euro pe oră cu toate șmecheriile lui, s-a pocăit, s-a întors la Hristos și s-a lăsat de toate lucrurile aceasta și acum Îl mărturisește pe Hristos. Este în parc acuma, Îl predică pe Hristos, chiar în momentul acesta.

Vă mărturisec, când l-am cunoscut într-o seară, a venit la noi și a început să facă toate șmecheriile; vă mărturisesc că mi s-a zbârlit părul când vedeam ce făcea. Îl vedeam că se ridică de la pământ, levita; vedeam că ridică o lingură în aer, un inel îl ducea prin aer și-l punea în altă parte. Credeți-mă că în momentul acela când l-am văzut, mă uitam la el și pur și simplu aproape că-l „divinizam”. După aceea Alin a spus: „Haideți să vă arăt cum le fac pe fiecare.” Și până la 2 dimineața ne-a arătat fiecare truc pe care-l facea. După aceea Alin, băiatul acesta care pentru mine era o senzație, a devenit un om foarte obișnuit – din punct de vedere omenesc. Dar pentru mine a fost total neobișnuit, pentru că el care avea atâta impact și putea să facă orice și era admirat pe la televizor, omul acesta a dat cu piciorul în totul. S-a întors la Hristos și acum îl mărturisește pe Hristos. Este minunat!

Așa se întâmplă și cu Simon magul. Și a venit Filip, a făcut minunile, a scos dracii din cei îndrăciți, a vindecat pe cei bolnavi și Simon magul stă și se uită și își dă seama: „Filip ăsta e mai mare decât mine, face lucruri mai mari decât mine!”

Cuvântul ne spune despre Simon că a crezut și că a fost botezat. Ba mai mult, Cuvântul spune că nu se mai mai despărțea de Filip și privea cu uimire minunile și semnele mari pe care le făceau.

Acum eu stau să-mi pun o întrebare. Oare a fost cu adevărat Simon magul transformat? Simon magul a fost cu adevărat născut din nou? A crezut el oare cu adevărat? Botezul lui a fost unul real? Sau a fost totul doar o farsă? Și înclin să cred că da! Știți care era problema lui Simon magul? Să vă dau un exemplu.

Adesea îl iau pe David (băiețelul nostru de 1 an) în brațe și mă duc cu el la geam. Și în spatele blocului nostru sunt mulți porumbei care zboară și vin adesea și se așează pe un pervaz, că cineva de la etaj le tot aruncă pâine. Și îl iau pe David și îl duc la geam și-i zic: „David, uite porumbelul!” Dar el se uita la mâna mea. Și-i zic iar: „Uite porumbelul, uite porumbelul!” Eu mă te entuziasmez și se entuziasmează și el, pentru că mă entuziasmez eu. Dar el se uită tot timpul la mână, nu se uită la porumbel.

Simon magul, când a văzut pe Filip făcând semnele și minunile pe care le făcea, s-a uitat la mână, dar nu a văzut păsările. S-a uitat doar la mână! El a fost uimit și se uita și privea cu uimirile minunile, dar el nu a trecut dincolo de minuni. El s-a oprit doar la semnul care arăta mai departe. El nu a văzut urâciunea păcatului din inima lui, apoi să vină să se pocăiască; pentru că mai târziu Petru spune: versetul 20. A văzut că Petru și Ioan se roagă și Duhul Sfânt vine prin punerea mâinilor, vine și spune: „Vinde-mi și mie trucul acesta, că eu nu-l am în arsenalul meu. Uite vă dau bani, învățați-mă și pe mine, dați-mi și mie puterea aceasta ca după ce voi plecați, să pot să rămân eu numărul unu în cetate și peste care pun eu mâinile aici în cetate să primească Duhul Sfânt!” Adică tot el să fie vrăjitorul cel mare din Oz, să învârte lucrurile cum vrea el. Și Petru îi spune: „Banii tăi să piară”, iar apoi versetul 21.

Înțelegeți de ce Simon magul nu era convertit, nu era născut din nou? Căci dacă Simon magul ar fi fost convertit, Petru nu i-ar fi spus aici: „Inima ta nu este curată”. Ci dimpotrivă, Petru îi spune: versetul 22-23.

Am spus că Simon magul este ca un exemplu și ca un avertisment înaintea noastră.

Știți cum este ca un exemplu? Este în felul următor. Mulți oameni ascultă un mesaj, sunt uimiți, sau văd o minune pe care Dumnezeu o face și se pocăiesc și vin și sunt botezați. Și mai târziu constatăm că oamenii aceștia nu au avut o schimbare reală în viața lor. Simon magul îi reprezintă pe toți aceia care își zic „pocăiți” dar nu sunt pocăiți cu adevărat. Vin și stau pe băncile Bisericilor de pocăiți, dar nu au pocăință în inima lor. Scopul lor este cu totul altul, gândurile lor sunt altele, așa cum au fost gândurile lui Simon magul. Și el stă înaintea noastră ca acest exemplu al omului care se uită la minuni, vede minuni, este uimit, este atras, dar minunile acestea nu-l aduc la Hristos. El s-a oprit doar la minuni.

Mi s-a întâmplat dragii mei să merg în biserici și să văd oameni care au anumite daruri supranaturale, vorbire în limbi, proorocie. Și foarte mulți sunt atrași de aceste daruri. Și atât de mult efort fac ei ca să vorbească și ei în limbi și se roagă și fac tot felul de lucruri că pot ajunge în demență, doar să vorbească în limbi. Ce caută ei de fapt? Exact ce a căutat Simon magul! Ei nu caută pocăința, zdrobirea, curățirea, ei se opresc la semn și nu văd dincolo de semne, nu văd mai departe.

Atenție! El este un exemplu pentru cei care nu-L au pe Hristos în viața lor și stau și tocesc scaunele Bisericilor ani de zile și nu sunt mântuiți. Pentru aceștia mesajul este aici: „Pocăiește-te și leapădă-te de răutatea ta, roagă-te lui Dumnezeu să-ți ierte gândurile inimii tale”.

Apoi, Simon magul este înaintea noastră ca un avertisment. Avertisment pentru cei care doresc să aibă monopolul puterii. Aceasta a vrut să aibă monopolul puterii, el să tragă frâiele.

A avea autoritate spirituală, nu este un privilegiu ci este o responsabilitate. Pasajul nu este preocupat atât de mult să speculeze dacă Simon magul a fost regenerat sau nu. Ceea ce subliniază este dorința lui Simon, dorința lui păcătoasă de a deține puterea, din motive greștie și pe căi greșite. Să aibă puterea din motive greșite – „Eu să am puterea” – și pe căi greșite, cumpărând-o cu bani.

Îmi aduc amine de un om care a terminat seminarul, care avea să devină pastor într-o biserică mare, unde fusese un altul care a plecat la Domnul, pe care l-am întrebat:

• Cum vrei să începi păstorirea în biserica aceea? Este o biserică mare! Vii după un om mare al lui Dumnezeu!

Și auziți ce spune tânărul acesta (m-a șocat, m-a uimit):

• Am învățat o lecție! Dacă nu intru eu în ei, intră ei în mine!
• Ce vrei să spui cu asta?
• Mă duc și-i iau tare, intru în ei, ca să nu intre ei în mine.

Am rămas șocat dragii mei, ca să văd un om care ar fi trebuit în toată smerenia să se ducă și să zică: „Dragii mei sunt aici să vă slujesc!” Dar el s-a dus acolo ca un rege care își lua sceptrul și care vroia să pună la punct pe toți ca să fie ascultători; atâta vreme cât el este păstor, să nu miște nimeni în front – m-am îngrozit. Sunt astfel de oameni – atât de trist – care vor să aibă puterea și ei cred că biserica este spațiul în care ei își exercită puterea.

De altfel asta s-a întâmplat în cursul istoriei în biserică. Bisericile tradiționale ridică un om atât de sus încât oamenii ajung să se ducă la omul acesta să se închine, să-i sărute mâna, să-l considere pe papa înlocuitorul lui Hristos și astfel de lucruri, îmbrăcați în niște straie care nu-L reprezintă deloc pe Hristos – este dureros lucru acesta. Unde smerenia pe care o avem în Hristos? Dragostea Lui pentru oameni? Umilința de slujire?

Autoritatea spirituală nu este un privilegiu, ci este o responsabilitate.

Întrebarea finală: ce putem face într-o societate ostilă cum este și societatea noastră? O societate în care dacă te duci să-L predici pe Hristos, îți trimite poliția și spune că te leagă dacă continui să-L predici! O societate persecutoare ca Saul! Ce putem face într-o societate care este înstrăinată față de Dumnezeu precum samaritenii? Vedem că mulți din țara aceasta care-și spun creștini nu deosebesc stânga de dreapta! Vrăjitorie sau creștinism e tot una; se fac tot felul de tradiții care nu vin din Scriptură ci din religiile orientale.

Eu când am crescut, mi se spunea că e creștinesc să arunci nu știu ce în fântână, să te duci să aprinzi lumina nu știu unde, toate lucrurile acestea: să pui mâncare să mănânce duhuri. Dragii mei mă îngrozesc, lucrurile acestea nu vine din Scriptură ci vin din niște religii orientale care s-au unit cu creștinismul și au adus moștenirea lor ocultă în creștinism.

Ce facem într-o societate penetrată de ocultism, reprezentată aici de Simon magul? Răspunsul este exact ce Pavel îi spune Timotei, după ce spune că în zilele din urmă vor veni vremuri grele, apoi îi spune: 2 Timotei 4:1-2.

Așadar dragii mei, în fața prigonitorilor, în fața oamenilor înstrăinați, în fața vrăjitoriei sunt chemați să predicăm Cuvântul. Și chiar dacă suntem prigoniți, inspirați de îndemnul acesta al credincioșilor care s-au împrăștiat și l-au predicat pe Hristos, să mergem și noi să predicăm Cuvântul. Inspirați de Jan Hus care a stat și a spus: „Ardeți voi astăzi o gâscă, dar se va naște o lebădă!”, să mergem să-L propovăduim pe Hristos! Inspirat de tinerei studente din China, care s-a plecat și s-a închinat înaintea crucii, să mergem și noi să murim pentru Hristos!

Haideți să recapitulăm lecțiile învățate astăzi.

Lecția I – prigoana sau persecuția realizează exact lucrul pe care dușmanii Evangheliei cred că-L distrug. Dumnezeu este suveran și folosește exact lucrurile care pentru noi par dezavantaje pentru a promova mesajul Evangheliei.

Lecția II (legată cumva de lecția I) – să știți dragii mei, că adesea confortul, prosperitatea, libertatea și siguranța creează mai degrabă o inerție în Biserică și nu sunt factori mobilizatori. Tocmai lucrurile care credem noi că produc o energie creativă în Biserică: libertate, resurse în bani și resurse umane, tocmai aceastea reușesc să producă slăbiciune, apatie, centare pe sine, preocupare pentru siguranță. Această inerție, Dumnezeu nu o poate înlătura decât prin prigoană. Dacă noi Biserica Providența ne vom găsi într-o astfel de inerție, fiți gata! Dumnezeu aduce prigoana, este pregătit s-o aducă! Dacă ne așeză confortabil pe scaune spunând că totul este bine și că totul este frumos, Dumnezeu va aduce prigoană.

Lecția III – Dumnezeu aduce mântuire la oameni la care noi ne gândim cel mai puțin. Disprețuiții de samariteni au ajuns să primească Cuvântul și să fie botezați cu Duhul Sfânt. De multe ori, oameni la care avem tendința să ne uităm de sus, poate disprețuitori, cu condescendență, sunt tocmai oamenii pe care Dumnezeu îi mântuiește. Aceasta s-a întâmplat cu samaritenii.

Lecția IV – adesea oamenii pe care noi îi credem creștini, botezați, sunt doar lupi îmbrăcați în haine de oi. Ei au doar o înfățișare de evlavie, dar nu sunt cu adevărat ai lui Hristos.

Lecția V – autoritatea spirituală nu ne este dată pentru manipulare ci pentru slujire. Noi nu deținem nu monopolul ca să putem uimi mulțimea, ci Duhul să dețină monopolul în viața noastră ca El să poată aduce eliberare de păcat.

Lecția VI – predicarea Cuvântului va aduce oameni în Împărăție chiar dacă împrejurările ni se par a fi nefavorabile.

Acesta este Cuvântul pe care Dumnezeu ni l-a arătat în seara aceasta. Dacă mergem și propovăduim Cuvântul, vom vedea lucruri mari. Uitați-vă la cei doi apostoli care s-au dus la samariteni; în ultimul verset, Cuvântul ne spune: versetul 25. Până să ajungă la Ierusalim, din Samaria, Cuvântul spune că Evanghelia era vestită de ei în multe sate ale samaritenilor.

Dragii mei, în ce categorie ne aflăm noi? În ce categorie te afli? Te afli cumva printre prigonitori? Puțin probabil – te afli în casa lui Dumnezeu, ai venit să asculți Cuvântul. Te afli cumva în categoria prigonitului? Sau dacă nu ești acolo, de ce nu ești? Căci Cuvântul spune că „toți care vor vrea să trăiască cu evlavie, vor fi prigoniți!” Cu alte cuvinte, ar trebui să fim cu toții în categoria prigoniților! Într-o formă sau alta ar trebui să fim prigoniți, pentru că asta spune Cuvântul, „toți care trăiesc cu evlavie vor fi prigoniți.” Sau te afli cumva în categoria celui pierdut? Poate ai doar impresia că-L cunoști pe Hristos, dar nu-L cunoști cu adevărat. Te uiți la lucrurile minunate pe care le face Dumnezeu, dar te oprești la ele și nu ajungi la Hristos, la pocăință, la zdrobire!

Dumnezeu ne cheamă să ne uităm la El și dacă suntem ai Lui, să mergem și să propovăduim pe Hristos cu toată îndrăzneala știind că El va aduce și pe cei mai nenorociți oameni pe care noi nu-i băgăm în seamă la El.

Mă rog ca Dumnezeu să ne ajute, inspirați de aceste cuvinte și de exemplul unor oameni care au făcut această mărturie a Evangheliei, să credem cu toată inima că Hristos Isus este Domnul! Că El aduce la viață oameni pierduți și că El mântuiește chiar și în vremurile cele mai ostile când este multă prigoană!

Să ne întărească Dumnezeu și dacă vom fi în prigoană să fim în linia întâi a bătăliei! Amin!